Totuşi este trist în lume …

Aseară ne-am revăzut. Pentru ultima dată în acest an. Drumurile noastre nu se vor mai intersecta, sărbătorile nu vor mai avea acelaşi farmec ca acum un an sau doi. A fost frumos. Dar trist. Când ştii că nu poţi să fii cu cel pe care îl iubeşti doar pentru că sunteţi mult prea diferiţi, doare. Doare tare de tot. Nici un sentiment puternic nu poate depăşi această problemă. Pentru că este o problemă care nu poate fi trecută cu vederea.

Se spune despre contrarii că se atrag. Da, confirm. Pe termen scurt. Pe termen lung însă, diferenţele se fac tot mai puternic simţite şi … nimic nu mai are rost. Oricâte compromisuri facem.

Eu îi pregătisem un album cu fotografii de-a lungul ultimilor ani cu noi, şi o scrisoare. Nici el nu s-a lăsat mai prejos. Un ursuleţ gingaş îmbrăţişând nişte bomboane de ciocolată şi un ren simpatic, care întruchipează o lumânare au fost cadoul surpriză. Desigur că mi-au dat lacrimile. Apoi, am înmânat şi eu ce aveam de dat şi l-am rugat să citească scrisoarea … Îl vedeam cum încearcă din răsputeri să îşi stăpânească lacrimile. Au fost momente de emoţie. Pentru amândoi. Ştiam că nu va mai fi niciodată la fel, nicin Crăciun sau o altă sărbătoare pe care obişnuiam să o celebrăm împreună. Rămân doar amintirile care au fost multe şi frumoase. Au fost 2 ani, cu bune, sau mai puţin bune, cu speranţe şi vise. Cu multe sentimente.

Şi te-ai dus dulce minune, şi-a murit iubirea noastră, floare albastră, floare albastră, Totuşi este trist în lume …

Cât de mult va mai durea? …

Sunt convinsă că am însemnat foarte mult pentru el. Altfel nu aş înţelege de ce ai sta mai bine de 2 ani cu cineva, dacă nu ai simţi nimic pentru el? Chiar şi atunci când simţeam că se rupe ceva, parcă luptam mai mult să ne fie bine.

Sunt sigură că a simţit. Şi poate la fel de sigură sunt şi că voia să mă vadă fericită, dar parcă avea senzaţia că nu sunt şi că aşteptările mele ar fi foarte mari faţă de  ceea ce îmi poate oferi. Dar cu toate acestea, eram fericită. Simţeam de atâtea ori o fericire care mi se părea inexplicabilă. Credeam că nu poate exista aşa ceva. Şi cred că şi el a simţit asta. Nu cred că te poţi preface că nu simţi nimic, nu cred că te poţi preface că eşti fericit dacă nu eşti.

Şi pentru că simt toate astea, nu pot să cred că s-a terminat. Şi a mai trecut o lună şi încă una, şi tot aşa … A fost o vară apăsătoare, în care am încercat să fug de durere, dar de multe ori ea mă prindea din urmă. Îmi luam apoi maşina, în speranţa că astfel o voi putea depăşi, dar ea mă aştepta, din nou, la prima curbă. Era o fugă continuă, care în final se solda cu oceane de lacrimi şi multe întrebări de tipul “De ce … ?”. Tot încercam să răspund întrebări, le căutam acolo unde ele nu existau, întrebam pe la prieteni şi cunoscuţi şi toţi îmi spuneau doar “Mergi mai departe … “. Dar eu nu voiam să aud asta. Eu doar îmi doream să înteţeg ce mi se întâmplă, să regăsesc magia clipelor petrecute împreuna: zile de naştere, veri şi concedii, zile şi nopţi pline de farmec. Oare cum au putut dispărea aşa? Ce s-a întâmplat? De ce am ajuns să fim doar doi oameni obişnuiţi care nu mai au nimic în comun decât o cutie de amintiri? Oare de ce au rămas sentimentele şi durerea pierderii?

Cândva o să înţeleg. Nu ştiu când. Poate niciodată. Dar durerea va rămâne în suflet. Şi amintirile. Şi sentimentele. Şi întrebările fără răspuns …

Eu cred că totuşi am fost foarte importantă pentru el, aşa cum îmi tot spunea. Şi chiar cred că mă îndrăgea mai mult decât îmi spunea, că mă admira, că învăţa de la mine, că era mândru de mine. Şi totuşi … nu a fost îndeajuns. Cât de mult şi de tare va mai durea? … Oare îmi poate spune cineva?

Don’t dream …

M-am hotărât să îmi aştern, din nou, gândurile pe o foaie de blog. Şi asta întrucât consider că a venit momentul să fac acest lucru.

Zilele trec şi încet-încet îmi spun “Don’t dream, it’s over”, iar cei din jurul meu încearcă să îmi sublinieze tot mai mult faptul deja evident. Se întâmpla să fiu şi eu fericită. În urmă cu doi ani de zile, l-am cunoscut şi am crezut că întreg Universul a conspirat pentru a mă vedea fericită, pentru a mă face fericită şi a-l face şi pe el fericit. Totul a început ca o frumoasă prietenie, despre care niciunul nu credea că va ajunge atât de departe. Departe de faptul că eram în aparenţă doar 2 colegi sau prieteni, stătea în fapt acea magie care ne înconjura când eram unul în preajma celuilalt. Pe măsura ce timpul trecea, ne îndrăgeam tot mai mult şi mai mult şi credeam că nimeni niciodată nu ne va putea întrista vreodată. Şi din nou tot Universul conspira pentru ca noi să fim fericiţi.

Au fost 2 ani cu atâtea amintiri frumoase, chiar dacă în treacăt au apărut acele momente de “sare şi piper” (în fond normale), au fost excursii şi clipe de clipe. Dar în final, am rămas doar cu amintirile, singurele care ne mai leagă de acele momente frumoase, cele care, chiar şi peste ani, vor dăinui în noi, pentru că niciodată nu îl vei uita pe cel pe care l-ai iubit atât de mult.

Şi pentru că orice poveste frumoasă are un sfârşit – tind să cred că de cele mai multe ori trist -, mă face să cred că poveştile cu final de vis sunt doar în cărţi şi telenovele. În fapt, the dream is over now …

RUSH LOVE

E pur şi simplu incredibilă piesa asta. Este interpretată de 2 tineri români şi se pare că a devenit no.1 în mai multe ţări din Europa şi nu numai: Elveţia sau Dubai sunt doar câteva din ele. RUSH LOVE!

Just the two of us

Time of my life

Now I’ve had the time of my life
No I never felt like this before
Yes I swear it’s the truth
and I owe it all to you

Piesa serii … e de-a dreptul superba!

You wanna make a memory …

… you wanna steal a piece of time …

Ce piesă superbă! Ce artist … ce amintiri frumoase!

Strong

I know you are strong, my beautiful one …

Lucky

Piesa aleasă pentru această seară se numeşte “Lucky” (a lui Jason Mraz) şi exprimă exact cum mă simt eu acum. Norocoasă că mi s-au întâmplat atâtea lucruri bune într-un timp atât de scurt.

Ti Amo

În seara asta am fost mai harnică decât în ultima perioadă şi am finalizat toate materialele (patru la număr) pentru Zile şi Nopţi, numărul următor. Ba chiar am şi scris un articol pentru revista AEPADO din Bucureşti pe tema “Încălcarea drepturilor omului în contextul crizei economice actuale”.

Acum a sosit vremea să aleg piesa serii. Ei bine, nu a fost greu deloc să mă decid asupra ei. În timp ce am aşternut gândurile pe foi (de WORD), la MagicFM se difuza piesa “Ti Amo”  a lui Umberto Tozzi, astfel că am hotărât să o postez pe blog în semn de adoraţie la adresa ei.