Posted in Oameni deosebiti

Povești pentru îngeri cu Dorel Tifor și Mircea Bradu

La ora aceasta, când scriu aceste rânduri, încă nu îmi pot stăpâni lacrimile … În doar câteva zile, i-am pierdut pe cei mai buni doi mentori ai mei pe care viața m-a binecuvântat cu ei.

In memoriam, Dorel Tifor

Domnul meu diriginte, Dorel Tifor, a plecat la cele Sfinte în urmă cu două săptămâni. A murit singur, dar a fost iubit de atâția absolvenți, foști elevi, oameni de cultură, oameni din diverse domenii selecte în care activa și dumnealui. Ne-a răscolit toate amintirile de liceeni gojdiști și ne-a apropiat din nou, clasa lui. Ultima clasă la care a mai fost diriginte. “Cât inima bate …” cum spunea în poezia sa, îl vom păstra în amintiri și îl vom iubi necontenit.

Cu siguranță cuvintele lui îmi vor rămâne mereu întipărite în inimă și gânduri. Per aspera ad astra!

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

In memoriam, Mircea Bradu

La doar câteva zile, s-a dus să le spună vorbe calde și îngerilor, Mircea Bradu, cel care a fost ca un tată pentru mine, care m-a susținut în orice inițiativă sau demers pe care îl făceam, avea mereu o vorbă bună și caldă pentru mine.

Acum un și ceva, înainte să vină pandemia, a avut o lansare de carte fastuoasă, cu ocazia celor 100 de ani de la Marea Unire. Și eram sigură că vor mai urma multe altele. Am sperat prea mult însă ….

Știu că îmi va lipsi. Știu că nu voi mai avea curajul ce îl aveam să mai lansez o carte, să mai scriu gânduri în care el avea atâta încredere, știu că nu voi mai avea acel imbold pe care el mi-l dădea de fiecare dată. “Fata tatii, tu pentru mine ești ca fetele mele!”, îmi zicea asta de atâtea ori. L-am iubit cum ne-a iubit și el pe noi. Prietenia lui cu tatăl meu are vârsta mea, pe care am împlinit-o ieri, unde ne-a lipsit atât de mult! Nu era an să nu mă sune ori să mă felicite, nu era moment fericit din viața mea la care el să nu fi fost. Îl vom iubi mereu necontenit și neîncetat.

Ar putea fi o imagine cu 10 persoane, inclusiv Isabella Sofia şi Lucian Popa, persoane în picioare şi interior

Încă nu am reușit să îmi opresc lacrimile, și nici nu mă voi strădui. Deși știu că el și-ar dori să ne vadă mereu doar cu zâmbetul pe buze, mereu puternici și dornici de a duce mai departe cultura orădeană. Ce bucurie că a lăsat în urmă atât de multe talente care să ne amintească mereu de el și de harul cu care știa să ne cizeleze atât de frumos pe fiecare din noi!

Nu îmi pot lua rămas bun pentru că îl voi purta mereu în sufletul meu, va avea mereu colțișorul lui așa cum îl merită. Drum lin spre stele!

Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Florentina Lăzău: “A fost o perioadă grea pentru noi toți, în care cred că fiecare și-a șlefuit răbdarea, și-a pus la încercare optimismul și credința și și-a dezvoltat creativitatea”

Florentina este prietena mea de ani și ani de zile. Am călătorit mult împreună și așteptăm cu drag revederea. De profesie jurist și membru în echipa de conducere a Oradea Toastmasters, ea este mai degrabă “călătorului îi șade bine cu drumul”, astfel că această perioadă a fost o adevărată provocare pentru ea.

  • Ce ai învățat din această experiență? Ce ai redescoperit ?

Am redescoperit timpul și odihna, relaxarea… timpul petrecut în casă, răgazul de a lenevi. Pentru prima dată după foarte mult timp, îmi petrec timpul acasă. Înainte, aproape în fiecare zi liberă hoinăream, mă plimbam, mergeam în oraș, la shopping sau în excursii și rareori alocam timp odihnei. Cu această ocazie mi-am dat seama cât de adaptabili suntem, pentru că înainte nu m-aș fi crezut capabilă să rezist atât de mult timp în casă.

De asemenea, rearanjând lucruri și reflectând, am realizat că adesea facem cumpărături impulsive (haine, accesorii, lucrușoare drăguțe, mâncăruri etc.) și, de fapt, avem cu adevărat nevoie de atât de puține…

  • Ce îți lipsește din viața normală?

Îmi lipsesc multe: libertatea de mișcare, călătoriile, întâlnirile cu persoane dragi, îmbrățișările, cutreieratul magazinelor, prăjiturile de cofetărie.

Îmi este dor și de ședințele Toastmasters și de colegii de acolo, ședințe care acum se desfășoară online pe platforma zoom.

  • Cum era viața înainte? și te rog să ne enumeri toate țările în care ai fost, și poate și niște cuvinte despre fiecare experiență.

Viața mea de dinainte era o viață trăită în ritm alert; mereu pe fugă, cu multe activități, visând la destinații noi și planificând excursii… uneori, când mă gândesc la asta, par atât de îndepărtate acele vremuri. Călătoriile sunt marea mea pasiune și speram ca anul acesta să ating pragul de 50 de țări vizitate dar, așa, trebuie să rămân la 49… deocamdată. Am vizitat aproape toată țara, Europa, Israel, Iordania, Maroc, Brazilia, Argentina și Uruguay. Am călătorit cu agenții de turism, cu prieteni, cu părinții sau chiar pe cont propriu, am dormit în hoteluri de 4 stele dar și în hosteluri, am explorat orașe, dar și natură, am cutreierat muzee și parcuri, în Iordania am mers cu jeepurile și cu cămila în deșert, în Sankt Petersburg m-am bucurat de nopțile albe și de ridicarea podurilor peste Neva (un adevărat spectacol de muzică și lumini, care atrage mii de turiști), m-am acoperit din cap până în picioare în moschei, am făcut autostopul pe o insulă grecească, am pus piciorul în 5 țări într-o singură zi, m-am cocoțat în toate turnurile posibile pentru a vedea orașe de sus, am călcat pe urmele lui Gaudi prin Barcelona, în căutarea minunățiilor de construcții proiectate de el, mi-am pus la încercare răbdarea negociind prin bazarurile turcești și marocane, am cutreierat toate cotloanele așa-numitei „perle albastre” din Maroc (orașul Chefchaouen), m-am rătăcit (la propriu) în labirintul străduțelor din Genova, am zburat cu balonul în Cappadocia, am pozat fiecare plăcuță de azulejos văzută în Portugalia (ador faianțele lor colorate), am admirat natura și stilul de viață atât de diferite din țările nordice, am savurat specialități locale interesante (tapioca, empanadas, pastel de nata, churchkhela, gaufres, hamburger de elan etc.), așa că pot spune că am experimentat de toate.

Una peste alta, am adunat zeci de mii de poze și amintiri, munți de magneți de frigider și am atât de

multe povești de împărtășit despre toate, încât poate nu ar fi o idee rea să-mi reactivez blogul și să mă reapuc de scris :)))

  • Care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce revenim la o normalitate aproape de normalitate?

Aș vrea să spun că primul lucru va fi să călătoresc. Îmi este atât de dor să descopăr locuri noi, să explorez străduțe și peisaje, să fac poze și să vorbesc limbi străine… dar adevărul este că voi aștepta o perioadă mai îndelungată până să am curajul de a mă aventura în spații aglomerate.

Realist vorbind, cred că primul lucru va fi să ies într-o plimbare lungă, să mă văd cu persoane dragi și să atac vitrina colorată a unei cofetării. 🙂

  • Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni

A fost o perioadă grea pentru noi toți, în care cred că fiecare și-a șlefuit răbdarea, și-a pus la încercare optimismul și credința și și-a dezvoltat creativitatea. Am dovedit că suntem adaptabili și cred că am învățat să apreciem mai mult sănătatea și toate lucrurile de care aveam parte înainte și pe care le consideram bine meritate.

Poate această pandemie, cu toate implicațiile ei, este un semnal de alarmă, un semn că trebuia să ne oprim și să ne reevaluăm prioritățile, atitudinea și modul de viață.

Categoric, este o experiență marcantă pentru toți, din care avem oportunitatea de a deveni mai buni, mai încrezători și mai recunoscători.

Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Diana Preda: “Propun să prețuim fiecare clipă, fiecare persoană din viața noastră, fiecare moment frumos pentru că viata este al naibii de scurtă”…

Pe Dia o știu de mulți ani, chiar dacă ea nu știe asta 😊 Dar cel mai bine o știu de când sunt clienta ei. Are un magazin de Vintage foarte draguț și adorat Vintagee Vanessa Sophie, este mămica Vanessei (de aici și numele magazinului ei), este mereu activă. Din această perioadă de 9 săptâmăni de carantinare, te rog sa ne impartasesti câteva idei:

  • Ce ai învățat din această experiență? Ce ai redescoperit ?

Eu consider ca fiecare experiență, fiecare persoană care intra la un moment dat în viața noastră, vine cu un anumit scop, de a ne învață ceva. Întrebarea e, dacă si pricepem asta, din prima. Știi cum e cu cele trei tipologii, unii învață din greșelile altora (aceia sunt cei mai deștepți), alții din propriile greșeli, iar cei din a treia categorie, nu învață niciodată. Așadar, omenirea face parte din această ultimă categorie…din păcate.  Cu educația primită de acasă și cu felul meu mult prea empatic (cu care cică ai doar de pierdut în viata,dar asta e doar o chestiune susținută de cei superficiali, consider eu😉), pandemia asta nu m-a surprins cu absolut nimic nou. Mai devreme sau mai târziu, urma să vină ceva, ca să pună capăt acestui joc al omului “de-a Dumnezeu “…întindem elasticul, dar până unde? Și totul pentru bani…totul se reduce la afurisita aia de bucată de hârtie…BANI ȘI PUTERE. Omul a avut șansa de a trăi intr-un mediu atât de frumos, unde există munte, mare, muzică, artă, iubire…și ce a știut să facă? Să distrugă tot…și asta se întâmplă de la cel mai mic nivel la cel mai înalt…valori morale zero, căsnicii bazate pe interes, relații interumane aproape inexistente, ură, invidie, răutate…în cazul în care nu ai observat, caracterul omului devine tot mai infect si mai josnic, pe zi ce trece… Așadar, această experiență, mi-a demonstrat încă o dată, că suntem pe cont propriu și că trebuie sa ne păzim cu sfințenie propriul glob de sticlă, în care se află familia noastră, prietenii nostri adevărați și oamenii dragi sufletului nostru… lucrurile materiale nu au avut niciodată valoare în ochii mei, și nici nu vor avea. Eu încă cred în dragoste adevărată, prietenii, în bunătate…

  • Cum era viața înainte ? Ce s-a schimbat între timp în viața ta?

Viața mea înainte era aproape perfectă, era tot ce îmi putea dori de la viață, mai puțin pe plan sentimental, dar deh…nu poți fi cu toate🤪 Vanessa, mami (căreia ii datorez TOTUL), tati, Opa, familia mea, prietenii, magazinul, voi (clientele mele prietene, asa cum îmi place sa va numesc😍) toate aceste persoane și lucruri, îmi umpleau zilele de fericire, satisfacție,  râsete si voie bună …eram o femeie împlinită. Să fii mămică de Vanessa, să ai un job pe care-l adori, să ai o mamă-bff care si-ar da si sufletul pentru tine, să te poți bucura de lucruri mărunte, sunt clar indicii pentru o viata fericită. ❤ Știi Alina, pe mine nu m-au crescut deloc religios, și totuși în fiecare seară înainte de culcare, Îi mulțumesc pentru tot ce am…si in puținele cazuri când Îi cer ceva, nu este vorba de mine…din repertoriul vast al mamei mele având în vedere educația mea, iti menționez doar câteva:”să te mulțumești întotdeauna cu ce ai”( asta nu înseamnă să te plafonezi si să nu muncești mai departe),” nu promite ceva, dacă nu ești sigură ca poți ajuta”, “cuvântul să fie cuvânt “,”nu fă rău la nimeni, chiar dacă primești rău ” si “dacă ai început ceva, te rog să duci pana la capăt “… în acest moment, încă iti sincer că nu știu cum să duc la capăt ceea ce am început, dar sunt sigură că mă voi “lumina” în zilele următoare…😊

  • Când vei redeschide cu ce ne vei mai surprinde la Vanessa Vintage Shop?

Încă nu știu, Alina…crede-mă ca în aceste 2 luni, nu am făcut absolut nimic. Adica nu mi-a stat gândul deloc la bani, la afacere…In prima lună, am crezut ca voi schimba lumea și ca ne vom unii cu toții forțele, ca să trecem împreună peste.In afară de nervi, și autodistrugere, nu m-am ales cu nimic benefic din perioada aia.bA doua lună am stat…am început sa ascult muzică, să citesc, să urmăresc chestii pozitive, am pierdut oameni dragi, am încercat să consolez oameni pe care ii iubesc…am încercat să mă regăsesc, pentru că m-am pierdut undeva pe drum, și crede-mă: FĂRĂ SĂ ÎMI DAU SEAMA! Și nu e bine deloc… dar instinctul îmi șoptește lucruri bune de câteva zile încoace, iar eu sunt persoana care acționează din impuls si dacă am încredere în ceva, atunci acela este instinctul ❤ Atât știu că urmează să mă reinventez ca mămică de Vanessa, ca fiică, ca Dia de la Vintage Vanessa Sophie 😉 Mă cunoști deja și tu destul de bine,încât să-ți dai seama că la mine totul vine din suflet în acel moment, și nu este nimic premeditat…așa că oricare ar fi alegerea mea, sunt sigură că va fi una bună!

  • Ce îți lipsește din viața “normală”? Care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce revenim la o normalitate aproape de normalitate?

Oh, imi lipsesc multe chestii din viața asa zisă “normală “, dar analizând mai bine pot trăi și fără ele. Important e ceea ce am spus mai sus, și anume: familia și oamenii dragi. Dacă ii știu pe ei bine, atunci am si eu sufletul împăcat.  Singurul gând cu care nu ma pot împacă nicicum, este că nu pot sa-mi îmbrățișez oamenii faini din viața mea…sunt o persoană prea “pupacioasa si iubareață” pentru aceste restricții, dar încerc să mă adaptez încet…si sper din tot sufletul, să putem reveni cândva la vechile noastre “metehne “❤

  • Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni 😊

Ce pot sa spun eu? Să aprecieze tot ceea ce au până nu este prea târziu. Asta cred ca este lecția supremă, pe care a trebuit să o învățăm din această experiență. Aceste vorbe, sfaturi le auzim peste tot, le citim zilnic, le știm da ca sfat mai departe, dar nu știm să le punem în aplicare, din păcate…ni se pare că totul ni se cuvine, dar nu e chiar așa …propun să prețuim fiecare clipă, fiecare persoană din viața noastră, fiecare moment frumos pentru că viata este al naibii de scurtă…😘

Photocredit: Valentin Ursache

 

 

 

Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Ioana Ștefănică: Indiferent de direcția în care vâltoarea vieții te duce, Călăuza Unică este iubirea

1Pe Ioana o știu de la radio, dar și de pe portalul și grupul de evenimente, știri și informații pozitive Evenimente Oradea. Despre perioada aceasta a citit foarte mult și am invitat-o să ne povestească despre ce a citit, cum s-a schimbat lumea pentru ea. Din această perioadă de 9 săptâmăni de carantinare, te rog sa ne impartasesti câteva idei:

  • Ce ai învățat din această experiență? Ce ai redescoperit?

2Pentru mine a fost o perioadă normală. Știam de ceva vreme că lumea avea nevoie de o frână de mână pentru a se opri din heirupul în care se afla și din care, în mod voluntar, nu avea de gând să se oprească. Și iată că venise. Era momentul de respiro pe care îl simțisem de multă vreme și l-am acceptat întru totul.

Cât de multe atașamente avem noi, oamenii, și cât de puțin suntem conștienți de faptul că viața e un dar, nu un merit sau ceva ce ți se cuvine. E o nestemată care-ți oferă șansa de a trăi autentic și de a te înălța spiritual prin însăși oportunitatea de a învăța arta renunțării la atașamente și credințe.

  • Ai citit foarte multe lucruri interesante despre această perioadă. Ai putea să ni le împărtășești ?

Dincolo de a citi, pentru mine marea binecuvântare a fost abilitatea de a le înțelege. Am citit și urmărit informații (video) din varii domenii, de la spiritualitate, tehnologic, medical, religios, conspiraționist, dar recunoștința mea imensă e că, după parcurgerea lor, mi s-a confirmat cea mai prețioasă, pentru mine, concluzie: că iubirea e tot ceea ce este și contează. Și indiferent de direcția în care vâltoarea vieții te duce, Călăuza Unică este iubirea. Iar dacă vom face totul din iubire nimic din ceea ce numim noi Univers, Lume, Planetă nu va rămâne indiferent. Dimpotrivă, iubirea din noi va vibra cu iubirea perfectă a Creatorului și se va expanda, în tot ceea ce există și este, și va influența direct, și în maniera potrivită, Întregul.

  • Cum era viața înainte? Ce s-a schimbat între timp în viața ta? 

3În ceea ce mă privește, în afară de lecțiile și oportunitățile frumoase pe care le-am primit, nu simt că s-a schimbat în vreun anume sens viața mea. Nu am simțit că îmi lipsește ceva și nici nu am simțit că ceea ce este în afară reprezintă o piedică pentru mine. Dimpotrivă, am petrecut o perioadă în care am simțit și mai multă permisiune de a face ceea ce contează pentru mine. E foarte importantă prisma din care vezi totul. E ca și cu Karma personală: nu contează ce îți face celălalt, contează cum reacționezi tu la asta. Job-ul e job, au fost momente în viață când am putut merge să văd un film, când nu, perioade în care mergeam des la teatru, ca o bună perioadă să nu-l mai frecventez, implicit cu ieșitul în oraș, ori întâlnirile cu ceilalți. Viața e formată din urcușuri și coborâșuri, dacă e liniară vei concluziona că e anostă și mai ai puțin până la o depresie. Adaptarea e cuvântul cheie, alături de abilitatea de a te detașa. De muncă, de oameni, de oportunități, inclusiv de bani și tabieturi.

  • Ce îți lipsește din viața normală? Care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce revenim la o normalitate aproape de normalitate?

Eu cred că viața, așa cum este, în momentul în care o trăiești, este normalitatea de care ai nevoie. Precum scriam mai sus, raportarea și adaptarea la situație sunt importante. Pentru mine normal e ca oamenii să fie armonioși, amabili și deschiși unii față de alții, să se respecte și susțină indiferent de se cunosc ori nu. Dar mă și te întreb eu: unde e normalitatea de care eu vorbesc și cred? Există prea puțin, de ce am o mică – mare siguranță e că există obiceiul de închidere a oamenilor unii față de alții. Lipsa de comunicare, de compasiune, respect și iubire. Ce mi-ar plăcea să fac, după 15 mai 2020, e să pot trage, ca printr-o mișcare a unui fermoar, o cortină a unei lumi cu oameni care să-și revizuiască propria viață, să renunțe la fuga de ici-colo, să ridice fruntea, să privească în jur, să vadă că viața merită trăită dar într-o energie diferită. Mi-ar plăcea o viață normală în care părinții să-și ofere timp și copiilor, mai puțin 12 – 16 ore profesiei, soți care să se iubească și asculte unul pe altul, adulți care să râdă, bunici care să meargă în plimbări prin parcuri, pe malul Crișului și nu tot la medici și prin farmacii, angajați și angajatori între care să existe respect și o relație de cooperare, să mai renunțe la ură și la a vedea doar bonusurile trimestriale, cotele de producție și vânzări, copii care să învețe adevărata socializare și cât de fain e să te joci cu cei din „gașca de la bloc”, să iasă în fața locuinței și să își sărbătorească ziua de naștere în aer liber, hohotind și animând întregul cartier, și mai puțin în medii pompoase și formale, două ceasuri cât prevede contractul făcut de părinți, să joace tupu și să fie învățați de adulți să exploreze și să iubească mediul, natura. Să iubească viața și pe ei înșiși. Că, în final, cu ce rămâi în viață este cu ceea ce iubești. Restul devine istorie.

  • Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni.

Să fie ei, să fie curajoși și să înțeleagă că, dacă vrei să faci o diferență acolo unde ești, tot ce ai de făcut este să iubești. Să iubești să fii, să te joci, să comunici, să lucrezi, să faci pe arlechinul dacă așa îți place ție, să zâmbești, să stai singur în solitudine, să oferi spațiu, să judeci mai puțin, să te rogi, să meditezi, să dai, cu fiecare zi a vieții tale, măștile jos și să înveți să trăiești autentic. Să poți fi tu, același tu, și dacă cineva dă buzna peste tine la 3 noaptea și te sperie. Tu să fii același tu. Autentic, bogat în iubire și înțelegere. Iar dacă nu știi cum să faci toate acestea, să ai câtuși de puțină frică în a întreba și a întinde simbolic ori chiar faptic mâna pentru a cere ghidare spre a ajunge în cel mai important loc. În inima ta. Acolo ești cu adevărat tu. Călătorie plăcută, se merită!

Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Remus Toderici: “În fiecare zi sunt multe lucruri pe care nu le putem controla și putem să ne adaptăm sau să renunțăm atunci când ni se pare că lucrurile sunt împotriva noastră”

Remus este Președintele Clubului de oratorie și leadership Oradea Toastmasters, dar este de asemenea om de bază al cotidianului local Crișana.

Eu îl cunosc de mulți ani și mă bucur tare mult că astăzi conduce Oradea Toastmasters, cu entuziasm și cu implicarea membrilor. E un om foarte activ, dar datorită contextului actual, a reușit să își mute viața în online, chiar dacă recunoaște că îi lipsesc întânirile cu prietenii săi. Remus, au trecut aproape 9 săptămâni de carantinare, te rog să ne împărtășești câteva idei:

  • Ce ai învățat nou în această perioadă, ce ai redescoperit?

Cred că am învățat să fiu multitasking; nu am fost niciodată foarte bun să execut mai multe sarcini simultan și, cum în această perioadă au apărut atât de multe lucruri de făcut online, am încercat să profit de cât mai multe dintre acestea, de la webinarii și cursuri online, la spectacole de teatru, în timp ce continuam să îmi desfășor activitatea obișnuită.

  • Ce îți lipsește din viața de dinainte de pandemie? Acea viață despre care spuneam că este cea normală.

Cu siguranță ieșirile cu prietenii, cu toate că ținem legătura pe rețelele de socializare sau vorbim la telefon, îmi este tare dor să ne vedem si să stăm la povești, să savurăm o pizza sau o prăjitură. Nici nu mai țin minte când am făcut asta ultima oară și abia aștept să ne vedem din nou.

  • În ceea ce privește viața online, cum s-a produs trecerea de la întâlnirile fizice ale Toastmasters la cele online, care este impactul asupra oamenilor, asupra clubului și dezvoltării lor?

5Am spus mereu că singurul lucru care nu se schimbă este faptul că lucrurile se schimbă mereu. La Toastmasters venim să învățăm și mă bucur că, încă din prima săptămână, ne-am adaptat și am trecut la ședințele online. Acestea, ca de altfel și ședințe obișnuite ale Toastmasters, sunt deschise tuturor celor care doresc să participe pentru a învăța lucruri noi. Chiar dacă emoțiile nu sunt aceleași când stai în fața camerei video comparativ cu ședințele în care vorbești în fața unui public, cu siguranță avem multe de învățat și din ședințele online, mai ales că online-ul, și includ aici filmulețele pe care le share-uim atât de mult pe social media, este deja parte din viața noastră.

  • Care sunt activitățile / pasiunile tale care te fac să depășești mai ușor această perioadă?

Așa cum știi, îmi place teatrul, nu doar să fotografiez spectacolele de teatru ci să le savurez, iar aceasta perioadă a fost foarte bogată din acest punct de vedere. Am reușit să văd online spectacole care nu se mai joacă și pe care nu aș fi putut să le văd altfel. Aproape că nu îmi vine să ies din casă la cât de multe spectacole sunt de văzut zilnic. De asemenea, îmi place să călătoresc și să cunosc oameni și locuri noi, iar faptul că toate ședințele Toastmasters s-au mutat online, mi-a dat posibilitatea să vizitez virtual mai multe cluburi, atât din țară cât și din străinătate și să cunosc mulți oameni faini.

  • Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni/membrii clubului 😊

În fiecare zi sunt multe lucruri pe care nu le putem controla și putem să ne adaptăm sau să renunțăm atunci când ni se pare că lucrurile sunt împotriva noastră. Cred că una dintre cele mai importante caracteristici ale noastre este adaptabilitatea și din păcate avem nevoie de stimuli externi pentru a afla cât de mult ne putem adapta și dezvolta în situații de criză. Perioada aceasta va trece și noi vom rămâne cu lucrurile pe care le-am învățat în acest timp.

Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Cristina Pușcaș: Aștept să ne vedem la muzeu, pentru început, apoi, mai încolo la Teatru și Filarmonică. E bine să apreciem ce avem și să ne gândim că am scăpat ușor în acest „WWIII”.

Pe Cristina o știu de la lansările de carte ale domnului Ștefan Lazăr.

Este cercetător, doctor în Istorie, și lector universitar la Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării, muzeograf suspendat, implicată în diverse activități culturale. Din această perioadă de 8 săptâmâni de carantinare, te rog sa ne împartășești câteva idei:

  • Ce ai învățat din această experiență?  

Tehnologia a fost noua mea provocare. Am învățat să folosesc o serie de platforme online pentru predat: Discord, Zoom, Skype, Google MEET, Google HANGOUTS, Google CLASSROOM. Mi-a scăpat ceva? Cu siguranță… . Mai las și pentru viitoarea pandemie. Plus, plata online a tot ce înseamnă facturi. Aveam o teamă ancestrală legată de toate aceste platforme, parole multiple pe care trebuie să le rețin, obsesia de a-mi fi virusat calculatorul. Tehnofobie, de-a dreptul. Dar, a fost o provocare, o experiență de care m-am bucurat. Iar satisfacția că am învățat ceva nou, că am depășit un blocaj mintal, a fost imensă. Să fac sport în casă, pe post de gantere am folosit cutii de lapte de soia.

  • Ce ai redescoperit?

Soarele. Nu am mai stat la soare, de ani. Nu aveam timp, iar scurtele perioade de concediu mi le petreceam prin muzee, descoperind vestigii sau lucrând la vreun proiect, activități care mă fereau

de razele soarelui. Plus, teama de cancerul de piele. Acum, am avut câteva zile cu soare, mai puțin dogoritor și mai puține ultraviolete, și am decis să mă „alimentez” cu vitamina D, cu o carte, cafea și liniște.

  • Ce îți lipsește din viața normală?

Nu cred că îmi lipsește ceva anume, în mod flagrant. Am dorit să păstrez autoizolarea, să respect legile. Nu m-am „fofilat”. Eu sunt fraiera, ca mulți

alți români cinstiți. M-am adaptat noilor norme, fără să mă tot lamentez. Poate faptul că nu prea am apucat să văd primăvara, am ratat niște lalele, lăcrimioare și liliacul înflorit. Poate aceste lucruri mi-au lipsit. În alte primăveri, pe masa de birou tronau buchete de flori.

Acum … nici biroul nu l-am mai văzut din 13 martie. O zi fatidică! Când am plecat din Cetate, cu câteva dosare de Securitate de cercetat, nu mi-am

imaginat că despărțirea va fi atât de lungă, nu mi-am imaginat dimensiunea izolării. Dar, am „experiența” detenției politice a celor de care m-am ocupat în ultimii 10 ani. Foștii deținuți politici au stat închiși ani în temnițele Gulagului comunist, beciuri pline de mucegai, fără lumină, în spații de recluziune minuscule, fără aerisire, fără posibilitatea de a ieși, cu lunile, la o plimbare în curtea închisorii, fără posibilitatea de a se spăla, citi sau scrie decât pe pereți, comunica între ei. Corneliu Coposu a stat timp de 8 ani, la penitenciarul de la Râmnicu-Sărat, Închisoarea Tăcerii, într-o izolare totală, uitând să și vorbească. Aceste experiențe ale foștilor deținuți politic trebuiau să ne fie niște modele. Nu ne este permis să ne plângem ce grea e izolarea în frumusețea unui apartament cu apă caldă, lumină, frigider plin ochi, internet și TV. Nouă ce ne-a lipsit? Poate doar lipsa fizică a oamenilor dragi, dar … doar 8 săptămâni. Nu ani. Corneliu Coposu și soția sa, Arlette, s-au regăsit abia după 17 ani, ani în care fiecare a trecut prin negura detenției comuniste. Arlette Coposu a fost eliberată de la Penitenciarul Oradea, în aprilie 1964 – http://www.memoriarezistentei.ro/arlette-coposu-sotia-lui-cornel-coposu/. Au mai trăit împreună doar doi ani, în 1966, Arlette Coposu moare de cancer. Noi am avut internet, telefon, am putut vorbi zilnic, și chiar vedea online cu cei dragi. Am avut apă caldă în fiecare zi! Femeile închise la Securitatea din Oradea au putut să facă un duș doar după 6-7 luni de la arestare, cu apă rece, fără săpun, în 5 minute, fără a avea prosop sau haine de schimb. Deținuții politic primeau 180 gr. de pâine pe zi, adică o felie, supă de gogonele sau supă de morcovi deshidratați sau supă de cartofi stricați. Nouă ce ne-a lipsit? KFC?

Despre toate acestea am vorbit cu studenții la seminarul de „Drepturile omului”. Plus, despre războiul din Orientul Mijlociu, despre genocidul yazidiților, povestea Nadiei Murad și a Malalei, două câștigătoare a premiului Nobel pentru pace și care au militat pentru dreptul la educație. Comparativ, studenții au înțeles că trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem, față de multor copii din zonele de război, Siria, Afganistan etc., lor nu le-a fost îngrădit dreptul la învățământ în aceste luni. Studenții mei au apreciat acest lucru.

  •  Cum era viața înainte ? Ce s-a schimbat între timp în viața ta?  

Viața mea înainte se desfășura, timp de 8 ore, între zidurile Cetății Oradea și, alte 2 ore, între zidurile clădirilor Armatei de pe Traian Blajovici, unde am seminare și cursuri cu studenții de la Jurnalism, Comunicare Relații Publice și Științe Politice. Cam 10 ore pe zi. În  weekend-uri, aveam alte proiecte de finalizat. Nu prea am apucat, în aceste 2 luni și jumătate din anul acesta, până a început pandemia, să mă dezmeticesc cu ce proiecte am de gând să fac. Pe 22 ianuarie am inaugurat expoziția „Discoteca anilor 70-80”, așa că am avut puțin timp să mă adun.

Pandemia aceasta m-a luat pe nepregătite mai ales în ce privește cursurile online. După prima lună de predat online am ajuns în surmenaj. Și după alte două luni … VREAU VACANȚĂ! Mai avem o luna. #REZIST! Prima oră a fost un șoc, am fost nevoită să mănânc o tabletă de ciocolată (eu nu sunt cu dulcele), ca să îmi revin, atât de extenuată am fost după primele 2 ore. Treptat, am început să ne adaptăm. Și eu, și studenții. Ei au fost cei care au ales o platformă de lucru, Discord, mai prietenoasă, când suntem cu nervii întinși la maximum, fiecare poate deveni DJ, cu ajutorul unui roboțel Groovy, și mai ascultăm muzică. Pe lângă temele stricte de seminar, am mai citit împreună „Eseu despre orbire”, a lui Saramago, ne mai postăm poze cu atmosfera din izolare, ne gândim să facem o festivitate de absolvire inedită … online.

În paralel, am lansat public două proiecte de cercetare. „VIEȚUIREA ÎN VREMEA PANDEMIE” – un chestionar la care se poate răspunde online – https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdXOfeG81gItglE_J2EbeTLBDAtXTT3Z9wqYp2Am0hIJepgFw/viewform, privind modul în care oamenii au perceput acest moment unic în istoria Planetei. „În calitate de cercetător al unor perioade tulburi, am constatat că există momente în istoria omenirii greu de documentat, tocmai din lipsa unor dovezi și mărturii ale acelor vremuri”, motivam eu cercetarea. Așa că am decis să adun mărturii „la cald” despre experiența oamenilor. Am primit din 22 aprilie, 317 răspunsuri, nu toate vor putea fi validate, dar cred că 200 sigur vor fi valabile. Se mai poate răspunde la chestionar.

În plus, am propus și un proiect fotodocumentare, colectez fotografii realizate în izolare. Mi s-a alăturat acestui proiect și elevii din clasa a IX-a D, de la Liceul Teoretic Aurel Lazar, coordonați de doamna profesor Emilia Negru. Ei au trimis o serie de fotografii foarte sugestive vizavi de tema propusă. Mai aștept fotografii pe adresa de email: cristinalianapuscas@gmail.com.

  •  Ce mai face un șomer de lux în izolare?

Se mai uită la spectacolele Teatrului Regina Maria. Acest program al actorilor de a ne „susține” emoțional mi s-a părut cea mai bună idee. Am văzut aproape toate spectacolele online programate de Teatrul Regina Maria și am observat că s-au bucurat de mare succes, chiar și în rândul bucureștenilor. Am văzut comentarii pe FB ale unor cunoscuți din București visavi de spectacolele actorilor orădeni. Și eu le mulțumesc, din nou, pentru tot efortul lor. Sunteți minunați!

Chiar dacă întreaga cultură orădeană a fost „băgată în duba șomajului”, toți am muncit și ne-am continuat activitatea în izolare. Un violonist, de la Filarmonică, își putea continua învățarea partiturilor de la viitorul concert și în vârf de munte. Un actor putea să-și învețe rolul și fără să se afle pe scena teatrului. Un muzeograf putea să-și continue munca de cercetare și din dormitor. Dar … cum să te gândești că ai nevoie de cultură? De rezultatul muncii de creație? Dacă acum nu am fost lăsați să muncim, la următoare pandemie, dragi politicieni, Ce veți citi? Ce veți asculta? Ce spectacol de teatru veți urmări, online? A …., am uitat.

  • Voi NU citiți!
  • Voi NU ascultați muzică simfonică!
  • Voi NU urmăriți spectacole de teatru!

Chiar și activitatea bibliotecarilor putea fi justificată. Știți de ce? Cursurile nu s-au suspendat. Nu știați? Educație presupune citit. Nici asta nu știați! Cititul se face din cărți. Pe cuvânt de onoare! Multe cărți sunt în bibliotecile publice. Bibliotecarii puteau scana, la cerere, acele cărți utile elevilor și studenților. Măcar scuza că nu și-au făcut referatele pentru că „Nu au acces la cărți, bibliotecile sunt închise”, cădea de pe listă. Oricum, pe lista studenților mei au mai rămas destule scuze să nu își predea referatele și să nu fie prezenți la ore.

Cum ar fi:

  1. „1. A fătat vaca.
  2. Trebuie să tai lemne.
  3. Copilul, azi, împlinește un an.
  4. Cununia civilă.
  5. Fac masaj, „trebuie să îmi duc traiul cumva pe criza asta.
  6. Trebuie să merg cu mama la Oradea.
  7. În legătură cu interviul cu tati, din păcate nu a fost acasă în week-end, și nu am apucat să discut cu el (tema pentru cursul de Radio, fiind în izolare, le-am dat teme mai casnice)”.

Sper ca, unii dintre ei, să nu ajungă politicieni.

  • Care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce revenim la o normalitate, aproape de normalitate?

Cred că, dacă nu mai sunt șomer de lux din 15 mai, prima ieșire va fi la Muzeu. Voi coborî la Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor, amenajat în Corpul K, subsol, unde vă și aștept, să văd dacă, după 2 luni, totul e în ordine. Ultima vizită aici a fost a doamnei Ana Blandiana și a lui Ioan Gherasim. Pare o eternitate. Apoi, lângă Cetate e piața, trag o fugă după un buchet de liliac. Habar nu am dacă nu i-a trecut vremea. Apoi plimbări. Chiar am păstrat izolarea. Nu am ieșit afară decât pentru urgențe. Deci, plimbări după orele de seminar! Adică spre seară.

  • Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni 😊

Aștept să ne vedem la muzeu, pentru început, apoi, mai încolo la Teatru și Filarmonică. E bine să apreciem ce avem și să ne gândim că am scăpat ușor în acest „WWIII”. Am putut mânca chiar și înghețată, plăcerea nepoatelor mele! Să ne bucurăm de natură, de copacii dintre blocuri și de pe malul Crișului. Sper că îi mai găsesc pe malul Crișului și nu au fost rași toți. De păduri, sper că nu au fugit în Austria, fără adeverință.

MULȚUMESC pentru posibilitatea de a mă confesa, măcar nu am uitat să scriu!

Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Eliza Vaș: În perioade din acestea dificile, ne gândim și mai mult la învățăturile pe care le-am primit de acasă și încercăm să le aplicăm în interacțiunea cu ceilalți.

Eliza este prietena mea de ani și ani de zile. A făcut parte din AIESEC Oradea, Toastmasters Oradea și Let’s Do It, Bihor!, apoi la terminarea studiilor de master s-a mutat la București pentru a lucra în domeniul afacerilor europene, pentru o instituție publică. O știm mereu veselă, optimistă și mereu implicată trup și suflet în ceea ce face.
Eliza, din această perioadă de peste 8 săptămâni de carantinare, te rog sa ne împărtășești câteva idei:

  • Ce ai învățat din această experiență? Ce ai redescoperit ?

Primul lucru pe care l-am învățat a fost acela legat de reacția oamenilor la o situație de criză. În unele cazuri, am observat o nevoie destul de mare de a securiza viața proprie și a familiei, iar în alte cazuri, am observat nevoia de a securiza viața cât mai multor oameni, propunând și implementând diverse soluții. Mi s-a părut interesant să văd cum se schimbă înțelegerea nevoilor personale și de grup în câteva săptămâni și oameni pe care îi cunoșteam dintr-o altă perspectivă au adoptat atitudini complet noi.

Din toată această situație, am ajuns la concluzia că avem nevoie de educație și sprijin pentru a face față situațiilor de criză sau contextelor impredictibile. Dacă până acum, formarea noastră s-a bazat aproape exclusiv pe ceea ce știm că este sigur, acum cred că ar trebui să avem în vedere, în școală și/sau în programele non-guvernamentale, și situații de învățare în care să ne dezvoltăm abilități și atitudini referitoare la gestionarea situațiilor de criză.

  • Ce îți lipsește din viața normală?

Să pot merge la Oradea. Din cauza pandemiei, nu am putut merge acasă de Paști, nu am putut sta alături de cele mai dragi persoane. Abia aștept momentul când va fi cât de cât sigur de călătorit, deoarece dorul de casă este cel mai greu de stăvilit, mai ales în asemenea momente.

De asemenea, îmi lipsește siguranța pe care o aveam înainte când mergeam pe stradă, într-un magazin sau într-un mijloc de transport în comun. Cred că vom rămâne destul de reticenți în perioada următoare, iar acest fapt va schimba într-un fel și nivelul interacțiunilor pe care le avem cu ceilalți.

  • Cum era viața înainte ? ce făceai în fiecare zi ? cum îi ajutai pe oameni ?

Viața înainte de pandemie era foarte dinamică, mai mereu pe drumuri și interacționând cu diverși oameni. Plecam pe la 8 de acasă și mă întorceam seara târziu, după ce finalizam cu serviciul și cu celelalte activități non-guvernamentale. Astfel, primele opt ore le petreceam la locul de muncă, unde am îndeosebi activități de cercetare în domeniul afacerilor europene, iar apoi seara aveam întâlniri și evenimente în cadrul asociației educaționale în care activez.

Activitățile de sprijinire a oamenilor au continuat și după pandemie, doar că s-a schimbat modalitatea de a face acest lucru. Spre exemplu, în cadrul serviciului, am scris materiale privind răspunsul instituțiilor europene la pandemie și măsurile luate, în felul acesta venind cu informații concrete și verificate despre ceea ce s-a întâmplat până la momentul publicării. În felul acesta, am arătat cum anume a sprijinit Uniunea Europeană statele membre și sper că am contribuit la diminuarea dezinformării care a existat pe aceste subiecte.

În asociație, ne-am mutat toată activitatea online și am început să organizăm o serie de webinarii gratuite pentru profesori despre cum să-și adapteze conținutul la mediul online, pentru tineri despre cum să-și drămuiască resursele financiare pe timp de criză, pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă despre cum să-și pregătească CV-ul și așa mai departe. Practic, ne-am concentrat să venim cu răspunsuri punctuale la nevoile care au apărut în rândul grupurilor țintă cu care lucrăm de obicei.

  • Care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce revenim la o normalitate aproape de normalitate?

Nu cred că vom mai avea parte de normalitatea cu care am fost obișnuiți până la pandemie. Cred că se vor schimba diverse lucruri în modul în care ne desfășurăm activitățile și ar fi normal să fie așa, tocmai pentru a arăta că avem lecții pe care le-am învățat în această perioadă și pe care le putem aplica în etapa de tranziție, astfel încât că fim mai eficienți, să protejăm mai bine mediul, să încurajăm inovarea, să dezvoltăm sistemele de sănătate și educație ș.a.

Iar ca prim lucru cu adevărat important pe care îl voi face va fi acela de a merge acasă. Abia aștept să mă văd în fața porții noastre.

  • Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni 😊

Aș vrea să le mulțumesc îndeosebi pentru modul în care s-au organizat (în special, cei din mediul non-guvernamental orădean) pentru a sprijini unitățile medicale cu materiale și echipamente. Prin apelurile de strângeri de fonduri pe care le-au inițiat, am putut să contribuim și noi cei care nu suntem momentan acasă.

De asemenea, mi-ar plăcea să le transmit celor dragi de acasă că poți să iei omul din Oradea și să-l duci în altă parte, dar nu poți să iei Oradea din om. Oriunde am fi plecați, purtăm mereu cu noi dragul de Oradea și încercăm să-i molipsim și pe ceilalți cu entuziasmul nostru despre orașul care ne-a crescut.

De aceea, în perioade din acestea dificile precum este pandemia ne gândim și mai mult la învățăturile pe care le-am primit de acasă și încercăm să le aplicăm în interacțiunea cu ceilalți. O vorbă dragă vine de la bunica mea, ce spune mereu „Nu-i să nu fie”, adică mereu s-o găsi o soluție pentru un bai. Cam așa și în situația actuală.

Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Raluca Gherga: Am învățat că dacă avem destulă răbdare, putere de acceptare și creativitate, ne suntem suficienți nouă înșine și mai ales copiilor noștri

Pe Raluca o cunosc de mulți ani de pe când organiza tot felul de evenimente frumoase cu Farmacia 3 și Clubul Mămicilor Farmacia 3 inițiat în 2012. Are 2 fetițe, una la școală in clasa a IV-a si una in grupa mare la grădiniță. Am invitat-o să alăture proiectului și săne povestească despre perioada aceasta și cum s-au reorganizat.

  • Cum ți s-a părut decizia de închidere a școlilor și mutarea cursurilor în online până în septembrie și cum le-ai explicat fetelor întreaga situație?

Mie, personal, închiderea școlilor și grădinitelor în luna martie mi s-a părut o decizie bună în contextul în care ne aflam. Chiar dacă grupul de vârstă peste 65 ani părea a fi cel mai afectat de către noul virus, oricum copiii sunt cei care respectă mai puțin strict regulile de igienă și ar fi putut ajuta la împărtășierea mai rapidă a virusului (asa numiții “spreaders” în literatura de specialitate). În lumina ultimelor evoluții ale pandemiei, se pare totuși că și copiii pot fi afectați, chiar dacă virusul se manifestă diferit decât la adulți (în SUA au fost raportate cazuri de afecțiuni grave cauzate de covid-19 și chiar deces, la copiii sub 5 ani); așa că mi se pare cea mai bună decizie, deoarece până la urmă sănătatea și siguranța copiilor noștri sunt cele mai importante.

Mai greu a fost la inceput să le explic fetelor de ce o perioadă bună de timp (nici eu nu știam cât!) vom sta acasă și nu vor mai merge la școală și la grădiniță – cel mai mult le lipsesc prietenii, colegii și doamnele învățătoare/ educatoare, și nici noi la serviciu întrucât vom lucra de acasă – partea asta le-a placut cel mai mult, deși sincer eu nu aș putea spune același lucru. 😀 Pentru mine, a fost o adevarată provocare să mă adaptez la a lucra de acasă, și în primă fază, ca și durată chiar am lucrat mai mult decât înainte, adica mai dezorganizat și fără a avea un orar fix… În timp ne-am obișnuit cu toții, cu serviciul, cu școala online, cu activitățile de la grădiniță pe care le așteptăm cu drag, cu gimnastică pe zoom, și până la urmă, chiar daca nu este totul perfect, cred ca este o aternativa viabilă, preferabilă oricând celei în care nu s-ar fi continuat deloc procesul de educație. Da, pentru noi, părinții, este mult mai solicitant, dar cred că perioada această a fost un real test de parenting pentru majoritatea dintre noi părinții, și ne-a făcut mai creativi și mai flexibili, capabili să facem față provocărilor statului acasă cu copii. 🙂

  • Ce ai învățat din această experiență? Ce ai redescoperit?

În această perioadă, am redescoperit tihna și o viață pe care am scos-o de pe “fast forward” și am lăsat-o să curgă normal, aș spune eu, dar în niciun caz nu am pus-o pe pauză. De la început ne-am mutat la bunici împreună cu fetele, pentru a fi la casă, la curte și a putea profita de mișcarea în aer liber, fapt care a contat enorm pentru noi toți. Asa că am (re)învățat să trăim mai aproape de natură, să ne bucurăm de fiecare fir de floare, de fiecare plăntuță răsărită, de soare, de ploaie, de fiecare pasăre care trecea în zbor să ne salute și de toate celelalte animale sau insecte care înainte ne făceau pe unii dintre noi să țipăm. 🙂

Dar, cel mai important e că am petrecut mult mai mult timp de calitate cu familia, cu cei dragi: am jucat jocuri împreună, am făcut diverse activități creative, am lucrat în grădină, am făcut mișcare, am citit, am făcut teme, dar ne-am uitat și la desene animate sau filme pentru copii. Am învățat că dacă avem destulă răbdare, putere de acceptare și creativitate, ne suntem suficienți nouă înșine și mai ales copiilor nostri, pe care de iubit îi iubeam și înainte, doar că nu le-o demonstrăm întotdeauna prin fapte apreciate și de ei ca atare!

  • Cum s-au schimbat lucrurile la Farmacia 3, care este trendul vânzărilor în această perioadă?

Colegii mei din unitățile Farmacia 3 au fost tot timpul pe baricade, “în prima linie” de la bun început și pănă în prezent, cu produse și recomandări de calitate, așa cum au facut-o …de când ne știm. Și pentru aceasta merită tot respectul și recunoștință noastră, a pacienților, la fel ca și medicii și toți ceilalți profesioniști din domeniul sănătății, adevărații eroi ai momentului!. Nu am închis nicio farmacie, chiar dacă vremurile sunt grele și aproape peste tot am modificat programul de lucru al farmaciilor în conformitate cu legislația în vigoare în perioada de urgență. Pentru siguranta pacienților și a personalului Farmacia 3, respectăm normele de igienă impuse privind dezinfectarea suprafețelor de lucru, purtarea de măști și mănuși, păstrarea distanței de siguranță. Pandemia cu care ne confruntăm este fără precedent și a generat o situație foarte dificilă pentru toată lumea, atât din punct de vedere al sănătății și siguranței personale, cât și din punct de vedere economic.  Sperăm că treptat, situația să se schimbe și lucrurile să revină la normal din aceste puncte de vedere.

  •  Ce îți lipsește din viața normala și care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce revenim la o normalitate aproape de normalitate?

Cel mai mult din viața “normală”, îmi lipsesc părinții mei și bunica de 90 ani și posibilitatea de a-i strânge tare tare în brațe. I-am mai văzut în această perioadă, pe WhatsApp sau când le-am dus periodic alimente și medicamente, dar întotdeauna, pentru siguranța lor, am păstrat distanța. De asemenea, îmi lipsesc mult prietenii cu care doar ne-am auzit de 2 luni de zile încoace… Nu știu să spun acum care va fi primul lucru pe care îl voi face după “relaxare”, dar pot să spun că sunt sigură că nu voi mai reveni niciodată la “normalitatea” de dinainte.

  • Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni 😊

Normalitatea la care aș vrea să revin nu este cea de dinainte. Nu îmi doresc din nou o viață agitată, stresantă și mereu pe fugă. Mi-aș dori să pot păstra în mine toate părțile bune redescoperite în această perioadă: liniștea și calmul interior, apropierea și respectul mai mare față de natură, prețuirea celor dragi demonstrată prin fapte și nu prin cuvinte, aprecierea bucuriei venite din lucruri mărunte și reorganizarea priorităților individuale. În același timp, îmi doresc să putem ieși din nou pe străzile frumosului nostru oraș, în parcuri și locuri de joacă, să ne putem întâlni din nou cu prietenii pe terase, pe pietonală sau oriunde ne dorim și să putem zâmbi și râde împreuna, bucurându-ne de viață într-un mod responsabil!

Mulțumesc Alina pentru oportunitatea de a da glas câtorva gânduri din această perioadă deosebită!

Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Timea Podina: “Experiențele te călesc, te învață că trebuie să cauți soluții ca să treci de obstacole.”

Pe Timea o cunosc din facultate, de pe când era jurnalistă. Anii au trecut, și multe s-au schimbat și pentru ea. Timi este mămică de 2 băieți de școală și de asemenea, deține Papetăria Ioșia, mai mult decât o simplă papetărie, un loc unde te simți ca acasă. Mereu ești primit cu căldură, și chiar și în această perioadă, Timi ne-a pregătit mereu comenzi cu tot felul de lucruri frumoase: cărți de colorat, puzzleuri, jocuri diverse pentru ca timpul în carantină să treacă mai ușor, dar chiar și înainte…

Despre perioada aceasta și cum s-au reorganizat… să vedem ce ne spune despre ea.

  • Cum ți s-a părut decizia de închidere a școlilor și mutarea cursurilor în online până în septembrie și cum le-ai explicat băieților întreaga situație?

În primă fază a fost o veste șocantă, dupa care am zis: mai bine acasă sănătoși, decât acasă bolnavi.  Am noroc că băieții se adaptatează ușor când vine vorba de schimbări (chiar și majore) și au înțeles că vom continua altfel. Școala online le place foarte mult, fiind amândoi atrași de tehnologie, iar acum o pot folosi util. Cel mare a avut emoții la primele ore, în schimb cel mic n-are nicio reținere și se simte tare în largul lui.

  • Ce ai învățat din această experiență? Ce ai redescoperit ?

Experiențele te călesc, te învață că trebuie să cauți soluții ca să treci de obstacole. A trebuit să ne reorganizam total și să facem să fie bine atât pentru noi, cât și pentru cei din jurul nostru. Aceste schimbari te fac să îți revizuiești ordinea priorităților: copii, casă, bussines.

  • Cum v-ați reinventat ca business ? Ce lucruri noi găsim pe la voi ? 

Business-ul e pasiunea mea, și mă implic foarte mult pentru că îmi place ceea ce fac. Cred că aș putea să scriu pagini întregi legat de acest subiect J. Primul gând a fost: Trebuie să găsesc soluții și să merg mai departe în maximă siguranță!  Astfel că a trebuit sa închid ușa …… și să deschid geamul J  LA PROPRIU. Spațiul unde suntem ne-a oferit această posibilitate și am profitat de ea. Virusul ne-a surprins într-un moment în care pregăteam noi strategii, dar pentru care nu găseam timp. Prin urmare, am primit TIMP să lucram la pagina de Facebook, să livrăm la domiciliu, să ne promovăm în mediul online. Suntem conștienți că urmează o schimbare majoră și trebuie să ne pregătim pentru a întampina cu bine aceste schimbări.

  • Ce îți lipsește din viața normal și care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce revenim la o normalitate aproape de normalitate?

Viața normal pe care am avut-o numai așa nu se poate numi, adică eu nu am văzut-o așa. Veșnica agitație, alegatul de colo-colo, programul mult prea încărcat și multe altele. Acum vom realiza că altele ne sunt prioritățile. Cu toate acestea, mi-i dor de rudele mele, de familia mea. A trecut Paștele și nu i-am putut vizita, a trecut Paștele morților și nu am putut merge la cimitir la părinții mei. Mi-i dor de aceste obiceiuri L. Ce voi face prima dată? Voi recupera aceste vizite J și îi voi mulțumi lui Dumnezeu că ne-a păzit de cel rău.

  • Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni 😊

Fiți optimiști și încrezători că totul va fi bine. Cautați soluții și le veți găsi. Uitați-vă mai mult la partea bună a lucrurilor, am primit mai mult TIMP pentru copii, pentru noi.

Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Carina Florin: “Știu că fiecare dintre noi are, mai mult sau mai puțin conștient, un dar pentru care există în această lume.”

Pe Carina o știu parcă de o viață. Este prietenă dragă sufletului meu, acea prietenă cu care chiar dacă nu te vezi în fiecare zi, o porți mereu în suflet. Mi-a fost mereu alături cu încurajare, cu susținere, am lucrat și împreună în Toastmasters, și mă bucur mereu când aud de ea. De profesie psiholog, e educator la o școală cu copii cu nevoi speciale, e și o artistă, chiar dacă nu recunoaște. Carina a fost mereu puternică, indiferent de situație.

  • Luni, 27 aprilie, la nivel național, s-a decis ca sistemul școlar să se închidă fizic, și să continue doar la nivel online. Cum ți se pare decizia de a muta tot învățământul în online până cel puțin în luna septembrie la repornirea unui nou an școlar?

Cred că depinde de situația particulară a fiecărei școli și, mai mult decât atât, a fiecărei familii. Pentru copiii cu nevoi speciale cred ca e foarte importantă relația cu profesorii din școală, mai precis existența  contactului fizic cu educatorii ei. Sunt conștientă că situația de acum ne cere să ne adaptăm, iar învățământul online e soluția mai bună decât nimic, dar are și dezavantaje evidente mai ales în ceea ce privește relația interumană, motivația pentru a face sarcini școlare și existența feedbackului.

  • Ce îți lipseste din viața normală?

Cred că îmi lipsesc opțiunile, alegerile între o activitate sau alta. Recomandarea de a sta mai mult în casă ne obligă să ne limităm nu doar întâlnirile cu alte persoane ci și dorința de a relaționa pentru că e posibil ca uneori să simțim că nu avem despre ce să povestim. Îmi lipsește sentimentul de normalitate în opoziție cu frica indusă de tot ce asculți sau citești în mediul online.

  • Care va fi primul lucru pe care il vei face după ce revenim la o normalitate aproape de normalitate?

Voi ieși să mă plimb cât mai mult, să privesc natura altfel decât din spatele geamurilor.  A trecut un anotimp, cel mai frumos dintre toate, nu am reușit să mă bucur de căldura soarelui , de aerul curat, de mișcare.

  • Pentru cei mai mulți dintre noi, perioada aceasta ne reactivează pasiunile mai vechi și ni le repune în mișcare. Scriam zilele trecute la mine pe blog că o “viață fără pasiuni este una searbădă”. Am văzut niște creații foarte frumoase la tine. Te rog sa ne povestești povestea lor 😊 și de unde acestă pasiune.

Pasiunea pentru artă, pictură mai ales o am de la mama. Ea știa să picteze și ne-a cultivat această pasiune, mie și sorei mele, de când eram copii. Acum 3 ani am descoperit cărțile de colorat și lumea creioanelor și culorilor. Am început timid să colorez ”profesionist”, fără să am nici o pregătire , urmărind tutoriale pe internet și fiind membră a unui grup de coloriste din toată țara, sau descoperind singură un stil personal. Au trecut anii și pot să spun că lumea coloriștilor este așa de frumosă și are atât de multe opțiuni încât oricine se poate regăsi. Învâț încă despre arta creioanelor, am câteva cărți preferate și încă experimentez.

  • Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni 😊

Știu că fiecare dintre noi are, mai mult saumai puțin conștient, un dar pentru care există în această lume. În singurătate el apare mai evident, așa că vă îndemn să îl îmbrățișați și să vă redescoperiți. Iar dacă aveți pasiuni, investiți în ele, merită!