Deşi au trecut zile bune de când Festivalul Internaţional de Teatru Scurt şi-a rămas bun de la Oradea, amintirile lui încă ne copleşesc.
Recunosc, că personal nu am avut ocazia de a participa, însă colegii mei Qubiz-işti au fost la destul de multe piese, astfel că am reuşit să obţin atât un articol despre Medeea’s boys, cât şi câteva recenzii frumoase despre alte piese din cadrul festivalului. Şi am redescoperit nu doar nişte oameni tehnici, cât şi nişte oameni sensibili, pasionaţi de artă.
„Medeea’s boys”, jucată cu trup și suflet, ambele la vedere
De Cristian Horgoş
“Drama argonautică a Medeei și a lui Iason, mai exact a celui mai teribil caz de pruncucidere din literatură și legendă, s-a jucat vineri seară, la Oradea, într-o versiune modern-fantezistă închipuită de dramaturgul Ionuț Sociu și regizorul Andrei Măjeri și pusă în scenă de tinerii actori ai trupei Apollo111 București.
Piesa a debutat în stil Drugs, sex & rock’n roll, cu un limbaj “carnal-carnaval” apropiat de cel al militarilor moderni din zonele de conflict.
Stilul absolut fără perdea, gen Medeea’s playboys, a introdus brusc asistența în anti-camerele erosului patologic, triind totodată din spectatorii care n-au fost atenți la avertismentul oficial că spectacolul nu are deloc un limbaj “erotically correctly”…
Imediat după prima scenă, jucată într-un bar “flower power”, povestea reîntâlnirii argonauților câștigă progresiv substanță și mesaj freudian, de la replică la replică. Aparent dezinvolți și dispuși să-i aducă ofrandă lui Eros, junii argonauți vădesc însă, rând pe rând, fiecare în felul lui, că sunt bântuiți de mrejele Medeei, o tânără sugestiv prezentată în sinopsisul piesei ca și “castratoarea de bărbați”.
Dar însăși condiția bărbatului e extinsă temerar spre androginitate, într-o expediție exploratorie ce amintește de călătoria corăbiei Argo, în sus spre izvoare, în căutarea lânii de aur ca simbol al fericirii supreme. Doar că argonauții Apollo111 își explorează și excită periculos izvorul adânc-interior de tenebre, având ca resort principal erosul. Dispus, în stilul unui mascul alfa, să recadă în mrejele lui Eros, Iason o respinge pe Medeea. Aceasta nu-i iartă însă că o dată cu ea, îi respinge și copiii pe care-o are cu ea, și ca pedeapsă finală îi sacrifice sângeros. Jucată într-o versiune androgină, într-o oscilație incitantă între bărbat și femeie, tragică dar și dominantă, Medeea se dovedește prea complexă și asupritorie, aproape imposibil de înțeles de către bărbații pur-hetero.
Întrupată (sau evocată?) chiar de către unul din junii argonauți, Medeea întinde o capcană psihologică eventualilor spectatori oripilați de curentul gay.
Însă cheia în care e jucată Medeea face mai degrabă trimitere la unul din cele mai provocatoare mituri ale umanitatății: mitul androginului.
Pentru a transmite asta, eroii piesei joacă cu sufletul dezgolit, oferit absolut la vedere. Iar pe alocuri, inclusiv cu trupul. Însă hora grecească încinsă de argonauți în stilul nudității practicate de atleții eleni la Olimpiadele antice mai degrabă se vrea a fi un dans purificator și solidar, un dans oarecum disperat al rezistenței masculine împotriva feminității extreme, auto-devorante. Remediile sunt comico- înduioșător de iluzorii. Argonautul inspirat de Esculap își îndeamă camarazii amputați psihologic de Medeea să vină la clinica lui, unde “în două săptămâni vă pun pe picioare”. Orfeu se anesteziază cu solo-uri de chitară electrică, în timp ce shoturile de tărie se reiau ritualic în decursul piesei ca pseudo-remediu “traditional” împotriva afecțiunilor de inimă albastră.
Cu speranța, oricum șubredă și amăgitoare, că au reușit să-și amelioreze sindromul medeeian, argonauții se despart cu un salut singergic și ștregăresc:
Ne vedem, ne auzim, ne mirosim!
Janka
” O piesă pe care nu o voi uita prea curând, un documentar impresionat despre ororile regimului nazist trăite de tânăra Janka, dar și de milioane de evrei captivi în lagarele de concentrare timp de aproximativ 5 ani. Janka ne povestește momentele teribile prin care a trecut ea împreună cu familia ei, dar și viata de după această perioadă îngrozitoare.
O piesa de rezonanţă mai ales într-un oraş ca Oradea care a avut, din nefericire, astfel de destine deopotrivă fragede si tragice, precum al Evei Heyman (Anne Frank al Grosswardein-ului) “
———————————————————————————————————————————
Avalanşa
“A fost fantastic! Impresionantă piesa Avalanşa. O piesă aparte şi datorită faptului că spectatorii sunt pe scenă în mijlocul acţiunii. O piesă în care am regăsit multe din zdruncinările societăţii moderne chiar dacă acţiunea piesei se desfăşoară în secolul trecut. Este prezentat şi dezbătut sentimentul fricii care distruge omul, precum şi simbolul judecăţii, cine are dreptul să judece şi de ce? O piesă care clar merită vazută/trăită. Pot spune că e de departe cea mai tare piesă de teatru la care am participat până acum. Deosebit şi efortul actorilor în condiţii nu tocmai prielnice de temperatură cu un echipament de iarnă.”
———————————————————————————————————————————–
Suicidal
“Eu am fost la Suicidal, prezentat sub forma un reality show cu şi despre sinucidere, show-ul e format din mai multe scene fiecare prezentând o întâmplare (sinucidere) unele inspirate din realitate altele cu totul fictive, 1/2 sunt mai serioase şi sumbre dar restul amuzante unele chiar hilare. Overall o comedie buna, cu câteva scene geniale.”
——————————————————————————————————————————–
…ESCU
“…ESCU – mi s-a parut o piesa extrem de actuală, chiar dacă premiera a avut loc in 11 decembrie 1933. Piesa are atât comic de limbaj, cât şi de situaţie. Este vorba despre moravurile vieţii politice şi de lupta pentru putere şi obţinerea cu orice preţ a unui post cheie în Guvern – cam ca în zilele noastre. Restul vă las să descoperiţi :p”
Le mulţumesc pentru frumoasele recenzii şi să ne revedem cu bine la următoarea ediţie 🙂
EFEMERIDE 