La Multi Ani Romania!

Romania noastra, ieri a fost ziua ta! Ziua in care am plans pentru prima data la parada militara, dar nu pentru ca imi dadea emotii, ci pentru ca mi-am amintit de celelalte parade cand mergeam cu TATA, cu Raisa, cu Mami…

sursa foto: Oradea Heritage

E prima data cand nu ii mai pot spune “La Multi ani romane!” Tatalui meu. El nu mai e de mai bine de 3 luni.

Mi-am amintit tot ieri de motivele pentru care Romania, dar mai ales Oradea sunt casa mea.

In primul rand, in 2002, cand trebuia sa aleg intre Oradea si Cluj-Napoca, pentru a merge la facultate, am ales Oradea. A fost anul cand tatalui meu ii recidivase hepatita B, dupa 26 de ani. Au urmat apoi ani foarte frumosi de facultate in orasul de pe Crisul Repede si, in 2007 am avut sansa de a merge in Atena cu o bursa Erasmus, gratie universitatii noastre. Au fost 3 luni pline, 3 luni care mi-au deschisa perspective asupra vietii si asupra planurilor de viitor. Dupa ce am locuit intr-o capitala cu peste 5 milioane de locuitori, reintoarcerea intr-un oras mic cu 180.000 de locuitori a fost un soc. Imi doream sa revin la agitatia Atenei…Dar lucrurile au luat o intorsatura cu totul neasteptata, am terminat frumos facultatea si la scurt timp am prins un job bun. Nici nu ma mai gandeam la schimbari sau plecari. Astfel ca din 2007 pana in 2011, am avut primul meu loc de munca in Oradea. Apoi, imediat, am avut marea sansa de a ajunge la Qubiz in aprilie 2011. Au trecut aproape 12 ani de atunci. Si in toti acesti ani parca am lucrat pentru o firma in strainatate. Parca nu am fi in Romania. Totul e diferit la noi, e altceva.

Daca nu era Qubiz, nu stiu unde eram azi. Daca Oradea nu s-ar fi dezvoltat atat in ultimii ani, nu imi dau seama daca azi as mai fi scris despre parada de ieri. Avem un mare noroc ca Romania inseamna si acest colt de tara, frumos dezvoltat, cu iz vestic, cu fonduri europene multe care fac posibile vise transformate in realitate.

Ca mai avem inca de lucru sa pretuim toate acestea, noi, oamenii, e cu totul si cu totul alta discutie.

Cineva spune candva ca avem o tara frumoasa, dar e pacat ca e locuita. Ei bine, cred ca fiecare padure are uscaciunile ei. Sunt multi romani care nu si-au parasit tara, care traiesc si muncesc aici.

Romania nu m-a dezamagit nici cand m-am lovit, si nu de putine ori, de sistemul de stat, pentru ca acolo am dat si de oameni capabili. Nici cand am cerut rapoarte despre tata, pentru ca stiam cum functioneaza lucrurile si ideea e sa nu te lasi lovit de sistem, ci sa continui sa il confrunti pana obtii ceea ce iti doresti. Pentru ca doar asa putem invinge un sistem invechit si bolnav.

O foarte draga prietena a mea imi spunea zilele trecute ca ceea ce am facut eu pentru a tata e dovada ca sunt un lider adevarat si cel mai sigur e ca acesta este rezultatul companiei in care am crescut si dezvoltat in ultimii ani.

Inca mai cred ca sistemul de stat e obligat-fortat sa se inspire din mediul privat pentru a intelege si a prelua modeul de lucru si de comunicare si a-l implementa in favoarea lor.

Romania, tu nu esti de vina pentru toate acestea. Responsabili suntem noi, cei care inca putem face lucrurile mult mai bine. Sunt recunoscatoare ca traiesc intr-un oras dezvoltat si nu intr-un sat sau oras uitat de lume…

LA MULTI ANI ROMANIA! Sa te bucuri de tot si de toti si sa ne incalzesti inimile si in continuare. Noi vom face tot ce ne sta in putinta sa fim mandri ca suntem Romani.

18 ani de Bihoreanul, prilej de sărbătoare

Ieri seară, am fost invitaţi la gala majoratului Bihoreanului. A fost o gală pe care cu foarte multă nerăbdare am aşteptat-o, şi a meritat. Ştiu că multă lume din presă a scris despre eveniment, şi chiar şi cei din redacţie.

Sunt convinsă că au primit sute de felicitări pentru un eveniment reuşit la Armonia Venue, o sălă spectaculoasă din Oradea. Au fost 350 de invitaţi, mâncare bună, deserturi, tot felul de “porcării, premiile lui Bihorel, şi un recital live al trupei Compact. Eram plăcut surprinsă de tot ceea ce văd. (sursă foto: Bihoreanul)

Ca om care organizează evenimente, mi-e destul de uşor să remarc plusuri şi minusuri, dar la amploarea unui astfel de eveniment, rămâi cu partea frumoasă a evenimentului şi poţi trece cu vederea mici scăpări. Sunt inevitabile. Dar ajungi la un nivel când poţi aprecia evenimentul în amploarea sa şi să te bucuri de tot ceea ce el îţi oferă. Iar paleta a fost una foarte variată.

Am fost fericită să fiu parte a acestui eveniment, şi mai ales să fiu alături de Lucian. Pentru noi a fost un moment frumos împreună. A fost un an plin de încercări, de greutăţi, dar mergem mai departe cu fruntea în sus. Şi mai încheiem un an.

Fără să închei într-o notă nostalgică, le mulţumesc şi pe această cale pentru DIVINUL eveniment, dorindu-le ani mulţi în continuare şi la cât mai multe articole bune şi foarte bune.

Aş mai adăuga o remarcă, pe care poate un grup restrâns ar face-o, despre calitatea invitaţilor aflaţi la gală. Oameni importanţi ai oraşului, pornind de la primar şi continuând cu persoane din diverse instituţii publice, dar şi companii private importante. Numaidecât, am fost surprinsă că la plecare, pe parbrizul maşinii mele am găsit un bilet prin care eram anunţată că mi-a fost lovită maşina, cu un nume şi un nr de contact, să îl caut pentru a discuta toate detaliile. Mai târziu am aflat despre cine a fost vorba, iar toate daunele au fost rezolvate. Nu mi-a venit să cred că mai sunt astfel de oameni printre noi!  🙂

Am rămas cu o dublă amintire frumoasă a serii de 13 Decembrie. Să aveţi parte de multe multe numere reuşite şi la cât mai mulţi ani în presa locală.

La Mulţi Ani Bihoreanul 🙂

Iar ei au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi

Dacă ar fi să îmi întorc privirea spre trecut, preţ de doar câteva clipe, şi să rememorez cel puţin ultimele 3 luni, în mod sigur aş găsi un cuvânt care să le descrie pe toate 3: nunţi. Şi asta pentru că, poate mai mult ca niciodată, anul acesta chiar am fost la multe nunţi. Şi în ceilalţi ani primeam invitaţii, de cele mai multe ori mergeam, dar erau dăţi când chiar nu reuşeam, şi asta pentru că se întâmplau vara în perioada concediilor. Dar în acest an, am amânat orice concediu şi am onorat invitaţiile.

Săli care mai de care mai frumoase, cu meniuri alese şi mirese şi miri parcă scoşi din poveştile cu prinţi, la fiecare m-am simţit bine, foarte bine şi de la fiecare am mai învăţat câte ceva. Am mai cunscut pe cineva. Pentru că în fiecare nuntă este nu doar bucurie şi distracţie, ci un nou început pentru cei doi miri.  Parcă o nouă viaţă pentru ei.

Dintotdeauna am avut o predilecţie pentru a merge la nunţi. Erau ani întregi în care nu primeam nicio invitaţie. Dar şi ani, cum este acesta când am fost şi vor urma încă destul de multe. Deşi par la fel, fiecare are ceva diferit, fie atenţia la detalii, cea pentru musafiri, trupele care fac atmosferă sau cine ştie … poate chiar gazdele speciale: mirele şi mireasa.

De la Târgu-Mureş la Beiuş, Gepiu, Bratca sau Zalău şi apoi din nou Oradea, am străbatut aproape o jumătate de ţară pentru ca în acest an să fiu alături de ei.

Însă una din marile dileme ale unei femei, pe lângă toate drumurile şi pregătirile, a fost de fiecare dată, ţinuta. Noi, femeile, ne dorim să avem de fiecare dată altă rochie, altă ţinută, alt machiaj, alte bijuterii etc, la fiecare eveniment la care ne facem apariţia. Ei bine, şi în cazul meu, această “problemă” a devenit una care m-a pus pe acţiune. Drumuri, magazine (eu care niciodată nu am fost în un shopping woman addicted), rochii, accesorii. În final, am reuşit să îmi întregesc garderoba cu rochii colorate – uitând de negrul care mă scotea mereu din orice situaţie – şi adoptând culori vii: roz, roşu, turcoaz, albastru electric, galben, verde, alb-negru şi altele. Iar accesoriile variate şi mai ales floriile din material – care par noua tendinţă de sezon – au fost pata de culoare care au transformat o rochie simplă – de buget limitat – într-una elegantă. Acum nu mai îmi fac griji pentru evenimentele ce vin, am o soluţie pentru fiecare din ele. Şi chiar le aştept cu drag.

Iar tot ce îmi doresc apoi este ca el şi ea să fie fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Acasă este acolo unde îţi este şi inima

Se spune că nicăieri nu e mai bine acasă. Dar acasă pentru mine, este de mai bine de doi ani încoace, acolo unde îmi este inima. Însă, mă întorc adesea la familia mea dragă, la camera mea, la calculatorul meu care parcă mă aşteaptă să îl mai pornesc, la blogul care parcă mai cere o postare. Mă simt bine acasă, la casa mea de odinioară, parcă redevin copil, parcă toate grijile zboară când sunt aici.

Dar viaţa nu este aşa. Timpul trece. Ne maturizăm şi vedem altfel lucrurile. Începem să dăm înţeles lucrurilor sau întâmplărilor din viaţa noastră, oamenilor pe care i-am cunoscut, care au fost sau cu noroc, mai sunt parte din viaţa noastră. Atunci când plec de acasă, de la casa mea de odinioară, mă întâlnesc din nou cu grijile zilnice, cu problemele de fiecare zi, cu gândul spre viitor şi ceea ce ne rezervă el.

Aşa că uneori, prefer să mă întorc la copilul din mine, la cele mai frumoase momente alături de dragii mei părinţi, la liniştea de acasă. Pentru că nicăieri nu este ca acasă. Chiar dacă, de cele mai multe ori, acasă este acolo unde îţi este şi inima.

30. Şi de la capăt :)

Şi iată că a trecut şi cea de-a 30-a aniversare a mea. Poate cea mai plină de urări de până acum, dar totuşi, în aceeaşi măsură şi cea mai plină de încărcătură emoţională. E parcă o nouă eră. Un nou început.

Am primit peste 500 de urări, telefoane, mesaje şi felicitări online. Şi vă mulţumesc şi pe această cale.

Însă una dintre ele, am zis că o voi posta la mine pe blog, fiind una de-a dreptul… inedită (divină chiar, prietenii ştiu de ce):

Draga mea Alina Popa, 

Mândră precum Penelopa,

 

Stimată Popa Alina,

Mai scumpă decât benzina,

 

Dragă fostă A. Gâdoiu,

Norocoasă ca trifoiu’,

 

De-aş fi chocolatier

Ţi-aş face tort pân’ la cer.

 

De-aş fi sculptor renumit

Ţi-aş trage un chip cioplit.

 

Pictor de aş fi, în grabă

Te-aş picta într-o icoană.

 

Dar, din păcate, eu nu-s

Nimic din cele de mai sus.

 

Eu doar potrivesc cuvinte

Lumea să le ţină minte.

 

Deci, te rog să memorezi

Rândurile ce le vezi.

 

Şi cândva, în lumea mare,

Să mi le spui ca la serbare.

 

Aşadar, urez politicos

Trăiască-ţi domnescul os!

 

Să ai zâmbet, bucurii 

Iar, de vrei, doi-trei copii.

 

Soţul să te prea-iubească,

Firma să te preţuiască.

 

Multe concedii de vis

În locuri de paradis.

A fost o zi de naştere mai altfel decât altădată. Dar am petrecut-o alături de prieteni, colegi, cei dragi. Am intrat în era lui 30. Şi de acum încolo? 🙂

Cu gânduri bune de mai

Au trecut déjà 2 săptămâni cu alt nume, alt statut. Au trecut parcă ani, nu zile. Au fost zile în care m-am bucurat pentru noul pas din viaţă, dar şi zile cu multă grijă pentru tăticul meu, pentru jobul meu şi alte cele. Au trecut cumva repede şi totuşi lent. Sper că revin vremurile bune.

Între timp, am păţit să: …

1. … particip la trainingul „Hire with porpose” By AIMS în Timişoara

Ultimele 2 zile le-am petrecut la Timişoara. Am fost – via Qubiz – la un training de HR cu titlul „Hire with porpose” organizat de firma AIMS, având ca trainer pe Florentina Bădiţă, expert si trainer in HR si comunicare.

Am crezut că nu voi şti la ce să mă aştept de la acest training, de regulă de cele mai multe ori descrierea unui training nu îţi oferă decât privirea de ansamblu a întregului curs, şi nu îţi este suficient să îţi faci o idee despre el. Însă Florentina chiar a fost aproape de cursanţii ei, m-a sunat cu multe zile înainte de a păşi în Timişoara, la curs, am discutat, am povesti despre ce va urma să se întâmple le 9 mai, astfel că mi-a fost mai mult decât suficient să înţeleg mai bine la ce anume voi participa şi desigur să mă simt deja parte a cursului.

Astfel că în momentul în care am păşit acolo nu m-am simţit deloc ca fiind străină, eram parcă deja intrată în peisaj. Am învăţat, dar mai mult decât atât, mi s-au conturat mai bine elemente de HR precum:

•  Analiza concurenţei şi a clienţilor (prin clienţi aici ne-am gândit mai mult la potenţiali candidaţi)
• Tehnici de recrutare
• Tooluri de Social media în recrutare, care sunt cele mai bune, ce anume ar trebui să conţină
• Am identificat diverse nevoi la nivel de IT atât local, cât şi naţional, am dezbătut şi am căutat câteva soluţii împreună

 La acest training, au făcut parte 11 oameni de HR din domeniul IT, industrie şi automotive din Timişoara, Arad, Satu-Mare, Craiova şi eu din Oradea. A fost o experienţă frumoasă, am cunoscut oameni faini şi deschişi şi aştept cu nerăbdare un .. follow-up al evenimentului, să ne revedem după o perioadă să vedem cum stăm cu punerea în aplicare a ceea ce am învăţat

2. …. mă bucur de o surpriză pregătită de Florăria Kreativ. Adică să primesc, pe neaşteptate, la birou un buchet superb de flori, cu prilejul unei campanii de promovare foarte ingenioase pe care ne-au pregătit-o cei de acolo, şi despre care a scris tare frumos, Daniela Ţuţuraş pe blogul său.

3. … mă bucur de o evaluare de 3 ani la Qubiz, una valoroasă şi care pune şi mai mult rotiţele în mişcare

4. … mă bucur că în orice rău este întotdeauna şi un bine. Trebuie doar să găsim acel moment, acea fărămâ care să ne dea puterea de a merge mai departe. Răul, la fel ca şi binele, clipele triste, la fel cum sunt clipele fericite, sunt părţi din viaţa noastră. Şi trebuie luate ca atare.

Să aveţi parte de un weekend pe cinste!

Despre suișuri și coborâșuri în viață

Viața are suișurile și coborâșurile ei. Asta nu e mai un secret de mult timp, pentru nimeni. În urmă cu câteva zile, colega mea cea nouă din Qubiz, Miruna, de curând și noul meu Career Manager, m-a întrebat cum mă văd peste câțiva ani. În primă instanță m-am blocat, dar în același timp zâmbeam. Aș fi putut spune că vreau să fiu asta și asta … dar m-am întrebat în sinea mea, oare cât mai vreau să tot zbor?

Așa că răspunsul meu a fost cu totul și cu totul altul decât poate ea sau chiar și eu m-aș fi așteptat: “Nu îmi doresc să fiu Director General sau HR Manager sau … cine știe ce alte titluri mărețe. Poate știi, am fost și Vicepreședinte, și Președinte, am avut tot felul de astfel de titluri. Am învățat să urc, dar am învățat și să cobor. Și crede-mă, deși nu a fost deloc ușor, am luat-o de la căpat. Și nu o dată … Așa că nu mai am astfel de idealuri. Sunt mulțumită de tot ce am în plan profesional și tot ce îmi doresc acum este să mă realizez personal. În rest, totul vine de la sine …”

I-am răspuns meditând mult timp apoi. De mică mi-am dorit să fiu mai mult decât un simplu copil, un simplu adolescent, un simplu student sau un simplu angajat. Și luptând am reușit. Sau cel puțin am reușit să fac ceea ce mi-am propus. Însă ce a fost, a fost. Ce va fi contează de acum încolo. Astfel că focusul meu este acela de a avea un echilibru aproape de perfecțiune și a reda sufletului meu liniștea de care are atât de multă nevoie.

E simplu. Lucrurile simple sunt cele care aduc valoare în viețile noastre. Ne umplu sufletul de bucurie și de minune și de putere de a merge mai departe. Și oricâte vise aș avea, lucruri simple voi păstra, cerul albastru, eu și … TU ! 🙂

În fond, dacă nu am avea atâtea suișuri și coborâșuri, cum am ști să le mai apreciem?

Cine nu are bătrâni să-și cumpere …

… spune o veche zicală românească.

Această postare am decis să o dedic bunicului meu care mâine împlinește 81 de ani. Mi-aș dori din plin să spun că vor mai urma multe alte aniversări, că își va putea duce nepoata la altar și își va vedea și strănepoții, dar în acest moment, tot ce mi-a mai rămas este speranța …

Înainte de vorbi despre tot ceea ce înseamnă el pentru mine, am să întorc privirea spre trecut. Primul meu contact cu cea mai rea femeie din lume (Moartea) a fost în anul 1990, când m-am despărțit de bunicul meu, Viorel Ștrengar. Deși aveam doar 6 ani, îmi amintesc cât de greu mi-a fost să accept realitatea și cât de greu am trecut peste acel moment. Știu că dacă ar fi trecut, multe lucruri s-ar fi întâmplat. L-am admirat atunci când era printre noi și tot mai mult pe măsură ce am crescut. A fost viceprimar, a fost președinte al FC Bihor, a fost un om respectat și admirat în acest oraș. Chiar dacă îmi amintesc doar frânturi din clipele alături de el, respectul pe care i-l voi purta de-a pururea nu poate să mi-l fure absolut nimeni. După pierderea lui, am rămas cu ceilalți 3 bunici.

Erau cele două bunici și bunicul meu de drag. Am trăit mult timp în preajma lor. Ei m-au văzut crescând, eu i-am văzut cum mai adunau o floare în buchetul vieții lor. Anii treceau. Eu învățăm tot mai multe de la ei, iar lor li se mai adăuga un fir alb, și încă unul … În 2005, în decembrie, o boală cruntă a acestui secol, Alzheimer, a răpus-o pe bunica mea, Viorica Ștrengar. Am iubit-o enorm. A fost o bunică mai mult decât specială, Una dintre acele profesoare în ale vieții, o ființă caldă și cu un suflet prea mare pentru această lume. În urmă cu 8 ani, cerul plângea, iar eu … Au trecut anii și am acceptat realitatea. Că ne naștem. Ne trăim viața. Și apoi lăsam loc celor care vin în urma noastră. Așa e cursul vieții noastre, fie că îl acceptăm, fie că nu …

Suntem în 2013. Am rămas cu cei 2 bunici ai mei. Bunicii Gâdoiu. Bunici care în urmă cu mai bine de 5 luni de zile, îmi sunt vecini de bloc. Am revenit mai aproape de ei, în ideea că voi putea să le fiu mai aproape, la bine sau la greu.

Pe 5 octombrie, în fiecare an, îl celebram foarte veseli pe bunicul Gâdoiu. De această dată, măcar cu un zâmbet pe buze, vom aniversa cea de-a 81-a aniversare. Dar diferită. Una mai diferită ca niciodată, pentru că energia lui nu mai e aceeași ca până acum. Tot ce mai pot spera este ca o minune să îl repună pe picioare și să își revină.

Bunicul meu Gâdoiu este cel care, încă de foarte mică, a avut încredere în mine. Dacă la doar un an, mă ținea doar în palmele lui mari, câțiva ani mai târziu îmi spunea : Alina, eu am mare încredere în tine!  Știa ce să spună, știa cum să ne susțină și știa că dacă ne face responsabili, vom putea vedea lucrurile mai matur, mai mult decât doar ca simpli copii.

Tot ce îi doresc și îmi doresc este ca de ziua lui să aibă parte de multă SĂNĂTATE și PUTERE, să își revină și să devină măcar pentru o zi, bunicul cel puternic de care îmi amintesc, din copilărie.

Însă oricum ar fi, să știți, Bunicii mei, eu … vă voi iubi mereu !

Oradea, între locuri frumoase și … amenzi

Știu că această postare a mea nu va schimba nicidecum lumea, și nici măcar gândirea edililor noștri orădeni. Dar, cu toate acestea, am simțit că trebuie să scriu aici, să povestesc ceea ce cu adevărat îmi displace.

Iubesc Oradea. Scriu despre ea de fiecare dată când am ocazia. Mă mândresc cu ea, prin toate fotografiile pe care i le fac. Iubesc toamna orădeană, corso-ul nostru, faptul că a crescut într-un timp extrem de scurt. Dar nu îmi place atunci când nu se face dreptate în orașul meu.

Azi, după foarte mult timp, m-am trezit cu o amendă de parcare. Da, am și eu vina mea, dar mă doare că aceste amenzi nu se aplică la toată lumea. De ce, spre exemplu, vinerea seara, magnații cu BMW-uri și Mercedes-uri, parcați mai mult decât ilegal pe drumurile special amenajate pentru pietoni, undeva pe Dorobanțiul de Oradea, nu sunt văzuți de absolut nimeni? Poliția, cu dubele aflate vizavi de ei, nu schițează nici cel mai mic gest pentru a-i sancționa! Ei de ce au voie, iar noi trebuie să achităm amenzi de parcare la un ghișeu unde doamnele de acolo sunt mai acre de vreo 1.000 de ori decât mine, care vărs bani în contul lor pentru salarii ? Da, acum nu pot să nu mă leg de aceste doamne funcționare, sictirite de viață, care trăiesc din banii noștri, și care au atitudine demnă de persoane care stau cu lime-ul și cu lămâia, zi de zi, în gură.

Aici nu sunt de acord. Și nu sunt de acord ca legea să nu se aplice pentru toată lumea. Dacă e lege, atunci să fie lege pentru toată lumea.

Am plecat mai mult decât îngrețoșată de la acest Serviciu de Parcări, și acest sentiment îl am de fiecare dată când am de plătit o amendă. Pentru că parcă l-aș plăti din banii acelor doamne, care mai mult stau decât lucrează, și mai mult sunt scârbite, decât prietenoase. Îmi pare rău că trebuie să spun asta, că iubesc acest oraș și că uneori mă face să mă gândesc și totuși de ce se întâmplă toate acestea? …

Toamnă, dulce toamnă

Vara a trecut. Am înțeles. Că a venit și toamna, am înțeles și acest lucru. Dar încă nu am înțeles cum a trecut acest an. Parcă pe nesimţite. Parcă fără să ne întrebe. Parcă noi chiar nu am conta.

Nu degeaba se spune că într-un an de zile se pot întâmpla foarte multe. Am păşit în atâtea zone de dezvoltare personală şi profesională, încât, pur şi simplu, privind în urmă sunt bucuroasă pentru tot ce am făcut.

Acum că vine toamna, de altfel anotimpul meu favorit, mi-e şi mai mare dragul să mă apuc şi de alte lucruri interesante. Sunt atât de multe părţi de exploatat, încât la cum zburdă timpul acesta mă tot gândesc cât time management mai este nevoie?

Dar până atunci mă bucur de tot ce mi se întâmplă. Toamnă, dulce toamnă …