Seară de Poezie şi Bosquito & Ovidiu Lipan Ţăndărică

Nu există nicio legătură între seara de poezie şi concertul susţinut de Bosquito şi Ovidiu Lipan Ţăndărică. La prima vedere. Însă există una. Destul de strânsă. Contrar a ceea ce se crede.

Am participat, aseară, la prima seară de poezie organizată în Oradea. Pentru mine, prima seară. Şi am fost plăcut surprinsă să remarc prezenţa unor oameni deosebiţi din Oradea, dar şi a unor oameni dragi mei, pasionaţi la rândul lor de poezie. Şi numai. Astfel că, timp de mai bine de două ore şi jumătate, la LivingRoom de pe bulevardul Magheru, am ascultat poezii frumoase, şi am citit şi eu câteva, două dintre ele fiindu-mi dedicate, cândva:

“Atunci când mi-este greu,
La tine mă gândesc,
În inima mea te port mereu,
Niciodată nu o să îţi mai greşesc”.

Iar cea de-a doua:

“Mă uit pe cer şi văd o seta,
Apoi mă uit la tine,
Aşa-i mai bine,
Eşti mai frumoasă decât ea”.

Apoi, revăzând un manual de limba franceză, mi-am amintit de prima poezie învăţată şi am citit-o. Îmi este foarte dragă mie.

Iar la final, am primit şi o pungă de ceai englezesc pentru implicarea mea în această întâlnire. Şi ce mult m-a bucurat gestul Anei Maria !

Şi pentru că eram în penultima seară a Toamnei Orădene, gândul m-a dus înspre concertul trupei Bosquito alături de Ovidiu Lipan Ţăndărică. Aproape că ajunsesem acasă, pentru că frigul a fost mai puternic decât dorinţa mea, când am realizat că totuşi trebuie să mă întorc. Să îi văd. Să îi ascult. Aşa că am luptat cu factorii perturbatori şi am câştigat. Iar răsplata a fost una bine primită. Concertul a fost mult peste toate aşteptările mele. Splendid. Antrenând orădenii veniţi la faţa locului. Mobilizându-i să danseze, să cânte şi să se ţină de mână. Pentru că nu-i aşa ? “Două mâini în taină s-au întâlnit … “.

Şi lumea i-a cerut. Încă o dată. Şi încă o dată. Şi ne-a plăcut atât de mult încât pe drum, spre casă, fredonam continuu versurile piesei “Două mâini în taină s-au întâlnit … “.

Şi am dansat. Şi am cântat. Şi am zâmbit. Şi m-am bucurat că am ajuns şi aici.

Parcă nu îmi vine a crede că ne mai despărţim de o Toamnă Orădeană. Că timpul nu stă în loc şi o ia agale. Şi totuşi … Azi e ultima zi de festival. Se anunţă plină.

Doamnă Toamnă, cum ne bucuri tu aşa 🙂

Direcţia 5 şi Vama la Toamna Oradeană 2012

Voi fi aproape, voi fi acolo, voi fi mereu în urma ta, eu voi fi în orice zi … Obsesia …

Ca în fiecare an, de ani mulţi încoace, la Toamna Orădeană, de ziua Oraşului Meu drag (a se observa literele mari), sunt prezentă – în ciuda oboselii, tristeţii sau orice alţi factori disturbatori care ar putea apărea – la concertele ce aniversează această zi, de mare importanţă pentru noi, orădenii. La fel s-a întâmplat şi în seara precedentă când ştiam că pe scenă vor urca dragii de ei, Direcţia 5 şi Vama. Îmi doream atât de mult să îi revăd încă nu mai conta puhoiul de lume adunată, cu acelaşi scop.

Am pornit spre Parcul 1 Decembrie, locul de desfăşurare al evenimentului, cu legitimaţia de presă în buzunar şi speranţă că voi ajunge acolo în faţă. Mi-am dorit atât de mult încât … am reuşit. Am convins oamenii de pază să mă lase şi pe mine să fiu acolo aproape de trupe, lângă bloggerii acreditaţi şi organizatorii Toamnei Orădene 2012. Şi iată cum a mai fost o ediţie a Toamnei Orădene în care am ajuns acolo.

Numaidecât i-am văzut pe cei de la Direcţia 5 şi cei de la Vama, pregătiţi, emoţionaţi, încântători. Ne-au cântat piese mai noi şi mai vechi. Nu au lipsit “O fată ca ea”, “Şi ce dacă”, “Ai un loc”.

dar nici “Vama Veche” sau “Vara Asta”.

La final, am făcut cunoştinţă cu Marius Keseri (Direcţia 5). Mulţumesc Diana Iovan ! 🙂

M-am bucurat enorm că am mai participat la un concert de calitate, că muzica îmi va fi mereu alături, oriunde şi orice aş face. În final, vreau să remarc că a mai fost o ediţie de Toamnă Orădeană excelentă, chiar dacă nu s-a terminat, pentru mine momentele importante sunt bifate.

Şi iată cum mai trece o Toamnă Orădeană peste noi. Şi vor mai veni altele noi. Sau cel puţin asta sper.

foto şi video: http://www.toamnaoradeana.com

Cronică de concert: Gabriel Dorobanţu şi Gheorghe Gheorghiu

Am comis-o şi pe asta. Am fost la concert. Dar nu la unul oarecare.

Doi dintre artiştii copilăriei mele, cărora în urma cu mai bine de 20 de de ani, undeva la Neptun, la mare, le ofeream flori, cu emoţie de copil, au fost din nou în faţa mea. 20 de ani mai târziu, la Toamna Orădeană: Gabriel Dorobanţu şi Gheorghe Gheorghiu.

Cel dintâi, vizibil emoţionat şi flatat de către public cald al Oradiei, mi-a amintit de copilăria mea, ne-a încântat cu piese mai vechi şi mai noi, şi mai mult decât atât m-a impresionat. Sublim. Aşa cum reuşea atunci. Demult. Un spectacol de calitate, aşa cum în urmă cu muţi ani ţi-era dat să vezi. Fabulos. Până la lacrimi. Nu aş fi crezut vreodată că voi mai ajunge la astfel de concerte şi totuşi … Nu regret deloc. Din contră. Îmi aminteşte de multe lucruri frumoase, de odinioară. De bunica mea cea dragă. De copilăria mea. De grijile inexistente de atunci. De tot ce doar un copil poate simţi.

“Te văd şi nu cred că eşti o minune, tu eşti dorinţa toată. Frumoasă ca o gheaţă, tu îmi eşti dorinţa” ne spune Gabriel într-una din piesele lui.

Desigur că nu a lipsit nici “Mai vino iar în gara noastră mică … “.

Şarmant ca de obicei, plin de bun simţ, de eleganţă, Gabriel Dorobanţu a părăsit scena mulţumind de repetate rânduri publicului orădean. Se simţea absenţa lui la Oradea, de mai bine de 20 de ani.

Cât despre Gheorghe Gheorghiu, acelaşi el, cu părul în vânt şi cărarea la mijloc, barem timpul nici nu se vede că a trecut peste el. Încă de la început ne-a cântat celebra-i piesă “Dar unde dragoste nu e, nimic nu e”, iar în pauzele dintre piese presară, cu umor mai mult sau …, diverse glumiţe. Acelaşi el, acelaşi stil, acelaşi ton. Nimic schimbat. Plin de iubire, de poveşti cu ochi căprui, iubire trecute sau viitoare.

Mi-au rămas întipărite în minte şi versurile “Mă gândesc la tine, mi-este dor de tine, mi-este dor, fără ochii tăi cred că am să mor” (dar şi completarea lui ulterioară “Dar dacă reînvii, să te ţii”).

Carevasăzică, într-o lume în care suntem obişnuiţi să cântăm despre faptul că vara nu avem somn sau că dragostea se face în minim doi, o astfel de muzică este uitată. Sau lăsată deoparte, şi ne mai amintim de ea la Festivalul Mamaia sau Cerbul De Aur. Iar când revina te emoţionează, retrăind acei ani. Frumoşi.

Şi am încălecat pe o şa şi v-am spus povestea mea. O nouă poveste din Toamna Orădeană.

[Menţiune de final: nu sunt blogger acreditat, m-am trezit mult prea târziu să cer acea acreditare, când festivalul era în toi, mi-ar fi plăcut să fiu. Dar  susţin festivalul, scriu cu drag pentru blogul meu şi pentru LivingIn. Poate data viitoare, Flavius va ţine cont şi de mine]

Doamnă Toamnă

Încă de mult timp nu am mai avut un weekend atât de liniştit. De casă, de familie. Obişnuiam, cel puţin în ultimul an, să mă recreez în diverse moduri atunci când intram în weekend. Doream să evadez din agitaţia cotidiană şi îmi luam prietenii şi ieşeam. Oriunde aveam posibilitatea.

Scriam într-un post mai vechi, că anul acesta chiar am călătorit, poate mai mult ca niciodată, dar oricât de magice au fost acele locuri, nicăieri nu e mai bine ca acasă. Aşa se face că şi în acest sfârşit de săptămână am făcut activităţi diverse în casă sau prin oraş. Şi a fost atât de bine !

Săptămăna care urmează va fi una deosebită. Sau cel puţin asta îmi doresc. Şi asta şi pentru că vineri, 12 octombrie, adică chiar de Ziua Oraşului, voi avea ocazia de a-i revedea pentru a multa oară pe îndrăgiţii mei de la Direcţia 5.

Desigur că nu voi rata nici concertul trupei Vama, din aceeaşi seară. În fapt, întregul program al Toamnei Orădene 2012 se găseşte aici: http://toamnaoradeana.com/program/. Şi merită. E unul foarte variat, cât să acopere toate gusturile şi toate vârstele.

Îmi place să mă bucur de toamnă. De anotimpul meu iubit. De agitaţia pe care o provoacă în jurul ei, atunci când îşi face apariţia. De impactul pe care îl are asupra mea. De bucuria ce mi-o dă.

Barem, blogul meu a auzit multe despre această toamnă. Şi va mai auzi. Pentru că vreau să crească din nou. Alături de simţirile şi de trăirile mele. Alături de experienţele mele puse laolaltă şi relatate cu drag, aşa cum obişnuiam să o fac şi mai demult. Pentru că acest blog (pentru care sper că în curând îi voi lua binemeritatul domeniu), la cei aproape 5 anişori ai lui, trebuie să trăiască. Atâta timp cât voi fi şi eu.

Doamnă Toamnă, Doamnă toamnă, mă pui pe gânduri. Mă pui pe scris. Îmi dai de lucru, îmi transmiţi energie şi inspiraţie. Vezi? De aia te iubesc !

Guilty Lemon şi Blazzaj la Toamna Orădeană.

După cum spuneam în postul de aseară despre Toamna Orădeană, aseară am participat la concertul de jazz susţinut de Guilty Lemon şi de Blazzaj, trebuie să spun că tare tare mult mi-au plăcut.

Recomand cu mare drag: 

Foarte fain clipul realizat de DreamStudio.

Sincer, iubesc toamna

Sincer, iubesc toamna. Mai mult decât oricare anotimp. În ciuda faptului că m-am născut vara … Primăvara este frumoasă pentru că presupune revenirea la viaţă, primii ghiocei, flori, mărţişoare. Vara, cu farmecul ei, cu marea în ochi, cu nisipul cald care îţi mângâie pielea arsă de soare. Iarna, cu albul ce îţi luminează privirea şi te îmbine la săniuş şi la pârtie. Dar nimic nu se compară cu toamna. Nu e nici cald, nici frig. Potrivit. Potrivit pentru a gândi, pentru a respira, pentru a crea. Pentru a se întâmpla lucruri frumoase. Pentru a scrie. Pentru a … ne bucura de Toamna Orădeană.

Am tot scris despre festivalul pe care îl aştept atât de mult, în fiecare an. Ieri, am avut un guest post pe blogul Ruxandrei Predescu, am mai scris şi prin Zile şi Nopţi, dar nu am scris niciodata despre clipa aceea de bucurie după un concert. Îmi place atât de mult toamna, şi asta şi pentru că ea aduce viaţa în oraşul meu de pe Crişul Repede.

Unul dintre visele mele cele mari, dintotdeauna, a fost să îi văd pe artişi îndeaproape. Fie că erau actori, cântăreţi, oameni MARI, cu alte cuvinte. Şi încet, încet, am reuşit.

În ultimii ani, am văzut mulţi din cei pe care cândva îi vedeam doar la TV. Şi acum am ocazia să văd tot mai mulţi. De exemplu, graţie Living In Apart Hotel Oradea, am reuşit să îi văd în ultimii ani pe: Florin Piersic Jr, Petre Cătălin Fumuru, Pepe, Trupa Obligo, Ada Milea şi alţii.

Mai mult, în urmă cu o săptămână am fost şi la două piese de teatru din cadrul Festivalului de Teatru Scurt, unde am vizionat piesa “Bordel”, jucată de Daniel Vulcu, respectiv “Câte-n lună şi în stele” cu Mălăele şi Caramitru. Profesionişti de-a dreptul. Mari actori ai scenei româneşti.

Joia aceasta, la Sala Sporturilor Antonio Alexe, l-am văzut şi pe Ştefan Bănică Jr, într-un concert de excepţie. Timp de 2 ore, peste 2000 de oameni, au cântat şi au dansat cu unul dintre artiştii mei preferaţi din România. Ai fost, eşti şi vei fi un mare artist pentru mine.

Last, but not the least, concertul de jazz din această seară, cu Blazzaj şi Guilty Lemon, de la Filarmonică, m-a bucurat mult. Un gen de muzică pe care eu îl apreciez foarte mult şi îmi este foarte drag.

Cred că am dat câteva motive pentru care iubesc TOAMNA. Iar dacă e o Toamnă Orădeană, o iubesc de atâtea ori că … nu mai am cuvinte.

Da, îndrăgesc Toamna Orădeană şi abia aştept să văd şi alte spectacole şi desigur … să îi ascult pe Direcţia 5! :). A venit, a venit Toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu … Toamna Orădeană !