Category Archives: Uncategorized

Despre vot și nu numai

ueIeri, încă de dimineață, ne-am îndreptat spre secția de vot. Cu mic, cu mare. Eram sceptică, căci de ani de zile încoace, de fiecare dată când veneam la vot la secția aceasta, era mai mereu pustiu.

De această dată, însă nu, era multă multă lume, și mulți veneau după noi. La ora 10! Am aflat apoi, că asa se întâmplă în toată țara, dar și în diaspora. Nu îmi venea să cred.

La începutul săptămânii trecute, nu eram sigură cu cine voi vota. Acum o lună aș fi zis clar că va fi USR-PLUS, dar de când mi-au spamat adresa de email de companie (iar eu sunt foarte GDPR addicted), am renunțat la gând și chiar le-am spus asta.

Apoi, când la mijlocul săptămânii anterioare, ne-a vizitat la sediul nostru, Qubiz, chiar domnul Primar Ilie Bolojan, iar la întrebarea mea, “Singur ați venit?”, îmi spune că desigur, nu are nevoie de alai (nu așa a fost exprimarea lui, dar în mod cert a spus că se știe descurca), lucru care pe mine m-a surprins în mod tare plăcut (căci de regulă în campanie, se vine cu o echipă mare), a fost declicul discuției și probabil decizia urma să fie luată. Am vorbit diverse, dar a recunoscut și că a venit în scop electoral, și dacă cumva nu suntem deciși “… dacă aveți încredere în mine, să votăți Partidul Național Liberal, cu toate neajunsurile sale, dar și părțile bune și să alegeți răul cel mai mic”. Mi-a plăcut că a fost sincer, și a recunoscut și părțile bune și cele rele, astfel că de acolo și până a-l susține (nu doar la modul general) la vot, nu a mai fost decât un pas.

Și mai cred, totodată, că la nivel de Oradea, oamenii au votat pentru primar, mai mult decât pentru cei care ne vor reprezenta la Bruxelles.

Am urmărit aseară rezultatele și cred că oricine le-a văzut, a fost foarte surprins de tot ce s-a întâmplat. Am urmărit și ce s-a întâmplat azi. Nu pot să spun că ma bucur, ci mai degrabă cred că într-un final, orice facem, are un efect mai mult sau mai puțin îndepărtat asupra noastră.

De încheiere, cu optimism, tot ce sper în continuare este ca de azi înainte, lucrurile să se îndrepte, cred că România / dar și Oradea, are oameni capabili care pot să crească această țară și cel mai important, cred că te poți realiza și aici, dacă vrei cu adevărat.

 

Scrisoare deschisă către Consiliul Județean Bihor

Dragă “Consiliul Județean Bihor“,

Îți scriu aici – căci aici sigur nu ajunge în eter, în spam sau în trash – după ce am tăcut prea mult timp. Ieri, s-a declanșat efectul cireșicii de pe tort.

aeroportul_oradea_960x550_84425900

(sursă foto: Realitatea.net)

Am tot acceptat că ne scoți Ryanair, că ne aduci alte destinații, că vrei să tot faci. Până ai ajuns în punctul în care ne-ai lăsat doar cu TAROM și ceva urme de Blue – Air, și cursele lor interne, adică doar Oradea-București și retur. Am mai tăcut o dată. Dar când ajung să cumpărăm un bilet dus-întors pe această rută cu “doar” 230 euro, nu mai pot tăcea. Am contactat și Agenția Tarom Oradea în speranța că vom obține tarife mai bune, știind că vom avea drumuri mai dese, dar la un moment dat am primit o ofertă mai mare decât aș fi putut-o lua de pe site. Au explodat prețurile la TAROM pe această cursă!

Am experiență în luare biletelor de avion, nu e că acum am luat pentru întâia dată, dar am ajuns să ne coste biletele pe cursele interne mai mult decât am lua din Debrecen sau Cluj pe curse externe! Nu mi se pare normal. La fel cum nu mi se pare normal ca la doar 60 de km de noi, să abunde cursele externe și să fie tot felul de destinații, sau la 150 km de noi să fie chiar și mai și, să ai de unde alege.

Îmi amintesc cum în urmă cu un an, când Ryanair circula frecvent pe Oradea, erau curse regulate, pe destinații căutate, clienți și orădeni fericiți și mulțumiți. Unde sunt acum acele vremuri?

Știu că sunt încă un orădean nemulțumit. Ați spune. Dar nu, sunt orădean care vede și apreciază dezvoltarea orașului, văd cum mediul educațional este tot mai calitativ, cum firmele sunt tot mai multe, mai mari, cum mediul IT – căci în el lucrez – se dezvoltă enorm. Dar mai văd și că acest minus al aeroportului poate să fie o “frână” (să îl citez pe marele nostru primar) pentru ca Oradea să devină un punct foarte important pe harta țării.

Probabil că ne ajută în continuare apropierea de Debrecen și firmele de transport care asigură transferul persoanelor de acolo la Oradea, dar nu acesta este scopul. Dorința noastră este ca însuși Aeroportul Internațional Oradea – cu pregătirea celui de -al doilea terminal – să fie punctul de decolare și aterizare al unor avioane mari pe destinații căutate, la prețuri și mai ales la ore rezonabile.

Ori dacă aceasta nu este și menirea voastră, poate că, “măcar în al 12-lea ceas” (cum ar zice vice-primarul), să transferați această răspundere spre Primăria Municipiului Oradea. Am încredere că așa cum reușesc să bifeze proiecte mari cu rezultate vizibile, vor putea face foarte multe și în acest sens.

Nu arăt pe nimeni cu degetul, vreau doar curse accesibile spre Germania, Olanda, UK, Italia, Spania, legături directe spre destinații care pot aduce beneficii orașului și mediului de afaceri și nu numai. Nu ți-aș fi scris aceste rânduri dacă nu aveam deja prea multe adunate pe suflet.

Sper să te mobilizezi în grabă și să contribui și tu la Oradea Mare. Succes!

 

 

 

 

Şi mai trece o vară. Şi vin altele.

Nici nu ştiu când a trecut vara asta. De fapt nici nu reţin să fi avut vreodată aşa o vară. Nu a fost deloc caniculară. A fost mult mult mai cald în aprilie-mai, decât în lunile de vară. Au fost zile întregi cu ploi, zile în care nu îţi prea puteai planifica mai nimic în aer liber.

E aproape toamnă. Mai sunt câteva zile şi intrăm în septembrie. Vine toamna peste noi. Toamna Orădeană cu zilele şi serile ei pline de magie.

Dar până atunci … îmi amintesc de o vară plină de tot felul de emoţii puternice. Fie că au fost din acelea fericite, fie mai puţin fericite.

Pe plan personal, Rai a terminat creşa şi se îndreaptă spre grădiniţă. Iar eu am mai depăşit un stadiu în evoluţia mea. În plan profesional, a fost o vară intensă, care a culminat cu Qubiz Summer Camp, momentul în care am aniversat 10 ani de existenţă ai companiei. Totul am redat aici. A trecut fix o lună de atunci, şi îmi amintesc cu foarte mult drag şi cu foarte multă emoţie. A fost de-a dreptul impresionant. Şi le mulţumesc şi aici celor care au făcut ca această ediţie specială să fie una extraordinară. Se ştiu ei ! 🙂

steauaSunt într-un moment mai liniştit al anotimpului cald, adică în vacanţă. Am reuşit să văd până acum multe locuri frumoase din judeţ şi împrejurimi. Am urcat dealuri şi munţi A fost tare frumos. Aş vrea să menţionez cu această ocazie gazdele noastre din acele zile: Pensiunea Ana-Irina din Beliş-Fântânele, Vila Vanessa din Arieşeni şi Pensiunea Steaua Arieşului din Albac. Toţi ne-au primit minunat şi ne-au făcut să ne simţim ca acasă. Le mulţumim şi pe această cale.

Am trăit însă şi supărarea de a vedea Fosta Bibliotecă Judeţeană în flăcări şi să o revăd biibopeste câteva zile … parcă tristă. Sau să văd evenimentele din 10 august şi să mă întristez şi să îmi amintesc de tot felul de momente

A fost o vară ca o viaţă. Cu de toate. Cu bune, cu rele. Din fiecare am mai învăţat câte ceva. Dar de fiecare dată m-am bucurat că am putut merge mai departe. Zâmbind. Cu optimism.

Şi mai trece o vară. Şi va veni alta. Dar până atunci, câte alte amintiri vom mai aduna.

 

Pentru că orice lovitură primită este un pas înainte

Am urmărit, cu foarte multă tristeţe, evenimentele de aseară de la Bucureşti. (notă: Eu nu mă uit la TV, pentru că m-am obişnuit aşa de ani şi ani de zile, prefer să mă protejez de tot felul de informaţii care mă pot afecta într-un fel sau altul). Însă acum a fost totul diferit. Şi m-a făcut nu doar să mă întristez şi să rămân şocată şi îmi amintesc de Decembrie 1989, când avea doar 5 ani, însă mi-era tare frică de tot ce era la TV …

Evenimentul de ieri m-a făcut să mă întorc cu amintirile până acum fix 11 ani, spre august, 2007. Luna când m-am angajat pentru întâia dată. Nu mai este un mister unde am lucrat timp de aproape 4 ani. Au fost ani plini, ani în care am învăţat enorm de multe, şi pentru asta am tot respectul, ani în care am învăţat să lucrez într-o firmă de IT, să lucrez în comunicare, să lucrez cu clienţii. Dar au fost şi ani în care am avut ocazia să văd cum este să fii îndeaproape de un partid politic şi mai exact PSD. Am fost implicată în tot felul de campanii de marketing şi comunicare, am cunoscut mulţi oameni. A fost o perioadă foarte frumoasă, în care credeam în ideologia acestui partid: cu şi pentru oameni. Aşa cum sunt şi eu. Asta până când începi să descoperi lucruri pe care poate ţi-era mai bine să nu le ştii…

Am pregătit zeci de comunicate de presă, am ajutat la pregătirea site-ului organizaţiei locale şi multe altele. Eram bucuroasă că vedeam rezultatele imediate. Şi asta m-a făcut să continuu. Nu mă gândeam că voi fi arătată cu degetul pentru ideologia în care credeam la acel moment, ci mă gândeam că era munca mea. Că nicio muncă nu este ruşinoasă.

Au fost aproape 4 ani acolo. Mi-i amintesc cu drag, dar uneori cu tristeţe. Pentru că la fel ca în viaţă, şi la locul de muncă, ai parte atât de momente fericite, cât şi de momente grele. Ideea este cum le depăşeşti pe toate şi ce te face să mergi mai departe. Însă la un moment dat, din mult prea multe motive, pe care din motive personale nu le voi enumera, am ales să îmi schimb traseul vieţii. Aveam 26 de ani şi îmi doream un alt viitor. A fost acel moment când mi s-a spus că nu ştiu să scriu nici măcar un comunicat de presă, pe lângă alte buguri enumerate cum ar fi că nu mă voi descurca absolut niciunde. Dacă am fost vreo clipă tristă că mă despart de acei 4 ani, atunci am devenit şi mai tristă. Mi se putea spune orice, dar să nu fiu lovită fix acolo unde mă doare cel mai tare.

Au trecut 7 ani şi jumătate de atunci, timp în care viaţa mea s-a schimbat complet. Evident că am trecut peste răni, dar nu le-am putut, din păcate, uita. Pentru că unele lucruri nu pot fi şterse din gânduri. Mai ales dacă ai o construcţie ca a mea. De a pune la suflet şi de a te măcina, şi de a te gândi cu ce ai greşit.

Iar când evenimente de genul celui de ieri, apar în mod frecvent, îmi amintesc de povestea mea. A unui om care a fost aproape de acest partid şi care s-a implicat cu multă pasiune şi dăruire. Iar cine mă ştie, ştie că ceea ce spun este drept. Şi mai apoi, dacă am ales alt drum, diferit de al lor, mi s-au spus lucruri nedrepte. Eu nu spun că nu am greşit în acei ani, pentru că eram la început, şi învăţam. Dar ştiu că a fost de departe gândul meu de a nu face lucrurile bine.

Sunt sigură însă că dacă nu aveam un astfel de moment în viaţă, poate azi nu eram unde sunt. Şi asta mă face să fiu şi mai convinsă că noi, oamenii, avem nevoie de electroşocuri în viaţă pentru a face un pas în faţă.

Mă bucur enorm că mi s-a întâmplat asta, pentru că azi să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit în aceşti ultimi 8 ani. Fie că e vorba de job sau viaţă personală.

Trăiesc cu speranţa că vom reuşi să schimbăm ceva în ţara asta. Eu încă sper. Şi milioane de români încă speră şi luptă pentru asta.

Pentru că orice lovitură primită este un pas înainte. Iar dacă este speranţă, se poate.

Închei cu o notă la fel de pozitivă, precum în postarea de ieri, că loviturile pe care le primim şi le vom mai primi, nu ne vor descuraja, ci ne vor da putere să mergem mai departe şi să ne atingem visele.

Per Aspera ad Astra!

 

 

Şi chiar dacă vine furtuna, Soarele mereu apare. Mereu.

Cu toţii avem, în viaţă momente grele. Când simţi că orice ai face, nu mai poţi răzbi. Dar, întotdeauna, absolut întotdeauna, apare soarele pe strada fiecăruia dupa astfel de perioade. Deşi, uneori, chiar pare imposibil…

Eu recunosc, a m avut ultimul an, greu, cu foarte multe probleme. Dar nu mă plâng. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea şi zâmbetul să merg mai departe. Şi că am avut atâţia oameni faini, care mi-au fost alături sau care au apărut foarte fain în viaţa mea, fix când era momentul.

cupaÎncă retrăiesc Summer Camp-ul (despre care am scris şi eu, şi colegul meu, Darius pe blogul Qubiz), cel care mi-a dat energia de a merge mai departe, de a zâmbi şi de a nu uita să zâmbesc, indiferent de moment sau situaţie.

Au trecut 2 săptămâni de atunci, dar aşa cum mă ştiu, viaţa mi-a fost activă în continuare. Am trecut prin tot felul de peripeţii, dar şi alte multe momente frumoase.

Poate că duminica trecută a fost una ghiniostă rău, dar apoi, a doua zi, am râs când mi-am amintit. Mai întâi s-a terminat butelia fix la 8 dimineaţă, dar am găsit pe cineva care a venit şi a adus una nouă. Mai apoi, la o plimbare întâmplătoare (pe care nu neapărat o doream) în Felix, am primit amendă de circulaţie (eu care never nu iau aşa ceva în Oradea sau altundeva). Iar la revenirea la maşină, ceva mai târziu, maşina nu a mai pornit deloc. Cu ajutor, am reuşit să o aducem acasă. Am avut mult sprijin şi le mulţumesc şi pe această cale (colegi dragi, familie), care au sărit repede în ajutorul meu.

Acum, când mă gândesc, mă bufneşte râsul. Îmi amintesc şi de poliţistul care, abia după ce a completat şi semnat procesul verbal, m-a întrebat dacă am vreo obiecţie, a trecut şi suma de plată. Cumva, dacă negociem … Nu am avut nimic de obiectat, mi-am asumat. Adică, vorba aia ” Prostia şi domnia se plătesc”.  Şi mi-a spus, cumva ca un cadou, “vă dăm cea mai mică amendă, adică 149 lei plătibilă în 48 ore”. Am luat partea bună a lucrurilor, mă aşteptam la ceva mai mult, mult mai mult. La fel de amuzant a fost şi momentul când am plătit (desigur online, prin ghiseul.ro) amenda şi apoi m-am dus să le depun la poliţie. Fără număr de înregistrare, fără nicio dovadă că am depus. Doar… “Sunteţi Alina Popa? Atât doar”.

Am învăţat să încep să zâmbesc mai mult. Şi aici intervin şi mentorii mei din Qubiz, care m-au evaluat frumos în urmă cu 2 zile, şi care mi-au recomandat să văd mereu partea pozitivă din orice întâmplare, şi să zâmbesc mai mult. Iar eu învăţ să fac asta. Şi imi aminteşte mereu de vorbele lui Garcia Marquez :-).

La toate acestea, se adăugă bucuria mea de a fi alături de Qubiz, de mai bine de 7 ani încoace. Le mulţumesc şi pe această cale tuturor celor care mi-au dat feedback în aceste ultimele zile, mulţumesc pentru încredere şi sper să reuşesc să păstrez ritmul şi nivelul de aşteptări.

Şi chiar dacă vine furtuna, Soarele mereu apare. Mereu.

🙂

 

 

 

 

 

Amintiri de la Summer Camp 2018

Poate că la această oră ar trebui deja să fiu în lumea viselor (pentru că somnul nu a priat în aceste zile). Însă nu sunt, sunt într-o realitate prea frumoasă, poate mai frumoasă decât mi-aş fi închipuit, la finalul unui proiect pe care îl pregătim de peste 6 luni încoace.

În acest an, am aniversat cei 10 ani de Qubiz, la fel ca de mulţi ani încoace prin ceea ce numim Summer Camp, însă unul cu totul şi cu totul special.

Chiar dacă locaţia nu a fost una nouă pentru noi, căci Arsenal Park ne-a găzduit pentru cea de-a treia oară, totul a fost diferit. Am fost mulţi, foarte mulţi, am avut tot felul de activităţi în incinta parcului, dar ce am avut cel mai special a fost prezenţa celor de la Ascendis, firma de teambuilding, care ne-a pregătit 2 activităţi de grup extrem de interactive, iar rezultatele au fost imediate, surprinzătoare, emoţionante.

Am dansat, am bătut în tobe până am simţit că nu ne mai simţim degetele, am pictat Oradea şi Clujul deopotrivă în acelaşi tablou, am fost împreună şi am apreciat fiecare clipă.

 

Ftablou

Foto: Andrei G.

Sunt extrem de fericită că am reuşit să ducem la buna îndeplinire acest proiect, că lumea a fost încântată de tot, şi că datorită celor de la Ascendis, totul a ieşit perfect. Mulţumim tuturor colaboratorilor noştri şi mai ales colegilor mei 🙂

Andrei, ne-am cunoscut acum vreo 10 ani…

Ne-am cunoscut acum vreo 10 ani. Pe când eram studentă, iar el era deja cu multă experientă în mass-media locală. Venea la toate evenimentele la care îl invitam.

Apoi am început sa vorbim mai mult, să devenim și amici. Anii au trecut, ne vedeam mai rar în offline, dar în mediul online îl urmăream constant. Și cred că și el îmi urmărea postările. Mai rare, mult mai rare ca ale lui. Însă le urmărea, și câteodată le share-uia și cu alții. La fel a făcut și cu postarea mea legată de problema la Termoficare, încurajându-i și pe alți orădeni să nu se lase, să caute o rezolvare la problemele lor.

Era un jurnalist prea corect pentru zilele de azi. Și tocmai pentru că poate era prea corect, unii nu îl prea agreau. Dar erau foarte mulți aceia, care tocmai din acest motiv, îl iubeau mult, îl admirau, îl îndrăgeau. Fie că au fost cei din familie, fie prietenii. Nu tocmai puțini.

Ultima dată l-am văzut prin luna mai, o ținea aproape pe prietena lui, și m-a salutat rapid, dar cu zâmbetul pe buze, într-o zi cu soare, pe lânga secția de Pașapoarte. Îmi părea tare fericit. Și liniștit. Chiar dacă mereu grăbit … M-am bucurat să îl revăd.

2 luni mai târziu … o postare a unei prietene comune mă lasă fără vorbe. Caut și caut alte știri. Nu puteam crede … apăreau tot mai multe postări, tot mai multe mesaje pe pagina personală … Andrei Șandor nu mai este printre noi …

Au urmat zile în care pur și simplu am amuțit, totul mergea mult mai lent pentru mine. În mintea mea, reveneau tot felul de gânduri despre efemeritatea vieții, despre cum azi te trezești, dar mai târziu poate nu mai ești, despre faptul că era de o vârstă cu soțul meu, era nu cu mult mai mare ca mine, despre faptul că era tată, și în urma lui rămâne un copil tocmai intrat la liceu …

Ieri am amuțit. Andrei, ai fi fost fericit să știi că atât de multă lume te iubește. Au fost alături de tine mulți oameni, oameni de calitate, dar oameni triști, oameni cărora nu le venea să creadă că de fapt au venit să te conducă …

Iar când “Hold the line” (a lui Toto) s-a auzit pe fundal, am știut că orișicând o voi asculta, ne vom gândi la tine. Știu că nicio lacrimă nu este îndeajuns să te aducă înapoi, însă ne vom amintit întotdeauna cu mare drag de tine.

Ne vor lipsi foarte multe, sunt sigură că presa orădeană este de câteva zile mult mai săracă, căci orișicât alții vor mai veni, vei lipsi acolo.

Ai fost acel jurnalist, modest și corect, cu care puteai colabora frumos și bine.

Îți mulțumesc pentru tot. Știu că și Lulu și Bihon și Bihoreanul ți-au scris, dar primește te rog și gândurile mele.