Uncategorized

Andrei, ne-am cunoscut acum vreo 10 ani…

Posted on Updated on

Ne-am cunoscut acum vreo 10 ani. Pe când eram studentă, iar el era deja cu multă experientă în mass-media locală. Venea la toate evenimentele la care îl invitam.

Apoi am început sa vorbim mai mult, să devenim și amici. Anii au trecut, ne vedeam mai rar în offline, dar în mediul online îl urmăream constant. Și cred că și el îmi urmărea postările. Mai rare, mult mai rare ca ale lui. Însă le urmărea, și câteodată le share-uia și cu alții. La fel a făcut și cu postarea mea legată de problema la Termoficare, încurajându-i și pe alți orădeni să nu se lase, să caute o rezolvare la problemele lor.

Era un jurnalist prea corect pentru zilele de azi. Și tocmai pentru că poate era prea corect, unii nu îl prea agreau. Dar erau foarte mulți aceia, care tocmai din acest motiv, îl iubeau mult, îl admirau, îl îndrăgeau. Fie că au fost cei din familie, fie prietenii. Nu tocmai puțini.

Ultima dată l-am văzut prin luna mai, o ținea aproape pe prietena lui, și m-a salutat rapid, dar cu zâmbetul pe buze, într-o zi cu soare, pe lânga secția de Pașapoarte. Îmi părea tare fericit. Și liniștit. Chiar dacă mereu grăbit … M-am bucurat să îl revăd.

2 luni mai târziu … o postare a unei prietene comune mă lasă fără vorbe. Caut și caut alte știri. Nu puteam crede … apăreau tot mai multe postări, tot mai multe mesaje pe pagina personală … Andrei Șandor nu mai este printre noi …

Au urmat zile în care pur și simplu am amuțit, totul mergea mult mai lent pentru mine. În mintea mea, reveneau tot felul de gânduri despre efemeritatea vieții, despre cum azi te trezești, dar mai târziu poate nu mai ești, despre faptul că era de o vârstă cu soțul meu, era nu cu mult mai mare ca mine, despre faptul că era tată, și în urma lui rămâne un copil tocmai intrat la liceu …

Ieri am amuțit. Andrei, ai fi fost fericit să știi că atât de multă lume te iubește. Au fost alături de tine mulți oameni, oameni de calitate, dar oameni triști, oameni cărora nu le venea să creadă că de fapt au venit să te conducă …

Iar când “Hold the line” (a lui Toto) s-a auzit pe fundal, am știut că orișicând o voi asculta, ne vom gândi la tine. Știu că nicio lacrimă nu este îndeajuns să te aducă înapoi, însă ne vom amintit întotdeauna cu mare drag de tine.

Ne vor lipsi foarte multe, sunt sigură că presa orădeană este de câteva zile mult mai săracă, căci orișicât alții vor mai veni, vei lipsi acolo.

Ai fost acel jurnalist, modest și corect, cu care puteai colabora frumos și bine.

Îți mulțumesc pentru tot. Știu că și Lulu și Bihon și Bihoreanul ți-au scris, dar primește te rog și gândurile mele.

Advertisements

“Rafale de primavara” intr-o zi calda de vara

Posted on Updated on

33300018_1943849378958804_757892918349398016_n

Lunea trecuta, am avut ocazia de a fi moderatorul unui eveniment deosebit. Este vorba despre lansarea de carte “Rafale de primavara”, a doamnei Codruta Vancea. Voi expune mai jos cateva din gandurile pe care le-am transmis acolo, multumindu-i si pe aceasta cale pentru invitatie.

“Doamna profesoara, doamna Codruta Vancea, o amintire draga a sufletului meu, inca din anii de facultate, mi-a facut o mare surpriza. La mai bine de un deceniu de la absolvire, ani in care am tinut ades legatura, m-a invitat la un moment dat sa ii citesc niste randuri scrise pe blog. Si apoi tot altele … pana cand intr-o buna zi mi-a inmanat prima sa carte.

Primul volum este – pentru orice scriitor, autor, poet …. Ca primul copil … Cunoasteti poate unii dintre voi, acel sentiment, cand dai ochii pentru prima data cu copilul tau… Nu este o iubire mai MARE! Asa este si “Rafale de primavara”, volumul pe care il lanseaza azi, la inceputul unei veri calde si placute.

Prezentul volum de poezii apare in luna aprilie a acestui an, la Timisoara, la Editura Brumar, una dintre cele mai prestigioase edituri de carti de poezii din tara, avand-o ca editor pe doamna Loredana Tirzioru, o doamna  deosebita , director ARTISTIC   a acestei edituri. Dumneaei, este din anul 1998, art director al Editurii Brumar din Timisoara și are la activ o multitudine de nominalizari, premii si mentiuni la  categorii precum “Cea mai frumoasa carte a anului”; precum si diverse aparitii editoriale in presa si cataloagele de specialitate.

Volumul de poezii este foarte frumos ilustrat cu ilustratii deosebite,  realizate de talentata Catrinel Săbăciag din Cluj- Napoca, care s-a implicat foarte mult în realizarea acestui volum, dar care din păcate nu a putut să participe astăzi aici.

In incheiere doresc sa fac referire la coperta a IV-a  a cartii sale de poezii, unde gasiti cuvintele marelui critic literar, domnul profesor universitar Alexandru Cistelecan. Acolo dansul ne spune  atât de frumos: “Toate cele șapte rafale de primăvară ale Codruței Vancea par scrise cu o pană de zefir”.

Ii multumesc doamnei Codruta Vancea, pentru frumoasele incantari și  pentru lectura pe care mi-a oferit-o cu drag intr-o dupa masa racoroasa si ploioasa de primavara, si in mod sigur am sa fac precum ne spune: “sa ma pui de-o parte, ca pe un semn de carte”, amintindu-mi cu drag de ea si de anii de facultate, deopotriva. Voi astepta cu nerabdare urmatoarele randuri, ganduri, poezii.

“Rafale de primavara” sa fie pentru dumneavoastra ca o ploaie calda de primavara,  oferindu-ne acel moment de liniste si tihna dupa care mai toti ravnim in zilele de azi.

Ii multumesc pentru onoarea de a ma fi invitat sa-i fiu mai mult decat alaturi intr-o zi atat de speciala, si traiesc cu speranta revederii la o noua lansare, cel putin la fel de emotionanta si frumoasa. “

De la Ganduri la Potpuriuri

Posted on Updated on

[despre cartea “Potpuriuri” a domnului Ștefan Lazăr – viziune personală, lansarea a avut loc miercuri, 16 mai la Cetatea Oradea]

… am fost surprinsă să constat că au trecut 10 ani. Un deceniu plin de experiențe, de trăiri, de moment fericite sau mai puțin vesele, de sentimente, de reflecții și de gânduri, pentru fiecare dintre noi, și în mod deosebit pentru autor.

Cartea de față “Potpuriuri”, aparținând domnului Ștefan Lazăr, este chiar o incursiune în timp, un amalgam de tot felul de experiențe și gânduri, exprimate în câte un rând, cuvinte spuse din suflet, prin prisma personală, dar și a celorlalți.

De fiecare dată când în brațe îmi cade o carte de-a dumnealui, o citesc pe nerăsuflate, pentru că sunt gânduri calde, experiențe cu care toți ne regăsim într-un moment sau altul al existenței noastre.

Fie că vine vorba de singurătate, învățare, fie că sunt niște fraze adevărate precum “ochii care vorbesc nu au nevoie de cuvinte”, “întoarce-te în natură dacă vrei să ai parte de liniște”, fie că este vorba despre sentimente mai profunde precum iubirea “Iubind numai AZI, dragostea nu cunoaște viitor”, “Cine are inimă, are mintea curată”, fie că vorbim despre dragostea unei mame pentru puiul ei “Femeia sănătoasă fără copil e o metaforă fără aripi”, “Ce valorează lumea fără copii?”, “Nu este dragoste mai sinceră ca cea maternă”, fie că este vorba despre modul oamenilor de a-i judeca pe ceilalți “Cel mai mult vorbim de rău pe alții, iar despre noi numai de bine”, “Bârfitoarele sunt mai bune ca psihiatrul”, “De ce cei ce NU practică omenia, o primesc totuși?”, sau despre greutățile vieții “Greutățile sunt trepte spre împliniri”, sau poate despre facerea de bine “Eu fac bine ca să mi se dea cât merit”, despre bunătate “Săracii împart pâinea în două”, “Pe semeni, acceptă-i așa cum sunt”, “Bucuria e haina fiecărei sărbători”, O lume care refuză bunătatea cu valoare supremă se automutilează”, despre putere și bani “Icoana bogaților e banul”, “Iubind puterea, uiți de puterea iubirii”, despre suferință “Cine a stăpânit suferința, poate stăpâni și lumea”, sau despre viață, așa cum este ea, efemeră “Viața curge, dar nu toți au plutele adecvate”, despre toate acestea și poate mult mai mult, ne amintește domnul Ștefan Lazăr, galopând “Pe un licorn, între două lumi și anotimpuri, fac slalom prin pădurea de rime”.

Îi mulțumesc și pe această cale pentru aducerile aminte din această carte, dorindu-mi să le citesc și pe următoarele, cu același sentiment cald și fericit de până acum.

“Potpuriuri” să fie și pentru dumneavoastră o delectare la ceas de seară, sau poate într-un moment de tihnă, acele puține momente pe care le mai avem în tumultumul vieții de zi cu zi. Vă mulțumesc!

S-a mai scris despre eveniment:

 

7 ani de bucurii și schimbări

Posted on

Am tot amânat această postare, uneori poate din lipsă de timp, alteori pentru că simțeam că ar mai fi ceva în plus de adăugat.

Iar azi a apărut imboldul. Azi am aflat că firma mea, Qubiz, a fost desemnată cel mai bun loc de muncă conform European Business Awards 2017/2018. Amănunte aici.  Ce veste minunată mai puteam primi fix în anul în care celebrăm cei 10 ani de la înființare?

EBA_National-Winner_Ribbon_Horizontal-PNG

În fiecare an, de 7 ani încoace, luna martie și apoi aprilie, îmi amintesc de un nou început al meu. Despre cum am ajuns în Qubiz. Despre tot ce am învățat în acest timp, despre provocările pe care le-am depășit și bucuria de după, despre oamenii pe care i-am cunoscut, dar și cei pe care i-am pierdut …

Am tot felul de amintiri. Și sunt atât de multe, într-un timp atât de scurt. Am mai scris deja de mai multe ori despre bucuria de a mai trece încă un an în Qubiz: în primul an, după 2 anidupă 4 ani si poate am mai scris si pe blogul Qubiz, poate și pentru că emoțiile sunt tot mai puternice cu fiecare an, și doar așa le pot împărtăși.

Sunt bucuroasă de cei 7 ani. Ani în care mi-am schimbat viața din toate punctele de vedere, în care am evoluat, în care am învățat să filtrez cele bune, de cele mai puțin bune. Ani în care am râs și am plâns. Ani în care am adunat oameni noi în viață, dar de care m-am despărțit apoi din diverse motive, sau chiar i-am pierdut definitiv.

Am învățat că orice lovitură este un pas în față, că orice nu ne doboară, ne face mai puternici, că putem zâmbi chiar dacă sufletul ne doare, că nu există NU POT, dacă îți dorești cu adevărat. Cred în tot ce am învățat în acești ani, în principiile și valorile firmei noastre, am învățat să mă bucur de fiecare zi de familia mea de acolo și cea de acasă.

Primii 7 ani au trecut cu bine. Oare următorii ce ne rezervă?

 

La stat, la privat, în viața de zi cu zi

Posted on Updated on

Înainte de a începe acest post, vreau să menționez că îmi doresc a fi unul optimist. Este un post cu speranță.

Prin prisma celor peste 10 ani de experiență în muncă, am lucrat cu tot felul de institutii publice și am cunoscut o mulțime de oameni. Am cunoscut functionari publici UMANI, am depășit bariera aceea de a fi fost mutată de la un ghișeu la altul și nu le-am mai considerat impedimente în a rezolva diverse situații. Le consideram deja firești. Dar cu ajutorul acelor funcționari umani, orice problema a mea și-a găsit o rezolvare într-un timp relativ scurt față de cel aproximat. Iar dacă văd această postare – și se știu ei- le mulțumesc mult și pe această cale.

Dar au fost dați când unele situații au fost mult mai dificil de gestionat și rezolvat.

Nu mai e o noutate faptul că lucrez la Qubiz. În curând se vor împlini 7 ani. Marcel, bossul nostru cel mare, ne-a insuflat multe principii, cu care am rezonat și pe care le-am preluat nu doar în viața profesionala, ci și în cea personala. Și nu doar că funcționează, dar te ajuta mult personal și în relațiile cu ceilalți.

Un principiu important a fost să fim prompți. Și ne-am adaptat. Și mi se pare foarte fain. La fel cum, dacă spre exemplu, primim un email, mi se pare cât se poate de firesc ca în maxim 2 zile sa raspundem. Sau cel puțin măcar un “Da, am primit, revin”, asta pana când găsim rezolvarea. Asta cât să îl liniștească pe cel care l-a trimis ca l-ai primit și știi de el. Nicidecum să îl lași în suspans…

Dar nu același lucru îl putem spune despre alte firme sau alte instituții. Și înțeleg cât de frustrant poate fi, mai ales atunci când solicitarea ta are nevoie de un răspuns prompt. Iar acum voi face referire la 2 cazuri foarte foarte recente trăite de mine.

1. Ieri ni s-a afișat întreținerea. Un lucru normal lună de lună. Suntem mereu bun platnici, nu am avut – Har Domnului – nicio problema pana acum. Însă ieri surpriza. Factura noastră era de cel puțin 2 ori mai mare ca de obicei. Era dimineata, urma să mergem la lucru, așa că am înghițit în sec și ne-am continuat drumul.

La finalul zilei de lucru, întorcăndu-mă acasă, ne-am amintit de bizara factura și să ne punem sa facem tot felul se calcule și să ne dăm seama că nu este decât o nedreaptă greșeală. Așa că am început sa dam diverse telefoane, pe la ISTA, Termoficare Oradea, emailuri cu lămuriri… Și am așteptat… Până azi. Când în lipsa unui răspuns, am sunat din nou la ISTA să cer o explicație. Răspunsul a foat ca au obligația de a-mi răspunde în maxim 30 de zile. A fost momentul când nu doar că eram suficient de supărata cu toate cele, când mi s-a aprins beculetul. Adica noi avem obligația de a plăti în xel mai scurt timp, dar ei nu pot răspunde intr-un timp la fel de scurt. Doamna de la telefon, “vizibil” marcata de vorbele mele, mi-o da pe colega la telefon. “Știi e doamna cu emailul…”, aud pe fundal.

Aha, deci! Știau exact despre ce vorbesc. O primesc pe colega, care dorește să mă linișteasca, spunându-mi ca de fapt fix azi voia să mă sune și să îmi răspundă. Ca au făcut deja solicitare către Termoficare, ca este o greșeală și în mod cert se va remedia doar să aștept câteva zile…

Spre seară, am mers și la Asociație. Domnul președinte era deja în temă, iar lupta cu Termoficare, care a umflat în mod voit facturile a câtorva blocuri, este în desfășurare. De mult tot spun eu “Demisia, Stanel!”.  O instituție cu oameni mai prost pregătiți nu des ți-e dat să vezi! Ieri când am cerut un preț exact al gigacaloriei, domnul de la Termoficare habar nu avea… Dar astea sunt detalii.

Am știut de mult timp ca această Termoficare este un jaf la drumul mare. Doar că încet-încet adevărul iese la iveală, iar cei vinovați vor fi desconspirati…

Acum, tot ce pot să fac este să aștept să se rezolve si factura să fie corectată. Dar experiență aceasta mi-a mai deschis niște ochi…

2. A doua întâmplare este cu Posta Romana. Una din instituțiile cu care lucrez mai rar. Dar ca de fiecare dată, este o experiență greoaie, o mentalitate învechită. Pentru un colet extern, pe persoană juridică, am făcut nu mai puțin de 7 drumuri pentru a-l obtine. 4 drumuri la posta si 3 la Vama. Pot să indur destul de multe, nu am o treabă cu a rezolva tot felul de drumuri, și mă bucur de fiecare dată când le pot rezolva, dar această situație am perceput-o ca fiind exagerata. Eu mă gândesc la alții, pentru care chiar poate fi o problemă să facă atâtea drumuri, sau poate nu știu ce presupune o vămuire; ei ce fac?

Sunt doar 2 din multe situații pe care le întâlnesc periodic în viața de zi cu zi. Percepția pe care o avem însă asupra acestor situații este cea care poate să schimbe un sistem. Un sistem învechit, cu oameni poate demotivati de ceea ce fac.

Nu sunt deloc de principiul “Doamne, în ce țară trăim…”. Mai degrabă sunt pentru a face și a schimba ceva în felul de a face lucrurile, de a gestiona situațiile oamenilor. Pentru că dacă ajuți, întotdeauna acest ajutor ți se va întoarce. Si ne vom transforma într-o lume mai bună.

Azi, o dată cu multele drumuri, ascultam la radio despre răul uman. Despre care se spune că poate fi cea mai crunta boala. Ca acest rău trebuie izolat și astfel să devenim o lume mai bună. La fel cred și eu.

Iar dacă tot vine primăvară, cu o floare și mai multe, se face primăvară.

Dacă încet, încet, schimbam felul de a face lucrurile, de a le rezolva în timp util, de a fi mai proactivi, acestea se vor îmbunătăți. La stat, la privat, în viața de zi cu zi.

 

 

 

Împreună pentru Andreas Dominic

Posted on

Azi dimineață m-am trezit cu un gând. Pe lângă activitățile sociale pe care le demarăm an de an cu Qubiz, simt că trebuie să fac ceva și la nivel individual. Așa că am hotărât să pregătesc un mic proiecțel personal în care îmi pun mari speranțe.

Așadar, pentru că ne apropiem de perioada Sărbătorilor, începând de azi și până în data de 22 decembrie, voi demara acest gând care doresc să îl transform în realitate. Iar alături de mine o am pe micuțul meu ajutor, iubita mea, Raisa.

Astfel ca, incepand de azi, 50% din orice produs cumparat de pe pagina mea (https://www.facebook.com/AligsAccesories/) va fi directionat spre fondul asociatiei Andreas Dominic. 

PS: pot crea in principiu multe creatii, puteti vedea la mine pe pagina; pe langa cele deja existente.

Cititi mai multe despre el aici: http://andreas-dominic.org/despre-mine/

Am incredere ca impreuna vom putea sa il ajutam si noi. Are nevoie de noi!

Sarbatori Frumoase tuturor 🙂

 

La teatru cu mititica

Posted on Updated on

Îmi dau seama că a trecut mai bine de un an de când am postat ultima dată. Dar, atunci când eşti mămică, timpul curge altfel, priorităţile sunt diferite, activităţile sunt altfel decât pe vremea de dinainte 🙂

Acum ne jucăm, mergem la teatru, facem multe lucruri împreună. M-am întors la lucru de câteva luni bune, dar partea cealaltă a zilei îi este dedicată. Aşa că urmărim tot ce se întâmplă prin oraş pentru vârsta ei, astfel că ultima ieşire a fost la teatrul pentru copii, un festival pentru pitici. Ne-au surprins şi cei de la Digi24 împreună.

http://www.digi24.ro/embed/regional/digi24-oradea/la-oradea-a-avut-loc-mini-fest-zilele-teatrului-pentru-cei-mici-660080?video=0&width=570&height=320