Lecturi Urbane

Iubitorii de cărţi din Oradea, la a doua „lectură urbană”

De Claudia Vidican

[articol publicat în Adevărul de Seară, 14 noiembrie 2010]

Iubitorii de cărţi şi nu numai sunt aşteptaţi să se alăture în această seară organizatorilor evenimentului „Lecturi urbane”, care are loc astăzi, în incinta Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai, de la orele 17.00. Toţi orădenii interesaţi vor primi pe loc câte o carte de citit. Dacă vor dori se vor putea lansa în dialoguri pe temele cărţilor citite. Alina Gâdoiu, unul dintre  organizatorii locali ai evenimentului, ne-a informat că orădenii vor putea să aleagă din peste 300 de cărţi, donate în şase puncte de colectare. „Prin această activitate culturală promovăm cititul în spaţii mai mult sau mai puţin neconvenţionale, şi vrem să ne extindem pe viitor în mijloacele de transport în comun şi spaţiile verzi”, a spus Alina Gâdoiu.

Circa 200 de orădeni au încurajat cititul la a doua ediţie a “Lecturi urbane”

[articol publicat în Bihoreanul, 14 noiembrie 2010]

de Smaranda Chişbora

Cea de-a doua ediţie a manifestării Lecturi Urbane, care îşi propune să atragă cât mai multe persoane către citit prin organizarea de grupuri de lectură în spaţii publice, a avut loc vineri de la ora 17 la Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai.

Înaintea evenimentului, în punctele de colectare răspândite prin oraş, orădenii au donat peste 400 de cărţi. Volumele, fie ele de beletristică, limba maghiară, franceză, germană, cărţi de mediciă, culegeri şcolare sau cărţi religioase, au fost citite de către cei peste 200 de participanţi, de la copii şi până la bunici.

“Orădenii au luat acasă majoritatea cărţilor, însă cele care au rămas urmează a fi donate unor biblioteci din judeţ”, a precizat Alina Gâdoiu, organizatoarea evenimentului într-un comunicat.

Proiectul de lectură în spaţii publice a debutat în Oradea pe 30 iulie, când zeci de orădeni s-au adunat în Parcul Magnoliei din strada Transilvaniei şi au citit împreună.

Oradea citeşte! – 400 de cărţi au fost donate în cadrul proiectului “Lecturi urbane”

[articol publicat în Crişana, 13 noiembrie 2010]

de Loredana Ionaş

După succesul primei ediţii a “Lecturilor urbane”, care s-a desfăşurat în luna iulie, în Parcul Magnoliei din Oradea, iată că ieri, la Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Şincai”, a avut loc ediţia a II-a a proiectului. Până la această manifestare, orădenii au putut face donaţii de cărţi în şase locuri din oraş, astfel că s-au strâns în jur de 400 de cărţi din toate domeniile, care au fost donate ieri, în cadrul evenimentului.

“La prima ediţie, cărţile au fost aduse din colecţiile proprii ale organizatorilor. Am hotărât ca pentru această ediţie să colaborăm cu diverse spaţii care să ne ajute să colectăm cărţi”, ne-a spus Alina Gâdoiu, organizator la nivel local al evenimentului, menţionând că din cele şase locuri în care a fost amplasată cutia cu însemnele “Lecturi urbane Oradea” (Librăria Gutenberg, Colegiul Economic “Partenie Cosma”, AIESEC Oradea, Liceul Greco-Catolic, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” şi anticariatul de pe strada Primăriei) s-au strâns aproximativ 400 de cărţi din toate domeniile, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, în limbile română, maghiară, germană etc. Alături de Alina Gâdoiu, din echipa locală de organizare a evenimentului au mai făcut parte: Liliana Ianculescu, Alina Pop, Ioana Ştef, Graţian Lascu, Melania Stoica, Lorena Barna şi Eliza Vas, în susţinerea proiectului având-o alături şi pe prof. Laura Ardelean, de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”. “Lecturi urbane” este un proiect de implicare socială care are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii. România se poate transforma prin lectură, astfel că organizatorii sunt hotărâţi să depună toate eforturile în lungul maraton “Lecturi urbane” pentru a creşte numărul celor care citesc şi a trezi interesul pentru carte în rândul tinerilor. Campania, iniţiată de voluntarii Civika.ro, a făcut parte dintr-o demers de îmblânzire a spaţiilor publice prin crearea de poveşti. Începând din acest an, Biblioteca Judeţeană este partener al proiectului “Lecturi urbane”. Mai multe detalii despre acest proiect puteţi găsi accesând site-ul: http://oradea.orasulciteste.ro/.

Lecturi Urbane

[articol publicat în Bihon, 1 noiembrie 2010]

de Crina Dobocan
 
Ediţia de toamnă a evenimentului va avea loc vineri, 12 noiembrie, cu începere de la ora 17:00 şi se va desfăşura la Biblioteca Judeteana „Gheorghe Şincai”.

„Până la această manifestare, orădenii care doresc să doneze orice fel de carte (de la manuale şcolare la romane şi orice alte cărţi) o pot face în locaţiile în care se vor afla cutiile noastre, cu sigla proiectului, în perioada 1 – 10 noiembrie. Acestea sunt: Biblioteca Judeţeană «Gheorghe Şincai» (de luni până vineri, între orele 08:00 şi 19:00), Colegiul Naţional «Mihai Eminescu» (de luni până vineri, între orele 08:00 şi 15:00), Librăria Gutenberg din strada Episcop Mihai Pavel, nr. 4 (de luni până vineri, între orele 09:00 şi 17:00) şi la Anticariatul de pe strada Primăriei, nr. 64/1, de luni până vineri, între orele 10:00 şi 18:00”, a informat Alina Gâdoiu, coordonatoarea acestui proiect.

Lecturi Urbane este un proiect de implicare socială care are ca obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii.

“Lecturi urbane”, pentru a doua oară la Oradea

[articol publicat în Crişana, 1 noiembrie 2010]

de Loredana Ionaş

La Oradea, ediţia de toamnă a proiectului va avea loc vineri, 12 noiembrie, de la ora 17.00, în cadrul Bibliotecii Judeţene “Gheorghe Şincai”. Lecturi Urbane este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii.

Până la această manifestare, orădenii care doresc să doneze orice fel de carte (de la manuale şcolare la romane şi orice alte cărţi) o pot face în locurile în care se vor afla cutiile cu sigla proiectului, în perioada 1-10 noiembrie 2010. Printre aceste locuri, amintim: Biblioteca Judeţenă “Gheorghe Şincai” din Oradea, de luni-vineri, între orele 8.00-19.00, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, de luni-vineri, între orele 8.00-15.00, Librăria Gutenberg, de pe strada Episcop Mihai Pavel nr. 4, de luni-vineri, între orele 9.00-17.00, respectiv Anticariatul de pe strada Primăriei nr. 64/1, de luni-vineri, între orele 10.00-18.00. Lista completă a locurilor unde mai pot fi donate cărţi se află şi pe site-ul: http://oradea.orasulciteste.ro/. Alina Gâdoiu, organizatorul evenimentului la nivel local, face un apel către toţi cei pasionaţi de literatură din oraşul nostru să participe la acest proiect atât prin donarea de cărţi, cât şi prin implicarea activă în această manifestare culturală.

Prima ediţie a proiectului “Lecturi urbane” a avut loc la Oradea în 30 iulie, în Parcul Magnoliei, situat pe strada Transilvaniei, din Cartierul Rogerius.

„Traficanţi” de lectură în Parcul Magnoliei

[articol publicat în Jurnalul Bihorean, 2 august 2010]

de Crina Dobocan

Lecturi urbane”, un eveniment original pentru amatorii de literatură.

 Peste 100 de pasionaţi de lectură s-au strâns, vineri seară, în Parcul Magnoliei pentru a lua parte la prima ediţie a „Lecturilor Urbane”. Proiectul a fost lansat de jurnalista Alina Gâdoiu şi are ca scop încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii. Organizatorii şi „traficanţii” de lectură au adus cărţi din biblioteca proprie, în timp ce cititorii au putut pleca acasă cu cărţile altora.

„Lecturi urbane” este o modalitate practică de a face rost de material pentru lectură. Amatorii de romane, care şi-au epuizat cărţile interesante din biblioteca proprie, au avut ocazia să găsească aici titluri noi. De asemenea, ei au avut ocazia să doneze şi altor cititori câteva dintre cărţile pe care le-au răsfoit deja.

La „Lecturi urbane” nimeni nu verifică dacă aduci cărţi, nici câte cărţi iei sau dacă le mai aduci vreodată înapoi. Nimeni nu este obligat să returneze cărţile pe care le-a luat.
De la manuale de limba română sau franceză şi până la poveşti nemuritoare, romane poliţiste, SF sau de dragoste. Toate au fost accesibile cititorilor, care s-au arătat profund impresionaţi de întreaga acţiune, considerând că astfel de evenimente ar trebui să fie reeditate, ba chiar să fie organizate mai des.

„Această activitate este un mare medicament pentru Oradea. Ar fi foarte bine să fie organizate multe astfel de activităţi care să stimuleze, în general, tineretul. Toţi suntem cufundaţi în electronice şi o ieşire în parc la o lectură ar fi foarte, foarte bună pentru toată lumea. Să sperăm că acest eveniment va avea continuitate şi că tirajul de cărţi care vin şi pleacă va fi mult mai mare. E important să ştim că ceea ce ne este nouă în plus poate fi folositor altuia”, a spus Larisa Cherechianu, una dintre participantele la „Lecturi Urbane”.

Organizatorii şi-au propus ca această iniţiativă să devină o tradiţie şi să organizeze astfel de manifestări, cel puţin, trimestrial.

„Credem că România se poate transforma prin lectură şi vom face toate eforturile, în lungul maraton de «Lecturi Urbane», pentru a multiplica numărul celor care citesc. Sperăm ca astfel să trezim interesul pentru carte, mai ales în rândul tinerilor. Promitem că data viitoare vom aduce şi mai multe cărţi, ba, mai mult, îi vom îndemna pe orădeni să doneze şi ei cărţi, aşa cum s-a întâmplat şi la această primă ediţie, iar noi le vom oferi pasionaţilor de lectură”, a conchis Alina Gâdoiu.

Primele Lecturi urbane din Oradea: de la manuale de franceză la romane de dragoste

[articol publicat în Bihoreanul, 31 iulie 2010]

de Adriana Ţic

Vineri seară, în Parcul Magnoliei din Oradea a avut loc prima ediţie locală de Lecturi urbane, un eveniment la care oricine e liber să vină, să-şi aducă o carte de-acasă sau să aleagă una din cele puse la dispoziţie de organizatori şi să citească în aer liber. Totul cu scopul de a promova cititul ca cea mai potrivită activitate de petrecere a timpului liber, indiferent de context.

La eveniment s-au strâns circa o sută de persoane, cam tot atâtea câte cărţi au avut de oferit organizatorii. E de menţionat că din cărţile donate o parte au fost oferite de participanţii la ineditul eveniment.

Timp de o oră, orădenii au citit romane poliţiste, romane de dragoste, dar şi manuale de limba română sau franceză. “Au fost foarte mulţi care au cerut cărţi în limba maghiară. Nu am avut, dar am reţinut pentru data viitoare acest lucru”, a precizat Alina Gâdoiu, una dintre organizatoarele evenimentului.

Oricine vrea să susţină evenimentul Lecturi urbane poate să doneze cărţi contactând organizatorii la adresa de e-mail oradea@orasulciteste.ro. Toate volumele vor fi donate, mai departe, pasionaţilor de literatură.

“Ne propunem ca această iniţiativă să devină o tradiţie şi să avem parte cel puţin trimestrial de astfel de manifestări, în ideea de a promova lectura în spaţii mai mult sau mai puţin convenţionale”, a mai spus Alina Gâdoiu.

Au citit şi au primit cadou cărţile aduse de organizatori

[articol publicat în Bihorştiri, 30 iulie 2010]

de Andrei Şandor

Prima ediţie orădeană a Lecturilor Urbane în organizarea civika.ro poate fi considerată un succes. Vineri, 30 iulie, timp de o oră, mai multe persoane de diferite vârste au răspuns pozitiv iniţiativei de a zăbovi câteva minute în compania unei cărţi. Sala de lectură open-air a fost “amenajată” în Rogerius, în Parcul Magnoliei, nu departe de discoteca No Problem. Alina Gâdoiu, una dintre principalele organizatoare ale interesantului eveniment, a relatat pentru bihorstiri.ro că au fost aduse câteva zeci de volume. Majoritatea au fost din categoria ‘beletristică’, dar doritorii de citit în aer liber au avut ocazia să aleagă şi dintre manuale sau cărţi documentare.

Partea sentimentală a Lecturilor Urbane a fost că materialul didactic a provenit din bibliotecile personale ale celor care au pus la cale acţiunea. De asemenea, cititorii ad-hoc au putut pleca acasă cu cartea aleasă, dar numai după ce au citit din ea la faţa locului. Pe viitor, se vrea iniţierea unei campanii premergătoare cititului efectiv în aer liber, orădenii urmând să aibă posibilitatea să şi doneze câte un volum de care nu (mai) au nevoie în vederea contribuirii la reuşita pe termen lung a Lecturilor Urbane. Alina Gâdoiu mai spune că s-ar vrea astfel de manifestări în Oradea de mai multe ori. Pentru început, trimestrial. Mai mult, organizatorii sunt decişi să experimenteze şi cu alt gen de locaţii, precum mijloace de transport în comun. Imagini de la lectura în aer liber de vineri, 30 iulie, pot fi văzute în galeria foto ataşată.

//

Orădenii au intrat vineri seară în febra „Lecturii Urbane”, în Parcul Magnoliei

[articol publicat în Adevărul de Seară, 31 iulie 2010]

de Andreea Costea

Tinerii s-au lăsat cuprinşi de febra lecturii

Maratonul Lecturilor Urbane a cuprins 20 de oraşe din România şi încurajează cititul în spaţiile publice. La Oradea, tinerii au fost îndemnaţi să se aşeze pe o bancă şi să răsfoiască măcar pentru o oră câteva capitole din cartea favorită.

Demarat în Bucureşti în mai 2009, de voluntarii Civika.ro,  proiectul „Lecturi Urbane” s-a dezvoltat în 20 de oraşe din România.

 „Transformăm actul lecturii într-unul normal indiferent de locul în care se desfăşoară: acasă, în parc sau în autobuz. Orice facem în spaţiul public este un joc de semnale, un flux continuu de mesaje transmise prin gesturi către ceilalţi. Vom transmite cu fiecare ocazie un mesaj de încurajare şi susţinere a lecturii ca modalitate de dezvoltare socio-culturală”, susţine Adrian Ciubotaru, unul dintre organizatorii manifestării, la nivel naţional.

Atraşi ca un magnet

În Oradea, maratonul lecturii atrage ca un magnet tinerii. „Mi-ar face plăcere să văd oameni citind pe o bancă şi să mă alătur lor. Eu recunosc că nu am făcut asta până acum, decât la ţară, la bunici, sau la piscină”, spune orădeanca Laura Antal, de 23 de ani.

Tânăra crede că în ziua de azi timpul oamenilor pentru citit este din ce în ce mai limitat. „Cred că dacă am accepta ideea de a citi şi altundeva decât acasă, am avea mult de câştigat”, a completat tânăra. Pentru a cuceri publicul, organizatorii orădeni au ales o locaţie intens circulată, Parcul Magnoliei, au donat cărţi personale şi au petrecut o oră alături de cititori în aer liber. „Ne dorim ca această iniţiativă să devină o tradiţie şi să avem parte, cel puţin trimestrial, de astfel de manifestări, prin care să demonstrăm că oamenii mai au timp de lectură”, explică Alina Gâdoiu, unul dintre organizatori.

Lecturi Urbane

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s