De mic copil, îmi plăcea să fac tot felul de bijuterii, să port cât mai colorate și să am cât mai multe. În timp, mi-am dorit să am propriul magazin de accesorii. Și cumva mi l-am îndeplinit. Chiar dacă este doar un magazin online.
Nu mai e o noutate faptul că de mai bine de patru ani de zile, pe lângă alte activităţi ale mele, creez şi bijuterii. Diverse. Culori variate. Materiale variate. Swarowski, perle de cultură, pietre de Murano, ametist, cuartz sunt doar câteva dintre materialele cu care am lucrat.
Am avut tot felul de comenzi. Mai simple, mai complicate. O parte din creaţiile adunate de-a lungul timpului se pot găsi şi pe pagina mea de Facebook, denumită sugestiv AliG’s accesories.
În acest timp, am avut mai multe persoane, care m-au ajutat să mi le promovez şi cărora doresc să le mulţumesc din suflet, fie că a fost vorba despre Ikki Cosmetics, doamna Vulcu, creatoarea de modă Ioana Silaghi și alții. În cele din urmă, dar nicidecum ultimul, mai vreau să îi mulţumesc lui Alin Meze, de laDreamStudio, că şi-a găsit la un moment dat timp şi pentru mine şi mi-a făcut nişte poze fantastice.
3 thoughts on “Hand-made by Ali G.”