Retrospectiva anului 2009

Chiar dacă este penultima zi a lui 2009, din motive organizatorice, am decis să scriu azi postul ce conţine retrospectiva anului 2009.

Se spune că trebuie să laşi în urmă trecutul, dacă vrei să trăieşti bine în prezent şi să păşeşti încrezător în viitor. Dar, la fel, se spune că atunci când treci într-un an nou, trebuie să te gândeşti la tot ce ţi s-a întâmplat bun şi rău în anul pe care îl laşi în urmă şi să îţi pui o dorinţă pentru cel ce va să vină. De asemenea, bunica m-a învăţat să intru în noul an cu sufletul împăcat, fără datorii, fără resentimente. Cu ceva nou pe mine, care să îmi poarte noroc în anul nou venit. Dacă este să privesc puţin spre trecut văd un an plin. Deşi a fost un an greoi (cel puţin din punctul de vedere al crizei), s-au întâmplat o mulţime de lucruri frumoase sau … nu.

Ianuarie este în general o lună moartă, la fel ca o zi de luni, când nici iarba nu creşte. Pe 5 ianuarie, într-o zi de luni, am revenit din Germania (după o vacanţă de vis) şi am scris unul dintre cele mai frumoase editoriale. S-a numit „Dincolo de nori”, a fost publicat în 24FUN şi se găseşte aici.

În februarie, în sala Gri a Hotelului Continental, mi-am lansat cartea de debut, numită „Efemeride”, ce s-a prezentat ca o colecţie de articole scrise de-a lungul anilor. Cu ajutorul editurii Arca, dar şi a celorlalţi autori, Florin Budea şi Gabriela Popoviciu, la eveniment s-au aflat peste 100 de persoane. A fost o manifestare peste aşteptările mele, atât din punctul de vedere al organizării, dar mai ales din punct de vedere emoţional. La câteva zile de manifestare, am participat la emisiunea Romanei, difuzată de postul local TVS, pentru a vorbi despre carte şi planurile mele viitoare. Două săptămâni mai târziu, am fost invitată la „Îndrăzneşte” pentru a vorbi din nou despre carte, dar şi despre tinereţea orădeană.

În martie, mi-am susţinut dizertaţia pe tema „Managementul Relaţiilor cu Clienţii via Aplicaţie CRM – Soluţii inteligente pentru aplicaţii de management al relaţiilor cu clienţii”, referindu-mă la CRM-ul implementat de Oracle, respectiv de Microsoft. Am obţinut nota maximă. Bucurie mare. Ulterior, le-am luat interviu celor de la Direcţia 5 şi Mandinga, pentru 24fun. Au mai urmat multe alte interviuri apoi, cu personalităţi locale. O parte din ele se pot găsi aici.

În aprilie, am participat la lansarea cărţii „A fi sau a nu fi antrenor. Singur printre actori” de Mircea Bradu şi Emeric Ienei, ce a avut loc atât în Oradea, cât şi în Arad. Ulterior, am aplicat pentru concursul TOP TALENTS 2009 ROMÂNIA, iar în mai am fost selectată să fiu parte a acestei manifestări, alături de alţi 299 de tineri din toată ţara, aleşi foarte atent, în urma parcurgerii a mai multor etape. Gala a avut loc la Bucureşti, în cadrul Hotelului Sofitel. Mi-am permis apoi să îmi petrec două zile în Bucureşti, unde am vizitat pentru întâia dată Stadionul FC Steaua Bucureşti, şi alte două în Piteşti, alături de rudele mele de acolo. La întoarcere în oraş, Romana ne-a invitat din nou la emisiunea ei pentru a vorbi despre reuşita noastră (4 tineri orădeni au reprezentat Oradea la acest concurs). Tot în mai, am debutat şi în revista Business News, condusă de Flavius Bunoiu. Şi tot acum, am făcut o plimbare la Debrecen, respectiv Cluj-Napoca.

În iunie, am organizat alături de compania la care lucrez un eveniment marca MICROSOFT, şi a avut loc la Hotel Maxim. Îl numesc ca fiind reuşit. La câteva zile mai târziu, mi-am celebrat primul sfert de veac de existenţă şi am avut o petrecere de vis. Tot în această lună, am decis să rup definitiv colaborarea cu 24Fun, după mai bine de 2 ani şi jumătate. A fost o decizie foarte greu de luat. Au fost 2 ani şi jumătate, în care am învăţat o mulţime de lucruri, am cunoscut oameni din arii de activitate variate. Revista a fost şi este, pentru mine, o rampă de lansare în domeniul publicistic, care mi-a deschis, de-a lungul timpului şi ulterior, o mulţime de porţi. Finele lunii iunie m-a regăsit la Hotel Iaki, din Mamaia, unde am fost să prezint o aplicaţie de gestiune a unui cazino, implementată de DEC.

În iulie, am acceptat să colaborez cu revista Zile şi Nopţi. Am fost invitată şi la emisiunea „Cinemaniac” prezentată de Patricia Peev. Tot în luna lui Cuptor, am fost invitaţi (întreaga familie) să luăm parte la nunta verişoarei noastre din Piteşti şi am înţeles atunci cât de diferite sunt obiceiurile noastre de ale lor.

În august, ochii mei aveau să vadă cel mai mare spectacol (la care am participat vreodată) al uneia dintre cele mai mari trupe din lume, şi anume U2, tocmai la Zagreb, pe stadionul Maksimir, alături de alţi 50.000 de fani. Am văzut astfel şi capitala croată şi mi-a plăcut nespus. La finele lunii, am împlinit 2 ani de când muncesc la DEC. De asemenea, am reuşit să îmi achiziţionez primul SmartPhone al meu şi anume NokiaE63.

În septembrie, mi-am început colaborarea cu Zile şi Nopţi, şi tot atunci am făcut şi primul spot radio, cu vocea mea, ce a fost difuzat, în paralel, pe KissFM şi MagicFM. Din motive de exclusivitate, am renunţat la orice alt tip de colaborare editorialistică şi m-am focusat doar pe Zile şi Nopţi.

În octombrie, a m intrat în AIESEC, ca membru EP (eXchange) şi am fost uimită să constat entuziasmul tipic vârstei, inovaţia şi dorinţa continuă de implicare. Atât în septembrie, cât şi în octombrie, am trecut prin două operaţii, care în final, s-au soldat cu succes.

În noiembrie, am contribuit la organizarea celui mai mare bal studenţesc al toamnei şi anume „BALUL BALURILOR”, susţinut de Asociaţia Studenţilor din Universitatea din Oradea, unde şi-a făcut prezenţa Andreea Bănică. Nu am lipsit nici la concertul Holograf, organizat pentru candidatul la prezidenţiale, Crin Antonescu. Am participat, de asemenea, şi la prima ediţie a Schimbului de Cărţi, dar şi la test drive-ul oferit de Toyota şi Lexus. A fost o dublă oportunitate de a-i şi întâlni pe câţiva dintre cei mai cunoscuţi bloggeri orădeni.

Luna decembrie a debutat cu apariţia mea în pagina 16, a ziarului Adevărul de Seară, un articol deosebit scris de Claudia Vidican.  Deopotrivă, am fost trainer pentru AIESEC-eri, şi le-am vorbit despre importanţa comunicării în AIESEC ORADEA. A fost o lună frumoasă, plină de surprize plăcute şi de fericire (şi datorită lui), fiindcă nu degeaba e Luna Cadourilor!

S-au întâmplat multe în 2009, dar am ţinut să le menţionez doar pe acelea care m-au afectat într-un fel sau altul. Se poate să nu fi luat cele mai bune decizii, însă doar în timp voi înţelege de fapt cum era mai bine dacă era … Nu am să închei cu vreo urare (clişeu adică), ci doar cu speranţa că anul 2010 să fie diferit, să fie mai bun, să ne încarce cu sănătate şi energie pozitivă. Să fie aşa cum îl vrem fiecare dintre noi!

Mă pregătesc de revelion alături de prieteni dragi. Primul revelion în Oradea, după mulţi ani …

Didi

Zi de zi, atunci când sunt tristă sau nu foarte în apele mele, în încercarea mea de a depăşi această stare, accesez un blog. Nu este un blog oarecare, ci este blogul lui Didi. Şi dintr-odată un zâmbet cald îmi apare pe buze. Un blog plin de optimism şi de căldură … de dog, desigur.

Didi este cea mai inteligentă căţeluşă pe care am cunoscut-o vreodată. Ce o face specială de toţi ceilalţi este faptul că are un blog: blog de dog, cum şi-l autointitulează. Draga de ea povesteşte zi de zi despre escapadele ei şi ale stăpânului ei (prescurtarea pe care o foloseşte pentru el fiind IMS), ba mai mult, s-a apucat şi de concursuri. Foarte isteaţă şi ingenioasă, a adresat o întrebare cititorilor ei, astfel că primul care a oferit răspunsul corect a şi fost răsplătit. Mi-ar fi plăcut să pot participa, însă nu am fost suficient de promptă. În sfârşit, pentru că este o căţeluşă aparte, am hotărât să îi acord acest spaţiu pe blogul meu şi îi voi lua un interviu cât de curând.

Până atunci, puteţi citi cele două interviuri cu IMS: aici (publicat în revista 24FUN – ediţia de Oradea) şi aici (publicat în revista Zile şi Nopţi – ediţia de Oradea). Cu aşa un stăpân, nici Didi nu poate fi mai prejos.

Stropi de ploaie … la Oradea

M-am temut pentru seara asta. Stropi de ploaie au căzut întreaga zi peste Oradea, la ceas aniversar. Nu credeam că voi mai reuşi să particip la ultima seară din cadrul Toamnei Orădene. Şi totuşi, Cel de Sus a fost atent la dorinţele noastre şi ne iubeşte într-atât cât să ne bucurăm din plin de o seară magică.

Pe scenă au urcat pe rând Anna Lesko, alături de dansatoarele ei, tatonând terenul pentru ce avea să urmeze. Ne-au încântat cu piese arhicunoscute, cu tot playback-ul lor. Important este că au făcut atmosferă, nu neapărat ca vocea ei să fie live. După mai bine de 40 de minute de mişcări ruseşti şi nu numai, spectacolul adevărat avea să înceapă.

Voltaj erau pregătiţi să îi încălzească pe orădenii care au îndurat un frig amarnic la mijloc de octombrie. Şi chiar aşa au făcut. De la piese mai vechi la cele mai noi, extrase tocmai de pe noul album intitulat “V8”, componenţii uneia dintre cele mai mari trupe româneşti ne-au trecut prin toate stările: de la lacrimi la zâmbete, de la tristeţe la bucurie, de la pesimism la glorie … Am fost încântaţi să îi avem aici, alături de noi, iar un public cald le-a fost dovadă fermă. Au fost piese alese, piese de vară: “Albinuţa”, dar şi de anotimp rece, precum: “Iarna”, de optimism: “De mâine” sau “O zi de luni”, de tinereţe: “20”, de iubire: “Vara trecută” (nu putea să nu existe acea piesă magică din orice concert care îţi stoarce lacrimi, pe care nu vrei şi nici nu le poţi controla).

Varianta unplugged a piesei Vara trecută, aşa cum ne-au cântat-o ei:

Au fost emoţii. Au fost clipe de neuitat. Un concert de excepţie aşa cum rar îţi este dat să vezi şi simţi că orice ai face cuvintele nu îţi vin pentru a descrie întreaga atmosferă. Îţi doreşti să nu se fi terminat, să continue, dar ştii că odată cu plecarea lor s-a încheiat şi Toamna Orădeană. Dar, te bucuri. Te gândeşti că un sfârşit înseamnă un nou început. Le mulţumeşti în gând sau cu voce tare organizatorilor care s-au întrecut pe ei înşişi şi speri că vor mai fi multe alte astfel de dăţi. Îţi îndrepţi paşii spre casă fredonând piesele care te-au marcat. Şi atunci zâmbetul răsare din nou pe chip. Oamenii din jurul tău sunt şi ei veseli că au avut parte de astfel de momente, cum mai rar au loc în Oradea, şi atunci le preţuiesc la maxim. Voi reveni cu câteva filmuleţe sugestive de la concerte.

Cu aceasta, ne luăm rămas-bun de la cea de-a 18-a ediţie a festivalului dedicat oraşului nostru, nu înainte de a-i spune Oradiei “La Mulţi Ani!” şi de a ne dori să mai treacă mulţi ani peste noi şi când ne va fi mai rău aşa să ne fie! Mulţumim Primăria Oradea, Casa de Cultură a Municipiului, sponsorilor, dar şi partenerilor media printre care se află Zile şi Nopţi, 24FUN, Kiss FM şi Magic FM.

În final, nu îmi mai rămâne decât să anunţ că toamna se numără bobocii. Adică ne aşteptăm la o serie de baluri ale bobocilor. Dar doar unul poate fi cel mai cel şi va avea loc undeva la finele lunii noiembrie şi va fi organizat de către Asociaţia Studenţilor din Universitatea din Oradea (ASUO). Se adresează tuturor studenţilor din anul întăi de la orice facultate din cadrul Universităţii din Oradea, iar în cadrul evenimentului se vor întâmpla multe lucruri frumoase. Vor fi şi invitaţi pe măsură. Voi anunţa în curând cine sunt şi tot ceea ce trebuie ştiut despre bal.

Până la acel moment, închei cu o mărturisire: oricât mi-ar fi de bine sau de greu în Oradea, oriunde şi oricât timp aş fi plecată de aici, tot la tine mă întorc. LA MULŢI ANI ORADEA.

Dimineaţă …

Dimineaţa aceasta nu a început prea bine. Nici chiar U2 (sau visul meu în care îi luam lui Bono interviu) nu a reuşit să mă binedispună … Ceva nu era în ordine. Seara de dinainte a fost una … în fine. Poate că şi vremea ploioasă de afară mi-a determinat această stare. Şi totuşi … ajung la firmă şi pe biroul meu avea să mă aştepte o surpriză, care avea să îmi lumineze trista zi de miercuri.  Un săculeţ roşu cu o pereche de cercei în formă de fluturaşi de culoarea roz a fost mai mult decât ce mi-aş putea dori în această dimineaţă ploioasă de august.

Vreme schimbătoare, zâmbet pe buzele noastre.

Însă surprizele nu se termină aici. Printre mailurile mele se aflau şi editorialele din această săptămână din 24FUN. Cel al doamnei Hanţiu mi-a atras atenţia. Povestea cum, cu ajutorul unui site, poţi afla data la care vei pleca din această lume. Conform acestui site, o stea va mai cădea pe 17 octombrie 2084. Mai am!

Acu’

Nu este vorba de acum în varianta rurală, ci despre ac, acel instrument cu care nu doar se coase, ci şi se fac tatuaje. Inspirată de editorialul lui FB din 24FUN, mi-am amintit cât de mult îşi doresc oamenii să aibă câte un astfel de desen pe piele.

Fie că este vorba despre un tatuaj temporar, fie că este într-adevăr unul permanent, acest desen poate să te scoată în evidenţă sau chiar mai mult, în cantităţi industriale să te transforme din om … în diverse animale, cum este cazul unor oameni care şi-au tatuat întreg corpul.

Însă, departe de toate aceste situaţii, un tatuaj într-un loc discret sau un tatuaj micuţ şi drăguţ poate fi chiar şic. Şi o spun chiar din experienţă proprie. În urmă cu 2 ani de zile, în timpul bursei în Atena, un negrotei a venit la mine cu un catalog plin-ochi de tot felul de modele de tatuaje. În final, m-am ales cu zodia mea în zodiacul chinezesc (este vorba despre zodia RAC). Întreaga capodoperă m-a costat 5 euro şi este prezentată mai jos.

Dar mai mult decât atât, m-a ţinut aproape 2 luni în condiţiile în care m-a avertizat că va dura cel mult o lună. Şi totuşi … îmi amintesc cu drag de acele vremuri, dar mai ales de micul meu tatuaj.

Acu’ rămâne la latitudinea fiecăruia să înţeleagă exact ce vrea din această imagine.

Ce a ajuns Pasajul Vulturul Negru?

Ce a ajuns Pasajul Vulturul Negru? este întrebarea pe care mi-o adresez nu doar mie, ci şi celor care ocupă de acest oraş. În primul rând, a ajuns un loc de etalat fiţe, un loc în care se adună cocalarii, găozarii, piţipoancele sau prinţesele din Oradea, cu scopul de a prezenta ultimele tendinţe în modă (în opinia lor umilă), şi desigur, pentru a agăţa. Orice. Pe oricine. Oricând şi la orice oră.

Departe de însemnătatea sa istorică, Pasajul Vulturul Negru a ajuns, treptat, locul de distracţie al celor mai mulţi tineri din Oradea. Aici sunt adunate cele mai tari cluburi, dar şi cele mai cochete localuri şi baruri. Şi în condiţii de criză, ce poţi face vara dacă nu îţi permiţi un concediu la mare? Soluţia e simplă: te refugiezi sub pasaj pentru a arăta şi a da tot ce ai mai bun din tine.

Aş putea spune că vorbim despre un adevărat spectacol uman, la care accesul se face fără bilet. E pur şi simplu intrare liberă pentru toată lumea. Şi mai mult decât atât spectacolul îţi este garantat şi adesea poate întrece cu succes chiar şi cel mai mare spectacol de circ din lume. Evident exagerez, dar comparaţia îşi are sensul la un moment dat. Toate ca toate, dar până la urmă orice am face, tot sub pasaj ajungem în serile calde de vară. Tot aici ne dăm întâlnire cu prietenii, tot aici ne distrăm până târziu, tot aici bârfim şi glumim. Şi certamente, doar aici avem parte de un regal de clasa întâi de fiţe şi modă.

Mi-a plăcut foarte mult editorialul doamnei Gabriela Goudenhooft, din 24FUN din această săptămână, care prezintă aceleaşi idei, dar într-o manieră ceva mai elegantă şi corespunzătoare stilului său. Fiecare din noi priveşte peisajul orădean din perspectivă proprie, dar culmea este că puse cap la cap, rezultatul este acelaşi. Amândouă ajungem să ne întrebăm cum de românii reuşesc să arate atât de bine, mereu aranjaţi şi puşi la punct, dotaţi cu ultimele modele de telefoane , dar şi cele mai “bengoase” maşini, dacă într-adevăr suntem o naţie de săraci! Cum este posibil aşa ceva? Şi totuşi, de unde atâta snobism pe nanometru pătrat? Dar, până la urmă, tot pasajul este locul ideal de a măsura aceste fiţe pe un spaţiu atât de mic. Iar în final, tot el este decretat loc de distracţie în Oradea. Şi tot aşa …

Hai să bârfim!

Am citit numărul nou al 24FUN şi mi-a plăcut ce a scris Florin. L-am contactat şi i-am cerut textul, pentru a-l ataşa blogului meu. E atât de real! Bârfa poate dăuna grav sănătăţii noastre şi are efecte dezastroase: poate distruge prietenii, te poate face să îţi pierzi slujba etc …

de Florin Budea 

Rânduri despre cei ce-i f… grija

Se vorbesc despre mine vrute şi nevrute. Crezi că ţie nu ţi se poate întâmpla? Am o veste proastă, te amăgeşti! Deşi multe statistici spun că românii au o viaţă sexuală modestă, nu e nici de departe aşa. Pe 90% dintre ai noştri îi fute, mereu, grija. Suntem un popor de babe bârfitoare! Trăim într-o lume tabloidizată şi tot ce se întâmplă în ţara asta e can-can autentic. Nu cred că „ziarele de scandal” ne-au făcut aşa. Cred, mai degrabă, că acest fel de a fi ţine de „matricea” spirituală a poporului.

De mic, bunicul meu, care şi-a petrecut primii 5 ani de viaţă în America, învăţase câteva principii sănătoase. Spunea că, atunci când caşti ochii la ce fac ceilalţi, e semn limpede că nu ai de lucru. Dar atunci când ajungi să-ţi faci un mod de viaţă din a diseca ce zice, ce poartă, cu cine se iubeşte… unul sau altul? E clar că viaţa ta nu e decât un imens deşert.

Poate singurii faţă de care regulile discreţiei şi bunului simţ ar trebui suspendate, uneori,  sunt politicienii. Pentru câte suportăm din partea lor, o merită! În plus, şi-au dorit rolul ăsta şi, cei mai mulţi dintre ei, profită din plin de pe urma lui. Totuşi, nu e de trecut cu vedere o celebră replică a Regelui Soare, aşa cum a fost ea consemnată într-un roman de capă şi spadă. Fiind mustrat, apropo de nişte legături amoroase, capul încoronat a parat magistral, cerându-şi dreptul la intimitate: „regatul Franţei se termină la uşa acestui dormitor”.

 De bârfit s-a bârfit întotdeauna. Şi se va mai bârfi! Diferenţa e că, până nu demult, oamenii mai aveau măsură. Noi am făcut din asta mai mult decât o artă, o „cultură”.

Nu mai e aşa mult FUN!

Am reuşit să prind şi eu noul număr al 24FUN. Mi-a părut atât de rău că s-a subţiat atât de mult şi că sunt tot mai puţine materiale … Nu ştiu ce se va întâmpla cu ea, dar ar fi păcat să nu mai existe. Chiar era o revistă foarte bună. Nu pot spune acum că articolele nu sunt bune şi că autorii nu sunt de seamă, dar îi lipsesc încă multe alte articole …

Din păcate, nu mai e aşa mult FUN!

Leave it behind …

Fiecare om are un lucru, ceva, pe care îşi doreşte să îl lase în urmă. Să uite de trecut şi să traiască prezentul şi să privească cu încredere spre viitor. La fel, şi eu, în încercarea mea de a da uitării anumite momente, încerc să pierd orice legătura cu ele, orice îmi aminteşte de ele.

Fie că este vorba despre o iubire, despre un lucru mai puţin plăcut, cu toţii lăsăm ceva în urmă şi ne dorim să îl uităm. Mi-a fost foarte greu să mă desprind de revista la care am scris peste 2 ani, loc în care am învăţat o grămadă de lucruri, am cunoscut o mulţime de oameni extrem interesanţi, dar uneori lucrurile nu se întâmplă aşa cum ne dorim noi şi atunci trebuie să ştim când să ne oprim până când lucrurile nu deviază şi iau cu totul altă întorsătură. Aşa că trebuie găsită o cale amiabilă de a rezolva situaţia. Cu toate acestea, nu degeaba se spune că orice sfârşit înseamnă un nou început. Şi poate că într-adevăr aşa va fi. Nu am de unde ştii ce îmi/ne rezervă viitorul, cert este că totul are un scop.

Am reuşit să mă debarasez de zecile de reviste pe care le ţineam în dulap drept amintire (aveam cel puţin câte 5 exemplare din fiecare număr, şi am reţinut doar câte unul din fiecare), dar cu toate acestea, experienţa şi momentele frumoase le voi păstra mereu în inima mea.

Şi acum îmi trec prin minte nişte cuvinte: NEVER SAY NEVER. La ce anume mă refer acum, voi detalia într-un viitor apropiat.

Nu-s!

Nu ştiu dacă unii oamenii se plictisesc cu adevărat sau care este motivul pentru care azi am fost căutată de 14 ori după numele meu! HA HA. Oare de ce? Ce să mai spun? Am plecat de la 24FUN, definitiv şi irevocabil.

Şi pentru toţi “prietenii”, o melodie “frumoasă” (chiar de la Piteşti):

Urmează să plec la Sighişoara la festival, în acest week-end. Ce să mai spun? NU MĂ MAI CĂUTAŢI! LOL  :))