Ne-am cunoscut acum vreo 10 ani. Pe când eram studentă, iar el era deja cu multă experientă în mass-media locală. Venea la toate evenimentele la care îl invitam.
Apoi am început sa vorbim mai mult, să devenim și amici. Anii au trecut, ne vedeam mai rar în offline, dar în mediul online îl urmăream constant. Și cred că și el îmi urmărea postările. Mai rare, mult mai rare ca ale lui. Însă le urmărea, și câteodată le share-uia și cu alții. La fel a făcut și cu postarea mea legată de problema la Termoficare, încurajându-i și pe alți orădeni să nu se lase, să caute o rezolvare la problemele lor.
Era un jurnalist prea corect pentru zilele de azi. Și tocmai pentru că poate era prea corect, unii nu îl prea agreau. Dar erau foarte mulți aceia, care tocmai din acest motiv, îl iubeau mult, îl admirau, îl îndrăgeau. Fie că au fost cei din familie, fie prietenii. Nu tocmai puțini.
Ultima dată l-am văzut prin luna mai, o ținea aproape pe prietena lui, și m-a salutat rapid, dar cu zâmbetul pe buze, într-o zi cu soare, pe lânga secția de Pașapoarte. Îmi părea tare fericit. Și liniștit. Chiar dacă mereu grăbit … M-am bucurat să îl revăd.
2 luni mai târziu … o postare a unei prietene comune mă lasă fără vorbe. Caut și caut alte știri. Nu puteam crede … apăreau tot mai multe postări, tot mai multe mesaje pe pagina personală … Andrei Șandor nu mai este printre noi …
Au urmat zile în care pur și simplu am amuțit, totul mergea mult mai lent pentru mine. În mintea mea, reveneau tot felul de gânduri despre efemeritatea vieții, despre cum azi te trezești, dar mai târziu poate nu mai ești, despre faptul că era de o vârstă cu soțul meu, era nu cu mult mai mare ca mine, despre faptul că era tată, și în urma lui rămâne un copil tocmai intrat la liceu …
Ieri am amuțit. Andrei, ai fi fost fericit să știi că atât de multă lume te iubește. Au fost alături de tine mulți oameni, oameni de calitate, dar oameni triști, oameni cărora nu le venea să creadă că de fapt au venit să te conducă …
Iar când “Hold the line” (a lui Toto) s-a auzit pe fundal, am știut că orișicând o voi asculta, ne vom gândi la tine. Știu că nicio lacrimă nu este îndeajuns să te aducă înapoi, însă ne vom amintit întotdeauna cu mare drag de tine.
Ne vor lipsi foarte multe, sunt sigură că presa orădeană este de câteva zile mult mai săracă, căci orișicât alții vor mai veni, vei lipsi acolo.
Ai fost acel jurnalist, modest și corect, cu care puteai colabora frumos și bine.
Îți mulțumesc pentru tot. Știu că și Lulu și Bihon și Bihoreanul ți-au scris, dar primește te rog și gândurile mele.
EFEMERIDE 