Deşi îmi displace tot mai mult să vorbesc despre politică şi pentru că subiectul GUVERN a fost super-dezbătut în această zi, nu pot însă să nu omit o vorbă veche din bătrâni: “Ţara arde şi baba se piaptănă”. Exact această frază i se potriveşte lui Băsescu, care azi, la Cluj-Napoca, în jurul orei 12.00 juca hora, în timp ce miniştrii PSD-işti îşi dădeau demisia pe capete. Asta e ţara în care trăim, o ţară în care, cu adevărat, peştele se împute de la cap. În opinia mea, nimic nu mai merge bine. Cu atât mai puţin în Oradea, oricât ne străduim.
Numai scandaluri, numai cuvinte precum: criză economică, criza politică, incendii, accidente etc auzim zi de zi. E inadmisbil aşa ceva. Pot spune că am văzut câteva ţări şi unele o duc muuuuult mai bine ca noi, altele sunt pe acelaşi nivel ca noi, dar mai rău ca noi încă nu am apucat să văd. Sunt sigură că se poate şi mai rău, dar tind să cred că ne poate fi mult mai bine.
De ce suntem ţara care ne ocupă tot timpul? De ce pentru o ştampilă pentru o diplomă trebuie să aştepţi săptămâni întregi? De unde atâta birocraţie? Atât sictir? Atâtea feţe triste în jurul nostru? Oare chiar mai există acel soare de după ploaie, aşa cum se tot vorbeşte?
Cică peste aproximativ 40 de ani, vom avea salarii europene. Cu un simplu calcul, peste 40 de ani voi avea 65 de ani – dacă voi mai trăi până atunci, dacă trecem şi peste sfărşitul lumii şi alte preziceri -, adică o vârstă la care nu va mai avea probabil atâta relevanţă salariul pe care îl iau cei tineri. Poate pentru o pensie bunicică ar merită să mai trăiesc, însă când auzi că un fost profesor, intrat acum la pensie, are 1600 de RON, în condiţiile în care timp de 40 de ani a predat, a fost dirginte şi mentor pentru zeci de generaţii, şi în plus a cârmuit şi un colegiu prestigios timp de 7 ani, ţi se face lehamite. În ce ţară trăim? Într-una în care ne lăudăm şi ne batem cu pumnul în piept că mărim pensia cu 2%? Păi suntem de mirul lumii! La o pensie de 1000 de ron, o creştere de 2% înseamnă 20 de ron! Ce să faci în ziua asta cu 20 de ron? Să trăiască ei cu mărirea asta şi să renunţe la toată bunăstarea lor şi să îi ajute pe cei nevoiaşi. Hai sictir, vorba anonimului din Ferentari (“prietenul” meu drag).
La fel se poate vorbi şi despre actualele salarii. Oameni capabili şi competenţi sunt subapreciaţi de către angajatori şi ajung să îşi caute joburi prin străinătate sau se orientează spre companii multinaţionale, pentru că acestea cu siguranţă supravieţuiesc şi în vremuri mai grele.
În final, singura întrebare care îmi vine acum în minte: când va fi mai bine? Închei cu un citat: “O să fie bine … dar altundeva”
EFEMERIDE 