Cu ce ne amăgeşte Orangeul pe site-ul lor poţi vedea şi în captura de ecran de mai jos:
“Ai grijă doar de bajaj, de roaming ne ocupăm noi”. Cu siguranţă că se ocupă! Spuneam într-un post anterior despre faptul că voi dezvălui nişte detalii interesante privind prima mea experienţă roaming cu Orange-ul.
Deşi merg cu roaming (de la Vodafone şi de altfel şi cel mai bun) de ani de zile şi am stat chiar şi 3 luni cu un cost suplimentar de cel mult 20 de euro, cei de la Orange se pare că au alte tarife. În cea de-a treia zi din străinătate, mai exact, duminică dimineaţă, primesc sms de la Orange cum că trebuie să contactez de urgenţă serviciul relaţii cu clienţii, altfel îmi vor tăia linia. Nu înţelegeam ce mi se întâmplă, astfel că mi-am contactat părinţii, pentru că ştiam că ei mă pot ajuta. Trebuiau să sune la un număr de Romtelecom, unde (culmea!) le răspundea un operator Orange. Aflu că am cost de 400 de ron (cât?????). Ceva nu e în regulă. De unde? Cum? Cât? Li s-a spus că din serviciile de tip roaming şi că trebuie să achite de urgenţă această sumă, dacă mai vor să îmi păstreze linia. S-au chinuit cumva să scoată acei bani şi să încheie povestea măcar până ajung şi eu acasă.
Când m-am întors, am început să iau legătura cu operatorii Orange şi să aflu detaliile. Mi s-a spus că operatorul de telefonie din Croaţia i-au contactat spunându-le că eu am un cost foarte mare (cumulat într-o singură zi) şi să mă contacteze. Operatorul român mi-a mărturisit că ar trebui să le mulţumesc că m-au anunţat din timp, căci puteam ajunge chiar la costuri de 1000 de euro! Poftim??? Cum adică? De ce cu Vodafone nu am păţit niciodată aşa ceva?
Dragilor de la Orange România, oricât de multe mesaje şi minute aţi da, pentru un cost minim, să ştiţi că VODAFONE RULEZ. Voi nu ştiţi să soluţionaţi probleme clienţilor, le umflaţi facturile cum puteţi, fiindcă voi vă adresaţi mai mult persoanelor fizice şi celor cu bugete reduse, care ştiţi că nu ar putea să comenteze prea mult. Aţi trage chiar şi pielea de pe ei. Dar nu aşa veţi fi lideri pe piaţa de telefonie mobilă din România. Nu aşa. Nu să vă bateţi joc de ei. Să nu vă pese ce li se întâmplă clienţilor voştri!
Cred că mai aveţi multe de învăţat. La voi, nu ştie capul ce fac picioarele. Operatorul din Bucureşti îmi spune că am cost suplimentar de 130 de euro, cel de la Orange Shop din Oradea habar nu are. Cronos îmi arată, acum, 76 de euro. Nimic nu e actualizat. Nimic nu e complet. Dezamăgire totală. Factura îmi apare ca neplătită în condiţiile în care o plătisem online cu 7 zile înainte de ultima zi de plată. Până unde mai mergeţi? Cât vă mai bateţi joc de noi, cei care ne prelungim contracte, plătim la timp şi vă suntem clienţi de ani de zile?