Mirela Vaşadi: „Nu sunt o celebritate!”

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 20-26 martie 2009]

 

Este imposibil ca cineva care se uită la ştiri să n-o fi remarcat pe Mirela Vaşadi. Fata cu bucle, ţinută elegantă, voce caldă şi aşezată este, dacă aţi uitat, din Oradea! S-a născut în Oradea, a lucrat aici pentru mass media locală, pentru Mc Donald’s, a absolvit două facultăţi (Facultatea de Drept – Drept Administrativ, Universitatea din Oradea, respectiv Facultatea de Sociologie, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca) şi, de câţiva ani, a ajuns la Bucureştide unde o vede toată ţara. A lucrat la Radio Sonvest, corespondent BBC World Services, Pro TV Oradea, Antena 1 Oradea, Pro TV Cluj-Napoca şi respectiv N24 Bucureşti. În prezent este prezentator de ştiri şi redactor la Realitatea TV din Bucureşti. A fost un drum cu urcuşuri şi coborâşuri, dar în final a ajuns acolo unde îşi dorea. Mirela Vaşadi este una dintre orădencele care reprezintă cu succes oraşul nostru în Bucureşti. Despre cum şi-a început cariera, ce înseamnă munca într-o televiziune în Bucureşti, despre familie şi cei dragi, dar şi despre dorul de oraşul natal, toate acestea le aflăm de la Mirela Vaşadi, invitata specială din această săptămână. Citatele din primele întrebări sunt de pe siteul Realităţii TV: www.realitatea.net.

 

 

 

„Am vrut să devin inginer de aeronave, dar am luat lecţii de actorie. Am abandonat proiectul.” De ce?

 

Pentru că nu s-au „aliniat planetele” în mod favorabil. Admir tot ceea ce ţine de tehnică, fără descoperirile şi înţelepciunea inginerilor nu ne-am fi dus mai departe de gura peşterii şi am fi avut aceleaşi îndeletniciri primitive. Nimic din tot ce-i în jurul nostru nu ar fi existat. Cursurile de actorie au reprezentat o perioadă de mari căutări din adolescenţă; o modalitate de a mă exprima în dialogul cu mine şi cu ceilalţi. 

 

“Mi-am dat seama că vreau să le vorbesc semenilor pe calea undelor. Radioul mi-a deschis drumul jurnalismului. Şi, de aici, au început marile provocări profesionale”. Te rog să detaliezi.  În plus, cum descrii experienţa de la Radio Sonvest? (presupun că ai aflat de lansarea blogului radioului: http://radiosonvest.wordpress.com )

 

Când am început să lucrez în radio, tocmai terminasem facultatea. Era în vara anului 1995. Aveam vise multe, dar experienţă în presă mai deloc. Dar au fost câţiva oameni, apropiaţi sufletului meu, care m-au ajutat din prima clipă: Cristian Tabară, Mariana Bejan, Lulu Cremeneanu şi colegii de la tehnic. M-a bucurat lansarea blogului unui radio care nu mai exista. Am căutat fotografii şi scrisori din acea perioadă şi le-am postat pe blog. La Radio Sonvest am avut colegi minunaţi şi mulţi ascultători inteligenţi.  

 

Cum decurge o zi de muncă la televiziune?

 

La fel ca în orice redacţie de ştiri dintr-o televiziune naţională. Sunt sute de oameni care lucrează non stop pentru ca telespectatorii să fie informaţi în orice moment. Reporterul este unul din principalii constructori ai ştirilor. El are informatia la prima mână. Aceasta este editată, produsă, împachetată şi, de cele mai multe ori, analizată pe toate părţile. Realitatea TV este, pe bună dreptate, o fabrică de ştiri. Şi avem cele mai bune echipe de jurnalişti, producători, analişti politici – economici – sociali. Alături de ei mă simt împlinită profesional.  

 

Ai plecat de mulţi ani din Oradea. Cum ai descrie viaţa în Bucureşti?

 

Este aşa cum o vedem cu toţii la televiziune sau în descrierile din ziare. Aglomerată, agitată, cu un puls ridicat, dar extrem de poluată. Adică, asemeni multor capitale ale lumii. Doar că Bucureştiul nu are frumuseţea, curăţenia, infrastructura, mirajul sau arhitectura unor capitale precum: Praga, Budapesta sau Stockholm. Oraşele din România nu sunt încă pregătite să îmbrace o haină nobilă. 

 

Locuind în Bucureşti şi trăind printre cei mai buni oameni de media din România, poţi să ne spui care îţi sunt prieteni, de la cine ai avut de învăţat sau care sunt cei mai aroganţi gazetari ai noştri?

 

De învăţat am încercat să învăţ de la fiecare om de presă pe care l-am cunoscut. Şi am avut zeci de invitaţi în jurnale, în ediţii speciale sau în breaking news, cu care am dezbătut sute de subiecte. Toţi sunt jurnalişti de excepţie. De aceea, părerea lor e importantă pentru a acoperi o temă, mai ales când informaţia este recentă şi de mare interes. Timpul presează orice eveniment media. Ai timp extrem de limitat pentru documentare, nu ai voie să intri în detalii care ar plictisi telespectatorul, dar nici să-l abandonezi nelămurit. Aşa că trebuie să echilibrezi orice discuţie. Televiziunea lucrează cu imagini şi, tocmai de aceea, cursa pentru a surprinde toate evenimentele în derulare este ca o probă de 110 metri garduri. Este o provocare intelectuală să analizezi o ştire cu Cristian Tudor Popescu. Deşi mulţi întrezăresc un strop de aroganţă în atitudine sau în discursul său, domnul Popescu stăpâneşte foarte bine discursul jurnalistic şi radiografiază, de cele mai multe ori, incisiv şi sângeros realitatea politică şi socială a lumii în care trăim. 

 

Povesteşte-ne o întâmplare care îţi aduce aminte cu drag de Oradea.

 

Sunt mai multe întâmplări. Şi toate, pe vremea când lucram la PRO TV Oradea. Lui Călin Ardelean, producător ştiri, vreau să-i mulţumesc că m-a ajutat să mă formez ca om de televiziune. Şi tuturor colegilor din PRO TV Oradea, alături de care am petrecut în redacţie sau pe teren, atâtea zile, uneori şi nopţi de filmări, atâtea week-end-uri şi sărbători. Acei ani îmi vor rămâne cu drag în suflet.

 

Te-ai mai întoarce în Oradea pentru a lucra?

 

Suntem atât de mobili în acest secol, încât ne putem muta aproape în orice loc. Important este să ne găsim calea şi chemarea! 

 

De câte ori apuci să te întorci pe acasă? De cine ţi-este dor dintre cei de acasă (poţi enumera familie, prieteni etc)

 

În Oradea ajung de 2-3 ori pe an. Aici locuiesc, în continuare, părinţii mei şi fratele meu cu familia lui.  Iar prezenţa mea în oraşul natal urmăreşte, de fiecare dată, acelaşi circuit al vizitelor la rude, prieteni, vecini. În general, sărbătorile le petrec în Bucureşti. Însă, de Sfintele Paşte reuşesc să fug din capitală. Eu sunt romano-catolică şi, în fiecare an, caut un loc cu o încărcătură spirituală pentru această mare sărbatoare. 

 

Dacă ar trebui să alegi între o carieră în televiziune, radio sau presă scrisă, care ar fi opţiunea ta şi de ce? Stabileşte, de asemenea, şi un top 3, în ordinea preferinţelor.

 

Mă simt ca la aplicarea unui chestionar pentru un sondaj de opinie. Toate cele 3 domenii îmi sunt dragi. Am inceput în radio şi am avut câteva colaborări şi în presa scrisă.  Acum muncesc în televiziune. Nu ştiu ce oportunităţi pot apărea în anii următori.

 

Presupunând că ai avea şansa să te întorci în timp, cel mult pentru o zi, care zi ai alege-o şi cum ţi-ai fi schimbat viitorul?

 

Mulţi ani m-am gândit ce decizie dezastruoasă am luat atunci când am ales să lucrez în Antena 1 Oradea. A fost o perioadă oribilă, din punct de vedere profesional. După câteva luni de la angajare mi-au înjumătăţit salariul şi după un an m-au dat afară. Fără explicaţii. Ulterior, mi-am dat seama cine a stat la baza deciziei de a mă concedia. Lucreaza în continuare în acel trust. Dar nu pe mine m-au lovit ci pe părinţii mei, pensionari, care au fost nevoiţi să mă întreţina o bună bucată de vreme. Eu tocmai începusem a doua facultate şi, timp de un an de zile, am fost şomer. Însă, iată, s-a dovedit că plecarea mea din acel mediu şi toate consecinţele ei, au dus, în final, la dezvoltarea mea profesională. În alt mediu jurnalistic, unul profesionist! 

 

Te-ai gândit vreodată să-ţi schimbi look-ul? Sau ce altceva ai schimba la tine?

 

Stiliştii de la Realitatea Tv mi-au propus de-a lungul timpului unele schimbări. Una a fost chiar radicală: mi-am vopsit părul blond. Dar după aproape 2 ani s-au gândit că o prezentatoare de ştiri cu părul lung, blond şi cu bucle e prea mult. Aşa că am revenit la culoarea mea naturală şi am tăiat consistent din lungime. Ştirile impun decenţă, nu spectacol de cabaret.

Care crezi că sunt avantajele unei femei care îmbrăţisează o carieră în mass-media? Cineva îmi spunea la un moment dat, la o şcoală de jurnalism pentru tineret, că pentru o femeie este mult mai uşor să fie jurnalist decât pentru un bărbat, fiindcă îşi poate folosi toate atuurile. Tu cum priveşti această afirmaţie?

 

Neargumentată. Încărcată de complexe sau frustrări. Acel/acea cineva  are date statistice care să justifice o asemenea afirmaţie? Pentru că eu am o listă lungă care poate dovedi contrariul. Discutăm de jurnalişti profesionişti, nu? Iar pe această listă supremaţia aparţine bărbaţilor.

 

Mulţi cred că o femeie frumoasă este o femeie proastă, că frumuseţea nu poate fi combinată cu inteligenţa. Şi totuşi există excepţii de la regulă. Privind din perspectiva cazului tău, care sunt argumentele tale pentru care această teorie nu este valabilă ?

 

Există în lumea această atâtea femei frumoase şi înţelepte încât teoria poate fi construită doar de personaje care au piedici de adaptare sau de reuşită. Oameni care nu au preocupări reale sunt dispuşi la a lansa astfel de teorii. Şi nu vorbim aici doar despre frumuseţile văzute în reviste sau pe micul/marele ecran. Dacă am studia şi ne-am preocupa mai mult, am afla că trăiesc printre noi femei: medici, cercetători, profesori, avocaţi, artişti, ingineri; femei foarte frumoase, de un rafinament remarcabil şi, desigur, inteligente.

 

Există un preţ pe care trebuie să îl plătim pentru „celebritate” să îi spunem aşa ? În sensul că, dacă îţi merge bine pe plan profesional, poţi avea succes şi în cel sentimental ? Ţie cum îţi merge din această privinţă ?

 

Nu cred că se potriveşte cazului meu. Şi asta pentru că nu sunt o „celebritate”. Eu sunt doar un jurnalist de televiziune, care lucrează împreună cu o echipă vastă de profesionişti. Şi, întâmplător, sunt unul dintre purtătorii de mesaje care se văd şi la TV. Atâta doar că noi avem o expunere vizuală mai intensă în comparaţie cu alţi oameni de presă. Celebritatea înseamnă mult mai mult! În România e prost înţeleasă … Dar asta e tema altor dezbateri.

 

Regreţi ceva din ce ai făcut, dar ceva ce nu ai apucat să faci?

 

Ce folos să ai regrete? Îmi asum nesăbuinţa trecutului şi perspectiva viitorului.

 

Ce înseamnă pentru tine timpul liber şi cum ţi-l foloseşti? Ce hobby-uri ai?

 

Vara merg pe munte. Nu în plimbare, cu telecabina, ci pe trasee veritabile. Şi încerc, în fiecare an, să explorez locuri noi. Vacanţa trecută am fost în Montenegro, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Slovenia şi m-am oprit tocmai la Festivalul Internaţional de Teatru de la Avignon (Franţa).

 

 

Ai vreo formaţie preferată sau poate vreun solist preferat? Care este cântecul care te descrie cel mai bine?

 

Piesa care descrie cel mai bine lumea în care trăim este: ”Miracle” a lui Roger Waters (Pink Floyd). Voi reveni cu drag la Budapesta să urmăresc marii artişti, aşa cum sunt  Roger Waters sau David Gilmour. Mi-aş fi dorit, de asemenea, să fi avut şansa de a-l urmări în direct, pe scenă, pe Cat Stevens.  Retragerea lui mult prea timpurie, ne obligă să-i ascultăm doar înregistrările.

 

Dacă nu erai Mirela Vaşadi, erai … ? (numeşte o femeie celebră, din toate timpurile, în locul căreia ai fi vrut să fii).

 

Marie Curie.

 

Având deja o experienţă bogată în media, atât cea locală, cât şi cea naţională, ce sfaturi ar primi de la tine cei care îşi doresc o carieră în acest domeniu ?

 

La sfaturi  toţi se pricep. Cred că e important să găseşti în viaţa poteca potrivită şi să nu te aventurezi în locuri periculoase, dacă nu ai echipamentul de protecţie. Măcar o coardă şi lanterna care să-ţi lumineze drumul.

 

Care ar fi mesajul tău pentru cei de acasă şi pentru orădeni, în general ?

 

Că mă mândresc cu Ardealul şi cu oraşul în care m-am născut. 

Eleganţă şi mister

Kado Cafe a găzduit aseară, de la ora 19:00, o prezentare de modă a creatoarei Ioana Silaghi. Cei aflaţi la faţa locului au putut fi delectaţi cu rochii de seară unicat, prezentate de modelele Amaliei Judea.

Colecţia, aşa cum o defineşte autoarea pieselor vestimentare este „una plină de transparenţă, misterioasă şi luxoasă” şi se adresează femeii puternice, elegante, rafinate şi foarte feminine. În consecinţă, se pretează perfect pentru femeia zilelor noastre. Ioana a muncit două luni de zile pentru a realiza întreaga colecţie.

(sursă foto: www.contrastonline.ro)

Culorile predominante sunt cele de mov, albastru şi negru, în alternanţă cu roşu. Ioana susţine faptul că a folosit culorile în tendinţele anului 2009. În definitiv, creatoarea le recomandă orădencelor să nu ţină mereu cont de modă, ci mai ales de ceea ce le stă bine, fiindcă modă nu ne este mereu avantajoasă. Ea a mai adăugat faptul că piesele colecţiei vor fi puse în vânzare din data de 29 martie, în cadrul atelierului ei, a cărui inaugurare va avea loc cât de curând.

 

Aflată la cea de-a cincea colecţie, Ioana Silaghi a câştigat locul I pe ţară la Festivalul Tânărului Designer, ce a avut loc anul trecut în Piteşti.

Graţie sponsorilor care au sprijinit-o, şi anume domnului senator Ioan Mang, preşedinte al PSD Bihor şi respectiv consilierului judeţean Emilian Pavel, care au crezut în talentul ei, Ioana şi-a putut duce până la bun sfârşit creaţia. Peste aproximativ o săptămână ea va avea ocazia să-şi expună creaţiile vestimentare într-o prezentare de modă sub tutela celui mai mare hotel din estul Europei, renumitul Grand Rin Hotel din Bucureşti.

 În curând mai multe detalii despre Ioana Silaghi, într-un interviu care va fi postat şi pe blogul meu.

Mirela Vaşadi în 24FUN!

În noul număr al revistei 24FUN – ediţia de Oradea, vă invit să citiţi despre invitata mea specială, orădeanca Mirela Vaşadi de la Realitatea TV Bucureşti. O femeie aparte, de succes, cu un puternic cuvânt de spus. Sunt deosebit de încântată că am putut lua legătura cu ea şi scrie un interviu despre ea. (merci Lulu!)

Mai multe detalii, zilele viitoare 🙂

Mă uimesc

În ultima perioadă, blogul meu ia proporţii uriaşe. Şi spun asta chiar dacă nu apuc să scriu mereu. Zilnic, depăşesc 100 de afişări!(numărul de vizitatori nu mi-l afişează wordpress-ul şi nici nu am de gând să îmi instalez programe conexe).

Unul din cele mai citite posturi este cel care face referire la Old Mill. Mă întreb acum, oare câţi din cei care l-au citit au devenit clienţii restaurantului ? Să fiu eu un bun marketer ?

În sfârşit, ideea e că voi mai pregăti multe alte materiale – sper eu interesante – pe blog. Trebuie să anunţ faptul că după interviuri cu Emil Trifa, Flavius Bunoiu, Mihai Dacin, Lucian Cremeanu şi domnul Florin Ardelean, vor urma acum două distinse personaje feminine, care au ceva de spus. Amândouă au experimentat viaţa la Bucureşti, una dintre ele este stabilită acolo. Sunt orădence, frumoase şi puternice. Despre ele, în curând!

Heat Club | Dj Adrian Eftimie şi Rosario Internullo

De la Mihai Dacin citire:

 

Înainte de a sărbatori Ziua Femeii, hai să ne distrăm într-o noapte cu atmosferă de neegalat! HEAT CLUB pregăteşte în noaptea de 7/8 martie, un eveniment special pentru doamne şi domnisoare, dar şi pentru domnii pasionaţi … de clubbing. În rolurile principale sunt, fără îndoială, cei mai buni dj din România. Faptul că sunt într-o formă de invidiat, a demonstrat-o şi evenimentul special de Moş Nicolae (din 6 decembrie), pe care sunt sigur că nu l-aţi uitat. Doamnelor, domnişoarelor … dar şi domnilor:         

                             

sâmbătă, 7 martie @ HEAT  CLUB

 

ROSARIO INTERNULLO şi ADRIAN EFTIMIE!

 

Adrian Eftimie a devenit un nume cunoscut în radio, încă de la începutul anilor ’90. Animaţia la principalele posturi de radio din Bucureşti, producţia audio de spoturi publicitare şi promo-uri, dublate de debutul ca dj la diverse cluburi din Bucureşti şi de pe litoralul românesc, au fost factorii care au declanşat puternica transformare a lui Adrian Eftimie într-unul dintre cei mai de succes producători muzicali şi dj din ţară. Cine nu-şi aduce aminte de celebra melodie “No Side Effect” difuzată până la refuz de staţiile radio din România acum doi ani?! Curând, curentul clubbing de la noi l-a inclus în planul său de dezvoltare. Adrian Eftimie a lansat şi alte piese de succes, dar a şi participat la pricipalele evenimente găzduite de cele mai tari cluburi din marile oraşe ale ţării. În 2007 ajunge pe locul doi al clasamentului general dedicat dj-ilor români, în spatele lui Raresh, iar ierarhia se păstrează şi în 2008.

 

Rosario Internullo s-a născut în Sicilia. De mic a fost pasionat de muzică. La vârsta la care unii îşi fac primul buletin, el era deja implicat intens în prezentarea unui show radio în Italia, iar doi ani mai tarziu se ocupa de după-amiezele dansante de duminică din cea mai mare discotecă din sudul peninsulei italice. Pasiunea pentru muzică îi poartă pasii în pupitrele multor cluburi de renume. Nu ezită să-şi facă bagajele şi să se mute când în Anglia, când în Spania sau chiar în Grecia. După Love Parade, în 1999 şi 2000, vine în România unde devine cel mai popular dj in 2004 şi de atunci este nelipsit de pe afişele marilor evenimente house. Marile nume ale industriei îl au în deschidere, iar atunci când este el cap de afiş, îi încântă întoteauna pe clubberi cu măiestria cu care îmbină ritmurile într-o noapte de party.

 

Adrian Eftimie şi Rosario Internullo sunt cunoscuti sub titulatura de 2 Crazy Bastards.

 

2 Crazy Bastards vor reedita la Heat Club nu numai emisiunea radio pe care o aveau la One FM, ci şi cel mai bun concept de petrecere pe care îl pot susţine doi dji în România, într-un back 2 back senzaţional! Pentru că “populaţia de noapte nu se schimbă niciodată”, te provocăm la cea mai tare petrecere de club! Pregăteşte-te pentru un party friendly, free and funky!

La o şuetă cu Carmen şi Renata

 

[articol publicat în revista 24FUN, decembrie 2007]

 

În exclusivitate pentru 24FUN, Carmen Popa, Miss UNIFEST 2007 Oradea şi Renata Szilagyi, clasată pe locul al doilea la concursul naţional MISS UNIFEST 2007 România, ne povestesc ce înseamnă să fii MISS UNIFEST, cum îşi petrec timpul liber, cum se împacă şcoala cu dansul şi alte lucruri drăguţe despre ele şi M&Q.

 

 

Carmen,  cum e să fii MISS UNIFEST ORADEA 2007?

 

Nimic diferit, nu s-a schimbat viaţa mea… ciudat e când, colegii mei mă întreabă dacă sunt chiar eu câştigătoarea …

 

 

Dar pentru tine, Renata, cum e să câştigi locul al doilea la MISS UNIFEST România ?

Nici pentru mine, nu e ceva special, însă e un sentiment plăcut. Mi s-au oferit nişte contracte, însă nu le-am acceptat, din cauza timpului foarte puţin liber, pe care îl am.

 

Cum vi se pare MISS UNIFEST România 2006 – Carmen Boroş din Oradea – şi cum v-aţi înteles cu ea? Dar cu celelalte participante ? (atât local cât şi naţional)

 

Carmen: Ni se pare o fată simpatică, însă nu am apucat să vorbim foarte multe cu ea. Cu participantele de la BALUL BALURILOR ne-am înţeles foarte bine, iar cu cele de la MISS UNIFEST ROMÂNIA şi mai bine…

Renata: … Erau nişte fete foarte degajate, fără fiţe, cu caractere puternice.

 

Ce v-a determinat să participaţi ? La faza locală, şi mai apoi la cea naţională ? Pentru că în alţi ani, câştigătoarea nu mai dorea să participe la faza naţională.

 

Carmen: Voiam să particip de mai demult la un astfel de concurs. Mereu mergeam la baluri ca invitate şi niciodată ca boboace.Totul a început de la un chef, când mi-a venit ideea să particip la Balul Balurilor. Până atunci, nu aveam partener, ori de câte ori voiam să particip. Dar pentru acest bal, s-a întâmplat să îl găsesc pe Marcel şi acum nu îmi pare rău. 

Renata: La fel şi eu … întotdeauna am vrut să văd cum e să fii şi participant, nu doar invitat. Cât despre faza naţională, am decis să mergem mai departe pentru că ni se promisese că va fi un concurs mediatizat, că vor fi zile de antrenament şi vom fi cazate la un hotel important din Bucureşti.

 

Cât timp v-a luat să vă pregătiţi pentru concurs? Mă refer la faza locală, căci pentru cea naţională aţi avut doar 3 zile …

 

Cam o săptămână.

 

Carmen, la proba talentelor, cea în care tu şi partenerul tău “aţi dansat” într-o ladă de gunoi, a fost unul dintre cele mai hazlii momente ale BALULUI BALURILOR. Cum v-a venit ideea?

 

Carmen (râzând): Toată scenetă a fost scrisă de către Levi, colegul meu de trupă din M&Q, după ideea lui Marcel, partenerul meu de Bal. 

 

Cum vi s-au părut cele 2 concursuri ? Dar organizarea lor ? Faceţi o comparaţie între faza locală şi cea naţională.

 

Carmen: În Oradea a fost mult mai organizat decât în Bucureşti. Totuşi, a meritat să mergem şi acolo. La Bucureşti, am avut un program destul de încărcat, şi era structurat astfel: dimineaţa era micul dejun, apoi urmau ore de repetiţie câte 4 ore pe zi, iar spre seara cina la un restaurant.

Renata: Ei ne-au asigurat totul: cazare şi masă. Trebuie să spunem că în juriul concursului naţional s-au aflat: Prefectul Capitalei, MISS UNIFEST 2006, orădeanca Carmen Boroş, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi alte personalităţi. În ceea ce privesc probele au fost: proba costumelor naţionale, apoi defilarea în boxeri şi tricou şi proba rochiilor de seară. Oricum, dorim să le mulţumim organizatorilor de la Bucureşti, a fost o experienţă frumoasă.

 

Să trecem puţin şi la partea profesională. Cum se împacă şcoala cu dansul ?

 

Carmen:  Foarte bine! Orele de dans le avem lunea, miercurea, vinerea şi sâmbătă, câte 2 ore pe zi, şi avem timp şi pentru şcoală.

Renata: Echilibrăm stilul nostru de viaţă, să avem timp pentru toate.

 

Ce pregătiţi pe viitor ? Şi la ce alte evenimente sunteţi invitate?

 

Carmen:  O parte din noi vor pleca în Polonia şi Serbia, apoi vom avea spectacole de Crăciun în 18 şi 19 decembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor.

 Renata: Cât despre baluri, participăm cam la toate la care suntem invitaţi, însă toate sunt anunţate pe ultima clipă …

 

Care este cel mai mare succes al vostru?

 

Carmen: Cred că succes îl pot numi faptul că am intrat în trupa M&Q, acum 4 ani, apoi am devenit campioni, am reuşit să ne deplasăm în străinătate în ţări precum: Ungaria, Cehia, Austria, Serbia, Polonia, Germania ….  Evident şi locul I la MISS UNIFEST ORADEA!

Renata: Şi eu cred că M&Q este un succes pentru mine, la fel şi premiul de la MISS UNIFEST România. Chiar dacă dansul implică foarte multe, cum ar fi şi autofinanţarea nu aş putea renunţa la el…pentru turnee avem transpotul asigurat şi pentru restul ne descurcăm  prin participarea la diverse concursuri.

 

Ce faceţi în timpul liber? Sau mai bine spus … mai aveţi timp liber?

 

Carmen: Nu prea am timp liber, şi dacă totuşi am, încerc să mă odihnesc.

Renata: Încerc să am mai multă grijă faţă de propria persoană. Oricum, ideea e că timpul liber ni- l petrecem împreună peste tot, chiar şi de sărbători: Crăciun, Revelion … când mergem cu trupa la colindat sau participăm la câte un spectacol. Anul trecut de Revelion, am dansat în 3 locuri …anul acesta vom fi din nou împreună.

 

Ce vreţi să faceţi după terminarea facultăţii?

 

Carmen: E puţin cam devreme pentru un răspuns … mereu intervin schimbări, încercări … 

Renata: Încercăm să profităm de fiecare ocazie şi cine ştie …

 

În final, ce mesaj le transmiteţi fanilor voştri? Dar pentru ASUO?

 

Carmen: Să vină la dans, e o cale foarte bună de exprimare: “Mişcare în mod plăcut!” … iar pentru ASUO: Faceţi bine ce faceţi! Ţineţi-o tot aşa … şi la cât mai multe activităţi pentru studenţi, că merităm!

Renata: Să fie cât mai degajaţi, să fie activi ca noi … şi totul să facă pe mişcare! Şi pentru ASUO: să faceţi multe activităţi pentru noi, studenţii!

 

Unde vă pot găsi fanii voştri ?

 

Carmen: Din 20 decembrie, vor putea accesa siteul nostru la adresa: www.mqdance.ro

 

 

 

 

2 ani

2 ani. Exact atâta timp a trecut de la experienţa mea ca studentă ERASMUS. Acum 2 ani, pe un frig de îngheţau pietrele eram deja în Bucureşti. Am plecat din Oradea, cu avionul spre Bucureşti, de unde seara urma să luăm un alt avion spre Atena. Afară era cel mult 1 grad, dar un vânt năprasnic adia în capitală. Eram cu prietena mea Teo, iar timpul în Bucureşti ni l-am petrecut alături de verişorii mei din Piteşti şi Constanţa, care studiază şi muncesc acolo. Seara am pornit spre Atena. În doar o oră şi ceva, de la 0 grade am ajuns la 20 de grade. Şi era ora 23:00 …

Cum vedeam lucrurile acum 2 ani (material publicat în StudentFUN, martie 2007):

Din experienţa proprie: 3 luni în Atena

După ce am aflat care sunt condiţiile de a studia pe o perioadă de cel puţin trei luni, am trecut de selecţie, al făcut toate actele de plecare, am pornit spre ceea ce înseamnă o nouă experienţă. Am luat avionul spre Bucureşti, de unde urma să iau alt avion spre Atena. Deşi am avut o escală de 12 ore în capitala noastră, am avut ce face. Am colindat Piaţa Romană, Piaţa Universităţii, ajungând până undeva lângă Teatrul Naţional şi Hotelul Intercontinental.

Spre seară am luat expresul spre Otopeni Internaţional, de unde urma să zburăm spre Atena. A fost o reală experienţă. Să zbori deasupra Bucureştiului, apoi să vezi Sofia de sus şi, în final, luminile de pe Acropole şi alte zeci şi mii de becuri ce ilumineazî capitala Greciei… nu poţi descrie în cuvinte.

Eram ca şi pierdute, când am aterizat pe Elefterios Venizelos. Eram foarte entuziasmate, dar totodată speriate de noul început. Urmau să vină zile minunate… Sunt aici de mai bine de 4 săptămâni şi în fiecare zi descopăr ceva nou. Nu apuci niciodată să te plictiseşti într-un oraş atât de mare. Se spune că aici trăiesc peste 5 milioane de oameni. Poţi întâlni toate naţiile, iar români la fiecare pas. Zilele nu sunt niciodată la fel. În timpul săptămânii foarte mult timp ni-l petrecem la şcoală, acolo unde fie lucrăm la proiectul nostru, fie participăm la cursurile de greacă ce au loc de trei ori pe săptămână.

Ce îmi place aici e faptul că studenţii Eramus sau cei cu situaţie financiară problematică, beneficiază, pe baza legitimaţiei de student, de acces gratuit la cantină, două mese pe zi, prânzul şi cina, şi totodată, au 50% reducere pe liniile de transport în comun. Astfel, dau un exemplu, dacă îţi faci abonament pe toate liniile, adică tramvai, troleibuz, autobuz şi metrou, costul este de 20 de euro. Prin asta, studenţii greci sunt de admirat, pentru ambiţia şi perseverenţa lor, puterea de a face ca lucrurile să fie în favoarea lor. Sunt adevăraţi luptători, demni de strămoşii lor. Nici profesorii nu sunt mai prejos. Au o răbdare de nedescris şi fac orice să te simţi ca acasă.

E o experienţă unică în viaţă, ce merită trăită. Aşa că de ce să nu profităm de ea?

 

Interviu cu Mihai Dacin!

În numărul din această săptămână al revistei 24FUN, invitat special este Mihai Dacin. Cu Mihai m-am întâlnit luni, 16 februarie, de la ora 17:30 în “Cafe del Mar” de pe strada Vasile Alecsandri, unde mi-a mărturisit că acordă pentru prima dată un interviu.

Despre planurile sale de viitor, despre cariera la Naţional Tv în Bucureşti, despre distracţiile din Heat Club, despre dragoste şi planuri de însurătoare în EXCLUSIVITATE pentru 24 FUN – ediţia de Oradea, cu Mihai Dacin!

Mi-a dat multe anunţuri în avanpremieră şi cred că materialul chiar merită citit. Cel mai tare este că pe 4 aprilie, în Heat Club, Mihai, în calitatea sa de PR al clubului, îi va aduce pe Daniel Buzdugan şi Mihai Morar  şi toată echipa radio ZU din Bucureşti, în cadrul lansării oficiale a radioului şi în Oradea. Mihai promite multe tinerilor devoratori de distracţie din Oradea, în speţă, desigur, iubitorilor clubului Heat. Spre toamnă îşi doreşte să îl aducă pe ATB. Despre toate astea în numărul din această săptămână al 24FUN – ediţia de Oradea.

Varianta integrală a interviului o voi posta pe blog duminică, 1 martie.

Îţi mulţumesc Mihai pentru exclusivitatea acordată şi pentru că ţi-ai răpit din timpul pe care îl petreceai cu prietenii.

De vorbă cu Flavius Bunoiu

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 20 – 26 februarie 2009]

S-a născut undeva în sudul ţării, a copilărit în judeţul Mehedinţi, a făcut şcoala la Turceni (judeţul Gorj), liceul l-a terminat la Timişoara şi a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşt. În prezent locuieşte în Oradea. Timp de 10 ani a lucrat în radio, în 2004 a apărut pentru prima dată la televiziune, iar din 2005 are o mică afacere legată de advertising, de soiul “eu centrez, eu dau cu capul. Din fericire, prietenii mă mai ajuta cu idei” (declară pe blogul personal).

Are 29 de ani şi în spate ani de radio, pe care şi-i aminteşte cu drag. Toate campaniile de promovare ale televiziunii locale, făcute împreună cu Mihai Dacin, mai mult sau mai puţin din voluntariat, momente plăcute sau mai puţin plăcute din cariera sa: „Şi toate le-am făcut fără să fie de datoria noastră, fără să fie în fişa postului, fără să avem salarii enorme. Asta până ne-am trezit la realitate şi ne-am dat seama că muncim degeaba, nimeni nu ne apreciază eforturile, iar buzunarul este tot gol”.

În urmă cu o lună de zile, Flavius Bunoiu a anunţat că şi-a dat demisia de la Televiziunea Transilvania, Favorit FM şi Naţional FM. Foştilor şefi le-a şi transmis un mesaj: „Recunosc că am această problemă: am gura mare şi nu pot să tac. Nu pot să tac atunci când incompetenţa unora mă afectează în mod direct. Le doresc “succesuri” nenumărate, pe toate planurile, tuturor.” Şi mai adaugă, ironic, pe blogul său: „Sunt distrus, nu mai am poftă de mâncare şi parcă şi privirea îmi este întunecată (în genul Lord Of The Rings). Mă rog, trebuia să scriu asta pentru satisfacţia celor câţiva adepţi ai lui Onan de la fostul meu loc de muncă, aceia care sperau să mă vadă mâncând de pe jos, dat fiind faptul că nu mi se dau banii cuveniţi.”

Despre demisia lui a vorbit destul de mult, dar sunt multe alte lucruri de ştiut despre el, pe care ni le-a povestit în cadrul acestui interviu.

Eşti om de radio şi de televiziune. Cum şi când ai început ? Care a fost cel mai bun moment din cariera ta, dar cel mai puţin bun ?

 

         În anul I de facultate mi-am depus CV-ul pentru un anunţ de angajare pentru un post de grefier (eu fiind la Drept), dar cum acolo postul era deja „cumpărat”, am încercat pentru un post de redactor la un radio. Mi-am dat seama că am aptitudini. Îmi plăcea să bat câmpii.  La început, timp de un an de zile făceam totul pe gratis, din pasiune. La radio. în Timişoara făceam emisiune de week-end, apoi am trecut la emisiuni de după-amiază şi în final am ajuns la matinal, care spre deosebire de televiziune, este cea mai importantă parte a zilei. În 2002 am venit în Oradea.

 

Cel mai bun moment din viaţa mea a fost când am început la televiziune, m-am descurcat bine din prima zi. Iar cel mai prost moment a fost venirea în Oradea.

 

Ai făcut deja multe declaraţii în presă despre demisia ta de la trustul condus de fraţii Micula. Spuneai că “supărările” au trecut. Totuşi, de fiecare dată mai există ceva care nu a fost dezvăluit. Vorba aceea “Există mereu ceva naşpa în spatele scenei”. Pe scurt despre ce s-a întâmplat.

      

              Totul a început în ianuarie, imediat după concediu, când am fost chemat să semnez că sunt de acord să mi se reducă salariul cu 800 de lei. Am rămas cu acelaşi salariu pe care îl aveam în 2004. Motivul era că nu mă mai făceam „Cota de piaţă” de la TV. Emisiunea nu s-a interesat nimeni să o vândă. M-am dus la radio. Acolo, centrala de încălzire a sucombat înainte de sărbători astfel încât, în toată televiziunea şi în tot radioul era un frig de îţi îngheţau vorbele în gură. Apă la toaletă nu aveam astfel încât mergeam în barurile din apropiere. Internetul nu a fost plătit din septembrie şi a fost tăiat. O cazional, de la caloriferele băgate în priză, săreau siguranţele şi mureau toate calculatoarele. Problema încălzirii este încă prezentă. Internetul nu mai fusese plătit de câteva luni. În timpul unei emisiuni ne-am îmbrăcat gros şi ne-am pus la microfoane, să facem emisiune (eu şi cu colegul Mihai Dacin). Asta pentru că ne păştea o amendă de la CNA pentru lipsa programului local. Normal, fiind băieţi dezgheţaţi (chiar dacă stăteam în frig), am făcut glume pe seama “căldurii sufleteşti” ce ne anima. De acolo a început totul … Am aflat prin intermediar, că şefilor nu le-au convenit cuvintele mele şi că au de gând să mă concedieze. Însă, înainte ca ei să mă concedieze, mi-am dat eu demisia.

 

Este adevărat că nu te-au mai lăsat să intri în televiziune pentru a-ţi lua şi ultimele lucruri ?

 

Da, au pus portarii să nu îmi permită accesul. Zilele viitoare îmi voi recupera totuşi lucrurile, apelând la intermediari.

 

Crezi că va rezista compania condusă de fraţii Micula – SC Clas Media SRL –  în contextul crizei economice ? Fiindcă vorbim despre o instituţie susţinută şi nu o afacere.

 

Nu. Ca televiziune care să însemne ceva NU. Nici TVS-ul nu o va lua în faţă. Televiziunile locale nu conştientizează faptul că ele nu se bat între ele, ele se bat cu cele naţionale. În contextul criei economice, managerii ar trebui să se orienteze pe calitate pentru a evita măsurile drastice luate împotriva angajaţilor.

 

Resentimente faţă de şefi ? Regreţi ceva din ce ai lăsat în urmă, plecând de la trustul Micula?

 

Da, resentimente sunt. Regret însă că nu mai sunt cu puţinii prieteni care mi-au mai rămas. Of, multe s-au întâmplat. Poate am mai uitat din ele, poate nu le-am spus pe toate. Sunt deranjat de atitudinea acestor oameni care m-au considerat incomod şi care îmi ignoră valoarea profesională şi efortul depus în aceşti ani.

 

Cine ţi-a fost alături în aceste momente ? Ştii cum se zice: “Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte”! Şi în acest context, ţi s-a întâmplat să fi sunat, oprit pe stradă de oameni care îşi arată sprijinul lor faţă de tine?

 

Mai degrabă oameni necunoscuţi mi-au fost alături, decât prieteni, care şi aceia au fost puţini. Au fost totuşi foarte mulţi oameni care mă ştiau de la radio, TV sau din revistă, şi care mi-au fost alături. Nu mă aşteptam.

 

Şi totuşi nu ţi-a fost frică să faci toate acele declaraţii pe blog ?

Nu. În plus, mă aşteptam la comentarii mult mai răutăcioase. Dar au fost foarte putţine. Ba mai mult, Tofan m-a ameninţat că mă dă în judecată. Faptul că am ales să scriu pe blog despre ceea ce s-a întâmplat este motivat de orgoliul care m-a împins şi să demisionez. Recunosc că am această problemă: am gura mare şi nu pot să tac.

Ce urmează să faci în continuare ? Ai primit vreo propunere ?

Nu am primit. Însă mi-ar plăcea să lucrez într-un radio care să îmi permită să îmi fac meseria aşa cum cred. Aş termina cu matinalul. În cei 10 ani de radio, mă trezeam la 4 dimineaţa, la 5 eram la radio şi la 6 în emisiune. Acum aş face o emisiune de miezul nopţii, în care oamenii pot spune exact ce gândesc.

 

Ai lucrat la Radio Vest din Timişoara, te-ai mutat apoi să lucrezi la radio în Oradea. Îţi surâde o carieră în Bucureşti ?

 

Iniţial voiam să stau doar un an în Oradea şi apoi să plec în Bucureşti la Naţional. Dar am tot rămas aici. Ni s-a tot promis … Şi am rămas doar cu promisiunile. Acum nu m-aş mai duce acolo.

 

Există vreun om de radio sau de televiziune din media românească sau cea internaţională, pe care îl vezi ca un exemplu pentru tine ?

 

Din media internaţională ar fi Jay Leno şi David Letterman, îşi fac meseria de atâţia ani şi o fac bine.

 

Personal, îţi urmăresc fiecare număr al revistei pe care o conduci: “Business News”. Cum ţi-a venit ideea de a o lansa şi dacă te gândeşti să continui această “afacere”? (să îi spunem aşa).

 

Revista merge bine. În curând urmează şi al 10-lea număr. În aprilie va fi un an de când am lansat-o. Mi-am dorit ceva al meu, ceva cum nu există pe piaţă. De-a lungul numerelor, am avut ca invitaţi (pe copertă) diverse personalităţi şi manageri din Oradea. În ultimul număr al revistei, s-a întâmplat neprevăzutul: invitatul s-a răzgândit în ultima clipă, de aceea nu am avut niciun personaj pe copertă. Din luna ce vine voi avea 10 colaboratori şi am extins şi domeniile articolelor. Îmi doresc să ajung la 52 de pagini.

 

Există vreun lucru în lumea aceasta pe care regreţi că l-ai făcut? Dar unul pe care l-ai făcut şi te mândreşti cu el?

 

Regret că am avut încredere în oamenii în care nu trebuia să am încredere şi am fost păcălit. Mă mândresc cu faptul că am reuşit să am o meserie bună timp de 10 ani şi am să o fac în continuare.  

 

Ce crezi că ar trebui să ştie tinerii care vor să urmeze o carieră în radio, televiziune sau presa scrisă?

 

         Se plăteşte foarte prost dacă nu eşti în Bucureşti. E un job stresant, care nu îţi ofera atât de multe avantaje cum cred toţi. Este o meserie care îţi aduce foarte multe responsabilităţi. Îmi amintesc pe vremea când făceam interviuri de angajare, a venit o tipă la interviu care voia să prezinte la TV, dar nici măcar nu ştia care era numele primarului!

Ce faci în timpul liber?

 

Alerg cu revista, mă duc la munte (de obicei la Arieşeni), dar nu ştiu să skiez, trag cu arcul, mă duc la sală, mă uit la filme poliţiste. Recunosc că nu mai am timp de citit.

 

Ai vreun mesaj la final de interviu prietenilor, cititorilor revistei sau chiar … “duşmanilor”?

 

         Să fie optimişti că vom trece de criză. Să fie mai relaxaţi pentru că oamenii în general uită să trăiască.         

Kiss by Kiss cu Emil Trifa

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 13 – 19 februarie 2009]

 

 

Vom relua şirul interviurilor cu tineri din Oradea. În fiecare săptămână, în 24 FUN, un tânăr orădean, din diverse medii: presă, radio, televiziune, învăţământ sau politică ne va povesti din culisele unei tinereţi de succes.

 

Îl ascultăm în fiecare dimineaţă, la amiază sau seară, ne pune la curent cu ştirile locale, ne furnizează informaţii despre trafic şi ne face recomandările celor mai bune filme de la cinema. Deşi este foarte tânăr, lucrează în radio de aproape 10 ani. A recunoscut că în tot acest timp nu a trecut prin momentul interviului. Acum, ne va povesti câte ceva despre el, cariera lui în radio, blogging, fotografii şi alte lucruri frumoase. Este vocea Kiss FM Oradea. De asemenea, este student al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Comunicării din Oradea, specializarea Jurnalism, în anul III de studiu. El este Emil Trifa.

 

Emil, deşi eşti foarte tânăr ai în spate aproape 10 ani de radio. Cum a început totul ? Prin ce radiouri ai trecut? Le-ai “experimentat” şi pe cele naţionale?

 

Am început în 1999 la Radio Contact (în septembrie se vor împlini 10 ani de când lucrez în radio). Ulterior, am făcut „ucenicie” la Sonvest, dar nu am ieşit cu vocea pe post. Timp de 9 ani am lucrat la Radio Transilvania, dar de 8 luni sunt la Kiss FM, staţia locală. Ca posturi naţionale pe care le-am „experimentat” au fost: Europa FM, Radio 21, Vibe FM, Kiss FM, Magic FM şi One FM.

 

Acum lucrezi la Kiss FM. Cum decurge o zi la radio ? Cum pregăteşti ştirile şi celelalte intervenţii pe post? Cum te înţelegi cu colegii de la staţia naţională ?

 

Ziua de muncă începe undeva la ora 10:00, când colectez ştirile de pe surse, pe care apoi le redactez, le discut cu colega de la Magic FM (Andrada Mihai) şi le redau pe post. Produc programul local de KissFM şi publicitatea pentru ambele posturi: Kiss FM şi Magic FM, staţia Oradea. Aici intră: Kiss Blitz, ştirile şi Info Trafic. Despre colegii de la staţia naţională pot spune că sunt oameni foarte drăguţi, însă cel mai bine mă înţeleg cu Olix.

 

Ştiu că ai şi un blog. Povesteşte-ne mai mult despre bloguri, ce înseamnă el pentru tine, de unde ţi-a venit ideea de a-ţi crea blogul personal, care este adresa blogului, ce scrii în blog şi cum vezi celalalte bloguri. Te inspiră vreunul?

 

M-am apucat de blogging în 2007, în ianuarie. Consider că blogul este cel mai bun mod de a-ţi împărtăşi idei cu oamenii (nu neapărat ca jurnalist). Numele site-ului meu este Emil Trifa Online, iar adresa: www.emiltrifa.ro. Aici scriu despre tot ce mi se pare interesant sau revoltător. Îmi exprim părerile vizavi de ceea ce văd şi trăiesc. Nu sunt un fan al „contentului”. Există zile când nu scriu nimic, pentru că nu am nimic de spus. Îl citesc aproape zilnic pe Zoso.

 

Am înţeles că eşti pasionat şi de fotografie, lucru pe care l-ai demonstrat şi pe blogul foto. Ce îţi place cel mai mult să fotografiezi şi de unde această pasiune?

 

Pasiunea a început la terminarea liceului, când mi-am luat primul aparat foto digital. Îmi place să fotografiez natura, în special cerul. La adresa http://foto.emiltrifa.ro sunt câteva dintre fotografiile mele.

 

Ai vreun model de om de radio? Numeşte două persoane: o femeie şi un bărbat din radioul românesc, pe care le consideri exemple de oameni de succes, modele pentru ceilalţi oameni de radio.

 

Omul pe care îmi place cel mai mult să îl ascult este George Zamfiu (Europa FM). Dintre femei: Andreea Berghea (Kiss FM) şi Alexandra Minea (Naţional FM).

 

Te gândeşti să treci de la radioul local la cel naţional?

 

Am primit o ofertă de la Radio 21 în urmă cu un an şi jumătate, dar mă leagă prea multe lucruri de Oradea ca să merg în capitală. Mi-ar plăcea totuşi să fac animaţie pentru un post naţional. Însă în Bucureşti aş fi un om sterp. Ceea ce iese din gura omului de radio este influenţat şi de mediul în care trăieşte. Strămutarea ar presupune un risc prea mare, iar eu eu sunt prea conservator din anumite privinţe.

 

Pe lângă radio, blogging, fotografii, scrii şi în “Zile şi nopţi”. Cum îţi alegi temele ?

 

Temele sunt la liberă alegere, în funcţie de lucrurile care mi se par importante din actualitatea românească. Am început să scriu în revistă din noiembrie 2008.

 

În numărul nou al revistei “Zile şi nopţi” ţi-ai manifestat opinia vizavi de criza economică din mass media românească. Ce măsuri ar trebui să ia managerii televiziunilor, radiourilor sau ziarelor, pentru a trece cu bine de aceste momente, fără a recurge la măsurile drastice? Cum percepi declinul din media locală ?

 

Ca om care lucrează în domeniu, pot spune că erau de aşteptat unele situaţii. Multe instituţii media erau susţinute (nu dau nume). La fel se întâmplă şi cu presa locală. O instituţie care nu este o afacere are de suferit. La un moment dat ceva care stă pe un castel de cărţi de jos se poate dărâma la cea mai mică suflare de vânt. Cred că managerii vor trăi după principiul „om trăi şi om vedea”.  În acest context, oamenii de media care nu s-au trezit, vor trebui să se deştepte acum, să contribuie la îmbogăţirea calităţii produsului media pentru ca apoi să convingă clienţii că merită să investească în produsul lor.

 

Ce alegi în final: radioul sau presă scrisă ?

 

Radioul, evident. Hârtia mi se pare lipsită de viaţă, însă vocea de radio, deşi e ceva efemer, este plină de viaţă. Vocea îţi poate transmite o stare de spirit, fără să înţelegi o boabă din ce ţi se spune (de exemplu vocea unui moderator al unui radio finlandez).

 

Crezi că facultatea te-a ajutat în cariera ta ?

 

Facultatea te poate ajuta să-ţi perfecţionezi meseria, dar vocaţia este cea mai importantă în alegerea jobului. Oricum, mi-am ales jobul înainte de a-mi alege facultatea (eram de 6 ani în radio când am devenit student al Facultăţii de Jurnalism). Dacă nu era Jurnalism, aş fi ales Drept.

 

Ce înseamnă o zi  liberă pentru tine şi cum decurge ea ?

 

O zi liberă, aşa cum au alţii, dar cum eu nu am avut de mult timp, ar însemna să arunc telefonul pe geam, să îmi tai cablul de internet şi să nu ies deloc afară. Însă, o zi liberă înseamnă să nu mă duc în radio, să pot să dorm cât vreau (fără să sune ceasul), o zi în care să pot să văd un film în linişte. Nu îmi place să pierd timpul în lumea ireală (internet, gamming), aşa că mai bine descopăr lumea din jurul meu.

 

Cum te vezi peste 5 ani (termen scurt) ? Dar peste 10 ani (termen lung) ?

 

Eu nu sunt Baba Maranda să fac preziceri pe termen lung. Îmi place să ştiu ce fac mâine, peste o săptămână sau o lună. De asemenea, îmi place să îmi fixez obiective pentru anul în curs. 

 

Ce loc îţi place cel mai mult în Oradea ? Numeşte-l şi pe cel care îţi displace cel mai mult.

 

Cel mai mult îmi place parcul muzeului, mă rog, când exista. Acum e doar o mizerie, au transformat parcul într-un cimitir. Îmi mai plac dealurile oraşului. Locul care îmi displace profund este Grădina Zoologică. Cândva era un loc frumos, acum este doar o „închisoare” pentru animale.

 

Cum te-ai descrie în 3 cuvinte ? Deopotrivă, identifică 3 defecte ale tale.

 

Defecte: curios, impulsiv. Calităţi: om serios, consecvent, clasicist, deschis lucrurilor noi (până la o anumită măsură) – interesat de IT.

 

Ce mesaj le-ai transmite tinerilor care îşi doresc o carieră în radio?

 

Să se gândească foarte bine la luarea deciziei, dacă simt o aplecare asupra radioului, dacă sunt pregătiţi să se sacrifice, să muncească mult pentru a obţine lucruri mici, dar extrem de valoroase!