Florin Ardelean: „Nu am timp să fiu nostalgic”!

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 13-20 martie 2009]

După ce timp de aproape 9 ani de zile a fost redactor-şef la TVS, jurnalistul Florin Ardelean a „trădat” mediul (după cum însuşi menţionează) şi a devenit, în urmă cu câteva zile, consilierul de imagine al noului prefect de Bihor, Gavrilă Ghilea. Nu îşi propune să coopteze şi alţi oameni pentru a-l ajuta în aceasta „misiune”, considerând că se va pricepe la ceea ce i se va da de făcut.

Totodată, domnul Ardelean rămâne, în continuare, alături de studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Jurnalism din cadrul Universităţii din Oradea. Va continua să înveţe viitorii formatorii de opinie, despre care de altfel, spune că îi sunt foarte apropiaţi de suflet. Nici cărţile nu le va uita, continuând să scrie altele noi. Cel puţin până acum, a lansat numai puţin de 5 volume!  

Florin Ardelean consideră că femeia înseamnă voluptate. Despre noile atribuţii, despre mass-media locală, despre jurnalismul românesc, dar şi cel local, despre jurnalişti şi viitori jurnalişti, politică, cărţi şi oameni, toate acestea într-un interviu cu domnul Florin Ardelean.

Domnule Florin Ardelean, cum vă simţiţi în noua ipostază ?

Încerc să mă acomodez la noul stil. Pe de o parte este destul de simplu şi cred că mă pricep la ceea ce sunt pus să fac. Deşi este vorba despre o modificare a atribuţilor. Este diferit de ceea ce înseamnă a fi jurnalist. Un birou de presă la o instituţie este asumat în virtutea unor obligaţii pe care nu poţi să nu le iei. Mesajul pe care îl transmiţi nu îţi aparţine. Nu este neapărat al tău, ci un text ce defineşte punctele de vedere ale instituţiei. Ieşirea mea din media este un fel de trădare, pentru că reprezintă o contradicţie între a fi jurnalist şi omul unei instituţii.

Cum se va schimba imaginea domnului Gavrilă Ghilea, acum când deţineţi funcţia de consilier de imagine?

Domnul Ghilea are de îndeplinit un rol. Este ca şi cum ar învăţa un actor rolul unei piese. Nu-mi propun modificarea imaginii domnului Ghilea, ci de a construi imaginea adecvată atât ca personalitate, cât şi adaptată fişei sale de prefect (în general). Nu sunt adeptul ingineriilor de imagine. Când supralicitezi un om, făcând să pară altcineva decât ceea ce se vede, cusătura tot se vede.

Înaintea dumneavoastră la Prefectură a mai trecut un jurnalist şi anume domnul Dan Matea (de la Crisana). Prin ce anume credeţi că vă diferenţiaţi de el sau de ceilalţi dinaintea dumneavoastră ?

Mă voi diferenţia prin ceea ce sunt, în bine şi în rău. Nu mi-am propus să fiu într-un fel, altfel decât sunt în mod obişnuit. Trebuie să ştii să fii, cât mai mult cu putinţă, ceea ce pari că eşti. Orice conflict între realitate şi aparenţe are efecte nocive atât pentru comunicator, cât şi pentru instituţie. Nu am orgolii, nu vreau să fiu un supercomunicator şi îmi asum modestia de a transmite mesajul optim, nici cu plusuri, nici cu minusuri. Un mesaj trebuie să fie pragmatic şi concis.

Cum vedeţi declinul din media locală şi schimbările de conducere ? Este adevărat planul care a fost pus la cale împotriva dumneavoastră la TVS?

Nu văd niciun declin în presa locală. Este adevărat că presa din România se confruntă cu probleme serioase în contextul trustizării. De asemenea, libertatea presei este afectată. Trecutul nu îl privesc cu mânie sau resemnare. N-am de împărţit nimic cu nimeni, sunt absolut încântat ca alţii să aibă mai mult succes decât am avut eu. La fel ca în dragoste, despărţirile chiar dacă nu au farmec, trebuie să aibă distincţie.

Cum priviţi „eliminarea” Virginiei Ritchie, Cosminei Vidican şi a lui Ivan Fejer de la TVS ? Credeţi că echipa rămasă va creşte audienţa postului ?

Nu discut. Nu sunt problemele mele şi nu am pe nimeni în custodie. Totuşi, nu îmi ascund dezamăgirea faţă de situaţia lor. Audienţa TVS-ului va creşte până dincolo de orice pronostic.

Cum priviţi perioada petrecută la TVS ?

N-am timp să fiu nostalgic. Acea perioadă o privesc cu realism. Cineva spunea, odată, că niciodată un lucru care începe nu se sfârşeşte. Cei 8 ani şi jumătate de zile la TVS vor rămâne în memoria mea atât timp cât voi trăi: cu bune, cu rele, plăceri, dificultăţi. TVS înseamnă oamenii cu care am lucrat, nimic în plus.

Apropo de colegii de la TVS, ce s-a întâmplat cu Romulus Grupa ? Nu prea mi ştim nimic de el …

Romulus Grupa este un splendid risipitor, un boem cu vocaţie de Rogerius. Un ins ale cărei nebunii îmi plăcea să le savurez … până la un punct. Ca orice risipitor, s-a izbit de o anumită sterilitate. Dar, într-o lume care mizează pe succes am ajuns să ador oamenii sterili.

Aţi fost considerat adesea „omul lui Filip”. Sunteţi înscris în PD-L sau aveţi în plan ?

Nici vorbă. Nu sunt omul nimănui. Uneori, nici mie nu îmi aparţin. La fel, aş putea fi considerat omul lui Proust, cel care a dat substanţă ideii de roman. Totuşi, aş vrea să cred că am rămas un om. Politica nu mă tentează sub nicio formă (mă refer la politica din ultimii 20 de ani). Cu toate acestea, politica este o chestiune de o importanţă absolută –  o dimensiune a umanităţii -. Păcat că uneori fac politică oamenii care nu au ştiinţa de a face oameni de zăpadă.

Apreciaţi pe cineva din sfera politicului (plan local, plan naţional) ?

Da, există diverse personalităţi, dar nu am să ofer nume. Pe unii îi apreciez, pe alţii … nu.

Aveţi 5 cărţi publicate. De curând aţi lansat cele două volume intitulate „Insectar”. Dat fiind faptul că a trecut 1 martie, făcând analogie cu simbolul Mărţişorului, ce vreţi să spuneţi prin afirmaţia „Cărţile nu sunt măţişoare” ? 

Cred că orice scriitor trebuie să-şi vândă cartea, câtă vreme este o fiinţă, are anumite costuri. A oferi o carte gratuit înseamnă a atenta la valoarea şi importanţa faptului de a scrie o carte. Cărţile sunt pe bani. Prin carte înţeleg investiţia şi energia intelectuală. Este inadmisibil să fie subevaluate.

Am înţeles că mai lucraţi la o carte. Despre ce va fi vorba ? Şi dintre toate cele publicate, de care vă simţiţi cel mai ataşat ?

Am mai multe proiecte: „Mitologia rigorii” (un roman neterminat), „Povestiri de duminică”, în care scriu despre copilăria mea într-un sat deloc idilic, ci mai degrabă violent, dar cu atât mai drag mie. De asemenea, „Istoria presei româneşti” (care momentan există în varianta unui curs universitar), dar care vreau să devină carte. Am mai început să lucrez la un roman, despre care nu doresc să vorbesc deocamdată. Cel mai legat sunt de cartea pe care urmează să o public.

Ce părere aveţi despre generaţiile de viitori jurnalişti care „ies pe bandă” an de an ? Dar despre dezinteresul celor mai mulţi tineri din ziua de azi ?

Nu cred că în trecut erau mai mulţi studenţi decât acum. Altceva s-a schimbat năucitor. Dacă în trecut, proiectul intelectual era unica variantă, acum reuşita în viaţă depinde de alţi factori. Nu am niciun pic de simpatie faţă de cei care fac mai multe facultăţi o dată, mi se pare o dovadă clară de inconsistenţă. Azi, eşti student pentru a te construi pe tine în parametrii pe care îi visezi. Recunosc că îmi place să lucrez cu studenţii. De multe ori, consider că şcoala îi încurcă iremediabil. Unora le este afectat destinul. Sunt victimele unui context defavorabil, cauzat, desigur, şi de piaţa muncii. Cert este că sunt prea mulţi studenţi blazaţi, prea mulţi tineri blazaţi. A fi blazat este fie lux, fie crimă.

Dintre toţi studenţii pe care i-aţi avut şi care acum fac parte din mediul jurnalistic, aveţi vreunul preferat ? Are România jurnalişti adevăraţi?

Toţi îmi sunt preferaţi deopotrivă. România are jurnalişti buni sau lichele, pseudojurnalişti, oameni de presă veritabili şi ziarişti de toată isprava. Un amestec din care ies în evidenţă cei cu minusuri, afectându-i pe cei cu plusuri şi meseria ca atare. Acest lucru este similar atât pentru planul local, cât şi pentru cel naţional.

Au ei nevoie de o şcoală de specialitate pentru a deveni jurnalişti ?

Totul ţine de vocaţie, dar trebuie să te pui bine şi cu meşteşugul, printr-o facultate de profil, deşi nu este obligatoriu. Avem atâţia scriitori medici sau ingineri, foarte buni!

Apropo de „scriitori” ingineri, cum îl apreciaţi pe CTP (Cristian Tudor Popescu) ?

CTP este produsul excepţional al unui context românesc lipsit de excepţionalitate. Este un ins paradoxal în care zace Savonarola (inchizitor nemilos), dar şi un gânditor rafinat, ba chiar un ins cu ochiul duios, capabil de emoţii pe care puţini oameni ajung să le experimenteze. Remarcabil uneori, nu este scutit de erori, de subiectivisme. Cel mai grav lucru ar fi ca CTP să fie luat de model, pentru că este inimitabil. Cei care vor ajunge să îl imite vor claca în iacobini, în terorişti.

Cum priviţi colaborarea cu Şapte Seri ? Ce impresii aveţi despre 24FUN?

Relaţia cu  Şapte Seri este una platonică – fiindcă scriu un text o dată la două săptămâni. Apuc să văd foarte rar un număr din Şapte Seri. Sunt texte de 1500 de semne, fără nicio miză, uneori cu graţie, alteori fără. Cât despre 24FUN, o salut, deşi, din nefericire, nu mi se adresează. Frecventez prea puţin lumea, nu ies mai mult de 3 ori pe an, în lume. 

Ce mesaj aveţi pentru orădeni, în general, dar pentru cititorii revistei ?

În lumea de azi e riscant să oferi mesaje. Există riscul ca mesajul să fie răstălmăcit şi să se întrebe oamenii „Oare ce ai de ascuns în spatele mesajului?”. Cel mai bun mesaj este să nu ai niciun mesaj, şi nu o spun cu cinism.