[publicat în revista 24FUN, săptămâna 18-24 iulie 2008]
De Alina Gâdoiu
Aşa cum deja v-am obişnuit, vorbim şi în această săptămână despre tineri orădeni care au ceva de spus. De data această este vorba despre Viorel Muscaş, profesor de informatică la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, care în urmă cu câteva zile a experimentat viaţa la NASA, chiar în Statele Unite Ale Americii.
Atât de aproape de lumea de dincolo de ocean
“Am aflat de programul Honeywell Educators @ Space Academy 2008 de pe un site pe care un profesor ce participase în anul precedent îşi publicase impresiile pline de entuziasm. Am aplicat în toamna anului trecut fără să mă gândesc prea mult la şansele mele de a accede la acest workshop, fiind la acel moment chiar puţin circumspect. Cu destul de multã surpriză, dar de ce să nu recunosc şi cu deosebită satisfacţie, am primit pe la începutul lunii martie un e-mail prin care eram felicitat pentru faptul că am fost acceptat în acest program. A început apoi o cursă contra cronometru: înscrierea pentru interviul de la Ambasada S.U.A. din Bucureşti, primirea vizei, achiziţionarea online a biletului de avion, încropirea bagajului.” Povesteşte Viorel. Apoi, cu acordul conducerii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, din Oradea şi având toate celelalte condiţii îndeplinite, au pornit spre Budapesta pe 10 iunie 2008 (noaptea) cu destinaţia finală fiind Huntsville (Alabama, S.U.A), dar cu escale prin Londra şi Charlotte (S.U.A.). Drumul nu a fost scutit de peripeţii, astfel că la Charlotte condiţiile meteorologice nu au permis decolarea în condiţii de siguranţă şi a trebuit să aştepte a doua zi pentru a ajunge la destinaţie
Viaţa în Huntsville
Odată ajuns în Huntsville, a fost preluat şi direcţionat către apartamentul din campus, apoi s-a îndreptat spre activităţile care deja se desfăşurau. Primul lucru pe care l-a aflat a fost faptul că cei peste 120 de profesori care făceau parte din prima serie a acestui program erau împărţiţi în 6 echipe. Fiecare echipă purta un nume sugestiv: Determinare, Inspiraţie, Explorare, Unitate, Integritate, Destin şi avea doi team-leaderi. Marea majoritatea a profesorilor participanţi erau americani, dar s-au alăturat lor şi profesori români, jamaicani, indieni, englezi sau din Africa de Sud. Programul zilnic era aproximativ de dimineaţa până seara târziu şi includea trei mese, pe lângă o gamă largă şi diverificată de activităţi, precum traininguri sau workshopuri. A participat la lecţii de matematică, chimie, ştiinţe în general. Procesul didactic se desfăşura puţin diferit de al nostru: orice noţiune predată era însoţită de aplicaţia ei practică. Fie că era vorba de un proces sau fenomen chimic, fie că era vorba de operaţii cu numere sau determinarea minimului unui şir, toţi erau implicaţi. „Voi exemplifica câteva activităţi de acest gen: am primit de exemplu etichete cu numere, fiecare dintre noi fiind un număr şi a trebuit să facem anumite operaţii cu aceste numere pentru a ajunge la un anumit rezultat dat. Sau am primit materiale din care să ne construim oraşul viitorului de pe Marte aşa cum ni-l închipuim noi sau a trebuit să realizăm o izolaţie cât mai bună împotriva focului” povesteşte Viorel.
„Aviation Challenge” – o experienţă de neuitat
Despre experienţa de la „Aviation Challenge”, profesorul o descrie cu foarte mare entuziasm: „Nu pot să trec peste ziua aceea, în care au avut loc o suită de probe fizice care au simulat de-adevăratelea (dacă se poate spune aşa) scufundarea într-un submarin, lansarea cu paraşuta, recuperarea din apă, adică acele antrenamente fizice pe care le urmează şi cei care se pregătesc pentru a deveni viitori astronauţi”. „Apoi au mai fost vizitele la muzeu unde erau expuse diferite reconstituiri ale unor rachete şi chiar unele exponate din exterior erau adevărate foste sonde spaţiale şi chiar un orbiter. Tot aici era un fel de parc de distracţii cu diverse aparate care efectiv te lansau în aer sau te învârteau pentru a simţi o apăsare de 4G sau mai aveai posibilitatea de a te juca cu o maşină gen rover”. Îşi aminteşte cu drag şi de zilele în care a realizat şi lansat cu succes mini-rachete, unele bazate pe apă şi presiune, altele pe diverşi catalizatori.
„Misiunea spaţială”
Activitatea care i-a plăcut şi l-a impresionat cel mai mult rămâne „Misiunea spaţială”. De fapt e vorba de două misiuni, fiecare având un training iniţial. Astfel, fiecare echipă era împărţită în trei grupuri şi fiecare persoană avea un rol bine stabilit (aceleaşi roluri cu a celor de la NASA), pe care îl realiza urmând scriptul aferent rolului său din misiune. Cele trei grupuri corespundeau Centrului de Comandă al Misiunii, Staţiei Spaţiale Internaţionale, şi Echipajului de pilotare: „Am beneficiat de simulatoare care imitau perfect pe cele de la NASA, eu personal având în prima misiune un rol la Centrul de Comandă, iar în a doua misiune am fost copilot”, adaugă Viorel.
Nostalgie la întoarcere
„Cred că a fost o experienţă unică, cu adevărat educativă din toate punctele de vedere, recomand oricărui profesor să se înscrie cu încredere în acest program. Nu are nimic de pierdut doar de câştigat în plan profesional şi nu numai. Mi-am făcut prieteni deosebiţi dintre profesorii care mi-au fost colegi de echipă şi au dat dovadă de un deosebit simţ colegial şi un fermecător simţ al umorului”, încheie cu nostalgie Viorel Muscaş.
Când scriitorul Mircea Horia Simionescu își prefața Dicționarul onomastic, afirma despre acest volum că este ” o carte bună de citit, după plac, pe o bancă într-un parc sau pe un acoperiș, în tramvai sau într-o cabană alpină.” Acest fapt ar putea avea multe asemănări cu demersul pe care l-am împlinit joi, 11.11.2010, la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” , și anume cititul în spațiul neconvențional al coridoarelor școlii sau în spațiul convențional al sălii de festivități, ce are mult din aerul unei săli de lectură a marilor universități.
EFEMERIDE 