Posted in Cugetari

The show must go on, post covid

M-am gândit mult înainte de a mă decide să scriu. După mai bine de un an și jumătate de cand s-a instalat pandemia, la fel ca mulți oameni din întreaga lume, am avut o perioadă grea.

Cu multe încercări, dar și cu multe învățăminte. Am trecut prin multe, dar nu le voi enumera acum, nu acesta este scopul postării. Nu zic ca nu au fost și momente faine, dar poate mai puține ca altă dată …

În mod cert nu o sa uit cum mi-am rupt mâna dreaptă prin februarie si niciodată nu-mi va mai fi la fel. Și multe altele. Mai târziu, prin aprilie și mai, m-am vaccinat. Am prins dozele de Pfizer. Era o minune, pe atunci. Am fost convinsă că încet, încet, lucrurile se vor așeza și ne vom relua obiceiurile noastre dragi. A venit vara, am circulat cu certificatul verde și părea că porțile ni se deschid atât de ușor și parcă nici teama de înainte nu o mai aveam.

Toamna a venit si ea, și Raisa a început școala. Trăiam emoțiile unui nou început. Nu a durat foarte mult, însă. Câteva zile mai tarziu, absolut aleator m-am testat rapid, pentru că micuta mea avea febră și voiam să știu dacă are ceva. A ieșit negativă. Eu însă … NU. Nu îmi venea să cred! Nu aveam simptome. M-am retestat imediat și rezultatul a fost tot pozitiv. Am cerut un PCR, care a venit a doua zi dimineață. Urma să primesc rezultatul 24 de ore mai târziu. Pozitiv și 14 zile de izolare.

Deși mă așteptam că după 2 teste rapide pozitive, să fie și un PCR pozitiv, tot a fost un șoc când am primit SMS-ul. Am trecut apoi peste formalitățile, discuțiile și … lacrimile. cu DSPul. Au trecut 11 zile de atunci.

Îi mulțumesc Celui de SUS că a avut grija de noi, dar inevitabil si vaccinului care m-a ajutat sa trec peste o formă nu gravă, ceea ce le doresc tuturor celor care află că sunt confirmați.

Ca o paranteză, eu cred că vaccinarea nu este degeaba. Fiica mea are la zi toate vaccinurile obligatorii. Pe cele contracost (printre care cel pentru varicelă etc) nu i le-am făcut și adesea regret. A făcut varicelă, e drept o formă ușoară, dar cel mai grav este că a transmis-o la adulți care au făcut forme foarte urâte. Cândva, când eram noi mici, nu erau vaccinuri pentru astfel de boli și am făcut si varicelă, pojar, oreon … forme urâte. Azi sunt, și de ce să nu profităm de ele, dacă sunt gratuite și s-au dovedit științific beneficiile lor ?

Ca o concluzie vizavi de COVID, eu cred ca este și despre cum ne raportăm noi la situație. E drept că nu am avut o formă gravă, dar am încercat să îmi găsesc preocupări în aceste zile, să nu mă gândesc că am boala cea mai modernă. A fost greu câteodată, dar cred că ce a fost mai greu a trecut.

Să privim cu calm și răbdare întreaga situație, chiar dacă nu e tocmai ușor să faci asta. Să ne odihnim și să ne gândim la lucruri care ne fac existența mai bună.

Cred ca este viață și în covid, și mai ales după. The show must go on!

Posted in Cugetari

2020 ne-a arătăt însă că Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg

Nu mai e niciun secret faptul că pandemia din acest an ne-a schimbat tuturor cursul obișnuit al vieții. Aveam fiecare din noi o rutină, un ritm alert, cu care deja rezonam, chiar dacă uneori era tare epuizant. Dar ne odihneam și a doua zi o luam de la capăt. Și tot așa de ani și ani de zile. Eram convinși că așa va fi mereu, ba mai mult, va accelera pe măsură ce anii vor trece.

2020 ne-a arătăt însă că Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg

Și ne-a schimbat întregul ritm de viață.

Am început să lucrez de acasă, lucru care cândva era imposibil de imaginat, cu copila care era cu noi zi de zi, și de care trebuia de asemenea să avem grijă, pe lângă taskurile de la job, ori treburile gospodărești.

A fost acea perioadă de redescoperire, o perioadă când am învățat mai multe de-ale gastronomie, o perioadă mai liniștită și mai centrată pe familie, o perioadă în care am descoperit și ce au făcut alții în lockdown.

Apoi a venit vara, am început să reieșim din case, să meargă din nou la grădiniță, chiar dacă pentru scurt timp, să mă reîntorc la lucru, like in old times. Am putut merge la mare, am putut să ne întoarcem la o viață cu care deja eram obișnuiți. Am fost să ne alegem primarii. Am sperat că încet lucrurile se întorc la normalitate. Raisa a mai mers o lună la grădiniță, după care, din octombrie ne-am reîntors la viața din primăvară. Mai mult lucru de acasă, fișe de făcut de acasă, și redescoperit alte taine culinare, ori renovări gospodărești.

A mai rămas o lună din acest an. A fost un an greu, cu multe încercări, multă panică, teamă, multe gânduri. A fost un an neașteptat, dar a avut într-adevăr și părțile lui bune. Poate că omenirea avea nevoie de un restart la modul cum obișnuiam să ne trăim viețile, să contemplăm mai mult, să avem grijă de sănătatea noastră și a celor din jur. Și cel mai important este să rămânem sănătoși, că apoi le deslușim noi pe toate.

2021 se anunță unul promițător, cu o încheiere a acestei pandemii, dar cel mai probabil o viață cum ne-am obișnuit să o avem va fi probabil în 2022. Asta dacă cumva normalitatea cu care eram obișnuiți este de fapt adevărata normalitate.

(poza preluata de pe internet)

Sunt optimistă că anii cei mai buni sunt cei care or să vină și că dacă am reușit să trecem de acest an putem trece peste multe alte greutăți.

La Mulți Ani România! La Mulți ani, Români, să fim sănătoși și să ne respectăm unii pe alții!

Posted in Cugetari

Patru săptămâni de meditație

A patra săptămână de carantină se încheie. Mai aduce cu ea probabil două – trei, sau cine știe … Probabil acestea este încă un lucru care ne frământă, cât va mai dura, câte se vor mai întâmpla … În țara noastră, numărul cazurilor a ajuns la aproape 6.000 într-o lună. Probabil că autoritățile sunt foarte mulțumite căci spre deosebire de alte țări, numărul cazurilor de la noi are decât 4 cifre … și că situația este sub control.

Ce e sigur este că oamenii sunt nerăbdători să iasă din case, să se reîntoarcă la normalitate, că și-ar dori Sărbători liniștite, alături de familie și prieteni, că s-au săturat de tot ce a lăsat și lasă în continuare acest inamic nevăzut și atât de vehement apărut peste noi.

Oamenii nu mai au răbdare să stea în casă, nu suntem obișnuiți să facem ce ni se zice (mai ales când ne-am obișnuit cu așa-zisa democrație) și foarte mulți găsesc tot felul de pretexte pentru a ieși din casă (se știe deja despre omul și peștișorul său și alte situații), iar pe măsură ce vremea începe să se încălzească, tot mai mulți …

Ne trec prin minte versurile lui Tudor, care parcă anticipa ceva acum mult timp:

“M-am săturat de patul meu de-acasă…
(Nu mai suport, pe cuvânt… nu mai suport… mi-e cald, nu…)
Cearșeafurile nu mai îmi zâmbesc…
(Si ce vrei să fac? Ce pot să fac? Nu mai pot, nu mai pot…)
Aceleași haine zac tăcut pe masă…
Și parcă-mi spun că nici nu mai trăiesc
Si-atunci ies afară,
E vânt și este vară
(Nu, plec… pa)
Și ceru-mi spune: <<Fugi, că eu plătesc!>>”

primavaraMi-e dor, mi-e tare dor de magnoliile de la Palatul Baroc (foto: ebihoreanul.ro), de Piața Unirii, de mers la lucru și de colegii mei faini, de mers la plimbare cu Raisa cu busul, ori de vizitele de weekend la bunicii ei …

Mi-e dor de lansări de carte, piese de teatru cu Raisa, plimbări pe Corso, sau ieșirile noastre cu familia, evenimentele cu colegii, întâlnirile cu prietenii.

Mi-e dor de Sărbătorile împreună, mi-e dor de atât de multe lucruri, încât încât …aș reseta ca mulți alții acest an.

Nu îmi pot scoate din minte artificiile din noaptea de 31 decembrie / 1 ianuarie, luminoase, mari și plini de speranță pentru un an mai bun. Și poate că în felul lui, cumva în adâncul sufletului lui este un an bun, un an al schimbărilor, un an al momentelor de meditație și reflecție asupra a ceea ce este cu adevărat important în lume.  Un an pe care îl promite cu precădere naturii și refacerii ei, un an pe care îl promite și oamenilor, să fie mai buni, mai empatici, mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor.

Patru săptămâni de meditație s-au scurs parcă precum patru ani. Pline, greoie, uneori și bune, alteori apăsătoare, alteori fericite. Patru săptămâni diferite de orice poate am trăit mulți dintre noi vreodată. Și când credeam că le-am văzut pe toate … nici chiar atunci nu încetăm să fim surprinși.

În continuare aștept cu sufletul la gură ziua 0, și mai ales cum o vom lua de la capăt cu toții…