Crisana

Momentul acela când ziua îţi este dată peste cap …

Posted on Updated on

Sunt multe zile care merită povestite. Dar timpul meu s-a schimbat atât de mult în ultimii ani, încât abia reuşesc să fac, zi de zi, cele mai elemetare lucruri. Însă ziua de azi … şi-a pus amprenta atât de tare pe rutina mea zilnică încât era tare păcat să nu îmi fac un pic de timp. De regulă când sunt gânduri scurte le împărtăşesc pe contul meu de Facebook, dar povestea zilei e mai mult decât un singur gând.

Ca de obicei, ne începem ziua undeva după ora 7.00, când ne pregătim să mergem la creşă/lucru. O las pe Raisa la creşă, merg la furnizor să îi dau de lucru pentru Qubiz şi să confirm o comandă. Mă opresc apoi să verific pe internet (mobile internet) la ce oră se deschide agenţia CFR Oradea (vezi foto. Sursă foto: Crisana) pentru a le lua unor colegi care merg în delegaţie bilete de tren. Menţionez că eu nu sunt un client al agenţiei de mulţi ani, ne-am obişnuit să cumpăram online biletele (simplu şi fără bătăi de cap), dar de această dată, din motive pur administrative, a trebuit să merg să le cumpăr fizic. Pe internet scria că programul de lucru este Luni-Vineri, 8.00 – 20.00.

Zic perfect, este 8.20 numai bine am timp. Ajung acolo. Pe uşă o hârtie ne semnala “Începând cu data de 2 MAi, programul Agenţiei CFR este L-V 9.00 – 17.00”. Mă uit la ceas 8.34.

Zic e ok, e o zi frumoasă, mă duc să mă plimb un pic pe Corso şi şă îmi iau cevă de gustat ca mic dejun de la celebra covrigărie Petru. Ajung acolo, doamna care tocmai servise pe cineva în faţa mea şi era vizibil deranjată de doamna de dinantea mea mă întreabă:
D: – Bună ziua! Ce doriţi?
Alina: – Bună ziua. Aş dori 1 covrig cu şuncă şi mozarella şi unul cu mozarella. Deci unul, unul.
D: – 3.50.
Alina: – Sigur? Am cerut unul, unul.
D: – că eu nu am auzit asta. E vreo problemă??
Alina (şocată de atitudinea ei): … nu … dar să nu fi plătit eu în plus sau în minus ..
Apoi mi-i dă cu cea mai mare greaţă posibilă … Şi plec… În gândul meu era cum să laud această covrigărie mai departe … pe pagina lor, pe Facebook … Zic, tot găsesc eu o soluţie. Ajung înapoi spre agenţie. Ora 8.45.

Între timp, uşa se deschide, dar este blocată de un scaun, semn că încă nu este momentul a fi deschisă. Şi stau şi aştept … (doar vorba aia “nu fuge nimeni după mine”…). Mă uit la ceas. Ora 8.56. Scaunul se trage şi doamna îmi face semn să intru. O urmez.
D: – Nu veniţi după mine! Haideţi aici. Spuneţi.
Alina: – … Aş dori 2 bilete. Unul dus şi unul întors pentru orele X dus şi Y întors ruta Oradea-Cluj şi retur. Apoi o să mai doresc 2 bilete pentru duminică. Şi apoi factură o să vă rog.
Doamna tot tastează tot tastează. Se listează şi cele 2 bilete. Apoi mă întreabă despre cele de duminică. Îi dau toate datele.
D: – 275 lei va fi.
Alina: – Zic dar nu aproximativ 200 lei costă? Eu mi-am făcut calculele de acasă.
D: – Nu. Aţi cerut 6 bilete. 2 dus şi 2 întors pe mâine şi 2 pe duminică dus.
Alina: – Poftim? Am cerut doar 4. Şi îi explic din nou …
Doamna începe să se certe cu mine, ba chiar îmi spune că eu fac asta intenţionat şi că culmea! eu aş fi fost şi acum o săptămână şi m-am certat cu colega ei pe aceleaşi motive.
Încep să îi povestesc că eu nu am călcat în agenţia CFR de mai bine de cel puţin 6 luni, căci avem cont pe CFR online tocmai pentru a evita astfel de situaţii şi a reduce timpii care oricum sunt preţioşi etc. Degeaba, ea o ţinea pe a ei şi că pe deasupra ar trebui să plătesc comision de anulare a biletelor … ba chiar
D: – Vin aici oameni de la ţară care chiar ştiu ce vor.
Da, înţelesesem aluzia, fină sau nu, dar era clar că nu aveam cu cine. In final a cedat si mi-a dat doar 4 bilete si am platit sub 200 lei. Si mi-a făcut factura. Desigur că mi-a greşit numele firmei. Am plecat fără să mai zic nimic ci doar să îmi doresc să putem plăti din nou online şi să nu mai fiu nevoită să dau de astfel de isprăvi de funcţionare.

Lucrez des cu instituţiile statului, prin prisma jobului, şi am avut tot felul de situaţii de-a lungul anului. Dar parcă asta a fost una din cele pe care nu le voi uita prea uşor. Sigur că o poveste la fel de interesantă ar fi cu poliţistul de la Rutieră căruia i se părea hilar faptul că  depun o plângere pentru o stradă cu limitare de viteză, cu sens giratoriu şi trecere după, unde pietonii sunt puşi în pericol … Şi alte câte şi mai câte.

Cum mi-am continuat ziua nici nu ştiu dacă mai are rost să o povestesc. De la faptul că prăjitura ce am primit-o azi de la colegi, lăsată pe masa mea, a fost luată în lipsa mea de cineva, şi continuând cu Raisa care mi-a pierdut pe drum, în plimbarea noastră, cureaua tocmai cumpărată … Astea sunt doar detalii.

Sincer, m-am cam săturat să fim oameni care trebuie să înghită în sec în faţa unor funcţionari lipsiţi de respect şi sătui de munca cu oamenii. Cred ca dacă nu mai au ce căuta în acest domeniu, ar fi bine să se retragă şi să lase locul unor oameni cărora le place asta, care îşi caută de lucru, care au de îngrijit o familie şi crescut copii…

Dacă nu schimbăm ceva, vom fi mereu prizonierii lor şi mereu la mâna lor…

 

@KISS FM

Posted on

Azi mi-am îndeplinit un mai vechi vis al meu şi anume acela de a vizita studioul KISSFM Oradea. I-am văzut acolo pe Emil Trifa şi pe Răzvan Chiriac şi am cunoscut-o şi pe Andrada Mihai. A fost o experienţă foarte drăguţă, m-am simţit şi foarte bine, am văzut cum se face o reclamă radio, dar am şi râs cu lacrimi. Mă bucur că am reuşit să ajung pe acolo :).

Până acum am avut şansa de a vedea câteva redacţii din Oradea: Bihoreanul, Jurnalul Bihorean, Realitatea Bihoreană, Crişana, Ghimpele de Bihor, 24FUN, TVS, Televiziunea Transilvania, Antena 1, Radio Transilvania şi acum Kiss FM, respectiv Magic FM. COOL 🙂 

Mâine apare noul număr al revistei 24FUN, în care invitat este chiar Răzvan.

Florin Ardelean: „Nu am timp să fiu nostalgic”!

Posted on

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 13-20 martie 2009]

După ce timp de aproape 9 ani de zile a fost redactor-şef la TVS, jurnalistul Florin Ardelean a „trădat” mediul (după cum însuşi menţionează) şi a devenit, în urmă cu câteva zile, consilierul de imagine al noului prefect de Bihor, Gavrilă Ghilea. Nu îşi propune să coopteze şi alţi oameni pentru a-l ajuta în aceasta „misiune”, considerând că se va pricepe la ceea ce i se va da de făcut.

Totodată, domnul Ardelean rămâne, în continuare, alături de studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Jurnalism din cadrul Universităţii din Oradea. Va continua să înveţe viitorii formatorii de opinie, despre care de altfel, spune că îi sunt foarte apropiaţi de suflet. Nici cărţile nu le va uita, continuând să scrie altele noi. Cel puţin până acum, a lansat numai puţin de 5 volume!  

Florin Ardelean consideră că femeia înseamnă voluptate. Despre noile atribuţii, despre mass-media locală, despre jurnalismul românesc, dar şi cel local, despre jurnalişti şi viitori jurnalişti, politică, cărţi şi oameni, toate acestea într-un interviu cu domnul Florin Ardelean.

Florin Ardelean

Domnule Florin Ardelean, cum vă simţiţi în noua ipostază ?

Încerc să mă acomodez la noul stil. Pe de o parte este destul de simplu şi cred că mă pricep la ceea ce sunt pus să fac. Deşi este vorba despre o modificare a atribuţilor. Este diferit de ceea ce înseamnă a fi jurnalist. Un birou de presă la o instituţie este asumat în virtutea unor obligaţii pe care nu poţi să nu le iei. Mesajul pe care îl transmiţi nu îţi aparţine. Nu este neapărat al tău, ci un text ce defineşte punctele de vedere ale instituţiei. Ieşirea mea din media este un fel de trădare, pentru că reprezintă o contradicţie între a fi jurnalist şi omul unei instituţii.

Cum se va schimba imaginea domnului Gavrilă Ghilea, acum când deţineţi funcţia de consilier de imagine?

Domnul Ghilea are de îndeplinit un rol. Este ca şi cum ar învăţa un actor rolul unei piese. Nu-mi propun modificarea imaginii domnului Ghilea, ci de a construi imaginea adecvată atât ca personalitate, cât şi adaptată fişei sale de prefect (în general). Nu sunt adeptul ingineriilor de imagine. Când supralicitezi un om, făcând să pară altcineva decât ceea ce se vede, cusătura tot se vede.

Înaintea dumneavoastră la Prefectură a mai trecut un jurnalist şi anume domnul Dan Matea (de la Crisana). Prin ce anume credeţi că vă diferenţiaţi de el sau de ceilalţi dinaintea dumneavoastră ?

Mă voi diferenţia prin ceea ce sunt, în bine şi în rău. Nu mi-am propus să fiu într-un fel, altfel decât sunt în mod obişnuit. Trebuie să ştii să fii, cât mai mult cu putinţă, ceea ce pari că eşti. Orice conflict între realitate şi aparenţe are efecte nocive atât pentru comunicator, cât şi pentru instituţie. Nu am orgolii, nu vreau să fiu un supercomunicator şi îmi asum modestia de a transmite mesajul optim, nici cu plusuri, nici cu minusuri. Un mesaj trebuie să fie pragmatic şi concis.

Cum vedeţi declinul din media locală şi schimbările de conducere ? Este adevărat planul care a fost pus la cale împotriva dumneavoastră la TVS?

Nu văd niciun declin în presa locală. Este adevărat că presa din România se confruntă cu probleme serioase în contextul trustizării. De asemenea, libertatea presei este afectată. Trecutul nu îl privesc cu mânie sau resemnare. N-am de împărţit nimic cu nimeni, sunt absolut încântat ca alţii să aibă mai mult succes decât am avut eu. La fel ca în dragoste, despărţirile chiar dacă nu au farmec, trebuie să aibă distincţie.

Cum priviţi „eliminarea” Virginiei Ritchie, Cosminei Vidican şi a lui Ivan Fejer de la TVS ? Credeţi că echipa rămasă va creşte audienţa postului ?

Nu discut. Nu sunt problemele mele şi nu am pe nimeni în custodie. Totuşi, nu îmi ascund dezamăgirea faţă de situaţia lor. Audienţa TVS-ului va creşte până dincolo de orice pronostic.

Cum priviţi perioada petrecută la TVS ?

N-am timp să fiu nostalgic. Acea perioadă o privesc cu realism. Cineva spunea, odată, că niciodată un lucru care începe nu se sfârşeşte. Cei 8 ani şi jumătate de zile la TVS vor rămâne în memoria mea atât timp cât voi trăi: cu bune, cu rele, plăceri, dificultăţi. TVS înseamnă oamenii cu care am lucrat, nimic în plus.

Apropo de colegii de la TVS, ce s-a întâmplat cu Romulus Grupa ? Nu prea mi ştim nimic de el …

Romulus Grupa este un splendid risipitor, un boem cu vocaţie de Rogerius. Un ins ale cărei nebunii îmi plăcea să le savurez … până la un punct. Ca orice risipitor, s-a izbit de o anumită sterilitate. Dar, într-o lume care mizează pe succes am ajuns să ador oamenii sterili.

Aţi fost considerat adesea „omul lui Filip”. Sunteţi înscris în PD-L sau aveţi în plan ?

Nici vorbă. Nu sunt omul nimănui. Uneori, nici mie nu îmi aparţin. La fel, aş putea fi considerat omul lui Proust, cel care a dat substanţă ideii de roman. Totuşi, aş vrea să cred că am rămas un om. Politica nu mă tentează sub nicio formă (mă refer la politica din ultimii 20 de ani). Cu toate acestea, politica este o chestiune de o importanţă absolută –  o dimensiune a umanităţii -. Păcat că uneori fac politică oamenii care nu au ştiinţa de a face oameni de zăpadă.

Apreciaţi pe cineva din sfera politicului (plan local, plan naţional) ?

Da, există diverse personalităţi, dar nu am să ofer nume. Pe unii îi apreciez, pe alţii … nu.

Aveţi 5 cărţi publicate. De curând aţi lansat cele două volume intitulate „Insectar”. Dat fiind faptul că a trecut 1 martie, făcând analogie cu simbolul Mărţişorului, ce vreţi să spuneţi prin afirmaţia „Cărţile nu sunt măţişoare” ? 

Cred că orice scriitor trebuie să-şi vândă cartea, câtă vreme este o fiinţă, are anumite costuri. A oferi o carte gratuit înseamnă a atenta la valoarea şi importanţa faptului de a scrie o carte. Cărţile sunt pe bani. Prin carte înţeleg investiţia şi energia intelectuală. Este inadmisibil să fie subevaluate.

Am înţeles că mai lucraţi la o carte. Despre ce va fi vorba ? Şi dintre toate cele publicate, de care vă simţiţi cel mai ataşat ?

Am mai multe proiecte: „Mitologia rigorii” (un roman neterminat), „Povestiri de duminică”, în care scriu despre copilăria mea într-un sat deloc idilic, ci mai degrabă violent, dar cu atât mai drag mie. De asemenea, „Istoria presei româneşti” (care momentan există în varianta unui curs universitar), dar care vreau să devină carte. Am mai început să lucrez la un roman, despre care nu doresc să vorbesc deocamdată. Cel mai legat sunt de cartea pe care urmează să o public.

Ce părere aveţi despre generaţiile de viitori jurnalişti care „ies pe bandă” an de an ? Dar despre dezinteresul celor mai mulţi tineri din ziua de azi ?

Nu cred că în trecut erau mai mulţi studenţi decât acum. Altceva s-a schimbat năucitor. Dacă în trecut, proiectul intelectual era unica variantă, acum reuşita în viaţă depinde de alţi factori. Nu am niciun pic de simpatie faţă de cei care fac mai multe facultăţi o dată, mi se pare o dovadă clară de inconsistenţă. Azi, eşti student pentru a te construi pe tine în parametrii pe care îi visezi. Recunosc că îmi place să lucrez cu studenţii. De multe ori, consider că şcoala îi încurcă iremediabil. Unora le este afectat destinul. Sunt victimele unui context defavorabil, cauzat, desigur, şi de piaţa muncii. Cert este că sunt prea mulţi studenţi blazaţi, prea mulţi tineri blazaţi. A fi blazat este fie lux, fie crimă.

Dintre toţi studenţii pe care i-aţi avut şi care acum fac parte din mediul jurnalistic, aveţi vreunul preferat ? Are România jurnalişti adevăraţi?

Toţi îmi sunt preferaţi deopotrivă. România are jurnalişti buni sau lichele, pseudojurnalişti, oameni de presă veritabili şi ziarişti de toată isprava. Un amestec din care ies în evidenţă cei cu minusuri, afectându-i pe cei cu plusuri şi meseria ca atare. Acest lucru este similar atât pentru planul local, cât şi pentru cel naţional.

Au ei nevoie de o şcoală de specialitate pentru a deveni jurnalişti ?

Totul ţine de vocaţie, dar trebuie să te pui bine şi cu meşteşugul, printr-o facultate de profil, deşi nu este obligatoriu. Avem atâţia scriitori medici sau ingineri, foarte buni!

Apropo de „scriitori” ingineri, cum îl apreciaţi pe CTP (Cristian Tudor Popescu) ?

CTP este produsul excepţional al unui context românesc lipsit de excepţionalitate. Este un ins paradoxal în care zace Savonarola (inchizitor nemilos), dar şi un gânditor rafinat, ba chiar un ins cu ochiul duios, capabil de emoţii pe care puţini oameni ajung să le experimenteze. Remarcabil uneori, nu este scutit de erori, de subiectivisme. Cel mai grav lucru ar fi ca CTP să fie luat de model, pentru că este inimitabil. Cei care vor ajunge să îl imite vor claca în iacobini, în terorişti.

Cum priviţi colaborarea cu Şapte Seri ? Ce impresii aveţi despre 24FUN?

Relaţia cu  Şapte Seri este una platonică – fiindcă scriu un text o dată la două săptămâni. Apuc să văd foarte rar un număr din Şapte Seri. Sunt texte de 1500 de semne, fără nicio miză, uneori cu graţie, alteori fără. Cât despre 24FUN, o salut, deşi, din nefericire, nu mi se adresează. Frecventez prea puţin lumea, nu ies mai mult de 3 ori pe an, în lume. 

Ce mesaj aveţi pentru orădeni, în general, dar pentru cititorii revistei ?

În lumea de azi e riscant să oferi mesaje. Există riscul ca mesajul să fie răstălmăcit şi să se întrebe oamenii „Oare ce ai de ascuns în spatele mesajului?”. Cel mai bun mesaj este să nu ai niciun mesaj, şi nu o spun cu cinism. 

Mihai Dacin: „Vreau să fiu primul la Naţional TV”

Posted on Updated on

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 27 februarie – 5 martie 2009]

 

Pe 21 februarie, Mihai Dacin şi-a luat buletinul în radio. Pentru prima oară în cei 14 ani şi în EXCLUSIVITATE pentru 24FUN, Mihai răspunde provocărilor unui interviu.

 

La prima vedere, tânărul nu are nevoie de nicio prezentare. Îl ştiu toţi: „Băiatul de la TVS” sau „Băiatul de la TTV”. Curând, speră să fie strigat altfel: „Uite-l pe Mihai Dacin de la Naţional TV”. Acolo îşi doreşte să ajungă. Alţii îl ştiu de la balurile bobocilor sau de la festivalurile oraşului. Recunoaşte că are emoţii înainte de orice prezentare, dar îi trec repede.

 

Foarte vesel, spontan, entuziast şi plin de viaţă, Mihai a acceptat – fără să stea prea mult pe gânduri – invitaţia mea de a-i lua un interviu. Deşi, paradoxal, lumea îl percepe ca un „tip cu fiţe”, nu se încadrează deloc în această categorie. A declarat că se bucură că, pentru prima oară în cariera sa, i se ia un interviu. Nu este de acord cu promovarea „fetelor de la pagina 5” şi crede că nu astfel de tineri trebuie scoşi în faţă.

 

Mihai a făcut publice – în avanpremieră – câteva din planurile sale. Despre emisiunea ce urmează să o lanseze, despre planurile legate de Heat Club şi lansarea Radio Zu în Oradea în 4 aprilie, cu invitaţi speciali: Mihai Morar şi Daniel Buzdugan, despre vise, media şi dragoste, sunt câteva dintre lucrurile interesante pe care le-a împărtăşit cu noi.

 

mihai-dacin

 

Mihai, ai în spate 14 ani de activitate. Ce spui când priveşti în trecut ?

 

LA 15 ani am început colaborarea pentru o emisiune pentru liceeni. Prima apariţie la Sonvest s-a petrecut în 21 februarie 1995. Până în 1997, când am fost angajat, am colaborat la emisiunile Holiday Top şi Topul liceenilor. La un moment dat mă gândeam să fac Medicină şi apoi am vrut să dau la Drept. Apoi, în timpul facultăţii (Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii Babes – Bolyai din Cluj-Napoca), în primii doi ani am fost ca un şoarece de bibliotecă. Însă în următorii doi nu. Când am ajuns la radio nu mulţi mi-au dat şanse, mai ales la nivelul anilor 90, când mai toţi erau sceptici. Acum sunt 14 ani de radio. Moftul mi l-am satisfăcut, lovitura de orgoliu a fost atinsă.

 

Îţi doreşti foarte mult să ajungi în capitală, la Naţional TV. De ce Bucureşti şi totuşi nu Oradea?

 

Viaţa în Bucureşti este mai interesantă. Dar mi se prevede un viitor singuratic. Adică nu voi un avea un coprezentator. Cred că lucrurile sunt mai bine făcute în doi. Nu mă vor la radio, doar la TV. Cred că radioul e mult mai uşor de făcut. Pentru televiziune îţi trebuie anumite calităţi fizice, iar eu prefer să fiu inteligent decât frumos! Tind să cred că sunt bun, ieftin şi mobil, de aceea le place de mine.

 

Cei de acolo mă consideră vesel şi alert, aşa cum trebuie să fii în televiziune. Din punct de vedere al profesiei lucrez ca la o televiziune în Oradea. Prefer totuşi deplasarea, fiind pasionat de excursii şi maşini. Îmi doresc un matinal. Eu nu mă duc în Bucureşti să ajung vedetă. Vreau să fiu numărul 1 în Naţional TV, pentru că ar fi greu la alte posturi. Din vară sper să am o emisiune estivală, şi apoi din toamnă altceva. Există cineva în spatele meu care mă îndrumă. Este vorba despre Alina Nicolae, care a lucrat la TVR, Antena 1, şi acum este la Naţional TV unde este director de producţie. A stat şi în spatele lui Horia Brenciu.

 

Ce planuri ai pentru viitorul apropiat ?

 

EXCLUSIVITATE: Vreau să fac o emisiune InfoDivertisment, în care să aduc oameni implicaţi într-o afacere. Să am 2-3 invitaţi şi să îmbinăm utilul cu plăcutul: vom avea discuţii  despre mâncare, băutură, dar să vorbim în acelaşi timp lucruri serioase. O emisiune în genul celei făcute de Andi Moisescu.

 

Ce s-a întâmplat cu emisiunea „Duelul Soacrelor”, pe care o moderai alături de Oana Mudura ?

 

„Duelul soacrelor” nu era prevăzută în Prime Time, dar a fost pusă în acest interval. După plecarea Oanei din emisiune am renunţat la aceasta şi am mers pe emisiuni speciale. De revelion, am fost pe locul al treilea între televiziuni, cu o audienţă dublă faţă de Crăciun cu emisiunea „Cadoul visat”, unde am avut invitaţi atât cântăreţi de muzică uşoară, cât şi de muzică populară. În noaptea dintre ani însă, am trecut şi prin minutul de aur, când am avut înregistraţi peste 1.200.000 de telespectatori.

 

Care crezi că a fost – în opinia ta – cea mai reuşită emisiune de radio sau TV pe care ai realizat-o în cariera ta ?

 

Radioul este prima mea dragoste. Totuşi, televiziunea te ajută ca imagine şi îţi asigură o „linişte financiară”. Cele mai reuşite emisiuni pe care le-am făcut au fost „Vremea vedetelor” de la TVS şi apoi „Oradea în direct” cu Flavius Bunoiu, la TTV. Pe stradă lumea mă striga „Băiatul de la TVS” şi ulterior „Băiatul de la TTV”. Îmi doresc să ajung cât mai sus şi anume la Naţional TV. E mult mai bine să fii artist!

 

Te ghidezi după vreun om de radio sau de televiziune ? Care ar fi acela ?

 

Nu am modele. A avea un model înseamnă a-l copia. Trebuie să fiu original. Poate dădeam senzaţia că imitam pe cineva. Îmi plăcea totuşi Andrei Gheorghe pentru că ştia să spună lucrurilor pe nume. Îmi plăcea perioada când lucra la PROTV şi PROFM. M-a captivat. Mai îmi plac: Huidu şi Găinuşă (Kiss FM), Buzdugan şi Morar (Radio Zu), Orlando, Escu şi Popescu (Radio 21) şi Vlad Craioveanu.

 

Cum vezi demisia fostului tău coleg Flavius Bunoiu ? Profesional vorbind, lumea v-a văzut mereu ca un „cuplu”, de genul Răzvan şi Dani.

 

Îmi pare rău că am pierdut nu doar un coleg, ci şi un profesionist. Povestea aceasta îmi aduce aminte de o idee de-a noastră mai veche. Voiam un radio şoc. L-am cooptat pe directorul de programe de la Radio Contact. Voiam un radio agresiv, dar s-a spart gaşca în care eram. Trebuia să fim: eu, Flavius, directorul de program de la Radio Contact, Tudor de la Fly Project, Răzvan şi Dani. Însă gaşca a început treptat să se destrame din diverse motive.

 

Aveai un blog. Ce s-a întâmplat cu el ? Şi dacă tot suntem la capitolul scris, ai avut vreun material publicat ?

 

Mi-am şters blogul de nervi. Lumea se tot aştepta să scriu. Dar pentru asta ai nevoie şi de stare. Am primit şi multe comentarii răutăcioase, dar nu aceasta a fost motivul pentru care l-am şters. Am început cu revista din şcoala generală, apoi am scris câteva articole în revista liceului (am absolvit Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”) şi câteva în ziarul Crişana, la rubrica tineret, care pe atunci îi aparţinea lui Ovidiu Dan. În total, am avut peste 200 de articole.

 

Dacă ar trebui să stabileşti un top 3, cum ai pune în ordinea preferinţelor: radioul, televiziunea şi presa scrisă ?

 

Depinde de stare. În primul rând: radio, TV, presă scrisă, dar alteori: TV, radio, presă scrisă.

 

Eşti PR Manager la Heat Club. Ce presupune asta şi ce alte suprize le pregăteşte clubul devoratorilor de distracţie ?

 

E mult mai uşor să fii PR-ul (PR – public relations sau relaţii publice)  unei firme. Comunicarea cu publicul presupune 50% PR şi 50% impresariat. La Heat Club, eu mă ocup de spoturile de radio, afişe, calendar de evenimente, promovarea în reviste etc. Ca invitaţi, în acest an, l-am avut pe Dj Jungle – care până nu demult mixa în Mega-Discoteca Tineretului din Costineşti şi care ne-a anunţat că se muta în Discoteca Ring. Vor mai urma: în 28 februarie – Steve Porter (SUA) şi Dj Kool în deschidere, 7 martie – Dj Adrian Eftimie şi Rosario Internulo (care mixează doar la noi), 21 martie – Turneul Sunrise Production: Prâslea şi Ali Nasser, Dj Raresh, Pedro şi Rhadoo (RPR Project), 4 aprilie – Dj Livio cu Robi. EXCLUSIVITATE: Şi tot atunci vom lansa Radio ZU în Oradea. În premieră pentru Oradea, îi vom aduce pe Daniel Buzdugan şi Mihai Morar, precum şi întreaga echipă din Bucureşti. De asemenea, în primăvară sper să îi aduc pe DJ Pagal şi Dj Negru. Îmi mai doresc să îl aduc pe ATB şi s-ar putea ca acest lucru să se întâmple undeva în toamnă.

 

Ce faci în timpul liber? Sau mai bine spus, mai ai parte de timp liber ?

 

Nu sunt workoholic. Am un ritm şi mi-e greu să mă desprind de el. Şi chiar şi în timpul liber îmi place să fac câte ceva. Totuşi, acel timp liber mi-l petrec în România. Îmi ştiu foarte bine ţara. De asemenea, îmi mai place să merg la Arieşeni, să mă întâlnesc cu prietenii, să le organizez petreceri şi să ascult muzică.

 

Există ceva pe care regreţi că l-ai făcut ?

 

Nu regret nimic. Totuşi, regret doar o deviere de la traiectorie. În 2002 când am plecat de la Sonvest  şi am mers la Radio Contact, unde am lucrat pe parte de marketing, timp de 4 luni. Aveam un program foarte încărcat. Nu mă înţelege greşit nu mă feresc de muncă. Am multe nopţi nedormite. Sunt obişnuit să nu dorm 24 de ore. Nu a fost o greşeală, doar nu a fost foarte interesant.  Mi-aş mai fi dorit o accelerare a mea, dar deja nu mai depinde de mine. Sunt încrezător, optimist şi nerăbdător.

 

De câteva luni ai o relaţie serioasă. Ai vreun plan de însurătoare ?

 

Da, am planuri cu prietena mea. Pe iubita mea o cheamă Maria, este o femeie frumoasă şi sufletistă. Îmi este alături peste tot unde mă duc. Suntem ca nişte adolescenţi. Eu zic că am 18 ani şi 10 nedeclaraţi!

 

Care sunt părţile bune şi cele rele ale meseriei tale ? Ce ar trebui să afle tinerii care vor să te urmeze ?

 

Părţi bune: se poate întâmpla! Contează însă cât de mult îţi doreşti asta. Părţi rele: e cam greu.

 

Ai vreun mesaj pe care vrei să îl transmiţi tinerilor, prietenilor sau chiar … duşmanilor ?

 

Eu nu am duşmani, poate alţii mă au pe mine! Sunt un tip sociabil, nu isc controverse. Sunt un tip paşnic, arma mea este vorba. Prietenilor sau cititorilor le spun să privească partea plină a paharului, să fie optimişti. Dacă eu nu sunt disperat, de ce să fie alţii ? Fiţi ascultători!

 

 

 

 

În căutarea timpului pierdut…

Posted on

 

[articol publicat în Crişana, februarie 2006]

 

de Alina Gâdoiu

 

Stau câteodată şi îmi aduc aminte ce vremuri au trecut pe lângă mine, cum mi-am petrecut timpul şi mă gândesc oare alţii cum şi l-au petrecut? Cum îşi petrece timpul studentul zilelor noastre, cum şi-l organizează, cum se distrează, cum, cât sau când învaţă. Să vedem în cele ce urmează ce fel de tipuri de studenţi pot exista, unde se pot întâlni şi cum îşi organizează ei timpul.

 

Studentul orădean, este în marea majoritate a cazurilor un aventurier. Îi place foarte mult viaţa de noapte, caută să se distreze cât mai mult prin cluburi şi localuri, şi îşi petrece destul de puţin timp prin biblioteci sau învăţând. De ce să nu recunoaştem ? Studentul este un om tânăr, un om mereu în căutare de nou. Este un modern, mai puţin pasionat de istoria neamului sau de trecut, şi mai mult interesat de tehnologie, comunicaţie …şi multă distracţie.

 

Un alt caz, este acela al studentului care munceşte. Lucrează pentru a se întreţine, pentru a-şi plăti taxa, care de la an la an se măreşte. Timplul alocat studiului îi este insuficient. Tocmai din acest motiv, abia dacă mai are timp şi pentru a învăţa sau de multe ori de a se prezenta la examene.

 

Şi nu în ultimul rând, ne referim la studentul eminent, cel care este mereu prezent la cursuri, învaţă constant, iar în sesiune este pregătit pentru orice examen. În marea majoritate a cazurilor este bursier. Şi cu toate că banii din bursă îi sunt insuficienţi, abia ce işi poate cumpăra cărţile necesare, totuşi continuă să înveţe şi să termine facultatea cu notele cele mai mari. 

 

În continuare, voi vorbi doar despre studentul ultimului caz. El este subiectul meu. Cum învaţă el, cum se pregăteşte de şcoală ? Acest personaj, tot mai rar întâlnit cu fiecare an, are un program în care învăţatul este prioritatea lui. Aş putea face o restructurare a acestei categorii în :  studentul dedicat exclusiv cărţii şi cel care pe lângă asta, are parte şi de timp liber, de amuzament,  relaxare şi pasiuni extraşcolare.

 

Prima subcategorie, îl încadrează pe cel care învaţă mereu. Pentru el, între timpul semestrului sau cel al sesiunii nu există diferenţă. Studiază la fel de mult. Este pregătit pentru orice întrebare, orice test sau examen. Crede că fără a învăţa, nu prea poţi reuşi în viaţă. Un astfel de student, ajunge să înveţe zile întregi pentru un examen. Şi nici măcar cel mai greu examen nu poate să îl obosească sau să il prindă nepregătit.

 

Cea de-a doua subcategorie, este cea a studentului care pe lângă a studia are diferite preocupări, dintre cele mai interesante. Un astfel de student învaţă în timpul sesiunii între 8 şi 10 ore pe zi şi dacă este şi inteligent şi prinde repede, poate fi la fel de bun ca acela din prima subcategorie. Până la urmă e vorba de cum ştie să îşi structureze materia, de cum şi cât de repede prinde din aceasta. Astfel pentru un examen poate ajunge la minim 30 de ore de învăţat. Pentru cei mai mulţi timpul este suficient şi rezultatul este unul foarte bun. Diferenţa dintre el şi acela care îşi petrece întreg timpul studiind, constă în faptul că acesta din urmă în timpul în care nu învaţă îşi pune calităţile în evidenţă.  În general din această categorie, găsim cei mai mulţi tineri cu interese deosebite. De la lideri ai asociaţilor studenţeşti, la reprezentanţi în Senatul Universităţii, la studenţi mereu preocupaţi de probleme sociale şi lista ar putea continua. De cele mai multe ori câştigul lor nu se rezumă doar la bursă, ci şi la alte venituri. Sunt tineri demni de admirat, ale căror nume vor rămâne probabil în inimile studenţilor, în ziare, pe Internet sau în arhiva Universităţii.

 

Revenind la studentul eminent, ajung să cred că un astfel de personaj se întâlneşte tot mai rar în zilele noastre. Locul său este luat de băieţii şmecheri şi de fetele pentru care şcoala este un loc de etalat toalete, şi mai puţin cunoştinţe.  Învăţământul superior îşi pierde calitatea de la an la an, dezinteresul studenţilor fiind profund accentuat. Cei care încă mai studiază o fac fie din placere, fie din necesitate. De cele mai multe ori învaţă singur. Motivaţia porneşte chiar de la definiţia cuvântului  “student”, care după cum ne spuneau profesorii noştri este persoana, ce învaţă în cadrul unei instituţii de nivel superior, minim 4 ore pe zi. Asa că de ce să li se predea, când doar el, studentul are suficiente resurse din care şi singur ar putea să înveţe. De aici, vine această împărţire a studenţilor pe categorii. De la cei dezinteresaţi şi până la cei dintâi, de la cei pentru care şcoala înseamnă un loc de întâlnire cu colegii, şi până la şcoala adevarată acel loc în care se învaţă…sau se învăţa!

 

Studentul, în adevaratul său sens, aşa cum am spus învaţă mult, poate prea mult. Sunt lucruri pe care le învaţă deşi foarte puţine îi vor fi necesare în viaţă, dar le studiază, pentru că este obişnuit să perceapă informaţia, indiferent de importanţa acesteia asupra viitorului său sau de părerea lui despre aceasta.

 

Cum învaţă studentul în ziua de azi ? Înainte de examene, acesta îşi structurează materia de maniera în care să îi fie cât mai uşor. Unii preferă să işi facă conspecte din notiţele de curs, alţii învaţă direct din cursuri. Totul depinde de el, de felul său de a fi şi de a-şi pregăti materia pentru evaluare.

 

Ce înseamnă pentru el examenul ? Este prilejul de a-şi testa cunostinţele. Primele examene sunt de obicei cele mai grele, pentru că este acea perioadă de acomodare cu stresul. Dar toate trec şi până la urmă tot răul spre bine. Pentru că nici un test sau evaluare, oricât de grea ar fi nu îl poate doborî sau găsi nepregătit pe cel studios.

 

Şi în definitiv, cel care învaţă este de cele mai multe ori avantajat. Însă, nu îţi ajunge doar să ştii, să înveţi şi să fii bun, trebuie să ştii să te descurci în viaţă, căci şcoala este şi locul în care te formezi ca om. Să fii bun, înseamnă să fii bun în multe privinţe, să îţi foloseşti timpul la maxim, să nu te gândeşti niciodată cu regret la ce ai făcut, ci la ceea ce nu ai făcut.

 

Caută timpul pierdut, prin regăsirea lui, prin petrecerea lui în modul cel mai plăcut şi mai util posibil, ca peste ani, să te poţi mândri de ceea ce ai facut.  Să înveţi, dar să îţi găseşti preocupări interesante. Să te implici în cât mai multe activitţi şi să te faci remarcat.

 

Ideea de student modern este o combinaţie de 3 I: Învaţă, Implică-te şi Ieşi în faţă!