Și simt miros de libertate

România iese astăzi la ora 0.00 din starea de urgență. După 2 luni, în care am fost opriți, am fost restricționați să ieșim din case, am fost puși să facem tot felul de declarații pentru orice ieșire, iată că a sosit momentul … libertatea revine încet, economia se repornește, oamenii ies din nou afară și se întorc probabil … la o nouă viață.

Libertatea de mâine

RadioZU a anunțat pentru astă seară: “<<Revelionul Relaxării>> bate la ușă. Ne dorim să rămâi în #StareaDeBine până când începe cea mai tare petrecere on air din România, așa că lăsăm aici un nou episod de #MuzicaAia. ⏳💃🏼🕺🏻 Mihai Morar Daniel Buzdugan EMMA “

Doamne, parcă nu îmi vine să cred ce vremuri am avut să trăim. Să o citez pe Cristina Liana Pușcaș, invitata mea de pe blog de azi, care frumos mi-a mai zis: “Frumos proiectul și să păstrezi toate răspunsurile, poate peste ani cineva le va documenta.”

Poate peste ani când se va învăța la istorie despre aceste vremuri, când poate copiii sau nepoții noștri vor vrea să afle adevărul despre ce a fost cu adevărat această perioadă, să caute mai mult, să sape ma adânc și să descopere cine știe ce adevăruri despre care poate noi nu vom știi niciodată …

Concluziile celor 2 luni

Mă gândeam și azi că parcă aceste 2 luni nu au fost atât de groaznice pe cum credeam că vor fi. Din contră, a fost o perioadă – așa cum deja am tot spus – în care am învățat tot felul de lucruri de una singură, fie pentru acasă, fie pentru job. Am fost privilegiați să avem așa un loc de muncă fain și flexibil și înțelegător. Am fost privilegiați că am rămas sănătoși alături de ai noștri.

Personal, după 2 luni din vremea coronavirusului, pot trage niște concluzii:

• Nu tot ce spune media este și adevărat = Nu tot ce zboară se mănâncă
  • Mai demult, acum peste 12 ani, am participat la Școala Națională de Jurnalism, loc unde i-am cunoscut și ne-au vorbit jurnaliști precum Dan Diaconescu, Lucian Mândruță, Cristian Tudor Popescu, Cornel Nistorescu sau Mihai Tatulici. Pe atunci, Diaconescu prevedea că în scurt timp toate televiziunile vor deveni scandaloase, vânătoare de telespectatori și audiență. Nu îmi venea să cred, însă iată că timpul a dovedit că avea dreptate. M-am simțit îndobitocită în această perioadă, asaltată de tot felul de știri, de care am fost privată până la această pandemie. Da, recunosc, nu mai citeam presa – decât poate cea locală – iar la TV mă uitam foarte rar pentru că nu simțeam că învăț nimic nou. Însă acum am fost nevoită. Și simțeam tot mai mult cum mă cuprinde frica și  incertitudinea! Trăisem tare bine fără atâtea știri, îmi dădeam seama … dar pe de altă parte știam și că am nevoie de informații să văd ce ne mai așteaptă. Acum nu mai eram niște spectatori la dezastrele lumii, eram chiar noi, martori a tot ce se întâmplă.
• Am avut șansa de a vorbi cu mulți oameni faini
  • Să le cer părerea despre ce au simțit și au învățat în această perioadă, cum văd lucrurile, ce vor face după ridicarea restricțiilor și altele. Și am fost foarte plăcut surprinsă să aflu că fiecare vede lucrurile în mod foarte asemănător. Nu mai există vechea normalitate, în care eram într-o grabă continuă, ci vine noua normalitate, în care sperăm că am devenit mai înțelepti, că am descoperit adevăratele valori, că vom prețui diferit libertatea
• Am avut șansa de a învăța lucruri noi
  • Despre multe am vorbit deja în postările mele din această perioadă. Zilnic am învățat câte ceva. Ori în ziua de azi dacă ai acces la informații, la videouri, dacă știi să cauți ce ai nevoie, poți face orice.
• Am avut timp mai mult pentru mine și ai mei
  • Nu am trăit în continua agitație din vechea normalitate, ci am luat totul mai calm, mai liniștit. Am stat mai mult cu ai mei și am făcut multe împreună.

A fost o perioadă, pe care la început am considerat-o grea. De fapt, era ceva nou. Și ca orice lucru nou, trebuie să ne obișnuim cu el. Azi, însă, am înțeles că aceasta va fi noua normalitate. Mai mult timp de calitate cu familia, mai mult timp pentru aprofundare de cunoștințe, mai mult timp pentru acasă, mai mult timp pentru reflecție.

Bob Sinclair (video mai jos) este unul din cei mai tari DJ-i ai lumii și cel care m-a binedispus de atâtea ori în această perioadă. De origine franceză, a intrat live pe Facebook timp de 54 de zile cât a fost starea de urgență în Franța, mixând timp de o oră. Iar la finalul stării de urgență, a postat un video ca o concluzie a ce a fost această perioadă.

Cam așa trebuie privită, ca o perioadă pe care în mod sigur nu o vom uita curând. Mulțumesc Doamne că ne-ai dat putere și sănătate să mergem mai departe, Doamne ajută în continuare! 🙂

Și simt miros de libertate … au mai rămas doar 5 ore.

Play

Cristina Pușcaș: Aștept să ne vedem la muzeu, pentru început, apoi, mai încolo la Teatru și Filarmonică. E bine să apreciem ce avem și să ne gândim că am scăpat ușor în acest „WWIII”.

Pe Cristina o știu de la lansările de carte ale domnului Ștefan Lazăr.

Este cercetător, doctor în Istorie, și lector universitar la Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării, muzeograf suspendat, implicată în diverse activități culturale. Din această perioadă de 8 săptâmâni de carantinare, te rog sa ne împartășești câteva idei:

• Ce ai învățat din această experiență?  

Tehnologia a fost noua mea provocare. Am învățat să folosesc o serie de platforme online pentru predat: Discord, Zoom, Skype, Google MEET, Google HANGOUTS, Google CLASSROOM. Mi-a scăpat ceva? Cu siguranță… . Mai las și pentru viitoarea pandemie. Plus, plata online a tot ce înseamnă facturi. Aveam o teamă ancestrală legată de toate aceste platforme, parole multiple pe care trebuie să le rețin, obsesia de a-mi fi virusat calculatorul. Tehnofobie, de-a dreptul. Dar, a fost o provocare, o experiență de care m-am bucurat. Iar satisfacția că am învățat ceva nou, că am depășit un blocaj mintal, a fost imensă. Să fac sport în casă, pe post de gantere am folosit cutii de lapte de soia.

• Ce ai redescoperit?

Soarele. Nu am mai stat la soare, de ani. Nu aveam timp, iar scurtele perioade de concediu mi le petreceam prin muzee, descoperind vestigii sau lucrând la vreun proiect, activități care mă fereau

de razele soarelui. Plus, teama de cancerul de piele. Acum, am avut câteva zile cu soare, mai puțin dogoritor și mai puține ultraviolete, și am decis să mă „alimentez” cu vitamina D, cu o carte, cafea și liniște.

• Ce îți lipsește din viața normală?

Nu cred că îmi lipsește ceva anume, în mod flagrant. Am dorit să păstrez autoizolarea, să respect legile. Nu m-am „fofilat”. Eu sunt fraiera, ca mulți

alți români cinstiți. M-am adaptat noilor norme, fără să mă tot lamentez. Poate faptul că nu prea am apucat să văd primăvara, am ratat niște lalele, lăcrimioare și liliacul înflorit. Poate aceste lucruri mi-au lipsit. În alte primăveri, pe masa de birou tronau buchete de flori.

Acum … nici biroul nu l-am mai văzut din 13 martie. O zi fatidică! Când am plecat din Cetate, cu câteva dosare de Securitate de cercetat, nu mi-am

imaginat că despărțirea va fi atât de lungă, nu mi-am imaginat dimensiunea izolării. Dar, am „experiența” detenției politice a celor de care m-am ocupat în ultimii 10 ani. Foștii deținuți politici au stat închiși ani în temnițele Gulagului comunist, beciuri pline de mucegai, fără lumină, în spații de recluziune minuscule, fără aerisire, fără posibilitatea de a ieși, cu lunile, la o plimbare în curtea închisorii, fără posibilitatea de a se spăla, citi sau scrie decât pe pereți, comunica între ei. Corneliu Coposu a stat timp de 8 ani, la penitenciarul de la Râmnicu-Sărat, Închisoarea Tăcerii, într-o izolare totală, uitând să și vorbească. Aceste experiențe ale foștilor deținuți politic trebuiau să ne fie niște modele. Nu ne este permis să ne plângem ce grea e izolarea în frumusețea unui apartament cu apă caldă, lumină, frigider plin ochi, internet și TV. Nouă ce ne-a lipsit? Poate doar lipsa fizică a oamenilor dragi, dar … doar 8 săptămâni. Nu ani. Corneliu Coposu și soția sa, Arlette, s-au regăsit abia după 17 ani, ani în care fiecare a trecut prin negura detenției comuniste. Arlette Coposu a fost eliberată de la Penitenciarul Oradea, în aprilie 1964 – http://www.memoriarezistentei.ro/arlette-coposu-sotia-lui-cornel-coposu/. Au mai trăit împreună doar doi ani, în 1966, Arlette Coposu moare de cancer. Noi am avut internet, telefon, am putut vorbi zilnic, și chiar vedea online cu cei dragi. Am avut apă caldă în fiecare zi! Femeile închise la Securitatea din Oradea au putut să facă un duș doar după 6-7 luni de la arestare, cu apă rece, fără săpun, în 5 minute, fără a avea prosop sau haine de schimb. Deținuții politic primeau 180 gr. de pâine pe zi, adică o felie, supă de gogonele sau supă de morcovi deshidratați sau supă de cartofi stricați. Nouă ce ne-a lipsit? KFC?

Despre toate acestea am vorbit cu studenții la seminarul de „Drepturile omului”. Plus, despre războiul din Orientul Mijlociu, despre genocidul yazidiților, povestea Nadiei Murad și a Malalei, două câștigătoare a premiului Nobel pentru pace și care au militat pentru dreptul la educație. Comparativ, studenții au înțeles că trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem, față de multor copii din zonele de război, Siria, Afganistan etc., lor nu le-a fost îngrădit dreptul la învățământ în aceste luni. Studenții mei au apreciat acest lucru.

•  Cum era viața înainte ? Ce s-a schimbat între timp în viața ta?  

Viața mea înainte se desfășura, timp de 8 ore, între zidurile Cetății Oradea și, alte 2 ore, între zidurile clădirilor Armatei de pe Traian Blajovici, unde am seminare și cursuri cu studenții de la Jurnalism, Comunicare Relații Publice și Științe Politice. Cam 10 ore pe zi. În  weekend-uri, aveam alte proiecte de finalizat. Nu prea am apucat, în aceste 2 luni și jumătate din anul acesta, până a început pandemia, să mă dezmeticesc cu ce proiecte am de gând să fac. Pe 22 ianuarie am inaugurat expoziția „Discoteca anilor 70-80”, așa că am avut puțin timp să mă adun.

Pandemia aceasta m-a luat pe nepregătite mai ales în ce privește cursurile online. După prima lună de predat online am ajuns în surmenaj. Și după alte două luni … VREAU VACANȚĂ! Mai avem o luna. #REZIST! Prima oră a fost un șoc, am fost nevoită să mănânc o tabletă de ciocolată (eu nu sunt cu dulcele), ca să îmi revin, atât de extenuată am fost după primele 2 ore. Treptat, am început să ne adaptăm. Și eu, și studenții. Ei au fost cei care au ales o platformă de lucru, Discord, mai prietenoasă, când suntem cu nervii întinși la maximum, fiecare poate deveni DJ, cu ajutorul unui roboțel Groovy, și mai ascultăm muzică. Pe lângă temele stricte de seminar, am mai citit împreună „Eseu despre orbire”, a lui Saramago, ne mai postăm poze cu atmosfera din izolare, ne gândim să facem o festivitate de absolvire inedită … online.

În paralel, am lansat public două proiecte de cercetare. „VIEȚUIREA ÎN VREMEA PANDEMIE” – un chestionar la care se poate răspunde online – https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdXOfeG81gItglE_J2EbeTLBDAtXTT3Z9wqYp2Am0hIJepgFw/viewform, privind modul în care oamenii au perceput acest moment unic în istoria Planetei. „În calitate de cercetător al unor perioade tulburi, am constatat că există momente în istoria omenirii greu de documentat, tocmai din lipsa unor dovezi și mărturii ale acelor vremuri”, motivam eu cercetarea. Așa că am decis să adun mărturii „la cald” despre experiența oamenilor. Am primit din 22 aprilie, 317 răspunsuri, nu toate vor putea fi validate, dar cred că 200 sigur vor fi valabile. Se mai poate răspunde la chestionar.

În plus, am propus și un proiect fotodocumentare, colectez fotografii realizate în izolare. Mi s-a alăturat acestui proiect și elevii din clasa a IX-a D, de la Liceul Teoretic Aurel Lazar, coordonați de doamna profesor Emilia Negru. Ei au trimis o serie de fotografii foarte sugestive vizavi de tema propusă. Mai aștept fotografii pe adresa de email: cristinalianapuscas@gmail.com.

•  Ce mai face un șomer de lux în izolare?

Se mai uită la spectacolele Teatrului Regina Maria. Acest program al actorilor de a ne „susține” emoțional mi s-a părut cea mai bună idee. Am văzut aproape toate spectacolele online programate de Teatrul Regina Maria și am observat că s-au bucurat de mare succes, chiar și în rândul bucureștenilor. Am văzut comentarii pe FB ale unor cunoscuți din București visavi de spectacolele actorilor orădeni. Și eu le mulțumesc, din nou, pentru tot efortul lor. Sunteți minunați!

Chiar dacă întreaga cultură orădeană a fost „băgată în duba șomajului”, toți am muncit și ne-am continuat activitatea în izolare. Un violonist, de la Filarmonică, își putea continua învățarea partiturilor de la viitorul concert și în vârf de munte. Un actor putea să-și învețe rolul și fără să se afle pe scena teatrului. Un muzeograf putea să-și continue munca de cercetare și din dormitor. Dar … cum să te gândești că ai nevoie de cultură? De rezultatul muncii de creație? Dacă acum nu am fost lăsați să muncim, la următoare pandemie, dragi politicieni, Ce veți citi? Ce veți asculta? Ce spectacol de teatru veți urmări, online? A …., am uitat.

• Voi NU citiți!
• Voi NU ascultați muzică simfonică!
• Voi NU urmăriți spectacole de teatru!

Chiar și activitatea bibliotecarilor putea fi justificată. Știți de ce? Cursurile nu s-au suspendat. Nu știați? Educație presupune citit. Nici asta nu știați! Cititul se face din cărți. Pe cuvânt de onoare! Multe cărți sunt în bibliotecile publice. Bibliotecarii puteau scana, la cerere, acele cărți utile elevilor și studenților. Măcar scuza că nu și-au făcut referatele pentru că „Nu au acces la cărți, bibliotecile sunt închise”, cădea de pe listă. Oricum, pe lista studenților mei au mai rămas destule scuze să nu își predea referatele și să nu fie prezenți la ore.

Cum ar fi:

1. „1. A fătat vaca.
2. Trebuie să tai lemne.
3. Copilul, azi, împlinește un an.
4. Cununia civilă.
5. Fac masaj, „trebuie să îmi duc traiul cumva pe criza asta.
6. Trebuie să merg cu mama la Oradea.
7. În legătură cu interviul cu tati, din păcate nu a fost acasă în week-end, și nu am apucat să discut cu el (tema pentru cursul de Radio, fiind în izolare, le-am dat teme mai casnice)”.

Sper ca, unii dintre ei, să nu ajungă politicieni.

• Care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce revenim la o normalitate, aproape de normalitate?

Cred că, dacă nu mai sunt șomer de lux din 15 mai, prima ieșire va fi la Muzeu. Voi coborî la Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor, amenajat în Corpul K, subsol, unde vă și aștept, să văd dacă, după 2 luni, totul e în ordine. Ultima vizită aici a fost a doamnei Ana Blandiana și a lui Ioan Gherasim. Pare o eternitate. Apoi, lângă Cetate e piața, trag o fugă după un buchet de liliac. Habar nu am dacă nu i-a trecut vremea. Apoi plimbări. Chiar am păstrat izolarea. Nu am ieșit afară decât pentru urgențe. Deci, plimbări după orele de seminar! Adică spre seară.

• Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni 😊

Aștept să ne vedem la muzeu, pentru început, apoi, mai încolo la Teatru și Filarmonică. E bine să apreciem ce avem și să ne gândim că am scăpat ușor în acest „WWIII”. Am putut mânca chiar și înghețată, plăcerea nepoatelor mele! Să ne bucurăm de natură, de copacii dintre blocuri și de pe malul Crișului. Sper că îi mai găsesc pe malul Crișului și nu au fost rași toți. De păduri, sper că nu au fugit în Austria, fără adeverință.

MULȚUMESC pentru posibilitatea de a mă confesa, măcar nu am uitat să scriu!

Antologie: Partitura, Ghiveciul și Laurii

Rapsodia leacurilor sufletești de Ștefan Lazăr

Cândva, aș fi zis că va fi prima sa carte și poate unica. Nu m-aș fi gândit că de atunci, adică de acum 10 ani, de la “Gânduri”, ne vom revedea din nou la o nouă lansare. Deceniul a trecut și îmi aduce în față, un nou volum al lui Ștefan Lazăr.

De această dată vorbim de o antologie consistentă – cu peste 500 de pagini – pline de cugetări, despre viață cu toate formele ei, dar și despre opusa sa, moartea.

Citind de fiecare dată gândurile sale, oricât ar fi de multe, pentru fiecare din ele mă opresc, îmi dau răgaz și retrăiesc amintiri ce au legătură cu ele. Căci despre asta este vorba și acum în prezenta carte, despre motto-uri adunate din viață, gânduri care ne frământă într-un moment sau altul al existenței noastre.

Un deosebit gând mă duce către prefață, care este dedicată cu atâta iubire și prețuire doamnei sale, frumoasei soții, încât cred că orice femeie ar fi onorată de un astfel de mesaj cald și plin de dragoste … poate chiar mai mult decât o romantică cerere în căsătorie!

Pătrunzând în firul vieții, mă surprinde cu atât de multe lecții, încât nu pot să nu mă întreb dacă experiența de viață ne face atât de înțelepți încât să le așternem pe foaie pentru urmașii noștri ?

Iată câteva pasaje din viață:

Când trebuie să faci ceva, nu te gândi la consecințe

Dormind-muncind, ești bogat doar în vis

Un fost absent la orele de moravuri, azi e moralist

Ești puternic dacă cunoști îngerul și demonul din tine

Credoul meu, nevoia de a servi

Invidia este umbra gloriei

Pe o grămadă de gunoi, nu încap 2 cocoși

În oala săracului, apa este untură

Nu fă niciun rău și va fi bine

Vârfurile sunt pentru toată lumea, dar înălțimile nu

Sarcina vieții este să rămânem oameni

Când te simți inutil, roagă-te

și nu în ultimul rând despre sfârșitul omului

Dacă suntem egali în fața morții și ea ar trebui să fie egală în fața noastră

În mormânt, mergem cu ranița goală

Tot ce avem, moare odată cu noi

Deci gânduri din viața dumnealui, sau mai mult spus, din viața noastră, a fiecăruia.

Îî mulțumesc că mi-a dat șansa de a retrăi diverse momente din trecut, parcurgându-i scrierile, și că îi doresc multă putere, sănătate și inspirație pentru următoarele volume, după cele 5 apărute deja.

Multe gânduri și analogii în continuare domnule Lazăr! 🙂

Au mai scris despre lansarea de carte:

• Jurnalul Bihorean, cu mulțumiri Veronica Bursașiu, aici
• Oradea în direct aici și aici.
• Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România: aici