Dar unde dragoste nu e, nimic nu e …

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 21 ianuarie – 3 februarie 2011]

În luna februarie, în fiecare an, celebrăm iubirea, la fiecare pas

De fiecare dată, sărbătorile de iarnă nu fac altceva decât să ne scoată din întreaga monotonie în care ne obişnuim să ne afundăm, şi să ne transpună, parcă, preţ de câteva clipe, ore sau zile, în freamătul Crăciunului, în bucuria de a-i avea alături pe toţi cei dragi, şi în magia emoţiei sosirii unui nou an.

Mai cu seamă decât în alte perioade, suntem parcă mai buni, mai îngăduitori sau mai mult, mai aproape de toţi cei pe care îi îndrăgim. Unii dintre noi poate avem şansa de a petrece aceste zile departe de casă, poate chiar la munte sau pe litoraluri ale unor mări îndepărtate; în ţări însorite sau viscolite, şi toate acestea doar pentru a ne putea debarasa – cel puţin pentru moment – de toate problemele noastre din timpul anului de care încet ne despărţim.

Este uimitor cum trec anii şi de fiecare dată ne amintim cu nostalgie de trecerea lor în loc să păşim cu încredere în prezent sau să ne gândim la viitor. Cu toate acestea, nu putem să nu constatăm faptul că, parcă mai ieri era 1 decembrie şi deja, suntem la câţiva paşi de primăvară. Sărbători după sărbători (unele ale noastre, celelalte preluate de la alţii), evenimente după evenimente; de-am avea tot timpul din lume să le putem celebra şi bucura de toate!

În această perioadă, magazinele abundă de tot felul de reduceri, care mai de care mai atractive, adaptându-se mereu la tendinţele şi nevoile pieţei. Toate celelalte, precum ceainăriile sau cafenelele, restaurantele sau localurile cochete, cluburile de ici-colo, sunt într-o continuă schimbare şi în permanenţă aduc ceva nou, doar pentru a nu pieri, şi gata oricând să îşi aştepte clienţii. Iar toate aceste locuri de petrecere a timpului liber nu ratează nicio oportunitate sau vreo sărbătoare, mai mult sau mai puţin importată, organizând petreceri tematice sau chiar oferind discounturi pentru produsele aferente respectivei sărbători.

Ne mai despart doar câteva zile de perioada iubirii, de cele două sărbători adresate ei, de finalul de iarnă, şi totul începe, încet, să revină la viaţă …

Valentine’s day vs. Dragobetele

Importate sau nu, sărbătorile iubirii, Valentine’s sau Dragobetele nostru, ar trebui să ne amintească încă o dată că nu trebuie să existe doar o zi pe an în care să ne arătăm iubirea pentru cel /cea alături de noi. Şi totuşi …

Love, love, all we need is love

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, 5-19 februarie 2010]

În aceste zile, mai mult decât oricând, iubirea este cuvântul cel mai des rostit. Avem oare nevoie de Valentine’s?

De ce există doar o zi oficială (sau poate cel mult două) într-un an când ne arătăm dragostea? Pentru că americanii au găsit încă un motiv în care să poată sărbători ceva şi au ales iubirea. Iar noi românii am început să importăm sărbătorile altora şi nu mai ştim să le mai preţuim pe ale noastre, aşa cum era cândva. Adică de mai bine de 20 de ani încoace, ne luăm după alţii.

Astfel, cu ocazia zilei destinate iubirii (Valentine’s Day), în fiecare an, alături de noi, alte miliarde de oameni din întreaga lume (cu precădere cei care au importat sărbătoarea Sfântului Valentin şi în calendarele lor) îşi spun spun “Te iubesc” în zeci şi sute de limbi: “obicham te” (bulgară), “miluji te” (cehă), “Ik hou van je”(olandeză), “Mina armastan sind”(estoniană), “Ich liebe dich” (germană), “Taim i’ngra leat” (irlandeză), “Te sakam”(macedoniană), “Jeg elsker deg” (norvegiană), “Kocham cie”(poloneză), “Ya tyebya lyublyu”(rusă), “Lubim ta” (slovacă), “Seni seviyorum” (turcă), “Ja te volim” (iugoslavă). În plus, în semn de preţuire şi iubire, îşi fac cadouri care mai de care mai frumoase, toate exprimând acelaşi lucru: dragostea.

Gesturile de iubire sunt aşteptate mereu, nu doar în 14 sau 24 februarie. Totuşi, cele mai preţuite sunt cele făcute în afara acestor zile. Însă, în spatele tuturor acestor gesturi romantice se ascund, în fapt, nişte obiceiuri şi tradiţii ce datează de secole.

Sărbătoarea Sfântului Valentin – 14 februarie

Sfantul Valentin reprezintă pentru tradiţia catolică o sărbătoare foarte veche, încă de pe vremea romanilor, fiind închinată zeiţei Junona, soţia lui Jupiter. Nu se ştie cine a fost Sfântul Valentin. Însă, se spune că în timpul împăratului roman Claudiu al II-lea, erau interzise căsatoriile, deoarece bărbaţii familişti refuzau să mai plece în armată. În acele vremuri a trăit un preot pe nume Valentin, care nu a ţinut cont de această restricţie şi i-a ajutat pe creştini în ascuns să-şi unească destinele. A fost întemniţat, iar în închisoare s-a îndrăgostit de fiica gardianului, căreia îi trimitea zilnic scrisori de dragoste. A fost executat într-o zi de 14 februarie, această dată devenind ziua Sfântului Valentin. De aici, vine obiceiul de a se trimite felicitări celor dragi cu ocazia acestei zile.

În acelaşi timp, tradiţia spune că dacă găseşti o mănuţă în ziua de Sfântul Valentin, stăpânul ei va fi alesul tău. Dacă sufli într-o papadie, vei avea ataţia copii câte seminţe rămân pe ea. De asemenea, primul nume de bărbat auzit în această zi va fi numele barbatului tău. Se spune că fetele nemăritate se vor căsători cu un bărbat sărac şi vor fi fericite daca va zbura o vrabie deasupra lor, respectiv se vor căsători cu un bărbat bogat dacă vor vedea un sticlete.

Valentine’s la români: Dragobetele – 24 februarie

Dragobetele, fiul Dochiei, numit şi Cap de primăvară, Ziua îndrăgostiţilor sau Logodnicul păsărilor se sărbătoreşte pe 24 februarie, zi considerată începutul primăverii, ce aduce renaşterea naturii. Poate de aceea, spre deosebire de blajinul Sfânt Valentin, Dragobetele este perceput de-a lungul tradiţiei ca un bărbat chipeş, plin de viaţă şi năvalnic. Povestea lui datează de pe vremea dacilor, când el reprezentă divinitatea mitologică similară cu Eros sau Cupidon şi oficia în cer nunta tuturor animalelor. De-a lungul anilor, românii au transformat Dragobetele în protectorul iubirii, tradiţia s-a extins şi la oameni, astfel se spune că băieţii şi fetele se întâlneau în această zi pentru ca iubirea lor să ţină tot anul. Odinioară, satele răsunau de zicala: „Dragobetele sărută fetele”.

Obiceiul era ca tinerii satelor, îmbrăcaţi de sărbătoare, să se întâlnească dimineaţa, în faţa bisericii şi să plece cântând către pădure sau lunci în căutarea florilor de primăvară. La prânz, fetele plecau spre sat în fugă, urmărite îndeaproape de băieţi. Când băiatul era acceptat de fată, aceasta se lasă prinsă şi sărutată în văzul tuturor. Gestul avea semnificaţia unei logodne, care mai târziu se putea transforma în logodnă adevarată. Obiceiul se numea zburătorit. După-amiaza avea loc petrecerea. Se spunea că tinerii care nu petrec de Dragobete nu-şi vor găsi perechea tot restul anului. Femeile îşi doreau să atingă un bărbat din alt sat pentru a fi drăgăstoase tot anul.

Fără a fi o sărbătoare religioasă, în această zi oamenii nu munceau pentru a nu fi pedepsiţi de zeu şi pentru a avea un an îmbelşugat, dar aveau mare grijă de animalele şi păsările din ogradă. Se mai spune că nu era permisă sacrificarea niciunei vietăţi în ziua de Dragobete.

Cum petrecem de Valentine’s şi de Dragobete?

 Fie că suntem adepţii lui Valentine’s, fie că suntem ceva mai tradiţionalişti, alegeţi sau distraţi-vă cu ambele prilejuri, dar iubiţi în fiecare zi! Pentru că în fond, nu avem nevoie de o zi specială să ne arătăm dragostea. Un film bun, o piesă de teatru, o cină romantică, shopping de sărbătoare şi alte multe alternative sunt pregătite pentru iubăreţi. Graţie posibilităţilor nemăsurate de a ne petrece timpului liber şi cu precădere acestor zile ale iubirii, putem spune că vom avea parte de multe Zile şi Nopţi pline de iubire!