A trecut un an şi încă mai doare

A trecut un an. Dar încă mai doare. Doare atât de tare uneori încât ai face orice să nu mai doară. Să fugi. Să te ascunzi. Să plângi. Să încerci să uiţi. Dar trecutul care se întoarce înseamnă că este un trecut încă neterminat.

Şi oricât de mult ţi-ai dori să dai înapoi timpul, să încerci să mai repari, să ştergi greşelile şi să o iei de la capăt, nu se poate. Pentru că poate nu a fost să fie. Pentru că poate, tocmai pentru că doare atât de tare, nu mai trebuie să doară. Niciodată. Sau din ce în ce mai puţin până aproape spre deloc.

Cazi. Te ridici. Apoi cazi şi te ridici din nou. Un cerc din care parcă, oricât de mult ai încerca, nu poţi să ieşi. Cred că până la urmă ţine de puterea interioară a fiecăruia de a depăşi şi mai ales de dorinţa fiecăruia de a depăşi. Cândva cred că o sa găsesc şi eu acea putere, care apare şi dispare acum, dar care va dăinui pe vecie.