Traficul de pe blogul meu a depăşit ieri limita normală, ajungând să atingă pragul de aproape 6000 de vizitatori unici într-o singură zi, adică un trafic normal pentru un ziar online, fapt ce l-a şocat pe colegul Emil Trifa.
Şi totuşi, dovada se află mai jos:
MARE CONCURS MARE!
Mă apropiu de 100.000 de afişări. Pentru că blogul meu va avea onoarea de a afişa în foarte scurt timp acest număr, declar numărătoarea inversă şi în plus, cel mai bun comentariu care va fi scris în cadrul acestui post va fi răsplătit!
Este vorba despre …. despre o … SURPRIZĂ. Chiar e pe bune! Vă spun doar atât: premiul va fi personalizat.
Voi lăsa acest post sticky până duminică, 7 martie. Atunci voi desemna câştigătorul. Aştept comentariile voastre!
UPDATE: dat fiind faptul că nimeni nu a fost interesat de concursul meu, îl declar închis.
Azi se împlineşte un an de când am lansat cartea cu titlul “EFEMERIDE”, care apoi a devenit numele acestui blog. Povestea cărţii am spus-o deja de nenumărate ori, iar prefaţa cărţii se găseşte în meniul “Despre cartea Efemeride” şi a fost scrisă de binecunoscutul jurnalist local, Florin Budea.
Pe 4 februarie 2009, sala Gri a Hotelului Continental avea să devină neîncăpătoare pentru zecile de curioşi prezenţi la această manifestare. Hotelul devenea astfel gazda unei triple lansări de carte, toate sub aceeaşi editura a onorabilului Mircea Bradu, şi anume Editura Arca. Trei cărţi ajungeau în faţa cititorilor orădeni: “Dintotdeauna pentru totdeauna” de Florin Budea, “Corespondenţele unei veri” de Gabriela Popoviciu şi “Efemeride” a subsemnatei.
A fost o activitate plină de bun gust şi de cultură, fiindcă am avut şi actori printre noi: Ion Abrudan sau Eugen Ţugulea. Şi invitaţi de seamă au fost atât din rândul politicienilor, cât şi a directorilor de companii şi mulţi prieteni foarte dragi.
Îmi voi aminti mereu de această zi ca de o zi specială, debutul meu printre scriitori. Ne-a fotografiat şi Emil Trifa.
Mulţumesc din nou pe această cale tuturor celor care au făcut posibilă apariţia acestei cărţi şi celor care au fost acolo.
Cu bucurie am primit azi vestea de la Ştefănuţ, cum că ne pregătim să scriem şi să lansăm o nouă carte! Pentru el va fi debut, dar pentru va fi cea de-a doua carte. Volumul va constitui în fapt o monografie a asociaţiilor studenţeşti din Oradea, începând cu anul 1990 şi până în prezent.
Dacă totul va decurge conform planului, o vom lansa la începutul lunii aprilie. Nici nu m-aş fi aşteptat ca la aproape un an de la lansarea lui “Efemeride” să mă apuc de o alta. Şi totuşi!
Am ajuns la parcurgerea şi celui de-al treilea roman al lui Coelho (menţionez că prin mâna mea au mai trecut “Alchimistul” şi “Manualul Războinicului Luminii“).
Despre Zahir am auzit foarte multe. Mi-am dorit să o citesc nu din prisma notorietăţii ei, ci fiindcă, acum ceva timp, cineva drag îmi spunea că mi-o dedică. Abia azi, am înţeles sau cel puţin tind să cred că înţeles, ce se ascundea, în fapt, sub mesajul lui.
Nu aş vrea să fac un review al cărţii (nu este un lucru care îmi place să îl fac sau la care mă pricep), cu atât mai mult cu cât se găsesc o grămăda, graţie GOOGLE, însă ţin să remarc sentimentele pe care le mi le-a generat lectura acestei cărţi. Asociind-o într-o mare măsura şi cu “Eat. Pray. Love“, m-a dus din nou cu gândul spre acea viaţă la care visez de atâta timp. O viaţă ca un lung şir de călătorii, o scriitoare, romancieră şi adesea poetă, o casă cu vedere la mare şi o familie reuşită. Inevital, au survenit întrebări precum: “De ce oare nu luptăm pentru visele noastre şi ne plafonăm, ne mulţumim cu rutina zilnică şi nu facem nici cel mai mic gest pentru a ieşi din anonimat?”.
Cartea nu este una ieşită din comun, de altfel este chiar una foarte obişnuită şi în stil propriu Coelho, extrem de facilă şi adresată oricui. Ba mai mult, povestea cărţii este mai degrabă povestea fiecăruia dintre noi. Zahir este acea obsesie, ideal, pe care cu toţii îl urmăm, iar drumul spre el poate fi asociat cu un drum de auto-cunoaştere.
Pe scurt, despre Zahir, via HUMANITAS: “”Zahir, romanul lui Paulo Coelho, este povestea unui scriitor care descoperă că, având totul, e posibil să nu-ţi mai rămâna nimic. Protagonistul cărţii este un romancier răsfăţat de soartă şi de public. Trăieşte în inima Parisului, sub lumina reflectoarelor. Dar Esther, soţia lui, ziaristă şi corespondentă de război, dispare într-o fostă republică sovietică. Răpire? Asasinat? Nimic din toate acestea, ci o criză existenţială, din care Esther încearcă să iasă în compania unui prieten misterios şi mult mai tănăr.”
Cu Zahir, multe din întrebările existenţiale mi-au reapărut în minte. Încep să mă pregătesc tot mai mult de momentul în care voi scrie o carte cu adevărat (departe de ceea ce reprezintă EFEMERIDE). Nu pot să uit însă nici de tentativa mea (de altfel neterminată) de a scrie un roman în urmă cu aproximativ 10 ani. Se dorea a fi o dramă-thriller, care a ajuns doar la un număr de 40 de pagini. Mult timp după aceea, am vrut să îl continuu, dar am tot amânat momentul. Cert este că atunci când voi simţi că o pot lua din loc, va fi unul de tipul celor scoase de Elizabeth Gilbert sau chiar Paulo Coelho.
Chiar dacă este penultima zi a lui 2009, din motive organizatorice, am decis să scriu azi postul ce conţine retrospectiva anului 2009.
Se spune că trebuie să laşi în urmă trecutul, dacă vrei să trăieşti bine în prezent şi să păşeşti încrezător în viitor. Dar, la fel, se spune că atunci când treci într-un an nou, trebuie să te gândeşti la tot ce ţi s-a întâmplat bun şi rău în anul pe care îl laşi în urmă şi să îţi pui o dorinţă pentru cel ce va să vină. De asemenea, bunica m-a învăţat să intru în noul an cu sufletul împăcat, fără datorii, fără resentimente. Cu ceva nou pe mine, care să îmi poarte noroc în anul nou venit. Dacă este să privesc puţin spre trecut văd un an plin. Deşi a fost un an greoi (cel puţin din punctul de vedere al crizei), s-au întâmplat o mulţime de lucruri frumoase sau … nu.
Ianuarie este în general o lună moartă, la fel ca o zi de luni, când nici iarba nu creşte. Pe 5 ianuarie, într-o zi de luni, am revenit din Germania (după o vacanţă de vis) şi am scris unul dintre cele mai frumoase editoriale. S-a numit „Dincolo de nori”, a fost publicat în 24FUN şi se găseşte aici.
În februarie, în sala Gri a Hotelului Continental, mi-am lansat cartea de debut, numită „Efemeride”, ce s-a prezentat ca o colecţie de articole scrise de-a lungul anilor. Cu ajutorul editurii Arca, dar şi a celorlalţi autori, Florin Budea şi Gabriela Popoviciu, la eveniment s-au aflat peste 100 de persoane. A fost o manifestare peste aşteptările mele, atât din punctul de vedere al organizării, dar mai ales din punct de vedere emoţional. La câteva zile de manifestare, am participat la emisiunea Romanei, difuzată de postul local TVS, pentru a vorbi despre carte şi planurile mele viitoare. Două săptămâni mai târziu, am fost invitată la „Îndrăzneşte” pentru a vorbi din nou despre carte, dar şi despre tinereţea orădeană.
În martie, mi-am susţinut dizertaţia pe tema „Managementul Relaţiilor cu Clienţii via Aplicaţie CRM – Soluţii inteligente pentru aplicaţii de management al relaţiilor cu clienţii”, referindu-mă la CRM-ul implementat de Oracle, respectiv de Microsoft. Am obţinut nota maximă. Bucurie mare. Ulterior, le-am luat interviu celor de la Direcţia 5 şi Mandinga, pentru 24fun. Au mai urmat multe alte interviuri apoi, cu personalităţi locale. O parte din ele se pot găsi aici.
În aprilie, am participat la lansarea cărţii „A fi sau a nu fi antrenor. Singur printre actori” de Mircea Bradu şi Emeric Ienei, ce a avut loc atât în Oradea, cât şi în Arad. Ulterior, am aplicat pentru concursul TOP TALENTS 2009 ROMÂNIA, iar în mai am fost selectată să fiu parte a acestei manifestări, alături de alţi 299 de tineri din toată ţara, aleşi foarte atent, în urma parcurgerii a mai multor etape. Gala a avut loc la Bucureşti, în cadrul Hotelului Sofitel. Mi-am permis apoi să îmi petrec două zile în Bucureşti, unde am vizitat pentru întâia dată Stadionul FC Steaua Bucureşti, şi alte două în Piteşti, alături de rudele mele de acolo. La întoarcere în oraş, Romana ne-a invitat din nou la emisiunea ei pentru a vorbi despre reuşita noastră (4 tineri orădeni au reprezentat Oradea la acest concurs). Tot în mai, am debutat şi în revista Business News, condusă de Flavius Bunoiu. Şi tot acum, am făcut o plimbare la Debrecen, respectiv Cluj-Napoca.
În iunie, am organizat alături de compania la care lucrez un eveniment marca MICROSOFT, şi a avut loc la Hotel Maxim. Îl numesc ca fiind reuşit. La câteva zile mai târziu, mi-am celebrat primul sfert de veac de existenţă şi am avut o petrecere de vis. Tot în această lună, am decis să rup definitiv colaborarea cu 24Fun, după mai bine de 2 ani şi jumătate. A fost o decizie foarte greu de luat. Au fost 2 ani şi jumătate, în care am învăţat o mulţime de lucruri, am cunoscut oameni din arii de activitate variate. Revista a fost şi este, pentru mine, o rampă de lansare în domeniul publicistic, care mi-a deschis, de-a lungul timpului şi ulterior, o mulţime de porţi. Finele lunii iunie m-a regăsit la Hotel Iaki, din Mamaia, unde am fost să prezint o aplicaţie de gestiune a unui cazino, implementată de DEC.
În iulie, am acceptat să colaborez cu revista Zile şi Nopţi. Am fost invitată şi la emisiunea „Cinemaniac” prezentată de Patricia Peev. Tot în luna lui Cuptor, am fost invitaţi (întreaga familie) să luăm parte la nunta verişoarei noastre din Piteşti şi am înţeles atunci cât de diferite sunt obiceiurile noastre de ale lor.
În august, ochii mei aveau să vadă cel mai mare spectacol (la care am participat vreodată) al uneia dintre cele mai mari trupe din lume, şi anume U2, tocmai la Zagreb, pe stadionul Maksimir, alături de alţi 50.000 de fani. Am văzut astfel şi capitala croată şi mi-a plăcut nespus. La finele lunii, am împlinit 2 ani de când muncesc la DEC. De asemenea, am reuşit să îmi achiziţionez primul SmartPhone al meu şi anume NokiaE63.
În septembrie, mi-am început colaborarea cu Zile şi Nopţi, şi tot atunci am făcut şi primul spot radio, cu vocea mea, ce a fost difuzat, în paralel, pe KissFM şi MagicFM. Din motive de exclusivitate, am renunţat la orice alt tip de colaborare editorialistică şi m-am focusat doar pe Zile şi Nopţi.
În octombrie, a m intrat în AIESEC, ca membru EP (eXchange) şi am fost uimită să constat entuziasmul tipic vârstei, inovaţia şi dorinţa continuă de implicare. Atât în septembrie, cât şi în octombrie, am trecut prin două operaţii, care în final, s-au soldat cu succes.
În noiembrie, am contribuit la organizarea celui mai mare bal studenţesc al toamnei şi anume „BALUL BALURILOR”, susţinut de Asociaţia Studenţilor din Universitatea din Oradea, unde şi-a făcut prezenţa Andreea Bănică. Nu am lipsit nici la concertul Holograf, organizat pentru candidatul la prezidenţiale, Crin Antonescu. Am participat, de asemenea, şi la prima ediţie a Schimbului de Cărţi, dar şi la test drive-ul oferit de Toyota şi Lexus. A fost o dublă oportunitate de a-i şi întâlni pe câţiva dintre cei mai cunoscuţi bloggeri orădeni.
Luna decembrie a debutat cu apariţia mea în pagina 16, a ziarului Adevărul de Seară, un articol deosebit scris de Claudia Vidican. Deopotrivă, am fost trainer pentru AIESEC-eri, şi le-am vorbit despre importanţa comunicării în AIESEC ORADEA. A fost o lună frumoasă, plină de surprize plăcute şi de fericire (şi datorită lui), fiindcă nu degeaba e Luna Cadourilor!
S-au întâmplat multe în 2009, dar am ţinut să le menţionez doar pe acelea care m-au afectat într-un fel sau altul. Se poate să nu fi luat cele mai bune decizii, însă doar în timp voi înţelege de fapt cum era mai bine dacă era … Nu am să închei cu vreo urare (clişeu adică), ci doar cu speranţa că anul 2010 să fie diferit, să fie mai bun, să ne încarce cu sănătate şi energie pozitivă. Să fie aşa cum îl vrem fiecare dintre noi!
Mă pregătesc de revelion alături de prieteni dragi. Primul revelion în Oradea, după mulţi ani …
De Claudia Vidican
[articol publicat în Adevărul de Seară]
Tânăra a reprezentat Oradea la concursul „Top Talents România”. A publicat o carte şi are un blog vizitat zilnic de circa trei sute de persoane.
Pe blogul denumit după cartea pe care a lansat-o în luna februarie a acestui an, „Efemeride”, Alina Gâdoiu vorbeşte zilnic despre ceea ce o frământă sau impresionează. Tot acolo, orădeanca îşi prezintă bjiuteriile handmade, pe care le face pentru prietenele şi cunoştinţele ei. Talentele orădencei acoperă mai multe domenii de activitate, ea fiind absolventă a Facultăţii de Electrotehnică şi Informatică din Oradea, secţia Calculatoare.
Colaborator la revista „Zile şi nopţi”, Alina a participat la numeroase cursuri de jurnalism, dar este şi coordonator de marketing la o companie puternică din Oradea (cea care a implementat pentru FC Steaua primul sistem de ticketing online). „Sunt ceea ce sunt”, scrie Alina pe blogul său, amintind de melodia Gloriei Gaynor.
O fire ambiţioasă, Alina are cu ce se lăuda. Pe când era elevă la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu a publicat articole în revista şcolii, printre care unul despre şcoala de vară „Fetele, la cârma lumii”. În 2003, orădeanca a înfiinţat Asociaţia Studenţilor de la Universitatea Oradea (ASUO).
Experienţă Erasmus, la Atena
Mulţumită ei, studenţii orădeni au astăzi acces la programul work&travel, la joburi în Statele Unite ale Americii. Pentru activităţile desfăşurate, Asociaţia Euro26 ROMÂNIA a desemnat-o „Eurovoluntarul anului 2006”. Din iulie 2007, Alina este vicepreşedinte onorific al ASUO. Alina a avut parte şi de o bursă Erasmus, de trei luni, la Atena, în Grecia.
„Nu voi uita niciodată acele luni”, spune Alina, care la un moment dat a cochetat cu ideea unui master în capitala Greciei. „Am renunţat fiindcă mi s-a oferit un loc de muncă foarte bun. De doi ani lucrez în marketing şi relaţii publice”, spune Alina, care are în CV şi un studiu de masterat în domeniul managementului în IT. Alina a colaborat cu revista 24FUN, dar şi cu alte publicaţii locale. Cu ocazia unei şcoli de jurnalism, a avut şansa de a fura meserie de la specialişti media precum Dan Diaconescu, Cornel Nistorescu, Cristian Tudor Popescu, Mihai Tatulici şi Lucian Mândruţă.
Printre realizările de care orădeanca este mândră se numără şi participarea la gala „Top Talents România”. „Alături de alţi trei orădeni am fost selectată pentru acest concurs, care a adunat cei mai buni trei sute de tineri din România, selectaţi dintre 2.500 de aplicanţi”, povesteşte Alina.
Întrebări şi răspunsuri
Cum te-ai descrie?
Aş spune despre mine că sunt optimistă, activă şi veselă.
Care este vedeta preferată, dintre persoanele intervievate?
Mi-a plăcut foarte mult de Cristi Enache, de la Direcţia 5. Îmi sunt foarte dragi cei de la Mandinga, Lulu Cremeneanu, Flavius Bunoiu, Mihai Dacin şi Mirela Vaşadi.
Care sunt articolele care te reprezintă cel mai mult?
Cele pe care le-am scris în timpul şcolii de jurnalism.
Ce exemplu ai în viaţă?
Tatăl meu este primul exemplu, fiindcă e un lider. Pe plan local, omul de presă pe care îl apreciez cel mai mult este Florin Budea.
Ce-i place
„Îmi place să văd oameni fericiţi, deşi se întâmplă tot mai rar. Mă simt bine când pot să ajut”, spune Alina Gâdoiu. Tinerei îi place să călătorească şi să înveţe limbi străine. Cartea sa preferată este „Mănâncă – Roagă-te – Iubeşte”, roman care o inspiră, ca atitudine în faţa vieţii. O relaxează să confecţioneze bijuterii şi să scrie.
Ce nu-i place
Nu suportă ipocrizia şi politica. Nu-i plac oamenii superficiali şi iresponsabili. „Mă deranjează aglomeraţia din trafic, deşi până la urmă e suportabilă. Ce nu-mi place deloc este să mă trezesc la opt dimineaţa”, recunoaşte Alina.
Profil
Născută. 24 iunie 1984, Oradea.
Studii. Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei Oradea, Master în Managementul Tehnologiei Informaţiei Oradea.
Familie. Necăsătorită
A fost odată ca niciodată un eveniment numit “Schimb de cărţi” care a avut loc duminică, 15 noiembrie, de la ora 15.00 la Cassa del Cafe din Oradea, loc în care şi-au dat întâlnire atât iubitorii de cărţi, scriitorii, cât şi bloggerii orădeni pasionaţi de lectură.
Am adus un exemplar din “Efemeride”, care mi-a fost “înhăţat” de Violeta, care a şi început să citească din cartea cu pricina. Vâzând că pare interesată de ea, m-am gândit să i-o ofer şi nicidecum să o împrumut. În schimb, mi-am luat o carte alui Jerome K. Jerome numită “Arta de a nu scrie un roman”, pe care abia aştept să o citesc.
Acestea fiind zise, mă bucur că practic nu doar am răsfoit, citit cărţi noi şi dăruit, dar am cunosc câţiva colegi de bloggosferă: Orădeanul, Lilişor şi alţii. Am schimbat impresii şi întâmplări. Am vorbit despre toate. Vor posta ei, poze de la întâlnirea noastră. Ne revedem peste o lună.
Şi iată că din blog în blog, am aflat că în această duminică, la Casa del Cafe, situată pe strada Vasile Alecsandri, vizavi de Pasajul Vulturul Negru, va avea loc manifestarea culturală numită “Schimb de cărţi”, cu începere de la ora 15.00.
Am să dau şi eu o fugă până acolo cu o carte verde numită “Efemeride”, şi mai mult, pentru a-i cunoaşte pe bloggerii orădeni.
În amintirea zilelor de liceu, chiar la finalul acestuia, în anul 2002, am adunat o parte din cele mai drăguţe perle ale profesorilor şi a rezultat acest articol, care de altfel este şi primul din cartea mea EFEMERIDE. LA MULŢI ANI COLEGIULUI NAŢIONAL “EMANUIL GOJDU”, care săptămâna această împlineşte 90 de ani de existenţă.
ANI DE LICEU
Cu fiecare an nou venit, îmi amintesc clipe şi momente importante din viaţă. Nu voi uita niciodată anii de liceu, despre care nu degeaba se spune că sunt cei mai frumoşi ani din viaţă noastră. Într-o seară mi-am reîmprospătat memoria cu “perlele” profesorilor mei din Gojdu, pe care le notam într-un carneţel, timp de 4 ani, reuşiund astfel în final să compun o mică povestioară. Ce vremuri, ce ani de liceu am trăit, precum în filmul “Ani de liceu”, pe care de fiecare dată când îl urmăresc, trăiesc aceleaşi emoţii ca şi cum ar fi prima oară …
“Begin şi am inceput”. Spre exemplu unii rămân pur şi simplu “interzişi” când văd notele de la bacalaureat, alţii ne consideră o “societate plină de infractori” şi merităm să fim “aruncaţi pe geam”. “Bunăoară” “nu pierdem vremea în mod organizat” şi nu “vomăm la ore”, deşi câteodată ne este recomandat să ieşim afară, ci învăţăm “proprietăţi destul de stufoase”, extagem rădăcini din “radicali adânci” sau facem calcule cu “sinusuri kilometrice”. ”Stoichiometric pe ecuaţie” găsim coeficienţii substanţelor, iar “dacă terminam, bine, dacă nu, nu” şi activam la ore “de dragul de activa”. De aceea, uneori “avem nevoie de o mică pregătire” pe care o putem face “în cuplajul de două ore”, unde “nu tot ce zboară se mănâncă”. Alteori, însă nu e de ajuns pregătirea pe care o facem şi astfel în lucrările noastre de control se găsesc ” nişte bazaconii mai mari decât turnurile doborate de Talibani”.
Aşa că mai bine ne închidem “gaura aia prin care scoatem sunete”, şi la “ora de nu ştiu ce”, vom avea ocazia să aflam lucruri inedite despre Turcia care “a pierdut războiul cu turcii”, că “slănina să fie de un deget, altfel nu e slană adevărată” sau cu “o mai mare largheţe”, nu ne va mai uimi definiţia şanţului “sunt bune de apărare, dar mai doarme omul până când se trezeşte”. E de înţeles faptul că nu avem voie “să ne batem joc de istorie”, nici că suntem: “zarzavagii în Bucureşti”, nici vulgari şi nici nu avem motiv “să râdem ziua în amiaza mare”.
De fapt, e “o ciudăţenie a istoriei”, că “nu trăim aşa cu capul bătuţi în pereţi” şi nici nu mâncăm “cu buzele umflate”. Dacă stăm bine să ne gândim, “nu este uşor de scris” şi este “atât de greu de reţinut” tot ce ţine de istorie. Ar fi “prea ca-n poveştile lui Harap-Alb” ca profu’ “să aibă linişte ce să-I tihnească”. Ar mai fi câteva soluţii salvatoare pentru el înainte ca să ne apuce iar “nebuniile” şi să nu ameţească de la ”atâtea învârteli”, şi anume: ori să ne “regleze”, “să ne dea cu capul de pereţi”, dar nici să nu-i punem “condiţii aicea că nu eşti cu bunicu-tău acasă”. “De ce să fiu eu zdreanţa voastră?”, când pot fi “băieţii mari nişte domnişoare bătrâne”.
Doar punând “harta mai omogen”, “să nu-mi scuipaţi la ora, îmi fluieraţi” şi “nu mai împrăştiaţi atâta”, nu vom fi “fără pic de obraz pe piele”. Deci, “fără dinastea, fără ţigănii”, “ne contolam vocabularul”, ştiind ”că nu aveţi voie să vă jigniţi” şi “nici să vorbim între noi”, că nu avem “halucinaţii”. Unii mai timizi de felul lor “vorbesc că numai ei se aud”, în schimb alţii, mai dezgheţaţi şi mai guralivi de o “impertinenţă grosolană”, care deşi ştiu că “nu sunt la piaţă, la sacii cu cartofi” sau “la Otopeni, citind ziarul”, continuă să disturbe liniştea din clasă. Unii colegi cam chiulesc de la unele ore, mai bine spus “lipsesc cu neruşinare”, chiar dacă nu se ţine neaparat să li “se vadă pupilele”, ei riscă “să valseze de unii singuri până în august”. Pentru unii, verbul “trebuie”, “distruge timpanul”, iar pentru alţii “a râde în nas” este “ticăloşenie, mişelie, vandalism” sau “lucruri grosolane şi mitocănii”. “Degeaba vă spunem noi acum că tot nu veţi înţelege”, că unii “mâzgălesc atâta”, pentru că “cine credeţi că îi înţelege?”. Cu “noţatii istorice” ,”notaţi-vă să zicem” ca “vom intra in stereotipuri după teorie” făcând “atingere la clasa a 10-a”. “Chiar dacă vă vine greu” să vă explicaţi cum un lucru “se reprezintă printr-un reprezentant” este “da’ chiar aşa” . Unii au “piele pe obraz cum s-ar zice” şi ne “atrag atenţia să fim cu grijă” şi “să nu se mai întâmple” căci atlfel “vom păţi ca recent pătimita clasa…” şi vom putea rămâne “neclasificate”. Alţii parcă sunt la “Ploaia de stele” şi fac mereu pe “niznaii” sau pe “firfizonii” fiind consideraţi “mărul discordiei”.
Cu “ganduri ascunse şi perfide” putem afirma “şi cât ne-am muncit…”
EFEMERIDE 