Posted in Cugetari

Prima zi din noua libertate

Prima zi din noua libertate mi-am început-o cu Revelionul relaxării de la Radio ZU, pe care l-am ascultat până spre 2 dimineață. Muzica aceea care te binedispune și care îți da încredere și optimism. Dimineață, mă așteptam să fie un boom de mașini, cei de la Digi24 Oradea făceau înregistrare și nu păreau mirați de ceea ce se întâmplă. Mai târziu însă lucrurile s-au schimbat.

libertatePe final de program, am ieșit la plimbare și observ ceva ce era și în starea de urgență: cozi afară la Lidl și la Penny. Noi ne îndreptam spre zona Prima Shops și Lotus Retail Park. Plin de mașini și de oameni. Orașul nostru, nu demult pustiit, era din nou animat. Magazine diverse, toate deschise, multă multă lume peste tot. Unele magazine chiar arhipline, pesemne ne era tare dor de shopping…

Am plecat cu inima puțin strânsă pe de o parte, dar și bucuroasă pe de altă parte, pentru că trebuie repornit totul, nu putem continua să blocăm totul. Și cumva asta trebuie să înțelegem că nu toți avem șansa de a lucra de acasă, sunt prea puțini care au parte de acest privilegiu, și că nu putem exista unii fără alții … Va trebui să conviețuim cu acest virus, cum conviețuim cu mulți alții despre care puține știm …

Prima zi de ‘libertate’ s-a încheiat cu o ieșire binemeritată în parc și cu revederea cu colegi foarte dragi ai Raisei. Sper din tot sufletul meu să fie doar începutul libertății, care să nu ne mai fie știrbită.

Concluzia de până acum este că mi-am închipuit cu totul diferit prima zi. Dar ….am observat în continuare șoferi grăbiți și înjurând pietonul ce traversează regulamentar, oameni grăbiți și înjurând că nu sunt lăsați să intre în magazin, ori după o astfel de perioadă te-ai aștepta ca măcar un pic lucrurile să se mai schimbe …. Dar, cum ziceam, e doar începutul. Poate va fi cu adevărat o nouă normalitate, așa cum o văd și oamenii faini care mi-au scris în această săptămână:

  • Timea Podina:
    • Experiențele te călesc, te învață că trebuie să cauți soluții ca să treci de obstacole.”
  • Raluca Gherga:
    • Am învățat că dacă avem destulă răbdare, putere de acceptare și creativitate, ne suntem suficienți nouă înșine și mai ales copiilor noștri
  • Eliza Vaș:
    • În perioade din acestea dificile, ne gândim și mai mult la învățăturile pe care le-am primit de acasă și încercăm să le aplicăm în interacțiunea cu ceilalți.
  • Cristina Pușcaș:
    • Aștept să ne vedem la muzeu, pentru început, apoi, mai încolo la Teatru și Filarmonică. E bine să apreciem ce avem și să ne gândim că am scăpat ușor în acest „WWIII”.
  • Remus Toderici:
    • În fiecare zi sunt multe lucruri pe care nu le putem controla și putem să ne adaptăm sau să renunțăm atunci când ni se pare că lucrurile sunt împotriva noastră

Le mulțumesc și lor mult mult, până acum sunt 15 orădeni frumoși care au acceptat să se alăture proiectului meu și continuăm și săptămâna viitoare. Să trecem cu bine peste toate!

Liberté, égalité, fraternité.

 

Posted in Editoriale

Decreţeii

De Alina Gâdoiu

Pentru cei din generaţia de după 1980 încoace, acest titlu poate nu înseamnă mai nimic. Mai mult, pare a avea o rezonanţă comică. Din păcate, documentarul cu acest nume nu este deloc amuzant. Deşi a apărut abia în 2005, regizorul Florin Iepan a reconstituit povestea copiilor comandaţi de Ceauşescu cu mărturii şi imagini din arhiva naţională de film. A rezultat un documentar înspăimântător… „Decreţeii” au fost denumiţi acei copii născuţi după 1966, când preşedintele comunist dădea decretul 770 prin care se interziceau avorturile. Fiecare familie era obligată să aibă minim patru copii. Femeilor le erau interzise orice metode contraceptive sau de întrerupere a sarcinii, fiindu-le permis avortul o dată cu împlinirea vârstei de 40 de ani. În şcoli erau interzise orele de educaţie sexuală. Informaţia nu era la îndemâna nimănui.

Pe termen scurt, s-a obţinut ce s-a dorit. Populaţia ţării a atins pragul de 20 de milioane de locuitori, ceea ce însemna una dintre cele mai mari creşteri demografice din istoria omenirii. Pe termen lung, însă, efectele au fost dezastruoase. La câţiva ani, grădiniţele, şcolile şi implicit dascălii nu mai făceau faţă exodului de copii ce invadau sistemele de învăţământ. Tot ceea ce pentru preşedinte însemna un viitor strălucit, avea să se năruie încet dar sigur.

Nici istoria, nici toate poveştile părinţilor şi bunicilor mei nu mi-au putut oferi mai multe detalii despre ce s-a întâmplat în perioada comunistă, aşa cum mi-a arătat acest documentar. Nu am foarte multe amintiri de pe vremea răposatului. Ţin minte doar câteva pasaje de pe vremea în care eram unul dintre „şoimii patriei”, purtând costumul acela, în combinaţie de portocaliu şi albastru cerneală. Îmi pare rău, eram mult prea mică să înţeleg tot ce se întâmpla în jurul meu. La fel de vagi îmi erau scenele terifiante din decembrie 1989, dar pe care televiziunea naţională mi le-a scos la iveală de-a lungul celor 19 ani.

Am avut şansa, dacă poate fi numită astfel, ca printr-o întâmplare sau nu, să descoper acest documentar, care m-a cutremurat de-a dreptul. E incredibil, cum aceşti decreţei, deveniţi apoi „şoimi şi pioneri” ai patriei, sătui de prea mult spirit PCR-ist, dau jos întregul regimul ceauşist. Nu am povestit toate acestea ca o recomandare de a vedea acest film. Te pune pe gânduri totuşi … Noi, cei din generaţiile de după ’80, nici nu ne dăm seama cât de norocoşi suntem. Ar trebui să fim recunoscători pentru vremurile în care trăim, să le mulţumim părinţilor noştri pentru tot efortul lor de a ne oferi tot ceea ce avem nevoie.

În plus, acum, găsim orice, oriunde, oricând. Adio cozi la alimente, adio programe de televizor oferite cu porţia, serbări cu şoimi şi pionieri ai patriei şi cine mai ştie câte altele… E timpul să ne bucurăm din plin de libertate de mişcare şi de exprimare, de ceea ce a fost obţinut după revoluţie: democraţia.