Posted in Recomandari

Petrecerea continuă … în Bali Club

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, 19 martie – 2 aprilie 2010]

Sau cum nopţile de vineri şi sâmbătă sunt pline de viaţă

De curând şi-au schimbat imaginea. Au preluat ceva, în partea de promovare, din stilul Bamboo. Bali Club, căci la el fac referire, a luat fiinţă în anul 2005, aducând de-a lungul anilor, DJ-i renumiţi atât la nivel naţional, cât şi internaţionali. Adesea, petrecerile organizate acolo te duceau cu gândul spre cluburi din insule tropicale, îndepărtate. În timp, mai mult decât tot ceea ce înseamnă party-uri, Bali Club a devenit şi gazda unor evenimente de clasă, precum prezentări de modă. Totul s-a întâmplat natural, astfel că la cei cinci ani de la înfiinţare, clubul este unul dintre cele mai căutate locuri de distracţie orădene, la fiecare sfârşit de săptămână.

sursă foto: Emil Trifa

Când am călcat din nou pragul clubului, foarte recent, am rămas plăcut surprinsă. Totul s-a schimbat. Am avut senzaţia, de multe ori, că mă aflu într-unul dintre acele localuri aflate undeva la malul unei mări, fie ea românească sau nu. Şi totuşi nu ştiam la ce să mă aştept de la toată locaţia. Încet-încet, intrând în atmosferă, am fost întâmpinaţi şi de muzică bună. Oldies-uri but goldies-uri, acompaniate de muzica anilor noştri au animat, în foarte scurt timp, întregul club.

Am fost convinsă de faptul că sloganul „Petrecerea continuă în Bali” nu a fost ales la întâmplare. Şi chiar aşa este.

Posted in Carti

Un an de la lansarea EFEMERIDELOR

Azi se împlineşte un an de când am lansat cartea cu titlul “EFEMERIDE”, care apoi a devenit numele acestui blog. Povestea cărţii am spus-o deja de nenumărate ori, iar prefaţa cărţii se găseşte în meniul “Despre cartea Efemeride” şi a fost scrisă de binecunoscutul jurnalist local, Florin Budea.

Pe 4 februarie 2009, sala Gri a Hotelului Continental avea să devină neîncăpătoare pentru zecile de curioşi prezenţi la această manifestare. Hotelul devenea astfel gazda unei triple lansări de carte, toate sub aceeaşi editura a onorabilului Mircea Bradu, şi anume Editura Arca. Trei cărţi ajungeau în faţa cititorilor orădeni: “Dintotdeauna pentru totdeauna” de Florin Budea, “Corespondenţele unei veri” de Gabriela Popoviciu şi “Efemeride” a subsemnatei.

A fost o activitate plină de bun gust şi de cultură, fiindcă am avut şi actori printre noi: Ion Abrudan sau Eugen Ţugulea. Şi invitaţi de seamă au fost atât din rândul politicienilor, cât şi a directorilor de companii şi mulţi prieteni foarte dragi.

Îmi voi aminti mereu de această zi ca de o zi specială, debutul meu printre scriitori. Ne-a fotografiat şi Emil Trifa.

Mulţumesc din nou pe această cale tuturor celor care au făcut posibilă apariţia acestei cărţi şi celor care au fost acolo.

Posted in Relatari

Sunt o fiţă de Oradea

Nici nu poate sună mai FUNNY decât atât. Sunt o fiţă de Oradea, alături de multe alte personaje din Oradea.

Un aşa-zis paparazzi a creat un cont pe hi5 care adună laolaltă diverşi orădeni, din mai multe domenii, pe care Domnia Sa (ce titlu ţi-am oferit, băiete) le consideră persoane fiţoase. Urmăresc profilul încă din primele zile de la înfiinţare – adică de vreo 3 luni -, iar azi mi-a fost dat să mă regăsesc şi eu pe acolo. De când şi până când, cine stabileşte, pe ce criterii … chiar nu pot să înţeleg, însă sunt neplăcut surprinsă de această pagină de internet. Eu mă consider o persoană cât se poate de obişnuită, ba mai mult, în ultima perioadă, m-am retras din foarte multe activităţi, astfel că nu înţeleg de unde a fost trasă această concluzie.

Printre cei care se găsesc acolo, se numără: Horea Vuşcan, Ioana Silaghi, Mihaela Bar, Gilda, Oana Mudura, Mihai Dacin, Emil Trifa, Anca Sas, Denisa Spin, Romana Fărcaş sau soliştii Picky şi Lucian Oros.

Sunt curioasă până unde se va mai merge cu această prostie.

UPDATE: la cererea mea, poza mi-a fost ştearsă, răspunsul fiind că este o chestie funny şi vezi astfel ce spune lumea din Oradea despre tine. FUNNY (NOT).

Posted in Funny

Prima întâlnire

Am primit o leapşă de la Laurenţiu şi i-am promis că o sa îi răspund.

Întrebarea sună în felul următor: “Cum mă prezint la prima întâlnire?”

Răspunsul meu: Cred că depinde foarte mult de persoana cu care urmează să mă întâlnesc, dar şi scopul întâlnirii. În cazul în care întâlnirea are loc în scop profesional, adopt o ţinută clasic spre business, în funcţie de cât de importantă este acea persoană. Spre exemplu, anul trecut, când aveam de realizat interviuri – pentru 24FUN de Oradea – cu diverse personalităţi, întotdeauna mizam pe ideea că “Haina îl face pe om”  astfel încât să îi las celui pe care îl intervievam  o impresie bună. Cu siguranţă că atunci când trebuie să te întâlneşti cu oameni parcă veniţi dintr-o altă lume şi atitudinea noastră trebuie să fie conformă cu situaţia, iar vocabularul personalizat pentru cazul acela. Pe aceste principiu mizez la întâlnirile tip business.

În schimb, când vine vorba de a te vedea pentru întâia dată cu o persoană care ar avea multe şanse de a-ţi deveni partener de viaţă, iubit, prieten, lucrurile se schimbă puţin. În acest sens, îmi doresc ca în primul rând să fiu frumoasă şi nu provocatoare. Oricum, nu sunt genul ţinutelor extravagante, însă prefer hainele frumoase şi pline de bun gust. Voi purta, de cele mai multe ori, pantaloni (blugi sau pantaloni eleganţi, aici depinde din nou şi de locaţia de întâlnire) şi o bluză elegantă. Desigur că accesoriile nu vor lipsi în niciunul din cele două cazuri: o pereche de cercei finuţi, un inel, o broşă sau un lanţ, dar nici o geantă cochetă sau un şal modern. Sunt pregătită de întâlnire. Voi alege un loc public, în special în centrul oraşului, şi voi porni cu ideea că indiferent ce va urma după, contează în primul rând, ce se întâmplă la această primă întâlnire. Dacă există cel puţin un lucru care nu mi-ar conveni, posibilitatea de revedere scade în mod clar.

Sper să fi răspuns întrebărilor, Balaurule.

Trimit leapşa mai departe lui: Emil Trifa, Flavius Bunoiu, Lilişor, Dan Pop şi Alexandra Irimie.

Posted in Relatari

Dor de ducă

Ca de început de an, am primit o mulţime de sms-uri, mailuri, telefoane cu diverse urări de An Nou. De exemplu, amicul Emil, ca de obicei, extrem de original, mi-a urat ca în 2010 să fac un pas mare şi anume să îmi achiziţionez domeniu şi să renunţ la wordpress, pe care îl consideră total neprofesionist. Alţii mi-au urat sănătăte, fericire (etc) aşa cum se urează de obicei.

Eu îmi doresc altceva în acest an. Să văd o parte din lumea asta mare şi largă. Să călătoresc. Să vizitez. Să exchangez.

Se spune că numai după ce ai fost cel puţin o dată plecat în străinătate, ştii ce înseamnă altceva. Până atunci, doar din auzite, nu ai cum să ştii, nici măcar imagina. Îmi amintesc că am ajuns în Germania, pentru întâia dată, la vârsta de 18 ani. Am stat două săptămâni acolo, la 20 km de Stuttgart, în partea de sud a ţării. Pe atunci, posibilităţile românilor de a circula liber în lume erau condiţionate. La vamă stăteai cu orele pentru a trece, erai percheziţionat din cap până în picioare. Un drum de Germania (asta însemnând 1200 de km) presupunea peste 24 de ore de călătorie via autocar. Era groaznic. Însă aşteptarea merita … Cu primul pas făcut pe tărâm occidental, erai uimit de tot ceea ce ţi se arată în faţa ochilor. Civilizaţie, curăţenie, prosperitate sunt doar câteva dintre cuvintele ce definesc tot ceea ce vedeam.

După jumătate de lună petrecută în ţinuturi vestice, la întoarcere mă năpădeau lacrimile când constatam discrepanţa evidentă între sătucele sărmane de România şi non-conformismul şi modernismul de acolo.

Am avut şansa să merg de multe ori pe acolo şi să îmi deschid orizonturile. Când am ajuns în Balcani şi mi-am petrecut 3 luni din viaţa acolo (adică în Grecia, în Atena, mai precis), am văzut că se poate şi altfel … adică la fel ca în România! Sunt 3 ani de când am fost acolo şi mereu mă ia un dor de ducă.

Acum, românii care vor să plece în vest, ies din ţară cât ar clipi. Vameşii sunt doar de formă. Anul acesta sigur am să îmi îndeplinesc acest vis, acela de a vedea cât mai mult cu putinţă. Vorba autoarei Gilbert “Eat. Pray. Love”, dar în 3 ţări diferite sau în lumea largă.

Voi continua şirul poveştilor de pe meleaguri străine. În curând despre castelele din Cehia, pe care l-am văzut în septembrie 2008.

Posted in Relatari

Teama de iarnă

E din nou iarnă. Anotimpul alb ne-a luat din nou, pe nepregătite (asta ca să folosesc un clişeu). Afară ninge în mod continuu de câteva zile. Străzile nu sunt deloc curăţate. Fie că eşti pieton, fie că eşti şofer, şansele de a păţi ceva neplăcut cresc cu fiecare zi. Echipajele de curăţenie nu fac faţă zăpezii instalate peste tot. Este tot mai greu să ieşi din casă cu maşinuţa. Azi, mai mult ca de obicei, în Oradea, se circula deosebit de greu pentru o zi duminică.

Aglomeraţie, ninsoare, şoferi grăbiţi …

Am constatat că şi alţi bloggeri locali au semnalat această problemă, probabil în speranţa că cineva se va sesiza. Emil sau Liliana sunt doar 2 dintre ei. Oare totuşi se va întâmpla ceva în sensul acesta? Cred că niciodată nu mi-a mai fost atât de teamă să ies pe stradă cu maşina aşa ca şi acum …

Posted in Recomandari

Copie fidelă: BALI vs BAMBOO

experience BAMBOO

După ce am citit postul lui Emil Trifa vizavi de redeschiderea clubului BALI, o prietenă m-a atenţionat că pe site-ul discotecii BAMBOO din Bucureşti, imaginea de pe afişul de promovare a clubului orădean este aceeaşi cu cea de promovare a unui eveniment al clubului bucureştean. Acuma întrebarea ce survine aici este: este BALI o variantă locală a clubului BAMBOO sau este o foarte interesantă copie fidelă?