E destul de ciudat să scrii despre o carte la care ai fost prezent la lansare în urmă cu mai bine de un an de zile şi să susţii că de abia acum ai reuşit să o citeşti. Ei bine, da. Prin mâna mea s-au perindat mai multe cărţi în ultimul an, am fost la destule lansări, iar cartea despre care voi vorbi acum, abia azi am reuşit să o finalizez.
Am început-o ieri, aducându-mi aminte cu drag de doamna Mariana Gavrilă. Ştiu că îmi promisesem şi propusesem să o citesc chiar după lansare (undeva la finele anului 2008), dar din diverse motive nu am mai apucat. Acum însă era momentul. Îmi amintesc cu mult drag de acea lansare, care s-a ţinut în Sala Albastră a Hotelului Continental din Oradea. Din păcate, lumea nu s-a înghesuit să apară la acest eveniment, printre invitaţi aflându-se prieteni ai autoarei şi reprezentanţi ai presei. Programată să înceapă la ora 17.00, autoarea s-a lăsat aşteptată câteva minute, după care şi-a făcut apariţia într-o frumoasă rochie de gală, de culoarea neagră, accesorizată cu diverse mărgele. Imaginea ei de lady m-a fascinat. Ne-a îmbrăţişat pe fiecare şi ne-a mulţumit pentru prezenţă. Era evident că emoţiile o năpădeau. Discursul său, extrem de simplu, ne-a dat din nou de înţeles că îi este mult prea greu să vorbească despre carte, dar noi o vom citi şi vom înţelege despre ce este vorba.
Mărturisesc (şi DA, mi-e ruşine de asta) că până în momentul lansării, nu ştiam prea multe despre jurnalista Mariana Gavrilă. Din câte am înţeles se retrăsese o perioadă din mass-media locală. La eveniment fusese prezentă prietena ei, doamna Eugenia Paşca (de altfel prezentă în carte), precum şi maestrul de ceremonie, Mircea Bradu, sub a cărui editură, Arca, cartea a văzut lumina zilei.
Ţin minte că a fost o lansare fără prea mult fast, dar produsul finit avea să ne spună mai multe. “Ispita episcopului” este o poveste de dragoste cu un final trist. Este o dragoste care nu apucă să mai fie împlinită. M-am considerat mai tot timpul o raţională, o persoană care digeră mai greu filmele siropoase sau cărţile de dragoste, însă în timpul acestei lecturi m-am întristat cumplit de mai multe ori.
Nu am să intru foarte mult în detalii pentru a nu spulbera misterul întregii poveşti, dar este clar: pentru cei mai mulţi dintre noi, fericirea se află în lumea de dincolo de nori. Mariana nu mai apucă să îşi trăiască viaţa alături de jumătatea sa, care renunţă chiar şi la a fi episcop, fiindcă în momentul luării acestei decizii, sfărşeşte brusc în urma unui atac de cord, la zeci de mii de kilometri de ea. Totul se întâmplă la două zile după Crăciun …
În încercarea ei de a găsi răspunsuri în afirmaţiile pe care Biblia le face, de a găsi o logică între unele contradicţii, în final, rămâne singură, fără a-l mai vedea încă o dată pe acela care i-a promis că se va întoarce din New York, pentru ea, va renunţa la tot şi îşi vor petrece restul vieţii împreună. Dar nu a fost să fie aşa. Ei se vor întâlni într-o altă viaţă …
Profund fascinată şi deopotrivă bulversată de această poveste, constat acum, aşa cum şi autoarea spunea, că sufletul ei este o carte deschisă. Ea, cea care vorbea despre unul, despre altul, devine, cu această carte, un subiect de discuţie. Pentru unii este o păcătoasă, pentru alţii o femeie care nu a mai apucat să îşi trăiască viaţa alături de cel sortit, pentru alţii … cine ştie?
În fond, oricum ar fi, Mariana este cert o femeie tristă. Pe chipul ei s-a văzut ades, o tristeţe ascunsă, în ciuda zâmbetului pe care îl afişa la fiecare întâlnire. Nu ştiu cum îşi trăieşte viaţa în acest moment, dar sper să fie fericită. Iar cartea ei ar putea ajunge o carte foarte bine vândută dacă artistul român ar fi mai mult promovat. O recomand cu căldură.
EFEMERIDE 