Europa FM

Început de noiembrie

Posted on Updated on

Stau ca de obicei, în fiecare zi, şi urmăresc traficul pe blog. Şi mă tot gândesc cum aş putea să mi-l cresc. Acum am două bloguri, este mult mai dificil de manageriat, întreţinut şi promovat. Dar nu asta contează … Dacă ar fi după mine, aş scrie zilnic. Aş fi un ZOSO continuu, un om care din lipsă de preocupări scrie despre tot ce îi trece prin minte sau despre orice i se pare interesant din viaţa românească şi nu numai. Oricum, el nu este un element de referinţă pentru mine. Am în vizior alte bloguri pe care le urmăresc zilnic. În general, personalităţi locale.

Aş vrea să scriu despre atâtea lucruri, dar nu ştiu cum se face că nu apuc să scriu zilnic pe blog. Totuşi, am să încerc să îmi fac un obicei în a scris în fiecare zi câte ceva interesant, chiar dacă uneori inspiraţia nu îmi este tocmai prietenă, de foarte multe ori.

Azi am ascultat mai multe radiouri, în ore diferite: KissFM, EuropaFM, MagicFM şi InfoPRO. Am fost cât se poate de surprinsă: e o bătălie acerbă pentru audienţă. Din oră în oră câte un concurs. Iar premiile sunt cu adevărat consistente. Îmi amintesc că în urmă cu mulţi mulţi ani, pe când a apărut Radio Sonvest şi ulterior Radio Transilvania, când era câte un joc unde puteai câştiga un CD, tricou etc, era mare bucurie. Ce să mai zicem acum? Fie că ştii titlul piesei sau al artistului, ba chiar ştii versurile şi le şi fredonezi, fie că ghiceşti sunetul orei sau nimereşti un număr între 1 şi 1.400.000, ai şanse reale de a câştiga premii de zeci de mii de euro. Spre exemplu, azi, EUROPA FM s-a lepădat lejer de 15.000 de euro. E clar bătălia radiourilor e mai aprigă decât aş fi crezut, cu atât mai mult cu cât în contextul crizei economice fiecare încearcă să supravieţuiască aşa cum poate. Iar cum oamenii au nevoie de bani, ce nu fac pentru a-i câştiga cât mai repede şi cu un efort minim? Şi iată cum, din nou, KissFM şi EuropaFM îşi dispută supremaţia. Bătălia radiourilor continuă.

De fapt, trecând şi pe alte planuri şi domenii, concurenţa este benefică. Scoate tot ce este mai bun din oameni. Concurenţa porneşte încă de timpuriu. Avem concurenţă de la grădiniţă, la şcoală, facultate sau chiar în companiile în care lucrăm. Concurenţa şi competiţia le consider câteva din elementele esenţiale din procesul nostru de perfecţionare continuă.

Şi toate ca toate, aştept anul 2010, să ieşim din criză şi totul să revină la normal.

Advertisements

Celebration

Posted on Updated on

Ascultam azi Europa FM ( nu, nu trădez KissFm-ul, doar că adesea se impune să asculţi şi alte posturi să le vezi plusurile şi minusurile) şi am constatat cât de mult o promovează, mai ales că pe 26 august, Madonna vine la Bucureşti, în Parcul Izvor. Se anunţă un concert incendiar, în care warm-up-ul va fi realizat de Paul Oakenfold. Poate că m-aş fi dus şi eu dacă nu mergeam la U2. Dar din snobism tipic românesc, prefer o altă ţară pentru a-i asculta pe regii muzicii mondiale.

Toate ca toate, dar noua piesă a divei pop este chiar specială, numai bună pentru o petrecere, de altfel şi titlul “Celebration” spune multe.

Deşi mi se pare că stilul nu o caracterizează deloc, piesă sună extrem de bine!

Lucian Cremeneanu: „Mi-era dor să fiu incognito”

Posted on Updated on

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 6-12 martie 2009]

 Afişând o tăietură războinică pe obrazul stâng, stil Al Capone, Lulu Cremeneanu este, paradoxal, printre cei mai paşnici jurnalişti locali. Tăietura nu provine de la cine ştie ce încăierare de la vreun mall sau club, ci “o am de la 2 ani, am avut un chist subcutanat care a fost operat cu mâna stângă … “

„M-am născut în 23 august 1973, la Beiuş. În prezent locuiesc în Oradea. Pe vremuri, de 23 August, Ziua Naţională, se puneau steaguri şi se făceau serbări. Până pe la 7 ani am ştiut că toate astea se întămplă pentru că e ziua mea de naştere. Aflarea adevarului mi-a provocat prima depresie”. Lucian Cremeneanu este DJ mobil din 1988: ”Sunt DJ de petreceri, fac şi muncă de producţie audio şi video. Muzica este plăcerea mea cea mai mare. M-am făcut DJ pentru că nu suport să ascult muzică fără să o împart cu alţii”. A lucrat ca inspector la Oficiul de Pensii din Beiuş pentru că îşi dorea să ajute oamenii. Salutul lui din acea vreme: „Vă salută în extensii / Cremeneanu de la Pensii”. Apoi, pe rând, a experimentat viaţa la radio, la televiziunea locală, dar şi la cea naţională. În 1997 a început cursurile Facultăţii de Jurnalism Tibiscus din Timişoara. La sfârşitul celui de-al doilea an, profesoara de franceză i-a dat 4 la examen. La re-examinare i-a spus profesoarei că, daca nu îl trece, nu mai merge la şcoală. Nu l-a trecut. Nu s-a mai dus. Totuşi recunoaşte că şcoala aceea i-a fost de folos: „Dacă nu aveam un an de jurnalism, nu prindeam „trenul” la ProTV”. Anul trecut a absolvit Universitatea din Oradea – Facultatea de Ştiinţe Politice şi ale Comunicării, specializarea Jurnalism şi în prezent este masterand al secţiei Politici Europene. Acum se autodefineşte ca fiind un jurnalist independent. De curând şi-a descoperit noua pasiune: fotografia. Are un site personal (www.cremeneanu.ro) şi un blog – Blogul cu prostii (cremeneanu.wordpress.com). Nu doar el are blog, ci şi căţeluşa lui, Didi (www.cremeneanu.ro/didi.php). Dar este unul special: blog de dog. Se consideră cel mai mare fan Seinfeld şi oferă şi argumente: „Ştiu aproape pe de rost serialul, îl vizionez ori de câte ori am ocazia, folosesc replici din serial în viaţa reală”. Despre toate acesta ne povesteşte chiar el, pentru că invitatul special din acest număr este Lucian Cremeneanu sau Lulu, cum îi spun prietenii. 

lucian-cremeneanu

Cum a început cariera ta şi cum îţi aminteşti de perioadele din radio şi din televiziune ?

Am văzut un anunţ de angajare la Radio Sonvest în 1993, în tramvai, în ziarul pe care îl citea un domn. Radioul se pregătea de prima emisie, mi-am notat pe mână numărul de telefon. Ţin minte că era vară şi am făcut tot posibilul să îmi păstrez mâna uscată, ca nu cumva să se şteargă (numărul) până ajung acasă. Am sunat, dar când le-am spus că trebuie să plec în armată, mi-au recomandat să încerc din nou după ce mă întorc. Din fericire, am nimerit la o subunitate sanitară din Oradea, unde ascultam … Radio Sonvest. Am terminat armata într-o vineri, iar luni m-am dus la probe la Sonvest. Joi am avut prima intrare în direct în emisiunea lui Daika Attila. Sâmbătă m-au pus să fac o emisiune de muzică, care a durat toată noaptea, iar de lunea următoare m-au angajat. Despre cei patru ani de la Sonvest pot spune că au făcut parte dintr-o perioadă frumoasă. Au fost anii de pionierat ai radioului local în România. Le sunt recunoscător ascultătorilor, pentru că mi-am făcut şcoala pe urechile lor. În 1998 mi-am dat demisia şi am plecat la Pro TV (editor voce, reporter, prezentator, producător). În 2001 m-au dat afară. Începuseră să ne ceară să facem ştiri şi noaptea, pentru jurnalul de dimineaţă al Bucureştiului. Am zis că nu muncesc în plus dacă nu mi se măreşte salariul. M-au trimis într-o noapte la un reportaj, dar am refuzat. Când au început reducerile, am fost primul pe listă. M-am simţit uşurat. Aveam oricum senzaţia pedalatului în gol – alergi toată ziua după o ştire, oamenii o consumă frugal, iar a doua zi o uită. Tot în 2001 am avut cea mai tristă experienţă profesională din viaţa mea, la Radio Transilvania. Apoi între 2001 şi 2003 am fost corespondent local Europa FM. În 2003 am pornit în Oradea Radio Special, devenit mai târziu Mix FM. În 2004 am prezentat emisiunea săptâmanală „Duelul poeţilor” de la TVR2. Emisiunea a durat 7 săptămâni.

Te ocupi de 3 bloguri: al tău, blog de dog şi blogul Radio Sonvest. Cum ţi-au venit toate ideile?

Celui care mi-a făcut site-ul (www.cremeneanu.ro) i-am cerut să-mi facă o pagină şi pentru Didi, căţeluşa mea. Ca să nu fie ceva banal, m-am gândit să-i ţin un fel de jurnal zilnic. Şi s-a născut conceptul „blog de dog”. Aşa am creat personajul Didi, un câine frumos, deştept, hazos, critic, ironic, ba chiar sarcastic. Când ai un personaj câine, îţi permiţi să spui multe despre oameni. În prezent, căţeluşa mea are fani! Cât despre scrierile mele personale, pot să spun că jurnalismul pe blog presupune multă responsabilitate. Dacă un articol trece proba timpului poate fi considerat o scriere bună. Blogul Sonvest l-am făcut după ce am descoperit că tastând „sonvest” pe Google nu se găseşte nimic. Aveam ceva materiale strânse, deoarece vroiam să fac un documentar Sonvest, care urma să fie lucrarea mea de diplomă la Jurnalism. A apărut însă documentarul despre Europa Liberă, făcut impecabil, şi mi-am dat seama că n-am cum să fac un astfel de film în Oradea. În cele din urmă lucrarea de licenţă n-a mai trebuit făcută, pentru că s-a dat doar examen. Aşa a apărut Blogul unui post de radio care nu mai există (sonvest.wordpress.com).

… în acelaşi timp eşti guest-post pe blogul lui Alexandru Seres.

Am fost onorat că mi-a propus să scriu pe blogul lui. Alexandru Seres are o gândire limpede şi puncte de vedere foarte argumentate. 

Cum şi de când a început colaborarea cu publicaţia „Şapte Seri” şi de ce nu ai ales alta? Cum îţi alegi temele?

Scriu la Şapte Seri pentru că ei mi-au propus. Alegerea temei este liberă. Încerc să abordez subiecte care să suscite un minim de interes. Sunt adeptul unei exprimări clare şi concise, pe înţelesul tuturor. Am început în octombrie 2008. Înainte am mai scris şi în Jurnalul Bihorean, în Crişana, la rubrica de tineret a lui Ovidiu Dan. Am scris şi în Bihoreanul, dar doar două materiale: unul despre pasionatul consumator de concerte Daika Attila şi unul despre profesorul Viorel Codreanu de la Colegiul Naţional “Samuil Vulcan” din Beiuş, care are o poveste specială.

Dintre radio şi televiziune, care îţi este mai apropiat de suflet?

Personal, sunt în război cu televizorul. Radioul spre deosebire de televiziune îşi păstrează decenţa şi eleganţa. Oamenii de radio au fără discuţie bun simţ, bun gust şi naturaleţe superioare celor din televiziune. Păcat că pe unii îi tentează ecranul şi comportamentul lor se schimbă. Regret teribil că radioul local este pe cale de dispariţie.

Spuneai că îţi place fotografia. De ce, ce şi unde ?

Cu ideea de a fotografia m-am jucat mai mulţi ani. Când m-am convins că nu e ceva trecător mi-am luat un aparat foto. Apoi am făcut un curs de fotojurnalism cu Teodor Radu Pantea, un profesionist desăvârşit. Mă consider aspirant la titlul de fotograf amator. Unealta mea preferată este teleobiectivul, cu care decupez lucruri frumoase din jurul meu. Dintr-un peisaj urât poţi să selectezi ceea ce îţi place şi să-ţi creezi o lume proprie, frumoasă. În 2008 am avut o expoziţie de fotografie la Lotus, pe o temă la alegere. Am expus o serie de 9 fotografii cu instrumente de muzicieni reprezentativi din Oradea.

Ai vreun model de om de radio sau TV ? Pe cine respecţi din media locală şi cine îţi sunt prieteni ?

Mă înţeleg bine cu oamenii din presa locală şi le apreciez munca. De la Mircea Chirilă, Călin Ardelean, Cristi Tabără, Mircea Jacan şi Alexandru Şereş am învăţat multe şi stăm la discuţii când avem ocazia. Îmi place cum scrie Florin Ardelean şi îl citeam cu atenţie pe Florin Budea, pe vremea când când scria la Bihoreanul rubrica ”Politrucuri”. În anii 90 îmi plăcea mult Ray Cokes de la MTV, îl apreciam teribil pe Andrei Vornic de la BBC şi eram fan Traian Ungureanu, pe vremea când era la BBC Londra. Din cei de azi, îi apreciez foarte mult pe Richard Guest de la CNN şi pe Luca Niculescu de la Radio France International.

Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ce ai retrăi şi ce nu ?

Nu aş mai vrea să trăiesc revoluţia şi nici ziua în care a câştigat din nou Iliescu în 2000 (când am avut de ales între el şi Vadim). Aş vrea să retrăiesc câteva momente din copilărie, ultima zi de liceu, ziua când am terminat armata şi cea în care i-am văzut pe U2 la Barcelona. Aş mai vrea şi o zi cu mama (am pierdut-o în 1999).

Dacă nu erai DJ, om de radio sau televiziune erai …? Ce ţi-ar mai plăcea să faci în viitor ?

Eram tot în radio şi tot în televiziune. Cu siguranţă aş fi rămas DJ. Mi-ar fi plăcut să fiu fotbalist, dar părinţii nu m-au lăsat. Cred că mi-ar plăcea să predau. Sau să lucrez la o agenţie de publicitate, la partea de creaţie. Nu mai vreau să apar la TV. Mi-era dor să fiu incognito. Expunerea publică devine în timp apăsătoare.

Cu cine ai vota dacă maine ar trebui să alegi un primar şi un preşedinte ?

Nu comentez. Doar prietenii mei foarte apropiaţi ştiu care este opţiunea mea de vot.

Cum te-ai descrie în câteva cuvinte ? Părţi bune, părţi rele ?

Să încep cu părţile rele: mă supăr cam uşor pe oameni, am tendinţa de a fi conservator, dar mă lupt cu ea. Sunt un pic orgolios şi câteodată îmi scapă lucrurile evidente. Am memorie vizuală slabă, uneori sunt cam vulgar – doar în mediile în care îmi permit. Părţi bune: sunt un tip serios, adică te poţi baza pe mine, am simţul umorului, sunt creativ, generos, un bun prieten şi confident.

Ce faci în timpul liber ?

Mă bucur de micile plăceri ale vieţii: citesc, caut muzică, îmi plimb câinele cărturar, savurez filme grozave. Pentru ca fiecare zi să fie o bucurie, trebuie să cauţi în fiecare zi o bucurie.

Ce ar trebui să ştie tinerii care vor să intre în media locală: presă scrisă, radio şi televiziune?

Tinerii să nu urmărească glorificarea personală. Mulţi sunt atraşi doar de mirajul de a fi vedetă. Mie mi-a plăcut să fac radio, nu am vrut doar să devin cunoscut. Îi rog să fie corecţi, în primul rând faţă de ei înşişi, şi să respecte regulile meseriei. Dar, mai ales, să fie responsabili cu mesajele pe care le emit în spaţiul public.

Kiss by Kiss cu Emil Trifa

Posted on Updated on

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 13 – 19 februarie 2009]

 

 

Vom relua şirul interviurilor cu tineri din Oradea. În fiecare săptămână, în 24 FUN, un tânăr orădean, din diverse medii: presă, radio, televiziune, învăţământ sau politică ne va povesti din culisele unei tinereţi de succes.

 

Îl ascultăm în fiecare dimineaţă, la amiază sau seară, ne pune la curent cu ştirile locale, ne furnizează informaţii despre trafic şi ne face recomandările celor mai bune filme de la cinema. Deşi este foarte tânăr, lucrează în radio de aproape 10 ani. A recunoscut că în tot acest timp nu a trecut prin momentul interviului. Acum, ne va povesti câte ceva despre el, cariera lui în radio, blogging, fotografii şi alte lucruri frumoase. Este vocea Kiss FM Oradea. De asemenea, este student al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Comunicării din Oradea, specializarea Jurnalism, în anul III de studiu. El este Emil Trifa.

emil-trifa

 

Emil, deşi eşti foarte tânăr ai în spate aproape 10 ani de radio. Cum a început totul ? Prin ce radiouri ai trecut? Le-ai “experimentat” şi pe cele naţionale?

 

Am început în 1999 la Radio Contact (în septembrie se vor împlini 10 ani de când lucrez în radio). Ulterior, am făcut „ucenicie” la Sonvest, dar nu am ieşit cu vocea pe post. Timp de 9 ani am lucrat la Radio Transilvania, dar de 8 luni sunt la Kiss FM, staţia locală. Ca posturi naţionale pe care le-am „experimentat” au fost: Europa FM, Radio 21, Vibe FM, Kiss FM, Magic FM şi One FM.

 

Acum lucrezi la Kiss FM. Cum decurge o zi la radio ? Cum pregăteşti ştirile şi celelalte intervenţii pe post? Cum te înţelegi cu colegii de la staţia naţională ?

 

Ziua de muncă începe undeva la ora 10:00, când colectez ştirile de pe surse, pe care apoi le redactez, le discut cu colega de la Magic FM (Andrada Mihai) şi le redau pe post. Produc programul local de KissFM şi publicitatea pentru ambele posturi: Kiss FM şi Magic FM, staţia Oradea. Aici intră: Kiss Blitz, ştirile şi Info Trafic. Despre colegii de la staţia naţională pot spune că sunt oameni foarte drăguţi, însă cel mai bine mă înţeleg cu Olix.

 

Ştiu că ai şi un blog. Povesteşte-ne mai mult despre bloguri, ce înseamnă el pentru tine, de unde ţi-a venit ideea de a-ţi crea blogul personal, care este adresa blogului, ce scrii în blog şi cum vezi celalalte bloguri. Te inspiră vreunul?

 

M-am apucat de blogging în 2007, în ianuarie. Consider că blogul este cel mai bun mod de a-ţi împărtăşi idei cu oamenii (nu neapărat ca jurnalist). Numele site-ului meu este Emil Trifa Online, iar adresa: www.emiltrifa.ro. Aici scriu despre tot ce mi se pare interesant sau revoltător. Îmi exprim părerile vizavi de ceea ce văd şi trăiesc. Nu sunt un fan al „contentului”. Există zile când nu scriu nimic, pentru că nu am nimic de spus. Îl citesc aproape zilnic pe Zoso.

 

Am înţeles că eşti pasionat şi de fotografie, lucru pe care l-ai demonstrat şi pe blogul foto. Ce îţi place cel mai mult să fotografiezi şi de unde această pasiune?

 

Pasiunea a început la terminarea liceului, când mi-am luat primul aparat foto digital. Îmi place să fotografiez natura, în special cerul. La adresa http://foto.emiltrifa.ro sunt câteva dintre fotografiile mele.

 

Ai vreun model de om de radio? Numeşte două persoane: o femeie şi un bărbat din radioul românesc, pe care le consideri exemple de oameni de succes, modele pentru ceilalţi oameni de radio.

 

Omul pe care îmi place cel mai mult să îl ascult este George Zamfiu (Europa FM). Dintre femei: Andreea Berghea (Kiss FM) şi Alexandra Minea (Naţional FM).

 

Te gândeşti să treci de la radioul local la cel naţional?

 

Am primit o ofertă de la Radio 21 în urmă cu un an şi jumătate, dar mă leagă prea multe lucruri de Oradea ca să merg în capitală. Mi-ar plăcea totuşi să fac animaţie pentru un post naţional. Însă în Bucureşti aş fi un om sterp. Ceea ce iese din gura omului de radio este influenţat şi de mediul în care trăieşte. Strămutarea ar presupune un risc prea mare, iar eu eu sunt prea conservator din anumite privinţe.

 

Pe lângă radio, blogging, fotografii, scrii şi în “Zile şi nopţi”. Cum îţi alegi temele ?

 

Temele sunt la liberă alegere, în funcţie de lucrurile care mi se par importante din actualitatea românească. Am început să scriu în revistă din noiembrie 2008.

 

În numărul nou al revistei “Zile şi nopţi” ţi-ai manifestat opinia vizavi de criza economică din mass media românească. Ce măsuri ar trebui să ia managerii televiziunilor, radiourilor sau ziarelor, pentru a trece cu bine de aceste momente, fără a recurge la măsurile drastice? Cum percepi declinul din media locală ?

 

Ca om care lucrează în domeniu, pot spune că erau de aşteptat unele situaţii. Multe instituţii media erau susţinute (nu dau nume). La fel se întâmplă şi cu presa locală. O instituţie care nu este o afacere are de suferit. La un moment dat ceva care stă pe un castel de cărţi de jos se poate dărâma la cea mai mică suflare de vânt. Cred că managerii vor trăi după principiul „om trăi şi om vedea”.  În acest context, oamenii de media care nu s-au trezit, vor trebui să se deştepte acum, să contribuie la îmbogăţirea calităţii produsului media pentru ca apoi să convingă clienţii că merită să investească în produsul lor.

 

Ce alegi în final: radioul sau presă scrisă ?

 

Radioul, evident. Hârtia mi se pare lipsită de viaţă, însă vocea de radio, deşi e ceva efemer, este plină de viaţă. Vocea îţi poate transmite o stare de spirit, fără să înţelegi o boabă din ce ţi se spune (de exemplu vocea unui moderator al unui radio finlandez).

 

Crezi că facultatea te-a ajutat în cariera ta ?

 

Facultatea te poate ajuta să-ţi perfecţionezi meseria, dar vocaţia este cea mai importantă în alegerea jobului. Oricum, mi-am ales jobul înainte de a-mi alege facultatea (eram de 6 ani în radio când am devenit student al Facultăţii de Jurnalism). Dacă nu era Jurnalism, aş fi ales Drept.

 

Ce înseamnă o zi  liberă pentru tine şi cum decurge ea ?

 

O zi liberă, aşa cum au alţii, dar cum eu nu am avut de mult timp, ar însemna să arunc telefonul pe geam, să îmi tai cablul de internet şi să nu ies deloc afară. Însă, o zi liberă înseamnă să nu mă duc în radio, să pot să dorm cât vreau (fără să sune ceasul), o zi în care să pot să văd un film în linişte. Nu îmi place să pierd timpul în lumea ireală (internet, gamming), aşa că mai bine descopăr lumea din jurul meu.

 

Cum te vezi peste 5 ani (termen scurt) ? Dar peste 10 ani (termen lung) ?

 

Eu nu sunt Baba Maranda să fac preziceri pe termen lung. Îmi place să ştiu ce fac mâine, peste o săptămână sau o lună. De asemenea, îmi place să îmi fixez obiective pentru anul în curs. 

 

Ce loc îţi place cel mai mult în Oradea ? Numeşte-l şi pe cel care îţi displace cel mai mult.

 

Cel mai mult îmi place parcul muzeului, mă rog, când exista. Acum e doar o mizerie, au transformat parcul într-un cimitir. Îmi mai plac dealurile oraşului. Locul care îmi displace profund este Grădina Zoologică. Cândva era un loc frumos, acum este doar o „închisoare” pentru animale.

 

Cum te-ai descrie în 3 cuvinte ? Deopotrivă, identifică 3 defecte ale tale.

 

Defecte: curios, impulsiv. Calităţi: om serios, consecvent, clasicist, deschis lucrurilor noi (până la o anumită măsură) – interesat de IT.

 

Ce mesaj le-ai transmite tinerilor care îşi doresc o carieră în radio?

 

Să se gândească foarte bine la luarea deciziei, dacă simt o aplecare asupra radioului, dacă sunt pregătiţi să se sacrifice, să muncească mult pentru a obţine lucruri mici, dar extrem de valoroase!

 

 

 

Un “bezmetic acru” pentru o presă … dulce

Posted on Updated on

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 3-9 octombrie 2008]

 „Nistorescu e un pic impostor. Adică se dă drept coneseur. Este suficient să priveşti o fotografie a acestui scriitor – jurnalist – ca să-ţi dai seama că suferă de complexul omului care n-a prea reuşit să iasă din tenişi şi din pantofi turceşti. Cornel Nistorescu nu ştie ce-i acela un costum de firmă. După cum se îmbracă şi se poartă, ai zice că n-a intrat niciodată într-un magazin de haine şi nici n-a trecut decât saptamâni pe la baia orăşenească. Un om care în viaţa lui s-a tuns rar, dar şi mai rar a încercat o cravată, şi n-a îmbracat un costum decât la cine ştie ce ceremonie. Vă place descrierea? De fapt, este descrierea mirlanească făcută de Nistorescu unei persoane”. Realitatea este de fapt mai apropiată de Nistorescu, decât de orice alt personaj despre care vorbeşte. L-am cunoscut şi pot confirma citatul pe care l-am dat ca exemplu. „Din păcate, după ce s-a imbogăţit, comportamentul său s-a acrit tot mai mult. Sigur, viaţa personală l-a marcat şi ea. Acum îl enervează totul. Se vede ca este un nefericit, dar asta nu ar fi nimic, daca nu l-ar enerva la culme fericirea altora. Asta îl face verde de tot. E  un biet avar care merge (singur!) la petreceri ca să nu mai cheltuiască bani cu mincarea. Nistorescu, “având o faţă de om căutat de poliţie”  (tot formularea lui!) ştie ce e un costum de firmă. Se laudă cu tot ceea ce îmbrăcă, celor care stau să-l asculte, pe la vreo sindrofie, că prieteni nu prea are. E fudul cu mărcile de pe el. Numai că, din păcate, mărcile nu-i aduc fericirea. Şi el tot cu unghiile netăiate pare!”. Nu este o descriere făcută de vreun frustrat lui Nistorescu, sunt nişte idei, fraze, gânduri ale lui Ioan T. Morar, care nu fac altceva decât să scoată la iveală adevărata faţă a acestui ziarist. Cornel Nistorescu a şi demonstrat asta, prin prezenţa sa în cadrul Şcolii Naţionale de Jurnalism pentru Tineret. În cea de-a doua zi a şcolii, jurnalistul a susţinut conferinţa „Jurnalism on-line. Perspective – reglementarea Internetului. Condiţiile de adoptare în România a Directivei Europene de Reglementare a Internetului”, loc în care şi-a exprimat pesimismul vizavi de viitorul presei, scoţând la iveală o parte din frustrările sale şi considerând că presa este cel mai concret exemplu de non-profesionalism într-un domeniu.

§  Scurtă istorie a unui ziarist comunist

 Originar din Orăştie, absolvent al Facultăţii de Filologie din Cluj-Napoca, Cornel Nistorescu a fost redactor şi redactor-şef adjunct, între 1974 şi 1980 la revistele „Viata Studenţească” şi „Amfiteatru”. Apoi a lucrat ca redactor la „Scânteia Tineretului” şi la „Flacăra”. După 1990 a fondat, împreună cu Mihail Cârciog, trustul de presă Expres, fiind directorul revistei cu acelaşi nume până la desfiinţarea acesteia, iar din 1997 a devenit directorul ziarului „Evenimentul zilei”, după demisia lui Ion Cristoiu. S-a numărat printre fondatorii primului post naţional privat de radio, Europa FM, şi al postului local de radio Total FM. De precizat este faptul că jurnalistul este recunoscut şi în presa internaţională prin publicarea unui editorial cu numele “Cîntarea Americii” (Ode to America), referitor la răspunsul dat de Statele Unite ale Americii, atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.  În prezent, deţine diverse proprietăţi imobiliare, autovehicule şi societăţi comerciale, a căror valoare este estimată de ordinul milioanelor de euro. Probabil acesta este şi răspunsul la întrebarea pe care ne-a adresat-o „aţi auzit că lucrez undeva? Că aş fi un angajat al vreunui ziar?”. Oricum dacă n-am auzit, înseamnă că notorietatea i-a fost dată numai de presă, atât de cea scrisă, cât şi de cea vizuală. Aşa a ajuns să câştige bani şi femei – împlonirea unei glorii de „presar”. Presa, pentru Nistorescu, pare a fi însă o suferinţă „Dureros de dulce”.  

§  „Există o invazie de non-profesionalism, cum nu există în niciun alt domeniu”

 

În cadrul discursului său, Nistorescu a precizat că presa de azi a devenit doar un mijloc de a face bani, o aterizare a societăţii la cote mici. Presa, în opinia sa, nu are niciun ideal, are doar un limbaj vulgar, lipsit de atitudine culturală, fără repere morale: “Presa de acum este într-o situaţie extrem de nefericită. Cea mai proastă presă de după 1990.” Cei mai mulţi dintre cei care cred că fac presă sau televiziune, au ales această meserie doar pentru notorietate, bani şi să apară la televizor. Din acest motiv, consideră că „există o invazie de non-profesionalism, cum nu există în niciun alt domeniu”, el însuşi contribuind la acest non-profesionalism, prin infiltrarea unor „impostori” în presa românească. Astfel, ziarele au ajuns o aglomerare de opinii şi de informaţii preluate de pe Internet, limitându-se doar la curiozităţi şi divertisment. Drept urmare, jurnalistica devine mai degrabă o deplasare a informaţiilor dintr-un calculator într-altul. Totuşi, Cornel Nistorescu consideră că Internetul nu ucide un ziar. Cel mai important lucru este calitatea textului, căci un ziar prost în tipar, este la fel şi în varianta on-line. E drept că presa online face tot mai multe presiuni asupra celei scrise, dar este de părere că acestea două vor coabita în viitor foarte bine.

§  Fără genii în jurnalism…

 Povestind puţin despre trecutul său, a dorit să remarce că prin Evenimentul Zilei a creat presa bulevardieră, dar care a avut un rol nefericit, devenind o caricatură de presă. Totuşi, mândria cea mai mare este aceea că a reuşit să transforme Evenimentul Zilei într-un ziar de referinţă. Nistorescu s-a arătat nostalgic faţă de presă de dinainte de ’89, considerând-o de calitate, pentru că pe atunci “trebuia să te zbaţi să ajungi cineva”. Ziaristul şi-a exprimat toate gândurile sale pesimiste referitoare la viitorul presei româneşti şi a celor care vor deveni jurnalişti. Consideră că o facultate de jurnalism nu este producătoare de jurnalişti, ci un adevărat ziarist devine ziarist doar profesând şI exersând. Va deveni bun, abia atunci când zi de zi va scrie câte un articol bun, apreciind că „în jurnalistică nu eşti în eternitate, ci eşti AZI!”. Notabilă a fost replica sa privind perspectiva sa asupra jurnaliştilor „nu există genii în jurnalism. Daca eraţi genii, nu eraţi jurnalişti!”. Cornel Nistorescu a vorbit şi despre tendinţa tinerilor de a-şi justifica ezitarea intrării în profesie prin lipsa relaţiilor din domeniu: “Vreau să vă scot din cap iluzia că meritaţi să fiţi angajaţi doar pentru că sunteţi studenţi la jurnalism. Meritaţi să vi se dea şansa să demonstraţi de ce sunteţi în stare.” Potrivit opiniei sale, Nistorescu susţine ideea cum că adevăratul jurnalism se produse în Bucureşti, ba mai mult, crede că un tânăr din provincie poate devansa un „capitalist” , prin prisma ambiţiei de a reuşi, de a răzbate în acest domeniu pentru a putea să se întreţină. Consideră că sistemul are nevoie de performanţe noi, de „foame de putere, de glorie şi succes”.

 Iar noi completăm: departe de a fi unul dintre cei mai pregătiţi şi fascinanţi invitaţi ai Şcolii de Jurnalism, Cornel Nistorescu a dat dovada nu doar de infatuare, pesimism şi frustrare, ci şi de o lipsă acută comunicare cu cei prezenţi în sală. Ne-a lăsat reci, ca şi perioada care l-a creat …