Posted in Cugetari

10 concluzii ale primelor 10 zile de carantină

Sigur că perioada aceasta, cel puțin interesantă  și tristă prin care trecem, lasă multe urmări asupra noastră, atât la nivel mondial, național, dar mai ales personal.

Afectați de amploarea evenimentelor, oamenii se roagă unii pe alții să nu iasă din casă, ci să rămână izolați pentru că doar astfel se stopează efectul răspândirii coronavirusului. Și fiindcă noi suntem ascultători, suntem deja de zile bune în casă (ieșim doar pentru strictul necesar). Noroc mare, însă, că avem ce face și timpul trece bine. Astfel că în aceste zile am tras câteva concluzii vizavi de primele zile de carantină:

  1. Lucrul remote, între productivitate și lipsa colegilor
    • Pentru că, Doamne ajută!, avem norocul să lucrăm de acasă, am observat că timpul de lucru este mult mai mare decât dacă am fi în birou. Fiind acasă începi dis-de-dimineață – căci timpul cu pregătirea pentru lucru și drumul efectiv până la lucru se diminuează simțitor – și termini mai târziu. Dar, este foarte bine și așa!
    • Totuși lipsa colegilor se simte. Însă grație tehnologiei, ne putem auzi și vedea via aplicaților specializate. Trecem și peste hopul acesta!
  2. Stăm mai mult cu familia
    • În mod cert, în tot răul este și un bine. Faptul că stai mult mai mult cu familia decât în mod obișnuit este un lucru fantastic. Raisei îi lipsește grădinița, dar încercăm zi de zi să găsim activități diverse și variate. Va trece și perioada asta și vin altele.
  3. Puzzle-uri cât pentru o viață
    • PuzzleFiindcă petrecem – ceea ce numesc unii “Quality time” – mult cu familia, puzzle-urile au devenit foarte atractive. Astfel că în aceste zile am făcut atâtea puzzle-uri cât nu am făcut toată viața.
  4. Casa este mult mai curată
    • Dacă tot vine Paștele, și tot avem atât de mult timp, zilnic câte un colțișor de casă este mai curat, mai îngrijit. Avem grijă să nu mai păstrăm lucrurile inutile și să păstrăm armonia în casă. Chiar și balconul l-am redecorat cu flori colorate în ghiveci, în așteptarea primăverii. Nu e ușor întotdeauna să îți păstrezi calmul când urmărești tot ce este în jurul tău, dar știi că doar optimismul te poate ajuta să treci și peste gândurile mai puțin bune.
  5. Aruncăm lucrurile care nu ne mai sunt utile sau le donăm în scop caritabil
    • Fiindcă suntem în proces de curățenie generală, aruncăm lucrurile care nu ne mai sunt utile. Ori dacă sunt încă în bune condiții și pot fi date altora, facem și asta. Însă, recomand și mai tare ca în cazul în care aveți lucruri bune, care ar putea fi date sau donate, să apelați la grupul de Facebook Licitații pentru Noel, unde se strâng bănuți pentru cazul lui. Citiți mai multe despre el, aici.
  6. Ne îmbunătățim abilitățile de bucărit
    • orezÎn mod clar, stând acasă ne gătim mai mult și facem tot felul de preparate. Mergem o dată pe săptâmănă să ne luăm cele necesare pentru săptămâna ce vine. Nu ne umplem nici frigiderul sau congelatorul până la refuz. Oricum știm că nimic nu durează o veșnicie, si nu are rost să se strice mâncarea.
    • Mai ales că acum, mai mult ca niciodată, mâncarea mai veche o reciclăm. Spre exemplu am găsit 2 metode faine pentru a recicla pâinea uscată, fie a o face pesmet, fie a o reface din nou caldă și proaspătă. Sau când ai mai multe adunate prin frigider, o pizza sau o shaorma sunt tare binevenite. Nu mai aruncăm mâncarea.
    • Vom sprijini însă și business-urile locale, ne-am propus ca măcar o dată pe săptămână să comandăm de la un restaurant local. Ei au nevoie de noi, așa cum și noi avem nevoie de ei.
  7. Ne mutăm în online la Oradea Toastmasters
    • La 7 ani după chartarea Oradea Toastmasters, a venit momentul mutării în online. Astfel că miercurea trecută, am participat și la prima ședință online via Zoom (o nouă aplicație pe care o învăț, folosită pentru comunicarea online). M-am bucurat să revin la ședință (cu codița după mine) după mulți ani în care nu am mai reușit să particip. Știm că acesta este doar începutul erei online la clubul de comunicare și leadership.
  8. Ne uităm la teatru online pentru mari și mici
  9. Facem tururi virtuale prin muzeele online
    • Vreau să fac în zilele ce vin niște tururi virtuale prin marile muzee din România și din străinătate. Aici găsim o listă impresionantă de muzee care dau această ocazie. Aștept ziua în care o voi putea face și live.
  10. Medităm mai mult
    • Și nu în ultimul rând, meditez mai mult. Mă gândesc la toate lucrurile importante, dar și mai puțin importante din viață. La ce contează de fapt, și ce nu. La toată graba zilnică ce este compensată acum de un timp calm și liniștit. La cum se oprește lumea, pentru ca Planeta să respire și ea în sfârșit. Ne- tras prea multe semnale de alarmă de-a lungul timpului, pe care le-am tot ignorat. Iar acum e timpul ei.

Știu că acestea sunt doar primele concluzii ale unei perioade ce se va mai prelungi, însă doar de noi depinde cât va dura. Probabil că doar atunci când Armata va intra pe străzi (modelul Italiei, ieri) ne vom liniști și vom opri această circulație a virusului. Mă bucur totuși că suntem mulți care înțelegem situația și ne auto-izolăm, pentru că știm că e doar o perioadă.

Aș minți să spun că nu mi-e frică, dar mai tare decât de acest virus, mi-e frică de consecințele sale, spre exemplu de criza economică și de tot ce va rezulta din ea. Iar criza din 2008 – prima din calitatea mea de angajat – am resimțit-o pe deplin pe proprie piele.

Tot ceea pot spune este că doar speranța și gândurile pozitive ne pot ajuta să trecem peste toate. Asta pe lângă celebra “Stai acasă”. Aștept cu nerăbdare ziua în care lucrurile vor deveni normale, și să văd cum va arăta lumea peste un an, cel puțin.

 

Posted in Editoriale

Reflecţii de nuntă

[publicat în revista 24FUN, săptămâna 15-21 august 2008]

Vara este anotimpul nunţilor, fiind perioada cu cele mai puţine posturi şi deci, cel mai potrivit moment pentru ca tinerii să îşi pună pirostiriile. Există multe obiceiuri şi superstiţii asociate cu nunţile. Multe dintre acestea îşi au originea încă de sute de ani. În ceea ce priveşte alegerea zilei, se spune că, în trecut, sâmbăta era considerată zi aducătoare de ghinion, acelaşi lucru se spunea şi despre luna mai. Cea mai cunoscută supersiţie este aceea cum că fata nu trebuie să fie văzută în rochia de mireasă de către mire decât în ziua nunţii. De asemenea, miresele trebuie să poarte ceva vechi (în special o jartieră veche pe care o primeşte de la o femeie fericită în căsătorie), ceva nou (pentru un viitor prosper al tinerilor căsătoriţi), ceva împrumutat (de la familia miresei, pe care această trebuie să îl restituie pentru a avea noroc) şi ceva albastru (în semn de fidelitate). Când toate acestea au fost luate în calcul, ziua cea mai importantă poate sosi.

Îmi amintesc când eram mică, îmi doream ca părinţii mei să mă ia cu ei la nunţile la care erau invitaţi. Nu se întâmpla aşa. Cu timpul, însă, am participat la tot mai multe, fiecare diferită şi specială în felul ei. Sâmbăta trecută, nunta la care am luat parte, a fost atât de diferită de toate celelalte cu care eram obişnuită … Nunţile de pocăiţi sunt aparte. Slujba religioasă a durat mai bine de două ore, cu multe predici ale pastorilor, precum şi cu momente artistice pregătite de apropiaţii mirilor. Abia spre sfârşitul slujbei, are loc actul nunţii efectiv. Recepţia se rezumă la muzică religioasă, multe bucate şi băuturi … nealcoolice. Lumea nu dansează, povesteşte, se pozează cu mirii şi vizionează filmuleţul poveştii de dragoste al celor doi. Culmea, mireasa nu este furată, deci fără probe pentru răscumpărare! De cele mai multe ori, aşa-zisa petrecere durează până cel mult la mijlocul nopţii; rareori se poate prelungi chiar şi mai mult …

În sfârşit, între mit şi realitate, indiferent de religie, căsatoria ramane acel act definitoriu pentru viitor, prin care se pune baza familiei şi căminului, a viitorului personal şi social.

Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi …

Posted in Editoriale

Decreţeii

De Alina Gâdoiu

Pentru cei din generaţia de după 1980 încoace, acest titlu poate nu înseamnă mai nimic. Mai mult, pare a avea o rezonanţă comică. Din păcate, documentarul cu acest nume nu este deloc amuzant. Deşi a apărut abia în 2005, regizorul Florin Iepan a reconstituit povestea copiilor comandaţi de Ceauşescu cu mărturii şi imagini din arhiva naţională de film. A rezultat un documentar înspăimântător… „Decreţeii” au fost denumiţi acei copii născuţi după 1966, când preşedintele comunist dădea decretul 770 prin care se interziceau avorturile. Fiecare familie era obligată să aibă minim patru copii. Femeilor le erau interzise orice metode contraceptive sau de întrerupere a sarcinii, fiindu-le permis avortul o dată cu împlinirea vârstei de 40 de ani. În şcoli erau interzise orele de educaţie sexuală. Informaţia nu era la îndemâna nimănui.

Pe termen scurt, s-a obţinut ce s-a dorit. Populaţia ţării a atins pragul de 20 de milioane de locuitori, ceea ce însemna una dintre cele mai mari creşteri demografice din istoria omenirii. Pe termen lung, însă, efectele au fost dezastruoase. La câţiva ani, grădiniţele, şcolile şi implicit dascălii nu mai făceau faţă exodului de copii ce invadau sistemele de învăţământ. Tot ceea ce pentru preşedinte însemna un viitor strălucit, avea să se năruie încet dar sigur.

Nici istoria, nici toate poveştile părinţilor şi bunicilor mei nu mi-au putut oferi mai multe detalii despre ce s-a întâmplat în perioada comunistă, aşa cum mi-a arătat acest documentar. Nu am foarte multe amintiri de pe vremea răposatului. Ţin minte doar câteva pasaje de pe vremea în care eram unul dintre „şoimii patriei”, purtând costumul acela, în combinaţie de portocaliu şi albastru cerneală. Îmi pare rău, eram mult prea mică să înţeleg tot ce se întâmpla în jurul meu. La fel de vagi îmi erau scenele terifiante din decembrie 1989, dar pe care televiziunea naţională mi le-a scos la iveală de-a lungul celor 19 ani.

Am avut şansa, dacă poate fi numită astfel, ca printr-o întâmplare sau nu, să descoper acest documentar, care m-a cutremurat de-a dreptul. E incredibil, cum aceşti decreţei, deveniţi apoi „şoimi şi pioneri” ai patriei, sătui de prea mult spirit PCR-ist, dau jos întregul regimul ceauşist. Nu am povestit toate acestea ca o recomandare de a vedea acest film. Te pune pe gânduri totuşi … Noi, cei din generaţiile de după ’80, nici nu ne dăm seama cât de norocoşi suntem. Ar trebui să fim recunoscători pentru vremurile în care trăim, să le mulţumim părinţilor noştri pentru tot efortul lor de a ne oferi tot ceea ce avem nevoie.

În plus, acum, găsim orice, oriunde, oricând. Adio cozi la alimente, adio programe de televizor oferite cu porţia, serbări cu şoimi şi pionieri ai patriei şi cine mai ştie câte altele… E timpul să ne bucurăm din plin de libertate de mişcare şi de exprimare, de ceea ce a fost obţinut după revoluţie: democraţia.