Posted in Relatari

BNE by JCI Oradea

Aseară am participat la primul Business Networking Event organizat în Oradea, în cadrul Hotelului Maxim. Mai exact, locul a fost gazdă pentru întâlnirea dintre reprezentanţii a mai multor companii locale cu scopul de a-şi face cunoscută afacerea personală. Procedura de desfăşurare este mai complexă, iar eu nu voi intra aici în detalii. Cu această ocazie, pe lângă faptul că am învăţat ceva nou, am avut şansa de a revedea colegi, prieteni din diverse organizaţii studenţeşti, precum şi directori de companii cu care am colaborat de-a lungul anilor.

Manifestarea nu ar fi avut loc fără sprijinul organizaţiei JCI Oradea, condusă de Ştefan Şerban. Moderatoare a fost Ligia Oala, coordonatorul acestui proiect. Pentru ca un eveniment de acest calibru să fie unul de amploare, invitat special a fost Dacian Palladi, consultant în afaceri, care a salutat iniţiativa membrilor, convins fiind că acesta este punctul de start pentru alte astfel de acţiuni. Finalul serii a fost marcat de o degustare de vinuri, sub aleasa observaţie a specialistului Dorin Popa.

Eu am participat din două motive: la invitaţia membrilor, cât şi pe parte de marketing din partea companiei DEC pentru a fi alături de Claudia (DEC). Alţi participanţi au fost: Raul Derecichei, Diana Cszeke (Eximtur), Flavius Porojan, Cristi Zeidler (Adecco), Georgiana (Radio Zu), notari sau medici. Deopotrivă, Vlad Popovici, noul preşedinte al AIESEC Oradea (căruia, am profitat de moment, şi i-am furat un interviu pentru noul  număr al Zile şi Nopţi), alături de Andrei Marinoiu, VP Corporate Relations au fost şi ei acolo.

Felicitări organizatorilor şi aşteptăm noi evenimente!

sursa foto: www.bihorstiri.ro