functionari publici

Momentul acela când ziua îţi este dată peste cap …

Posted on Updated on

Sunt multe zile care merită povestite. Dar timpul meu s-a schimbat atât de mult în ultimii ani, încât abia reuşesc să fac, zi de zi, cele mai elemetare lucruri. Însă ziua de azi … şi-a pus amprenta atât de tare pe rutina mea zilnică încât era tare păcat să nu îmi fac un pic de timp. De regulă când sunt gânduri scurte le împărtăşesc pe contul meu de Facebook, dar povestea zilei e mai mult decât un singur gând.

Ca de obicei, ne începem ziua undeva după ora 7.00, când ne pregătim să mergem la creşă/lucru. O las pe Raisa la creşă, merg la furnizor să îi dau de lucru pentru Qubiz şi să confirm o comandă. Mă opresc apoi să verific pe internet (mobile internet) la ce oră se deschide agenţia CFR Oradea (vezi foto. Sursă foto: Crisana) pentru a le lua unor colegi care merg în delegaţie bilete de tren. Menţionez că eu nu sunt un client al agenţiei de mulţi ani, ne-am obişnuit să cumpăram online biletele (simplu şi fără bătăi de cap), dar de această dată, din motive pur administrative, a trebuit să merg să le cumpăr fizic. Pe internet scria că programul de lucru este Luni-Vineri, 8.00 – 20.00.

Zic perfect, este 8.20 numai bine am timp. Ajung acolo. Pe uşă o hârtie ne semnala “Începând cu data de 2 MAi, programul Agenţiei CFR este L-V 9.00 – 17.00”. Mă uit la ceas 8.34.

Zic e ok, e o zi frumoasă, mă duc să mă plimb un pic pe Corso şi şă îmi iau cevă de gustat ca mic dejun de la celebra covrigărie Petru. Ajung acolo, doamna care tocmai servise pe cineva în faţa mea şi era vizibil deranjată de doamna de dinantea mea mă întreabă:
D: – Bună ziua! Ce doriţi?
Alina: – Bună ziua. Aş dori 1 covrig cu şuncă şi mozarella şi unul cu mozarella. Deci unul, unul.
D: – 3.50.
Alina: – Sigur? Am cerut unul, unul.
D: – că eu nu am auzit asta. E vreo problemă??
Alina (şocată de atitudinea ei): … nu … dar să nu fi plătit eu în plus sau în minus ..
Apoi mi-i dă cu cea mai mare greaţă posibilă … Şi plec… În gândul meu era cum să laud această covrigărie mai departe … pe pagina lor, pe Facebook … Zic, tot găsesc eu o soluţie. Ajung înapoi spre agenţie. Ora 8.45.

Între timp, uşa se deschide, dar este blocată de un scaun, semn că încă nu este momentul a fi deschisă. Şi stau şi aştept … (doar vorba aia “nu fuge nimeni după mine”…). Mă uit la ceas. Ora 8.56. Scaunul se trage şi doamna îmi face semn să intru. O urmez.
D: – Nu veniţi după mine! Haideţi aici. Spuneţi.
Alina: – … Aş dori 2 bilete. Unul dus şi unul întors pentru orele X dus şi Y întors ruta Oradea-Cluj şi retur. Apoi o să mai doresc 2 bilete pentru duminică. Şi apoi factură o să vă rog.
Doamna tot tastează tot tastează. Se listează şi cele 2 bilete. Apoi mă întreabă despre cele de duminică. Îi dau toate datele.
D: – 275 lei va fi.
Alina: – Zic dar nu aproximativ 200 lei costă? Eu mi-am făcut calculele de acasă.
D: – Nu. Aţi cerut 6 bilete. 2 dus şi 2 întors pe mâine şi 2 pe duminică dus.
Alina: – Poftim? Am cerut doar 4. Şi îi explic din nou …
Doamna începe să se certe cu mine, ba chiar îmi spune că eu fac asta intenţionat şi că culmea! eu aş fi fost şi acum o săptămână şi m-am certat cu colega ei pe aceleaşi motive.
Încep să îi povestesc că eu nu am călcat în agenţia CFR de mai bine de cel puţin 6 luni, căci avem cont pe CFR online tocmai pentru a evita astfel de situaţii şi a reduce timpii care oricum sunt preţioşi etc. Degeaba, ea o ţinea pe a ei şi că pe deasupra ar trebui să plătesc comision de anulare a biletelor … ba chiar
D: – Vin aici oameni de la ţară care chiar ştiu ce vor.
Da, înţelesesem aluzia, fină sau nu, dar era clar că nu aveam cu cine. In final a cedat si mi-a dat doar 4 bilete si am platit sub 200 lei. Si mi-a făcut factura. Desigur că mi-a greşit numele firmei. Am plecat fără să mai zic nimic ci doar să îmi doresc să putem plăti din nou online şi să nu mai fiu nevoită să dau de astfel de isprăvi de funcţionare.

Lucrez des cu instituţiile statului, prin prisma jobului, şi am avut tot felul de situaţii de-a lungul anului. Dar parcă asta a fost una din cele pe care nu le voi uita prea uşor. Sigur că o poveste la fel de interesantă ar fi cu poliţistul de la Rutieră căruia i se părea hilar faptul că  depun o plângere pentru o stradă cu limitare de viteză, cu sens giratoriu şi trecere după, unde pietonii sunt puşi în pericol … Şi alte câte şi mai câte.

Cum mi-am continuat ziua nici nu ştiu dacă mai are rost să o povestesc. De la faptul că prăjitura ce am primit-o azi de la colegi, lăsată pe masa mea, a fost luată în lipsa mea de cineva, şi continuând cu Raisa care mi-a pierdut pe drum, în plimbarea noastră, cureaua tocmai cumpărată … Astea sunt doar detalii.

Sincer, m-am cam săturat să fim oameni care trebuie să înghită în sec în faţa unor funcţionari lipsiţi de respect şi sătui de munca cu oamenii. Cred ca dacă nu mai au ce căuta în acest domeniu, ar fi bine să se retragă şi să lase locul unor oameni cărora le place asta, care îşi caută de lucru, care au de îngrijit o familie şi crescut copii…

Dacă nu schimbăm ceva, vom fi mereu prizonierii lor şi mereu la mâna lor…