România noastră cea de toate zilele

Deşi îmi displace tot mai mult să vorbesc despre politică şi pentru că subiectul GUVERN a fost super-dezbătut în această zi, nu pot însă să nu omit o vorbă veche din bătrâni: “Ţara arde şi baba se piaptănă”. Exact această frază i se potriveşte lui Băsescu, care azi, la Cluj-Napoca, în jurul orei 12.00 juca hora, în timp ce miniştrii PSD-işti îşi dădeau demisia pe capete. Asta e ţara în care trăim, o ţară în care, cu adevărat, peştele se împute de la cap. În opinia mea, nimic nu mai merge bine. Cu atât mai puţin în Oradea, oricât ne străduim.

Numai scandaluri, numai cuvinte precum: criză economică, criza politică, incendii, accidente etc auzim zi de zi. E inadmisbil aşa ceva. Pot spune că am văzut câteva ţări şi unele o duc muuuuult mai bine ca noi, altele sunt pe acelaşi nivel ca noi, dar mai rău ca noi încă nu am apucat să văd. Sunt sigură că se poate şi mai rău, dar tind să cred că ne poate fi mult mai bine.

De ce suntem ţara care ne ocupă tot timpul? De ce pentru o ştampilă pentru o diplomă trebuie să aştepţi săptămâni întregi? De unde atâta birocraţie? Atât sictir? Atâtea feţe triste în jurul nostru? Oare chiar mai există acel soare de după ploaie, aşa cum se tot vorbeşte?

Cică peste aproximativ 40 de ani, vom avea salarii europene. Cu un simplu calcul, peste 40 de ani voi avea 65 de ani – dacă voi mai trăi până atunci, dacă trecem şi peste sfărşitul lumii şi alte preziceri -, adică o vârstă la care nu va mai avea probabil atâta relevanţă salariul pe care îl iau cei tineri. Poate pentru o pensie bunicică ar merită să mai trăiesc, însă când auzi că un fost profesor, intrat acum la pensie, are 1600 de RON, în condiţiile în care timp de 40 de ani a predat, a fost dirginte şi mentor pentru zeci de generaţii, şi în plus a cârmuit şi un colegiu prestigios timp de 7 ani, ţi se face lehamite. În ce ţară trăim? Într-una în care ne lăudăm şi ne batem cu pumnul în piept că mărim pensia cu 2%? Păi suntem de mirul lumii! La o pensie de 1000 de ron, o creştere de 2% înseamnă 20 de ron! Ce să faci în ziua asta cu 20 de ron? Să trăiască ei cu mărirea asta şi să renunţe la toată bunăstarea lor şi să îi ajute pe cei nevoiaşi. Hai sictir, vorba anonimului din Ferentari (“prietenul” meu drag).

La fel se poate vorbi şi despre actualele salarii. Oameni capabili şi competenţi sunt subapreciaţi de către angajatori şi ajung să îşi caute joburi prin străinătate sau se orientează spre companii multinaţionale, pentru că acestea cu siguranţă supravieţuiesc şi în vremuri mai grele.

În final, singura întrebare care îmi vine acum în minte: când va fi mai bine? Închei cu un citat: “O să fie bine … dar altundeva”

Anca Sas: „Orădenii trebuie să îi acorde mai mult credit lui Ilie Bolojan”

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 27 martie – 2 aprilie 2009]

În „Cabinetul 2“, camera de lângă biroul primarului, a apărut de curând încă un consilier personal. Mai precis o consilieră… Asta se întâmplă la 13 ani după ce vestita Doina Ţibu a ocupat aceeaşi cameră, ca om al primarului liberal Mihai Sturza. Anca Sas, căci despre ea este vorba nu ştia despre Doina Ţibu, fiind prea mică când respectiva devenise vedeta Primăriei. Este însă una dintre multele blonde care ar putea aduce o mulţime de argumente împotriva prejudecăţilor care circulă despre ele. Totuşi, face uz cu diplomaţie de o scuză dezarmantă, mai ales atunci când greşeşte: „Ei! sunt blondă…“.De curând (pe 6 martie), şi-a sărbătorit ziua de naştere, despre care spune: „Printre problemele care erau de rezolvat la serviciu, am avut totuşi timp să primesc buchetele de flori care veneau pe bandă rulantă în birou şi erau toate ale mele şi numai ale mele. Plus zecile de telefoane, mesaje, cadouri şi vizite pe care le-am primit. Nimeni nu a uitat de ziua mea, şi aici vorbesc de persoane de la care mă aşteptam şi cele de la care nu ma aşteptam.”.Tânăra a absolvit, în urmă cu 3 ani de zile, Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Oradea, specializarea română-engleză. Îşi dorea mult să lucreze în învăţământ, dar din anul al treilea de facultate s-a angajat în cu totul şi cu totul alt domeniu. A ajuns să experimenteze munca de televiziune. La Antena 1 Oradea a ajuns după ce mama ei a vizionat un clip publicitar, prin care se anunţa o preselecţie pentru o prezentatoare de ştiri. Pentru această selecţie au fost depuse nu mai puţin de 1000 de CV-uri, din care au fost selectate 100. În final au rămas doar 5 concurente. Şansa a fost de partea ei şi a fost singura care a reuşit să treacă de toate etapele, respectiv de de cele 2 luni de probă. Anca îşi aminteşte cu drag de momentele din televiziune şi le consideră ca un punct de lansare în cariera sa. Totuşi, de mai mulţi ani a trecut de cealaltă parte a baricadei. Astfel că în prezent, este consilier de imagine al Primarului Oradiei, Ilie Bolojan, pe care, de altfel, îl admiră foarte mult. Timp de 2 ani a lucrat la Guvern, dar, recent, s-a întors în Oradea. Despre planurile sale, despre viaţa la guvern, dar şi la primărie, despre frumuseţe şi carieră, într-un interviu cu Anca Sas.

Cum este viaţa la Guvern şi de ce ai hotărât să te întorci ?

La Guvern aveam un contract pe o perioadă determinată. O dată cu schimbarea guvernului, deşi aş fi putut rămâne, dar având în vedere faptul că am lucrat doar pentru liberali, nu am vrut să lucrez pentru un alt partid. Am avut oferte şi de la Parlament, dar erau bani puţini şi nu m-aş fi descurcat acolo. Astfel că am pus variantele în balanţă şi am hotărât să mă întorc acasă, să lucrez la Primărie. Mi-a plăcut acolo, chiar dacă am plecat de acasă cu prejudecăţi privind Bucureştiul şi oamenii de acolo. Dar am cunoscut oameni deosebiţi. Trebuie să recunosc că în primele două-trei luni (din cei doi ani) mi-a fost mai greu în Bucureşti, fiindcă nu aveam prieteni, nici familie, nici rude. Cu toate acestea a fost o experienţă unică.

Ce înseamnă să lucrezi pentru domnul Ilie Bolojan ?

Cu domnul Bolojan am lucrat un an la guvern şi de două luni lucrez alături de dumnealui la Primărie. Dumnealui are o capacitate de muncă atât de mare, încât trebuie să-i ţii pasul tot timpul. Şi asta presupune şi ore suplimentare atunci când avem de muncit la diverse proiecte. Mă uimeşte capacitatea lui de a munci! Ştie să aprecieze oamenii muncitori şi corecţi, ştie să îi motiveze şi să îi sprijine oricând. De asemenea, este genul de om care pune înainte de toate binele cetăţenilor înainte de binele propriu. De aceea, şi-a dorit să ajungă primar, căci ştia că poate face mai mult decât ce s-a făcut în ceilalţi ani. Am avut multe de învăţat de la el.

Aşa cum este de aşteptat, părerile orădenilor sunt împărţite vizavi de primarul Ilie Bolojan. Ca mesager al primarului, ce le-ai transmite locuitorilor oraşului nostru?

Având în vedere victoria domnului Bolojan, de la locale (51% din primul scrutin), este şi normal ca oamenii să aibă aşteptări foarte mari de la dumnealui. Însă, orădenii trebuie să îi acorde credit, pentru că lucrurile nu pot fi schimbate peste noapte. Tot ceea ce a promis va face. Mai are 3 ani şi jumătate să poată schimba multe. Primarul îşi doreşte să aducă oraşul la un nivel european: mai multe locuri de parcare, mai multe perspective pentru tineri: locuri de muncă, locuinţe etc. Trebuie ca locuitorii acestui oraş să fie înarmaţi cu răbdare. Să aibă încredere că au făcut alegerea corectă. Să nu asculte tot felul de zvonuri şi să lase lucrurile să vină de la sine. Dacă domnul Bolojan a făcut treabă la Prefectură, dar şi la Guvern, va face şi mai departe, la Primărie. Şi mai mult decât atât, este foarte important ca şi oamenii să contribuie la curăţenia acestui oraş şi să sprijine administraţia locală.

Ai aflat probabil de iniţiativa avocatului Trif (strângerea de semnături împotriva lui Ilie Bolojan). Cum priveşti această situaţie?

Domnul Trif are un motiv pentru care face tot ce face. Dumnealui a avut un club, care a fost închis. Din păcate, presa îi acordă prea multă importanţă, deşi acesta nu are argumente suficient de puternice împotriva primarului. Niciodată ei doi nu au fost puşi faţă în faţă pentru a dezbate această problemă. Domnul Trif este foarte prost-informat, nu este la curent cu proiectele Primăriei. Dacă totuşi a pornit această iniţiativă, cred că ar trebui să vină cu soluţii concrete.

Eşti înscrisă în PNL. Cum ţi s-a părut campania lor electorală atât pentru Primărie, cât şi pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 2008 ?

Da, sunt membru PNL. Am fost validată de o lună, astfel că mă implic în diverse acţiuni ale partidului. Despre campania pentru parlamentare pot spune că a fost mai curată decât cea pentru locale. În primul caz, fiecare candidat s-a axat pe propria persoană, pe întâlnirile cu cetăţenii, nu au existat dezbateri sau jigniri. Au ajuns, ca în final, candidaţii să concureze cu alţi candidaţi, chiar dacă făceau parte din acelaşi partid! Din păcate, interesul oamenilor a fost unul foarte scăzut vizavi de aceste alegeri. Nu au fost interesaţi de cei care îi vor reprezenta în Bucureşti. În schimb, privind campania locală, cred că a fost una murdară, o luptă între doi candidaţi, unul PNL-ist şi unul PD-L-ist, aceştia din urmă adresându-i domnului Bolojan diverse replici şi comparaţii jignitoare.

Este mai convenabilă o carieră în politică decât în presă ? Din ce puncte de vedere ?

În presă poţi avea o carieră frumoasă, dar pe termen scurt (asta dacă vorbim despre un prezentator de televiziune). Am ştiut de la început că din presă nu poţi ieşi la pensie. Este o meserie foarte prost-plătită şi foarte puţin apreciată la nivel local. Presa la nivel înalt se face în capitală, deşi acolo bătălia este mult mai mare. Trebuie să îţi doreşti cu adevărat să faci asta, să fii dedicat, să munceşti doar pentru asta, să fii peste tot, nu contează că e zi sau noapte. Presa o faci când eşti tânăr şi plin de viaţă, când nu eşti preocupat să îţi întemeiezi o familie. Diferenţa dintre o carieră în presă şi una în politică este că, prima are rolul de a informa oamenii despre ce se întâmplă, în timp ce, prin politică poţi face ceva concret pentru cetăţeni. Chiar şi în politică este greu să îţi clădeşti o carieră. Oricât de bun ai fi, o dată cu schimbarea guvernului, este înlăturată vechea echipă şi aduşi oameni noi. Deci, azi poţi fii şi mâine NU!

Crezi că o carieră în politică ţi-ar putea afecta într-o oarecare măsură reîntoarcerea în presă ?

Cred că da. O dată ce treci de cealaltă parte a baricadei este foarte greu să te întorci. Îţi doreşti mereu mai mult, te învârţi în alte cercuri, te obişnuieşti cu un alt stil de viaţă, şi atunci nu prea te mai întorci în presă.

Cum îţi aminteşti de perioada de la Antena 1 Oradea ?

A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea, fiindcă eram înconjurată mereu de colegii mei, care erau şi ei foarte tineri, aveam aceleaşi idealuri, trăiam pentru ştiri. De multe ori mi se întâmpla să merg pe stradă, şi fiind foarte creativă, să găsesc din orice motiv câte o ştire (spre exemplu înflorirea magnoliilor în luna februarie, chiar dacă acestea înfloresc, de obicei, prin aprilie). Am fost o echipă foarte frumoasă, care muncea de dimineaţa până seara. Şi chiar şi în timpul liber vorbeam despre ştiri. La Antena 1 eram propriul meu şef, nu aveam totuşi o responsabilitate atât de mare. Singura responsabilitate era să ofer informaţia cât mai corect. Şi mai presus de toate astea, nu am vrut să fiu doar o simplă prezentatoare care citeşte de pe prompter, ci şi un reporter, care se află mereu în centrul evenimentelor.

Ce părere ai despre ideea Primăriei de a reglementa închiderea cluburilor la ora 23 ?

În zona în care stau nu mă confrunt cu această problemă. Însă, am prieteni care au copii mici, cetăţeni care vin la Primărie cu tot felul de astfel de plângeri şi, în timp, ajungi să îi înţelegi. De aceea, trebuie să existe o soluţie de mijloc. Astfel, iniţiativa Primăriei şi a Federaţiei Patronilor din Bihor este de a delimita locurile turistice de zonele de locuit. Cele mai problematice zone sunt cele din cartiere precum Rogerius sau Nufărul, acolo unde există cluburi sau localuri situate chiar la parterul unor blocuri de locatari. În acest sens, trebuie luate măsuri. Nu vor fi afectate cele de sub Pasajul Vulturul Negru, fiindcă aici vorbim despre un punct turistic. Avem mulţi tineri, cărora trebuie să le oferim locuri de distracţie. Concluzia este că sunt şi pentru distracţie şi pentru linişte, şi în acest sens se va găsi o soluţie care să împace pe toată lumea.

Mai apuci să mai ieşi prin oraş: cluburi, cafenele … ? În care ?

Reuşesc să ies în oraş la fiecare sfârşit de săptămână: fie în Columbus, în Heat sau Blue Monday.

Privind comparativ viaţa din Bucureşti cu cea de aici, crezi că „Oradea nu trăieşte”?

În Bucureşti se trăieşte. Lumea are tot felul de activităţi, deşi petrec foarte mult timp la muncă sau în maşină (fiind un oraş foarte aglomerat). Şi totuşi, îşi fac timp să meargă la teatru, la concerte, participă la tot felul de evenimente. La sfârşit de săptămână, parcurile sunt umplute la capacitatea maximă. Îmi amintesc faptul că îmi doream mult să vizionez o piesă la Teatrul Naţional, mi-a trebuit 2 luni până am reuşit să îmi cumpăr un bilet. Mereu sălile erau pline! În schimb, în Oradea, sâmbăta şi duminica e atât de pustiu pe străzi …

Cu ce altceva te mai ocupi ?

Dau meditaţii. Cândva, îmi doream să devin profesoară, deşi nici acum nu exclud ideea de a intra în învăţământ. Îmi place să lucrez cu copiii. Eşti ca o a doua mamă pentru ei. Cândva, meditam 20 de elevi pe săptămână, la materii precum română şi engleză, dar acum, din lipsă de timp, mai am doar două eleve. În plus, cred că pentru o femeie, această meserie este una foarte elegantă. Am avut şi am parte de multe satisfacţii şi părinţi mulţumiţi.

Şi totuşi mai ai timp şi pentru blogul tău. Despre ce îţi place să scrii ?

Atunci când mi-am creat blogul am solicitat ajutorul unui prieten de la guvern. Îmi doream mult să am un blog, deşi la început nu prea ştiam ce aş putea să scriu acolo. Când eşti o persoană „oarecum” publică, trebuie să ai grijă ce scrii, fiindcă orice apare publicat poate fi folosit ulterior împotriva ta. Nu poţi să dai nici foarte multe detalii personale. Pe blog scriu despre orice îmi trece prin minte, fără a da însă nume, astfel că nimic nu poate fi folosit împotriva mea. De altfel, scriu pentru mine, prin blog reuşesc să mă descarc: fie când sunt furioasă, fie când sunt fericită. Blogul meu nu este nici blog politic, nici unul de jurnalist, sunt doar scrieri ce reprezintă o parte din sufletul meu.

Crezi că frumuseţea poate fi un avantaj atunci când obţii un loc de muncă? În ce măsură te-a ajutat ea în cariera ta?

În general frumuseţea este un avantaj. În special atunci când eşti candidat pentru un post. Poate fi un avantaj la început, poate să te ajute să obţii respectivul loc de muncă. Dar, pentru a-l putea păstra trebuie să şi performezi, altfel respectiva persoană va face diverse compromisuri. În cazul meu nu cred că m-a ajutat. Nu am mizat niciodată pe aspectul fizic, ci pe pregătirea mea, pe faptul că am muncit mult, ba chiar mi-am sacrificat din timpul petrecut alături de familie şi cei dragi.

Ai vreo reţetă de frumuseţe ?

Sunt o persoană comodă şi anti-sportivă. În trecut, am făcut balet şi dans sportiv. Ocazional, merg la sală. Trebuie să recunosc că sunt dependentă de salon: cel puţin o dată pe săptămână mă duc la coafor, o dată pe lună la manichiură, şi mai rar ajung şi pe la solar. Investesc mult în cosmetice.

Cum trebuie să fie un bărbat pentru a te cuceri ?

Trebuie să fie un bărbat puternic. Îmi plac bruneţii, care nu sunt nici foarte înalţi şi nici foarte bine-făcuţi. Să aibă simţul umorului şi să mă pot simţi bine alături de el. Să aibă acel „ceva”. Dar mai presus de toate astea, să mă ştie respecta, să mă pot baza pe el şi să îmi înţeleagă independenţa, deşi pe cei mai mulţi bărbaţi, independenţa unei femei îi sperie!

Ai vreun model de femeie de succes după care te ghidezi în cariera ta sau îţi place să fii doar tu pur şi simplu?

Admir mult femei din show-biz şi politică. Cu toate acestea, îmi place să fiu eu şi atât. Sunt eu, cu bune şu rele. Fiecare persoană este unică în felul ei, nu trebuie să imităm pe alţii, nu trebuie să fim nişte copy-paste-uri! Pentru mine, mama este un adevărat model. O femeie puternică, care a ştiu să îmbine cu succes atât cariera cât şi viaţa de familie. Cu ea mă sfătuiesc tot timpul şi datorită ei am devenit foarte cerebrală.

Cum te-ai descrie în câteva cuvinte ?

Sunt o persoană modestă, sociabilă, prietenoasă, plină de viaţă şi ambiţioasă. În acelaşi timp, sunt plângăcioasă şi prea sensibilă la problemele oamenilor. Mă implic prea mult emoţional şi aş vrea să pot să fac mai multe pentru ei. Îmi doresc ca peste ani, dacă voi avea bani mulţi, să pot să fac ceva pentru cei neajutoraţi.

Ce ţi-ai mai dori să întreprinzi în următorii ani ?

Momentan vreau să mă implic în administraţie şi politică. Apoi, să decid dacă voi intra sau nu în învăţământ sau îmi voi înfiinţa propria afacere. Pe termen lung, îmi doresc multă linişte. Vreau să îmi întemeiez o familie. (3 copii!) Când va veni momentul, voi spune DA negreşit.

Ce faci în timpul liber ?

De când m-am angajat, nu am mai simţit să am timp liber. Şi totuşi, atunci când dispun de el, ies cu prietenii, la film, la teatru sau citesc cărţi. Ultimele filme văzute: „The strange case of Benjamin Boutton” şi „Challenging”, ultima piesă de teatru vizionată a fost „Pescăruşul”, ultima carte citită „Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafon şi în prezent lecturez „Printre portocali” a lui Vicente Blasco Ibanez. De asemenea, îmi place să şofez şi să particip la concursuri de karaoke, alături de prietenii mei.

Ai timp de regrete ?

Sunt perioade când am regrete. De exemplu, îmi pare rău că nu le-am acordat mai mult timp prietenilor şi că mi-am neglijat viaţa personală. Apoi, că nu mi-am trăit suficient anii studenţiei. În anul 3 m-am angajat. Sunt anii cu care nu te mai întâlneşti niciodată … Totuşi, nu am regrete majore. Am făcut de toate! În fine, cred că m-am maturizat prea repede!

Ce mesaj ar primi de la tine orădenii ?

Să aibă încredere în ei şi să nu uite să trăiască. Să nu rămână cu regrete şi să le încerce pe toate. Şi în primul rând să nu uite să fie oameni. Ce rost are să nu urâm ? Trebuie să fim cât mai buni.

Anca Sas în 24FUN

Noul număr al revistei 24FUN – ediţia de Oradea o aduce în prim-plan pe Anca Sas, consiliera de imagine a primarului Ilie Bolojan. Proaspăt întoarsă de la guvern, unde a lucrat timp de 2 ani, Anca este de mai bine de o lună de zile consiliera primarului Oradiei.

Frumoasă, inteligentă şi foarte zâmbăreaţă, blonda de la … Primărie mi-a acordat un interviu pentru 24FUN – ediţia de Oradea. La doar 26 de ani, se poate mândri cu o tinereţe încununată de succes.

Aflaţi mai multe despre ea în noul număr 24FUN de Oradea, şi cât de curând şi pe blogul meu. 🙂

De asemenea, vă recomand editorialul “Oradea moare” a lui Florin Budea, dar şi despre concertul incendiar al AC/DC de la Budapesta.

Pagini pline de …FUN!