It

Pentru că orice lovitură primită este un pas înainte

Posted on Updated on

Am urmărit, cu foarte multă tristeţe, evenimentele de aseară de la Bucureşti. (notă: Eu nu mă uit la TV, pentru că m-am obişnuit aşa de ani şi ani de zile, prefer să mă protejez de tot felul de informaţii care mă pot afecta într-un fel sau altul). Însă acum a fost totul diferit. Şi m-a făcut nu doar să mă întristez şi să rămân şocată şi îmi amintesc de Decembrie 1989, când avea doar 5 ani, însă mi-era tare frică de tot ce era la TV …

Evenimentul de ieri m-a făcut să mă întorc cu amintirile până acum fix 11 ani, spre august, 2007. Luna când m-am angajat pentru întâia dată. Nu mai este un mister unde am lucrat timp de aproape 4 ani. Au fost ani plini, ani în care am învăţat enorm de multe, şi pentru asta am tot respectul, ani în care am învăţat să lucrez într-o firmă de IT, să lucrez în comunicare, să lucrez cu clienţii. Dar au fost şi ani în care am avut ocazia să văd cum este să fii îndeaproape de un partid politic şi mai exact PSD. Am fost implicată în tot felul de campanii de marketing şi comunicare, am cunoscut mulţi oameni. A fost o perioadă foarte frumoasă, în care credeam în ideologia acestui partid: cu şi pentru oameni. Aşa cum sunt şi eu. Asta până când începi să descoperi lucruri pe care poate ţi-era mai bine să nu le ştii…

Am pregătit zeci de comunicate de presă, am ajutat la pregătirea site-ului organizaţiei locale şi multe altele. Eram bucuroasă că vedeam rezultatele imediate. Şi asta m-a făcut să continuu. Nu mă gândeam că voi fi arătată cu degetul pentru ideologia în care credeam la acel moment, ci mă gândeam că era munca mea. Că nicio muncă nu este ruşinoasă.

Au fost aproape 4 ani acolo. Mi-i amintesc cu drag, dar uneori cu tristeţe. Pentru că la fel ca în viaţă, şi la locul de muncă, ai parte atât de momente fericite, cât şi de momente grele. Ideea este cum le depăşeşti pe toate şi ce te face să mergi mai departe. Însă la un moment dat, din mult prea multe motive, pe care din motive personale nu le voi enumera, am ales să îmi schimb traseul vieţii. Aveam 26 de ani şi îmi doream un alt viitor. A fost acel moment când mi s-a spus că nu ştiu să scriu nici măcar un comunicat de presă, pe lângă alte buguri enumerate cum ar fi că nu mă voi descurca absolut niciunde. Dacă am fost vreo clipă tristă că mă despart de acei 4 ani, atunci am devenit şi mai tristă. Mi se putea spune orice, dar să nu fiu lovită fix acolo unde mă doare cel mai tare.

Au trecut 7 ani şi jumătate de atunci, timp în care viaţa mea s-a schimbat complet. Evident că am trecut peste răni, dar nu le-am putut, din păcate, uita. Pentru că unele lucruri nu pot fi şterse din gânduri. Mai ales dacă ai o construcţie ca a mea. De a pune la suflet şi de a te măcina, şi de a te gândi cu ce ai greşit.

Iar când evenimente de genul celui de ieri, apar în mod frecvent, îmi amintesc de povestea mea. A unui om care a fost aproape de acest partid şi care s-a implicat cu multă pasiune şi dăruire. Iar cine mă ştie, ştie că ceea ce spun este drept. Şi mai apoi, dacă am ales alt drum, diferit de al lor, mi s-au spus lucruri nedrepte. Eu nu spun că nu am greşit în acei ani, pentru că eram la început, şi învăţam. Dar ştiu că a fost de departe gândul meu de a nu face lucrurile bine.

Sunt sigură însă că dacă nu aveam un astfel de moment în viaţă, poate azi nu eram unde sunt. Şi asta mă face să fiu şi mai convinsă că noi, oamenii, avem nevoie de electroşocuri în viaţă pentru a face un pas în faţă.

Mă bucur enorm că mi s-a întâmplat asta, pentru că azi să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit în aceşti ultimi 8 ani. Fie că e vorba de job sau viaţă personală.

Trăiesc cu speranţa că vom reuşi să schimbăm ceva în ţara asta. Eu încă sper. Şi milioane de români încă speră şi luptă pentru asta.

Pentru că orice lovitură primită este un pas înainte. Iar dacă este speranţă, se poate.

Închei cu o notă la fel de pozitivă, precum în postarea de ieri, că loviturile pe care le primim şi le vom mai primi, nu ne vor descuraja, ci ne vor da putere să mergem mai departe şi să ne atingem visele.

Per Aspera ad Astra!

 

 

Advertisements

Tipuri de femei IT

Posted on Updated on

Femeia Virus: Când te astepti cel mai puţin, se instalează în apartamentul tău şi se face stăpână. Dacă încerci să o dezinstalezi, pierzi multe lucruri. Dacă nu, o să pierzi totul.

 

Femeia Internet: Trebuie să plăteşti ca să ai acces la ea.

 

Femeia Server: Întotdeauna e ocupată când ai nevoie de ea.

 

Femeia Windows: Ştii că are multe defecte, dar nu poţi trăi fără ea.

 

Femeia Apple Macintosh: Atrăgătoare, fără cusur, destul de scumpă, dar nu prea compatibilă cu altele; doar 5 la suta dintre bărbaţi cunosc plăcerea de a o avea.

 

Femeia PowerPoint: Ideală pentru a o prezenta la petreceri, mese de afaceri, etc.

 

Femeia Excel: Se zice că ştie să facă multe lucruri, dar tu o foloseşti doar pentru funcţia bazică.

 

Femeia Word: Întotdeauna te aşteaptă cu surprize şi nu există nimeni în lume care să o înţeleagă pe deplin.

 

Femeia DOS: Toţi au avut-o odată, dar nimeni n-o mai vrea acum.

 

Femeia Backup: Crezi că are destul, dar la ora de “să vedem” îi lipseşte ceva…

 

Femeia Scan-disk: Ştim că e bună şi că vrea să ajute, dar în realitate nimeni nu ştie ce face.

 

Femeia Screensaver: Nu foloseşte la nimic, dar te amuză.

 

Femeia Paintbrush: Toată machiaj şi nimic de fond…

 

Femeia Hard-disk: Îşi aminteşte de toate, tot timpul.

 

Femeia End-User: Nu face nimic bine şi vesnic te întreabă câte ceva.

 

Femeia E-mail: Din fiecare 10 fraze pe care le zice, 9 sunt tâmpenii.

Elevul de ieri, studentul de mâine

Posted on Updated on

Între tehnici şi vânzări

[publicat în revista 24FUN, săptămâna 18-24 iulie 2008]

de Alina Gâdoiu

Când a venit rândul să scriu un nou material pentru această săptămână, am ales să păstrez aceeaşi linie a examenelor, ca în numărul trecut când aduceam în discuţie bacalaureatul şi binecunoscutele „perle” cu care deja ne-am obişnuit în fiecare an.

Lăsându-le puţin la o parte, împreună cu contestaţile şi probleme deja depăşite, trec de la liceenii de ieri la studenţii de mâine, cei care sunt puşi acum în ipostaza de a păşi spre nivelul următor: facultatea.

Cu sau fără de folos pentru cei care încă nu s-au decis spre ce domeniu să se îndrepte, un studiu recent, realizat de către o publicaţie de specialitate arată faptul că un proaspăt absolvent de studii superioare a facultăţilor precum: calculatoare sau automatizări, cibernetică, limbi străine sau cele economice ca finanţe-bănci, are cele mai mari şanse să câştige minim 1.000 de euro pe lună încă de la primul loc de muncă. De astfel de remuneraţii se pot bucura cei angajaţi în companii de renume sau cele multinaţionale cu sedii de prin Bucureşti, Timişoara sau Cluj. Din păcăte însă, realitatea orădeană este, aşa cum ştim cu toţii, departe de aceste rezultate. Aici, un inginer abia licenţiat, ajunge în cel mai bun caz la un salariu de 500 de euro net, asta în condiţiile unei experienţe în domeniu de minim un an. Cu toate acestea, experţii în resurse umane susţin ipoteza cum că absolvenţii de IT rămân pe termen scurt cei mai căutaţi angajaţi. Pe termen lung, însă, avocaţii şi medicii, dar şi cei din domenii precum vânzări sau retail reuşesc să îi depăşească, financiar vorbind, pe toţi ceilalţi.

Dacă aceste cifre pun viitorii studenţi pe gânduri, atunci ar trebui să îi determine să urmeze cursurile unui sistem de învăţământ superior. Pentru cei decişi să îşi continue studiile în Oradea, în domeniile mai sus amintite, pentru acest an, oferta universităţii este una foarte variată: număr crescut de specializări, o avalanşă de locuri bugetate, dar şi nebugetate, posibilităţi „cât-cuprinde” de studii în străinătate şi multe alte facilităţi, unele dintre acestea fiind oportunităţi unice, de care trebuie profitat din plin. Şi în definitiv, nu este atât de relevantă universitatea absolvită, ci mai degrabă cunoştiinţele dobândite pe parcursul anilor de studiu.

În concluzie, în alegerea specializării, studentul de mâine ar trebui să ţină cont atât de perspectiva viitorului, cât şi de şansele care i se pot ivi pe parcurs.