Posted in Cugetari

Și simt miros de libertate

România iese astăzi la ora 0.00 din starea de urgență. După 2 luni, în care am fost opriți, am fost restricționați să ieșim din case, am fost puși să facem tot felul de declarații pentru orice ieșire, iată că a sosit momentul … libertatea revine încet, economia se repornește, oamenii ies din nou afară și se întorc probabil … la o nouă viață.

Libertatea de mâine

RadioZU a anunțat pentru astă seară: “<<Revelionul Relaxării>> bate la ușă. Ne dorim să rămâi în #StareaDeBine până când începe cea mai tare petrecere on air din România, așa că lăsăm aici un nou episod de #MuzicaAia💃🏼🕺🏻 Mihai Morar Daniel Buzdugan EMMA

Doamne, parcă nu îmi vine să cred ce vremuri am avut să trăim. Să o citez pe Cristina Liana Pușcaș, invitata mea de pe blog de azi, care frumos mi-a mai zis: “Frumos proiectul și să păstrezi toate răspunsurile, poate peste ani cineva le va documenta.”

Poate peste ani când se va învăța la istorie despre aceste vremuri, când poate copiii sau nepoții noștri vor vrea să afle adevărul despre ce a fost cu adevărat această perioadă, să caute mai mult, să sape ma adânc și să descopere cine știe ce adevăruri despre care poate noi nu vom știi niciodată …

Concluziile celor 2 luni

Mă gândeam și azi că parcă aceste 2 luni nu au fost atât de groaznice pe cum credeam că vor fi. Din contră, a fost o perioadă – așa cum deja am tot spus – în care am învățat tot felul de lucruri de una singură, fie pentru acasă, fie pentru job. Am fost privilegiați să avem așa un loc de muncă fain și flexibil și înțelegător. Am fost privilegiați că am rămas sănătoși alături de ai noștri.

Personal, după 2 luni din vremea coronavirusului, pot trage niște concluzii:

  • Nu tot ce spune media este și adevărat = Nu tot ce zboară se mănâncă
    • Mai demult, acum peste 12 ani, am participat la Școala Națională de Jurnalism, loc unde i-am cunoscut și ne-au vorbit jurnaliști precum Dan Diaconescu, Lucian Mândruță, Cristian Tudor Popescu, Cornel Nistorescu sau Mihai Tatulici. Pe atunci, Diaconescu prevedea că în scurt timp toate televiziunile vor deveni scandaloase, vânătoare de telespectatori și audiență. Nu îmi venea să cred, însă iată că timpul a dovedit că avea dreptate. M-am simțit îndobitocită în această perioadă, asaltată de tot felul de știri, de care am fost privată până la această pandemie. Da, recunosc, nu mai citeam presa – decât poate cea locală – iar la TV mă uitam foarte rar pentru că nu simțeam că învăț nimic nou. Însă acum am fost nevoită. Și simțeam tot mai mult cum mă cuprinde frica și  incertitudinea! Trăisem tare bine fără atâtea știri, îmi dădeam seama … dar pe de altă parte știam și că am nevoie de informații să văd ce ne mai așteaptă. Acum nu mai eram niște spectatori la dezastrele lumii, eram chiar noi, martori a tot ce se întâmplă.
  • Am avut șansa de a vorbi cu mulți oameni faini
    • Să le cer părerea despre ce au simțit și au învățat în această perioadă, cum văd lucrurile, ce vor face după ridicarea restricțiilor și altele. Și am fost foarte plăcut surprinsă să aflu că fiecare vede lucrurile în mod foarte asemănător. Nu mai există vechea normalitate, în care eram într-o grabă continuă, ci vine noua normalitate, în care sperăm că am devenit mai înțelepti, că am descoperit adevăratele valori, că vom prețui diferit libertatea
  • Am avut șansa de a învăța lucruri noi
    • Despre multe am vorbit deja în postările mele din această perioadă. Zilnic am învățat câte ceva. Ori în ziua de azi dacă ai acces la informații, la videouri, dacă știi să cauți ce ai nevoie, poți face orice.
  • Am avut timp mai mult pentru mine și ai mei
    • Nu am trăit în continua agitație din vechea normalitate, ci am luat totul mai calm, mai liniștit. Am stat mai mult cu ai mei și am făcut multe împreună.

A fost o perioadă, pe care la început am considerat-o grea. De fapt, era ceva nou. Și ca orice lucru nou, trebuie să ne obișnuim cu el. Azi, însă, am înțeles că aceasta va fi noua normalitate. Mai mult timp de calitate cu familia, mai mult timp pentru aprofundare de cunoștințe, mai mult timp pentru acasă, mai mult timp pentru reflecție.

Bob Sinclair (video mai jos) este unul din cei mai tari DJ-i ai lumii și cel care m-a binedispus de atâtea ori în această perioadă. De origine franceză, a intrat live pe Facebook timp de 54 de zile cât a fost starea de urgență în Franța, mixând timp de o oră. Iar la finalul stării de urgență, a postat un video ca o concluzie a ce a fost această perioadă.

Cam așa trebuie privită, ca o perioadă pe care în mod sigur nu o vom uita curând. Mulțumesc Doamne că ne-ai dat putere și sănătate să mergem mai departe, Doamne ajută în continuare! 🙂

Și simt miros de libertate … au mai rămas doar 5 ore.

Play
Posted in Cugetari

Mi-e dor, mi-e tare dor … de libertate

De la prima mea postare legată de cea mai actuală temă a vremurilor noastre, au trecut două săptămâni. Două săptămâni de stat acasă, de reorganizat taskurile, mintea și poate și viața.

Mă uit zilnic pe geam, amintindu-mi de zilele când eram liberi, când puteam merge oriunde și oricând fără să dăm cuiva vreo explicație ori să purtăm la noi o declarație pe proprie răspundere pentru ce avem de gând să facem o dată cu ieșirea din casă.

Mă mai uit și văd că sunt încă destui oameni și destule mașini care patrulează zi de zi. Și da,  economia trebuie să funcționeze în continuare, căci în mod sigur ne așteaptă o criză financiară cum nici nu ne așteptăm, probabil că aceea din 2008 a fost doar un mic copil pe lângă ce va urma…

Mi-e dor, mi-e dor de libertate, de părinții mei, de bunica mea, fratele meu și prietena lui, să îi văd live, nu doar prin online, de colegii mei dragi de la firmă, de coleguții și doamnele Raisei de la grădi, de prietenii și prietenele mele … Și scriu asta când deja lacrimile mă năpădesc.

În timpul zilei din timpul săptămânii, lucrând nu ai timp așa mult să te gândești, dar la final de zi, ies pe balcon, și mă apucă iar plânsul. Oricât de mult ai dori să faci și altceva, să îți găsești mereu preocupare, gândurile te năpădesc din nou. Câtă durere în lume, câte probleme … Cum va fi lumea după ce această nebunie va trece? Poate că:

  • vom iubi mai mult
  • vom prețui mai mult clipele alături de cei dragi
  • vom sta mai mult cu familia
  • (îi) vom plânge pe cei plecați pe nedrept de lângă noi
  • vom fi mai responsabili la locul de muncă
  • vom munci mai mult pentru ca economia să renască
  • vom aduce mereu ceva nou în domeniul în care lucrăm
  • vom iubi mai mult libertatea
  • vom călători mai mult în propria țară
  • vom fi mai altruiști
  • vom fi mai înțelegători
  • vom iubi și îngriji mai mult Natura și mediul înconjurător
  • vom sta să medităm mai mult
  • vom face cumpărături câte ne sunt necesare
  • și cine știe câte alte lucruri minunate vom face?

E doar un posibil scenariu. Poate că peste un an, tot ce am trăit acum, va fi dat uitării și ne vom reîntoarce la vechile obiceiuri. Sau poate nu … depinde doar de noi …

Știu doar că vreau să vină din nou ziua în care mă pot bucura alături de fiica mea de stat afară și bătut mingea fără să ni se spună că ar cam trebui să ne oprim căci poliția dă amenzi. Fără să mai purtăm măști și mănuși. Să fim din nou liberi.

Și a doua zi o luăm de la capăt. NU avem ce face, trebuie să luptăm și să ne rugăm că TOTUL VA FI BINE și că ziua aceea magică și mult dorită, se apropie pentru noi.

Viața ne dă zi de zi, lecții. Important este să știm și să putem învăța din ele. Ori din când în când ne mai dă și lecții la nivel mondial, din care cu toții ar trebui să învățăm ceva. Să ne reorganizăm prioritățile, să ne reorganizăm modul în care petrecem timpul cu familia, să ne reorganizăm cu toate, fie la nivel individual sau profesional.

Și postez și aici poezia care a devenit celebră în această perioadă, deși scrisă în anii 1800, “Vindecarea”

“Vindecarea”: minunata poezie a lui Kathleen O’Meara (1839 – 1888)

Și oamenii au rămas acasă
și au citit cărți și au ascultat,
Si s-au odihnit și au făcut exerciții
și au făcut artă și s-au jucat
și au învățat noi moduri de a fi
și s-au oprit
și au ascultat mai atent
cineva medita
cineva se ruga
cineva dansa
cineva și-a întâlnit umbra
iar oamenii au început să gândească altfel
Si oamenii s-au vindecat.

Și în lipsa oamenilor care trăiau
în mod stupid,
periculos,
fără sens și fără inimă,
Pământul începu să se vindece
iar când pericolul se sfarsi,
iar oamenii se regăsiră,
se întristara pentru morți
și au facut noi alegeri
și au visat la noi orizonturi
și au creat noi moduri de a trăi
și au vindecat complet pământul
la fel cum ei fusesera vindecați. (Kathleen O´Meara)

 

Posted in Editoriale

Decreţeii

De Alina Gâdoiu

Pentru cei din generaţia de după 1980 încoace, acest titlu poate nu înseamnă mai nimic. Mai mult, pare a avea o rezonanţă comică. Din păcate, documentarul cu acest nume nu este deloc amuzant. Deşi a apărut abia în 2005, regizorul Florin Iepan a reconstituit povestea copiilor comandaţi de Ceauşescu cu mărturii şi imagini din arhiva naţională de film. A rezultat un documentar înspăimântător… „Decreţeii” au fost denumiţi acei copii născuţi după 1966, când preşedintele comunist dădea decretul 770 prin care se interziceau avorturile. Fiecare familie era obligată să aibă minim patru copii. Femeilor le erau interzise orice metode contraceptive sau de întrerupere a sarcinii, fiindu-le permis avortul o dată cu împlinirea vârstei de 40 de ani. În şcoli erau interzise orele de educaţie sexuală. Informaţia nu era la îndemâna nimănui.

Pe termen scurt, s-a obţinut ce s-a dorit. Populaţia ţării a atins pragul de 20 de milioane de locuitori, ceea ce însemna una dintre cele mai mari creşteri demografice din istoria omenirii. Pe termen lung, însă, efectele au fost dezastruoase. La câţiva ani, grădiniţele, şcolile şi implicit dascălii nu mai făceau faţă exodului de copii ce invadau sistemele de învăţământ. Tot ceea ce pentru preşedinte însemna un viitor strălucit, avea să se năruie încet dar sigur.

Nici istoria, nici toate poveştile părinţilor şi bunicilor mei nu mi-au putut oferi mai multe detalii despre ce s-a întâmplat în perioada comunistă, aşa cum mi-a arătat acest documentar. Nu am foarte multe amintiri de pe vremea răposatului. Ţin minte doar câteva pasaje de pe vremea în care eram unul dintre „şoimii patriei”, purtând costumul acela, în combinaţie de portocaliu şi albastru cerneală. Îmi pare rău, eram mult prea mică să înţeleg tot ce se întâmpla în jurul meu. La fel de vagi îmi erau scenele terifiante din decembrie 1989, dar pe care televiziunea naţională mi le-a scos la iveală de-a lungul celor 19 ani.

Am avut şansa, dacă poate fi numită astfel, ca printr-o întâmplare sau nu, să descoper acest documentar, care m-a cutremurat de-a dreptul. E incredibil, cum aceşti decreţei, deveniţi apoi „şoimi şi pioneri” ai patriei, sătui de prea mult spirit PCR-ist, dau jos întregul regimul ceauşist. Nu am povestit toate acestea ca o recomandare de a vedea acest film. Te pune pe gânduri totuşi … Noi, cei din generaţiile de după ’80, nici nu ne dăm seama cât de norocoşi suntem. Ar trebui să fim recunoscători pentru vremurile în care trăim, să le mulţumim părinţilor noştri pentru tot efortul lor de a ne oferi tot ceea ce avem nevoie.

În plus, acum, găsim orice, oriunde, oricând. Adio cozi la alimente, adio programe de televizor oferite cu porţia, serbări cu şoimi şi pionieri ai patriei şi cine mai ştie câte altele… E timpul să ne bucurăm din plin de libertate de mişcare şi de exprimare, de ceea ce a fost obţinut după revoluţie: democraţia.