Posted in Recomandari

Schimb de Cărţi Oradea, ediţia de octombrie

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 15-29 octombrie 2010]

Manifestarea cu titlul „Schimb de cărţi” poate fi asemuită cu o întâlnire între prieteni în care se aşează cărţile pe masă, cercetăm înfometaţi ce au adus ceilalţi şi, astfel, se leaga conversaţi. Discuţiile devin, cu fiecare ediţie, tot mai animate. Fiecare participant este liber să intre în discuţii sau doar să stea şi să asculte, savurând un ceai, o cafea sau ce îi place. Oricine este binevenit la astfel de întîlniri şi este important de înţeles că nu este vorba despre vreun cerc închis în care toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. Puteţi veni şi fără cărţi, doar pentru a ne cunoaşte şi a bea un suc împreună. De asemenea, puteţi veni şi pleca oricând şi puteţi lua cărţi chiar dacă n-aţi adus nimic în schimb. Dacă nu vreţi să luaţi vreo carte, deşi aţi adus trei, este foarte bine şi aşa. De partea de gestiune a circuitului cărţilor pe la cititori se oupă tot organizatorii. Trebuie doar să vă treceţi numele şi “achiziţiile” pe o foaie de hârtie. Întâlnirile au loc lună de lună, astfel că următoarea ediţie va avea loc duminică, 24 octombrie, de la ora 15:00 la pizzeria Lucapiero. Pentru a primi şi alte notificări, vă puteţi înscrie pe grupul YAHOO de discuţii, creat pentru planul local http://groups.yahoo.com/group/SchimbDeCarti_Oradea/).

Sunteţi aşteptaţi cu drag la Schimb de Cărţi, ediţia de Oradea!

Posted in Recomandari, Zile si nopti

La Lucapiero, ai pizza cu ciocolată

Există pizza cu ciocolată?

Una dintre surprizele pe care ni le-a pregătit pizzeria Lucapiero este pizza cu ciocolată. Deşi pare incredibil, există! Se numeşte Ciocolatina şi este compusă din blat crocant, ulei de măsline şi ciocolată. La cerere se poate adăuga şi topping de căpşuni. Pentru cei curioşi, poate reprezenta un motiv în plus de a vizita restaurantul. De asemenea, o alta interesantă este Pizza Vegetariană, compusă din: blat crocant, ulei de măsline, pomodoro pelati, ciuperci, ardei gras, măsline şi ananas. De altfel, pe lângă aceste tipuri de pizza există şi alte sortimente. Aici, pizza are diametrul de 30 cm şi, respectiv 40 cm. În plus, la fiecare pizza cumpărată, primiţi una gratuit şi tot aşa. Detalii suplimentare şi pe www.lucapiero.ro.

Mai mult, Lucapiero poate fi o locaţie excelentă pentru organizarea de diverse evenimente, precum zile de naştere. Cei de acolo sunt extrem de atenţi la detalii şi pot amenaja localul de maniera în care să vă simţiţi cât mai bine şi să aveţi parte de o amintire de neuitat. Oricum, pizzeria este una elegantă, aranjată cu mult bun gust, pizza foarte bună, iar serviciile pe măsură. Recomand cu drag Lucapiero prin prisma tuturor acestor atuuri şi pentru că ori de câte ori toţi cei care îi calcă pragul sunt primiţi mereu cu multă ospitalitate.

Posted in Relatari

Ce s-a mai întâmplat în ultima perioadă?

Ultima perioadă a mea a fost marcată de diverse întâmplări şi activităţi, motiv pentru care nu am avut timpul necesar (e drept, nici inspiraţia) de a mai consemna ceva pe blogul meu.

Voi începe prin a povesti despre ziua mea, care în acest an s-a întins pe parcursul a trei zile, timp în care i-am avut aproape pe cei dragi şi prietenii foarte buni. Am serbat-o la Crinul Alb pe 24, în mod retras, urmată apoi de Lucapiero în 25, acolo unde am fost serviţi ireproşabil şi unde am fost primiţi cu atâta ospitalitate cum rar îţi mai este dat să vezi. Cu această ocazie, mi-am consumat tot premiul pe care l-am câştigat pe întregul an, oferindu-le invitaţilor mei pizza, care a fost şi de această dată mai mult decât delicioasă.

Aşadar, cu bucurie pot spune că au fost zile extrem de frumoase, însă au trecut atât de repede şi trebuia să mă lovesc din nou de realitatea mai puţin plăcută: de mărirea TVA-ului şi alte probleme pe care ni le aruncă Guvernul pe cap.

Luni, în schimb, am fost invitata Mihaelei Bar la emisiunea “De vorbă cu … “, unde am povestit circa o oră despre bloguri, Top Talents, cărţi, şcoală şi alte subiecte. Emisiunea va fi difuzată în următoarele zile: luni, 5 iulie, de la ora 20.00, miercuri, 7 iulie, de la ora 12.00, vineri, 9 iulie, de la ora 12.00 şi duminică, 11 iulie, de la ora 11.00.  A fost o experienţă interesantă, dar nu sunt foarte sigură că îmi doresc să o mai repet.

În sfârşit, ne-a luat şi valul creşterii TVA-ului, astfel că micii sau marii întreprinzătorii au fost nevoiţi să modifice nu doar preţurile, ci şi să schimbe TVA-ul de pe casele de marcat. Firmele autorizate în realizarea acestei proceduri au profitat mai mult sau mai puţin de această măsură, astfel că pentru o operaţie de maxim 10 minute, unii percepeau o taxă de 40 de RON, în timp ce alţii ajungeau chiar la 150 de RON (din nefericire). Lumea care venea la noi la firmă ne mărturisea cum preţul nostru este cel mai mic, spre deosebire de al altora care ar face orice să câştige de pe urma necazului oamenilor.

Au fost deci zile pline, în care ne-am confruntat cu situaţii care mai de care mai dificile, însă în final speranţa este ca această cotă să revină la normal în câteva luni (oare?).

Ultima zi lucrătoare din săptămână mi-a adus bucuria de a-l revedea pe Lulu Cremeneanu şi pe Didi, care mi-au făcut cadou cartea vişinie pe care am câştigat-o la un concurs de “ghicit chelii“. Volumul îi aparţine lui Mircea Stroe şi se numeşte “Oraşul cu un singur locuitor”. Am reuşit să o finalizez astăzi şi personal pot spune că am fost plăcut surprinsă. O carte bună, chiar foarte bună.

S-au întâmplat multe în ultima perioadă, bune sau rele, important este ca de fiecare dată să găsim puterea necesară de a le depăşi cu bine, pe toate.

Posted in Relatari

Despre religie şi Nostradamus la SDC de Iunie

După 3 ore despre literatură, religie şi alte subiecte captivante, am încheiat şi ediţia de iunie a Schimbului de Cărţi. Conform preconizărilor, vom intra într-o mini vacanţă şi ne vom revedea peste 3 luni cu forţe proaspete.

Întâlnirea de azi a avut loc tot la pizzeria Lucapiero (acolo unde la o pizza comandată, primeşti una gratis), şi unde ne-am adunat : George, Andreea, Ioana, Florin, Andrei, Ioana, Sebi, Laurenţiu, Silviu, Horea şi Cipri. Lili, ţi-am simţit lipsa ! Mă bucur că dintre cei prezenţi, au fost şi câţiva care s-au aflat pentru întâia dată printre noi. Acest fapt nu a constituit însă o problemă pentru ei, fiindcă s-au integrat foarte repede în atmosferă.

Cu sinceritate pot spune că a fost una din acele ediţii când nu mai voiam să plecăm şi discuţiile ar fi putut continua şi până dimineaţă, apoi am fi luat-o de la început.

Au fost şi cărţi foarte bune aduse, eu mi-am « însuşit » două dintre ele şi anume : « Dragostea e capcana diavolului » de Hande Altayli şi respectiv « Codul lui Nostradamus »de Michael Rathford. La schimb, mi-am dăruit cartea Andreei, şi în plus am oferit mini bomboane de ciocolată participanţilor, ca un preambul pentru ziua mea.

Sper să fi fost o gazdă bună şi participanţii să se fi simţit bine. Personal, cred că a fost una din cele mai reuşite ediţii. 

Îmi doresc ca în toamnă să continuăm pe aceeaşi linie, să avem şi mai mulţi participanţi şi să se ştie că în Oradea mai este loc de lectură.

Posted in Recomandari

SDC de iunie

Pe 20 iunie (adică cu 4 zile înainte de ziua mea) va avea loc ediţia de iunie a Schimbului de Cărţi, de această dată de la ora 17.00 la Pizzeria Lucapiero, ne anunţă Lilişor. De altfel, întâlnirea din această lună este ultima înainte de vacanţă, cel mai probabil o să ne revedem în toamnă. 

Încă nu m-am decis ce voi lua cu mine, nici ce am luat data trecută nu am apucat să citesc (adică “Ghidul managerului de presă – dar tot îl termin şi îi fac şi recenzie), dar până atunci am timp să mă hotărăsc.

Din câte mi-a spus Lili, care din păcate nu va putea fi prezentă la întâlnire întrucât va fi plecată la Bucureşti, voi fi eu “gazda” şi sper să fiu una bună. Am pregătit câteva mici surprize. Vă aştept cu drag!

Posted in Recomandari

Am câştigat, iubirea mea, am câştigat … la LUCAPIERO!

Cu toţii ne amintim cu tristeţe sau din contră, un zâmbet ne apare subit pe buzele noastre, atunci când auzim aceste cuvinte. Însă când cu adevărat am câştigat ceva, mă simt cu adevărat fericită.

Spuneam într-un post ceva mai vechi că un TOP TALENT mănâncă pizza GRATIS tot anul! Ei bine, astăzi am reuşit să îmi ridic cele patru PIZZA pe care le-am primit după participarea extraordinară la concursul lansat de PIZZERIA LUCAPIERO.

Am luat 2 pizza PROSCIUTO e FUNGHI şi 2 QUATRO STAGIONI şi credeţi-mă  pe cuvânt sunt DELICIOASE! Vă recomand din suflet să daţi buzna acolo fiindcă la o pizza comandată primeşti una gratis, la 2 …4, la 10 … 20! Deja ştiu ce voi lua la ziua mea, pe 24 iunie!

Mulţumesc LUCAPIERO că până la finele anului mi-ai oferit această bucurie!

Posted in Recomandari

SdC de mai

Lilişor ne informează şi de această dată că în luna mai, ediţia Schimbului de Cărţi va avea loc duminică, 23 mai, de la ora 15.00, la pizzeria Lucapiero (în sfârşit am să îmi pot ridica premiul: adică cele 4 pizza GRATIS).

Cel mai probabil că voi fi prezentă. Iau cu mine “Singur printre actori. A fi sau nu antrenor” de Mircea Bradu şi Emeric Ienei, carte apărută anul trecut sub editura Arca.

Posted in Relatari

TOP TALENTUL mânânca pizza GRATIS tot anul

Şi iată cum 2 VEŞTI EXTRAORDINARE mă ţin trează la această oră.

1. Sunt TOP TALENT 2010, concret am fost selecţionată printre primii cei mai buni 250 de tineri din ţară, după parcurgerea a 2 etape dificile şi dacă totul decurge conform planului, vineri, 14 mai şi sâmbătă, 15 mai, sunt la Bucureşti, la Insistul Bancar Român să fac parte la tot felul de traininguri şi seminarii interesante

2. Concursul marca LUCAPIERO şi-a desemnat câştigătorii. Adică, eu şi Sebi vom mânca pizza GRATIS, tot anul !

Concluzia este că un TOP TALENT mănâncă PIZZA gratuit tot anul !

Posted in Recomandari, Zile si nopti

La Lucapiero, mănânci de te saturi!

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 30 aprilie – 14 mai]

La o pizza cumpărată, primeşti una gratis! La două, patru şi tot aşa …

Deşi pare de necrezut, chiar există. La pizzeria Lucapiero, la o pizza comandată, primeşti una gratis. La două comandate, primeşti patru! La 10 … 20 şi tot aşa! Pizza oferită gratuit nu poate fi mai scumpă decât pizza comandată, dar poate avea aceeaşi valoare. Mai mult decât această promoţie atractivă, stă în fapt, o pizza făcută pe vatră, pregătită după reţete vechi, folosind ingrediente de bună calitate. Adevărata pizza poate ajunge oricând la dumneavoastră, acasă sau la servici. Pentru comenzi mai mici de 25.50 lei se percepe o taxă de transport de 3.50 lei.

Vorbim despre un local aranjat cu mult bun gust, o pizza delicioasă (de diverse sortimente) care îţi este servită în cel mult 15 minute, alături de nişte sosuri de usturoi, roşii sau oregano. Acestea sunt doar câteva dintre atributele care descriu pizzeria Lucapiero. Situată pe strada Mihai Eminescu, vizavi de Inspectoratul Şcolar, este deschisă de luni până vineri între orele 12.00-23.00, iar sâmbăta de la 16.00-24.00. Este acel tip de loc în care eşti întâmpinat încă de la primul pas cu multă ospitalitate şi bucurie.

Detalii suplimentare despre pizzerie şi promoţiile sale se pot găsi pe site-ul www.lucapiero.ro.