Schimb de cărţi – ediţia de Oradea

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 30 aprilie – 14 mai 2010]

În oraşul nostru, au loc, lunar, întâlniri ale pasionaţilor de literatură

Primăvara pare a-şi intra în drepturi. Gândul la zilele calde de vară, la posibilitatea de a zăbovi preţ de zile sau săptămâni într-un loc magic, plin de soare şi multă apă, parcă nu ne mai dă pace. Însă, mai avem un pic de îndurat, motiv pentru care sfârşitul de săptămână ar putea fi prilejul ideal pentru odihnă, mini-excursii sau de ce nu … pentru literatură. Şi pentru că vorbim despre lectură, vom afla despre tot ce înseamnă „Schimb de cărţi” în Oradea.

 „Schimb de cărţi” în lume

“Schimb de Cărţi” constă într-o serie de întâlniri lunare ce se desfăşoară în mai multe oraşe din România, dar şi din străinătate, simultan. Pe scurt, pasionaţii de lectură se întâlnesc pentru a schimba cărţi între ei şi a discuta într-un cadru cât mai liber şi cât mai puţin rigid, la un ceai, un suc sau o bere, despre cărţi, autori, edituri şi orice le mai trece prin minte. Intrarea este liberă şi oricine poate participa.

„Schimb de cărţi” în Oradea

Pornind de la acest model, de mai bine de doi ani de zile, în Oradea, au loc lunar, asemenea întâlniri ale pasionaţilor de lectură, prilej cu care orădeni de toate vârstele discută despre cele mai noi apariţii din lumea cărţilor, despre cărţi citite şi pe care doresc să le citească în viitorul apropiat.  „Schimb de cărţi” poate fi asemuit cu o întâlnire între prieteni: „Aşezăm cuminţi cărţile pe masă, cercetăm înfometaţi ce au adus ceilalţi şi, astfel, se leaga conversaţii” susţine Liliana Ianculescu, organizator al întâlnirilor din Oradea. Discuţiile devin, cu fiecare  ediţie, tot mai animate. Fiecare participant este liber să intre în discuţii sau doar să stea şi să asculte, savurând un ceai, o cafea, chiar şi o pizza sau ce îi place.

Ispita Episcopului mi-a fost luată la SDC de ianuarie

Şi a fost şi ediţia de ianuarie a Schimbului de Cărţi. Ne-am adunat şi de această dată la Casa del Caffe, unde gazdă a fost Lilişor. Am fost mai puţini decât de obicei, dar punem seama pe faptul că a fost şi frig afară şi e o perioadă mai grea din multe puncte de vedere. Cei mai mulţi au venit, au lăsat cărţile şi s-au întors acasă pentru a se pregăti de sesiune. Cărţi, însă, au fost foarte multe. Voi enumera câţiva dintre cei care au fost prezenţi: Orădeanul, Designerul, Dan, Alina, L.G sau FUA (care a fost rapid şi a şi făcut o consemnare de la faţa locului-> sursa foto chiar de la el de pe blog).

Eu am dus, aşa cum spuneam într-un post anterior, “Ispita Episcopului” de Mariana Gavrilă, care a fost rapid luată şi “Sub piele” de Michel Faber, care nu a avut deloc trecere. În schimb, restul cărţilor pe care le-am dus la ediţia din decembrie au fost şi de această dată ochite de către participanţii ediţiei.

Dintre toate cărţile aduse, mi-am extras şi eu vreo două şi anume: “Nopţile bestiei” de Chelsea Quinn Yarbro, respectiv “Cu mănuşi” de Mihaela Nicola. Cu alte cuvinte, conform coperţilor lor, am luat o frumoasă şi o bestie. Abia aştept să le citesc şi să le povestesc.

Între timp, am de terminat “Turnul sinucigaşilor” de Mircea Bradu, adică teatru scurt, pentru care voi avea o recenzie, separat.

SDC de ianuarie

Lilişor ne informează că ediţia de ianuarie a Schimbului de Cărţi va avea loc duminică, 17 ianuarie, de la ora 15.00 în Casa del Caffe, str. Vasile Alecsandri, nr.5.

Eu vin cu două cărţi: “Ispita Episcopului” – Mariana Gavrilă şi “Sub Piele” – Michel Faber.

Ispita Episcopului

E destul de ciudat să scrii despre o carte la care ai fost prezent la lansare în urmă cu mai bine de un an de zile şi să susţii că de abia acum ai reuşit să o citeşti. Ei bine, da. Prin mâna mea s-au perindat mai multe cărţi în ultimul an, am fost la destule lansări, iar cartea despre care voi vorbi acum, abia azi am reuşit să o finalizez.

Am început-o ieri, aducându-mi aminte cu drag de doamna Mariana Gavrilă. Ştiu că îmi promisesem şi propusesem să o citesc chiar după lansare (undeva la finele anului 2008), dar din diverse motive nu am mai apucat. Acum însă era momentul. Îmi amintesc cu mult drag de acea lansare, care s-a ţinut în Sala Albastră a Hotelului Continental din Oradea. Din păcate, lumea nu s-a înghesuit să apară la acest eveniment, printre invitaţi aflându-se prieteni ai autoarei şi reprezentanţi ai presei. Programată să înceapă la ora 17.00, autoarea s-a lăsat aşteptată câteva minute, după care şi-a făcut apariţia într-o frumoasă rochie de gală, de culoarea neagră, accesorizată cu diverse mărgele. Imaginea ei de lady m-a fascinat. Ne-a îmbrăţişat pe fiecare şi ne-a mulţumit pentru prezenţă. Era evident că emoţiile o năpădeau. Discursul său, extrem de simplu, ne-a dat din nou de înţeles că îi este mult prea greu să vorbească despre carte, dar noi o vom citi şi vom înţelege despre ce este vorba.

Mărturisesc (şi DA, mi-e ruşine de asta) că până în momentul lansării, nu ştiam prea multe despre jurnalista Mariana Gavrilă. Din câte am înţeles se retrăsese o perioadă din mass-media locală. La eveniment fusese prezentă prietena ei, doamna Eugenia Paşca (de altfel prezentă în carte), precum şi maestrul de ceremonie, Mircea Bradu, sub a cărui editură, Arca, cartea a văzut lumina zilei.

Ţin minte că a fost o lansare fără prea mult fast, dar produsul finit avea să ne spună mai multe. “Ispita episcopului” este o poveste de dragoste cu un final trist. Este o dragoste care nu apucă să mai fie împlinită. M-am considerat mai tot timpul o raţională, o persoană care digeră mai greu filmele siropoase sau cărţile de dragoste, însă în timpul acestei lecturi m-am întristat cumplit de mai multe ori.

Nu am să intru foarte mult în detalii pentru a nu spulbera misterul întregii poveşti, dar este clar: pentru cei mai mulţi dintre noi, fericirea se află în lumea de dincolo de nori. Mariana nu mai apucă să îşi trăiască viaţa alături de jumătatea sa, care renunţă chiar şi la a fi episcop, fiindcă în momentul luării acestei decizii, sfărşeşte brusc în urma unui atac de cord, la zeci de mii de kilometri de ea. Totul se întâmplă la două zile după Crăciun …

În încercarea ei de a găsi răspunsuri în afirmaţiile pe care Biblia le face, de a găsi o logică între unele contradicţii, în final, rămâne singură, fără a-l mai vedea încă o dată pe acela care i-a promis că se va întoarce din New York, pentru ea, va renunţa la tot şi îşi vor petrece restul vieţii împreună. Dar nu a fost să fie aşa. Ei se vor întâlni într-o altă viaţă …

Profund fascinată şi deopotrivă bulversată de această poveste, constat acum, aşa cum şi autoarea spunea, că sufletul ei este o carte deschisă. Ea, cea care vorbea despre unul, despre altul, devine, cu această carte, un subiect de discuţie. Pentru unii este o păcătoasă, pentru alţii o femeie care nu a mai apucat să îşi trăiască viaţa alături de cel sortit, pentru alţii … cine ştie?

În fond, oricum ar fi, Mariana este cert o femeie tristă. Pe chipul ei s-a văzut ades, o tristeţe ascunsă, în ciuda zâmbetului pe care îl afişa la fiecare întâlnire. Nu ştiu cum îşi trăieşte viaţa în acest moment, dar sper să fie fericită. Iar cartea ei ar putea ajunge o carte foarte bine vândută dacă artistul român ar fi mai mult promovat. O recomand cu căldură.

Ca în vremurile bune …

Am avut o duminică ca pe vremuri … Am citit mult (m-am apucat să citesc cartea lui Mircea Cărtărescu “De ce iubim femeile”, dar nu am terminat-o încă, după care o voi lua pe a Marianei Gavrilă “Rădăcini”), am mers mult pe jos şi am luat şi tramvaiul! Mi-a adus aminte de vremurile din liceu, dar şi din facultate, când umblam foarte mult pe jos sau cu tramvaiu şi citeam mult. De altfel, mă pregătesc cu mari emoţii de evenimentul meu, care se apropie cu paşi rapizi, dar despre care nu am să vorbesc încă foarte multe.  Supriză!

Aseară, la fel. Mi-am amintit cu drag de anii ’90, căci pe VH1 am urmărit topul celor mai bune 50 de piese dintre anii 1990-1999. Piese foarte bune, artişti de marcă. Mă gândeam atunci ce mândrie este pentru un artist să-şi poată asculta piesele, la radio sau la TV, chiar şi după 10, 15, 20 sau mai mulţi ani, după lansare ? Şi aici ar intra: Prince, Janet Jackson, REM, Cher, George Michael şi mulţi alţii.

Mă bucur când am parte de clipe care îmi amintesc de anii care au trecut. Anii care au trecut, nu au cum să revină, anii cei mai frumoşi sunt anii care au să vină!

Insectar

Nu, nu este vorba despre colecţia mea de gângănii sau alte vieţuitoare!

“Insectar” este noul volum semnat de Florin Ardelean. Lansat azi, de la ora 14:00 în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Jurnalism a Universităţii din Oradea, cartea se prezintă ca o colecţie de articole scrise de autor şi adunate pe parcursul a cinci ani.

Manifestarea de azi a fost prilejuită şi de prezenţa unor politicieni  precum: senatorii Ioan Mang şi Petru Filip, Gavrilă Ghilea, Gheorghe Carp, Traian Abrudan, Mircea Matei, Mircea Bradu, Ştefan Seremi, Lia Pop, dar şi critici de literatură, oameni deosebiţi ai oraşului: Aurel Chiriac, Ioan Moldovan sau Traian Ştef. Nu îi pot omite pe jurnaliştii deja consacraţi ca: Alexandru Seres (însoţit de soţia sa, Monica, actualmente angajată a Muzeului), Ioan Laza, Valentin Buda, Florin Budea, Marian Gavrilă, Dan Simai, Călin Corpaş  şi alţii.  Nu a lipsit nici Dacian Palladi …

Şi să nu uit, foarte mulţi viitori jurnalişti! Adică studenţi ai facultăţii, care pentru viitori jurnalişti mi se păreau mult prea timizi. E doar o părere.

Evenimentul vine la aproximativ un an de când a plecat de la Jurnalul Bihorean (JB), respectiv de când cărţile sale “Dogmă şi opinie” şi “Jurnalism şi tranziţie” au fost desemnate Cartea Anului de către JB. 

Ca o paranteză, Florin Ardelean şi-a dat demisia de la TVS (televiziunea la care deţinea funcţia de redactor-şef) în urmă cu aproximativ două luni de zile, o dată cu instalarea noii conduceri. În prezent, îşi continuă munca de profesor în cadrul secţiei de Jurnalism a facultăţii orădene.

Până în acest moment, Florin Ardelean a lansat nu mai puţin de 5 volume … şi se pregăteşte şi de următorul. Probabil o continuare a “Schiţelor erotice“. Cel puţin asta ne-a dat de înţeles.

Până la un review al cărţilor să auzim numai de lucruri frumoase … şi cât mai multe astfel de manifestări!

Sunt clipe şi clipe …

Uneori, îmi dau seama cât de mult îmi neglijez blogul, pe când el (blogul) prin definiţia lui ar trebui mereu adus la actualitate. Pur şi simplu, sunt într-o agitaţie continuă şi practic nu mai am timp să îmi aştern gândurile. Deşi nu e o scuză plauzibilă …

Au fost zile pline, zile frumoase, dar şi mai puţin reuşite, bucurii, dar şi tristeţi, prieteni şi duşmani. Aşa e firesc să fie în viaţă. Chiar şi de prea mult bine ne-am plictisi, căci mereu, zi de zi, căutăm ceva nou, ceva pentru care să simţim cu adevărat că trăim. Că nu trăim degeaba. Deşi, existenţa noastră e atât de efemeră. Azi eşti, mâine … cine ştie?

Ziua de azi a început cu multă tristeţe. Unul dintre foştii mei colegi de facultate, Emanuel, care mă impresiona cu respectul pe care îl avea faţă de mine, cu bunătatea lui şi mai presus de toate, cu inteligenţa lui sclipitoare, a mers azi spre ultimul său drum. În urma lui a lăsat peste 300 de oameni, care au venit într-o zi de noiembrie, să-şi ia rămas bun de la el.

În astfel de clipe, realizezi de fapt, că întreaga viaţă te zbaţi să ajungi, să creşti, să faci, să ajuţi, ca în final să ne întâlnim cu toţii, poate, într-o altă lume.

Am avut parte de zile pline, trăim vremuri de campanie, vrem să schimbăm ceva, iar tocmai această convingere ne dă putere să luptăm şi să susţinem doar pe cine merită. De la organizări de întâlniri cu oamenii, la comunicate de presă ante şi post-evenimente, de la neînţelegeri cu alte staff-uri de campanie şi până la satisfacţii din plin, aşa aş putea să descriu pe scurt perioada pe care o străbat acum.

Au mai rămas doar câteva zile până când în 30 noiembrie vom vota schimbarea. Aşa cum spunea dl Mang într-unul din discursurile sale: “Chiar dacă ţineţi ştampila în mâna dreaptă, să votaţi stânga!”.

În seara asta, ne-am adunat cu toţii la Lotus Center, atât la un pahar de vorbă cu staff-ul de campanie şi cu dl Mang, dar şi pentru un pic shopping.

Nu îmi venea să cred. Parcă au înnebunit orădenii! Am făcut de la mine de acasă şi până la Lotus aproape o oră! În condiţiile în care în mod normal străbat această distanţă în doar 5 minute! Lumea chiar s-a lăsat dusă de valul reducerilor.

Desigur, am luat şi revista 24FUN şi cu regret, constatam, ceea ce oricum ştiam, că nu mai sunt printre editorialişti. Cel puţin pentru o perioadă … sau cine ştie până când ? Doar timpul o poate decide. Au fost 2 ani de 24FUN, 2 ani în care am avut şansa de a mă exprima şi de a mă citi mii de orădeni.

Sunt clipe şi clipe … stropi din viaţa noastră …

Şi ca să închei pe un ton ceva mai vesel, am reuşit să prind ieri o lansare de carte foarte reuşită, 2 volume semnate Mariana Gavrilă şi un eveniment briliant desfăşurat în Sala Gri a Hotelului Continental.  Personalităţi selecte ale oraşului, dar şi jurnalişti deosebiţi: de la Florin Budea şi până la reporteri şi fotografi de la Realitatea Bihoreană, lalolată într-o atmosferă demnă de o recepţie şi evident, o autoare pe măsură!

Acestea sunt micile bucurii, care fac marile diferenţe …