Posted in Carti, Filme, Recomandari

De la DRACULA la OMUL LUP

Ieri am reuşit să mai termin o carte. Este vorba despre “Dracula” a lui Bram Stoker şi cred că este pentru prima oară când citesc o carte după ce am văzut filmul cu mult timp în urmă. Sincer, cartea mi-a plăcut mult mai mult poate şi prin prisma faptului că descria cu lux de amănunte tot ce se întâmplă, toate acele scene de groază, care poate în film nu au acelaşi efect. E o carte bună, despre care însă nu am să spun foarte multe, fiindcă legenda lui Dracula o ştie deja toată lumea.

De la literatură la film nu există decât un pas. Şi dacă tot vorbim despre horror, vampiri şi vârcolaci, am apucat să văd şi eu, în această seară, la Hollywood Multiplex Oradea, filmul “Omul Lup”, în rolul principal avându-l pe celebrul Anthony Hopkins.

Scenariul mi s-a părut foarte cunoscut şi m-a dus cu gândul înspre “Thriller” cu Michael Jackson, cu omul care se transformă în lup de îndată ce luna plină se înfăţişează pe cer. Nu pot să spun că a fost un film ieşit din comun, ci mai degrabă unul cu care eram deja obişnuită. Există totuşi câteva scene în care ai nevoie de o inimă de fier să le rezişti.

În concluzie, am trăit un weekend plin de adrenalină şi … mult horror! Oare la ce ne trebuie nouă oamenilor atâtea astfel de filme?

Posted in Funny

Scrisoare către Moş Crăciun

[via email]

Dear Santa,

So far this year you have taken away my favorite dancer Michael Jackson, my favorite actor Patrick Swayze, my favorite singer Stephen Gately and my favorite actress Farah Fawcett.

Just so you know, my favorite politician is Traian Băsescu.

Regards.

Posted in Oameni deosebiti

You are not alone …

Aşa ne spunea şi Michael Jackson, la fel şi Stephen Gately … Doi artişti plecaţi mult prea repede dintre noi.

Michael a lăsat în urma lui nu doar milioane de fani îndureraţi, ci şi o carieră muzicală de succes şi un film documentar: “This is it”. Urma să susţină 50 de concerte la Londra şi era nespus de entuziasmat de tot ceea ce urma să facă. Nu a mai apucat să îşi vadă visul împlinit.

La rândul său, Stephen, în timpul concediul său în Mallorca, la doar câteva ore de tragica veste, şi-a sunat prietenii să le spună că abia aşteaptă să lanseze noul album, din care 2 piese le avea deja pregătite. Nici el nu a mai reuşit să îşi pună planul în aplicare. Acum, colegii de trupă vor lansa un album în memoria lui …

Doi artişti care au lăsat mult în urma lor: două vieţi dedicate muzicii şi fanilor lor. You are not alone, de asta puteţi fi convinşi.

Posted in Relatari

Învaţă, implică-te şi ieşi în faţă

De câteva zile îmi tot propun să scriu un nou post şi să nu dau tot altora loc pe aici. În sfârşit, m-am instalat frumos la biroul meu, mi-am adunat toate gândurile despre o situaţie tipic românească.

În jurul meu, sunt mulţi tineri, care sunt într-o căutare disperată a unui loc de muncă. Într-adevăr, criza şi-a spus cuvântul puternic în acest an, dar asta nu înseamnă că dacă într-adevăr voiau ceva pentru ei, nu puteau reuşi. De mai bine de o lună încoace, de când sunt parte a revistei Zile şi Nopţi – ediţia din Oradea, mă străduiesc să promovez ONG-uri studenţeşti locale (ex: ASMO, ASUO, AIESEC şi urmează JCI), şi nu doar studenţeşti, în speranţa că tinerii vor învăţă ceva din toate acestea şi se vor implica mai mult în lumea voluntariatului. Acum 7 ani, când am înfiinţat ASUO, am fost convinsă că va fi o mare schimbare pentru viaţa mea. Şi aşa a fost. În ciuda faptului că în acest an am terminat chiar şi masteratul, legătura cu ASUO a rămas, motiv pentru care am decis ca într-o măsură mai mare sau mai mică să îi ajut în realizarea BALULUI BALURILOR. Şi asta înseamnă de la promovare puternică la parteneri şi sponsori pe măsură. De restul se ocupă cei mai “în temă”.

De ce fac toate acestea? m-ar întreba multă lume. Am auzit foarte multe vorbe urâte despre mine de-a lungul timpului, pe mulţi i-a deranjat faptul că îmi place să mă implic, să fac ceva pentru studenţi, pentru oameni. Eu am mers mai departe, am continuat să îmi urmez visele şi să dau tot ce am mai bun din mine. Toate acestea m-au ajutat apoi, porţi multe mi s-au deschis, orizontul mi s-a luminat. Am cunoscut foarte mulţi oameni, iar o parte dintre ei au fost, sunt şi vor fi mai mult decât nişte prieteni, ci şi mentori, cărora le mulţumesc pe această cale. Şi pentru că la rândul meu am fost sprijinită, este rândul meu să fac acest lucru şi pentru cei care nu au acest noroc. Să valorificăm oameni cu adevărat buni şi ţara noastră să nu rămână fără de valori.

Insist în continuare că orice implicare, de orice fel, şi aici aş adăuga mai ales voluntariatul în ONG-uri care relevă şi spiritul de leadership, este una foarte bună. Dacă nu aveam un background destul de puternic în spate, după absolvirea facultăţii, cu siguranţă că nu aş fi reuşit să îmi găsesc un job sigur. Acum însă, am 2 ani şi 2 luni la DEC şi alte câteva implicări active. Şi toate acestea sunt repere importante pentru viitor. Eu cred în viitorul meu. Îmi pare că sună foarte bine.

În seara asta am aplicat pentru un alt concurs de jurnalism, pentru care, în primă fază trebuia trimis CV-ul. Am realizat că am un resume complex şi asta m-a bucurat. Apoi, am pregătit un alt resume, dar în engleză, pentru o altă experienţă nouă. Ştiu că sunt provocări mari, dar sunt deosebit de importante pentru procesul de dezvoltare profesională. Sunt o dovadă clară a calităţii profesionale a unei persoane.

Susţin implicare, susţin şi învăţarea. Cred că, în fond, toate le facem pentru noi şi nu pentru cel care ne angajează. Dacă tinerii de azi ar fi mai implicaţi în viaţa politică, socială, economică, voluntariat … nu ar mai întâmpina probleme precum imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă la finele absolvirii unei facultăţi. Companiile cer experienţă, fie că este vorba despre experienţa în ONG sau chiar joburi din timpul facultăţii. Dacă nu le ai, rişti să mai cauţi mult şi bine. Iar timpul trece …

Să nu lăsăm să treacă viaţa pe lângă noi, fără să facem nimic. Să lăsăm ceva în urma noastră. Acum, cuvintele mă duc spre filmul “This is it” în rolul principal Michael Jakson, artistul care chiar a lăsat ceva în spate după plecarea lui mult prea devreme …

Concluzia este simplă: “Învaţă, implică-te şi ieşi în faţă”

Posted in Muzica, Oameni deosebiti

E ziua Michael Jackson

Astăzi este ziua Michael Jackson. Regele pop ar fi împlinit 51 de ani. Chiar dacă au trecut mai bine de două luni de când şi-a luat rămas-bun de la noi, zvonurile cum că el încă trăieşte nu mai contenesc. Bietul artist, nici în lumea de dincolo nu are parte de linişte.

Un moment de reculegere pentru cel care a fost MJ.

Posted in Relatari

Not again …

Dacă nu am scris nimic în ultima perioadă este pentru că nu am chef. Pur şi simplu mi-e greu. Sunt supărată. Pe lumea asta. Pe non-valorile astea. La ce îţi ajută să fi terminat o facultate şi un master, să te tot fi implicat în vari-activităţi, să înveţi, să te zbaţi, să scrii, să fii TOP TALENT, când multă lume nu dă nici măcar 2 lei (vechi) pe tine?

Ca scriitor nu ai parte de prea multe aprecieri, ca artist cu atât mai puţin. Sunt atâţi tineri cu potenţial în ţara asta, şi cu toate astea vine câte unul-altul şi îşi bagă piciorul (pe româneşte spus) în munca şi talentul tău. DAMN!

Povestea cu Michael m-a pus din nou pe gânduri. În ultimii ani, când lumea nu mai ştia prea multe despre el, îl bârfea şi îl ponegrea. Acuma ies la iveală tot felul de detalii cum că nu ar fi fost pedofil şi alte lucruri urâte care s-au spus despre el. Acum toată lumea îl omagiază, îi sunt prieteni … Au uitat de tot. Speră că Cel de Sus îi va ierta. În fine … 

De ce credeţi că am plecat de la 24FUN, că nu mai puteam de bine? Şi mai urmează nişte decizii în perioada următoare. Trist, dar real …

Posted in Muzica

In the closet

Aseară, am văzut un alt documentar despre viaţa lui Michael. Printre altele au povestit şi despre clipul “In the closet” alături de modelul Naomi Campbell. Mişto piesă!