Mircea Bradu

Invitatii la lansari de carte: “Potpuriuri” si “Rafale de primavara”

Posted on Updated on

Revin încet la vechile pasiuni … După aproape 4 ani de când nu am mai vorbit în public, revin la acest obicei drag mie. Dar doar temporar, și doar pentru scurt timp.

Prima mea reîntâlnire va avea loc miercuri, 16 mai. Detalii mai jos:

“Miercuri, 16 mai 2018, ora 18.00, vă invităm la lansarea cărții ”Potpuriuri”, autor Ștefan Lazăr. Evenimentul se va desfășura în Corpul I, Cetatea Oradea, etaj 1Volumul, apărut în condiții grafice excepționale la Editura Arca, cuprinde peste 1.000 de aforisme, reflecții și cugetări, ale autorului, scrise în ultimii doi ani.
Este cel de-al patrulea volum al lui Ștefan Lazăr, după ”Gânduri” (2009), ”Similitudini” (2013) și ”Circumvoluțiuni” (2016).
Vor lua cuvântul: scriitorul Mircea Bradu și Alina Gâdoiu.
Moderatorul evenimentului: Cristina Liana Pușcaș.”
Cea de-a doua va avea loc luni, 4 iunie 2018, de la ora 17.00, la Librăria Cărturești (din Lotus Oradea), unde voi avea ocazia de a fi alături de doamna mea profesoară Codruța Vancea, în lansarea unui volum de poezii frumoase și plăcute la lecturare. Este vorba despre “Rafale de primăvară“.Revin cu un later edit, ulterior.

Așadar, evenimente frumoase sunt în Oradea, important este să le știm prețui și bucura de ele.

Vă așteptăm cu drag 🙂

Advertisements

”Similitudini” sau gândurile lui Ștefan Lazăr

Posted on

În această seară, după multele în care nu am mai scris pe blog, am fost onorată de a fi recenzor de carte. Invitată de Editura Arca la o lansare de carte, pentru a vorbi despre aceea, am spus DA fără să stau prea mult pe gânduri. Ba mai mult am vorbit despre acel volum. Cartea poartă numele de ”Similitudini” și îi aparține autorului Ștefan Lazăr. Dar mai bine vă las cu recenzia.

Coperta-Lazar-Similitudini”<<Nu mai sunt demult al acestei lumi, sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup – mă aflu printre lucrurile esențiale – Constantin Brâncuși>>. Așa debutează volumulul cu titlul “Similitudini” al domnului Ștefan Lazăr, ”flăcăul de pe Crișuri”, cuminte, sârguincios, onest, prietenos, iubitor de pace și liniște, crescut de părinți înțelepți, respectuos, astfel spus – purtat la vreme și la școală și la biserică” – așa cum frumos îl descris dl. Mircea Bradu pe coperta verso a acestei cărți, de altfel una plină de cugetări literare sau adevărate bijuterii de viață.

Volumul este o continuare a primul său volum, intitulat ”Gânduri”, însă spre deosebire de acela, ”Similitudini” ne duce cu gândul spre și mai multe arii ale vieții noastre, spre unele valori de care câteodată ne agățăm cu tot dinadinsul, spre iubire vs ură, spre fericire vs tristețe …

Pentru a-i acorda o atenție cu totul și cu totul deosebită, autorul consideră potrivit a o dedica soției sale, precum și celor 3 copii ai lor: Ștefan jr, Cristian și Cristina – Gabriela.

Încă de la începutul lecturii, atenția și curiozitatea mi-au fost bine captate și chiar m-am regăsit în foarte multe dintre gândurile dumnealui, unele dintre ele încercând să le memorez, pe altele să  le notez, iar pe altele să le folosesc atunci când în viață mă voi lovi din nou de ele.

– ”Copilăria este unicul dar pe care nu-l putem pierde niciodată”
– ”Invidia este umbra geloziei”
– ”Dragostea e steaua pe care nu o poți obliga la o strălucire eternă”.
– ”Soarele răsare și în criză”
– ”Pacea interioară echivalează orice avere”
– ”Trecutul e atingerea rece a lumii de ieri”

Read the rest of this entry »

SdC de mai

Posted on Updated on

Lilişor ne informează şi de această dată că în luna mai, ediţia Schimbului de Cărţi va avea loc duminică, 23 mai, de la ora 15.00, la pizzeria Lucapiero (în sfârşit am să îmi pot ridica premiul: adică cele 4 pizza GRATIS).

Cel mai probabil că voi fi prezentă. Iau cu mine “Singur printre actori. A fi sau nu antrenor” de Mircea Bradu şi Emeric Ienei, carte apărută anul trecut sub editura Arca.

Schimb de cărţi – ediţia de Oradea

Posted on

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 30 aprilie – 14 mai 2010]

În oraşul nostru, au loc, lunar, întâlniri ale pasionaţilor de literatură

Primăvara pare a-şi intra în drepturi. Gândul la zilele calde de vară, la posibilitatea de a zăbovi preţ de zile sau săptămâni într-un loc magic, plin de soare şi multă apă, parcă nu ne mai dă pace. Însă, mai avem un pic de îndurat, motiv pentru care sfârşitul de săptămână ar putea fi prilejul ideal pentru odihnă, mini-excursii sau de ce nu … pentru literatură. Şi pentru că vorbim despre lectură, vom afla despre tot ce înseamnă „Schimb de cărţi” în Oradea.

 „Schimb de cărţi” în lume

“Schimb de Cărţi” constă într-o serie de întâlniri lunare ce se desfăşoară în mai multe oraşe din România, dar şi din străinătate, simultan. Pe scurt, pasionaţii de lectură se întâlnesc pentru a schimba cărţi între ei şi a discuta într-un cadru cât mai liber şi cât mai puţin rigid, la un ceai, un suc sau o bere, despre cărţi, autori, edituri şi orice le mai trece prin minte. Intrarea este liberă şi oricine poate participa.

„Schimb de cărţi” în Oradea

Pornind de la acest model, de mai bine de doi ani de zile, în Oradea, au loc lunar, asemenea întâlniri ale pasionaţilor de lectură, prilej cu care orădeni de toate vârstele discută despre cele mai noi apariţii din lumea cărţilor, despre cărţi citite şi pe care doresc să le citească în viitorul apropiat.  „Schimb de cărţi” poate fi asemuit cu o întâlnire între prieteni: „Aşezăm cuminţi cărţile pe masă, cercetăm înfometaţi ce au adus ceilalţi şi, astfel, se leaga conversaţii” susţine Liliana Ianculescu, organizator al întâlnirilor din Oradea. Discuţiile devin, cu fiecare  ediţie, tot mai animate. Fiecare participant este liber să intre în discuţii sau doar să stea şi să asculte, savurând un ceai, o cafea, chiar şi o pizza sau ce îi place.

Read the rest of this entry »

Cadoul meu de Paşte

Posted on

Anul acesta ne-am promis (eu către ai mei şi invers) că nu ne facem surprize de Paşte. Zis şi făcut. Cu toate acestea, în această seară ochii mei aveau să vadă o surpriză de proporţii: o broşură despre Muzeul La Fluturi din comuna Pietroasa, în varianta engleză – de care m-am ocupat eu. Ce o face specială este tocmai faptul că la finalul textului este trecută următoarea specificaţie: “English version: Alina Gâdoiu”.

Broşura este realizată de către Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional din Bihor, sub conducerea omului de cultură, Mircea Bradu. Îi mulţumesc, şi pe această cale, pentru bucuria pe care mi-a dat-o. (fotografia nu este extrem de sugestivă, dar sper, totuşi, să fie lizibilă).

Cândva, scriam şi eu despre acest muzeu.

Descoperă România: Muzeul de Etnografie din Chişcău

În inima munţilor Apuseni, la doar 300 de metri de bine-cunoscuta “Peştera Urşilor”, în satul Chişcău (comuna Pietroasa) din judeţul nostru, soţii Flutur: Aurel şi Lucreţia, au întemeiat un senzaţional muzeu etnografic particular, pe care l-au numit “La Fluturi”. În muzeu se găsesc peste 2000 de obiecte datate încă din anul 1860. Colecţionarul Aurel Flutur povesteşte că a început să strângă obiecte vechi de mai bine de peste 30 de ani, reuşind să salveze de la dispariţie o serie de obiecte de artă populară, vestigii istorice şi etnografice. Prin 1980, pe când era taximetrist în oraşul Ştei, el a salvat un raboj agricol de la 1860, unic in Europa. Printre exponatele prezente se află şi o locomobilă fabricată în Ungaria, din anul 1910. Utilajul secular este o maşină de forţă, deplasabilă, pe roţi şi, în ciuda trecerii anilor, este încă funcţională. Acesta este una dintre cele mai valoroase piese din colecţie. Sunt multe de văzut: vase de ceramică, obiecte de uz gospodăresc, porturi populare tradiţionale româneşti, unelte agricole, căruţe sau instrumente muzicale, încă din timpul celor două războaie mondiale. Muzeul este construit într-o casă mare, cu multe camere cu diferite semnificaţii: o clasă cu băncuţe, cu tăbliţe pe care străbunii îşi luau notiţe, ba chiar ghiozdane din lemn. De asemenea se găsesc şi interioare de casă ţărănească, cum ar fi un dormitor pentru copii. Cei interesaţi de etnografie sunt invitaţi la faţa locului, mai ales că intrarea este liberă. Iar în cazul în care ajungeţi pe acolo, nu ezitaţi să-i adresaţi întrebări colecţionarului deoarece “fiecare obiect are povestea lui”, iar valoarea lor este inestimabilă. Totodată, puteţi să vă lăsaţi gândurile şi să vă exprimaţi părerile într-un caieţel de amintiri special pregătit pentru vizitatori. Aici şi-au lăsat impresii oameni din toate colţurile lumii. Am fost la Muzeul de Etnografie din Chişcău şi chiar merită văzut! Iar când astfel de locuri te lasă mut de uimire, te gândeşti câtă dreptate avea acela care frumos spunea: “Descoperă România!”

In memoriam Constantin Mălinaş…

Posted on

Cu mare surprindere şi multă tristeţe am aflat, azi, de la omul de cultură Mircea Bradu, că fostul director al Bibliotecii Judeţene, Constantin Mălinaş s-a stins din viaţă, vineri, la vârsta de 68 de ani, după o suferinţă lungă: o boală necruţătoare, cancerul.

Acest post îl dedic Domniei Sale, pe care îl asociez mereu cu bunica mea fie iertată, cu care au avut o relaţie de colaboare şi o amiciţie lungă şi frumoasă. Acum, sunteţi din nou, SUS acolo, împreună, pentru a vă continua discuţiile voastre, lungi …

In memoriam Constantin Mălinaş  …

Sursă foto: BIHORŞTIRI

Turnul sinucigaşilor

Posted on Updated on

E trist! Am căutat în întreaga bloggosferă şi pe GOOGLE, o rececenzie cât de mică a cărţii „Turnul sinucigaşilor” de Mircea Bradu. Pesemne că nimeni nu s-a sinchisit să o citească sau poate, să fiu puţin mai permisivă, să o prezinte cititorilor.

E greu să scrii despre un autor pe care îl ştii de pe vremea când erai un copil. Cu atât mai greu cu cât, în timp, ţi-a fost sprijin în foarte multe situaţii, ba mai mult, te-a şi îndemnat să scrii şi scoţi o carte. Măcăr de dragul acestor motive (deşi cu siguranţă sunt multe altele), am ales să scriu un rezumat al acestei cărţi. În fapt, cartea aminteşte de lecturile din liceu, de piesele de teatru ale lui Caragiale, despre „Răzvan şi Vidra”, dar mai ales de rezistenţa noastră psihică de a înţelege acest tipuri de lecturi, mai exact teatrul. În opinia mea, există o vârstă pentru fiecare gen literar. Teatrul este acel gen pe care îl parcurgi la o anumită vârstă – ceva mai înaintată – când deţii suficientă înţelepciune pentru a pricepe întreaga piesa. Aşa cum poveştile nemuritoare ne sunt citite de mame sau bunici, atunci când suntem mici, pentru a adormi mai repede, aşa cum în adolescenţă suntem fascinaţi nu doar de revistele glossy, ci şi de romane româneşti (mă refer la „Moromeţii” sau alte astfel de romane, pe care le citit în timpul şcolii), apoi de cărţile poliţiste, de cele romantice, de cele SF, aşa este şi cu teatrul.

Programa şcolară nu este gândită de maniera în care un elev sau student să fie apt să acumuleze cunoştinţe prin prisma lecturilor citite sau, mai mult, să poată distinge şi pricepe ceea ce autorul vrea să îi transmită. Tot timpul suntem bombardaţi de tot felul de lecturi, pe care le citim pentru că trebuie, pentru că urmează să fim ascultaţi, şi nicidecum pentru că simţim că vrem să le citim pentru că ne-ar putea plăcea. Îmi amintesc că în timpul liceului, citeam în mod continuu. Lucrările la literatura română constau din multe rezumate ale cărţilor din programă, din teste ce conţineau întrebări cheie din cadrul lecturii, din alăturarea unor paragrafe. Concret pentru a ne releva atenţia pe care am acordat-o respectivei lecturi şi pentru a ne forma un vocabular aşa cum trebuie să fie pentru un viitor student, pentru un om matur. Cu adevărat am simţit diferenţa atunci când mi-am luat rămas bun de la şcoala generală şi m-am îndreptat spre liceu, fiindcă de la a toci comentarii şi până la a le improviza există o cale destul de lungă, care în timp devine benefică în formarea noastră profesională, în crearea de reviewuri şi mai ales în exprimare, respectiv relevare a imaginaţiei.

Mă întorc la teatru. Teatrul trebuie citit, dar nu trebuie impus. El trebui să fie citit atunci când simţi cu adevărat asta. Aşa cum a merge la teatru este un act de dorinţă, nu de obligaţie.

Revenind însă la cartea acesta, trebuie să menţionez încă de la început faptul că aceasta se împarte pe mai multe segmente, precum: „Turnul sinucigaşilor”, „Iconarii”, „Un pacient excelent”, „Îngerul negru”. „Bună seara, domnilor vagabonzi”, „Apele” şi „Liniştita mănăstire”. Am parcurs întreaga carte, mereu cu gândul la piesele de teatru pe care le-am citit în urmă cu mult timp, fiindcă nu este deloc uşor să parcurgi astfel de cărţi. Consider că este nevoie de o anume stare pentru a le citi şi înţelege. Cel mai mult mi-a plăcut primul segment al cărţii, ce poartă numele ei, şi a cărui povestire stă chiar în ceea ce exprimă titlul. Un turn înalt, pentru care pentru a ajunge în vârf, trebuie să urci o mulţime de trepte, iar cel care vrea să îşi ia rămas-bun de la viaţă se va fi săturat până în momentul în care va ajunge sus.

Nu voi mai intra în foarte multe detalii, cred că Mircea Bradu ne-a demonstrat prin această carte, încă o dată, talentul său, să spunem de regizor, iar în cadrul editurii Arca, cartea a fost foarte bine primită şi publicată în anul 2003.

De menţionat este faptul că printre colecţiile editurii se numără: monografii, documente, teatru, interviuri, critică, poezie şi proză. Recomand cartea fiind, de altfel, un teatru scurt, cu piese pe unul sau mai multe acte, cu personaje variate în ipostaze diferite.