Oradea Mare

Ce am înţeles eu din toată povestea Referendumului ?

Posted on Updated on

În urmă cu aproximativ 13 ani, la final de clasa a XII-a, atunci când deja – teoretic – ştii ce urmează să faci în viaţă sau, cel puţin măcar ce facultate vei urma şi unde, am fost pusă într-o ipostază de a alege: între Cluj, oraş mare cu potenţial şi un puternic centru universitar şi între Oradea, cumva la început de drum în privinţa dezvoltării şi a mediului academic. Şi am decis să merg pe varianta 1, optând pentru Universitatea Babes-Bolyiai, Jurnalism. Chiar făcusem ore suplimentare de gramatica limbii române, citisem mult, mult şi eram pregătită pentru acest mare pas. Nu am să uit nici acum, ca şi când ar fi fost ieri, cum “socoteala de acasă şi cea din târg ….” m-au făcut să îmi schimb planurile pe ultimul moment. Tatăl meu drag s-a îmbolnăvit şi mi-am dat seama că alegerea mea nu ar fi una bună. Că are nevoie de mine, alături de mama şi de familie. Aşa că opţiunea mea s-a schimbat cu fix 180 de grade.

Tot ce însemna Jurnalism clujean a devenit Calculatoare în Oradea. alte pregătiri, alte ore, alte şi alte schimbări. Am intrat la facultate, pe loc bugetat, printre primii şi am rămas acolo 5 ani + încă vreo 2 de Masterat. Deşi am fost sceptică la început, lucrurile au început să prindă culoare. Au fost ani deosebiţi, în care am învăţat, m–am dezvoltat şi implicat în diverse ONG-uri studenţeşti locale şi naţionale, şi eram pregătită la finalul anilor de şcoală să pot începe o nouă viaţă. Aceea de angajat.

refAşa am început în 2007 să lucrez în IT, mai întâi la DEC-IT, iar 4 ani mai târziu la Qubiz. Au trecut 8 ani de atunci. 8 ani de când am absolvit facultatea, 8 ani de când lucrez într-unul din cele mai căutate domenii din România, la ora actuală.

Am simţit, cu trecerea anilor, cum Oradea creşte ca potenţial, devenind tot mai mult ţinta unor companii de profil din ţară sau străinătate. Nu pot nega că totuşi îmi doream mai mult de la acest oraş. Este evident că s-a dezvoltat nemaipomenit în ultimii ani, dar … că este loc de şi mai bine.

Asta până când, deodată, prin oraş încep să văd tot felul de bannere “Referendum Oradea + Sînmartin – 10 Mai, Spune “Da” “. Am început să mă informez. Să citesc tot mai mult despre ce înseamnă alipirea această, inclusiv că avea să cuprindă şi staţiunile 1 Mai şi Băile Felix. Implicit m-am gândit departe. La dezvoltarea oraşului. În sfârşit am avea şi noi un oraş mare, comparabil cu Cluj-Napoca, Timişoara… Poate atunci prietenii, familia şi cei dragi mie se vor întoarce acasă sau nu vor mai pleca …

A venit şi 10 mai. Cu încredere, am pornit spre secţia de votare (despre care până la acel moment nu ştiam unde se află, pentru că mi-a fost schimbată o dată cu noul domiciliu), dar pe care în final am găsit-o. După o meditaţie lungă, făcută desigur în prealabil, în cabina de votare am ştiut exact spre care din cele 2 căsuţe se va îndrepta ştampila mea. Era fără îndoială spre un mare DA. Privind spre viitor, dorindu-mi mai mult pentru mine şi pentru familia mea.

Am aşteptat apoi oră cu oră rezultatele preliminare. Sînmartinul lua avans în privinţa prezentării la urne, în timp ce Oradea stagna “frumos” … Organizatorii acestui Referendum au mizat pe ideea că locuitorii din Sînmartin vor fi foarte sceptici şi nu se vor duce la vot, astfel că şi-au canalizat întreaga atenţie spre ei, convingându-i pe ultima sută de metri să meargă la urne. Lucru care de altfel s-a şi întâmplat. Peste 50% din cei de acolo au mers la vot, ba mai mult au votat pentru.

Însă nu acelaşi lucru a fost pentru orădeni. La închiderea urnelor, la ora 23.00, abia 20% din populaţia cu drept de vot din oraşul nostru şi-a manifestat opţiunea. Din care aproape 97% au votat cu DA. Ce s-a întâmplat cu restul oamenilor m-am întrebat? Referendumul căzuse pentru Oradea, fiindcă nu se atinsese pragul minim de 30% de votanţi, dar fusese validat pentru Sînmartin.

Desigur că a urmat o perioadă în care am auzit tot felul de răspunsuri, că oamenii nu au fost suficient de informaţi, că li-a fost lene să meargă, că vremea de afară i-a trimis la ştrand nu la vot, etc. Surpriza a venit a doua zi după votare, luni, când după analizelor, mai marii oraşului au decis că este nevoie că acest Referendum trebuie să se repete. Motivul: oamenii nu au ştiut că trebuie să meargă să voteze, nu au ştiut pentru ce, cu alte cuvinte, nu au fost informaţi suficient.

Dacă duminica, cu o seară înainte, mi se părea că visul meu se ruinase… a doua zi parcă mai reprindea contur. Deşi nu sunt adepta lui “a forţa lucrurile”, întrucât cred că dacă un lucru nu este făcut să fie, nu va fi, totuşi mai sper într-o minune.

Adică pe 14 iunie, când este reprogramat doar pentru Oradea (unde nu fusese valid; alegerile din Sînmartin nu vor mai fi repetate întrunind numărul necesar de voturi), lumea să iasă la vot, să fie informaţi până la acea dată şi să ştie de ce este bine să aleagă DA. Pentru Oradea Mare, aşa cum a fost numită ea acum zeci de ani. Pentru un oraş prosper, într-o continuă ascensiune şi dezvoltare.

Ce am înţeles din toată această poveste? Metaforic vorbind, este că dacă un lucru are mici şanse să se întâmple, dacă vei lupta pentru el, acesta poate deveni realitate. Cel puţin asta vrea să ne demonstreze domnul nostru primar.

Eu am încredere în acest proiect. Sper ca peste o lună, acesta să prindă contur, măcar prin prisma faptului că a fost agreat şi de orădeni.

Votez pentru Oradea Mare! Şi voi?