Posted in Relatari

De ce am ales un crin?

E drept că nu am votat din prima cu cei roşii, fiindcă ştiam că, în fond, tot cu roşii voi vota. Ştiu că nu se vor supăra pe mine, ba chiar vor înţelege de ce, imediat. Aşa că m-am gândit să le ofer şi celor galbeni un vot.

Şi de ce am făcut asta:

1. Pentru că domnul llie Bolojan a avut amabilitatea de a-mi acorda un interviu în revista Zile şi Nopţi. L-am descoperit, în primul rând, pe omul Ilie Bolojan.

2. Pentru că Anca Sas mi-a oferit un interviu bun. Şi fiindcă e o drăguţă!

3. Pentru că acela care mi-a salvat viaţă în urmă cu aproape 20 de ani este tot PNL-ist. Este vorba despre dr. Gheorghe Carp.

4. Pentru că domnul meu diriginte, Dorel Tifor, este membru al acestui partid.

5. Pentru că îl apreciez pe domnul Orlando Balaş, care şi dumnealui mi-a oferit un interviu de nota 10.

6. Pentru că domnul Eduard Hellvig mi-a spus odată: “Un mesaj pentru prietena noastră Alina Gâdoiu <<You will never walk alone>>”, şi la vremea respectivă vorbele lui au însemnat foarte mult pentru mine.

7. Pentru că domnul Crin Antonescu i-a adus pe Holograf la Oradea şi a fost unul dintre cele mai bune concerte româneşti la care am participat vreodată.

Există deci câteva  motive pentru care am vrut să dau un vot pentru galben. Dar în final, tot roşu voi alege. Pentru că trebuie. Pentru că am respect faţă de câţiva lideri locali. Crinii s-au ofilit, am rămas cu 4 trandfiri, din care aleg trei. Mă iubeşte, nu mă iubeşte, mă iubeşte …

Posted in Uncategorized

Curiozitate

Am o curiozitate: oare ce poate discuta primarul Ilie Bolojan (PNL) cu subprefectul Claudiu Pop (PSD) în văzul tuturor şi anume la Lotus Center sub cupolă ? 🙂

Cine ştie oare? Aşa curioasă sunt …

Posted in 24FUN Oradea, Interviuri, Oameni deosebiti

Anca Sas: „Orădenii trebuie să îi acorde mai mult credit lui Ilie Bolojan”

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 27 martie – 2 aprilie 2009]

În „Cabinetul 2“, camera de lângă biroul primarului, a apărut de curând încă un consilier personal. Mai precis o consilieră… Asta se întâmplă la 13 ani după ce vestita Doina Ţibu a ocupat aceeaşi cameră, ca om al primarului liberal Mihai Sturza. Anca Sas, căci despre ea este vorba nu ştia despre Doina Ţibu, fiind prea mică când respectiva devenise vedeta Primăriei. Este însă una dintre multele blonde care ar putea aduce o mulţime de argumente împotriva prejudecăţilor care circulă despre ele. Totuşi, face uz cu diplomaţie de o scuză dezarmantă, mai ales atunci când greşeşte: „Ei! sunt blondă…“.De curând (pe 6 martie), şi-a sărbătorit ziua de naştere, despre care spune: „Printre problemele care erau de rezolvat la serviciu, am avut totuşi timp să primesc buchetele de flori care veneau pe bandă rulantă în birou şi erau toate ale mele şi numai ale mele. Plus zecile de telefoane, mesaje, cadouri şi vizite pe care le-am primit. Nimeni nu a uitat de ziua mea, şi aici vorbesc de persoane de la care mă aşteptam şi cele de la care nu ma aşteptam.”.Tânăra a absolvit, în urmă cu 3 ani de zile, Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Oradea, specializarea română-engleză. Îşi dorea mult să lucreze în învăţământ, dar din anul al treilea de facultate s-a angajat în cu totul şi cu totul alt domeniu. A ajuns să experimenteze munca de televiziune. La Antena 1 Oradea a ajuns după ce mama ei a vizionat un clip publicitar, prin care se anunţa o preselecţie pentru o prezentatoare de ştiri. Pentru această selecţie au fost depuse nu mai puţin de 1000 de CV-uri, din care au fost selectate 100. În final au rămas doar 5 concurente. Şansa a fost de partea ei şi a fost singura care a reuşit să treacă de toate etapele, respectiv de de cele 2 luni de probă. Anca îşi aminteşte cu drag de momentele din televiziune şi le consideră ca un punct de lansare în cariera sa. Totuşi, de mai mulţi ani a trecut de cealaltă parte a baricadei. Astfel că în prezent, este consilier de imagine al Primarului Oradiei, Ilie Bolojan, pe care, de altfel, îl admiră foarte mult. Timp de 2 ani a lucrat la Guvern, dar, recent, s-a întors în Oradea. Despre planurile sale, despre viaţa la guvern, dar şi la primărie, despre frumuseţe şi carieră, într-un interviu cu Anca Sas.

Anca Sas

Cum este viaţa la Guvern şi de ce ai hotărât să te întorci ?

La Guvern aveam un contract pe o perioadă determinată. O dată cu schimbarea guvernului, deşi aş fi putut rămâne, dar având în vedere faptul că am lucrat doar pentru liberali, nu am vrut să lucrez pentru un alt partid. Am avut oferte şi de la Parlament, dar erau bani puţini şi nu m-aş fi descurcat acolo. Astfel că am pus variantele în balanţă şi am hotărât să mă întorc acasă, să lucrez la Primărie. Mi-a plăcut acolo, chiar dacă am plecat de acasă cu prejudecăţi privind Bucureştiul şi oamenii de acolo. Dar am cunoscut oameni deosebiţi. Trebuie să recunosc că în primele două-trei luni (din cei doi ani) mi-a fost mai greu în Bucureşti, fiindcă nu aveam prieteni, nici familie, nici rude. Cu toate acestea a fost o experienţă unică.

Ce înseamnă să lucrezi pentru domnul Ilie Bolojan ?

Cu domnul Bolojan am lucrat un an la guvern şi de două luni lucrez alături de dumnealui la Primărie. Dumnealui are o capacitate de muncă atât de mare, încât trebuie să-i ţii pasul tot timpul. Şi asta presupune şi ore suplimentare atunci când avem de muncit la diverse proiecte. Mă uimeşte capacitatea lui de a munci! Ştie să aprecieze oamenii muncitori şi corecţi, ştie să îi motiveze şi să îi sprijine oricând. De asemenea, este genul de om care pune înainte de toate binele cetăţenilor înainte de binele propriu. De aceea, şi-a dorit să ajungă primar, căci ştia că poate face mai mult decât ce s-a făcut în ceilalţi ani. Am avut multe de învăţat de la el.

Aşa cum este de aşteptat, părerile orădenilor sunt împărţite vizavi de primarul Ilie Bolojan. Ca mesager al primarului, ce le-ai transmite locuitorilor oraşului nostru?

Având în vedere victoria domnului Bolojan, de la locale (51% din primul scrutin), este şi normal ca oamenii să aibă aşteptări foarte mari de la dumnealui. Însă, orădenii trebuie să îi acorde credit, pentru că lucrurile nu pot fi schimbate peste noapte. Tot ceea ce a promis va face. Mai are 3 ani şi jumătate să poată schimba multe. Primarul îşi doreşte să aducă oraşul la un nivel european: mai multe locuri de parcare, mai multe perspective pentru tineri: locuri de muncă, locuinţe etc. Trebuie ca locuitorii acestui oraş să fie înarmaţi cu răbdare. Să aibă încredere că au făcut alegerea corectă. Să nu asculte tot felul de zvonuri şi să lase lucrurile să vină de la sine. Dacă domnul Bolojan a făcut treabă la Prefectură, dar şi la Guvern, va face şi mai departe, la Primărie. Şi mai mult decât atât, este foarte important ca şi oamenii să contribuie la curăţenia acestui oraş şi să sprijine administraţia locală.

Ai aflat probabil de iniţiativa avocatului Trif (strângerea de semnături împotriva lui Ilie Bolojan). Cum priveşti această situaţie?

Domnul Trif are un motiv pentru care face tot ce face. Dumnealui a avut un club, care a fost închis. Din păcate, presa îi acordă prea multă importanţă, deşi acesta nu are argumente suficient de puternice împotriva primarului. Niciodată ei doi nu au fost puşi faţă în faţă pentru a dezbate această problemă. Domnul Trif este foarte prost-informat, nu este la curent cu proiectele Primăriei. Dacă totuşi a pornit această iniţiativă, cred că ar trebui să vină cu soluţii concrete.

Eşti înscrisă în PNL. Cum ţi s-a părut campania lor electorală atât pentru Primărie, cât şi pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 2008 ?

Da, sunt membru PNL. Am fost validată de o lună, astfel că mă implic în diverse acţiuni ale partidului. Despre campania pentru parlamentare pot spune că a fost mai curată decât cea pentru locale. În primul caz, fiecare candidat s-a axat pe propria persoană, pe întâlnirile cu cetăţenii, nu au existat dezbateri sau jigniri. Au ajuns, ca în final, candidaţii să concureze cu alţi candidaţi, chiar dacă făceau parte din acelaşi partid! Din păcate, interesul oamenilor a fost unul foarte scăzut vizavi de aceste alegeri. Nu au fost interesaţi de cei care îi vor reprezenta în Bucureşti. În schimb, privind campania locală, cred că a fost una murdară, o luptă între doi candidaţi, unul PNL-ist şi unul PD-L-ist, aceştia din urmă adresându-i domnului Bolojan diverse replici şi comparaţii jignitoare.

Este mai convenabilă o carieră în politică decât în presă ? Din ce puncte de vedere ?

În presă poţi avea o carieră frumoasă, dar pe termen scurt (asta dacă vorbim despre un prezentator de televiziune). Am ştiut de la început că din presă nu poţi ieşi la pensie. Este o meserie foarte prost-plătită şi foarte puţin apreciată la nivel local. Presa la nivel înalt se face în capitală, deşi acolo bătălia este mult mai mare. Trebuie să îţi doreşti cu adevărat să faci asta, să fii dedicat, să munceşti doar pentru asta, să fii peste tot, nu contează că e zi sau noapte. Presa o faci când eşti tânăr şi plin de viaţă, când nu eşti preocupat să îţi întemeiezi o familie. Diferenţa dintre o carieră în presă şi una în politică este că, prima are rolul de a informa oamenii despre ce se întâmplă, în timp ce, prin politică poţi face ceva concret pentru cetăţeni. Chiar şi în politică este greu să îţi clădeşti o carieră. Oricât de bun ai fi, o dată cu schimbarea guvernului, este înlăturată vechea echipă şi aduşi oameni noi. Deci, azi poţi fii şi mâine NU!

Crezi că o carieră în politică ţi-ar putea afecta într-o oarecare măsură reîntoarcerea în presă ?

Cred că da. O dată ce treci de cealaltă parte a baricadei este foarte greu să te întorci. Îţi doreşti mereu mai mult, te învârţi în alte cercuri, te obişnuieşti cu un alt stil de viaţă, şi atunci nu prea te mai întorci în presă.

Cum îţi aminteşti de perioada de la Antena 1 Oradea ?

A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea, fiindcă eram înconjurată mereu de colegii mei, care erau şi ei foarte tineri, aveam aceleaşi idealuri, trăiam pentru ştiri. De multe ori mi se întâmpla să merg pe stradă, şi fiind foarte creativă, să găsesc din orice motiv câte o ştire (spre exemplu înflorirea magnoliilor în luna februarie, chiar dacă acestea înfloresc, de obicei, prin aprilie). Am fost o echipă foarte frumoasă, care muncea de dimineaţa până seara. Şi chiar şi în timpul liber vorbeam despre ştiri. La Antena 1 eram propriul meu şef, nu aveam totuşi o responsabilitate atât de mare. Singura responsabilitate era să ofer informaţia cât mai corect. Şi mai presus de toate astea, nu am vrut să fiu doar o simplă prezentatoare care citeşte de pe prompter, ci şi un reporter, care se află mereu în centrul evenimentelor.

Ce părere ai despre ideea Primăriei de a reglementa închiderea cluburilor la ora 23 ?

În zona în care stau nu mă confrunt cu această problemă. Însă, am prieteni care au copii mici, cetăţeni care vin la Primărie cu tot felul de astfel de plângeri şi, în timp, ajungi să îi înţelegi. De aceea, trebuie să existe o soluţie de mijloc. Astfel, iniţiativa Primăriei şi a Federaţiei Patronilor din Bihor este de a delimita locurile turistice de zonele de locuit. Cele mai problematice zone sunt cele din cartiere precum Rogerius sau Nufărul, acolo unde există cluburi sau localuri situate chiar la parterul unor blocuri de locatari. În acest sens, trebuie luate măsuri. Nu vor fi afectate cele de sub Pasajul Vulturul Negru, fiindcă aici vorbim despre un punct turistic. Avem mulţi tineri, cărora trebuie să le oferim locuri de distracţie. Concluzia este că sunt şi pentru distracţie şi pentru linişte, şi în acest sens se va găsi o soluţie care să împace pe toată lumea.

Mai apuci să mai ieşi prin oraş: cluburi, cafenele … ? În care ?

Reuşesc să ies în oraş la fiecare sfârşit de săptămână: fie în Columbus, în Heat sau Blue Monday.

Privind comparativ viaţa din Bucureşti cu cea de aici, crezi că „Oradea nu trăieşte”?

În Bucureşti se trăieşte. Lumea are tot felul de activităţi, deşi petrec foarte mult timp la muncă sau în maşină (fiind un oraş foarte aglomerat). Şi totuşi, îşi fac timp să meargă la teatru, la concerte, participă la tot felul de evenimente. La sfârşit de săptămână, parcurile sunt umplute la capacitatea maximă. Îmi amintesc faptul că îmi doream mult să vizionez o piesă la Teatrul Naţional, mi-a trebuit 2 luni până am reuşit să îmi cumpăr un bilet. Mereu sălile erau pline! În schimb, în Oradea, sâmbăta şi duminica e atât de pustiu pe străzi …

Cu ce altceva te mai ocupi ?

Dau meditaţii. Cândva, îmi doream să devin profesoară, deşi nici acum nu exclud ideea de a intra în învăţământ. Îmi place să lucrez cu copiii. Eşti ca o a doua mamă pentru ei. Cândva, meditam 20 de elevi pe săptămână, la materii precum română şi engleză, dar acum, din lipsă de timp, mai am doar două eleve. În plus, cred că pentru o femeie, această meserie este una foarte elegantă. Am avut şi am parte de multe satisfacţii şi părinţi mulţumiţi.

Şi totuşi mai ai timp şi pentru blogul tău. Despre ce îţi place să scrii ?

Atunci când mi-am creat blogul am solicitat ajutorul unui prieten de la guvern. Îmi doream mult să am un blog, deşi la început nu prea ştiam ce aş putea să scriu acolo. Când eşti o persoană „oarecum” publică, trebuie să ai grijă ce scrii, fiindcă orice apare publicat poate fi folosit ulterior împotriva ta. Nu poţi să dai nici foarte multe detalii personale. Pe blog scriu despre orice îmi trece prin minte, fără a da însă nume, astfel că nimic nu poate fi folosit împotriva mea. De altfel, scriu pentru mine, prin blog reuşesc să mă descarc: fie când sunt furioasă, fie când sunt fericită. Blogul meu nu este nici blog politic, nici unul de jurnalist, sunt doar scrieri ce reprezintă o parte din sufletul meu.

Anca Sas

Crezi că frumuseţea poate fi un avantaj atunci când obţii un loc de muncă? În ce măsură te-a ajutat ea în cariera ta?

În general frumuseţea este un avantaj. În special atunci când eşti candidat pentru un post. Poate fi un avantaj la început, poate să te ajute să obţii respectivul loc de muncă. Dar, pentru a-l putea păstra trebuie să şi performezi, altfel respectiva persoană va face diverse compromisuri. În cazul meu nu cred că m-a ajutat. Nu am mizat niciodată pe aspectul fizic, ci pe pregătirea mea, pe faptul că am muncit mult, ba chiar mi-am sacrificat din timpul petrecut alături de familie şi cei dragi.

Ai vreo reţetă de frumuseţe ?

Sunt o persoană comodă şi anti-sportivă. În trecut, am făcut balet şi dans sportiv. Ocazional, merg la sală. Trebuie să recunosc că sunt dependentă de salon: cel puţin o dată pe săptămână mă duc la coafor, o dată pe lună la manichiură, şi mai rar ajung şi pe la solar. Investesc mult în cosmetice.

Cum trebuie să fie un bărbat pentru a te cuceri ?

Trebuie să fie un bărbat puternic. Îmi plac bruneţii, care nu sunt nici foarte înalţi şi nici foarte bine-făcuţi. Să aibă simţul umorului şi să mă pot simţi bine alături de el. Să aibă acel „ceva”. Dar mai presus de toate astea, să mă ştie respecta, să mă pot baza pe el şi să îmi înţeleagă independenţa, deşi pe cei mai mulţi bărbaţi, independenţa unei femei îi sperie!

Ai vreun model de femeie de succes după care te ghidezi în cariera ta sau îţi place să fii doar tu pur şi simplu?

Admir mult femei din show-biz şi politică. Cu toate acestea, îmi place să fiu eu şi atât. Sunt eu, cu bune şu rele. Fiecare persoană este unică în felul ei, nu trebuie să imităm pe alţii, nu trebuie să fim nişte copy-paste-uri! Pentru mine, mama este un adevărat model. O femeie puternică, care a ştiu să îmbine cu succes atât cariera cât şi viaţa de familie. Cu ea mă sfătuiesc tot timpul şi datorită ei am devenit foarte cerebrală.

Cum te-ai descrie în câteva cuvinte ?

Sunt o persoană modestă, sociabilă, prietenoasă, plină de viaţă şi ambiţioasă. În acelaşi timp, sunt plângăcioasă şi prea sensibilă la problemele oamenilor. Mă implic prea mult emoţional şi aş vrea să pot să fac mai multe pentru ei. Îmi doresc ca peste ani, dacă voi avea bani mulţi, să pot să fac ceva pentru cei neajutoraţi.

Ce ţi-ai mai dori să întreprinzi în următorii ani ?

Momentan vreau să mă implic în administraţie şi politică. Apoi, să decid dacă voi intra sau nu în învăţământ sau îmi voi înfiinţa propria afacere. Pe termen lung, îmi doresc multă linişte. Vreau să îmi întemeiez o familie. (3 copii!) Când va veni momentul, voi spune DA negreşit.

Ce faci în timpul liber ?

De când m-am angajat, nu am mai simţit să am timp liber. Şi totuşi, atunci când dispun de el, ies cu prietenii, la film, la teatru sau citesc cărţi. Ultimele filme văzute: „The strange case of Benjamin Boutton” şi „Challenging”, ultima piesă de teatru vizionată a fost „Pescăruşul”, ultima carte citită „Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafon şi în prezent lecturez „Printre portocali” a lui Vicente Blasco Ibanez. De asemenea, îmi place să şofez şi să particip la concursuri de karaoke, alături de prietenii mei.

Ai timp de regrete ?

Sunt perioade când am regrete. De exemplu, îmi pare rău că nu le-am acordat mai mult timp prietenilor şi că mi-am neglijat viaţa personală. Apoi, că nu mi-am trăit suficient anii studenţiei. În anul 3 m-am angajat. Sunt anii cu care nu te mai întâlneşti niciodată … Totuşi, nu am regrete majore. Am făcut de toate! În fine, cred că m-am maturizat prea repede!

Ce mesaj ar primi de la tine orădenii ?

Să aibă încredere în ei şi să nu uite să trăiască. Să nu rămână cu regrete şi să le încerce pe toate. Şi în primul rând să nu uite să fie oameni. Ce rost are să nu urâm ? Trebuie să fim cât mai buni.

Posted in Relatari

Oradea nu trăieşte ?

Ok, nu mai e un secret faptul că aseară am participat la emisiunea “Îndrăzneşte” moderată de Horea Vuşcan, la TVS. Tema emisiuni “Oradea nu trăieşte?” a adus în prim plan controversata discuţie cu referire la închiderea cluburilor din Oradea după ora 23. Invitaţii emisiunii au fost Dan Octavian (consilier local al PNL) şi respectiv Tavi Toderici, administratorul clubului Blue Monday.

Timp de o oră, fiecare din noi şi-a expus punctul de vedere vizavi de tema propusă. Eu, în calitate de tânăr şi de fost membru al ASUO, Tavi, în ipostaza de persoană afectată în mod direct de acest subiect şi domnul Octavian, din partea Federaţiei Patronilor din Bihor şi membru PNL.

Desigur, dat fiind faptul că nu a existat până acum o dezbatere publică privind această problemă, accesul presei a fost restricţionat în cadrul întâlnirilor, cei doi nu au putut oferi prea multe detalii – în direct – vizavi de ce se întâmplă sau va urma.

Cu toate acestea, un lucru e sigur: problema nu vine de la localurile şi cluburile din Pasajul Vulturul Negru, aşa cum poate era de aşteptat, ci din cu totul alte părţi: Rogerius, Nufărul şi alte cartiere.

Voi reveni cu alte detalii. În curând voi pregăti un material despre acest subiect. Pe larg … în curând!

Posted in Interviuri

„Rotiseria politică” cu Daniel Meze

 

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 26 decembrie 2008 – 8 ianuarie 2009]

Cu câteva luni în urmă, lansa o emisiune pentru tineri, în care subiecte tabu erau aduse în prim plan. Treburile nu au mai mers conform planului şi s-a întors să modereze emisiuni politice. De profesie este politolog, fiind absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi ale Comunicării, dar a ales jurnalismul politic. Daniel Meze este unul dintre tinerii jurnalişti locali, care îmbină radioul cu televiziunea. Astfel că munca de la radio a transpus-o la TVS, în nou-relansata televiziune. I-a „rotit” pe politicienii locali în întreaga campanie electorală şi acum le dă calificative. Ca de final de campanie… Deşi jurnalismul presupune imparţialitate, recunoaşte că are câteva simpatii în cadrul partidelor locale. Şi mai presus de toate, declară că peste ani şi-ar dori să fie şi el unul dintre politicieni …

Daniel Meze

În urmă cu câteva luni, povesteam cu tine despre o emisiune care nu are nicio legatură cu politica: „Oradea fără perdea”. Ce s-a întâmplat între timp cu emisiunea? De ce nu a mai mers?

 „Oradea fără perdea” a fost o emisiune erotică care avea şi un caracter educativ. Era o producţie externă TVS-ului, de la care cumpăram spaţiu de emisie. Am reuşit să fac împreună cu colega mea, Ioana Iuhas, un mini-serial de zece emisiuni, în primăvara acestui an şi am fost mulţumit de ceea ce am putut să fac în condiţiile tehnice date. De ce nu a mai mers? Simplu. Nu am mai primit finanţare de la sponsorii noşri. A fost un proiect interesant, care a început de la o discuţie într-un club, cu Ioana, şi care prin ambiţia şi voinţa noastră a devenit realitate. Nu exclud ideea să îl reeditez în viitor.

 În ciuda acestui fapt ai rămas la TVS, chiar dacă acum au avut loc nişte modificări la nivel de conducere. Emisiunea „Rotisorul politic”, pe care până nu demult o moderai doar la radio, este acum şi la TVS. De ce ai numit-o aşa, ai dori să-i vezi pe politicieni puşi în rotisor şi fripţi la foc mic?

 Încă din momentul în care colegul meu de breaslă, Florin Budea, nu a mai realizat emisiunea „Versus” la TVS, am avut discuţii cu domnul Florin Ardelean despre posibilitatea ca TVS să găzduiască emisiunea mea politică de la Radio Transilvania: „Rotisorul politic”. Proiectul a rămas în stand-by din cauza campaniei electorale şi urma să fie derulat din decembrie. Chiar înainte de terminarea campaniei electorale am vorbit cu Oana Mudura, noul manager TVS, care a fost de acord cu ideea emisiunii, a avut încredere în mine şi mi-a dat undă verde. „Rotisorul politic” este o emisiune cu atitudine, unde invitaţilor li se adresează întrebări incomode. Nu voi peria pe nimeni, indiferent de partid, iar celor care nu mă consideră obiectiv, le transmit să mă analizeze după ce se uită la emisiunile mele. Stiţi cum se spune… „după roadele lor îi veţi cunoaşte”.

 Se zvoneşte că ai fi un fan declarat al Partidul Democrat-Liberal (PD-L). Cum comentezi această afirmaţie, mai ales că fostul şef Florin Ardelean şi-a dovedit apartenenţa din plin? Şi în acest context, ai avut conflicte cu celelalte partide ?

 Nu sunt fanul nimănui, eventual am anumite simpatii ca şi orice om. Pentru toţi care mă consideră „fan PD” îi invit să mă judece în urma emisiunillor pe care le voi realiza. Sper ca pe viitor să lansez o carte de interviuri politice şi o carte cu toate editorialele scrise de mine. Cei care au nelămuriri în privinţa mea vor fi liberi să analizeze ce am scris, cum am abordat emisiunile şi pe cine am avut invitat. Mai este o categorie de „papagali” care mă consideră „fan PD” din simplul motiv că nu sunt „fan PNL” şi „fan Bolo”… nu este un raţionament care să stea în picioare. Nu am fost niciodată pe statul de plată al Primăriei sau al vreunei instituţii publice şi nici nu am primit bunuri imobile de la acestea…

Cum ţi s-a părut campania electorală? În opinia ta, care partid a avut cea mai reuşită campanie şi care din ele cea mai slabă?Şi totuşi, nu ţi s-a părut o campanie slabă ?

În Bihor a câştigat UDMR-ul, lucru confirmat de faptul că au patru mandate de parlamentari. Campania PNL a lăsat mult de dorit în Oradea unde s-a mers doar pe imaginea lui Bolojan, pe biserica penticostală şi pe câţiva preoţi ortodocşi. Chiar şi Cornel Popa a criticat campania PNL din Oradea. PD-L a pierdut în judeţ, dar a recâştigat electorat în Oradea, dar per total PD-L Bihor nu şi-a revenit după localele din vară. Despre PSD aş avea un singur comentariu, nu a câştigat niciun colegiu din cele 13 şi ironia sorţii este că cel mai aproape de a câştiga un colegiu a fost Mihai Bar. UDMR a fost cel mai bun, iar cel mai slab PSD, asta dacă nu punem la socoteală PRM şi PNG. Hai să spunem că a fost o campanie neprofesionistă şi neatractivă pentru electorat.

De ce ai ales jurnalismul politic, în defavoarea politicii în toată regulă? Ai accepta să intri în politică, şi dacă da, în ce condiţii?

Eu am terminat Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, specializarea Ştiinţe Politice şi Facultatea de Ştiinţe Juridice – specializarea Drept. Sunt adeptul intrării în politică a persoanelor care au în spate o carieră profesională şi care au dovedit ceva în viaţa lor personală. În acest moment am multe planuri profesionale şi personale de realizat, dar nu exclud, pe viitor, intrarea mea în politică. Însă la un nivel care să corespundă cu realizările mele profesionale.

 Cum te aştepţi să evolueze televiziunea TVS şi ce aşteptări ai de la aceasta, în ceea ce te priveşte?

TVS va evolua cum va dori noul patronat. Oana Mudura ştie ce înseamnă televiziunea şi sunt convins că va ridica standardul TVS-ul din punct de vedere provesional.

 Identifică o calitate şi un defect de-ale tale, pe care le crezi cele mai importante.

Ca şi defecte o oarecare lipsă de modestie şi puţină aroganţă, dar nu exagerată. Despre calităţi … îi las pe alţii să se pronunţe.

 Ce sfat le dai tinerilor care vor să urmeze o carieră în politică sau jurnalismul politic. Dar politicienii, ce sugestii ar primi de la tine ?

Tinerilor vreau să le transmit să se înarmeze cu principii şi valori. Aşa vor putea construi ceva sănătos şi de perspectivă. Politicienilor le cer să fie oameni de stat, să reprezinte ţara, judeţul, oraşul sau comunitatea cu demnitate şi onoare, adică să nu mai fure şi să lase ceva în urma lor.

Posted in Relatari

Oradea lui decembrie 2008

După ce a fost luminată cu ocazia sărbătorilor, Oradea este pregătită şă-şi aştepte cu braţele deschise invitaţii. Începând încă de mâine seară, în oraşul nostru vor poposi pe rând, artişti consacraţi, pregătiţi pentru spectacole adresate publicului orădean.

  • Joi, 4 decembrie, ora 21:00, localul Louis Caffe va găzdui concertul special “The Guitar Man – National Tour 2008”, semnat A. G. Weinberger, preţ bilet: 35 de RON
  • Vineri, 5 decembrie, ora 19:00 Scala din Milano se va afla pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, preţ bilet: 100 de RON
  • Miercuri, 10 decembrie, ora 19:00, Tudor Gheorghe va fi şi el la Casa de Cultură a Sindicatelor, preţ bilet: 50 de RON
  • Duminică, 14 decembrie, noul Pavarotti al lumii, Costel Busuioc va cânta publicul orădean tot pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, preţ bilet: 70 de RON

Totodată, Oradea se extinde o dată cu deschiderea a două alte magazine mari:

  • 3 decembrie – BRICOSTORE
  • 4 decembrie – REAL Episcopia

Şi mai mult decât atât, Oradea noastră şi-a desemnat senatorii şi deputaţii. Cei 13 pentru Oradea sunt:

  • pentru Senatul României:

Colegiul 1Cseke Attila (UDMR) – 27.833 de voturi – 59,41%
Colegiul 2Cornel Popa (PNL) – 26.416 voturi – 48,13%
Colegiul 3 Petru Filip (PD-L) – 16.720 voturi – 28,32%
Colegiul 4 Ioan Mang (PSD-PC) – 9.008 voturi – 19,33%

  • pentru Camera Deputaţilor:

Colegiul 1 Derzsi Akos (UDMR) – 12.881 voturi – 54,37%
Colegiul 2 Lakatos Peter (UDMR) – 13.723 voturi – 59,46%
Colegiul 3 Lucia Varga (PNL) – 11.820 voturi – 46,35%
Colegiul 4Nicolae Jolţa (PNL) – 10.054 voturi – 33,09%
Colegiul 5Ştefan Seremi (PD-L) – 6.127 voturi – 29,42%
Colegiul 6 Ioan Roman (PSD-PC) – 4.019 voturi – 18,89%
Colegiul 7 Sonia Drăghici (PSD-PC) – 3.479 voturi – 20,27%
Colegiul 8Peto Csilla (UDMR) – 6.379 voturi – 27,91%
Colegiul 9Octavian Bot (PD-L) – 5.331 voturi – 22,53%

Acum mai mult decât oricând, Oradea poate să se liniştească şi să-şi aştepte cu drag oaspeţii. În timp ce eu, îmi voi lua zborul vreo 10 zile …

Posted in Relatari

1 Decembrie … obscur

Stau câteodată şi îmi aduc aminte ce vremi şi ce oameni …

A fost odată 1 decembrie 2008. 90 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Şi în curând vom sărbători şi 19 ani de la revoluţie. Deci, aşa cum am crede, România a trecut prin multe şi am putea afirma că în prezent trăim într-o ţară modernă şi prosperă. Teoretic, azi am sărbătorit Ziua Naţională. Teoretic, eu. Practic a fost mai … neagră situaţia.

An de an, ziua de 1 decembrie o aşteptăm cu bucurie, mai ales că era zi liberă. Anul acesta mai mult decât oricând, mi-am dorit-o să vină cât mai repede, cu atât mai mult cu cât cădea într-o zi de luni. Perfect aş fi putut spune. Cădea la ţanc după o lună plină de campanie. Bucuria mea nu a durat mult.

Mă aşteptam să fie o zi liniştită, să mă pot bucura de rezultatele muncii depuse de echipa de campanie, să fiu alături de familie şi chiar să le pregătesc o specialitate cu această dublă ocazie.

Cineva nu a vrut ca dorinţa mea să devină realitate. Pe la ora 15:00 am rămas fără curent. Mă gândeam că e doar o pană de curent trecătoare. Gluma începea să se îngroaşe. După lungi insistenţe la ELECTRICA ne-am putut “bucura” de curent, din nou, PATRU ore mai târziu! E inadmisibil aşa ceva! Am petrecut acest timp la lumina lumânărilor. Deloc romantic, cum poate ar crede unii. Şi aşa mi-am petrecut eu ziua de 1 Decembrie. Ce noroc au cei de la ELECTRICA că nu ni s-a ars niciun aparat în tot acel timp … că vedeau ei “bucurii” de ziua României!

Când am reintrat în contact cu lumea înconjurătoare,  şi deci cu mijloacele media, am aflat că alianţa PSD+PC a revenit din nou pe locul întâi. Mircea Geoană este convins că alianţa va face noul guvern. Să fie cum spun ei. În orice caz, am cu ce mă lăuda să ştie toată lumea. Am cu ce mă … Am şef senator!

Dar totuşi, ce tristă mi-a fost ziua naţională! … Şi-am încălecat pe o şa şi v-am spus povestea mea …

Posted in Relatari

Concluzii electorale

Din toată această nebunie cu schimbările de situaţie, din faptul că încă partidele stau cu sufletul la gură pentru a afla rezultatul final, pe plan local mă bucură un lucru. Faptul că orădenii le-au dat peste bot PNL-iştilor. 

Gheorghe Carp, Mircea Mălan, Eduard Hellvig sau Smaranda Scridon, spre exemplu, şi-au creat o campanie în jurul primarului Ilie Bolojan, trăind cu marea speranţă că aceia care au votat PNL în primăvară, vor vota candidaţii PNL şi câteva luni mai târziu, la uninominale. V-aţi cam înşelat!

Nu s-au gândit că cele 6 luni la cârma Primăriei au fost dezămăgitoare pentru cei care au crezut în ei. După câteva măsuri luate de Bolojan imediat după ce a fost învestit în funcţie, şi aici mă refer spre exemplu la tăiatul fondurilor pentru tineret, ei au aşteptat să fie din nou votaţi. Chiar dacă în unele colegii au obţinut locul I, per ansamblu PNL a pierdut în Oradea. Lumea a crezut în ei în urmă cu câteva luni, dar acum am rămas cu un gust amar. Aici mă încadrez şi eu.

Mă bucur că în colegiul nr. 4 de exemplu, Mihai Groza (PD-L) i-a învins pe PNL-işti, deşi nici chiar fostul primar nu se aştepta la un scor atât de bun. Supărat că nu a câştigat alegerile pentru primărie din luna mai, Groza a intrat în această cursă doar la solicitarea partidului. Acum, se poate mândri cu scor peste aşteptări.

De asemenea, mă bucur că PSD la nivel local a obţinut un rezultat foarte bun, spre deosebire de alţi ani. Aici chiar am putea spune că s-a mizat foarte mult pe candidat, nu pe partidul din care face parte. 

Aştept cu nerăbdare rezultatul final. Cine sunt cei 13 ?

Posted in Relatari

Răsturnări de situaţii

Deşi aseară sondajele realizate la nivel naţional îi aratău învingători pe membrii alianţei PSD+PC cu aproximativ 36%, iar PD-L cu circa 30%, în această dimineaţă lucrurile au luat cu totul şi cu totul o altă întorsătură.

Potrivit ultimelor estimări, PD-L conduce cu aproape 34%, în timp ce PSD+PC obţine circa 33%. Deşi diferenţa este infimă, poate cauza probleme mari alianţei, asta în cazul în care PL-L se asociază cu PNL şi UDMR. Există chiar zvonuri cum că PC s-ar despărţi de PSD şi s-ar alia cu ceilalţi. PC a mai făcut asta o dată, nu ar fi exclus să facă acelaşi lucru şi a doua oară. Când se văd la putere nimic nu îi mai interesează …

În acest moment, Oradea nu şi-a desemnat încă senatorii şi deputaţii. Deşi există câteva supoziţii cu referire la viitorii 4 senatori de Oradea, lucrurile sunt încă incerte. Se vehiculează nume ca Cseke Attila (UDMR), Cornel Popa (PNL), Petru Filip (PDL) şi Ioan Mang (PSD).

Cele şapte mandate întregi de deputaţi rezultate în urma calculelor vor aparţine lui Derzsi Akos şi Lakatos Peter (UDMR), Ştefan Seremi şi Mircea Bradu (PDL), Nicolae Jolşa şi Lucia Varga (PNL), respectiv Claudiu Pop (PSD), şi acesta clasat abia pe locul al patrulea în colegiul său, dar propulsat prin redistribuire.

Ediţia on-line a BIHOREANULUI ne informează:

Rezultate oficiale

Potrivit rezultatelor finale, pe primele locuri în cele trei colegii la Deputăţie se situează liberalul Dan Octavian, respectiv udemeriştii Peto Csilla şi Csuzi Istvan, iar pentru Senat orădenii i-au preferat pe PDL-iştii Mihai Groza şi Petru Filip.

În Colegiul 7 Oradea-Sud, cel mai bine clasat în preferinţele alegătorilor a fost Dan Octavian (PNL), cu 4.464 voturi, reprezentând 26,02% din totalul voturilor exprimate, urmat de Mircea Matei (PD-L) cu 3.904 voturi – 24,75%, Sonia Drăghici (PSD-PC) cu 3.479 voturi – 20,27%, Kallai Laszlo (UDMR) cu 3.406 de voturi – 19,85%, Florian Pantea (PRM) cu 978 de voturi – 5,70% şi Petru Trif (PNG-CD) cu 394 de voturi – 2,29%.

Colegiul 8 Oradea Nord-Vest a fost câştigat, mai net, de candidata Peto Csilla (UDMR), cu 6.379 de voturi, reprezentând 27,91%, urmată de Mircea Bradu (PD-L) cu 5.581 de voturi – 24,42%, Lia Pop (PSD-PC) cu 4514 de voturi – 19,75%, Eduard Hellvig (PNL) cu 4324 de voturi – 18,92%, Alexandru Demeter (PRM), cu 1215 voturi – 5,31% şi Gheorghe Pintea (PNG-CD) cu 468 de voturi – 2,04%.

 În Colegiul 9 Oradea-Centru-Est s-a impus Csuzi Istvan (UDMR), care a strâns 5.695 de voturi, adică 24,07% din cele exprimate. El e urmat de Mircea Mălan (PNL) cu 5.654 de voturi – 23,90%, Octavian Bot (PD-L) cu 5.331 de voturi – 22,53%, Claudiu Pop (PSD-PC) cu 4.881 de voturi, reprezentând 20,63%, Mircea Vac (PRM) cu 1234 voturi – 5,21% şi Dan Păcală (PNG-CD) cu 450 de voturi, adică 1,90%.

 Rezultate neoficiale

 În Colegiul 4 Senat Oradea Nord-Centru, singurul care dă un senator „plin” de Oradea, cel mai bine clasat a fost – potrivit numărătorii realizate de PNL – Mihai Groza (PD-L), cu 12.379 voturi, adică 26,61%, urmat de Iulius Delorean (UDMR) cu 11.891 voturi – 25,56% şi abia apoi de viceprimarul PNL Gheorghe Carp, cu 10.184 voturi – 21,89% şi de Ioan Mang (PSD-PC), cu 8.892 voturi – 19,11%.

În Colegiul 3 Senat Oradea Sud-Holod-Salonta, care acoperă parţial Oradea, şi anume doar cea inclusă în Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor (Nufărul, Cantemir Velenţa), centralizarea voturilor este mai anevoioasă, deoarece mai erau aşteptate multe raportări de la secţiile de votare din judeţ. La ora 2 erau disponbile, în procente, doar voturile strânse de la alegătorii din Oradea, date centralizate de PDL Bihor.

Potrivit acestora, orădenii l-au preferat pe Petru Filip (PD-L), care a strâns 31,53% din sufragii, urmat fiind de Smaranda Scridon (PNL) – 23,04%, Sarkady Zsolt (UDMR) – 20,27% şi Florian Pavel (PSD-PC) – 17,39%.