[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 4-17 martie 2011]
… mândria unui oraş, văzut de sus, acum că tot vine primăvara!
//sursă foto: www.ebihoreanul.ro
Sus în deal este o casă şi de acolo se vede Oradea cea frumoasă, la început de primăvară. O căsuţă cochetă sau chiar mai multe, un restaurant, o „ciupercă” imensă, toate se adună laolaltă pe aşa numitul Dealul Ciupercii.
Pentru că aşa o ştim noi, orădenii, Ciuperca de pe deal, locul acela minunat unde îţi doreşti să ajungi de îndată ce primăvara sau vara s-au instalat, din nou, peste noi. Este acel punct de atracţie turistic sau de relaxare – al urbei de pe Crişul Repede – atunci când unicul nostru gând este să privim şi să ne uimim de câtă frumuseţe se află în jurul nostru, şi pe care, din păcate, tindem să o uităm fiind prea ocupaţi cu multitaskurile.
Şi cum anotimpul reînvierii la viaţă îşi face simţită prezenţa, ce ar fi să ne alegem o Babă să ştim cum ne va merge întregul an şi apoi să ne punem pe exploatat fiecare colţişor de natură? Aşadar, vă propunem o incursiune în lumea „Ciupercii de pe deal” … şi nu numai.