Tag Archives: Sapte Seri

Răzvan Chiriac: „Radioul înseamnă, pe lângă muzică şi ştiri, oameni – cei care te ascultă”

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 19-25 iunie 2009]

Se spune că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie. Făcând o astfel de analogie, putem spune că în spatele oricărui radio de succes se află un manager de succes. Răzvan Chiriac este de mai bine de 7 ani directorul staţiei locale Kiss Fm, de altfel cel mai ascultat radio din România, potrivit sondajelor, respectiv al Magic Fm. A început să lucreze în radio de foarte tânăr, experimentând toate etapele şi ajungând în final directorul celor două posturi. Pe lângă toate acestea, este şi managerul unei reviste de timp liber. Cu toate acestea, afirmă că întotdeauna este loc şi pentru timpul liber, iar printre pasiunile sale se numără fotografia şi scufundările. Departe de tot ce înseamnă viaţa profesională, Răzvan crede că marea sa realizare este familia, fiind foarte mulţumit de ceea este acum: „Nu există cu adevărat o reuşită decât dacă şi profesional şi personal eşti acolo unde ţi-ai dori. Pot spune că sunt acolo, dar ajuns aici,  îmi dau seama cât de departe pot să ajung”. Pentru prima oară în cariera sa, Răzvan povesteşte într-un interviu pentru 24FUN, despre radio, profesie şi viaţă personală împlinită.

 Razvan Chiriac

Cum ai început munca în radio?

 „Era într-o primăvară a anului …” sună a poveste nemuritoare. Ideea este că începuturile mele în radio au fost la vârsta de 18 ani, când, plin de elan, urcam zilnic dealurile spre Sonvest. A fost o experienţă extraordinară pentru că atunci, erau vise, era pasiunea, era tinereţe. Am avut ocazia să-l cunosc şi să lucrez cu Mircea Bradu, Mariana Bejan, Dajka Attila, Mihai Baneş, iar mai târziu, după o pauză, revenind pentru un proiect pentru Sonvest, să-l cunosc şi să lucrez cu Cristi Tabără. Pot să spun că a fost efectiv nu un job, ci mai degrabă un ritual de iniţiere. Terminând cu partea romantică, în 2002, după o perioadă  mult mai realistă, am aplicat pentru un job la Radio Contact şi de atunci a început o nouă poveste tot atât de frumoasă, dar mult mai realistă cu ceea ce a însemnat şi înseamnă Radio Contact, respectiv Kiss Fm şi Magic Fm.

Ce înseamnă pentru tine KISSFM?

Frumuseţea a constat în faptul că începând cu Radio Contact, datorită unui management (să îi spunem „interesant”) am fost „nevoit” să cunosc toată activitatea de radio de la partea redacţională, producţie, emisie, marketing, vânzări şi management. Pot să spun acum că a fost o experienţă care m-a ajutat foarte mult să înţeleg viaţa, pentru că am învăţat că nu poţi pretinde cuiva să facă un lucru până nu poţi să îl faci tu. Vorbind, acum, de Kiss Fm, radioul a însemnat şi înseamnă o atitudine care se transmite în toate aspectele lui: înseamnă un puls şi o trăire la o turaţie înaltă.

De curând s-a schimbat grila de programe a postului, la nivel naţional şi implicit la nivel local. S-a simţit vreo diferenţă fată de ce a fost înainte?  Mă refer, desigur, şi la audienţa postului.

Radioul înseamnă, pe lângă muzică şi ştiri, oameni- cei care te ascultă. Lumea se schimbă şi evoluează, oamenii cresc şi te trezeşti că cei care îţi erau până acum ascultători au trecut în altă categorie, iar cei nou „intraţi” în target au alte vise, alte perspective asupra vieţii, prin urmare radioul se reinventează. Soluţia de succes a unui radio constă în identificarea celui mai bun program pentru un anumit target. Publicul este constant în cea mare majoritate a lui şi mereu există noi veniţi sau persoane care renunţă să asculte un anumit tip de radio.. Trebuie să te poţi adresa acelei majorităţi şi să-i fidelizezi cât mai mult. Un radio de succes formează trenduri, schimbă mentalităţi şi setează un ritm de viaţă.  De aceea, Kiss Fm în existenţa lui a dovedit că este un radio de succes.

Pesemne eşti foarte încântat de Kiss Fm şi Magic Fm. Totuşi, dacă ţi s-ar propune să fii managerul unui alt post de radio (ţi s-ar promite diverse facilităţi şi bonusuri), ai accepta? Şi dacă da, de ce şi care ar fi postul de radio ales?

Ceea ce nu se vede sau nu se aude , este ceea ce este în spatele produsului de radio, ceea ce înseamnă ,  analiză de piaţă, marketing, parte administrativă, vânzări, fără de care orice radio poate fi doar de succes doar ca audienţă şi nu ca afacere. Deoarece, în ziua de azi, radioul este o afacere. Dacă are succes, rămâne pe piaţă, altfel dispare. Dacă mi s-ar propune o altă afacere, un alt radio, ar trebui să-mi ofere pe lângă aspectele financiare şi o stare care să mă facă să trăiesc la o anumită intensitate. Dar să nu uităm că, în primul rând şi din păcate, un radio înseamnă o afacere.

Care este evoluţia radioul românesc (plan local, plan naţional)?

Radioul, în forma pe care o cunoaştem azi, este pe moarte. Pare surprinzătoare afirmaţia, dar din păcate aşa este, fiindcă de o la o vreme încoace, cuvintele de ordine ale noii generaţii (cei care intră în targetul radioului sunt tinerii) sunt: internetul, mp3 playere-le etc. Asta înseamnă că ei ascultă o muzică a lor, selectată după preferinţele lor şi nu după ce stabileşte un director de program sau altul: „ascult unde doresc, când doresc, acasă, la şcoală, pe Internet, pe stradă …” , şi din ce în ce mai rar la radio. De aici rezultă şi succesul radiourilor online, cu un simplu click alegi dintre miile de radiouri, putând să-ţi faci propriul playlist.

Cât de mult pierde radioul în faţa televiziunii?

Radioul se ascultă pentru muzică şi informaţie succintă, iar televiziunea este sursa principală de informaţie detaliată şi divertisment.

Care a fost cea mai neplăcută experienţă pe care ai trăit-o în anii de manageriat ai postului de radio KISS FM?

Lucrul cu autorităţile statului!

Fiindcă sunt mulţi ani de când te ocupi de conducerea unui radio, pe „mâna” ta au trecut tot felul de tineri, dintre cei care nu mai sunt alături de tine, ce fac ei acum?

Am avut ocazia în cei şapte ani să lucrez cu mai mulţi animatori, care au devenit, să le spunem aşa, nume în showbizzul autohton, experienţă pe care o consider interesantă şi constructivă. Aş oferi şi nişte nume: oameni ca Mihai Dacin, Lucian Oros sau Adrian Hădean.

Ai timp să te uiţi la televizor? Numeşte programul preferat şi televiziune favorită.

Am câteva emisiuni preferate pe Discovery. Sunt de 20 de ani dependent de SF şi de seriale cu această tematică.

Cum merge revista ZILE şi NOPŢI (pe care de asemenea o conduci)? Dar faţă de concurenţă?

Zile şi Nopţi a început ca o afacere. Practic, e un alt produs media (ca şi radioul, televiziunea, presa scrisă), care are un target, o „linie de program” şi doreşte să facă profit. În timp, s-a schimbat deoarece implicarea în acest proiect a crescut pe latura de produs. Am investit foarte mult în grafica revistei, calitatea materialelor, diversitate, creând un produs de cultură şi informare şi m-a interesat mai mult să-l dezvolt decât doar să aduc publicitate. Am ajuns, azi, după 3 ani, să avem cel mai bun produs în piaţa de reviste de timp liber din Oradea. Există o structură bine definită, o parte a revistei este susţinută de informaţii naţionale (interviuri, rubrici de autor, cum ar fi cea a lui Mihai Găinuşă, multă cultură muzicală), iar local: teatru, film, cărţi, manifestări culturale. Fiind singura revistă de timp liber din Oradea, cu 64 de pagini ( şi creştem) , am menţinut mereu un raport între publicitate şi conţinutul redacţional., rezultând un produs cultural şi de informare, şi nu doar o alăturare de reclame cu 2-3 articole de umplutură.

În ceea ce priveşte concurenţa, aceasta este foarte bună, mai ales că suntem prieteni (24FUN). Ce este foarte important este ca fiecare să aibă un stil bine definit, iar cine alege o revistă sau alta, să primească ce caută în ea. Nu mi-am dorit să fie totuna ce iei din stand (Zile şi Nopţi, 24 Fun, Şapte Seri etc), ci fiecare să ofere ceva diferit şi special. Ştiu că noi am reuşit să facem acest lucru, de aici şi poziţia noastră pe piaţă.

De la radio şi reviste, trecem la bloguri. Ştiu că ai şi un blog (http://razvanchiriac.blogspot.com), din care am descoperit că eşti pasionat de fotografie. Spune-ne, te rog, mai multe despre această pasiune.

Mereu am fost o persoană mai deschisă spre aspectele artistice ale vieţii, dar nu am avut foarte mari tangenţe. Dar, trăind de 14 ani în casă cu o artistă, soţia mea (a terminat Artele), respectiv de 8 ani, şi cu  fiica mea,  la rându-i artistă (este elevă în clasa a doua la Liceul de Artă), am ajuns să am o tangenţă mai mare cu partea artistică. Fotografia mi-a plăcut dintotdeauna, dar nu am avut tangenţă cu ea şi ce m-a împins spre fotografie au fost nişte hoţi care mi-au furat camera foto şi de nevoie a trebuit să îmi cumpăr altceva. Am făcut pasul mare: de la aparate Point&Shot, la aparate DSLR. De aici, a început o aventură în care am trecut de la a fotografia tot ce mi se părea interesant, la foto de compoziţie, portrete, fotografie de produs etc. Încerc să fac fotografii care să transmită o stare. Dacă într-o şedinţă foto găsesc maxim 2-3 fotografii care exprimă ceva, sunt mulţumit. Nu sunt adeptul lucrărilor pe bandă (nu fac fotografii de nuntă, de final de liceu etc). Din păcate şi în fotografie există manele, cocalari şi piţipoance şi de asta am preferat această abordare. Am avut ocazia să lucrez cu modele  care au pozat în reviste cunoscute şi am reuşit să le fac poze în care să apară alte trăsături decât cele surprinse de acestea. Blogul a început ca o modalitate de a arăta  unor prieteni ce poze făceam, iar acum încerc să fac din el un mijloc de promovare ale unei alte abordări  a actului fotografic..

Cum te descrii ?

Un caracter este suma părţilor bune şi mai puţin bune din el. Fiecare contribuie într-o măsură mai mică sau mai mare la acel tot, fiecare aspect defineşte o anumită parte a acelui tot. Nu pot spune că există lucruri bune sau rele, totul ţine de raportarea la un anumit sistem de valori. Ce nu mă încântă pe mine legat de propria persoană este faptul că sunt dezordonat şi uneori prea  impulsiv. Totuşi, încet-încet, pot să spun că începe să-mi placă de mine! Prefer să mă evaluez după cât  bine sau poate, uneori cât rău fac celor din jurul meu.

Ce dispreţuieşti cel mai mult?

Perfidia, oamenii care nu-şi exprimă emoţiile şi răul făcut cu intenţie.

Ce mesaj ar primi orădenii de la tine?

Există un citat după care încerc să-mi trăiesc viaţa: „Darul este binecuvântarea celui care dă” (Frank Herbert în „Dune”).

Florin Ardelean: „Nu am timp să fiu nostalgic”!

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 13-20 martie 2009]

După ce timp de aproape 9 ani de zile a fost redactor-şef la TVS, jurnalistul Florin Ardelean a „trădat” mediul (după cum însuşi menţionează) şi a devenit, în urmă cu câteva zile, consilierul de imagine al noului prefect de Bihor, Gavrilă Ghilea. Nu îşi propune să coopteze şi alţi oameni pentru a-l ajuta în aceasta „misiune”, considerând că se va pricepe la ceea ce i se va da de făcut.

Totodată, domnul Ardelean rămâne, în continuare, alături de studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Jurnalism din cadrul Universităţii din Oradea. Va continua să înveţe viitorii formatorii de opinie, despre care de altfel, spune că îi sunt foarte apropiaţi de suflet. Nici cărţile nu le va uita, continuând să scrie altele noi. Cel puţin până acum, a lansat numai puţin de 5 volume!  

Florin Ardelean consideră că femeia înseamnă voluptate. Despre noile atribuţii, despre mass-media locală, despre jurnalismul românesc, dar şi cel local, despre jurnalişti şi viitori jurnalişti, politică, cărţi şi oameni, toate acestea într-un interviu cu domnul Florin Ardelean.

Florin Ardelean

Domnule Florin Ardelean, cum vă simţiţi în noua ipostază ?

Încerc să mă acomodez la noul stil. Pe de o parte este destul de simplu şi cred că mă pricep la ceea ce sunt pus să fac. Deşi este vorba despre o modificare a atribuţilor. Este diferit de ceea ce înseamnă a fi jurnalist. Un birou de presă la o instituţie este asumat în virtutea unor obligaţii pe care nu poţi să nu le iei. Mesajul pe care îl transmiţi nu îţi aparţine. Nu este neapărat al tău, ci un text ce defineşte punctele de vedere ale instituţiei. Ieşirea mea din media este un fel de trădare, pentru că reprezintă o contradicţie între a fi jurnalist şi omul unei instituţii.

Cum se va schimba imaginea domnului Gavrilă Ghilea, acum când deţineţi funcţia de consilier de imagine?

Domnul Ghilea are de îndeplinit un rol. Este ca şi cum ar învăţa un actor rolul unei piese. Nu-mi propun modificarea imaginii domnului Ghilea, ci de a construi imaginea adecvată atât ca personalitate, cât şi adaptată fişei sale de prefect (în general). Nu sunt adeptul ingineriilor de imagine. Când supralicitezi un om, făcând să pară altcineva decât ceea ce se vede, cusătura tot se vede.

Înaintea dumneavoastră la Prefectură a mai trecut un jurnalist şi anume domnul Dan Matea (de la Crisana). Prin ce anume credeţi că vă diferenţiaţi de el sau de ceilalţi dinaintea dumneavoastră ?

Mă voi diferenţia prin ceea ce sunt, în bine şi în rău. Nu mi-am propus să fiu într-un fel, altfel decât sunt în mod obişnuit. Trebuie să ştii să fii, cât mai mult cu putinţă, ceea ce pari că eşti. Orice conflict între realitate şi aparenţe are efecte nocive atât pentru comunicator, cât şi pentru instituţie. Nu am orgolii, nu vreau să fiu un supercomunicator şi îmi asum modestia de a transmite mesajul optim, nici cu plusuri, nici cu minusuri. Un mesaj trebuie să fie pragmatic şi concis.

Cum vedeţi declinul din media locală şi schimbările de conducere ? Este adevărat planul care a fost pus la cale împotriva dumneavoastră la TVS?

Nu văd niciun declin în presa locală. Este adevărat că presa din România se confruntă cu probleme serioase în contextul trustizării. De asemenea, libertatea presei este afectată. Trecutul nu îl privesc cu mânie sau resemnare. N-am de împărţit nimic cu nimeni, sunt absolut încântat ca alţii să aibă mai mult succes decât am avut eu. La fel ca în dragoste, despărţirile chiar dacă nu au farmec, trebuie să aibă distincţie.

Cum priviţi „eliminarea” Virginiei Ritchie, Cosminei Vidican şi a lui Ivan Fejer de la TVS ? Credeţi că echipa rămasă va creşte audienţa postului ?

Nu discut. Nu sunt problemele mele şi nu am pe nimeni în custodie. Totuşi, nu îmi ascund dezamăgirea faţă de situaţia lor. Audienţa TVS-ului va creşte până dincolo de orice pronostic.

Cum priviţi perioada petrecută la TVS ?

N-am timp să fiu nostalgic. Acea perioadă o privesc cu realism. Cineva spunea, odată, că niciodată un lucru care începe nu se sfârşeşte. Cei 8 ani şi jumătate de zile la TVS vor rămâne în memoria mea atât timp cât voi trăi: cu bune, cu rele, plăceri, dificultăţi. TVS înseamnă oamenii cu care am lucrat, nimic în plus.

Apropo de colegii de la TVS, ce s-a întâmplat cu Romulus Grupa ? Nu prea mi ştim nimic de el …

Romulus Grupa este un splendid risipitor, un boem cu vocaţie de Rogerius. Un ins ale cărei nebunii îmi plăcea să le savurez … până la un punct. Ca orice risipitor, s-a izbit de o anumită sterilitate. Dar, într-o lume care mizează pe succes am ajuns să ador oamenii sterili.

Aţi fost considerat adesea „omul lui Filip”. Sunteţi înscris în PD-L sau aveţi în plan ?

Nici vorbă. Nu sunt omul nimănui. Uneori, nici mie nu îmi aparţin. La fel, aş putea fi considerat omul lui Proust, cel care a dat substanţă ideii de roman. Totuşi, aş vrea să cred că am rămas un om. Politica nu mă tentează sub nicio formă (mă refer la politica din ultimii 20 de ani). Cu toate acestea, politica este o chestiune de o importanţă absolută –  o dimensiune a umanităţii -. Păcat că uneori fac politică oamenii care nu au ştiinţa de a face oameni de zăpadă.

Apreciaţi pe cineva din sfera politicului (plan local, plan naţional) ?

Da, există diverse personalităţi, dar nu am să ofer nume. Pe unii îi apreciez, pe alţii … nu.

Aveţi 5 cărţi publicate. De curând aţi lansat cele două volume intitulate „Insectar”. Dat fiind faptul că a trecut 1 martie, făcând analogie cu simbolul Mărţişorului, ce vreţi să spuneţi prin afirmaţia „Cărţile nu sunt măţişoare” ? 

Cred că orice scriitor trebuie să-şi vândă cartea, câtă vreme este o fiinţă, are anumite costuri. A oferi o carte gratuit înseamnă a atenta la valoarea şi importanţa faptului de a scrie o carte. Cărţile sunt pe bani. Prin carte înţeleg investiţia şi energia intelectuală. Este inadmisibil să fie subevaluate.

Am înţeles că mai lucraţi la o carte. Despre ce va fi vorba ? Şi dintre toate cele publicate, de care vă simţiţi cel mai ataşat ?

Am mai multe proiecte: „Mitologia rigorii” (un roman neterminat), „Povestiri de duminică”, în care scriu despre copilăria mea într-un sat deloc idilic, ci mai degrabă violent, dar cu atât mai drag mie. De asemenea, „Istoria presei româneşti” (care momentan există în varianta unui curs universitar), dar care vreau să devină carte. Am mai început să lucrez la un roman, despre care nu doresc să vorbesc deocamdată. Cel mai legat sunt de cartea pe care urmează să o public.

Ce părere aveţi despre generaţiile de viitori jurnalişti care „ies pe bandă” an de an ? Dar despre dezinteresul celor mai mulţi tineri din ziua de azi ?

Nu cred că în trecut erau mai mulţi studenţi decât acum. Altceva s-a schimbat năucitor. Dacă în trecut, proiectul intelectual era unica variantă, acum reuşita în viaţă depinde de alţi factori. Nu am niciun pic de simpatie faţă de cei care fac mai multe facultăţi o dată, mi se pare o dovadă clară de inconsistenţă. Azi, eşti student pentru a te construi pe tine în parametrii pe care îi visezi. Recunosc că îmi place să lucrez cu studenţii. De multe ori, consider că şcoala îi încurcă iremediabil. Unora le este afectat destinul. Sunt victimele unui context defavorabil, cauzat, desigur, şi de piaţa muncii. Cert este că sunt prea mulţi studenţi blazaţi, prea mulţi tineri blazaţi. A fi blazat este fie lux, fie crimă.

Dintre toţi studenţii pe care i-aţi avut şi care acum fac parte din mediul jurnalistic, aveţi vreunul preferat ? Are România jurnalişti adevăraţi?

Toţi îmi sunt preferaţi deopotrivă. România are jurnalişti buni sau lichele, pseudojurnalişti, oameni de presă veritabili şi ziarişti de toată isprava. Un amestec din care ies în evidenţă cei cu minusuri, afectându-i pe cei cu plusuri şi meseria ca atare. Acest lucru este similar atât pentru planul local, cât şi pentru cel naţional.

Au ei nevoie de o şcoală de specialitate pentru a deveni jurnalişti ?

Totul ţine de vocaţie, dar trebuie să te pui bine şi cu meşteşugul, printr-o facultate de profil, deşi nu este obligatoriu. Avem atâţia scriitori medici sau ingineri, foarte buni!

Apropo de „scriitori” ingineri, cum îl apreciaţi pe CTP (Cristian Tudor Popescu) ?

CTP este produsul excepţional al unui context românesc lipsit de excepţionalitate. Este un ins paradoxal în care zace Savonarola (inchizitor nemilos), dar şi un gânditor rafinat, ba chiar un ins cu ochiul duios, capabil de emoţii pe care puţini oameni ajung să le experimenteze. Remarcabil uneori, nu este scutit de erori, de subiectivisme. Cel mai grav lucru ar fi ca CTP să fie luat de model, pentru că este inimitabil. Cei care vor ajunge să îl imite vor claca în iacobini, în terorişti.

Cum priviţi colaborarea cu Şapte Seri ? Ce impresii aveţi despre 24FUN?

Relaţia cu  Şapte Seri este una platonică – fiindcă scriu un text o dată la două săptămâni. Apuc să văd foarte rar un număr din Şapte Seri. Sunt texte de 1500 de semne, fără nicio miză, uneori cu graţie, alteori fără. Cât despre 24FUN, o salut, deşi, din nefericire, nu mi se adresează. Frecventez prea puţin lumea, nu ies mai mult de 3 ori pe an, în lume. 

Ce mesaj aveţi pentru orădeni, în general, dar pentru cititorii revistei ?

În lumea de azi e riscant să oferi mesaje. Există riscul ca mesajul să fie răstălmăcit şi să se întrebe oamenii „Oare ce ai de ascuns în spatele mesajului?”. Cel mai bun mesaj este să nu ai niciun mesaj, şi nu o spun cu cinism. 

Super blogul … te poate angaja!

Dacă tot vorbeam zilele trecute despre publicaţiile gratuite care au apărut în Oradea, referindu-mă în speţă la cele de timp liber (aici intră: 24FUN, Şapte Seri sau Zile şi Nopţi), răsfoind Business News (BN) a lui Flavius Bunoiu am găsit un articol foarte mişto.

Îmi amintesc că şi eu am scris vreo trei articole în revista 24FUN cu referire la blog, dar nu am ajuns la această parte foarte interesantă pe care au atins-o cei de la BN. Mai pe larg, materialul vorbeşte despre importanţa pe care au ajuns să o acorde blogurilor, departamentele de recrutări de personal din cadrul companiilor, atunci când vine vorba despre un interviu cu un potenţial angajat.

De multe ori, din CV-ul şi scrisoarea de intenţie ale unui candidat nu poţi identifica calităţi sau defecte ale individului, puncte forte sau elemente esenţiale ce i-ar folosi în procesul de intervievare. Drept urmare departamentele de HR iau în considerare tot mai mult blogul personal al celui care aplică pentru un post. Deşi nu putem generaliza, în străinătate acest element este foarte important în selecţie. În România însă, sub 20% dintre angajatori ţin cont de acest factor. 

Ideea este că, deşi pare banal, un blog te poate chiar angaja. Desigur, nimic nu se compară cu întâlnirea faţă în faţă cu potenţialul angajat. Pentru că în fond, aici e cheia: prezenţa şi spontaneitatea la un interviu. Dar blogul poate spune multe despre tine şi poate fi, înainte de a te prezenta la interviu, un bonus. Dacă e făcut bine şi te şi reprezintă, evident.

Şi nu doar atât. Blogul mai are şi alte avantaje: poţi face bani, poţi câştiga premii. Iar aici l-aş menţiona pe Dan Pop, care a ocupat locul al treilea la concursul Super Blog 2008! În plus, blogul te face celebru. Vezi cazul Zoso.

It’s all about U! (John Puzzle)

Cu siguranţă, despre bloguri poţi să scrii o sumedeni de lucruri. Dar timpul şi spaţiul sunt de multe ori inamici ai noştri …

Maşinuţa mea …

… ţi-am luat ulei HEXOL, HEXOL, să nu îl mai schimbi nicicând!

Vă mai amintiţi de reclama aceasta ? Eu cu siguranţă mi-am amintit-o azi, când dupa mai bine de un an şi două luni de când o am, maşinuţa mea m-a lăsat în drum. Deşi am mereu grijă de ea, astăzi a cedat, pur şi simplu! Până la urmă şi-a revenit … dar oricum cu siguranţă nu despre ea voiam să scriu aici.

Am să enumăr pe scurt, ce voiam să povestesc:

  • Nick Kamarera are o nouă piesă

Nick Kamanera este DJ-ul acela, care an de an, transformă atmosfera din Disco Tineretului din Costineşti într-una incendiară. De curând a lansat o melodie, care deja o văd un mare hit. Se numeşte “Beautiful days“.

Merită ascultată. Despre DJ, puteţi afla şi alte detalii pe www.djnickkamarera.ro.

  • Un bezmetic acru pentru … o presă dulce

Acesta era titlul articolului meu din 24FUN, când l-am descris pe Cornel Nistorescu, după ce m-am întors de la Şcoala Naţională de Jurnalism pentru Tineret

Nu puteam să trec neobservat accidentul provocat în Bucureşti de ziaristul ce conducea X5-ul personal … Oricum, e clar că tipul e unul dintre cei mai infatuaţi jurnalişti români, dar şi printre cei mai corupţi. În plus, pare şi un mic frustrat. Cel puţin aşa mi-a lăsat mie impresia la şcoala de vară. Despre el am mai scris aşa că nu voi intra în mai multe detalii.

Cert e că la aflarea veştii, postul REALITATEA TV nu i-a dezvăluit identitatea, ştirea fiind transmisă ca şi cum personajul ar fi un anonim. Cum i-o fi calmat dl Nistorescu pe reporteri?

  • Despre publicaţiile locale gratuite

Am fost la Lotus în seara asta. Pentru o plimbare, pentru reviste … Le-am luat pe toate trei: 24FUN, Zile şi Nopţi, dar şi Şapte Seri. Am vrut să le compar. Să le identific părţile bune şi cele rele. Deşi lucrul acesta îl fac des. Nu ştiu ce mi-a venit iar … Concluziile sunt foarte uşor de tras:

Prima – adică 24FUN – e o publicaţie săptămânală, şi cred că e cea mai reuşită dintre toate trei, în primul rând ca şi conţinut şi oameni care îşi publică articolele. Cu calitatea hârtiei stă ceva mai prost … În rest, nu prea am ce comenta.

Despre Zile şi Nopţi, aş zice că în primul rând îmi place designul. Articole multe preluate de pe internet şi are vreo 2-3 colaboratori locali. În rest, reclame cât cuprinde. Ceea ce e bine, fiind o revistă de timp liber, dar în acelaşi timp orădeanul îşi doreşte să citească şi ceva nou.  Menţiune: apare o dată la două săptămâni.

În cele din urmă, despre Şapte Seri pot spune că nu reuşeşte să mă atragă într-un mod deosebit. Apare tot la două săptămâni. Poate doar faptul că îi are pe colaboratori pe Florin Ardelean şi Lulu Cremeneanu. Despre Lulu ştiu că e jurnalist independent, şi acum mă întreb oare aşa va ajunge  şi domnul Ardelean, după ce a plecat de la TVS?

În rest numai de bine!