Sincer, iubesc toamna

Sincer, iubesc toamna. Mai mult decât oricare anotimp. În ciuda faptului că m-am născut vara … Primăvara este frumoasă pentru că presupune revenirea la viaţă, primii ghiocei, flori, mărţişoare. Vara, cu farmecul ei, cu marea în ochi, cu nisipul cald care îţi mângâie pielea arsă de soare. Iarna, cu albul ce îţi luminează privirea şi te îmbine la săniuş şi la pârtie. Dar nimic nu se compară cu toamna. Nu e nici cald, nici frig. Potrivit. Potrivit pentru a gândi, pentru a respira, pentru a crea. Pentru a se întâmpla lucruri frumoase. Pentru a scrie. Pentru a … ne bucura de Toamna Orădeană.

Am tot scris despre festivalul pe care îl aştept atât de mult, în fiecare an. Ieri, am avut un guest post pe blogul Ruxandrei Predescu, am mai scris şi prin Zile şi Nopţi, dar nu am scris niciodata despre clipa aceea de bucurie după un concert. Îmi place atât de mult toamna, şi asta şi pentru că ea aduce viaţa în oraşul meu de pe Crişul Repede.

Unul dintre visele mele cele mari, dintotdeauna, a fost să îi văd pe artişi îndeaproape. Fie că erau actori, cântăreţi, oameni MARI, cu alte cuvinte. Şi încet, încet, am reuşit.

În ultimii ani, am văzut mulţi din cei pe care cândva îi vedeam doar la TV. Şi acum am ocazia să văd tot mai mulţi. De exemplu, graţie Living In Apart Hotel Oradea, am reuşit să îi văd în ultimii ani pe: Florin Piersic Jr, Petre Cătălin Fumuru, Pepe, Trupa Obligo, Ada Milea şi alţii.

Mai mult, în urmă cu o săptămână am fost şi la două piese de teatru din cadrul Festivalului de Teatru Scurt, unde am vizionat piesa “Bordel”, jucată de Daniel Vulcu, respectiv “Câte-n lună şi în stele” cu Mălăele şi Caramitru. Profesionişti de-a dreptul. Mari actori ai scenei româneşti.

Joia aceasta, la Sala Sporturilor Antonio Alexe, l-am văzut şi pe Ştefan Bănică Jr, într-un concert de excepţie. Timp de 2 ore, peste 2000 de oameni, au cântat şi au dansat cu unul dintre artiştii mei preferaţi din România. Ai fost, eşti şi vei fi un mare artist pentru mine.

Last, but not the least, concertul de jazz din această seară, cu Blazzaj şi Guilty Lemon, de la Filarmonică, m-a bucurat mult. Un gen de muzică pe care eu îl apreciez foarte mult şi îmi este foarte drag.

Cred că am dat câteva motive pentru care iubesc TOAMNA. Iar dacă e o Toamnă Orădeană, o iubesc de atâtea ori că … nu mai am cuvinte.

Da, îndrăgesc Toamna Orădeană şi abia aştept să văd şi alte spectacole şi desigur … să îi ascult pe Direcţia 5! :). A venit, a venit Toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu … Toamna Orădeană !

Este super-love

Chiar şi atunci când ne certăm este “Super looove, love, love”, adică noua melodie a lui Ştefan Bănică Jr, pe care o proclam piesa serii.

Doar o dată e Crăciunul …

Una din cele mai frumoase piese româneşti dedicate sărbătorilor.

Ho ho ho

Ne mai despart doar două zile de 1 Decembrie şi implicit de Luna Cadourilor. Acesta este motivul pentru care filmul “Ho ho ho”, avându-l ca protagonist pe Ştefan Bănică Jr. a făcut turul ţării. Este un film ce merită vizionat, fiindcă nu doar îţi transmite feeria sărbătorilor, ci şi pentru că te va binedispune fără să crezi. Merită văzut!

Lucian Silaghi: „Vom avea cel mai frumos şi modern teatru din ţară!”

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 1-7 mai 2009] 

Când spui „teatrul orădean” gândul te duce spre: actori, recuzită, eleganţă şi rafinament, şi desigur un om care stă în spatele tuturor, adică domnul Lucian Silaghi. Sunt peste 7 ani de când a preluat conducerea teatrului şi de atunci spune că: „M-am obişnuit. În timp vor veni şi satisfacţiile, probabil la jumătatea anului viitor, când lucrările la teatru vor fi gata”. Trăind cu marea speranţă că toate spectacolele se vor muta acolo unde le este locul (şi nu în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor, cum se desfăşoară în prezent), domnul Silaghi afirmă că le este recunoscător actorilor care fac o mulţime de sacrificii să îşi ducă la bună îndeplinire menirea lor, dar şi spectatorilor orădeni: „Să ştie că nu există suspiciuni legat de profesionalism”. În urmă cu câteva zile, domnul Silaghi a anunţat dubla-premieră a spectacolului „Toate drumurile duc la ROMA”, care va avea loc în zilele de 9 şi 10 mai, unde invitate speciale vor fi Crina Abrudan şi Paula Chirilă. Despre spectacol şi alte lucruri interesante referitoare la lumea teatrului orădean, într-un interviu cu domnul Lucian Silaghi.

 

Domnule Lucian Silaghi, în primul rând, ştim că mai toate piesele se joacă, în speţă, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Dată fiind curiozitatea orădenilor, pe când vom avea din nou şansa de a revedea spectacole de teatru în cadrul Teatrului de Stat?

Lucrările vor mai dura până la jumătatea anului viitor. În schimb, noi avem un avans faţă de celelalte teatre din ţară. Clujul nu are curajul pe care îl avem noi, se tem de reacţia opiniei publice, le e frică de schimbarea sălii. Orădenii trebuie să ştie că din toamnă vor avea loc premiere şi la Filarmonică, aşa cum, în prezent, piesa „Desculţ în parc” se joacă la Teatrul Arcadia. Îmi pare rău că actorii au suferit din cauza condiţiilor de la Casa de Cultură a Sindicatelor, în special datorită iernii complicate ce a fost în acest an, dar eu nu pot decât să le fiu recunoscător din plin pentru toate eforturile lor!

Recent, aţi anunţat o dublă-premieră …

Este vorba despre piesa cu titlul “Toate drumurile duc la ROMA”, o adaptare după “Răpirea sabinelor” de Leonid Andreev, în regia lui Daniel Vulcu. Cred că piesa va fi un succes, şi asta datorită lui Daniel, care este un maistru al comediilor şi un recidivist în domeniu. Şi mai ales fiindcă spectacolele sale au avut parte de o mulţime de succese.

Care consideraţi că sunt punctele forte ale piesei?

În primul rând este un spectacol de public, iar biletele se vor lua şi pe abonament. De partea de coregrafie se va ocupa doamna Victoria Bucun, care este deja consacrată în acest domeniu, fiind de altfel şi cea care se ocupă de coregrafia de la concursul „Dansez pentru tine” (moderat de Ştefan Bănică Jr. şi Iulia Vântur). Invitate speciale vor fi: orădeanca Crina Abrudan (prezentatoarea ştirilor sportive de la Antena 1, şi deopotrivă fiica actorului Ioan Abrudan, care la anul îşi va serba 50 de ani de activitate pe scena teatrului orădean), dar şi Paula Chirilă, cea care ne încântă cu prezenţele ei plăcute, membră a Grupului Divertis. De asemenea, vor fi prezenţi membrii Fanfarei „10 Prăjini” (cu precădere în primele spectacole), dar şi Fanfara Şcolii de Pregătire a Agenţilor de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea, dar şi mica orchestră a Teatrului de Stat din Oradea (permanent). În plus, este un subiect cât se poate de actual, spectacolul având toate ingredientele unei seri relaxante.

Care este preţul unui bilet şi cum poate fi achiziţionat?

Primele două reprezentaţii ale piesei vor avea loc pe 9 şi 10 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 19. Biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Teatrului şi costă 20 de lei.

Cei care nu vor avea şansa de a viziona piesa în cele două date menţionate, când vor mai putea să urmărească piesa?

Ei vor mai avea şanse în lunile mai şi iunie.

Este acesta debutul Crinei pe scena teatrului românesc ?

Da. Crina a mărturisit că îşi dorea să fie de mult timp actriţă, şi practic, prin acest rol şi-a îndeplinit, cel puţin parţial, un vis de-al său. Deşi ea are, de mult timp, tangenţe cu acest domeniu, o dată prin tatăl ei, şi în al doilea rând prin faptul că a fost implicată în diverse spectacole televizate, deci este apropiată de rolul său. În plus, putem vorbi şi despre dezinvoltura ei în faţa camerelor de filmat, care îi este un mare avantaj.

Dintre toate spectacolele jucate până acum de trupa Iosif Vulcan, de care vă simţiţi cel mai legat? Mai exact, vă rog să indicaţi piesa dumneavoastră favorită.

Mă simt legat de toate spectacolele. Nu pot însă trece cu vederea piesa „Electra”, unde muzica era splendidă. Spectacolul ne-a permis să ieşim în Seoul (Coreea de Sud) sau Florenţa (Italia) şi am putut remarca încântarea spectatorilor care l-au vizionat! A fost un spectacol de clasă, în regia lui Măinuţiu, cu un colectiv foarte puternic! Mă bucur că trupa Iosif Vulcan a fost întinerită din mers şi se pare că opţiunile colegei mele, Elvira Râmbu, nu au fost greşite. Actorii noştri au lucrat cu regizorii importanţi şi au răspuns provocărilor profesionale propuse de regizori mari.

Domnului Mircea Bradu, fost director al Teatrului de Stat din Oradea, domnul Emeric Ienei i-a prevestit un destin: „Vei fi singur printre actori”. Să fie acesta destinul unui director de teatru?

Nu cred că e neapărat o reţetă, eu îmi propun să fiu alături de ei, chiar dacă unele probleme de ordin administrativ mă împiedică, dar după ce se vor încheia lucrările de la teatru, priorităţile se vor schimba, intenţiile mele sunt de a fi tot mai apropiat de lumea lor.

Ce ar trebui să ştie oamenii care nu frecventează teatrul şi cum pot fi convinşi că teatrul este o altă lume decât cea pe care o vizionează la televizor?

Cred că va fi foarte uşor să îi convingem. Trebuie să vină să vadă că noi nu ştim să facem spectacole mediocre şi să le compare cu cele pe care de obicei le vizionează la televizor. Este o emoţie în stare pură şi cred că merită să se întâlnească cu această emoţie, alături de cineva apropiat, cineva drag. Actorii noştri nu fac playback, ci fac totul în direct!

Dacă doriţi să adresaţi nişte cuvinte de final, orădenilor …

Orădenilor le mulţumesc pentru înţelegere şi răbdare şi îi rog să ne gândim împreună la momentul care va fi peste un an şi jumătate, asigurându-i că aşteptările şi sacrificile lor vor da roade, fiindcă vom avea cel mai frumos şi modern teatru din ţară! Deja avem unii din cei mai buni actori.

O lume nebună de tot …

Oameni buni, eu nu mai înţeleg ce se întâmplă în lumea asta, în societatea noastră …

Aud zi de zi tot felul de scandaluri, tot felul de certuri şi împăcări, răsturnări de situaţii. Povestea de dragoste a Mihaelei Rădulescu cu junele Dani Oţil ţine ocupate paginile ziarelor din România. În fiecare zi, newsletter-ele ţin să mă anunţe ce vrăji a mai făcut Mihaela. De parcă întreg universul se învârte în jurul ei.

Sunt împotriva acestei violări a intimităţii. Cred că fiecare dintre trebuie să aibă parte de o viaţa privată aşa cum îşi doreşte. Că e frumoasă sau scandaloasă, cum o fi, dar lasă-mă să mi-o trăiesc! Că Mihaela a fost măritată de 3 ori (cu Dragoş Rădulescu, cu Ştefan Bănică Jr, cu Elan Shwarzenberg), că Mihaela e dată în judecată de primul soţ că îi păstrează numele, că Mihaela îşi exprimă în direct sentimentele faţă de Oţil! Aşa şi ?  POATE şi atât. Treaba ei ce face în timpul ei liber, atâta vreme cât pe noi nu afectează în vreun fel. Că şi creatoarea de modă Romaniţa Iovan a divorţat de soţul ei şi umblă cu un bărbat mai tânăr ca ea, asta e din nou altă poveste. Dar na, până la urmă şi tabloidele trebuie să se vândă, iar jurnalistul acela trebuie să-şi câştige cumva pâinea.

Dar, în loc să privim atât de departe, mai bine ne-am uita în ograda noastră. O mulţime de prieteni, cupluri care au împlinit 5, 7 sau mult mai mulţi ani împreună, se despart pe motivul: incompatibilitate (motiv invocat, desigur, pentru auzul lumii), când de fapt îşi dau seamă că au găsit în noul partener ce nu au găsit în cel care le-a fost alături atâta amar de vreme. Ce rămâne după ei e ca potopul după Napoleon.

În fond, everybody needs a hungry heart!

Trăim într-o lume nebună de tot. Într-o lume măcinată de cotidian, trebuie să ieşim cumva din mulţime. Iar fiecare o face aşa cum crede de cuviinţă. Şi până la urmă vorba aia: “toate trec!”

O de 3X Femeie: Andreea Marin Banica!

de Alina Gâdoiu

[articol participant la Şcoala Naţională de Jurnalism a ANT, ce se va desfăşura în perioada 27 august – 3 septembrie la Costineşti]

Când am aflat despre concurs, ascultând unul dintre radiourile locale, urmărind apoi blogul ANT am ştiut că dacă aş participa aş scrie negreşit despre Andreea Marin Bănică. „Zâna Surprizelor” nu mai are nevoie de nicio prezentare sau vreun portret, ea însăşi, prin firea ei, prin ceea ce este, reprezintă îmbinarea perfectă între femeia frumoasă, deşteaptă, sufletistă, iubitoare. Şi nu doar atât: are succese cu carul! La o simplă căutare pe google cu „andreea marin”, constaţi că sunt peste 900.000 de afişări. Sunt articole, editoriale, fotografii, bloguri ale ei şi ale fanilor ei, însemnări, laude sau critici la adresa Andreei. Succesele mari stârnesc invidii mari, de aceea unii vor arunca uneori cuvinte urate la adresa ei, doar pentru că ea a ajuns undeva in vârful piramidei.

Pe 22 decembrie 1974 pe cer a mai răsărit o stea, dar nu una obişnuită. Deşi nu i-a fost deloc uşor în copilărie, crescută fiind doar de tatăl ei (căci mama ei s-a îndreptat spre ceruri mult prea devreme), Andreea a reuşit! Mânată de o ambiţie puternică, a absolvit un liceu şi o facultate, ambele aparţinând filierei tehnice. A simţit însă că poate mai mult. De aceea, şi-a focalizat întreaga atenţie spre televiziune. A continuat cu specializarea în mass-media tocmai la BBC. A prezentat zeci de jurnale, emisiuni, festivaluri, concursuri, a luat o mulţime de interviuri personalităţilor de marcă din lumea mondenă internaţională, a vizitat locuri pe care alţii doar le visează. Este singura jurnalistă care a escaladat vreodată Kilimanjaro, care a realizat reportaje în diverse colţuri rău-famate ale lumii. Curajul este încă o calitate ce se adaugă cu succes portretului Andreei.

Cu toate acestea, şansa nu a fost mereu de partea ei. Viaţa sentimentală nu i-a mers din plin tot timpul, prima căsătorie a durat doar câţiva ani. Au urmat un şir de romanţe, dar parcă ceva îi lipsea. Nu pentru mult timp. În 2006, Andreea şi-a pus pirostriile. Alesul inimii ei este nimeni altul decât Ştefan Bănica Jr. „Evenimentul zilei” relata la acea perioadă că nunta a avut loc în secret, tocmai în Statele Unite ale Americii. Sceptici şi cârcotaşi cum le stă în fire, jurnaliştii nu le-au dat însurăţeilor prea mulţi ani împreună. În ciuda tuturor, la mai bine de doi ani de la fericitul eveniment, Andreea şi Ştefan sunt un cuplu fericit. Sunt mai uniţi ca niciodată, de când cu venirea pe lume a fiicei lor, Ana-Violeta, precum şi adopţia unei fetiţe din Africa. Femeia de carieră se transformă, încet dar sigur, într-o femeie de casă, iubitoare cu soţul şi cele două fiice ale sale. Într-un recent interviu acordată unei reviste pentru femei, Andreea declara că „iubeşte şi se simte iubită”. Ce îşi poate dori mai mult?

În plus, faptele ei de bunătate subliniază, din nou, că asocierea sa cu imaginea unei zâne nu este deloc întâmplătoare. Andreea îşi îndreaptă foarte des bagheta sa magică asupra celor încercaţi de soartă. Acţiunile ei au adus zâmbete pe mii de feţe. Ultima sa campanie, cea de întrajutorare a sinistraţilor din Moldova o ridică şi mai mult în ochii fanilor ei. Sunt multe de scris despre ea, însă uneori timpul şi spaţiul nu ne sunt favorabile. Andreea Marin Bănică va rămâne multă vreme de acum înainte un model pentru orice româncă, fiind prototipul femeii care răstoarnă cu brio mitul „femeie frumoasă, femeie proastă”. Cu ajutorul altruismului, de care a dat dovadă întotdeauna, va fi unul dintre cei mai valoroşi ambasadori pe care i-a avut UNICEF în toţi anii săi de existenţă.

Puternică, plină de entuziasm şi voinţă, Andreea este fără îndoială o de 3Xfemeie!