Posted in Carti

Antologie: Partitura, Ghiveciul și Laurii

Rapsodia leacurilor sufletești de Ștefan Lazăr

Cândva, aș fi zis că va fi prima sa carte și poate unica. Nu m-aș fi gândit că de atunci, adică de acum 10 ani, de la “Gânduri”, ne vom revedea din nou la o nouă lansare. Deceniul a trecut și îmi aduce în față, un nou volum al lui Ștefan Lazăr.

57204051_2382107428500965_3181639338253352960_o

De această dată vorbim de o antologie consistentă – cu peste 500 de pagini – pline de cugetări, despre viață cu toate formele ei, dar și despre opusa sa, moartea.

Citind de fiecare dată gândurile sale, oricât ar fi de multe, pentru fiecare din ele mă opresc, îmi dau răgaz și retrăiesc amintiri ce au legătură cu ele. Căci despre asta este vorba și acum în prezenta carte, despre motto-uri adunate din viață, gânduri care ne frământă într-un moment sau altul al existenței noastre.

Coperta-Lazar-Antologie-720x400

Un deosebit gând mă duce către prefață, care este dedicată cu atâta iubire și prețuire doamnei sale, frumoasei soții, încât cred că orice femeie ar fi onorată de un astfel de mesaj cald și plin de dragoste … poate chiar mai mult decât o romantică cerere în căsătorie!

Pătrunzând în firul vieții, mă surprinde cu atât de multe lecții, încât nu pot să nu mă întreb dacă experiența de viață ne face atât de înțelepți încât să le așternem pe foaie pentru urmașii noștri ?

Iată câteva pasaje din viață:

Când trebuie să faci ceva, nu te gândi la consecințe

Dormind-muncind, ești bogat doar în vis

Un fost absent la orele de moravuri, azi e moralist

Ești puternic dacă cunoști îngerul și demonul din tine

Credoul meu, nevoia de a servi

Invidia este umbra gloriei

Pe o grămadă de gunoi, nu încap 2 cocoși

În oala săracului, apa este untură

Nu fă niciun rău și va fi bine

Vârfurile sunt pentru toată lumea, dar înălțimile nu

Sarcina vieții este să rămânem oameni

Când te simți inutil, roagă-te

și nu în ultimul rând despre sfârșitul omului

Dacă suntem egali în fața morții și ea ar trebui să fie egală în fața noastră

În mormânt, mergem cu ranița goală

Tot ce avem, moare odată cu noi

Deci gânduri din viața dumnealui, sau mai mult spus, din viața noastră, a fiecăruia.

Îî mulțumesc că mi-a dat șansa de a retrăi diverse momente din trecut, parcurgându-i scrierile, și că îi doresc multă putere, sănătate și inspirație pentru următoarele volume, după cele 5 apărute deja.

Multe gânduri și analogii în continuare domnule Lazăr! 🙂

Au mai scris despre lansarea de carte:

  • Jurnalul Bihorean, cu mulțumiri Veronica Bursașiu, aici
  • Oradea în direct aici și aici.
  • Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România: aici

 

Posted in Uncategorized

De la Ganduri la Potpuriuri

[despre cartea “Potpuriuri” a domnului Ștefan Lazăr – viziune personală, lansarea a avut loc miercuri, 16 mai la Cetatea Oradea]

… am fost surprinsă să constat că au trecut 10 ani. Un deceniu plin de experiențe, de trăiri, de moment fericite sau mai puțin vesele, de sentimente, de reflecții și de gânduri, pentru fiecare dintre noi, și în mod deosebit pentru autor.

Cartea de față “Potpuriuri”, aparținând domnului Ștefan Lazăr, este chiar o incursiune în timp, un amalgam de tot felul de experiențe și gânduri, exprimate în câte un rând, cuvinte spuse din suflet, prin prisma personală, dar și a celorlalți.

De fiecare dată când în brațe îmi cade o carte de-a dumnealui, o citesc pe nerăsuflate, pentru că sunt gânduri calde, experiențe cu care toți ne regăsim într-un moment sau altul al existenței noastre.

Fie că vine vorba de singurătate, învățare, fie că sunt niște fraze adevărate precum “ochii care vorbesc nu au nevoie de cuvinte”, “întoarce-te în natură dacă vrei să ai parte de liniște”, fie că este vorba despre sentimente mai profunde precum iubirea “Iubind numai AZI, dragostea nu cunoaște viitor”, “Cine are inimă, are mintea curată”, fie că vorbim despre dragostea unei mame pentru puiul ei “Femeia sănătoasă fără copil e o metaforă fără aripi”, “Ce valorează lumea fără copii?”, “Nu este dragoste mai sinceră ca cea maternă”, fie că este vorba despre modul oamenilor de a-i judeca pe ceilalți “Cel mai mult vorbim de rău pe alții, iar despre noi numai de bine”, “Bârfitoarele sunt mai bune ca psihiatrul”, “De ce cei ce NU practică omenia, o primesc totuși?”, sau despre greutățile vieții “Greutățile sunt trepte spre împliniri”, sau poate despre facerea de bine “Eu fac bine ca să mi se dea cât merit”, despre bunătate “Săracii împart pâinea în două”, “Pe semeni, acceptă-i așa cum sunt”, “Bucuria e haina fiecărei sărbători”, O lume care refuză bunătatea cu valoare supremă se automutilează”, despre putere și bani “Icoana bogaților e banul”, “Iubind puterea, uiți de puterea iubirii”, despre suferință “Cine a stăpânit suferința, poate stăpâni și lumea”, sau despre viață, așa cum este ea, efemeră “Viața curge, dar nu toți au plutele adecvate”, despre toate acestea și poate mult mai mult, ne amintește domnul Ștefan Lazăr, galopând “Pe un licorn, între două lumi și anotimpuri, fac slalom prin pădurea de rime”.

Îi mulțumesc și pe această cale pentru aducerile aminte din această carte, dorindu-mi să le citesc și pe următoarele, cu același sentiment cald și fericit de până acum.

“Potpuriuri” să fie și pentru dumneavoastră o delectare la ceas de seară, sau poate într-un moment de tihnă, acele puține momente pe care le mai avem în tumultumul vieții de zi cu zi. Vă mulțumesc!

S-a mai scris despre eveniment:

 

Posted in Poezii

Invitatii la lansari de carte: “Potpuriuri” si “Rafale de primavara”

Revin încet la vechile pasiuni … După aproape 4 ani de când nu am mai vorbit în public, revin la acest obicei drag mie. Dar doar temporar, și doar pentru scurt timp.

Prima mea reîntâlnire va avea loc miercuri, 16 mai. Detalii mai jos:

“Miercuri, 16 mai 2018, ora 18.00, vă invităm la lansarea cărții ”Potpuriuri”, autor Ștefan Lazăr. Evenimentul se va desfășura în Corpul I, Cetatea Oradea, etaj 1Volumul, apărut în condiții grafice excepționale la Editura Arca, cuprinde peste 1.000 de aforisme, reflecții și cugetări, ale autorului, scrise în ultimii doi ani.
Este cel de-al patrulea volum al lui Ștefan Lazăr, după ”Gânduri” (2009), ”Similitudini” (2013) și ”Circumvoluțiuni” (2016).
Vor lua cuvântul: scriitorul Mircea Bradu și Alina Gâdoiu.
Moderatorul evenimentului: Cristina Liana Pușcaș.”
Cea de-a doua va avea loc luni, 4 iunie 2018, de la ora 17.00, la Librăria Cărturești (din Lotus Oradea), unde voi avea ocazia de a fi alături de doamna mea profesoară Codruța Vancea, în lansarea unui volum de poezii frumoase și plăcute la lecturare. Este vorba despre “Rafale de primăvară“.Revin cu un later edit, ulterior.

Așadar, evenimente frumoase sunt în Oradea, important este să le știm prețui și bucura de ele.

Vă așteptăm cu drag 🙂

Posted in Carti

”Similitudini” sau gândurile lui Ștefan Lazăr

În această seară, după multele în care nu am mai scris pe blog, am fost onorată de a fi recenzor de carte. Invitată de Editura Arca la o lansare de carte, pentru a vorbi despre aceea, am spus DA fără să stau prea mult pe gânduri. Ba mai mult am vorbit despre acel volum. Cartea poartă numele de ”Similitudini” și îi aparține autorului Ștefan Lazăr. Dar mai bine vă las cu recenzia.

Coperta-Lazar-Similitudini”<<Nu mai sunt demult al acestei lumi, sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup – mă aflu printre lucrurile esențiale – Constantin Brâncuși>>. Așa debutează volumulul cu titlul “Similitudini” al domnului Ștefan Lazăr, ”flăcăul de pe Crișuri”, cuminte, sârguincios, onest, prietenos, iubitor de pace și liniște, crescut de părinți înțelepți, respectuos, astfel spus – purtat la vreme și la școală și la biserică” – așa cum frumos îl descris dl. Mircea Bradu pe coperta verso a acestei cărți, de altfel una plină de cugetări literare sau adevărate bijuterii de viață.

Volumul este o continuare a primul său volum, intitulat ”Gânduri”, însă spre deosebire de acela, ”Similitudini” ne duce cu gândul spre și mai multe arii ale vieții noastre, spre unele valori de care câteodată ne agățăm cu tot dinadinsul, spre iubire vs ură, spre fericire vs tristețe …

Pentru a-i acorda o atenție cu totul și cu totul deosebită, autorul consideră potrivit a o dedica soției sale, precum și celor 3 copii ai lor: Ștefan jr, Cristian și Cristina – Gabriela.

Încă de la începutul lecturii, atenția și curiozitatea mi-au fost bine captate și chiar m-am regăsit în foarte multe dintre gândurile dumnealui, unele dintre ele încercând să le memorez, pe altele să  le notez, iar pe altele să le folosesc atunci când în viață mă voi lovi din nou de ele.

– ”Copilăria este unicul dar pe care nu-l putem pierde niciodată”
– ”Invidia este umbra geloziei”
– ”Dragostea e steaua pe care nu o poți obliga la o strălucire eternă”.
– ”Soarele răsare și în criză”
– ”Pacea interioară echivalează orice avere”
– ”Trecutul e atingerea rece a lumii de ieri”

Continue reading “”Similitudini” sau gândurile lui Ștefan Lazăr”

Posted in Recomandari, Zile si nopti

Schimb de cărţi – ediţia de Oradea

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 30 aprilie – 14 mai 2010]

În oraşul nostru, au loc, lunar, întâlniri ale pasionaţilor de literatură

Primăvara pare a-şi intra în drepturi. Gândul la zilele calde de vară, la posibilitatea de a zăbovi preţ de zile sau săptămâni într-un loc magic, plin de soare şi multă apă, parcă nu ne mai dă pace. Însă, mai avem un pic de îndurat, motiv pentru care sfârşitul de săptămână ar putea fi prilejul ideal pentru odihnă, mini-excursii sau de ce nu … pentru literatură. Şi pentru că vorbim despre lectură, vom afla despre tot ce înseamnă „Schimb de cărţi” în Oradea.

 „Schimb de cărţi” în lume

“Schimb de Cărţi” constă într-o serie de întâlniri lunare ce se desfăşoară în mai multe oraşe din România, dar şi din străinătate, simultan. Pe scurt, pasionaţii de lectură se întâlnesc pentru a schimba cărţi între ei şi a discuta într-un cadru cât mai liber şi cât mai puţin rigid, la un ceai, un suc sau o bere, despre cărţi, autori, edituri şi orice le mai trece prin minte. Intrarea este liberă şi oricine poate participa.

„Schimb de cărţi” în Oradea

Pornind de la acest model, de mai bine de doi ani de zile, în Oradea, au loc lunar, asemenea întâlniri ale pasionaţilor de lectură, prilej cu care orădeni de toate vârstele discută despre cele mai noi apariţii din lumea cărţilor, despre cărţi citite şi pe care doresc să le citească în viitorul apropiat.  „Schimb de cărţi” poate fi asemuit cu o întâlnire între prieteni: „Aşezăm cuminţi cărţile pe masă, cercetăm înfometaţi ce au adus ceilalţi şi, astfel, se leaga conversaţii” susţine Liliana Ianculescu, organizator al întâlnirilor din Oradea. Discuţiile devin, cu fiecare  ediţie, tot mai animate. Fiecare participant este liber să intre în discuţii sau doar să stea şi să asculte, savurând un ceai, o cafea, chiar şi o pizza sau ce îi place.

Continue reading “Schimb de cărţi – ediţia de Oradea”

Posted in Carti

Gânduri

Am fost azi la o nouă lansare de carte, marca editura ARCA. Protagonist a fost domnul Ştefan Lazăr cu un volum de cugetări, intitulat “Gânduri”. Foarte drăguţă carte, o carte pe care o poţi citi oricând, în care regăseşti realităţi ale vieţii. O recomand cu drag.

Posted in Carti

Lansări

 Joi, 11 iunie 2009, ora 17 la Cercul militar de pe strada Eminescu va avea loc lansarea volumului  Gânduri de Ştefan Lazăr. Cartea cuprinde maxime şi cugetări, roade ale experienţei unui om talentat şi cu mult simţ al măsurii şi umorului, vreme de o viaţă, Un debut în deplină maturitate, dar plin de tinereţe şi fantezie. Iată câteva “Gânduri”: “Dacă în spatele fiecărui bărbat stă o femeie, sigur sub papucul fiecărei femei zace un bărbat”, “Cea mai plăcută lectură a unei femei este bărbatul”, ” Dragostea naşte cele mai multe… sarcini”, “Eu sărac, tu sărac, cine  să ne tragă cismele?” 

Vineri, 12 iunie 2009, ora 17, la Hotelul Continental, Sala Paladium va avea loc lansarea voumelor “Ghid de conversaţie român – hindu” alcătuit de Claudia Ignat şi “ În căutarea cuvintelor” de Gabriela Goudenhooft, un mănunchi de poezii remarcabil:

Claudia Ignat, coregraf român de real talent, aduce în faţa cititorilor nu numai un indreptar de vorbire corectă, cât şi date foarte interesante despre muzica şi dansul indian. Muncind în celebrul Bollywood din Bombay, cel mai mare producător de filme muzicale din lume, ne prezintă vedetele acestei cetăţi a filmului şi secretele artei indiene.

 Gabriela Goudenhooft, prezentă până acum doar în paginile revistelor de literatură, realizează un volum care se va impune, fără doar şi poate, printre cele mai bune cărţi ale anului 2009… Cu o ştiinţă a versului demnă de invidiat, poeta dovedeşte şi un fundament cultural filozofic impresionant.  Volumele beneficiază de inspirata prezentare grafică, a graficianului Adrian Buzaş.