Posted in Recomandari

Ziua LEXUS

Nu am crezut că voi ajunge vreodată să trăiesc în ziua Lexus. La invitaţia celor de la Toyota, bloggerii orădeni au avut şansa de a testa Lexus RX. Întâlnirea a debutat la ora 11.00 la showroom-ul din Calea Clujului, unde ne-am adunat peste 15 orădeni cu blog, pentru a-i asculta fascinaţi (mai mult sau mai puţin) pe reprezentanţii companiei, care ne-au prezentat câteva din caracteristicile automobilelor Toyota, respectiv Lexus (clasa de lux de la Toyota). Ulterior, echipaţi în câte 4 perechi am testat Lexus RX. În tot acest timp (cât i-am aşteptat pe ceilalţi colegi să testeze modelul Lexus), am dat o raită prin întregul showroom, am urcat în câteva modele de Lexus şi respectiv Toyota să văd ce înseamnă şi altceva decât Ford, Nissan, Daewoo, Audi etc… Mi-au plăcut mult Auris şi Avensis, dar cel mai bine m-am simţit în Land Cruiser.

Nu am scăpat nici service-ul auto, unde am găsit sigla Toyota, puţin deformată (vezi foto) pe care mi-am agăţat-o în piept, în semn de mândrie pentru această marcă şi “înşelând” oarecum marca americană pe care o deţin.

Sursă foto: www.oradeanul.com

Mi-a venit şi mie rândul în final, la testdrive. Recunosc că mi-a fost teamă la început. Nu ştiam la ce să mă aştept de la o maşină hibrid. E o maşină eco care până la 50 de km/h funcţionează pe bază de baterie şi abia apoi pe benzină.

În plus: nu ai pedală de ambreiaj, nu trebuie să schimbi vitezele fiindcă ele se schimbă automat, nu auzi motorul şi din această pricină ai senzaţia că motorul îţi este oprit. Apoi, nu ai probleme cu căutatul cheilor prin buzunare sau genţi gigantice fiindcă la apăsarea unui buton ai reuşit să faci toate aceste manevre (deschidere/închidere uşă). Ca să nu mai spun despre senzaţia pe care o ai când conduci pe şosea. Ai impresia că toţi se dau la o parte pentru a te lăsa pe tine, regele şoselei, să circuli fără probleme. Nu eşti nevoit nici să schimbi viteza, deci nu trebuie să îţi dai seama când motorul tău este suprasolicitat şi deci să treci în treapta următoare. Nu ai picioare amorţite de la ambreiaj, stai comod şi conduci lejer. M-am simţit atât de bine într-o astfel de maşină. Nu credeam că voi ajunge să testez vreodată uşurinţa unei clase puternice de automobile.

Când am coborât din maşina pe care am condus-o circa 20 de minute, în care ajungem lejer la 100 km/h fără să îmi dau seama, şi am urcat în “cutiuţa mea de chibrituri” am înţeles ce înseamnă diferenţa. Iar când persoana de vânzări de la Lexus, care stătea în dreapta mea, mi-a spus că nu cu multe femei s-a simţit atât de sigur în partea dreaptă, mi-a dat şi mai multă încredere în mine şi m-a făcut să cuget mai bine la alegerea pe care o voi face în viitor când mă voi decide să îmi schimb maşina.

Mulţumiri celor care s-au gândit azi la noi şi care ne-au făcut ziua mai frumoasă şi mai luminoasă, care ne-au încântat sufletul cu această minune. Nimeni nu trebuie să creadă ce am spus eu aici, trebuie să simtă pe propria piele. Aşa că nu ezitaţi să faceţi un test drive şi mai apoi să meditaţi în alegerea maşinii. Pe site http://www.clasmotor-toyota.ro/contact.htm, găsiţi informaţiile de contact.

Poate că de această dată nu veţi mai fi atât de convinşi că Mercedes sau BMW sunt mărcile care te scot din anonimat pe şoselele româneşti şi nu numai.

Posted in Relatari

De seară

Câteodată sau poate chiar tot timpul roata se întoarce. Azi am dat un mini-interviu pentru Adevărul de Seară, astfel că într-una din zilele ce vor urma mă voi afla pe pagina de final. Am povestit toate acestea cu Claudia Vidican. După ce interviul a luat sfârşit, am reuşit să aflu foarte multe despre Diana Vereş, chiar de la ea, fiind de altfel membră a publicaţiei, începând cu 15 septembrie. Despre plecarea ei de la TVS, dar şi despre ea am aflat lucruri nebănuite. A fost o discuţie interesantă.

Finalul zilei a fost marcat de o surpriză pe care i-am făcut-o unui drag prieten al meu. Seara se anunţa una plină, fiindcă am de finalizat materialele pentru Zile şi Nopţi, cu toate că a fost o săptămână foarte aglomerată şi puterile descresc treptat, odată cu înaintarea în ora târzie. Mâine de dimineaţă am întâlnire cu bloggerii orădeni la sediul Toyota din Oradea, pentru a testa Lexus. Mai multe detalii mâine. 

Nu uitaţi că în acest weekend aveţi şansa de a vizita Top Events – manifestare dedicată nunţilor şi altor evenimente precum revelionul.