Ce-ai face o zi fără ceai?

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 29 octombrie – 1 noiembrie 2010]

Sau unde putem degusta un ceai adevărat în Oradea

Este absolut evident că ne putem lua gândul de la tot ce înseamnă zile călduroase. Asta cel puţin până la primăvara viitoare. Cu fiecare zi ce trece ne apropiem de un nou sezon rece, fapt pentru care ne căutăm un locşor în care să găsim căldura de care avem atâta nevoie! Şi în acest caz, un ceai, spre exemplu, ar putea să ne ajute.   

Ceaiul este băutura obținută prin infuzarea frunzelor uscate ale plantei Camellia sinensis. În funcţie de gradul de oxidare al frunzelor, cele patru tipuri principale de ceai sunt: ceaiul alb, verde, oolong și cel negru. Compoziția chimică a ceaiului variază în funcție de recoltă, condiții pedoclimatice şi metoda de prelucrare; dintre componenți amintim: teina (alcaloid asemănător cu cel care se găsește in cafea, maté și nucile de cola), tanin şi uleiuri volatile. Producția mondială de ceai este estimată la circa 3,15 milioane de tone anual. Termenul ceai desemnează și infuziile din alte plante decât Camellia sinensis, cum ar fi maté, lapacho, rooibos, condimente, mentă, muşeţel, fructe uscate etc.

Pornind de la tot acest istoric al ceaiului şi pentru a ne convinge şi mai mult de benefiicile sale, vă propunem în cele ce urmează câteva locaţii interesante din Oradea în care puteţi savura din plin gustul desăvârşit al acestei băuturi, fie ea rece sau fierbinte.

La Kokoon, ceaiuri şi seturi de servire a lui

Kokoon a început ca o ceăinărie pe strada Republicii, în urmă cu câţiva ani. Fie că este vară şi te răcoreşti cu un ceai cu gheaţă, fie că ne încălzim cu unul fierbinte în vreme de iarnă, la Kokoon ai o gamă impresionantă de feluri de ceai din care să poţi alege de fiecare dată altceva. Meniul indică compoziţia fiecărui ceai în parte şi vei cunoaşte încă de la început dacă vei sorbi un ceai cu miresme de trandafiri, portocale sau alte fructe îmbietoare. În plus, poţi opta chiar şi pentru combinaţia ceai – lapte, cu adevărat unică. Ineditul ceainăriei constă în faptul că în momentul în care îţi este servit ceaiul primeşti un cronometru – programat între 3 până la 8 minute – astfel că vom cunoaşte momentul în care ceaiul este gata preparat şi numai bun de băut. Nu va lipsi nici un biscuiţel sau o mică gustare alături de el.

Ba mai mult, Kookon are chiar şi un magazin de unde pot fi achiziţionate diverse produse pentru servirea ceaiului, chiar şi seturi din porţelan, de o frumuseţe aparte. Şi pentru ca totul să fie făcut în mod exemplar, multe dintre acestea se pot cumpără şi prin intermediul site-ului www.kokoon.ro. 

Cert este că o dată ce păşeşti în Kokoon, intri de fapt într-o adevărată casă a ceaiului şi vei pleca de fiecare dată încântat de alegerea pe care ai făcut-o.

Living Room, pe Republicii şi în curând şi sub Pasajul Vulturul Negru

La câţiva paşi distanţă de Kokoon, se află Living Room care deşi nu este un local cu specific de servire a ceaiului, deţine totuşi o listă destul de lungă de variante de ceai. Indiferent că vorbim despre ceaiul cu aromă de vişine sau cel de portocale, fiecare este deosebit în felul său. Şi totul este servit într-un loc plin de bun gust, concret într-o atmosferă ca în livingul de acasă. În curând ne vom bucura de acceaşi atmosferă specială şi sub Pasajul Vulturul Negru. De două ca acasă chiar în centrul oraşului nostru!

Velvet, locul unde ceaiul se îmbină cu catifeaua

Când Velvet şi-a deschis porţile, în urmă cu aproape doi ani de zile, lumea vorbea, plină de entuziasm, de modul inedit de a servi ceaiul sau cafeaua. Da, într-adevăr este vorba despre ceşti de ceai sau cafea, învelite într-o catifea vişinie, de-ţi era mai mare dragul să o atingi. Ca să nu mai spunem despre cochetele seturi de ceai, care duc cu gândul spre cele aparţinând unor regi sau regine celebre.

Deşi nu este în fapt ceainărie, totuşi poate fi locaţia perfectă pentru a servi „ceaiul de la ora 5.00” şi nu numai, asta şi pentru că au o varietate de ceaiuri cu arome deosebite.

Ramada, certitudinea unor momente de neuitat

Deşi s-a deschis de scurt timp, Hotelul Ramada a reuşit să atragă mulţi curioşi, pe care i-a tratat la nivel de 4 stele, la preţuri foarte bune. În zona de lounge, situată la parter, aveţi posibilitatea de a servi ceaiuri cu arome fine, într-o atmosferă elegantă şi relaxantă. De altfel, locul este certitudinea perfectă a unor momente de neuitat în compania celor dragi. Şi ce poţi să îţi doreşti mai mult decât atât?

Ceaiul, motiv de întâlnire cu prietenii şi nu numai

Fie că vorbim despre ceai ca un prilej de revedere cu prietenii sau cei dragi nouă – este binecunoscut obiceiul englezilor de a savura ceaiul de la ora 5, alături de prieteni, la care adaugă şi un biscuit sau poate o ciocolată cu gust de mentă – fie că vorbim despre beneficiile ceaiului asupra sănătăţii noastre, această băutură este o alegere foarte bună atât vara, cât mai ales iarnă, când ne confruntăm cu diverse răceli şi alte boli.

În mod firesc, locaţiile prezentate mai sus sunt doar câteva dintre cele mai interesante din Oradea pentru a savura gustul ceaiului, însă oricare ar fi ceainăria aleasă, ceaiul nu ar trebui să lipsească din meniul nostru zilnic.

Velvet Café sau când cafeaua şi catifeaua se întâlnesc

Când am aflat, în urmă cu un an de zile, de existenţa unui local în care ceaiul sau cafeaua îţi sunt servite în ceşti învelite în catifea, mi-am spus că nu e posibil. Aşa că mi-am luat prietenii şi ne-am propus să facem un test. Am păşit încrezători în cafeneaua care la prima vedere se adresează oamenilor de afaceri şi mai puţin tinerilor care vor să îşi petreacă în mod plăcut timpul liber. Ne-am aşezat comfortabil pe canapele, admirând în acelaşi timp frumuseţea locului: perdele de catifea, oglinzi şi candelabre inspirate parcă din tablourile cu regi şi regine, dar şi o atmosferă caldă şi primitoare. Toate acestea culminau cu un personal amabil şi oricând la dispoziţia noastră. Meniul era şi el învelit într-o elegantă copertă de catifea vişinie. Am fost surprinsă să constat multitudinea de produse de tot felul: de la ceaiuri, cafenele şi chiar cocktailuri, care pe timp de vară ne-au răcorit în repetate rânduri.

Cu siguranţă că numele nu a fost ales la întâmplare şi din acest motiv am văzut cu ochii noşti acele ceşti ornate cu modele florale şi învelite cu catifea vişinie. Ne-am bucurat din plin de gusturi diferite şi miresme îmbietoare. După atâta catifea, gândul m-a dus la piesa „Black velvet” aparţinând lui Allanah Milles.

Din Velvet pleci mulţumit oricând. Cu adevărat că motto-ul „Calitatea nu are secrete” i se potriveşte de minune, cu atât mai mult cu cât este adresat nu doar celor care se întâlnesc în scopuri profesionale, ci şi celor care vor să-şi petreacă timpul liber într-o atmosferă elegantă şi plină de bun-gust.

I feel the chemistry

… between You an Me 🙂

Despre clipe …

De când a început anul pot spune că am avut parte de zile pline. Nu prea am apucat să mă plictisesc. Şi după cum prevăd cel puţin următoarele două luni vor fi la fel. Mai mult nu prea pot prezice. Las timpul să-şi spună cuvântul.

Am avut parte de un sfârşit de săptămână plin. M-am bucurat din plin de reducerile de la Lotus Center (deşi gândul mi-a rămas la o pereche de Nike, pe care am să mi-i iau!), am avut training la firmă, am văzut AUSTALIA, am fost la pizza, în Blue Monday şi m-am întâlnit cu prietenii în Velvet.  A fost bine. Măcar în astea două zile am uitat de stresul de examene şi alte minuni … Oricum, week-endurile mi le voi rezerva exclusiv odihnei. Că doar avem 5 zile pe săptămână să tot muncim!

Serile sunt cele mai apăsătoare. Devin tot mai grele. În jurul tău vezi oameni fericiţi. Împreună. Te întrebi adesea tu de ce nu eşti ca ei ? Şi răspunsul nu mai apare. Într-o lume mult prea dinamică, măcinată de cotidian, de oameni egoişti, frustraţi, egocentrişti, tu eşti în căutarea locului tău. Ţi-ai dori să ai locul tău şi să renunţi chiar şi la drumeţiile, excursiile sau escapadele tale dacă ai ştii că fericirea îţi este alături.  Dar eşti mereu singur, încercând să te descurci şi să faci faţă oricăror situaţii. Deşi uneori, greul te apăsă, ai puterea să treci peste. Dacă măcar cei dragi şi prietenii îţi sunt alături, atunci ai puterea să reuşeşti.

Şi în final, tot singur. Apoi o iei de la capăt …

Nu rog pe nimeni să înţeleagă cuvintele mele, sunt doar gânduri aşternute pe file de blog, aşa cum cândva procedam pe manuscrisele mele. Acum, am uitat de ciorne, creioane sau pixuri, şi ne reprofilăm cu toţii pe internet. Într-o lume virtuală, în care unii te cunosc, alţii vor să te cunoască, iar altora nu le pasă. Ei vor să şţie despre tine. Te citesc. Îţi citesc gândurile, trăirile şi sentimentele. Se bucură sau nu, alături de tine, de succesele sau nereuşitele tale. Pentru că tu spui aici ce crezi, ce gândeşti, ce simţi.  Iar ei te vor analiza sau nu. Te vor citi sau nu. Dar ce contează ? În lumea ta virtuală, pe care tu însuţi ai creat-o, poţi să compui ce vrei. Ce spun ei e treaba lor. Tu îţi vezi de alte tale, de gândurile tale. De supărarea sau fericirea ta.

Aş mai vrea să scriu. Multe. Deşi uneori mă rezum la câteva idei. Iar restul rămân altundeva. În mintea mea. În inima mea. Sunt momente pe care nu vreau să le împărtăşesc cu nimeni, decât cu mine. Sunt acele clipe mai mult sau mai puţin fericite, pe care mi le dă cineva (cândva special, acum doar o amintire frumoasă … ).

Poate mulţi se regăsesc printre aceste cuvinte. Dar e normal. Povestea mea e multora. Şi a multora este şi a mea. Unii au totul, alţii mai nimic. Unii nu ştiu aprecia ce au. Alţii se bucură din orice. Oameni şi oameni. Momente şi momente …

4, 3, 2 …

Începe numărătoarea inversă … 10 zile până în 2009. Dar nu despre asta am să vorbesc acum.

Recunosc, nu am mai scris de câteva zile. Uneori nu ştiu ce să scriu, nu am inspiraţie, nu am chef, nu am putere, nu am răbdare …. Alteori, aş scrie despre orice. Şi în lipsă de inspiraţie, colind oraşul. Adică mă duc să fac constatări. Pe jos, căci cu maşina nicio şansă … Atunci e cel mai greu să faci constatări, singurele constatări pe care le poţi face sunt cele cu referire la şoferi, la maşinile lor pentru care unii au plătit, probabil, triplu taxa auto. În rest, mai tragi o înjurătură şi te întrebi cum şi-o fi luat unul-altul permisul. Cam la asta se rezumă palpitantele constatări, în varianta şofer.

Am luat-o pe jos. Am umblat prin locuri şi locuri,  şi când în sfârşit am crezut că am văzut destule, într-un final, m-am aşezat. Undeva. Vineri, în timp ce-mi sorbeam ceaiul de seară în Velvet, de pe str Vasile Alecsandri, am văzut mai multe decât aş fi sperat.

Ne amuzăm când ne uităm pe site-uri de genul www.cocalari.com sau www.pitzipoanca.org, când de fapt, ei sunt mai aproape de noi decât ne-am imagina. Gelaţi, împănaţi, pensaţi, cu mobile şi chei de maşini luxoase, cu tricouri Lacoste şi blugi Di end Gi, toţi se înghesuiau să-şi etaleze fiţele în local. Măi, copii, pe cine credeţi că impresionaţi ? Mai degrabă stârniţi râsul sau mai mult plânsul …

Cândva Oradea era un oraş de oameni modeşti, de oameni la locul lor, dar pesemne, cu fiecare an, lucrurile se schimbă. Şi nu în bine, din păcate. După ce am plecat din Velvet, sătulă de tot ce mi-a fost dat să văd am luat-o spre Louis Caffe. Nu îi fac reclamă, dar este într-adevăr un loc unde te poţi simţi bine. Şi ca muzică, şi ca atmosferă … Te duce cu gândul spre cafenele americane, unde în timp ce te simţi bine cu prietenii, pe fundal, în surdină, asculţi un jazz de calitate …

Aseară, însă, nu am mai vrut să ies. Îmi fusese îndeajuns seara precedentă. Măcar pentru săptămâna asta …

Voiam un film bun. Un film nou. De downlodat nu mai downlodez de mult, aşa că aşteptam cu nerăbdare un film la TV. Şi când credeam că nu mai am nicio şansă de a-mi îndeplini dorinţa, la HBO, Cristian Mungiu vorbea despre filmul care l-a făcut celebru: “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“. Îmi spun “Ura, în sfârşit văd şi eu filmul acesta …”.

Dacă în urmă cu câteva luni, am urmărit documentarul cu “Decreţeii” – povestea copiilor născuţi la comandă sub ordinul dictatorului Nicolae Ceauşescu, dar şi a celor care nu au apucat să vadă lumina zilei – filmul lui Mungiu continuă această tristă poveste a femeilor, care recurgeau la avorturi, pentru că posibilităţile de atunci nu le permiteau să-şi crească în mod normal copiii.

Pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba în film, iată o prezentare pe scurt:  “4, 3, 2” este povestea a două studente care trăiesc într-un cămin. Acţiunea se desfăşoară în anul 1987, deci încă în perioadă ceauşistă. Una din cele două fete, însărcinată în luna a 4-a cere ajutorul unui oarecare doctor Bebe, pentru a renunţa la copil. Ce se întâmplă rămâne de văzut … Multe dintre situaţiile din film, se regăsesc încă şi azi, la o adică, trecerea timpului nu a avut o influenţă neapărat benefică asupra românilor. Un film cu un final ciudat, care lasă loc de tot felul de interpretări, ba mai mult, de semne de întrebare …

Între bănci şi cafenele

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 19-25 decembrie 2008]

În seara asta voiam să nu plec direct spre casă, de la firmă, şi să ies undeva. Oriunde. Ştiam că pe str. Vasile Alecsandri s-au deschis tot felul de cafenele şi auzisem şi de Casa del Caffe. I-am propus prietenei mele Csilla să o vizităm. Zis şi făcut. 

Cât timp am aşteptat-o să apară, m-am plimbat pe întreaga stradă. Şi am observat ceea cu din maşină nu vezi niciodată. Fie că nu îţi pasă, fie că eşti mult prea prins în trafic … Practic stradă este vrând-nevrând împărţită în două: prima jumătate e plină de cafenele şi bănci, iar cea de-a doua cuprinde şi Teatrul de Păpuşi Arcadia şi  se termină cu imaginea dezolantă a ceea ce se numeşte fabrica de confecţii Oradinum. Noroc că vizavi se află Inspectoratul de Stat pentru Construcţii, ce conferă o imagine modernă acestei jumătăţi de stradă. Dar nu la această parte de stradă mă refer. Ci la prima.

De cum o iei de la AutoBara în jos, cât priveşti stânga-dreapta vezi din loc în loc câte o cafenea (şi nu de oricare, ci una selectă!), după care este urmată tot de câte o bancă: BCR, Romexterra, Volksbank etc …

Dar cafenelele acestea atât de cochete parcă au apărut ca ciupercile după ploaie. Şi mai mult, o alta se pregătea să-şi deschidă porţile, iar o parte din personal se grăbea să dea jos de pe vitrină, stickerul pe care scria “Se deschide în curând”. Se numeşte Kado Caffe.

Începând de la restaurantul medieval Leonesse şi continuând cu Crema Caffe, Bruscheta Mia, Velvet, Juice Cafe sunt doar câteva din şirul lung de lounge-uri ce se găsesc pe această stradă.

Mă întreb, în contextul crizei economice care s-a abătut şi peste ţara noastră cum vor rezista aceste localuri, care deşi drăguţe, au preţuri de preţ ? Probabil, soluţia va fi să ofere cât mai multe promoţii cu scopul de a-şi atrage cât mai mulţi clienţi.

Acelaşi lucru l-aş putea spune şi despre numărul impresionat de magazine mari de genul Real 1 şi 2, Metro, Selgros, Praktiquer, Lotus Center, OBI, Bricostore care deşi sunt pe domenii diferite, vor trebui să răzbată în aceste momente grele cu care ne confruntăm, încercând să găsească metode pentru a se menţine pe piaţă.

Din toată acestă poveste, eu văd un lucru bun şi anume că Oradea se extinde foarte mult şi este gazda, chiar şi în premieră, a unor deschideri de magazine, localuri etc.

Pesemne, ne apropiem tot mai mult de vest. Ceea ce e foarte bine!

Trăiri, sentimente, gânduri …

Mi-am propus să îmi numesc blogul “Trăiri, sentimente şi gânduri“, dar am aflat ulterior că există cineva care şi-a ales acest titlu. Desigur, din motive de copyright, am renunţat.

Totuşi acest post va exprima trăiri, sentimente, gânduri.

Campania electorală a luat sfârşit. A fost o lună plină, o lună în care nu doar că am învăţat şi văzut o mulţime de lucruri frumoase, dar am văzut ce înseamnă politica fair şi non fair-play, am cunoscut candidaţi, le-am aflat programele lor politice. Am participat la diverse întâlniri politice şi timp de o lună m-am desprins de orice altă activitate. Desigur, am fost o echipă, aş numi-o PUTERNICĂ, fiecare îşi cunoştea task-urile şi dădea tot ce avea mai bun din el pentru a face o treabă excelentă. Misiunea mea a fost aceea de a participa la diverse întâlniri ale domnului Mang Ioan, de a le observa, nota, ulterior pentru a putea pregăti materiale pentru presă şi implicit pentru site: www.mang-ioan.ro. Cred că a fost o campanie elegantă, fără prea multe confruntări directe ale contracandidaţilor, în afara celor prin mijloacele media.

Ieri, campania electorală a luat sfârşit. A fost ciudat să ştiu că s-a terminat. Au fost momente şi momente, atât bune, cât şi mai puţin bune. Dar le-am trecut peste toate şi acum privind retrospectiv mă bucur că am reuşit să fiu parte a acestei echipe de profesionişti.

Aseară, am pus punct campaniei şi am ieşit în oraş. Am ajuns în VELVET, localul care tocmai s-a deschis pe Alecsandri. E foarte select, şi chiar şi preţurile sunt ok, raportate la acest loc.

Pe acolo a fost şi Bogdan Negroiu de la EL NEGRO – e băiatul care cântă aşa frumos în videoclipul ataşat. Am apucat să vorbesc puţin cu el şi mi-a dat şi un autograf. E un tip foarte simpatic, care spre deosebire de alte “vedete” nu are nicio fiţă! Venise în Oradea la deschiderea New Yorker, ca MC.

Mi-a spus că îşi lansează un nou album: ANTIPANICA şi mi-a lăsat şi adresa lor web: www.elnegro.ro

Mi-ar fi plăcut să îi iau un scurt interviu pentru 24FUN, dar  …  În sfârşit, deşi alţii mi-au sugerat să scriu pentru altă publicaţie, nu voi migra spre nicio altă. Voi continua însă scriu şi probabil am să rămân tot aici, pe blog.

Până atunci să auzim de lucruri frumoase. Nu uitaţi să mergeţi la VOT, pentru că politica adevărată reuşeşte prin votul nostru!