[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 25 septembrie – 10 octombrie 2009]
Pe Lucian Cremeneanu (Lulu cum îl strigă prietenii), oamenii îl ştiu din diverse locuri. Fie ca prezentator la ProTV Oradea (deşi asta s-a întâmplat în urmă cu mulţi ani), ca DJ mobil sau jurnalist independent, fie stăpânul unei căţeluşe, pe numele ei Didi, care la rându-i are un blog, „blog de dog”. Alţii l-au cunoscut abia după lansarea cărţii „Welcome to my Paradise”, care a avut loc în luna mai, şi în care cititorul este trecut prin toate etapele: de la hohote de râs până la constatări simple cum că tot ce este frumos are un sfârşit. Lucian îşi povesteşte întâmplările din vacanţa în Bali, pe care le asociază, armonios, cu amintiri din tinereţe. Însă, pe lângă talentul său de a expune, cu foarte multă uşurintă şi extrem de mult haz, momentele prin care a trecut, este pasionat şi de fotografie. De altfel, în perioadă 21-30 septembrie, a expus fotografii de-ale sale în cadrul expoziţiei „Stropi de frumuseţe în ploaie”, organizată în cadrul Lotus Center, ce are ca temă conexiuni între natura şi spaţiul de petrecere a timpului liber. Despre WTMP şi expoziţie, ne povesteşte Lulu Cremeneanu.
Lulu, ai lansat în primăvară o carte intitulată „Welcome to my paradise” (WTMP), care a prins foarte bine la public. Care este povestea poveştii?
„Welcome to my paradise” este o carte care s-a născut aproape singură. A început ca un jurnal al unei călătorii de trei săptămâni în Asia pe care am făcut-o în luna aprilie. Eram sigur că în cele trei săptămâni petrecute acolo mi se vor întâmpla lucruri deosebite, aşa că m-am hotărât să le notez, ca să nu le pierd. Vroiam să înmânez jurnalul celor care aveau să mă întrebe, la întoarcere „Cum a fost în concediu?” Treptat, experienţele au început să se adune şi să fie din ce în ce mai diverse. Mai mult, unele dintre ele mi-au generat amintiri din trecut, pe care le-am inserat în jurnalul meu sub forma unor flash-back-uri. Şi aşa m-am trezit că scriu o carte. Am scris-o acolo, la 11.000 de km depărtare, în timp real. Am scris în fiecare zi a concediului meu. Cuvântul „Sfârşit” l-am scris în avion, pe drumul dintre Doha (Qatar) şi Frankfurt.
Ce înseamnă, de fapt, Paradisul?
Cei mai mulţi oameni asociază ideea de paradis cu un loc anume – o plajă însorită cu nisip fin, apă albastră, umbreluţe de soare, vegetaţie luxuriantă, corpuri frumoase, bere rece etc. Eu am descoperit altceva. Şi anume că Paradisul poate fi oriunde şi în oricine. Paradisul este o stare care se alimentează cu lucruri mărunte şi aparent neînsemnate. Unii îşi doresc toată viaţa maşini de lux şi nu-şi dau seama cât de important este faptul că se pot ridica din pat în fiecare dimineaţă. Alţii vor să aibă vile de aur, şi nu se bucură de sănătatea propriilor copii. Alţii vor să câştige la Loto, fără să realizeze ce adevărată minune e o ceaşcă de cafea savurată într-o dimineaţă însorită. Ăsta e Paradisul. El e făcut din micile minuni din fiecare zi, din oamenii pe care îi iubim, din locurile de care ne ataşăm, din micile noastre pasiuni.
Descrie-ne cea mai hazlie întâmplare din cadrul experienţei tale în insula Bali.
Aş povesti-o, dar nu pot aici. Am scris-o în carte la paginile 148-149.
Dacă ar fi să-ţi descrii cartea „Welcome to My Paradise” în trei cuvinte, care ar fi acelea ?
Savuroasă, incitantă, sensibilă.
Publicul se aşteaptă la o continuare a poveştii. Pe când?
„Welcome to My Paradise” este o carte care descrie o călătorie dublă – una în Bali şi una în propriile amintiri. Cartea s-a terminat odată cu încheierea călătoriei în Bali. O continuare mi s-ar părea inoportună sau artificială. Am comis deja cel mai mare atentat la intimitatea mea. Totuşi, dacă voi simţi inspiraţia de a scrie o altă carte, o voi face, chiar dacă nu va fi o continuare a acesteia. Mai am şi alte proiecte.
Pe lângă faptul că scrii, te ocupi şi de fotografie. Cum coabitează în tine aceste două pasiuni?
Cred că foarte bine. Cel mai bun exemplu este faptul că la lansarea cărţii am avut şi o mini-expoziţie cu fotografii din voiajul în Indonezia. Au completat foarte bine atmosfera şi au adus un plus de realism exotic. Atât scrisul cât şi fotografia sunt forme de expresie a unor trăiri, pasiuni, experienţe, filosofii, frustrări, poveşti, sentimente şi câte şi mai câte. Îmi place să mă folosesc de ambele pasiuni pentru a decupa din realitate lucrurile frumoase şi pentru a le împărtăşi celorlalţi.
De curând, participi cu fotografii la expoziţia „Stropi de frumuseţe în ploaie”, organizată în cadrul mall-ului orădean. Cum ţi-ai ales fotografiile?
Tema pe care ne-au cerut-o organizatorii, „Stropi de frumuseţe în ploaie”, n-a fost uşoară deloc. Am avut nişte idei drăguţe, dar nu le-am putut pune în practică din cauză că nu am avut ploaie. Timp de o săptămână am fost ca un ţăran agricultor – mă rugam să plouă. Dar cum Zeul Agriculturii s-a prins că nu sunt un agricultor autentic, nu mi-a dat ploaie. Aşa că am trecut la planul B. Am rugat-o pe prietena mea Adela Lazăr, actriţă la Teatrul de Stat Oradea, să-mi pozeze pentru câteva cadre. Problema frumuseţii fiind rezolvată, stropii de ploaie i-am făcut pe un geam cu apă de la robinet. Am avut mare noroc cu faptul că Adela are o frumuseţe naturală şi ştie să joace foarte bine cu faţa. Am improvizat amândoi şi cred că fotografiile au ieşit destul de bine. Sper să le placă şi vizitatorilor Lotus Center.
Ce te-a determinat să participi la această expoziţie?
Chiar şi pentru un fotograf amator, ca mine, contactul cu publicul este important. Este ca o auto-verificare. Îţi dai seama ce ai făcut bine, ce ai greşit, la ce trebuie să fii atent în viitor, care e nivelul tău real… De cele mai multe ori, reacţia publicului este cea care dă valoare unui act artistic. Pe lângă asta, o expoziţie este un mare act de curaj, mai ales pentru un amator. Cu atât mai mult cu cât la expoziţia „Stropi de frumuseţe în ploaie”, fotografiile mele stau alături de lucrările unor fotografi pe care îi consider adevăraţi profesionişti. E onorant. Îi mulţumesc pentru invitaţie lui Beatrice Szuhai de la Lotus Center.
Cum a început această pasiune pentru fotografie?
Trăim vremuri în care toată lumea face fotografii. Eu m-am jucat cu ideea de a face fotografie câţiva ani buni, timp în care foloseam aparate împrumutate. Acum 2 ani, când mi-am dat seama că nu e o pasiune trecătoare, mi-am cumpărat un aparat bun pentru un începător (Nikon D50) şi am devenit aspirant la titlul de fotograf amator. Încă folosesc acelaşi aparat, semn că, deocamdată, nu am depăşit acest statut. Am inventat şi o teorie: fiecare om trebuie să aibă scula pe care o merită. Rezultatele încercărilor mele se găsesc pe www.cremeneanu.ro.
Regreţi ceva anume, din trecut ?
Regret că nu m-am apucat de chitară acum 10 ani, regret că n-am reuşit să-i conving pe unii oameni de bunele mele intenţii, regret că m-am dus să lucrez în 2001 la Radio Transilvania, regret că am fost intim cu unele persoane care nu meritau.
Ce mesaj le transmiţi orădenilor?
Paradisul e în fiecare dintre noi. Nu-l distrugeţi!
EFEMERIDE 