Posted in Muzica, Oameni deosebiti

Chris Rea la Bucureşti

Cu siguranţă că aceia care au avut norocul de a fi prezenţi la concertul lui Chris Rea de la Bucureşti, în această seară, s-au bucurat din plin de prezenţa lui magnifică şi de piesele lui atât de frumoase.

Păcat că cele mai multe lucruri frumoase se întâmplă prin capitale, dar şi mai păcat este că suntem atât de departe pentru a ajunge la ele sau dacă ajungem … sunt atât de costisitoare. Dar, în fond, atunci când placi un artist, ai străbate chiar şi întreaga planetă pentru a-l urmări. Îmi amintesc de fanii înrăiţi ai legendarilor U2, care povesteau la Zagreb, atunci când prin mulţime mă aflam şi eu, că îi mai urmează în multe alte ţări şi continente. Adevărul este că trebuie să ai şi un buzunar fără fund pentru a face aceste vise posibile. Până una alta ne mulţumim să îi vedem măcăr o dată în toată splendoarea lor şi în rest să îi ascultăm oriunde şi oricând.

Revenind însă la Chris Rea, de altfel unul dintre artiştii  copilăriei mele, este printre puţinii solişti ale căror piese, datate încă din anii “80, care fac încă înconjurul lumii şi sunt la fel de ascultate şi bine primite. Câteva dintre melodiile care îmi sunt dragi ar fi : Josephine, Julia, Looking for the summer, I can hear your heart beat, Driving home for Christmas sau On the beach.

Am ales pentru această seară, piesa cu titlul : “On the beach” şi asta pentru că îmi doresc atât de mult să vină vară şi să ne bucurăm de soare, plajă şi … multă căldură. Deci, I am looking for the summer.

Posted in Muzica

Magnificient

Pentru că 2009 a fost MAGNIFICIENT, în special prin prisma concertului U2 de la Zagreb, din 9 august. Joi voi face o retrospectivă a acestui an, cu bune, cu rele, cu reuşite, cu eşecuri.

Posted in Calatorii

Zagreb

Povesteam în urmă cu câteva luni, că voi posta pe blogul meu experienţe trăite în oraşele frumoase pe care le-am vizitat. Tot aici, pe EFEMERIDE, se pot citi bilunar, materiale interesante despre diverse biserici şi locuri din Oradea.

În acest moment, postul pe care îl scriu îl dedic capitalei Croaţiei, Zagreb, oraş pe care l-am vizitat în luna august a acestui an. Cu toate că este cel mai mare oraş croat, numărul locuitorilor abia dacă depăşeşte 700.000. De cum cobori din tren şi ajungi în gară, privirea îţi este captată de frumuseţea locului, de grădinile pline de flori, de hotelele marcate cu multe stele, de oamenii primitori … Sunt atâtea atribute care descriu acest oraş, sunt atâtea cuvinte de spus despre Zagreb încât … pentru aceasta există documentarele sau, mai mult, ghidurile de călătorie.

Zagreb

Mi-a plăcut mult acolo, fiind un oraş mic, lipsit de aglomeraţie, fiindcă ştiu să facă turism, fiindcă toţi, de la cei mici la cei în vârstă, ştiu să vorbească engleza, lucru foarte rar întâlnit în ţările europene!

Cu toate că istoria ţarii este una foarte încărcată, croaţii au reuşit să clădească şi să se repună în picioare, astfel că, în momentul de faţă, Croaţia este una din cele mai căutate destinaţii pentru petrecerea vacanţei de vară.

Dobra večer Hrvatska! (Bună seara, Croaţia)

Posted in Concerte

Proconsul vin la Oradea

Concertul Voltaj de duminică seară a fost al patrulea concert din acest an, care şi-a făcut un loc binemeritat  în sufletul meu. Primul a fost fără îndoială al U2, ce a avut loc în august la Zagreb. Cel de-al doilea este al Direcţiei 5, din clubul Blue Monday, din luna martie, urmat de Voltaj şi în definitiv Sistem, cu ocazia Toamnei Orădene.

Sper ca lor să li se alăture prestaţia formaţiei Proconsul, celebră pentru piese precum “Cerul”, “Zbor”, “Te visez”, “Tu mă poţi schimba” şi altele.

Ei vor veni în Oradea, vineri, 16 octombrie, de la ora 22.00 în clubul Desire’s (fost Sfera). Preţul unui bilet este 20 RON. Pentru mai multe informaţii, puteţi suna la numerele de telefon: 0726228711 şi 0742627870.

Posted in Concerte, Zile si nopti

U2 360 Tour la Zagreb – cronică de concert

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, 11-25 septembrie 2009]

Pe U2 i-am văzut, pentru prima oară live, pe stadionul Maksimir din capitala Croaţiei, Zagreb, pe 9 august, anul acesta. Concertul a făcut parte dintr-un tur de mai multe ţări, primul având loc în Spania, la Barcelona, în 30 iunie 2009. Cu această ocazie, U2 au pornit în promovarea cel mai nou album, intitulat „No line on the horizon”, chiar dacă printre piesele interpretate s-au strecurat şi melodii deja consacrate. Turul se va încheia pe data de 28 octombrie în Vancouver, Canada.

U2__360 Tour

Următoarele locaţii în care vor concerta cei de la U2, începând cu data de 12 septembrie:

12 septembrie 2009, Soldier Field, Chicago, SUA, în deschidere: Snow Patrol

13 Septembrie 2009, Soldier Field, Chicago, SUA, în deschidere: Snow Patrol

16 Septembrie 2009, Rogers Centre, Toronto, Canada, în deschidere: Snow Patrol

17 Septembrie 2009, Rogers Centre, Toronto, Canada, în deschidere: Snow Patrol

20 Septembrie 2009, Gilette Stadium, Boston, SUA, în deschidere: Snow Patrol

21 Septembrie 2009, Gilette Stadium, Boston, SUA, în deschidere: Snow Patrol

24 Septembrie 2009, Giants Stadium, New York, SUA, în deschidere: Muse

25 Septembrie 2009, Giants Stadium, New York, SUA, în deschidere: Muse

29 Septembrie 2009, FedEx Field, Washington, SUA, în deschidere: Muse

1 Octombrie 2009, Scott Stadium, Charlottesville, SUA, în deschidere: Muse

3 Octombrie 2009, Carter-Finley Stadium Raleigh, SUA, în deschidere: Muse

6 Octombrie 2009, Georgia Dome, Atlanta, SUA, în deschidere: Muse

9 Octombrie 2009, Raymond James Stadium, Tampa, SUA, în deschidere: Tampa Muse

12 Octombrie 2009, New Cowboys Stadium, Dallas, SUA, în deschidere: Muse

14 Octombrie 2009, Reliant Stadium, Houston, SUA, în deschidere:  Muse

18 Octombrie 2009, Oklahoma Memorial Stadium, Norman, în deschidere: Black Eyed Peas

20 Octombrie 2009, Univ. of Phoenix Stadium, Phoenix, SUA, în deschidere: Black Eyed Peas

23 Octombrie 2009, Sam Boyd Stadium, Las Vegas, SUA, în deschidere: Black Eyed Peas

25 Octombrie 2009, Rose Bowl, Los Angeles, SUA, în deschidere: Black Eyed Peas

28 Octombrie 2009, BC Place Stadium, Vancouver, Canada, în deschidere: Black Eyed Peas

 U2 la Zagreb

 Programat să înceapă la ora 20.00, spectatorii s-au adunat la faţa locului încă de la ora locală 11.00 (ora 12.00 a României), pentru a-şi rezerva din timp un loc călduţ în faţa scenei (pentru cei care pe a căror bilet nu era consemnat locul). În tot acest timp, mi-a fost dat să văd fel de fel de fani, care mai de care gătiţi pentru acest eveniment:  fie că purtau tricouri personalizate, fie că îşi confecţionaseră cercei pe care avea să scrie U2, ba chiar şi unghii pictate cu numele formaţiei, tonuri de apel cu piesele lor şi câte şi mai câte elemente special create pentru a-şi arăta sentimentele faţă de membrii trupei.

În doar 4 ore, stadionul, cu o capacitate de 40.000 de locuri, s-a umplut până la refuz. Scena, una demnă de scene SF, în forma unui gândac uriaş, se afla pe circa un sfert din gazon, permiţând astfel publicului accesul pe restul gazonului, astfel că s-a ajuns lejer la peste 50.000 de spectatori.

Scena are, potrivit chitaristului The Edge, o valoare de peste 40 de milioane de dolari şi este cea mai scumpă din lume, depăşindu-le pe cele utilizate de Madonna sau Rolling Stones, fapt care a stârnit critici în lumea artistică, potrivit presei britanice. Jocul de lumini, grilajul care cobora pe scenă, putea proiecta versuri, imagini şi filmuleţe aparţinând trupei. Pentru mine, cea care participă pentru întâia dată la un astfel de concert, a fost impresionant, la care mai adaug faptul că am reuşit să fiu atât de aproape de ei.

Concertul din 9 august nu se afla pe lista turului din acest an, dat fiind faptul că pe data de 10, în acelaşi oraş, urma să aibă loc un altul. Dar având în vedere că biletele pentru ziua de 10, s-au vândut ca pâinea caldă în câteva ore, organizatorii au decis să pregătească încă un spectacol. Aşa a apărut cel din 9 august,  cel la care am reuşit să particip.

În cadrul showului de deschidere, au cântat britanicii de la The Hours, respectiv trupa irlandeză Snow Patrol (cunoscută pentru piesa „Chasing Cars”), care au reuşit să ne dezmorţească după lungi ore de aşteptare şi reuşind să tatoneze terenul pentru ce avea să urmeze …

Zeii au urcat pe scenă, pe rând, după ora 21. Un fum alb, lumini, lasere sau flash-uri sunt doar câteva din atributele care au descris apariţia lor în faţa fanilor. Concertul putea începe. Au început cu „Breathe”, şi au continuat treptat cu “No Line On The Horizon”, “Get On Your Boots”, “Magnificent” cu un mix cu “Miss Sarajevo”, “Beautiful Day” cu “Blackbird”sau “Elevation”. Au ajuns apoi la “One” pe care au dedicat-o tuturor celor care au fost dezamăgiţi în dragoste, încheind-o cu succes cu “Unchained Melody” (una dintre puţinele piese scrise de alţii pe care le cânta U2 în prezent). A urmat apoi “Until The End Of The World”.  Când am recunoscut acordurile de la „Stay (Faraway, So Close!)”, pe care nici nu mă aşteptam să o aud, m-au năpădit lacrimile. E piesa mea preferată de la U2. Am fost atât de încântată să o aud live. După toată bucuria, au mai urmat: „Unknown Caller”, „The Unforgettable Fire”, „City Of Blinding Lights”, „Vertigo”, „I’ll Go Crazy If I Don’t Go Crazy Tonight”, „Sunday Bloody Sunday” în combinaţie cu „Rock The Casbah”, „Pride (In The Name Of Love)”, „MLK” dedicat lui Martin Luther King. La „Walk On”  cu „You’ll Never Walk Alone”, pe scenă au urcat 40 de voluntari care purtau măşti cu chipul activistei pentru drepturile omului din Birmania, celebra Aung San Suu Kyi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace. După ce i-au dedicat acest cântec, U2 au încheiat cu „Where The Streets Have No Name” cu „All You Need Is Love” a grupului Beatles. Apoi, fanii i-au cântat lui Edge  „Happy Birthday”, s-a desfăcut şampania şi s-au desfătat pe scenă. Şi-au luat rămas bun de la publicul, care îi striga în continuare. A urmat, desigur, un bis. Astfel, cu un costum negru accesorizat cu beculeţe roşii, Bono s-a întors pe scenă şi a început să cânte din nou. A fost „Ultra Violet (Light My Way)”, apoi „With Or Without You” şi în final „Moment of Surrender”.

A fost minunat, într-un cuvânt. E o mare şansa a vedea o formaţie ca U2, live, într-una din cele mai frumoase capitale europene, Zagreb.

Posted in Muzica

Madonna, live la Bucureşti

Cel mai mare spectacol pe care l-a văzut România în acest an se dă desigur la Bucureşti, acolo unde diva pop, Madonna, se va afla mâine în Parcul Izvor.  Cred că va fi un spectacol adevărat (desigur că nu se compară cu showul U2 de la Zagreb) şi mi-a amintit de una din cele mai bune piese ale ei: VOGUE

Posted in Relatari

Cronică de concert U2

Pentru că am spus că voi scrie o cronică a spectacolului (lucru care s-a şi înfăptuit, articolul este deja la redacţia noii publicaţii şi care va apărea şi pe blog curând), voi povesti ceva mai pe scurt despre ce s-a întâmplat.

Show-ul a fost programat pentru ora 20, însă fanii s-au strâns la intrarea în stadionul Maksimir (capacitate de 40.000 de oaspeţi) în jurul orei locale 11 (adică 12 a României), porţile de acces urmând să se deschidă abia la ora 16.30. Noi am ajuns acolo în jurul orei 13, dar am avut ce vedea în tot acest timp, ba chiar şi asculta încălzirea lor. La ora în care accesul a fost permis, am reuşit să intrăm şi să rămânem uimiţi de scena în forma unui gândac demn de filme SF şi să ne găsim un loc călduţ lângă scenă.

De la ora 18.30, pe scenă au urcat cei de la The Hours, respectiv irlandezii de la Snow Patrol, cei care au bătătorit calea spre ce avea să se întâmple: cel mai mare show pe care ochii mei l-au văzut vreodată.

După o îndelungă aşteptare, zeii au urcat pe scenă, la ora 21.00, prin fumuri albe, lasere, blitzuri, jocuri de lumini. Pe rând, au apărut fiecare. Ne-am încântat cu piese atât de pe noul album “No line on the horizon”, cât şi melodii deja consacrate. Concertul din data de 9 august a fost urmat de un altul, a doua zi, în aceeaşi capitală, datorită numărului mare de cereri şi respectiv a vânzării extrem de rapide a biletelor disponibile. De asemenea, spectacolul face parte din u2 360 Tour, care are ca destinaţii oraşe din Europa, dar şi din America de Nord, finalizându-se pe în octombrie la Vancouver, Canada.

Au reuşit să facă tot felul de mixuri, care mai de care mai reuşite. Bono a combinat cu succes piesa “One”, pe care a dedicat-o tuturor celor care au suferit/suferă în dragoste (adică şi mie), cu piesa “Unchained melody”, ce reprezintă coloana sonoră a filmului “Ghost” cu Demi Moore şi Patrick Swayze. Pe lângă “Stay”, “One” a reuşit să îmi înmoaie sufletul şi să mă bucur încă o dată de faptul că am reuşit să îi văd. Despre playlist am scris într-un post anterior.

Spre finalul concertului, fanii i-au cântat un la mulţi ani lui Edge, s-a desfăcut şampanie şi s-a dansat. Ne-am simţit foarte bine, cu toate că oboseală şi-a spus cuvântul.

Tot ce a fost nu poate fi descris în mii de cuvinte, pentru că nimic nu se compară cu atmosfera, o trupă de talie mondială, o interpretare de excepţie şi o scenă de vis.

Va urma.

Posted in Relatari

Stay la Zagreb

Am găsit pe YouTube un filmuleţ mult mai reuşit decât al meu, pentru piesa “Stay, far away so close” interpretată de U2 la Zagreb. Nu mă aşteptam să o cânte, cunoscând play-listurile anterioare. Şi totuşi când a început, m-au năpădit lacrimile.

Acum o dedic cuiva foarte special mie. E piesa noastră.

Playlistul concertului este prezentat mai jos:

  1. Breathe
  2. No Line On The Horizon
  3. Get On Your Boots
  4. Magnificent / Miss Sarajevo (snippet)
  5. Beautiful Day / Blackbird (snippet)
  6. Elevation
  7. One / Unchained Melody (snippet)
  8. Until The End Of The World
  9. Stay (Faraway, So Close!)
  10. Unknown Caller
  11. The Unforgettable Fire
  12. City Of Blinding Lights
  13. Vertigo
  14. I’ll Go Crazy If I Don’t Go Crazy Tonight
  15. Sunday Bloody Sunday / Rock The Casbah (snippet)
  16. Pride (In The Name Of Love)
  17. MLK
  18. Walk On / You’ll Never Walk Alone (snippet)
  19. Where The Streets Have No Name / All You Need Is Love (snippet) / Happy Birthday (snippet)
    encore(s):
  20. Ultra Violet (Light My Way)
  21. With Or Without You
  22. Moment of Surrender