zambet

Şi chiar dacă vine furtuna, Soarele mereu apare. Mereu.

Posted on Updated on

Cu toţii avem, în viaţă momente grele. Când simţi că orice ai face, nu mai poţi răzbi. Dar, întotdeauna, absolut întotdeauna, apare soarele pe strada fiecăruia dupa astfel de perioade. Deşi, uneori, chiar pare imposibil…

Eu recunosc, a m avut ultimul an, greu, cu foarte multe probleme. Dar nu mă plâng. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea şi zâmbetul să merg mai departe. Şi că am avut atâţia oameni faini, care mi-au fost alături sau care au apărut foarte fain în viaţa mea, fix când era momentul.

cupaÎncă retrăiesc Summer Camp-ul (despre care am scris şi eu, şi colegul meu, Darius pe blogul Qubiz), cel care mi-a dat energia de a merge mai departe, de a zâmbi şi de a nu uita să zâmbesc, indiferent de moment sau situaţie.

Au trecut 2 săptămâni de atunci, dar aşa cum mă ştiu, viaţa mi-a fost activă în continuare. Am trecut prin tot felul de peripeţii, dar şi alte multe momente frumoase.

Poate că duminica trecută a fost una ghiniostă rău, dar apoi, a doua zi, am râs când mi-am amintit. Mai întâi s-a terminat butelia fix la 8 dimineaţă, dar am găsit pe cineva care a venit şi a adus una nouă. Mai apoi, la o plimbare întâmplătoare (pe care nu neapărat o doream) în Felix, am primit amendă de circulaţie (eu care never nu iau aşa ceva în Oradea sau altundeva). Iar la revenirea la maşină, ceva mai târziu, maşina nu a mai pornit deloc. Cu ajutor, am reuşit să o aducem acasă. Am avut mult sprijin şi le mulţumesc şi pe această cale (colegi dragi, familie), care au sărit repede în ajutorul meu.

Acum, când mă gândesc, mă bufneşte râsul. Îmi amintesc şi de poliţistul care, abia după ce a completat şi semnat procesul verbal, m-a întrebat dacă am vreo obiecţie, a trecut şi suma de plată. Cumva, dacă negociem … Nu am avut nimic de obiectat, mi-am asumat. Adică, vorba aia ” Prostia şi domnia se plătesc”.  Şi mi-a spus, cumva ca un cadou, “vă dăm cea mai mică amendă, adică 149 lei plătibilă în 48 ore”. Am luat partea bună a lucrurilor, mă aşteptam la ceva mai mult, mult mai mult. La fel de amuzant a fost şi momentul când am plătit (desigur online, prin ghiseul.ro) amenda şi apoi m-am dus să le depun la poliţie. Fără număr de înregistrare, fără nicio dovadă că am depus. Doar… “Sunteţi Alina Popa? Atât doar”.

Am învăţat să încep să zâmbesc mai mult. Şi aici intervin şi mentorii mei din Qubiz, care m-au evaluat frumos în urmă cu 2 zile, şi care mi-au recomandat să văd mereu partea pozitivă din orice întâmplare, şi să zâmbesc mai mult. Iar eu învăţ să fac asta. Şi imi aminteşte mereu de vorbele lui Garcia Marquez :-).

La toate acestea, se adăugă bucuria mea de a fi alături de Qubiz, de mai bine de 7 ani încoace. Le mulţumesc şi pe această cale tuturor celor care mi-au dat feedback în aceste ultimele zile, mulţumesc pentru încredere şi sper să reuşesc să păstrez ritmul şi nivelul de aşteptări.

Şi chiar dacă vine furtuna, Soarele mereu apare. Mereu.

🙂

 

 

 

 

 

Advertisements

So … FUNny (NOT!)

Posted on

Mi se reproşează tot mai mult în ultima perioadă faptul că nu mai ştiu să fiu FUNny! Culmea, tocmai eu, care scriu în 24FUN de doi ani şi jumătate! Dar cum să mai fiu funny, cum să mai pot bucura de ceva, cum să mai fiu eu cea care îi înveselea pe cei din jurul meu, când în jurul meu aud tot mai puţin de lucruri frumoase?

Îmi amintesc că odinioară ştiam să râd din toată fiinţa mea, că puteam să ataşez un zâmbet fiecrărui salut. Acum, probabil, am devenit prea protocolară. Cred că din vari-motive am ajuns aşa. În primul rând fiindcă am absolvit o facultate tehnică, iar titulatură de “ing” te schimbă fără să-ţi dai seama. Ajungi mai sobru, mult mai sobru. Al doilea motiv ar fi prezenţa slujbei în viaţa mea. Şi acum pot spune că nu am doar una, ci chiar trei (voi detalia altă dată, probabil), lucru care îţi impune să fii mai serios şi mai responsabil. Şi cred că, nu în ultimul rând, este vorba despre oamenii din jurul nostru. În special acei oameni în care ai crezut, acei oameni despre care credeai că îţi sunt prieteni, când de fapt … lucrurile stăteau complet diferit. Şi lista ar putea continua.

Cred că am oferit nişte motive pentru atitudinea mea deloc FUNny. Îmi pare rău, pe de o parte că nu mai sunt ce am fost, dar pe cealaltă mă bucur de ce am devenit. Şi totuşi, zâmbetul, cred, că nu mi l-am pierdut …

Pentru ei.

Posted on

Cine îmi citeşte acest blog în mod constant, ştiu foarte bine ce exclamă: “Fata asta trece prea repede de la o stare la alta. Ba e veselă, ba e tristă”. Deşi nu e nimic nefiresc. Aşa e în viaţă, cu bune, cu rele. Acum zâmbeşti, imediat plângi, acum crezi că ai prieteni, imediat afli că de fapt nu e chiar aşa, că oamenii nu sunt aşa cum ţi-i imaginai tu.

Mă doare sufletul să văd câţi oameni frustraţi există în lumea asta. Păcat că ei uită un lucru foarte important: “EXISTĂ LOC SUB SOARE PENTRU TOATĂ LUMEA!”. Şi că dacă ei îşi doresc asta, pot să facă şi ei ceva. Dar, sunt mult mai preocupaţi să arunce cu “pietre”, cu vorbe în vânt, decât să-ţi vadă de a lor … Şi e mare păcat!

Cele mai elocvente cazuri sunt cele ale oamenilor care comentează pur şi simplu articole/editoriale on-line. Deşi, sub anonimat, sunt atâţia … Nici nu are rost să copiez câteva mesaje de acest gen, că sunt prea multe.

Îmi vine să plâng de supărare, dar ca norocul am oameni care îmi ridică imediat moralul. Sunt acei prieteni speciali, pe care îi iubeşti, îi îndrăgeşti, oameni cu adevărat mari. Oameni care îţi oferă spirjinul şi ajutorul necondiţionat. Pe care îi respecţi şi care la rândul lor te îndrăgesc. Oamenii cu adevărat mari sunt oameni modeşti. Oamenii mici nu.

Dedic acest post celor două persoane care m-au făcut să zâmbesc când mi-a fost mai greu, de-a lungul acestor zile. Şi o piesă foarte frumoasă: “Somewhere, somehow … ” – Wet, wet, wet

Poate dacă eram într-o altă lume, altă viaţă, lucrurile stăteau diferit …