[articol publicat în evenimenteoradea.ro, 14 Iunie 2013]
Toastmasters Oradea are un nou președinte
de Ioana Mădălina Ștefănică
De la 1 Iulie Toastmasters Oradea va avea o nouă echipă la cârma organizației.
Alina Gâdoiu, actualul președinte al clubului de public speaking și leadership Toastmasters Oradea, a anunțat printr-un comunicat de presă desemnarea unei noi echipe de ofițeri care să conducă și să dezvolte bazele asociației Prăjitorilor Specializați de Pâine de pe malurile Crișului Repede:
- Ionuț Breb – Președinte
- Carina Florin – Vicepreședinte Educație
- Sergiu Fanea – Vicepreședinte Membri
- Ioana Ștef – Vicepreședinte Relații Publice
- Daniel Ciobanu – Sergent
- Cristian Ursuț – Trezorier
- Ecaterina Torj – Secretar
Cei 7 cu funcții de conducere își vor intra în drepturi de la 1 Iulie a.c. până atunci activitatea va fi coordonată de aleșii anului trecut:
- Alina Gâdoiu – Președinte
- Carina Florin – Vicepreședinte Educație
- Alina Pop – Vicepreședinte Membri
- Ioana Ștef – Vicepreședinte Relații Publice
- Crina Cordea – Sergent
- Ecaterina Torj – Trezorier
- Cristian Ursuț – Secretar
Toastmasters Oradea s-a înființat în 2010 și s-a afiliat Toastmasters Internațional în Aprilie 2013. Vorbim de un atelier practic, în care oamenii îşi perfecţionează abilităţile de vorbire în public şi leadership într-o atmosferă pozitivă şi prietenoasă. Întâlnirile au loc săptămânal, în fiecare Miercuri, de la ora 19:30, în Clădirea Start Business Center (în spatele Clădirii ITM), Strada Armatei Române – 1.
[articol publicat în Bihon, 13 mai 2013]
Au fost desemnaţi finaliştii care vor reprezenta Oradea Toastmasters la Conferinţa Naţională de Public Speaking şi Leadership – Vorbeşte. Comunică. Inspiră.
S-a întâmplat sâmbătă în Stage, acolo unde a avut loc primul concurs local de discursuri. Evenimentul a marcat apartenenţa clubului orădean înscris oficial, în urmă cu o săptămână, în reţeaua internaţională Toastmasters, obţinând apartenenţă la un brand care există din1924.Conform bologunteer.ro „seara a fost presărată cu un discurs venit din partea Mihaelei Tatu, care a vorbit despre zâmbetul de zi cu zi şi care fost primit cu multe aplauze din partea audienţei. La finalul serii, doamna Tatu a anunţat că urmează să se mute în Oradea pentru a fi parte a mişcării Toastmasters din acest club ”.
Temele abordate au fost diverse: Sergiu Fanea avorbit despre “Cum să cucereşti o femeie“, Crina Cordea despre acele lucruri pe care ar trebui să le facă oamenii pentru a fi optimişti, Valentin Oanţo le-a arătat participanţilor cum pot reţine 8 cuvinte în mai puţin de 7 minute, Carina Florin a pus mâna pe o telecomandă şi a amintit publicului momentele unei zile care ar trebui trăite cu maxim de entuziasm, Alina Gâdoiu s-a confensat în faţa ascultătorilor prin discursul “Dincolo de cuvinte“, iar Emilia Bradea a arătat cât de simplu poate fi aplicată sintagma “Just do it“. „Criteriile după care au fost desemnaţi câştigătorii au fost: conţinut, livrare şi limbaj ”, a spus Alina Gâdoiu.
Locul I – Valentin Oanţo – 8 cuvinte
Locul II – Emilia Bradea – Just do it!
Locul III – Sergiu Fanea – Cum să cucereşti o femeie
[articol publicat în Bihon, 13 mai 2013]
Training pentru pasionatii de oratorie
Participaníi vor afla cum se organizează un discurs, cum să îşi controleze frica sau cum să faceți față unui discurs improvizat.
Clubul Oradea Toastmasters lansează o invitație inedită tuturor pasionaților de oratorie: sâmbătă, 23 februarie 2013, de la ora 11, la Sala de Ședințe din Start Business Center va avea loc primul training organizat de către membrii clubului! Bazat pe lecții din seria Better speaker series, realizate de Toastmasters International, acest training vă oferă posibilitatea să aflați multe informații despre clubul Toastmasters, despre beneficiile de a fi membru dar și cum se organizează un discurs, cum puteți să vă controlați frica sau cum să faceți față unui discurs impromptu.
Training inedit
Va fi un training inedit, interactiv, dedicat atât membrilor clubului, cât și celor din exterior (în schimbul unei taxe de 30 de lei). Accesul se va face doar pe bază de înscrieri, numărul locurilor fiind limitat la 30 de participanți. Trainingul este structurat pe trei secţiuni, iar întreaga întâlnire va fi moderată de Președintele Oradea Toastmasters, Alina Gâdoiu. Prima parte va cuprinde o prezentare a beneficiilor unui membru Toastmasters – pe lângă discursurile pregătite şi cele improvizate, un membru îşi asumă roluri active în cadrul şedinţei unde învaţă să asculte şi foarte important, să ofere feedback constructiv. Abilităţile de leadership sunt exersate prin organizarea de evenimente, implicarea ca ofiţer în conducerea clubului şi în activitatea de mentorat. Secțiunea va fi condusă de Carina Florin, vicepreședinte Educație. A doua secţiune a trainingului va oferi posibilitatea de a vă forma abilităţi în organizarea unui discurs. Fiecare discurs are o structura bine stabilită cu introducere, cuprins şi concluzie. Această parte a trainingului va fi susținută de Ioana Ștef, vicepreședinte Relații Publice. Ultima secţiune a trainingului vă va pune faţă în faţă cu discursurile improvizate. Veţi afla cum puteţi să stăpâniți tehnica discursului impromptu dar și cum să vă controlaţi frica de a ieşi în faţa publicului. Ulterior veţi exersa într-un discurs improvizat de maxim două minute, care respectă aceleaşi reguli de organizarea a discursului, ablităţile de ascultate şi organizare a discursului, precum şi spontaneitatea. Această secțiune va fi moderată de Alina Pop (Vicepreședinte Membri) și Carina Florin (Vicepreședinte Educație).Înscrierile se fac la Caterina Torj , la telefon 0743 776 342 sau la adresa de mail oradea.toastmasters@gmail.com (cu mențiunea pentru training).