Oradea, între compromis şi realitate

Posted on

Înainte de a începe această postare, aş dori să fac precizarea de la bun început că sunt adeptă schimbărilor, că mă adaptez destul de repede la ele. Însă atunci când acele aşa zise schimbări presupun prea multe compromisuri, fac un pas în spate şi devin … destul de intrigată.

Oradea anului 2017. Ştirile zilei sunt lucruri care teoretic sunt normale. Dar sunt de fapt ceva demn de apreciat. Faptul că revenirea apei calde după o absenţă de câteva zile devine o ştire… sau o bucurie este deja mult peste puterea mea de înţelegere. De mai bine de 4 ani, Oradea trece printr-o modernizare a sistemului de încălzire de la Termoficare Oradea. Eu înţeleg foarte bine că trebuie schimbate ţevi pentru că cele deja existente sunt de pe vremea dinainte de Revoluţie, dar când aceste ţevi se tot schimbă şi se tot schimbă de câţiva ani, iar orădenii trebuie să rabde şi să nu aibă fie apă caldă, fie căldură, eu asta nu mai pot înţelege.

De mai bine de 2 ani de când stăm unde stăm, aş putea să număr cu degetele de la 2 mâini, lunile în care am avut complet, atât apă caldă, cât şi căldură (în lunile în care era MUSAI să fie), iar acest lucru nu mi se pare normal.

(foto: bihon.ro)

Am scris de multe ori despre Oradea. Am apreciat de-a lungul timpului, progresul care se face. Deci nu sunt deloc împotrivă, ba mai mult apreciez şi marchez acele lucruri. Dar la fel de tare mă răcâie faptul că de ani şi ani de zile trebuie să facem compromisuri. Şi nu le facem o dată pe an. Ci poate o dată pe lună sau mai des.

Ne dorim un oraş comparabil cu Barcelona sau Viena, dar nu avem nici măcar minimul de subzistenţă…

Nu cred că e cineva orb să nu vadă cât de multe s-au făcut pentru acest oraş. Cât de mult s-au dezvoltat unele industrii. Îmi amintesc cum în urmă cu 10 ani, când am absolvit, erau 2-3 firme de IT în Oradea. Acum paleta s-a extins tot mai mult, iar firmele sunt tot mai competitive. Mă bucur că noi rămânem în continuare o “firmă bengoasă”, cum o nominaliza azi o doamnă dragă mie la o instituţie şi la fel mă bucur că suntem apreciaţi în multe instituţii, inclusiv în Primărie.

Dar revenind … cu toate aceste multe realizări, oamenii deja sunt mai mult decât supăraţi. Cei care îşi permit, reuşesc să îşi achiziţioneze câte un boiler sau un aparat de încălzire a apei, dar cei care nu îşi permit, ei ce fac?

Aş vrea să înţeleg mai bine de cât timp mai este nevoie pentru compromisuri. În octombrie 2015, ni s-a promis că va fi ultima dată. De atunci au trecut aproape 2 ani …

Căci timpul tace și trece

Posted on Updated on

Anul acesta este un an al multiplilor de 5. Adică 10 ani de când am absolvit facultatea, 10 ani de când lucrez, 15 ani de voluntariat si 15 de când am terminat liceul. Se poate că vor fi momente de sărbătoare, dar cel mai probabil și de meditație, căci anii aceștia au trecut prea repede, au trecut pe nesimțite și nici măcar nu ne-au avertizat că ei trec repede. Și ca ne lasă doar amintiri în urma.

Atunci când am intrat în acest an, mai multi foști colegi de facultate (care azi îmi sunt prieteni), dacă organizăm întâlnirea de 10 ani. Dar cum timpul meu are alte priorități de mai mulți ani încoace le-am spus că sunt deschisa propunerilor și aștept doritori pentru a iniția acțiunea. Au trecut vreo 5 luni de atunci și am rămas la stadiul inițial. Nu asta conta acum. Poate cumva ar trebui marcat acest moment. Cu siguranță în luna următoare acest lucru îl voi face, dar in felul meu. Căci va fi o lună plină de evenimente. Frumoase sper.

A trecut un deceniu de când locul studentei a fost luat de o femeie, soție și mama. Poate tot cu același elan, dar parcă nu tot cu aceeaşi energie de la 22 de ani. Căci timpul tace și trece.

Momentul acela când ziua îţi este dată peste cap …

Posted on Updated on

Sunt multe zile care merită povestite. Dar timpul meu s-a schimbat atât de mult în ultimii ani, încât abia reuşesc să fac, zi de zi, cele mai elemetare lucruri. Însă ziua de azi … şi-a pus amprenta atât de tare pe rutina mea zilnică încât era tare păcat să nu îmi fac un pic de timp. De regulă când sunt gânduri scurte le împărtăşesc pe contul meu de Facebook, dar povestea zilei e mai mult decât un singur gând.

Ca de obicei, ne începem ziua undeva după ora 7.00, când ne pregătim să mergem la creşă/lucru. O las pe Raisa la creşă, merg la furnizor să îi dau de lucru pentru Qubiz şi să confirm o comandă. Mă opresc apoi să verific pe internet (mobile internet) la ce oră se deschide agenţia CFR Oradea (vezi foto. Sursă foto: Crisana) pentru a le lua unor colegi care merg în delegaţie bilete de tren. Menţionez că eu nu sunt un client al agenţiei de mulţi ani, ne-am obişnuit să cumpăram online biletele (simplu şi fără bătăi de cap), dar de această dată, din motive pur administrative, a trebuit să merg să le cumpăr fizic. Pe internet scria că programul de lucru este Luni-Vineri, 8.00 – 20.00.

Zic perfect, este 8.20 numai bine am timp. Ajung acolo. Pe uşă o hârtie ne semnala “Începând cu data de 2 MAi, programul Agenţiei CFR este L-V 9.00 – 17.00”. Mă uit la ceas 8.34.

Zic e ok, e o zi frumoasă, mă duc să mă plimb un pic pe Corso şi şă îmi iau cevă de gustat ca mic dejun de la celebra covrigărie Petru. Ajung acolo, doamna care tocmai servise pe cineva în faţa mea şi era vizibil deranjată de doamna de dinantea mea mă întreabă:
D: – Bună ziua! Ce doriţi?
Alina: – Bună ziua. Aş dori 1 covrig cu şuncă şi mozarella şi unul cu mozarella. Deci unul, unul.
D: – 3.50.
Alina: – Sigur? Am cerut unul, unul.
D: – că eu nu am auzit asta. E vreo problemă??
Alina (şocată de atitudinea ei): … nu … dar să nu fi plătit eu în plus sau în minus ..
Apoi mi-i dă cu cea mai mare greaţă posibilă … Şi plec… În gândul meu era cum să laud această covrigărie mai departe … pe pagina lor, pe Facebook … Zic, tot găsesc eu o soluţie. Ajung înapoi spre agenţie. Ora 8.45.

Între timp, uşa se deschide, dar este blocată de un scaun, semn că încă nu este momentul a fi deschisă. Şi stau şi aştept … (doar vorba aia “nu fuge nimeni după mine”…). Mă uit la ceas. Ora 8.56. Scaunul se trage şi doamna îmi face semn să intru. O urmez.
D: – Nu veniţi după mine! Haideţi aici. Spuneţi.
Alina: – … Aş dori 2 bilete. Unul dus şi unul întors pentru orele X dus şi Y întors ruta Oradea-Cluj şi retur. Apoi o să mai doresc 2 bilete pentru duminică. Şi apoi factură o să vă rog.
Doamna tot tastează tot tastează. Se listează şi cele 2 bilete. Apoi mă întreabă despre cele de duminică. Îi dau toate datele.
D: – 275 lei va fi.
Alina: – Zic dar nu aproximativ 200 lei costă? Eu mi-am făcut calculele de acasă.
D: – Nu. Aţi cerut 6 bilete. 2 dus şi 2 întors pe mâine şi 2 pe duminică dus.
Alina: – Poftim? Am cerut doar 4. Şi îi explic din nou …
Doamna începe să se certe cu mine, ba chiar îmi spune că eu fac asta intenţionat şi că culmea! eu aş fi fost şi acum o săptămână şi m-am certat cu colega ei pe aceleaşi motive.
Încep să îi povestesc că eu nu am călcat în agenţia CFR de mai bine de cel puţin 6 luni, căci avem cont pe CFR online tocmai pentru a evita astfel de situaţii şi a reduce timpii care oricum sunt preţioşi etc. Degeaba, ea o ţinea pe a ei şi că pe deasupra ar trebui să plătesc comision de anulare a biletelor … ba chiar
D: – Vin aici oameni de la ţară care chiar ştiu ce vor.
Da, înţelesesem aluzia, fină sau nu, dar era clar că nu aveam cu cine. In final a cedat si mi-a dat doar 4 bilete si am platit sub 200 lei. Si mi-a făcut factura. Desigur că mi-a greşit numele firmei. Am plecat fără să mai zic nimic ci doar să îmi doresc să putem plăti din nou online şi să nu mai fiu nevoită să dau de astfel de isprăvi de funcţionare.

Lucrez des cu instituţiile statului, prin prisma jobului, şi am avut tot felul de situaţii de-a lungul anului. Dar parcă asta a fost una din cele pe care nu le voi uita prea uşor. Sigur că o poveste la fel de interesantă ar fi cu poliţistul de la Rutieră căruia i se părea hilar faptul că  depun o plângere pentru o stradă cu limitare de viteză, cu sens giratoriu şi trecere după, unde pietonii sunt puşi în pericol … Şi alte câte şi mai câte.

Cum mi-am continuat ziua nici nu ştiu dacă mai are rost să o povestesc. De la faptul că prăjitura ce am primit-o azi de la colegi, lăsată pe masa mea, a fost luată în lipsa mea de cineva, şi continuând cu Raisa care mi-a pierdut pe drum, în plimbarea noastră, cureaua tocmai cumpărată … Astea sunt doar detalii.

Sincer, m-am cam săturat să fim oameni care trebuie să înghită în sec în faţa unor funcţionari lipsiţi de respect şi sătui de munca cu oamenii. Cred ca dacă nu mai au ce căuta în acest domeniu, ar fi bine să se retragă şi să lase locul unor oameni cărora le place asta, care îşi caută de lucru, care au de îngrijit o familie şi crescut copii…

Dacă nu schimbăm ceva, vom fi mereu prizonierii lor şi mereu la mâna lor…

 

La teatru cu mititica

Posted on Updated on

Îmi dau seama că a trecut mai bine de un an de când am postat ultima dată. Dar, atunci când eşti mămică, timpul curge altfel, priorităţile sunt diferite, activităţile sunt altfel decât pe vremea de dinainte 🙂

Acum ne jucăm, mergem la teatru, facem multe lucruri împreună. M-am întors la lucru de câteva luni bune, dar partea cealaltă a zilei îi este dedicată. Aşa că urmărim tot ce se întâmplă prin oraş pentru vârsta ei, astfel că ultima ieşire a fost la teatrul pentru copii, un festival pentru pitici. Ne-au surprins şi cei de la Digi24 împreună.

http://www.digi24.ro/embed/regional/digi24-oradea/la-oradea-a-avut-loc-mini-fest-zilele-teatrului-pentru-cei-mici-660080?video=0&width=570&height=320

“Grija” pentru ceilalți… sau cum mai bine nu

Posted on Updated on

De ceva vreme incoace, pe tot mai multa lume o interesează viitorul copilului meu. Ceea ce nu e tocmai de lăsat deoparte. Până la un punct însă. Căci totul are o limită până la urmă.

Aud mereu intrebari “Și cât stai in concediu? Dar cu cine o lași? Dar vai, deja te întorci la 1 an? Vai nu aș vrea sa fiu in locul tau”. Dar vai si iar vai. Multumim de grijile voastre. Ele vin tocmai in momentele in care nu avem nevoie de ele.

Ei bine da, timpul trece si tace. Au trecut deja aproape 9 luni de când avem o minune. Habar nu am când au trecut. De mult timp tot caut timp să mai povestesc și aici câte ceva si iată că am reușit gratie smartphone unului, singurul care mă mai tine conectată la tehnologie (cel putin pentru moment). Si cum deja s-au adunat prea multe de zis, pregătesc aici răspunsurile pentru curioși.

Adevărul este că suntem o nație de curioși si de “să moară capra vecinului “. suntem mereu preocupati de ceilalti, dar de cele mai multe ori când nu ni se cere sau cand fix nu au nevoie.

De-a lungul vieții, ne întâlnim cu tot felul de oameni interesați de diverse etape din viața noastră. Și incep întrebările “Și ce te faci când vei fi mare?”, “La ce scoala ești? “, “Unde dai la liceu?. Apoi vin cele mai faine “La ce facultate ești? . după ce termini sau in timpul ei “Si prieten, iubit, logodnic? “, “Vai dar nu au?” sau dacă ai “Și când vă casatoriti? că trece vremea. .. “. Apoi, ai diplomă si te intreaba “Dar unde lucrezi? si câștigi bine?.” “si unde stai?”, ” singur, cu familia, cu iubitul etc”. In sfârșit, termin facultatea, mă angajez, mai fac un master, mă plimb prin lume si iar mă întâlnesc cu interesatii. “Dar nu te călătorești? Ai X ani”. Apoi mă logodesc, după un timp. Si sigur că “Dar vai când faceți nunta? ne chemi? “. Ii anunti apoi de data nunții și te trezesti că nu mai pot veni. Viata merge mai departe. “Și când vine copilul?”. Apare și fetița. Ești intr-o perioadă de acomodare cu ea, abia ieșită din spital, ea plânge, tu plângi că nu știi ce să ii faci si iar apar curiosii “și când vine al doilea? “. Tu nici nu știi cum sa te reculegi și alții iti vor “binele”. pe la 3 luni deja lucrurile incep sa se așeze, fetiță are deja un program de somn, masă si activităti si e vremea să iti depui actele pentru indemnizația de maternitate si să iti alegi perioada cât vei sta acasa cu copilul. 1 an sau 2 ani. o groaza de drumuri pe la tot felul de instituții de stat, plimbi copilul cu tine, că dacă nu ai cu cine il lăsa, nu o să il lași singur acasă. Si te tot plimbi vreo saptamana sa iti faci actele. Am ales 1 an din multe motive, si nu trebuie sa dau explicații nimănui. In acest timp, ne-au ajutat părinții mei asa cum au putut ei (având in vedere că ei lucrează amândoi), și socrii care nu stau in Oradea și bunica mea de 84 de ani. Cu alte cuvinte, eu și Luci stăm 90% din timp cu ea. Desigur, alternativ noi doi. Deci nu suntem din acea categorie cu ajutor permanent din toate partile. Ne bucurăm când il primim, dar ne-am obisnuit noi 3, citind, căutând, intreband. Și până acuma ne-am descurcat. Și nu, nu sunt in concediu de creștere al copilului, sunt in primul an de creștere al copilului. Pentru că dacă cineva isi închipuie ca acesta este concediu, atunci nu știe ce inseamna sa ai copil 😊. Tot timpul ai treabă de făcut. Nu conteaza că e luni sau duminică. Si timpul de lucru e minim 12 ore pe zi.

Da, mă apropiu de finalul acestei perioade frumoase și pline de provocări. Nu mă tem să mă intorc la lucru, pentru că după o perioadă atât de plină, cred că pot face fată și provocărilor de la servici. Mai ales că mă așteaptă colegi super, atmosfera plăcută de lucru și un job frumos. Nu imi fac griji nici in privința micutei, căci rămâne pe mâini bune. E un copil vesel si sociabil. Imi fac griji insa de cei ce isi fac “griji”. Că parcă sunt tot mai multi 😊.

Nu e cazul sa vă faceți griji, cât timp nu le-ati avut atunci când chiar aș fi avut nevoie. Fiecare cu ale lui. Fiecare etapă cu bunele și relele ei. Mai bine ati fi alta când e nevoie sau vi se cere, nu când nu e cazul.

E scrisoarea mea pentru cei curioși. Sau poate pentru mamele care rămân acasă 2 ani cu copilul lor si imi spun “vai nu as vrea sa fiu in locul tau… “.Bravo că puteti. Bravo ca ati ales astfel. Fiecare face exact cum consideră mai bine.

Nu judecati, nu sariti cu grija…

Povestea unei mici prinţese

Posted on

De ceva timp îmi tot propun să îmi fac timp să aştern pe coala mea de Internet, gândurile mele despre unul din cele mai interesante, provocatoare şi relativ grele examene din viaţa unei femei.

La 31 de ani, pe care îi voi împlini miercuri, pot spune că am tot ce mi-aş putea dori de la viaţă. O familie fantastică, un soţ magnific şi o fetiţă de nota 10.

12379686-Baby-crib-card-to-welcome-to-new-baby-girl-Stock-Vector-artPovestea pe care o aştern azi îşi are începutul în urmă cu câteva luni, când aflam că o mică minune îşi va face apariţia în viaţa noastră. Fetiţă sau băiat, chiar nu conta, important era să fie un copil sănătos. Cele 9 luni au fost pentru mine în general foarte bune, am putut merge şi la lucru până la începutul lunii a 9-a (dacă colegii nu îmi spuneau să mai merg acasă, probabil mai stăteam vreo 2 săptămâni în plus), am frecventat cursurile Şcoala Mamei din cadrul Maternităţii din Oradea, unde timp de 2 luni am aflat tot felul de informaţii utile, care şi azi îmi sunt de mare ajutor – nu mai pun la socoteală suportul material şi tot ce am primit de acolo pe care le utilizez cu mult drag azi – şi am început să mă pregătesc tot mai mult, fizic şi psihic pentru naştere. Raisa-Anastasia, teoretic, ar fi trebuit să dea ochii cu lumea în 29 mai. Însă nu s-a grăbit. S-a mai lăsat aşteptată câteva zile. La un control de rutină, pe 2 iunie, la ora 10.00 dimineaţă, doamna doctor Rodica Negrini constată că Raisa este gata de a veni pe lume, având deja dilataţie de 4. Eu îmi doream foarte mult să nasc natural.

Deşi mi-era puţin frică – cu toţii auzisem de chinurile naşterii, dar la fel ştiam că fiecare le percepe diferit – am ales să o aduc pe lume pe fetiţă în acest fel. Nu am avut probleme în timpul sarcinii –  a fost una chiar perfectă aş zice – aşa că nu avea de ce să fie altfel la final. Citisem, mă documentasem, ştiam foarte mult despre acest proces natural.

Şi revenind la data de 2 iunie … Ora 10.00, dilataţie 4. Eu nici nu am ştiut! Avusesem contracţii Braxton – Hicks, cu care deja eram obişnuită de mai bine de o lună, dar ştiam cum să le fac faţă atunci când vin, avusesem şi oareşice dureri de burtă şi de spate, dar erau deja la ordinea zilei. Când a văzut doamna doctor, mi-a spus direct că mă internează, urmând ca în 3 ore să nasc! Eram şocată, cu lacrimi în ochi, nu îmi venea să cred! Deşi venisem cu tot băgăjelul de spital după mine, parcă simţisem eu ceva! Mi-a spus că îmi va pune o epidurală şi voi suporta totul foarte uşor. Însă până mi-am făcut internarea, până m-am schimbat şi am urcat la etajul 3 la Sala de Naşteri, ajunsesem deja la dilataţie 6. Tot fără dureri! Acela a fost momentul când mi-au rupt membranele – de epidurală nici nu s-a mai pus problema, nu mai avea rost – şi atunci mi-au spus că vor deveni tot mai puternice contracţiile. Eu nici la 8 nu le-am simţit!

Abia după ora 12.00, când am ajuns la 8, am început să le simt ca nişte dureri de spate (similare celor pe care la ai când ai febră foarte mare), dar pe care le gestionam printr-un masaj la spate atunci când ele veneau. Între 8-10 a fost un picuţ mai greu, ele veneau tot mai rapid, dar au fost suportabile pentru mine. La ora 13.00, ajunsesem la 10. Abia la ora 14.12 am născut-o pe fetiţa noastră, timpul de o oră şi un pic am învăţat cum să o cobor. Apoi a urmat naşterea propriu-zisă, au cântărit-o, au măsurat-o, i-au dat nota maximă. Avea 3600 gr şi 52 cm!

După naştere, au dus-o la raionul de Neonatologie, iar pe mine într-un salon de “relaxare” cum l-am numit eu, timp de 2 ore m-au monitorizat, iar eu trimiteam mesaje şi răspundeam lor. Eram tare fericită! Experienţa naşterii pentru mine a fost una foarte uşoară, privind în urmă. Am fost atât de bine pregătită pentru ea! Însă nimeni nu m-a pregătit pentru ce avea să urmeze ….

Au trecut aproape 3 săptămâni de la acel moment magic. Cu clipe de fericire, dar şi mai grele, când nu ştiam cum să ne descurcăm. Dar învăţăm şi ne bucurăm din plin de minunea din viaţa noastră.

Ce am vrut eu să punctez azi aici este că dacă ar fi să mai trec o dată prin naştere, aş alege tot natural. E ca un examen. La care am luat amândouă nota 10. E un proces natural prin care au trecut atâtea femei de-a lungul anilor. E drept că o operaţie de cezariană durează puţin – poate maxim 10 minute – că e uşor pentru doctori şi pentru pacientă că nu trece prin travaliu, dar refacerea de după e mai lungă. Eu am stat în spital doar 3 zile, pe când la cezariană poate fi şi 13 zile…

În final, îi mulţumesc şi aici cele mai bune doamne doctor ginecolog, Rodica Negrini, pentru răbdarea ei, încrederea ce mi-a dat-o, profesionalism şi tot ce mi-a oferit în timpul sarcinii, la naştere şi post-partum.

De asemenea, vreau sa precizez că toate condiţiile de la Maternitatea din Oradea au fost deosebite, personalul foarte atent şi mereu gata să te ajute.

Aş vrea să cred că experienţa mea, una fericită şi pozitivă, poate încuraja şi alte femei, să creadă că naşterea naturală nu este un “bau-bau”, că totul depinde de pregătirea psihică şi fizică a mamei.

Vă doresc să vă bucuraţi din plin de minunile din vieţile voastre şi să mulţumiţi zi de zi Bunului Dumnezeu pentru tot ceea că vă oferă.

Cupa Feeling Dance 2015

Posted on Updated on

[am publicat acest comunicat de presă, pentru că sunt bucuroasă pentru colegul meu, Iuliu, de la Qubiz, şi de Violeta, o dragă prietenă, care au ocupat un frumos loc în concurs, felicitări!]

Odată cu cea de-a treia ediție a Cupei Feeling Dance, pe 23 mai, Oradea şi-a reconfirmat statutul de centru important al dansului românesc. Organizat sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv şi a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor, concursul de amploare a însumat 650 de participanți înscriși la nu mai puțin de 38 de categorii competiționale. Pe durata întregii zile, sportivi din peste 15 județe au evoluat cu măiestrie și grație în pași de dansuri sportive, latino-caraibiene (Sasla și Bachata) și dansuri de societate. De remarcat este şi faptul că aproape un sfert din sportivii  înscrişi în concurs provin de la clubul Feeling Dance, fiind pregătiţi de echipa de instructori: Jurcuţ Raluca, Csaszar Renata, Vass Sonia, Vanca Virgil, Condrat Diana şi Nica Olga.

seara-de-dans-29266Concurenții au evoluat sub atenta jurizare a celor 27 de arbitrii afiliați centrelor de renume din lumea dansului, coordonaţi de vicepreşedintele F.R.D.S, Cristian Parnescu – preşedinte al juriului.

Dând curs unei inițiative inspirate, gala competițională a debutat la orele 19.00, cu un moment special, care a făcut deliciul spectatorilor: o coregrafie sincron, executată la unison de aproape 350 de copii din cadrul grădinițelor și școlilor cu care Feeling Dance colaborează (G.P.P. nr. 20, 24, 30, 41, 54, 56 și Școala GimnazialăDimitrie CantemirOradea), având sprijinul doamnelor directoare: Șulea Andrada, Popa Viorica, Ruge Ioana, Negrean Nicoleta, Curtui Eleonora și Lukacs Daniela Maria.

Alături de gazdele din Era Park, care au pus la dispoziție un spațiu generos pentru desfășurarea competiției aplaudată de un public numeros, toți finaliştii au fost premiaţi cu diplome, cupe sau medalii din partea organizatorilor. Partenerii oficiali, European Food și Aqua President au oferit tuturor concurentilor înscrişi în competiție pachete cu bunătăți și, respectiv, tichete gratuite pentru accesul în aqua park.

Fiind un eveniment sportiv cu acces gratuit publicului, Cupa Feeling Dance reunește în fiecare an peste 2000 de iubitori și susținători ai dansului, devenind astfel un concurs de referinţă, apreciat de participanţi pentru calitatea, amploarea şi buna organizare. Mulţumim pe aceasta cale tutror voluntarilor de la grupele de adulţi, precum şi tuturor părinţilor de la clubul Feeling Dance care s-au implicat în această reuşită.

Rezultate Feeling Dance: Acestea sunt doar rezultate ale concurenţilor calificaţi în finale la competiţiile naţionale! NU sunt cuprinse aici rezultatele la competiţiile decicate doar sportivilor Feeling Dance si nici cele ale sportivilor care nu s-au calificat in finalele naţionale!

Locul 1, Clasa E Standard 16-34 ani: Tobor Attila – Jurcut Raluca Cristina, Feeling Dance (Oradea)

Locul 2, Categoria Basic Latino 16-34 ani : Tobor Attila – Jurcut Raluca Cristina, Feeling Dance (Oradea)

Locul 1, Clasa D Standard 16-34 ani: Stefanescu Mihai – Csaszar Renata, Feeling Dance (Oradea)

Locul 4, Categoria Basic Standard 16-34 ani: Stefanescu Mihai – Csaszar Renata, Feeling Dance (Oradea)

Locul 3, clasa E Latino 16-34 ani: Ile Norbert Zsolt – Varga Monica Diana, Feeling Dance (Oradea)

Locul 6, Clasa D Latino 16-34 ani : Ile Norbert Zsolt – Moldovan Rebeca Ioana,Feeling Dance (Oradea)

Locul 1, Hobby 12-13 ani:  Popa Alexandru Mihai – Dunca Bianca Florina, Feeling Dance (Oradea)

Locul 3, Hobby 12-13 ani:  Cervinschi Vlad  – Darabont Veronika, Feeling Dance (Oradea)

Locul 5, Hobby 12-13 ani:  Guba Aron Mate – Lucaci Alexandra,Feeling Dance (Oradea)

Locul 2, Categoria Precompetitional 10-11 ani :Tica Mihai – Luput Sofia Alexandra, Feeling Dance (Oradea)

Locul 3, Fete Solo 12-15 ani: Latcau Iulia, Feeling Dance (Oradea)

Locul 7, Fete Solo 12-15 ani: Naghi Iulia, Feeling Dance (Oradea)

Locul 4, Categoria Adulti  Dansuri Standard: Silaghi Sergiu – Kocsis Krisztina, Feeling Dance (Oradea)

Locul 5, Categoria Adulti  Dansuri Standard: Piturca Cristian – Marian Oana, Feeling Dance (Oradea)

Locul 6, Categoria Adulti  Dansuri Standard: Soos Marius – Marcut Alexandra, Feeling Dance (Oradea)

Locul 4, Categoria Adulti  Dansuri Latino: Silaghi Sergiu – Kocsis Krisztina, Feeling Dance (Oradea)

Locul 2, Categoria Adulti  Disco – Fox: Silaghi Sergiu – Kocsis Krisztina, Feeling Dance (Oradea)

Locul 3, Categoria Adulti  Disco – Fox: Piturca Cristian – Marian Oana, Feeling Dance (Oradea)

Locul 4, Categoria Adulti  Disco – Fox: Brinzas Costin – Bredowszki Violeta, Feeling Dance (Oradea)

Locul 5, Categoria Adulti  Disco – Fox: Kiraly Gyula – Marcut Alexandra, Feeling Dance (Oradea)

Locul 6, Categoria Adulti  Disco – Fox: Baba Tudor – Elek Anamaria, Feeling Dance (Oradea)

 Locul 2, Categoria Adulti Salsa: Illes Iuliu – Bredowszki Violeta, Feeling Dance (Oradea)

Locul 3, Categoria Adulti  Salsa: Silaghi Sergiu – Kocsis Krisztina, Feeling Dance (Oradea)

Locul 4, Categoria Adulti  Salsa: Soos Marius – Marcut Alexandra, Feeling Dance (Oradea)

Locul 6, Categoria Adulti  Salsa: Baba Tudor – Elek Anamaria, Feeling Dance (Oradea)

Locul 3, Categoria Adulti Bachata: Silaghi Sergiu – Kocsis Krisztina, Feeling Dance (Oradea)

Locul 4, Categoria Adulti Bachata: Illes Iuliu – Bredowszki Violeta, Feeling Dance (Oradea)

Locul 5, Categoria Adulti Bachata: Kiraly Gyula – Marcut Alexandra, Feeling Dance (Oradea)