Posted in Uncategorized

2020 în gânduri și simțiri

Mă pregătesc de această postare de ceva timp, dar iată că abia acum este timpul cu adevărat potrivit. Acum când ne mai despart mai puțin de 24 de ore de un nou an.

Cred că fiecare din noi am urât mai mult sau mai puțin acest an. A început oarecum în forță, cu planuri mărețe, de fiecare dată tot mai mărețe decât anul de care ne despărțeam. Și nimeni nu cred că ar fi bănuit ce va să vină.

Am pornit frumos în 2020. Avem o mulțime de planuri și evenimente planificate din timp, credeam că știu la milimentru ce voi face cel puțin până în februarie 2021 pe ambele planuri: personal și profesional. Credeam, evident. Așa cum deja am scris aici.

Au trecut ianuarie și februarie, perfect normal, perfect planificate. Am intrat în martie, cu mărțișoare și ziua femeii, ca mai apoi, la foarte puțin timp să aflăm despre acest virus – groaznic, blamat, care ne-a dat viețile peste cap – că ne-a invadat țara și că vom intra în stare de urgență. Habar nu aveam ce va fi cu noi … ori cum vom face față. Așa zisul final al lumii se apropia.

Am început să lucrăm de acasă, mult mai mult decât de obicei, pentru că în spatele acestor ore stătea de fapt panica, multă panică, frica de a mai ieși afară. Am dus-o așa 2 luni. Mai ieșeam din când în când din casă, doar cu declarație pe propria răspundere asupra noastră, dar și atunci pentru urgențe. Ne-am baricadat în case și am început să descoperim lucruri noi. Am început să scriu tot mai mult pe blog, să îmi caut cât mai multe preocupări alături de familie … acasă. Să redescoperim lucrurile simple, dar și să ne doară lipsa libertății și mai ales să redescopăr mulți oameni faini din Oradea.

Am petrecut apoi Paștele, tot în izolare, acasă, departe de familie și de cei dragi. Am fost fericiți, dar am și plâns de tristețe. Ne-am bucurat că am avut ce pune pe masa de sărbătoare, când criza economică dădea tot mai multe semne că e aproape.

Am trăit apoi fiorii apropierii datei de 15 mai, când după 2 luni de stare de urgență, puteam să ieșim fără declarații asupra noastră.

Trecuseră deja 5 luni din noul an, iar Raisa avea să împlinească 5 anișori. Desigur, din cauza restricțiilor, ziua ei a fost ținută în cadru restrâns, așa cum a fost și a mea, câteva zile mai târziu. Vara venea. Credeam că virusul va pieri, dar previziunile ne-au arătat că nu va fi așa, ci pandemia va continua, ori în lipsa unui tratament sau a unui vaccin, viețile noastre nu vor reveni curând la ceea ce numeam normal.

A fost o vară caldă și frumoasă, am putut să ne bucurăm – în limitele posibilităților de ea. Am putut să îmi revăd colegii de lucru, mai des și să ne bucurăm unii de alții.

Pe final de august, am plecat în mult așteptatul concediu în Turcia. Când nici nu mai credeam că acest lucru se va mai întâmpla. A fost probabil cel mai bun lucru ce l-am putut face în acest an. Doar atunci când am ajuns acolo, ne-am dat seama că trăim în altă lume. Altfel, până acolo …am avut parte de multe pățanii pe care prea curând nu le vom uita. Avion întârziat 7 ore, Lucian detectat cu 37,5 în aeroportul din Antalya, și trași deoparte (exact ca urmăriții internațional) pentru investigații și cercetări. Am trecut cu bine și de asta, și în final ne-am bucurat de o vacanță perfectă.

Toamna a venit și ea. Grădința s-a redeschis și începusem să ne gândim că încet ne vom întoarce la normal. Minunea a durat cam o lună. căci din nou școlile și grădinițele s-au închis, trecând din nou în online. Astfel că de mai bine de 2 luni și ceva am uitat ce înseamna grădinița adevărată, căci nimic nu se compară cu ea. Din nou, ne-am întors la munca remote, la viața din primăvară.

Noiembrie însă a adus speranțe mai multe căci vaccinurile care au fost produse în acest an au dat rezultate mult așteptate și au fost introduse pe piață, iar recent, sunt utilizate. În primă fază, în țara noastră vor fi 3 faze, din care la prima deja se lucrează și presupune vaccinarea personalului medical.. Mai multe detalii aici.

Așadar speranțe pentru un an mai bun sunt.

Cred că dacă e să mă uit în urmă, a trecut foarte repede, cu toate neajunsurile și problemele pe care le-am înfruntat, a fost un an mai liniștit din unele privințe, un an al învățării, dar a fost, social vorbind, cel mai greu an. Cel puțin pentru mine. Am stat mult prea departe de cei dragi, am suferit că nu pot să îmi vizitez tatăl internat, și că toate știrile despre el le aflam doar prin intermediul telefonului …

Covidul ne-a dat lumea peste cap, dar ne-a și dat multe lecții. A rănit mulți oameni și, cel mai rău, ne-a îndepărtat unii de alții.

Azi suntem poate mai puternici, dar mai goi din unele privințe. Îmi iau rămas bun de la 2020, dar sper, la fel ca multă lume, ca 2021 să fie un an mult mai bun decât acesta. Lecțiile au fost învățate, nu ne mai privați de libertate, nu ne mai privați de oamenii dragi, nu ne mai puneți interdicții. Știm să respectăm ce e de respectat, și nu mai avem nevoie de alte restricții.

Rămas bun 2020, Bun venit 2021 !

Posted in Cugetari

2020 ne-a arătăt însă că Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg

Nu mai e niciun secret faptul că pandemia din acest an ne-a schimbat tuturor cursul obișnuit al vieții. Aveam fiecare din noi o rutină, un ritm alert, cu care deja rezonam, chiar dacă uneori era tare epuizant. Dar ne odihneam și a doua zi o luam de la capăt. Și tot așa de ani și ani de zile. Eram convinși că așa va fi mereu, ba mai mult, va accelera pe măsură ce anii vor trece.

2020 ne-a arătăt însă că Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg

Și ne-a schimbat întregul ritm de viață.

Am început să lucrez de acasă, lucru care cândva era imposibil de imaginat, cu copila care era cu noi zi de zi, și de care trebuia de asemenea să avem grijă, pe lângă taskurile de la job, ori treburile gospodărești.

A fost acea perioadă de redescoperire, o perioadă când am învățat mai multe de-ale gastronomie, o perioadă mai liniștită și mai centrată pe familie, o perioadă în care am descoperit și ce au făcut alții în lockdown.

Apoi a venit vara, am început să reieșim din case, să meargă din nou la grădiniță, chiar dacă pentru scurt timp, să mă reîntorc la lucru, like in old times. Am putut merge la mare, am putut să ne întoarcem la o viață cu care deja eram obișnuiți. Am fost să ne alegem primarii. Am sperat că încet lucrurile se întorc la normalitate. Raisa a mai mers o lună la grădiniță, după care, din octombrie ne-am reîntors la viața din primăvară. Mai mult lucru de acasă, fișe de făcut de acasă, și redescoperit alte taine culinare, ori renovări gospodărești.

A mai rămas o lună din acest an. A fost un an greu, cu multe încercări, multă panică, teamă, multe gânduri. A fost un an neașteptat, dar a avut într-adevăr și părțile lui bune. Poate că omenirea avea nevoie de un restart la modul cum obișnuiam să ne trăim viețile, să contemplăm mai mult, să avem grijă de sănătatea noastră și a celor din jur. Și cel mai important este să rămânem sănătoși, că apoi le deslușim noi pe toate.

2021 se anunță unul promițător, cu o încheiere a acestei pandemii, dar cel mai probabil o viață cum ne-am obișnuit să o avem va fi probabil în 2022. Asta dacă cumva normalitatea cu care eram obișnuiți este de fapt adevărata normalitate.

(poza preluata de pe internet)

Sunt optimistă că anii cei mai buni sunt cei care or să vină și că dacă am reușit să trecem de acest an putem trece peste multe alte greutăți.

La Mulți Ani România! La Mulți ani, Români, să fim sănătoși și să ne respectăm unii pe alții!

Posted in Calatorii

Gânduri de vacanță pe timp de pandemie – Turcia 2020

Ne-am decis ca anul acesta să mergem în vacanță în Turcia. Zis și făcut. La începutul lunii februarie, am vizitat un târg de turism în Oradea și am primit mai multe oferte, iar în final am decis să mergem cu Simbotour, cei cu care am fost și în luna noastră de miere, în Cipru. Am plătit avansul de confirmare.

Apoi a venit pandemia. Ca mulți alți turiști, am vrut să renunțăm, însă cei de la agenție ne-au spus să mai așteptăm să vedem cum vor evolua lucrurile până în august. Ceea ce am și făcut, și în final, după ce s-a dat drumul la zborurile spre Turcia, ne-am decis să mergem.

  • A fost o vacanță cum nu credeam în vremuri de pandemie, în Turcia – Side (31 august – 7 septembrie):
    • lume destul de puțină pe la plajă, multe hoteluri sunt închise, deci nici vorbă de aglomerație
    • în bazare, la fel foarte puțini turiști, și, așa cum auzisem, poți negocia bine cu ei. Eu, personal, atâtea produse Nike și Adidas arătând perfect – și despre care am înțeles că sunt doar fake-uri – nu am văzut în viața mea, iar prețuri mici … mici de tot.
    • sincer, a fost o vacanță mult peste așteptarile mele, si desi ne-am tot sucit și răsucit, acum îmi pare bine că am mers, a fost frumos tare 🙂
        • cu măști, cu dezinfectante, cu multă curățenie, și mai ales cu feelingul acela în resort că nu e pandemie, că doar respectam niște norme de igienă; nu să simt frica pe care o simt în țara noastră
        • în resort – Sunis Kumkoy beach resort & spa, mâncare foarte bună și variată, activități foarte faine atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii (fiica mea a fost în lumea ei). Seara aveau showuri cu adevărat deosebite;
        • Într-o seară, au organizat un Quiz de muzică (jocul meu preferat) având 3 runde: Ghicește melodia, Ghicește artistul, Ghicește filmul a cărui coloana sonoră era difuzată, și am avut bucuria și șansa de a căștiga locul 1 !
        • în avion a fost full atât la dus cât și la întors, dar lumea purta măști. În aeroportul Antalya, foarte multe controale la bagaje

      Acestea sunt cateva gânduri pe scurt, dar vreau să zic să nu renunțați la vacanțele voastre în Turcia în acest an, e safe și lumea ia totul cu calm, nu cu panică.

Cu această vacanță, mai bifăm o țară vizitată, dar e drum lung până departe 🙂

Posted in Cugetari

3 luni de stare de alertă

alerta-1280x720-1După mai bine de 3 luni de la ridicarea stării de urgență și instituirea stării de alertă în care, încă, ne aflăm cel puțin încă o lună de acum înainte, lucrurile nu s-au îmbunătățit, pandemia e resimțită peste tot, panta a devenit tot mai ascendentă, iar luminița de la capătul tunelului nu se vede încă. Trăim vremuri tulbure, presărate de foarte multă teamă, panică și mai ales necunoscut.

Dacă poate acum un an știam și ce voi face peste o lună, două, trei, acum nu știm nici ce va fi mâine. Dar poate că nu e rău nici așa, învățăm cu adevărat să trăim clipa. Dar pentru noi, cei cărora nu le place necunoscutul, cei cărora le place să organizeze totul din timp, aceste vremuri ne dau peste cap.

Nu mai știm nimic. Nu mai știm dacă mâine numărul celor confirmați cu coronavirus nu va exploda și vom fi din nou în tot felul de stări de urgență / alertă alertate, și nu vom mai putea, din nou, să ieșim din case, ori, din contră, în caz fericit, să se găsească leacul minune și să revenim la viața noastă, normală.

Pe de altă parte, miza alegerilor locale îi face pe politicieni să uite de criza economică și sanitară generată de acest virus și să își canalizeze întregul efort spre a-și atrage alegătorii de partea lor. Și tocmai, poate, din acest considerent nu mai vor să impună restricții noi.

De curând, vestea că primarul nostru, Ilie Bolojan nu mai candidează la Primărie, m-a șocat și tulburat. Nu mă așteptam la o astfel de decizie, eram convinsă că va lua lejer și cel de-al 4-lea mandat, însă faptul că a decis să meargă mai departe spre Consiliul Județean (un interviu de calitate aici în Bihoreanul) mi-a aprins mai multe beculețe. Cred că orădenii – în marea lor majoritate – îl îndrăgesc, respectă și au încredere în el, iar eu sunt convinsă că dacă va câștiga șefia acestei instituții, lucrurile vor mai merge și mai bine, iar partea bună este că aeroportul nostru va deveni – în maxim un an de zile – locul de unde vom merge spre multe vacanțe … Poate doar pandemia ne-ar mai putea opri. 🙂

Revenind însă la timpurile noastre, vremuri tulburi cu care nu ne-am mai întâlnit nicicând, au mai rămas un pic mai mult de 4 luni din acest an, și tot ce ne dorim este să fim sănătoși și să trecem peste aceste încercări, ca mai apoi să ne bucurăm – fără temeri, așa cum o făceam cândva – de fiecare clipă, să putem planifica viitorul, trăind în prezent și amintindu-ne de trecut.

 

Posted in Cugetari

Altfel și cu totul altfel îmi imaginam viața după atâtea stări

Adevărul e că, mi-am imaginat cu totul și cu totul altfel viața după starea de urgență sau după cea de alertă. Sunt fix 3 luni de când s-au închis grădinițile, și mai sunt tot atâtea până se vor redeschide. Cred că niciodată – în cei 36 de ani pe care îi implinesc în 2 săptămâni – nu am mai avut atâtea luni departe de sistemul de educație, darmite cei care acum trec prin așa ceva. Cu precădere, cei care sunt prin anii terminali, au parte de niște finaluri de an cam … triste. Iar părinții sunt deja la capătul puterilor, nu ni s-a oferit nicio variantă pentru săptămânile ce vin până la redeschiderea unui nou an școlar, și dacă nu ai niciun backup … ești cam pierdut.

Altfel mi-am imaginat tot anul ăsta, așa cum cu toții visam la cu totul și cu totul alte planuri. Aveam multe de făcut, multe de pregătit, avem atâtea speranțe … ori acum nu mai știu sau am curajul să îmi planific nici ziua de mâine. Parcă totul în jur plutește în nesiguranță. Nimeni nu știe cât mai ține, cum va fi, cum va mai fi, ba ar mai fi o stare de alertă, ba nu ar mai fi. Cred că și ei, la rândul lor sunt bulversați, dar asta nu face decât să amplifice deja starea aceasta și intrăm într-un continuu cerc vicios.

Cândva, ieșeam de ziua până seara, acum sunt zile când nu mai simt nevoia, sunt zile când te gândești și te întrebi ce va mai fi mâine. Poate înainte, nu trăiai pentru azi, ci trăiai mereu pentru mâine și viitor, dar poate că acum am învățat și asta: carpe diem!

Cu totul îmi închipuiam și oamenii, care după ce au trecut printr-o astfel de perioadă, să mai fi înțeles sau să mai fi învățat câte ceva. Cu totul altfel mi-am închipuit viața după izolare. Dar poate că aveam eu așteptări nerealiste.

Suntem pionii unor experimente care se vor face după această perioadă, ori cred că rezultatele nu sunt tocmai cele mai fericite. Lipsa unui loc de muncă, ori supra-oboseala cauzată de orele suplimentare în combinație cu viața acasă, lipsa unor resurse financiare sau alte probleme cu care s-au confruntat oamenii în această perioadă pot duce la … situații precum cele din SUA, ori alte probleme diverse.

Poate că toate învățămintele acumulate în această perioadă ne-au ajutat pe termen scurt și parcă încet le uităm pentru a ne întoarce la ceea ce numeam ‘normalitatea’ de dinainte de pandemie. Ne bucurăm de fiecare relaxare anunțață, o exploatăm la maxim din prima zi, iar a doua zi poate nu mai este atât de importantă și o așteptăm pe următoarea ca pe o surpriză sau un bonus, pe care cândva le aveam gratuit. Dar poate că așa am putea aprecia mai mult ce avem, și nu am lua totul ‘for granted’.

Cred că am văzut ziua de 15 mai – ziua ‘eliberării – ca o zi mare, cu multe așteptări, dar cred că nu mi-am imaginat cum va fi de fapt. La fel cum nu mi-am imaginat că va fi 1 iunie sau cum va fi probabil, 15 iunie, dăți la care s-au mai ridicat restricții.

Am început să trăim într-o bulă a noastră, distanțați social, privați de multe din drepturile noastre, să învățăm să trăim departe de cei dragi, și să visăm cu ochii deschiși la zile de ridicări de restricții, la zile când ne vom întoarce la locul de muncă, la colegi, la revederile cu prietenii, la concerte și evenimente, la nunți, botezuri și alte ‘cumetrii’. Toate astea care cândva erau doar la o palmă distanță. Acum sunt doar, fie amintiri frumoase, fie dorințe pentru … mai târziu.

 

 

 

 

Posted in Cugetari, pandemie

Ne vom întoarce la o nouă normalitate, poate mai bună, mai curată

Prima săptămână din viața din stare de alertă a trecut și ea. Mă întreba ieri un coleg dacă mai știu de câte săptămâni suntem remote. Ne-am dat seama că sunt deja 10. Am ajuns să mă bucur din plin să îmi revăd colegii pe stradă, zâmbitori, optimiști și încrezători. Iar azi a fost una din acele zile 🙂

Azi a fost și prima plimbare lungă prin orașul meu, Oradea. S-a dovedit a fi una plină de aer curat, de oameni cu zâmbetul pe buze, care păreau mai optimiști ca niciodată. Dar, totul se întâmplă într-un oraș în care totul este închis … sau, din loc în loc, câte un magazin are porțile deschise, dar cu toate mențiunile legate de curățenie stipulate la intrare. În rest, fie totul este în șantier, fie totul închis. Urâtă criză, urâtă de tot, ce a lovit peste tot și în toate domeniile…

Optimism din pandemie

Lucrurile par însă să se aranjeze încet, primele promisiuni pentru redeschiderea lor pe 1 iunie par să vină… Și pentru că încet-încet, ne apropiem de o nouă normalitate, închei și seria interviurilor dedicate vieții pe timp de pandemie, cu mulțumiri multe și celor 3 doamne din această săptămână:

  • Ioana Mădălina Ștefănică:
    • “Indiferent de direcția în care vâltoarea vieții te duce, Călăuza Unică este iubirea”
  • Diana Preda:
    • “Propun să prețuim fiecare clipă, fiecare persoană din viața noastră, fiecare moment frumos pentru că viata este al naibii de scurtă”…
  • Florentina Lăzău:
    • “A fost o perioadă grea pentru noi toți, în care cred că fiecare și-a șlefuit răbdarea, și-a pus la încercare optimismul și credința și și-a dezvoltat creativitatea”

Ele se alătură astfel celorlalți invitați ai mei, așadar nu mai puțin de 18 oameni frumoși s-au alăturat proiectului meu de a afla cum e viața în pandemie și de a transmite gândurile lor optimiste celor dragi, prietenilor și cititorilor. Și le mulțumesc încă o dată, pe această cale.

Pentru mine, gândurile lor și tot ce a însemnat pozitivismul cum că “TOTUL VA FI BINE” mi-au dat putere și încredere, atunci când simțeam uneori că … nu mai puteam. Și știam că e firesc să fie așa, la fel de firesc cum va fi și de acum încolo, pentru că tot mai multe provocări vor apărea și cu tot mai multe situații imprevizibile ne vom confrunta.

Deși îl consider un an ratat, mediocru și dificil, sunt optimistă că lucrurile se vor îndrepta, că ne vom întoarce la o nouă normalitate, poate mai bună, mai curată.

 

Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Florentina Lăzău: “A fost o perioadă grea pentru noi toți, în care cred că fiecare și-a șlefuit răbdarea, și-a pus la încercare optimismul și credința și și-a dezvoltat creativitatea”

Florentina este prietena mea de ani și ani de zile. Am călătorit mult împreună și așteptăm cu drag revederea. De profesie jurist și membru în echipa de conducere a Oradea Toastmasters, ea este mai degrabă “călătorului îi șade bine cu drumul”, astfel că această perioadă a fost o adevărată provocare pentru ea.

  • Ce ai învățat din această experiență? Ce ai redescoperit ?

Am redescoperit timpul și odihna, relaxarea… timpul petrecut în casă, răgazul de a lenevi. Pentru prima dată după foarte mult timp, îmi petrec timpul acasă. Înainte, aproape în fiecare zi liberă hoinăream, mă plimbam, mergeam în oraș, la shopping sau în excursii și rareori alocam timp odihnei. Cu această ocazie mi-am dat seama cât de adaptabili suntem, pentru că înainte nu m-aș fi crezut capabilă să rezist atât de mult timp în casă.

De asemenea, rearanjând lucruri și reflectând, am realizat că adesea facem cumpărături impulsive (haine, accesorii, lucrușoare drăguțe, mâncăruri etc.) și, de fapt, avem cu adevărat nevoie de atât de puține…

  • Ce îți lipsește din viața normală?

Îmi lipsesc multe: libertatea de mișcare, călătoriile, întâlnirile cu persoane dragi, îmbrățișările, cutreieratul magazinelor, prăjiturile de cofetărie.

Îmi este dor și de ședințele Toastmasters și de colegii de acolo, ședințe care acum se desfășoară online pe platforma zoom.

  • Cum era viața înainte? și te rog să ne enumeri toate țările în care ai fost, și poate și niște cuvinte despre fiecare experiență.

Viața mea de dinainte era o viață trăită în ritm alert; mereu pe fugă, cu multe activități, visând la destinații noi și planificând excursii… uneori, când mă gândesc la asta, par atât de îndepărtate acele vremuri. Călătoriile sunt marea mea pasiune și speram ca anul acesta să ating pragul de 50 de țări vizitate dar, așa, trebuie să rămân la 49… deocamdată. Am vizitat aproape toată țara, Europa, Israel, Iordania, Maroc, Brazilia, Argentina și Uruguay. Am călătorit cu agenții de turism, cu prieteni, cu părinții sau chiar pe cont propriu, am dormit în hoteluri de 4 stele dar și în hosteluri, am explorat orașe, dar și natură, am cutreierat muzee și parcuri, în Iordania am mers cu jeepurile și cu cămila în deșert, în Sankt Petersburg m-am bucurat de nopțile albe și de ridicarea podurilor peste Neva (un adevărat spectacol de muzică și lumini, care atrage mii de turiști), m-am acoperit din cap până în picioare în moschei, am făcut autostopul pe o insulă grecească, am pus piciorul în 5 țări într-o singură zi, m-am cocoțat în toate turnurile posibile pentru a vedea orașe de sus, am călcat pe urmele lui Gaudi prin Barcelona, în căutarea minunățiilor de construcții proiectate de el, mi-am pus la încercare răbdarea negociind prin bazarurile turcești și marocane, am cutreierat toate cotloanele așa-numitei „perle albastre” din Maroc (orașul Chefchaouen), m-am rătăcit (la propriu) în labirintul străduțelor din Genova, am zburat cu balonul în Cappadocia, am pozat fiecare plăcuță de azulejos văzută în Portugalia (ador faianțele lor colorate), am admirat natura și stilul de viață atât de diferite din țările nordice, am savurat specialități locale interesante (tapioca, empanadas, pastel de nata, churchkhela, gaufres, hamburger de elan etc.), așa că pot spune că am experimentat de toate.

Una peste alta, am adunat zeci de mii de poze și amintiri, munți de magneți de frigider și am atât de

multe povești de împărtășit despre toate, încât poate nu ar fi o idee rea să-mi reactivez blogul și să mă reapuc de scris :)))

  • Care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce revenim la o normalitate aproape de normalitate?

Aș vrea să spun că primul lucru va fi să călătoresc. Îmi este atât de dor să descopăr locuri noi, să explorez străduțe și peisaje, să fac poze și să vorbesc limbi străine… dar adevărul este că voi aștepta o perioadă mai îndelungată până să am curajul de a mă aventura în spații aglomerate.

Realist vorbind, cred că primul lucru va fi să ies într-o plimbare lungă, să mă văd cu persoane dragi și să atac vitrina colorată a unei cofetării. 🙂

  • Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni

A fost o perioadă grea pentru noi toți, în care cred că fiecare și-a șlefuit răbdarea, și-a pus la încercare optimismul și credința și și-a dezvoltat creativitatea. Am dovedit că suntem adaptabili și cred că am învățat să apreciem mai mult sănătatea și toate lucrurile de care aveam parte înainte și pe care le consideram bine meritate.

Poate această pandemie, cu toate implicațiile ei, este un semnal de alarmă, un semn că trebuia să ne oprim și să ne reevaluăm prioritățile, atitudinea și modul de viață.

Categoric, este o experiență marcantă pentru toți, din care avem oportunitatea de a deveni mai buni, mai încrezători și mai recunoscători.

Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Diana Preda: “Propun să prețuim fiecare clipă, fiecare persoană din viața noastră, fiecare moment frumos pentru că viata este al naibii de scurtă”…

Pe Dia o știu de mulți ani, chiar dacă ea nu știe asta 😊 Dar cel mai bine o știu de când sunt clienta ei. Are un magazin de Vintage foarte draguț și adorat Vintagee Vanessa Sophie, este mămica Vanessei (de aici și numele magazinului ei), este mereu activă. Din această perioadă de 9 săptâmăni de carantinare, te rog sa ne impartasesti câteva idei:

  • Ce ai învățat din această experiență? Ce ai redescoperit ?

Eu consider ca fiecare experiență, fiecare persoană care intra la un moment dat în viața noastră, vine cu un anumit scop, de a ne învață ceva. Întrebarea e, dacă si pricepem asta, din prima. Știi cum e cu cele trei tipologii, unii învață din greșelile altora (aceia sunt cei mai deștepți), alții din propriile greșeli, iar cei din a treia categorie, nu învață niciodată. Așadar, omenirea face parte din această ultimă categorie…din păcate.  Cu educația primită de acasă și cu felul meu mult prea empatic (cu care cică ai doar de pierdut în viata,dar asta e doar o chestiune susținută de cei superficiali, consider eu😉), pandemia asta nu m-a surprins cu absolut nimic nou. Mai devreme sau mai târziu, urma să vină ceva, ca să pună capăt acestui joc al omului “de-a Dumnezeu “…întindem elasticul, dar până unde? Și totul pentru bani…totul se reduce la afurisita aia de bucată de hârtie…BANI ȘI PUTERE. Omul a avut șansa de a trăi intr-un mediu atât de frumos, unde există munte, mare, muzică, artă, iubire…și ce a știut să facă? Să distrugă tot…și asta se întâmplă de la cel mai mic nivel la cel mai înalt…valori morale zero, căsnicii bazate pe interes, relații interumane aproape inexistente, ură, invidie, răutate…în cazul în care nu ai observat, caracterul omului devine tot mai infect si mai josnic, pe zi ce trece… Așadar, această experiență, mi-a demonstrat încă o dată, că suntem pe cont propriu și că trebuie sa ne păzim cu sfințenie propriul glob de sticlă, în care se află familia noastră, prietenii nostri adevărați și oamenii dragi sufletului nostru… lucrurile materiale nu au avut niciodată valoare în ochii mei, și nici nu vor avea. Eu încă cred în dragoste adevărată, prietenii, în bunătate…

  • Cum era viața înainte ? Ce s-a schimbat între timp în viața ta?

Viața mea înainte era aproape perfectă, era tot ce îmi putea dori de la viață, mai puțin pe plan sentimental, dar deh…nu poți fi cu toate🤪 Vanessa, mami (căreia ii datorez TOTUL), tati, Opa, familia mea, prietenii, magazinul, voi (clientele mele prietene, asa cum îmi place sa va numesc😍) toate aceste persoane și lucruri, îmi umpleau zilele de fericire, satisfacție,  râsete si voie bună …eram o femeie împlinită. Să fii mămică de Vanessa, să ai un job pe care-l adori, să ai o mamă-bff care si-ar da si sufletul pentru tine, să te poți bucura de lucruri mărunte, sunt clar indicii pentru o viata fericită. ❤ Știi Alina, pe mine nu m-au crescut deloc religios, și totuși în fiecare seară înainte de culcare, Îi mulțumesc pentru tot ce am…si in puținele cazuri când Îi cer ceva, nu este vorba de mine…din repertoriul vast al mamei mele având în vedere educația mea, iti menționez doar câteva:”să te mulțumești întotdeauna cu ce ai”( asta nu înseamnă să te plafonezi si să nu muncești mai departe),” nu promite ceva, dacă nu ești sigură ca poți ajuta”, “cuvântul să fie cuvânt “,”nu fă rău la nimeni, chiar dacă primești rău ” si “dacă ai început ceva, te rog să duci pana la capăt “… în acest moment, încă iti sincer că nu știu cum să duc la capăt ceea ce am început, dar sunt sigură că mă voi “lumina” în zilele următoare…😊

  • Când vei redeschide cu ce ne vei mai surprinde la Vanessa Vintage Shop?

Încă nu știu, Alina…crede-mă ca în aceste 2 luni, nu am făcut absolut nimic. Adica nu mi-a stat gândul deloc la bani, la afacere…In prima lună, am crezut ca voi schimba lumea și ca ne vom unii cu toții forțele, ca să trecem împreună peste.In afară de nervi, și autodistrugere, nu m-am ales cu nimic benefic din perioada aia.bA doua lună am stat…am început sa ascult muzică, să citesc, să urmăresc chestii pozitive, am pierdut oameni dragi, am încercat să consolez oameni pe care ii iubesc…am încercat să mă regăsesc, pentru că m-am pierdut undeva pe drum, și crede-mă: FĂRĂ SĂ ÎMI DAU SEAMA! Și nu e bine deloc… dar instinctul îmi șoptește lucruri bune de câteva zile încoace, iar eu sunt persoana care acționează din impuls si dacă am încredere în ceva, atunci acela este instinctul ❤ Atât știu că urmează să mă reinventez ca mămică de Vanessa, ca fiică, ca Dia de la Vintage Vanessa Sophie 😉 Mă cunoști deja și tu destul de bine,încât să-ți dai seama că la mine totul vine din suflet în acel moment, și nu este nimic premeditat…așa că oricare ar fi alegerea mea, sunt sigură că va fi una bună!

  • Ce îți lipsește din viața “normală”? Care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce revenim la o normalitate aproape de normalitate?

Oh, imi lipsesc multe chestii din viața asa zisă “normală “, dar analizând mai bine pot trăi și fără ele. Important e ceea ce am spus mai sus, și anume: familia și oamenii dragi. Dacă ii știu pe ei bine, atunci am si eu sufletul împăcat.  Singurul gând cu care nu ma pot împacă nicicum, este că nu pot sa-mi îmbrățișez oamenii faini din viața mea…sunt o persoană prea “pupacioasa si iubareață” pentru aceste restricții, dar încerc să mă adaptez încet…si sper din tot sufletul, să putem reveni cândva la vechile noastre “metehne “❤

  • Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni 😊

Ce pot sa spun eu? Să aprecieze tot ceea ce au până nu este prea târziu. Asta cred ca este lecția supremă, pe care a trebuit să o învățăm din această experiență. Aceste vorbe, sfaturi le auzim peste tot, le citim zilnic, le știm da ca sfat mai departe, dar nu știm să le punem în aplicare, din păcate…ni se pare că totul ni se cuvine, dar nu e chiar așa …propun să prețuim fiecare clipă, fiecare persoană din viața noastră, fiecare moment frumos pentru că viata este al naibii de scurtă…😘

Photocredit: Valentin Ursache

 

 

 

Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Ioana Ștefănică: Indiferent de direcția în care vâltoarea vieții te duce, Călăuza Unică este iubirea

1Pe Ioana o știu de la radio, dar și de pe portalul și grupul de evenimente, știri și informații pozitive Evenimente Oradea. Despre perioada aceasta a citit foarte mult și am invitat-o să ne povestească despre ce a citit, cum s-a schimbat lumea pentru ea. Din această perioadă de 9 săptâmăni de carantinare, te rog sa ne impartasesti câteva idei:

  • Ce ai învățat din această experiență? Ce ai redescoperit?

2Pentru mine a fost o perioadă normală. Știam de ceva vreme că lumea avea nevoie de o frână de mână pentru a se opri din heirupul în care se afla și din care, în mod voluntar, nu avea de gând să se oprească. Și iată că venise. Era momentul de respiro pe care îl simțisem de multă vreme și l-am acceptat întru totul.

Cât de multe atașamente avem noi, oamenii, și cât de puțin suntem conștienți de faptul că viața e un dar, nu un merit sau ceva ce ți se cuvine. E o nestemată care-ți oferă șansa de a trăi autentic și de a te înălța spiritual prin însăși oportunitatea de a învăța arta renunțării la atașamente și credințe.

  • Ai citit foarte multe lucruri interesante despre această perioadă. Ai putea să ni le împărtășești ?

Dincolo de a citi, pentru mine marea binecuvântare a fost abilitatea de a le înțelege. Am citit și urmărit informații (video) din varii domenii, de la spiritualitate, tehnologic, medical, religios, conspiraționist, dar recunoștința mea imensă e că, după parcurgerea lor, mi s-a confirmat cea mai prețioasă, pentru mine, concluzie: că iubirea e tot ceea ce este și contează. Și indiferent de direcția în care vâltoarea vieții te duce, Călăuza Unică este iubirea. Iar dacă vom face totul din iubire nimic din ceea ce numim noi Univers, Lume, Planetă nu va rămâne indiferent. Dimpotrivă, iubirea din noi va vibra cu iubirea perfectă a Creatorului și se va expanda, în tot ceea ce există și este, și va influența direct, și în maniera potrivită, Întregul.

  • Cum era viața înainte? Ce s-a schimbat între timp în viața ta? 

3În ceea ce mă privește, în afară de lecțiile și oportunitățile frumoase pe care le-am primit, nu simt că s-a schimbat în vreun anume sens viața mea. Nu am simțit că îmi lipsește ceva și nici nu am simțit că ceea ce este în afară reprezintă o piedică pentru mine. Dimpotrivă, am petrecut o perioadă în care am simțit și mai multă permisiune de a face ceea ce contează pentru mine. E foarte importantă prisma din care vezi totul. E ca și cu Karma personală: nu contează ce îți face celălalt, contează cum reacționezi tu la asta. Job-ul e job, au fost momente în viață când am putut merge să văd un film, când nu, perioade în care mergeam des la teatru, ca o bună perioadă să nu-l mai frecventez, implicit cu ieșitul în oraș, ori întâlnirile cu ceilalți. Viața e formată din urcușuri și coborâșuri, dacă e liniară vei concluziona că e anostă și mai ai puțin până la o depresie. Adaptarea e cuvântul cheie, alături de abilitatea de a te detașa. De muncă, de oameni, de oportunități, inclusiv de bani și tabieturi.

  • Ce îți lipsește din viața normală? Care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce revenim la o normalitate aproape de normalitate?

Eu cred că viața, așa cum este, în momentul în care o trăiești, este normalitatea de care ai nevoie. Precum scriam mai sus, raportarea și adaptarea la situație sunt importante. Pentru mine normal e ca oamenii să fie armonioși, amabili și deschiși unii față de alții, să se respecte și susțină indiferent de se cunosc ori nu. Dar mă și te întreb eu: unde e normalitatea de care eu vorbesc și cred? Există prea puțin, de ce am o mică – mare siguranță e că există obiceiul de închidere a oamenilor unii față de alții. Lipsa de comunicare, de compasiune, respect și iubire. Ce mi-ar plăcea să fac, după 15 mai 2020, e să pot trage, ca printr-o mișcare a unui fermoar, o cortină a unei lumi cu oameni care să-și revizuiască propria viață, să renunțe la fuga de ici-colo, să ridice fruntea, să privească în jur, să vadă că viața merită trăită dar într-o energie diferită. Mi-ar plăcea o viață normală în care părinții să-și ofere timp și copiilor, mai puțin 12 – 16 ore profesiei, soți care să se iubească și asculte unul pe altul, adulți care să râdă, bunici care să meargă în plimbări prin parcuri, pe malul Crișului și nu tot la medici și prin farmacii, angajați și angajatori între care să existe respect și o relație de cooperare, să mai renunțe la ură și la a vedea doar bonusurile trimestriale, cotele de producție și vânzări, copii care să învețe adevărata socializare și cât de fain e să te joci cu cei din „gașca de la bloc”, să iasă în fața locuinței și să își sărbătorească ziua de naștere în aer liber, hohotind și animând întregul cartier, și mai puțin în medii pompoase și formale, două ceasuri cât prevede contractul făcut de părinți, să joace tupu și să fie învățați de adulți să exploreze și să iubească mediul, natura. Să iubească viața și pe ei înșiși. Că, în final, cu ce rămâi în viață este cu ceea ce iubești. Restul devine istorie.

  • Câteva gânduri pentru cititori /prieteni/orădeni.

Să fie ei, să fie curajoși și să înțeleagă că, dacă vrei să faci o diferență acolo unde ești, tot ce ai de făcut este să iubești. Să iubești să fii, să te joci, să comunici, să lucrezi, să faci pe arlechinul dacă așa îți place ție, să zâmbești, să stai singur în solitudine, să oferi spațiu, să judeci mai puțin, să te rogi, să meditezi, să dai, cu fiecare zi a vieții tale, măștile jos și să înveți să trăiești autentic. Să poți fi tu, același tu, și dacă cineva dă buzna peste tine la 3 noaptea și te sperie. Tu să fii același tu. Autentic, bogat în iubire și înțelegere. Iar dacă nu știi cum să faci toate acestea, să ai câtuși de puțină frică în a întreba și a întinde simbolic ori chiar faptic mâna pentru a cere ghidare spre a ajunge în cel mai important loc. În inima ta. Acolo ești cu adevărat tu. Călătorie plăcută, se merită!

Posted in Cugetari

Prima zi din noua libertate

Prima zi din noua libertate mi-am început-o cu Revelionul relaxării de la Radio ZU, pe care l-am ascultat până spre 2 dimineață. Muzica aceea care te binedispune și care îți da încredere și optimism. Dimineață, mă așteptam să fie un boom de mașini, cei de la Digi24 Oradea făceau înregistrare și nu păreau mirați de ceea ce se întâmplă. Mai târziu însă lucrurile s-au schimbat.

libertatePe final de program, am ieșit la plimbare și observ ceva ce era și în starea de urgență: cozi afară la Lidl și la Penny. Noi ne îndreptam spre zona Prima Shops și Lotus Retail Park. Plin de mașini și de oameni. Orașul nostru, nu demult pustiit, era din nou animat. Magazine diverse, toate deschise, multă multă lume peste tot. Unele magazine chiar arhipline, pesemne ne era tare dor de shopping…

Am plecat cu inima puțin strânsă pe de o parte, dar și bucuroasă pe de altă parte, pentru că trebuie repornit totul, nu putem continua să blocăm totul. Și cumva asta trebuie să înțelegem că nu toți avem șansa de a lucra de acasă, sunt prea puțini care au parte de acest privilegiu, și că nu putem exista unii fără alții … Va trebui să conviețuim cu acest virus, cum conviețuim cu mulți alții despre care puține știm …

Prima zi de ‘libertate’ s-a încheiat cu o ieșire binemeritată în parc și cu revederea cu colegi foarte dragi ai Raisei. Sper din tot sufletul meu să fie doar începutul libertății, care să nu ne mai fie știrbită.

Concluzia de până acum este că mi-am închipuit cu totul diferit prima zi. Dar ….am observat în continuare șoferi grăbiți și înjurând pietonul ce traversează regulamentar, oameni grăbiți și înjurând că nu sunt lăsați să intre în magazin, ori după o astfel de perioadă te-ai aștepta ca măcar un pic lucrurile să se mai schimbe …. Dar, cum ziceam, e doar începutul. Poate va fi cu adevărat o nouă normalitate, așa cum o văd și oamenii faini care mi-au scris în această săptămână:

  • Timea Podina:
    • Experiențele te călesc, te învață că trebuie să cauți soluții ca să treci de obstacole.”
  • Raluca Gherga:
    • Am învățat că dacă avem destulă răbdare, putere de acceptare și creativitate, ne suntem suficienți nouă înșine și mai ales copiilor noștri
  • Eliza Vaș:
    • În perioade din acestea dificile, ne gândim și mai mult la învățăturile pe care le-am primit de acasă și încercăm să le aplicăm în interacțiunea cu ceilalți.
  • Cristina Pușcaș:
    • Aștept să ne vedem la muzeu, pentru început, apoi, mai încolo la Teatru și Filarmonică. E bine să apreciem ce avem și să ne gândim că am scăpat ușor în acest „WWIII”.
  • Remus Toderici:
    • În fiecare zi sunt multe lucruri pe care nu le putem controla și putem să ne adaptăm sau să renunțăm atunci când ni se pare că lucrurile sunt împotriva noastră

Le mulțumesc și lor mult mult, până acum sunt 15 orădeni frumoși care au acceptat să se alăture proiectului meu și continuăm și săptămâna viitoare. Să trecem cu bine peste toate!

Liberté, égalité, fraternité.