Posted in Cugetari

Gânduri de final de an

Gândurile mele la final de 2021 le-am așternut aici:

Mătușa mea, fie iertată, Ioana, avea o vorbă “Cum te distrezi în noaptea de revelion, așa îți va merge tot anul”.

Nu știu ce îmi va rezerva noul an, dar e cert că anul ce trece a fost unul greu. Așa cum a fost pentru oamenii de pe întreaga Planetă. A fost unul plin de încercări.

Pe plan profesional a fost bine, chiar tare bine. Personal însă, am trecut prin tot felul.

La final de Februarie mi-am rupt mâna dreaptă. Au urmat luni de fizioterapie, și abia pe final de an pot zice că sunt mai bine. Tot primele luni de an au adus multe probleme de sănătate pentru Luci… Lucrurile se îndreaptă încet, sperăm.

Vara a fost mai bună și mai liniștită, am reușit să mergem la mare și la munte; iar toamna a adus-o pe Raisuca la școală. Iar eu, la scurt timp am fost confirmată pozitiv cu SARS-COV2. Au fost 2 săptămâni de izolare, în care am redescoperit lucrurile simple.

În acest an, am pierdut oameni dragi, pe tanti Vetuța, pe domnul meu diriginte, Dorel Tifor, pe mentorul meu, Mircea Bradu, pe prietenul nostru, Anthony Flagiello…

Finalul de an a fost ceva mai bun, cu bucuria sărbătorilor de an alături de cei dragi.

Anul ce vine mi-l doresc mai liniștit, mai sabatic, cu multă sănătate și bucurii pentru mine și cei dragi.

2022 fii mai bun. Rămas bun 2021!

Posted in Oameni deosebiti

Împreună pentru colegul meu, Ionuț Balajti

De fiecare dată când mă gândesc la Ionuț, mă gândesc la un om cu mult simț al umorului, un om care te ajută cu drag oricând. El este cel care mi-a făcut și invitația de nuntă, dar și cea pentru meniu. M-a ajutat necondiționat și fără nicio obligație. Mare om, mare domn!

Din păcate însă, Ionuț s-a îmbolnăvit acum un an și de atunci a trecut prin foarte multe provocări. Iată povestea lui:

Buna ziua, ma numesc Balajti Ioan si in martie anul acesta am fost diagnosticat cu sindromul MEN2 care este o boala genetica foarte rara. Au urmat 2 operatii una la glanda tiroidiana si una foarte complexa pentru a scoate ambele glande suprarenale, operatie care a durat 7 ore. Pentru inlocuirea hormonilor trebuie sa iau 3 medicamente foarte importante zilnic, altfel daca uit 2-3 zile la rand sa le iau sau nu le gasesc in farmacii, ar putea sa intervina decesul. 
Cand am crezut ca totul este bine, am fost diagnosticat cu mezoteliom pleural, acesta fiind un cancer foarte agresiv la pleura plamanului. Am gasit in Romania un singur chirurg care are o tehnica speciala invatata din SUA si este singura sansa la noi in Romania. Problema este ca am ramas fara bani dupa restul operatiilor si aceasta operatie trebuie facuta cat mai curand, fiind programata pe luna februarie 2022 la spitalul Monza din Bucuresti. Avem nevoie de o suma de aproximativ 20.000 de euro. Orice donatie este bine venita.  
IBAN in RON: RO42INGB0000999901861973IBAN in EURO: RO52INGB0000999903866686pe numele Balajti Ioan 
Revolut: 0765827001

În baza unui contract de sponsorizare:

ONG: Programatori de fapte bune
CIF: 44061654
IBAN: RO02 BTRL RONC RT05 9967 6901

Vă mulțumim tuturor de pe acum pentru support!

Doamne ajută !

Mulțumim tare mult și Bihoreanul pentru promovarea acestui caz:

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/de-craciun-fii-mai-bun-un-tanar-din-oradea-grav-bolnav-are-nevoie-de-ajutor-imediat-168215.html

Posted in Cugetari

The show must go on, post covid

M-am gândit mult înainte de a mă decide să scriu. După mai bine de un an și jumătate de cand s-a instalat pandemia, la fel ca mulți oameni din întreaga lume, am avut o perioadă grea.

Cu multe încercări, dar și cu multe învățăminte. Am trecut prin multe, dar nu le voi enumera acum, nu acesta este scopul postării. Nu zic ca nu au fost și momente faine, dar poate mai puține ca altă dată …

În mod cert nu o sa uit cum mi-am rupt mâna dreaptă prin februarie si niciodată nu-mi va mai fi la fel. Și multe altele. Mai târziu, prin aprilie și mai, m-am vaccinat. Am prins dozele de Pfizer. Era o minune, pe atunci. Am fost convinsă că încet, încet, lucrurile se vor așeza și ne vom relua obiceiurile noastre dragi. A venit vara, am circulat cu certificatul verde și părea că porțile ni se deschid atât de ușor și parcă nici teama de înainte nu o mai aveam.

Toamna a venit si ea, și Raisa a început școala. Trăiam emoțiile unui nou început. Nu a durat foarte mult, însă. Câteva zile mai tarziu, absolut aleator m-am testat rapid, pentru că micuta mea avea febră și voiam să știu dacă are ceva. A ieșit negativă. Eu însă … NU. Nu îmi venea să cred! Nu aveam simptome. M-am retestat imediat și rezultatul a fost tot pozitiv. Am cerut un PCR, care a venit a doua zi dimineață. Urma să primesc rezultatul 24 de ore mai târziu. Pozitiv și 14 zile de izolare.

Deși mă așteptam că după 2 teste rapide pozitive, să fie și un PCR pozitiv, tot a fost un șoc când am primit SMS-ul. Am trecut apoi peste formalitățile, discuțiile și … lacrimile. cu DSPul. Au trecut 11 zile de atunci.

Îi mulțumesc Celui de SUS că a avut grija de noi, dar inevitabil si vaccinului care m-a ajutat sa trec peste o formă nu gravă, ceea ce le doresc tuturor celor care află că sunt confirmați.

Ca o paranteză, eu cred că vaccinarea nu este degeaba. Fiica mea are la zi toate vaccinurile obligatorii. Pe cele contracost (printre care cel pentru varicelă etc) nu i le-am făcut și adesea regret. A făcut varicelă, e drept o formă ușoară, dar cel mai grav este că a transmis-o la adulți care au făcut forme foarte urâte. Cândva, când eram noi mici, nu erau vaccinuri pentru astfel de boli și am făcut si varicelă, pojar, oreon … forme urâte. Azi sunt, și de ce să nu profităm de ele, dacă sunt gratuite și s-au dovedit științific beneficiile lor ?

Ca o concluzie vizavi de COVID, eu cred ca este și despre cum ne raportăm noi la situație. E drept că nu am avut o formă gravă, dar am încercat să îmi găsesc preocupări în aceste zile, să nu mă gândesc că am boala cea mai modernă. A fost greu câteodată, dar cred că ce a fost mai greu a trecut.

Să privim cu calm și răbdare întreaga situație, chiar dacă nu e tocmai ușor să faci asta. Să ne odihnim și să ne gândim la lucruri care ne fac existența mai bună.

Cred ca este viață și în covid, și mai ales după. The show must go on!

Posted in Oameni deosebiti

Povești pentru îngeri cu Dorel Tifor și Mircea Bradu

La ora aceasta, când scriu aceste rânduri, încă nu îmi pot stăpâni lacrimile … În doar câteva zile, i-am pierdut pe cei mai buni doi mentori ai mei pe care viața m-a binecuvântat cu ei.

In memoriam, Dorel Tifor

Domnul meu diriginte, Dorel Tifor, a plecat la cele Sfinte în urmă cu două săptămâni. A murit singur, dar a fost iubit de atâția absolvenți, foști elevi, oameni de cultură, oameni din diverse domenii selecte în care activa și dumnealui. Ne-a răscolit toate amintirile de liceeni gojdiști și ne-a apropiat din nou, clasa lui. Ultima clasă la care a mai fost diriginte. “Cât inima bate …” cum spunea în poezia sa, îl vom păstra în amintiri și îl vom iubi necontenit.

Cu siguranță cuvintele lui îmi vor rămâne mereu întipărite în inimă și gânduri. Per aspera ad astra!

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

In memoriam, Mircea Bradu

La doar câteva zile, s-a dus să le spună vorbe calde și îngerilor, Mircea Bradu, cel care a fost ca un tată pentru mine, care m-a susținut în orice inițiativă sau demers pe care îl făceam, avea mereu o vorbă bună și caldă pentru mine.

Acum un și ceva, înainte să vină pandemia, a avut o lansare de carte fastuoasă, cu ocazia celor 100 de ani de la Marea Unire. Și eram sigură că vor mai urma multe altele. Am sperat prea mult însă ….

Știu că îmi va lipsi. Știu că nu voi mai avea curajul ce îl aveam să mai lansez o carte, să mai scriu gânduri în care el avea atâta încredere, știu că nu voi mai avea acel imbold pe care el mi-l dădea de fiecare dată. “Fata tatii, tu pentru mine ești ca fetele mele!”, îmi zicea asta de atâtea ori. L-am iubit cum ne-a iubit și el pe noi. Prietenia lui cu tatăl meu are vârsta mea, pe care am împlinit-o ieri, unde ne-a lipsit atât de mult! Nu era an să nu mă sune ori să mă felicite, nu era moment fericit din viața mea la care el să nu fi fost. Îl vom iubi mereu necontenit și neîncetat.

Ar putea fi o imagine cu 10 persoane, inclusiv Isabella Sofia şi Lucian Popa, persoane în picioare şi interior

Încă nu am reușit să îmi opresc lacrimile, și nici nu mă voi strădui. Deși știu că el și-ar dori să ne vadă mereu doar cu zâmbetul pe buze, mereu puternici și dornici de a duce mai departe cultura orădeană. Ce bucurie că a lăsat în urmă atât de multe talente care să ne amintească mereu de el și de harul cu care știa să ne cizeleze atât de frumos pe fiecare din noi!

Nu îmi pot lua rămas bun pentru că îl voi purta mereu în sufletul meu, va avea mereu colțișorul lui așa cum îl merită. Drum lin spre stele!

Posted in Uncategorized

2020 în gânduri și simțiri

Mă pregătesc de această postare de ceva timp, dar iată că abia acum este timpul cu adevărat potrivit. Acum când ne mai despart mai puțin de 24 de ore de un nou an.

Cred că fiecare din noi am urât mai mult sau mai puțin acest an. A început oarecum în forță, cu planuri mărețe, de fiecare dată tot mai mărețe decât anul de care ne despărțeam. Și nimeni nu cred că ar fi bănuit ce va să vină.

Am pornit frumos în 2020. Avem o mulțime de planuri și evenimente planificate din timp, credeam că știu la milimentru ce voi face cel puțin până în februarie 2021 pe ambele planuri: personal și profesional. Credeam, evident. Așa cum deja am scris aici.

Au trecut ianuarie și februarie, perfect normal, perfect planificate. Am intrat în martie, cu mărțișoare și ziua femeii, ca mai apoi, la foarte puțin timp să aflăm despre acest virus – groaznic, blamat, care ne-a dat viețile peste cap – că ne-a invadat țara și că vom intra în stare de urgență. Habar nu aveam ce va fi cu noi … ori cum vom face față. Așa zisul final al lumii se apropia.

Am început să lucrăm de acasă, mult mai mult decât de obicei, pentru că în spatele acestor ore stătea de fapt panica, multă panică, frica de a mai ieși afară. Am dus-o așa 2 luni. Mai ieșeam din când în când din casă, doar cu declarație pe propria răspundere asupra noastră, dar și atunci pentru urgențe. Ne-am baricadat în case și am început să descoperim lucruri noi. Am început să scriu tot mai mult pe blog, să îmi caut cât mai multe preocupări alături de familie … acasă. Să redescoperim lucrurile simple, dar și să ne doară lipsa libertății și mai ales să redescopăr mulți oameni faini din Oradea.

Am petrecut apoi Paștele, tot în izolare, acasă, departe de familie și de cei dragi. Am fost fericiți, dar am și plâns de tristețe. Ne-am bucurat că am avut ce pune pe masa de sărbătoare, când criza economică dădea tot mai multe semne că e aproape.

Am trăit apoi fiorii apropierii datei de 15 mai, când după 2 luni de stare de urgență, puteam să ieșim fără declarații asupra noastră.

Trecuseră deja 5 luni din noul an, iar Raisa avea să împlinească 5 anișori. Desigur, din cauza restricțiilor, ziua ei a fost ținută în cadru restrâns, așa cum a fost și a mea, câteva zile mai târziu. Vara venea. Credeam că virusul va pieri, dar previziunile ne-au arătat că nu va fi așa, ci pandemia va continua, ori în lipsa unui tratament sau a unui vaccin, viețile noastre nu vor reveni curând la ceea ce numeam normal.

A fost o vară caldă și frumoasă, am putut să ne bucurăm – în limitele posibilităților de ea. Am putut să îmi revăd colegii de lucru, mai des și să ne bucurăm unii de alții.

Pe final de august, am plecat în mult așteptatul concediu în Turcia. Când nici nu mai credeam că acest lucru se va mai întâmpla. A fost probabil cel mai bun lucru ce l-am putut face în acest an. Doar atunci când am ajuns acolo, ne-am dat seama că trăim în altă lume. Altfel, până acolo …am avut parte de multe pățanii pe care prea curând nu le vom uita. Avion întârziat 7 ore, Lucian detectat cu 37,5 în aeroportul din Antalya, și trași deoparte (exact ca urmăriții internațional) pentru investigații și cercetări. Am trecut cu bine și de asta, și în final ne-am bucurat de o vacanță perfectă.

Toamna a venit și ea. Grădința s-a redeschis și începusem să ne gândim că încet ne vom întoarce la normal. Minunea a durat cam o lună. căci din nou școlile și grădinițele s-au închis, trecând din nou în online. Astfel că de mai bine de 2 luni și ceva am uitat ce înseamna grădinița adevărată, căci nimic nu se compară cu ea. Din nou, ne-am întors la munca remote, la viața din primăvară.

Noiembrie însă a adus speranțe mai multe căci vaccinurile care au fost produse în acest an au dat rezultate mult așteptate și au fost introduse pe piață, iar recent, sunt utilizate. În primă fază, în țara noastră vor fi 3 faze, din care la prima deja se lucrează și presupune vaccinarea personalului medical.. Mai multe detalii aici.

Așadar speranțe pentru un an mai bun sunt.

Cred că dacă e să mă uit în urmă, a trecut foarte repede, cu toate neajunsurile și problemele pe care le-am înfruntat, a fost un an mai liniștit din unele privințe, un an al învățării, dar a fost, social vorbind, cel mai greu an. Cel puțin pentru mine. Am stat mult prea departe de cei dragi, am suferit că nu pot să îmi vizitez tatăl internat, și că toate știrile despre el le aflam doar prin intermediul telefonului …

Covidul ne-a dat lumea peste cap, dar ne-a și dat multe lecții. A rănit mulți oameni și, cel mai rău, ne-a îndepărtat unii de alții.

Azi suntem poate mai puternici, dar mai goi din unele privințe. Îmi iau rămas bun de la 2020, dar sper, la fel ca multă lume, ca 2021 să fie un an mult mai bun decât acesta. Lecțiile au fost învățate, nu ne mai privați de libertate, nu ne mai privați de oamenii dragi, nu ne mai puneți interdicții. Știm să respectăm ce e de respectat, și nu mai avem nevoie de alte restricții.

Rămas bun 2020, Bun venit 2021 !

Posted in Cugetari

2020 ne-a arătăt însă că Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg

Nu mai e niciun secret faptul că pandemia din acest an ne-a schimbat tuturor cursul obișnuit al vieții. Aveam fiecare din noi o rutină, un ritm alert, cu care deja rezonam, chiar dacă uneori era tare epuizant. Dar ne odihneam și a doua zi o luam de la capăt. Și tot așa de ani și ani de zile. Eram convinși că așa va fi mereu, ba mai mult, va accelera pe măsură ce anii vor trece.

2020 ne-a arătăt însă că Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg

Și ne-a schimbat întregul ritm de viață.

Am început să lucrez de acasă, lucru care cândva era imposibil de imaginat, cu copila care era cu noi zi de zi, și de care trebuia de asemenea să avem grijă, pe lângă taskurile de la job, ori treburile gospodărești.

A fost acea perioadă de redescoperire, o perioadă când am învățat mai multe de-ale gastronomie, o perioadă mai liniștită și mai centrată pe familie, o perioadă în care am descoperit și ce au făcut alții în lockdown.

Apoi a venit vara, am început să reieșim din case, să meargă din nou la grădiniță, chiar dacă pentru scurt timp, să mă reîntorc la lucru, like in old times. Am putut merge la mare, am putut să ne întoarcem la o viață cu care deja eram obișnuiți. Am fost să ne alegem primarii. Am sperat că încet lucrurile se întorc la normalitate. Raisa a mai mers o lună la grădiniță, după care, din octombrie ne-am reîntors la viața din primăvară. Mai mult lucru de acasă, fișe de făcut de acasă, și redescoperit alte taine culinare, ori renovări gospodărești.

A mai rămas o lună din acest an. A fost un an greu, cu multe încercări, multă panică, teamă, multe gânduri. A fost un an neașteptat, dar a avut într-adevăr și părțile lui bune. Poate că omenirea avea nevoie de un restart la modul cum obișnuiam să ne trăim viețile, să contemplăm mai mult, să avem grijă de sănătatea noastră și a celor din jur. Și cel mai important este să rămânem sănătoși, că apoi le deslușim noi pe toate.

2021 se anunță unul promițător, cu o încheiere a acestei pandemii, dar cel mai probabil o viață cum ne-am obișnuit să o avem va fi probabil în 2022. Asta dacă cumva normalitatea cu care eram obișnuiți este de fapt adevărata normalitate.

(poza preluata de pe internet)

Sunt optimistă că anii cei mai buni sunt cei care or să vină și că dacă am reușit să trecem de acest an putem trece peste multe alte greutăți.

La Mulți Ani România! La Mulți ani, Români, să fim sănătoși și să ne respectăm unii pe alții!

Posted in Calatorii

Gânduri de vacanță pe timp de pandemie – Turcia 2020

Ne-am decis ca anul acesta să mergem în vacanță în Turcia. Zis și făcut. La începutul lunii februarie, am vizitat un târg de turism în Oradea și am primit mai multe oferte, iar în final am decis să mergem cu Simbotour, cei cu care am fost și în luna noastră de miere, în Cipru. Am plătit avansul de confirmare.

Apoi a venit pandemia. Ca mulți alți turiști, am vrut să renunțăm, însă cei de la agenție ne-au spus să mai așteptăm să vedem cum vor evolua lucrurile până în august. Ceea ce am și făcut, și în final, după ce s-a dat drumul la zborurile spre Turcia, ne-am decis să mergem.

  • A fost o vacanță cum nu credeam în vremuri de pandemie, în Turcia – Side (31 august – 7 septembrie):
    • lume destul de puțină pe la plajă, multe hoteluri sunt închise, deci nici vorbă de aglomerație
    • în bazare, la fel foarte puțini turiști, și, așa cum auzisem, poți negocia bine cu ei. Eu, personal, atâtea produse Nike și Adidas arătând perfect – și despre care am înțeles că sunt doar fake-uri – nu am văzut în viața mea, iar prețuri mici … mici de tot.
    • sincer, a fost o vacanță mult peste așteptarile mele, si desi ne-am tot sucit și răsucit, acum îmi pare bine că am mers, a fost frumos tare 🙂
        • cu măști, cu dezinfectante, cu multă curățenie, și mai ales cu feelingul acela în resort că nu e pandemie, că doar respectam niște norme de igienă; nu să simt frica pe care o simt în țara noastră
        • în resort – Sunis Kumkoy beach resort & spa, mâncare foarte bună și variată, activități foarte faine atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii (fiica mea a fost în lumea ei). Seara aveau showuri cu adevărat deosebite;
        • Într-o seară, au organizat un Quiz de muzică (jocul meu preferat) având 3 runde: Ghicește melodia, Ghicește artistul, Ghicește filmul a cărui coloana sonoră era difuzată, și am avut bucuria și șansa de a căștiga locul 1 !
        • în avion a fost full atât la dus cât și la întors, dar lumea purta măști. În aeroportul Antalya, foarte multe controale la bagaje

      Acestea sunt cateva gânduri pe scurt, dar vreau să zic să nu renunțați la vacanțele voastre în Turcia în acest an, e safe și lumea ia totul cu calm, nu cu panică.

Cu această vacanță, mai bifăm o țară vizitată, dar e drum lung până departe 🙂

Posted in Cugetari

3 luni de stare de alertă

alerta-1280x720-1După mai bine de 3 luni de la ridicarea stării de urgență și instituirea stării de alertă în care, încă, ne aflăm cel puțin încă o lună de acum înainte, lucrurile nu s-au îmbunătățit, pandemia e resimțită peste tot, panta a devenit tot mai ascendentă, iar luminița de la capătul tunelului nu se vede încă. Trăim vremuri tulbure, presărate de foarte multă teamă, panică și mai ales necunoscut.

Dacă poate acum un an știam și ce voi face peste o lună, două, trei, acum nu știm nici ce va fi mâine. Dar poate că nu e rău nici așa, învățăm cu adevărat să trăim clipa. Dar pentru noi, cei cărora nu le place necunoscutul, cei cărora le place să organizeze totul din timp, aceste vremuri ne dau peste cap.

Nu mai știm nimic. Nu mai știm dacă mâine numărul celor confirmați cu coronavirus nu va exploda și vom fi din nou în tot felul de stări de urgență / alertă alertate, și nu vom mai putea, din nou, să ieșim din case, ori, din contră, în caz fericit, să se găsească leacul minune și să revenim la viața noastă, normală.

Pe de altă parte, miza alegerilor locale îi face pe politicieni să uite de criza economică și sanitară generată de acest virus și să își canalizeze întregul efort spre a-și atrage alegătorii de partea lor. Și tocmai, poate, din acest considerent nu mai vor să impună restricții noi.

De curând, vestea că primarul nostru, Ilie Bolojan nu mai candidează la Primărie, m-a șocat și tulburat. Nu mă așteptam la o astfel de decizie, eram convinsă că va lua lejer și cel de-al 4-lea mandat, însă faptul că a decis să meargă mai departe spre Consiliul Județean (un interviu de calitate aici în Bihoreanul) mi-a aprins mai multe beculețe. Cred că orădenii – în marea lor majoritate – îl îndrăgesc, respectă și au încredere în el, iar eu sunt convinsă că dacă va câștiga șefia acestei instituții, lucrurile vor mai merge și mai bine, iar partea bună este că aeroportul nostru va deveni – în maxim un an de zile – locul de unde vom merge spre multe vacanțe … Poate doar pandemia ne-ar mai putea opri. 🙂

Revenind însă la timpurile noastre, vremuri tulburi cu care nu ne-am mai întâlnit nicicând, au mai rămas un pic mai mult de 4 luni din acest an, și tot ce ne dorim este să fim sănătoși și să trecem peste aceste încercări, ca mai apoi să ne bucurăm – fără temeri, așa cum o făceam cândva – de fiecare clipă, să putem planifica viitorul, trăind în prezent și amintindu-ne de trecut.

 

Posted in Cugetari

Altfel și cu totul altfel îmi imaginam viața după atâtea stări

Adevărul e că, mi-am imaginat cu totul și cu totul altfel viața după starea de urgență sau după cea de alertă. Sunt fix 3 luni de când s-au închis grădinițile, și mai sunt tot atâtea până se vor redeschide. Cred că niciodată – în cei 36 de ani pe care îi implinesc în 2 săptămâni – nu am mai avut atâtea luni departe de sistemul de educație, darmite cei care acum trec prin așa ceva. Cu precădere, cei care sunt prin anii terminali, au parte de niște finaluri de an cam … triste. Iar părinții sunt deja la capătul puterilor, nu ni s-a oferit nicio variantă pentru săptămânile ce vin până la redeschiderea unui nou an școlar, și dacă nu ai niciun backup … ești cam pierdut.

Altfel mi-am imaginat tot anul ăsta, așa cum cu toții visam la cu totul și cu totul alte planuri. Aveam multe de făcut, multe de pregătit, avem atâtea speranțe … ori acum nu mai știu sau am curajul să îmi planific nici ziua de mâine. Parcă totul în jur plutește în nesiguranță. Nimeni nu știe cât mai ține, cum va fi, cum va mai fi, ba ar mai fi o stare de alertă, ba nu ar mai fi. Cred că și ei, la rândul lor sunt bulversați, dar asta nu face decât să amplifice deja starea aceasta și intrăm într-un continuu cerc vicios.

Cândva, ieșeam de ziua până seara, acum sunt zile când nu mai simt nevoia, sunt zile când te gândești și te întrebi ce va mai fi mâine. Poate înainte, nu trăiai pentru azi, ci trăiai mereu pentru mâine și viitor, dar poate că acum am învățat și asta: carpe diem!

Cu totul îmi închipuiam și oamenii, care după ce au trecut printr-o astfel de perioadă, să mai fi înțeles sau să mai fi învățat câte ceva. Cu totul altfel mi-am închipuit viața după izolare. Dar poate că aveam eu așteptări nerealiste.

Suntem pionii unor experimente care se vor face după această perioadă, ori cred că rezultatele nu sunt tocmai cele mai fericite. Lipsa unui loc de muncă, ori supra-oboseala cauzată de orele suplimentare în combinație cu viața acasă, lipsa unor resurse financiare sau alte probleme cu care s-au confruntat oamenii în această perioadă pot duce la … situații precum cele din SUA, ori alte probleme diverse.

Poate că toate învățămintele acumulate în această perioadă ne-au ajutat pe termen scurt și parcă încet le uităm pentru a ne întoarce la ceea ce numeam ‘normalitatea’ de dinainte de pandemie. Ne bucurăm de fiecare relaxare anunțață, o exploatăm la maxim din prima zi, iar a doua zi poate nu mai este atât de importantă și o așteptăm pe următoarea ca pe o surpriză sau un bonus, pe care cândva le aveam gratuit. Dar poate că așa am putea aprecia mai mult ce avem, și nu am lua totul ‘for granted’.

Cred că am văzut ziua de 15 mai – ziua ‘eliberării – ca o zi mare, cu multe așteptări, dar cred că nu mi-am imaginat cum va fi de fapt. La fel cum nu mi-am imaginat că va fi 1 iunie sau cum va fi probabil, 15 iunie, dăți la care s-au mai ridicat restricții.

Am început să trăim într-o bulă a noastră, distanțați social, privați de multe din drepturile noastre, să învățăm să trăim departe de cei dragi, și să visăm cu ochii deschiși la zile de ridicări de restricții, la zile când ne vom întoarce la locul de muncă, la colegi, la revederile cu prietenii, la concerte și evenimente, la nunți, botezuri și alte ‘cumetrii’. Toate astea care cândva erau doar la o palmă distanță. Acum sunt doar, fie amintiri frumoase, fie dorințe pentru … mai târziu.

 

 

 

 

Posted in Cugetari, pandemie

Ne vom întoarce la o nouă normalitate, poate mai bună, mai curată

Prima săptămână din viața din stare de alertă a trecut și ea. Mă întreba ieri un coleg dacă mai știu de câte săptămâni suntem remote. Ne-am dat seama că sunt deja 10. Am ajuns să mă bucur din plin să îmi revăd colegii pe stradă, zâmbitori, optimiști și încrezători. Iar azi a fost una din acele zile 🙂

Azi a fost și prima plimbare lungă prin orașul meu, Oradea. S-a dovedit a fi una plină de aer curat, de oameni cu zâmbetul pe buze, care păreau mai optimiști ca niciodată. Dar, totul se întâmplă într-un oraș în care totul este închis … sau, din loc în loc, câte un magazin are porțile deschise, dar cu toate mențiunile legate de curățenie stipulate la intrare. În rest, fie totul este în șantier, fie totul închis. Urâtă criză, urâtă de tot, ce a lovit peste tot și în toate domeniile…

Optimism din pandemie

Lucrurile par însă să se aranjeze încet, primele promisiuni pentru redeschiderea lor pe 1 iunie par să vină… Și pentru că încet-încet, ne apropiem de o nouă normalitate, închei și seria interviurilor dedicate vieții pe timp de pandemie, cu mulțumiri multe și celor 3 doamne din această săptămână:

  • Ioana Mădălina Ștefănică:
    • “Indiferent de direcția în care vâltoarea vieții te duce, Călăuza Unică este iubirea”
  • Diana Preda:
    • “Propun să prețuim fiecare clipă, fiecare persoană din viața noastră, fiecare moment frumos pentru că viata este al naibii de scurtă”…
  • Florentina Lăzău:
    • “A fost o perioadă grea pentru noi toți, în care cred că fiecare și-a șlefuit răbdarea, și-a pus la încercare optimismul și credința și și-a dezvoltat creativitatea”

Ele se alătură astfel celorlalți invitați ai mei, așadar nu mai puțin de 18 oameni frumoși s-au alăturat proiectului meu de a afla cum e viața în pandemie și de a transmite gândurile lor optimiste celor dragi, prietenilor și cititorilor. Și le mulțumesc încă o dată, pe această cale.

Pentru mine, gândurile lor și tot ce a însemnat pozitivismul cum că “TOTUL VA FI BINE” mi-au dat putere și încredere, atunci când simțeam uneori că … nu mai puteam. Și știam că e firesc să fie așa, la fel de firesc cum va fi și de acum încolo, pentru că tot mai multe provocări vor apărea și cu tot mai multe situații imprevizibile ne vom confrunta.

Deși îl consider un an ratat, mediocru și dificil, sunt optimistă că lucrurile se vor îndrepta, că ne vom întoarce la o nouă normalitate, poate mai bună, mai curată.