18 ani de Bihoreanul, prilej de sărbătoare

Ieri seară, am fost invitaţi la gala majoratului Bihoreanului. A fost o gală pe care cu foarte multă nerăbdare am aşteptat-o, şi a meritat. Ştiu că multă lume din presă a scris despre eveniment, şi chiar şi cei din redacţie.

bihSunt convinsă că au primit sute de felicitări pentru un eveniment reuşit la Armonia Venue, o sălă spectaculoasă din Oradea. Au fost 350 de invitaţi, mâncare bună, deserturi, tot felul de “porcării, premiile lui Bihorel, şi un recital live al trupei Compact. Eram plăcut surprinsă de tot ceea ce văd. (sursă foto: Bihoreanul)

Ca om care organizează evenimente, mi-e destul de uşor să remarc plusuri şi minusuri, dar la amploarea unui astfel de eveniment, rămâi cu partea frumoasă a evenimentului şi poţi trece cu vederea mici scăpări. Sunt inevitabile. Dar ajungi la un nivel când poţi aprecia evenimentul în amploarea sa şi să te bucuri de tot ceea ce el îţi oferă. Iar paleta a fost una foarte variată.

Am fost fericită să fiu parte a acestui eveniment, şi mai ales să fiu alături de Lucian. Pentru noi a fost un moment frumos împreună. A fost un an plin de încercări, de greutăţi, dar mergem mai departe cu fruntea în sus. Şi mai încheiem un an.

noi

Fără să închei într-o notă nostalgică, le mulţumesc şi pe această cale pentru DIVINUL eveniment, dorindu-le ani mulţi în continuare şi la cât mai multe articole bune şi foarte bune.

Aş mai adăuga o remarcă, pe care poate un grup restrâns ar face-o, despre calitatea invitaţilor aflaţi la gală. Oameni importanţi ai oraşului, pornind de la primar şi continuând cu persoane din diverse instituţii publice, dar şi companii private importante. Numaidecât, am fost surprinsă că la plecare, pe parbrizul maşinii mele am găsit un bilet prin care eram anunţată că mi-a fost lovită maşina, cu un nume şi un nr de contact, să îl caut pentru a discuta toate detaliile. Mai târziu am aflat despre cine a fost vorba, iar toate daunele au fost rezolvate. Nu mi-a venit să cred că mai sunt astfel de oameni printre noi!  🙂

Am rămas cu o dublă amintire frumoasă a serii de 13 Decembrie. Să aveţi parte de multe multe numere reuşite şi la cât mai mulţi ani în presa locală.

La Mulţi Ani Bihoreanul 🙂

Advertisements

Ediţia a V-a a SkirtBike Oradea va avea loc duminică, 2 septembrie

Duminica aceasta are loc cea de-a V-a ediţie a evenimentului SkirtBike Oradea. Pentru mine, va fi a treia ediţie.sbor

skirt2

Ca de fiecare dată când particip, mă gândesc la tipul de combinaţie reuşită dintre stimularea mişcării şi feminitatea într-o formă pură şi caldă. Sute de fete, îmbrăcate în rochii sau fuste colorate şi elegante, asortate cu florile minunate presărate ici-colo pe bicicleta, care de altfel este una dintre vedetele evenimentului, îşi dau întâlnire, an de an, la acest eveniment.

skirt3.jpg

Încă de la prima mea participare, respectiv întâia promovare, am ştiut că va fi pentru mine, un eveniment la care voi participa de fiecare dată cu drag şi cu bucurie. Pe măsura ce timpul a trecut, mi s-a alăturat şi  Rai, căreia îi place, cel puţin la fel de mult, ca mie, SkirtBike Oradea. Ne vom bucura împreună şi de această ediţie, şi le dorim mult succes în organizare celor care se străduiesc de 5 ani încoace să facă un lucru fain în Oradea.

skirt4La fel cum spuneam şi într-un interviu oferit, anul trecut, Bihoreanului, susţin mişcarea şi acest eveniment. Şi în acest an, voi oferi, via AliG’s accesories, câteva accesorii unicat şi pregătite special pentru acest eveniment.

Să ne revedem cu bine, duminică ! Traseul este mai jos:

so2018

Şi mai trece o vară. Şi vin altele.

Nici nu ştiu când a trecut vara asta. De fapt nici nu reţin să fi avut vreodată aşa o vară. Nu a fost deloc caniculară. A fost mult mult mai cald în aprilie-mai, decât în lunile de vară. Au fost zile întregi cu ploi, zile în care nu îţi prea puteai planifica mai nimic în aer liber.

E aproape toamnă. Mai sunt câteva zile şi intrăm în septembrie. Vine toamna peste noi. Toamna Orădeană cu zilele şi serile ei pline de magie.

Dar până atunci … îmi amintesc de o vară plină de tot felul de emoţii puternice. Fie că au fost din acelea fericite, fie mai puţin fericite.

Pe plan personal, Rai a terminat creşa şi se îndreaptă spre grădiniţă. Iar eu am mai depăşit un stadiu în evoluţia mea. În plan profesional, a fost o vară intensă, care a culminat cu Qubiz Summer Camp, momentul în care am aniversat 10 ani de existenţă ai companiei. Totul am redat aici. A trecut fix o lună de atunci, şi îmi amintesc cu foarte mult drag şi cu foarte multă emoţie. A fost de-a dreptul impresionant. Şi le mulţumesc şi aici celor care au făcut ca această ediţie specială să fie una extraordinară. Se ştiu ei ! 🙂

steauaSunt într-un moment mai liniştit al anotimpului cald, adică în vacanţă. Am reuşit să văd până acum multe locuri frumoase din judeţ şi împrejurimi. Am urcat dealuri şi munţi A fost tare frumos. Aş vrea să menţionez cu această ocazie gazdele noastre din acele zile: Pensiunea Ana-Irina din Beliş-Fântânele, Vila Vanessa din Arieşeni şi Pensiunea Steaua Arieşului din Albac. Toţi ne-au primit minunat şi ne-au făcut să ne simţim ca acasă. Le mulţumim şi pe această cale.

Am trăit însă şi supărarea de a vedea Fosta Bibliotecă Judeţeană în flăcări şi să o revăd biibopeste câteva zile … parcă tristă. Sau să văd evenimentele din 10 august şi să mă întristez şi să îmi amintesc de tot felul de momente

A fost o vară ca o viaţă. Cu de toate. Cu bune, cu rele. Din fiecare am mai învăţat câte ceva. Dar de fiecare dată m-am bucurat că am putut merge mai departe. Zâmbind. Cu optimism.

Şi mai trece o vară. Şi va veni alta. Dar până atunci, câte alte amintiri vom mai aduna.

 

Pentru că orice lovitură primită este un pas înainte

Am urmărit, cu foarte multă tristeţe, evenimentele de aseară de la Bucureşti. (notă: Eu nu mă uit la TV, pentru că m-am obişnuit aşa de ani şi ani de zile, prefer să mă protejez de tot felul de informaţii care mă pot afecta într-un fel sau altul). Însă acum a fost totul diferit. Şi m-a făcut nu doar să mă întristez şi să rămân şocată şi îmi amintesc de Decembrie 1989, când avea doar 5 ani, însă mi-era tare frică de tot ce era la TV …

Evenimentul de ieri m-a făcut să mă întorc cu amintirile până acum fix 11 ani, spre august, 2007. Luna când m-am angajat pentru întâia dată. Nu mai este un mister unde am lucrat timp de aproape 4 ani. Au fost ani plini, ani în care am învăţat enorm de multe, şi pentru asta am tot respectul, ani în care am învăţat să lucrez într-o firmă de IT, să lucrez în comunicare, să lucrez cu clienţii. Dar au fost şi ani în care am avut ocazia să văd cum este să fii îndeaproape de un partid politic şi mai exact PSD. Am fost implicată în tot felul de campanii de marketing şi comunicare, am cunoscut mulţi oameni. A fost o perioadă foarte frumoasă, în care credeam în ideologia acestui partid: cu şi pentru oameni. Aşa cum sunt şi eu. Asta până când începi să descoperi lucruri pe care poate ţi-era mai bine să nu le ştii…

Am pregătit zeci de comunicate de presă, am ajutat la pregătirea site-ului organizaţiei locale şi multe altele. Eram bucuroasă că vedeam rezultatele imediate. Şi asta m-a făcut să continuu. Nu mă gândeam că voi fi arătată cu degetul pentru ideologia în care credeam la acel moment, ci mă gândeam că era munca mea. Că nicio muncă nu este ruşinoasă.

Au fost aproape 4 ani acolo. Mi-i amintesc cu drag, dar uneori cu tristeţe. Pentru că la fel ca în viaţă, şi la locul de muncă, ai parte atât de momente fericite, cât şi de momente grele. Ideea este cum le depăşeşti pe toate şi ce te face să mergi mai departe. Însă la un moment dat, din mult prea multe motive, pe care din motive personale nu le voi enumera, am ales să îmi schimb traseul vieţii. Aveam 26 de ani şi îmi doream un alt viitor. A fost acel moment când mi s-a spus că nu ştiu să scriu nici măcar un comunicat de presă, pe lângă alte buguri enumerate cum ar fi că nu mă voi descurca absolut niciunde. Dacă am fost vreo clipă tristă că mă despart de acei 4 ani, atunci am devenit şi mai tristă. Mi se putea spune orice, dar să nu fiu lovită fix acolo unde mă doare cel mai tare.

Au trecut 7 ani şi jumătate de atunci, timp în care viaţa mea s-a schimbat complet. Evident că am trecut peste răni, dar nu le-am putut, din păcate, uita. Pentru că unele lucruri nu pot fi şterse din gânduri. Mai ales dacă ai o construcţie ca a mea. De a pune la suflet şi de a te măcina, şi de a te gândi cu ce ai greşit.

Iar când evenimente de genul celui de ieri, apar în mod frecvent, îmi amintesc de povestea mea. A unui om care a fost aproape de acest partid şi care s-a implicat cu multă pasiune şi dăruire. Iar cine mă ştie, ştie că ceea ce spun este drept. Şi mai apoi, dacă am ales alt drum, diferit de al lor, mi s-au spus lucruri nedrepte. Eu nu spun că nu am greşit în acei ani, pentru că eram la început, şi învăţam. Dar ştiu că a fost de departe gândul meu de a nu face lucrurile bine.

Sunt sigură însă că dacă nu aveam un astfel de moment în viaţă, poate azi nu eram unde sunt. Şi asta mă face să fiu şi mai convinsă că noi, oamenii, avem nevoie de electroşocuri în viaţă pentru a face un pas în faţă.

Mă bucur enorm că mi s-a întâmplat asta, pentru că azi să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit în aceşti ultimi 8 ani. Fie că e vorba de job sau viaţă personală.

Trăiesc cu speranţa că vom reuşi să schimbăm ceva în ţara asta. Eu încă sper. Şi milioane de români încă speră şi luptă pentru asta.

Pentru că orice lovitură primită este un pas înainte. Iar dacă este speranţă, se poate.

Închei cu o notă la fel de pozitivă, precum în postarea de ieri, că loviturile pe care le primim şi le vom mai primi, nu ne vor descuraja, ci ne vor da putere să mergem mai departe şi să ne atingem visele.

Per Aspera ad Astra!

 

 

Şi chiar dacă vine furtuna, Soarele mereu apare. Mereu.

Cu toţii avem, în viaţă momente grele. Când simţi că orice ai face, nu mai poţi răzbi. Dar, întotdeauna, absolut întotdeauna, apare soarele pe strada fiecăruia dupa astfel de perioade. Deşi, uneori, chiar pare imposibil…

Eu recunosc, a m avut ultimul an, greu, cu foarte multe probleme. Dar nu mă plâng. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea şi zâmbetul să merg mai departe. Şi că am avut atâţia oameni faini, care mi-au fost alături sau care au apărut foarte fain în viaţa mea, fix când era momentul.

cupaÎncă retrăiesc Summer Camp-ul (despre care am scris şi eu, şi colegul meu, Darius pe blogul Qubiz), cel care mi-a dat energia de a merge mai departe, de a zâmbi şi de a nu uita să zâmbesc, indiferent de moment sau situaţie.

Au trecut 2 săptămâni de atunci, dar aşa cum mă ştiu, viaţa mi-a fost activă în continuare. Am trecut prin tot felul de peripeţii, dar şi alte multe momente frumoase.

Poate că duminica trecută a fost una ghiniostă rău, dar apoi, a doua zi, am râs când mi-am amintit. Mai întâi s-a terminat butelia fix la 8 dimineaţă, dar am găsit pe cineva care a venit şi a adus una nouă. Mai apoi, la o plimbare întâmplătoare (pe care nu neapărat o doream) în Felix, am primit amendă de circulaţie (eu care never nu iau aşa ceva în Oradea sau altundeva). Iar la revenirea la maşină, ceva mai târziu, maşina nu a mai pornit deloc. Cu ajutor, am reuşit să o aducem acasă. Am avut mult sprijin şi le mulţumesc şi pe această cale (colegi dragi, familie), care au sărit repede în ajutorul meu.

Acum, când mă gândesc, mă bufneşte râsul. Îmi amintesc şi de poliţistul care, abia după ce a completat şi semnat procesul verbal, m-a întrebat dacă am vreo obiecţie, a trecut şi suma de plată. Cumva, dacă negociem … Nu am avut nimic de obiectat, mi-am asumat. Adică, vorba aia ” Prostia şi domnia se plătesc”.  Şi mi-a spus, cumva ca un cadou, “vă dăm cea mai mică amendă, adică 149 lei plătibilă în 48 ore”. Am luat partea bună a lucrurilor, mă aşteptam la ceva mai mult, mult mai mult. La fel de amuzant a fost şi momentul când am plătit (desigur online, prin ghiseul.ro) amenda şi apoi m-am dus să le depun la poliţie. Fără număr de înregistrare, fără nicio dovadă că am depus. Doar… “Sunteţi Alina Popa? Atât doar”.

Am învăţat să încep să zâmbesc mai mult. Şi aici intervin şi mentorii mei din Qubiz, care m-au evaluat frumos în urmă cu 2 zile, şi care mi-au recomandat să văd mereu partea pozitivă din orice întâmplare, şi să zâmbesc mai mult. Iar eu învăţ să fac asta. Şi imi aminteşte mereu de vorbele lui Garcia Marquez :-).

La toate acestea, se adăugă bucuria mea de a fi alături de Qubiz, de mai bine de 7 ani încoace. Le mulţumesc şi pe această cale tuturor celor care mi-au dat feedback în aceste ultimele zile, mulţumesc pentru încredere şi sper să reuşesc să păstrez ritmul şi nivelul de aşteptări.

Şi chiar dacă vine furtuna, Soarele mereu apare. Mereu.

🙂

 

 

 

 

 

Amintiri de la Summer Camp 2018

Poate că la această oră ar trebui deja să fiu în lumea viselor (pentru că somnul nu a priat în aceste zile). Însă nu sunt, sunt într-o realitate prea frumoasă, poate mai frumoasă decât mi-aş fi închipuit, la finalul unui proiect pe care îl pregătim de peste 6 luni încoace.

În acest an, am aniversat cei 10 ani de Qubiz, la fel ca de mulţi ani încoace prin ceea ce numim Summer Camp, însă unul cu totul şi cu totul special.

Chiar dacă locaţia nu a fost una nouă pentru noi, căci Arsenal Park ne-a găzduit pentru cea de-a treia oară, totul a fost diferit. Am fost mulţi, foarte mulţi, am avut tot felul de activităţi în incinta parcului, dar ce am avut cel mai special a fost prezenţa celor de la Ascendis, firma de teambuilding, care ne-a pregătit 2 activităţi de grup extrem de interactive, iar rezultatele au fost imediate, surprinzătoare, emoţionante.

Am dansat, am bătut în tobe până am simţit că nu ne mai simţim degetele, am pictat Oradea şi Clujul deopotrivă în acelaşi tablou, am fost împreună şi am apreciat fiecare clipă.

 

Ftablou

Foto: Andrei G.

Sunt extrem de fericită că am reuşit să ducem la buna îndeplinire acest proiect, că lumea a fost încântată de tot, şi că datorită celor de la Ascendis, totul a ieşit perfect. Mulţumim tuturor colaboratorilor noştri şi mai ales colegilor mei 🙂

Andrei, ne-am cunoscut acum vreo 10 ani…

Ne-am cunoscut acum vreo 10 ani. Pe când eram studentă, iar el era deja cu multă experientă în mass-media locală. Venea la toate evenimentele la care îl invitam.

Apoi am început sa vorbim mai mult, să devenim și amici. Anii au trecut, ne vedeam mai rar în offline, dar în mediul online îl urmăream constant. Și cred că și el îmi urmărea postările. Mai rare, mult mai rare ca ale lui. Însă le urmărea, și câteodată le share-uia și cu alții. La fel a făcut și cu postarea mea legată de problema la Termoficare, încurajându-i și pe alți orădeni să nu se lase, să caute o rezolvare la problemele lor.

Era un jurnalist prea corect pentru zilele de azi. Și tocmai pentru că poate era prea corect, unii nu îl prea agreau. Dar erau foarte mulți aceia, care tocmai din acest motiv, îl iubeau mult, îl admirau, îl îndrăgeau. Fie că au fost cei din familie, fie prietenii. Nu tocmai puțini.

Ultima dată l-am văzut prin luna mai, o ținea aproape pe prietena lui, și m-a salutat rapid, dar cu zâmbetul pe buze, într-o zi cu soare, pe lânga secția de Pașapoarte. Îmi părea tare fericit. Și liniștit. Chiar dacă mereu grăbit … M-am bucurat să îl revăd.

2 luni mai târziu … o postare a unei prietene comune mă lasă fără vorbe. Caut și caut alte știri. Nu puteam crede … apăreau tot mai multe postări, tot mai multe mesaje pe pagina personală … Andrei Șandor nu mai este printre noi …

Au urmat zile în care pur și simplu am amuțit, totul mergea mult mai lent pentru mine. În mintea mea, reveneau tot felul de gânduri despre efemeritatea vieții, despre cum azi te trezești, dar mai târziu poate nu mai ești, despre faptul că era de o vârstă cu soțul meu, era nu cu mult mai mare ca mine, despre faptul că era tată, și în urma lui rămâne un copil tocmai intrat la liceu …

Ieri am amuțit. Andrei, ai fi fost fericit să știi că atât de multă lume te iubește. Au fost alături de tine mulți oameni, oameni de calitate, dar oameni triști, oameni cărora nu le venea să creadă că de fapt au venit să te conducă …

Iar când “Hold the line” (a lui Toto) s-a auzit pe fundal, am știut că orișicând o voi asculta, ne vom gândi la tine. Știu că nicio lacrimă nu este îndeajuns să te aducă înapoi, însă ne vom amintit întotdeauna cu mare drag de tine.

Ne vor lipsi foarte multe, sunt sigură că presa orădeană este de câteva zile mult mai săracă, căci orișicât alții vor mai veni, vei lipsi acolo.

Ai fost acel jurnalist, modest și corect, cu care puteai colabora frumos și bine.

Îți mulțumesc pentru tot. Știu că și Lulu și Bihon și Bihoreanul ți-au scris, dar primește te rog și gândurile mele.