Jamais-vu sau la prima bere cu tata

Posted on Updated on

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, 11-25 septembrie 2009]

De Alex Drăgan

 „Vreau să învăţ să desfac şi eu sutiene cu o singură mână,
zvâcnirile în sus ale buzelor tale sunt umbre,
ne alungim mâinile albe spre griul umed al nopţii.
Îmi aminteşte de bunicul
cum plescăia în somn”

jamais vu

 De trei ani de zile, un grup de elevi şi studenţi orădeni se întâlnesc în fiecare sâmbătă să discute literatură şi, mai ales, să creeze. Când alţii de vârsta lor stau la televizor sau „pă net“, aceşti câţiva tineri, cunoscuţi deja sub denumirea Clubul de poezie Sala 07, sunt cu pixul în mână, aşezaţi în cerc, scriind un vers, tăindu-l, apoi altul şi tot aşa până iese ceva. Căutând inspiraţia,deseori fac ieşiri în natură sau în locuri mai deosebite (cum ar fi dealul Ciuperca, podul liceului Gojdu sau altele) pentru a scrie despre ele. Premisa de la care au pornit este că orice în lumea asta poate fi privit printr-o poezie. Aşadar, de atunci şi în continuare se străduiesc să demonstreze această teorie.

 Munca lor a dat roade de-a lungul timpului prin diverse premii la concursuri de poezie, apariţii în presă şi acceptul grupului de scriitori consacraţi ai oraşului în faţa cărora şi-au prezentat o parte din creaţii, impresionându-i.

 Poetul Claudiu Komartin spune despre ei că „dovedesc o precocitate uimitoare – cu încredere şi emoţie“. Tot poetul continuă apoi: „Aflând vârsta celor patru eroi ai acestei antologii, am încercat să-mi amintesc ce scriam când eram ca ei. Şi mi-a venit să spun, precum un profesor din ultimii ani de liceu de la care am avut destule de învăţat: pe vremea aceea nu ştiam nici să ţin pixul cum trebuie… Îi citesc, aşadar, pe “juveţii” acestui careu – ce dovedesc o precocitate uimitoare – cu încredere şi emoţie. Ei vor fi (de nu sunt deja într-o oarecare măsură) poeţi cu profiluri şi personalităţi distincte: îmi plac romantismul şi remarcabilele intuiţii ale lui Andrei Pintea, după cum redescopăr ceva din abnegaţia şi din nihilismul meu de odinioară la neliniştitul Dumitru Vlad; livresc şi naiv este talentatul Adrian Mălăieş, în textele căruia recunosc ceva din witz-ul drag manieriştilor; şi cum l-aş putea uita pe Alexandru Drăgan, care experimentează cu un aer inaugural, refăcând pe cont propriu (iar această afirmaţie este, în anumite privinţe, valabilă pentru toţi cei patru) drumul de la avangarde şi modernism până la ultimele provocări ale postmodernismului… Sper ca măcar unul dintre ei (deşi îmi doresc ca cititorii acestei cărţi să mizeze pe viitorul întregului grup) să citească peste un deceniu textele proaspete şi avântate ale unui alt tânăr poet cu bucuria cu care i-am citit eu, pentru că e singurul mod prin care poezia poate rămâne, peste mode şi timp, vie, neîncătuşată şi plină de surprize.” Însă cea mai mare reuşită a lor abia acum urmează să iasă la iveală.

Autorii cărţii sunt patru tineri, plini de entuziasm, un entuziasm tipic vârstei. Ei sunt: Andrei Pintea, Dumitru Vlad, Adrian Mălăieş-Popescu şi Alexandru Drăgan.

Aşadar, cu această ocazie, sunteţi invitaţi la evenimentul care pricinuieşte această lansare. Astfel, cei patru tineri vă aduc în prim plan volumul de poezie “Jamais-vu sau la prima bere cu tata”.

 Manifestarea va avea loc vineri, 25 septembrie, la Sala Mare a Primăriei Oradea (poate şi cu dulciuri gratis).

Pentru contact sau mai multe detalii despre toate acestea, vă invităm să accesaţi blogul aferent, la adresa http://sala07.wordpress.com/

 Vă aşteptăm cu drag!

Advertisements

2 thoughts on “Jamais-vu sau la prima bere cu tata

    […] aşteptăm cu drag. Aflaţi mai multe detalii pe blogul nostru şi citiţi articolul meu din Zile şi Nopţi, iar apoi, dacă doriţi, confirmaţi prezenţa la lansare aici. var currentdate = 0 var core = 0 […]

    milk & cookies. milfs & roofies « Sala 07 said:
    21 September 2009 at 00:19

    […] desenul grafic, faţă de volumele întunecat tipărite. ameţitu de mine nici nu m-am gândit la varianta virtuală a articolului scrisă de drăgan, şi-am răbdat zile şi nopţi până când vreo treabă urma să mă-ndrume […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s