Posted in Uncategorized

Gânduri la ceas de seară

Peste câteva zile, vor fi fix 3 luni de când TATA nu mai e printre noi.

Rememorez ades ziua plecării lui, sunt conștientă că nu mai e, dar alteori îmi spun că e doar un vis urât. Trec zilnic pe lângă giganticul Spital Județean din Oradea și mă gândesc mereu cum de s-a dus tata, de ce poate nu am făcut mai mult, de ce s-a dus atât de brusc, cum și multe alte întrebări…

În tot acest timp, am fost prinși cu tot felul de probleme și confruntați cu tot felul de situații.

Una din ele va fi referința acestei postări. Spuneam la un moment dat că după ce presa mi-a fost alături și a publicat povestea plecării lui TATA, am primit și mult așteptatul raport. Si nu doar atât, ci chiar și o invitație pentru o discuție cu șeful SMURD, domnul doctor Hadrian Borcea. Am acceptat invitația sa, astfel că pe 24 octombrie, am făcut un tur al urgențelor și am aflat și ce înseamnă ZONA DE RESUSCITARE.

Ei bine, pe 21 august, când am aflat că TATA e pe zona de RESUSCITARE, am crezut – cu mintea mea de non-doctor și doar cu noțiuni basic de medicină – că a facut stop-cardiac și i se fac manevre de RESUSCITARE. Dar nu, pe 24 octombrie am aflat că această zona este de fapt o încăpere cu 3 paturi, în care sunt aduși pacienții foarte gravi și care trebuie stabilizați. Ori în ziua în care TATA a fost dus acolo, pe lângă El, mai erau 4, adică vorbim despre 5 pacienți care trebuiau reabilitați, deodată, și în timpi de reacție foarte scurți.

Am discutat apoi cu dl Dr Borcea despre aspecte ale situației tatei, despre procedurile de comunicare între spital-aparținători, rolul asistentelor în comunicare, dar și despre unele sancțiuni aplicatie unor cadre medicale de la urgențe în urma situației mele. Mi-a spus că am dreptate în tot ce le-am comunicat, ba chiar s-au luat măsuri. Eu nu aveam nevoie de confimări, ci doar de rezolvări. De confirmări suntem probabil sătui, de fapte bune avem cu toții nevoie.

După circa o oră de discuții, mi s-a oferit ocazia de a participa în calitate de speaker la SARTISS, o conferință adresată medicilor, în care puteam să le vorbesc celor din sală despre experiența noastră, oferind totodată și soluții de îmbunătățire. Am acceptat, chiar cu un nod în gât. Dar mi-am pregătit discursul, amintindu-mi de tot ce am învățat în public speaking, și am pășit încrezătoare în Sala Orhideea a Hotelului Internațional din Băile Felix pe 29 octombrie.

Am povestit tot ce s-a întâmplat, tot ce am simțit, tot prin ce am trecut, dar și de ce am ajuns în presă pentru că ni se refuza dreptul de a primi un raport al zilei de 21 august. Am avut apoi un dialog liber despre ce sugestii concrete putem avea, pe lângă doctorii care au prezentat câteva elemente utile despre cum se poate comunica mai bine sau cum se poate dezvolta mai bine relația dintre doctor-pacient și doctor-aparținător.

Dacă ma uit un pic în urmă, cred că TATA nu a murit degeaba. Cred și sper că un pic din tot ce am trăit noi, a contribuit la o îmbunătățire a acestui sistem medical. Mai cred cu tărie și vă susțin să nu lăsați lucrurile nespuse. Ca atunci când întâmpinați o problemă la spital, aveți nelămuriri și sugestii, să nu vă lasați coplesiți și să nu le spuneți.

Cu o floare nu se face primăvară, dar cu multe se face chiar vară! Cautăm soluții de comunicare mai bine, pentru că doar așa putem să rezolvăm problemele.

Per aspera, ad astra.

Posted in tata

Acum, îți știu povestea plecării

Dragul meu TATĂ, a trecut deja ceva timp de când tu ai plecat.

Ai lăsat multe pe acest Pământ și multe pentru familia noastră. Mă gândesc la tine în fiecare zi, îmi lipsesc atât de mult sfaturile tale pline de înțelepciune, vorbele tale pline de încurajare… Îmi lipsești TU, pur și simplu. Doar visele în care îmi apari și te văd fericit mă fac să îmi continuu viața cu multă încredere și speranța că TU ești bine, oriunde ai fi.

Dar nici plecarea ta nu e mai prejos, nu avea cum să fie altfel … Am tot scris și m-am tot zbătut să aflu ce ți s-a întamplat în acea zi de 21 august. Inițial am primit răspunsul despre care am scris deja, cum că nu voi primi acel raport, dar iată ca azi, 12 octombrie, de ziua orașului tău, am primit prin poștă magicul raport.

Direcțiunea Spitalului Județean, respectiv conducerea UPU, probabil la multele noastre insistențe, ne-au transmis raportul cerut. Și da, se poate și cu profesionalism. Când se vrea… Da, cred că se pot face lucrurile bine atunci când ai cu cine. Și pe această cale, le mulțumesc că au făcut asta. Jos pălăria, acum!

Desigur că nu îl voi face public, dar ce m-a liniștit a fost că am aflat exact prin tot ce ai trecut în acea zi. E atât de șocant faptul că înainte cu o zi să pleci, te-ai jucat cu nepoțica ta întreaga zi și erați atât de fericiți împreună! Apoi, în 21 august ai trecut prin atâtea… Sunt convinsă că nu ți-a fost deloc ușor, de aceea am vrut să știu.

Și tu știi că aș fi făcut orice să aflu… Și nu m-am lăsat. Eu nu știu pierde și nici nu îmi doresc să învăț. Eu știu că dacă mă scoate cineva afară pe ușă, eu intru pe fereastră. Atunci când știu că am dreptate si că pot face orice să aflu sau să rezolv, voi face asta. Ori pentru tine, voi face totul și în continuare.

Poate că plecarea ta va aduce o îmbunătățire a acestui sistem medical local, și poate vom putea ajuta și alți oameni care la rândul lor nu au avut șansa de a fi atât de ‘vocali’.

Iar aici, mă bucur că m-am putut ajuta de blogul meu, care are deja peste 14 ani de existență și multe postări din tot felul de domenii sau cu și despre oameni minunați.

Dar cel mai important, le mulțumesc celor de la Bihoreanul, Florin Ciucaș și Adrian Criș, care ți-au ascultat povestea și au publicat-o, făcând și mai multe valuri și punând presiune pentru ca lucrurile să se întâmple. Când mă gândesc la profesionalism în presa locală, mă voi gândi mereu la ei. Le mulțumesc mult încă o dată.

Voi continua apoi cu Claudiu Mihuț, de la PrimaTv, care la rândul său m-a ascultat și a dat mai apoi materialul și a ajuns în toată țara. Mulțumesc mult și ție.

Cu siguranță că fără aportul vostru, nu aș fi ajuns aici azi. Nu aș fi știut niciodată ce a pățit tata într-o singură zi.

Ca o încheiere, rămâi mereu idolul meu, iubitul meu TATĂ. În weekend ne-am fi pregatit să mergem cu toții la zilele orașului, tu ai fi venit cu bicicleta si noi ne am fi distrat împreună…

A fost și e încă greu să avem viața de dinainte de plecarea ta, dar știu că tu acolo sus nu ți-ai dori ca noi să fim triști, așa că, cu tine în inimă, mergem mai departe. Îți voi scrie des gânduri, voi trece pe la ‘casa ta’, cum zice Raisa și îmi voi urma gândurile și acțiunile așa cum știu că m-ai fi îndrumat.

Te păstrez veșnic în inima mea.

Posted in tata

40 de zile de când ai plecat

Dragul meu TATĂ,

Au trecut fix 40 de zile de când TU ai plecat. Au fost poate cele mai grele din viețile noastre. Am avut multe încercări în viață, dar parcă acum e mai greu ca nicicând.

Am scris despre TINE, am scris despre plecarea TA, ți-am scris și o poezie. Au scris și alții despre povestea ta, presa locala: Bihoreanul și Jurnalul Bihorean, precum și cei de la PRIMA TV. Posibil și alții.

Inițial, am vrut să trimit feedbackul meu spre acest “minunat” spital, ca mai apoi să descopăr tot mai mult, citind atât de multe comentarii negative și povești oripilante, că de fapt a fost mai mult decât ce ți s-a întâmplat. Astfel că am îndrăznit să cer un raport al zilei când ai plecat. Și de atunci a început ceva de nedescris. …

La câteva zile am primit prin poștă un răspuns cum că nu îmi vor înmâna acel raport pe motiv de protecția datelor tale, care nu pot ajunge nici la familie, dacă TU nu ți-ai dat acordul în timpul vieții tale…

Nu știu ce urmează, dar mă tem că ceva s-a întâmplat urât cu tine, și cumva de asta nu vor să ne refuze acest drept.

Însă cei de la Bihoreanul și-au întrebat avocatul lor și citez:

Un abuz

Atât doar că Legea 46/2003 privind drepturile și obligațiile pacientului, la care se referă managerul, interzice furnizarea documentelor medicale ale unui pacient dacă scopul ar fi ca ele să fie făcute publice. Potrivit articolului 9, „pacientul are dreptul de a cere să nu fie informat și de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său”, articolul 10 că „rudele și prietenii pot fi informați despre evoluția investigațiilor, diagnostic și tratament, cu acordul pacientului”, articolul 12 că „pacientul sau persoana desemnată are dreptul să primească la externare un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării”, iar articolul 21 – cel invocat de Carp – că „informațiile privind starea pacientului sunt confidențiale chiar și după decesul pacientului”.

Spre deosebire de precedentele prevederi, din capitolul „Drepturile pacientului”, articolul 12 ține de capitolul despre „Dreptul la confidențialitatea informațiilor și viața privată a pacientului”. Altfel spus, trebuie respectat caracterul privat al informațiilor despre pacient în sensul că ele nu pot fi destinate publicului, ceea ce nu înseamnă nicidecum că nu pot fi furnizate familiei, fie și în lipsa unui consimțământ, mai ales când pacientul a fost într-o stare gravă și nu-l putea exprima explicit. „Interpretarea spitalului este abuzivă. Sensul prevederii legale e ca datele pacientului să nu fie făcute publice, nu să fie refuzate familiei”, confirmă avocatul Mircea Ursuța (foto).

E clar, însă, că nu doar o parte a angajaților, ci conducerea spitalului însăși se arată lipsită de empatie, agățându-se de o literă de lege, și aceea răstălmăcită, în loc să fie, pur și simplu, umană. Căci ce omenie e aceea ca, după ce un om pierde pe cineva apropiat, să-l mai și trimiți prin tribunale aiurea?…

Nu știu ce va mai fi nevoie, dar tot voi afla de ce s-a întâmplat așa totul. Nu cred că așa era normal să fie. Dar sperăm că vom afla…

Te port mereu în inima mea. Ești TATA meu mult visat.

Închei cu frumoasele gânduri ale lui Lucian Cremeneanu (Lulu):

Empatia și comunicarea

Am întrebat odată un prieten medic, o somitate într-un domeniu al medicinei în care diagnosticele sunt necruțătoare, dacă la facultate se învață cum să se se comunice cu pacienții și, mai ales, cum să se dea veștile proaste. Mi-a răspuns că nu, că asta depinde de fiecare medic în parte, de educația lui, de abilitățile sale de comunicare și se studiul individual pe care îl face din alte cărți, nerecomandate la școală.

După câteva săptămâni, pe holul unui spital din Oradea, am prins o discuție între un medic și soția unui pacient. Am ciulit urechea la ”Doamnă, au venit analizele, din păcate, așa cum bănuiam, este cancer”. O astfel de discuție ar fi trebuit să aibă loc într-un birou, nu pe hol, veștile astea nu se servesc la botul calului. Au urmat câteva întrebări firești ale femeii năucite la care medicul a răspuns inițial răbdător. Dar, pe măsură ce treceau minutele, îl vedeam tot mai grăbit, încercând să încheie discuția și să plece la ale lui. Zero empatie.

Pe de altă parte, empatia se poate transforma din calitate în defect dacă este prost gestionată, poate fi o piedică în calea meseriei. Probabil că, pentru a evita auto-vătămarea, medicii își setează niște limite în relația cu pacienții și cazurile pe care le gestionează. Asta nu exclude profesionalismul și devotamentul. Vorbe ca ”nu le pasă” sau ”nu-i interesează” sunt cel mai adesea mici răutăți aruncate medicilor de către cei în suferință, care caută vinovați pentru pierderea cuiva drag.

În cazul familiei Gâdoiu, descris de Bihoreanul (link în comment), problema nu pare a fi lipsa empatiei, ci comunicarea defectuoasă din partea spitalului. Și în sănătate, la fel ca în HoReCa, degeaba investești în clădiri majestuoase și în ustensile scumpe și performante, dacă interfața cu clientul, adică angajații, nu se ridică la același nivel. Ne așteptăm ca omul cu care vorbim să fie grijuliu, atent, elegant, finuț, empatic, să aibă toate calitățile de care problema noastră are nevoie. Ei bine, nu toată lumea vine de acasă cu aceste însușiri în bagaj.

Însă, dacă empatia nu se poate preda, profesionalismul în comunicare se poate învăța, există mii de cursuri și rețete gata făcute pe tema asta. Cu un management țintit pe problemă și prin traininguri repetate ținute de profesioniști în domeniu, se poate ajunge la comunicare eficientă, omenească, prin care pacienții și aparținătorii să primească informații utile în timp real, să simtă că sistemului medical îi pasă de ei, începând de la cum se răspunde la telefon până la comunicarea unui diagnostic înspăimântător.

Odihniți-vă în pace, domnule Gâdoiu! Sperăm ca moartea dvs să nu fi fost în zadar precum cea a a domnului Lăzărescu.

Posted in tata

O lunã fãrã TATA

Imediat e aproape o lunã,

De când repede ai plecat,

Ai lãsat un gol imens,

Ce nu poate fi egalat.

 

Ne-ai lãsat cu amintiri,

Multe multe povestiri,

Ne-ai lãsat pe toții triști,

Deopotrivă copleșiti.

 

Ne aduci mereu aminte,

De-ale tale-nvățăminte,

Câte un zâmbet ici pe colo,

Mai greuț, dar e acolo.

 

Ne vom aminti mereu.

Pentru mine, ai fost un Zeu,

Te vom adora nespus,

Chiar de ești acolo SUS.

 

Te voi iubi neincetat,

Ai fost TATA mult visat,

Iubitor si intelept,

TATĂL meu mereu atent.

 

Ionel, Ionelule,

Cum bunica îți zicea,

Tot așa ea îți cânta,

La fiecare sărbătoare a ta.

 

Tare iubit mai erai,

Pe Raisa o îndrăgeai,

De curând ea te-a visat,

Că o legănai-n parc.

 

Dorul de tine e mare,

Ieri în zi de sărbătoare,

Am fi vrut să vă cinstim,

39 de ani trăiți din plin,

Cu mamică noastră dragă.

 

Posted in tata

Gânduri pentru bătrânul Spital Județean Oradea

Această postare este de fapt un semn de ripostă pentru un sistem învechit, pentru un sistem de STAT care funcționează cu scârțâituri, cu multe multe lacune, cu multe probleme și cu foarte multe bug-uri care nu par a se remedia prea curând.

Aceste rânduri au fost trimise atât conducerii spitalului, care nu a avut nicio bunăvoință în a-mi răspunde, cât și celui mai reprezentativ ziar local, care așteaptă și ei cu multă curiozitate un reply, care va veni, citez “în termen legal de 30 de zile de la sesizare”.

Tata a plecat în lumea celor drepți la data de 21.08.2022 la Spitalul Județean Oradea, secția ATI. Tata nu a fost un om oarecare, a fost un inginer electronist apreciat de comunitatea locală, care cu 2 zile înainte de a ne părăsi, încă lucra. NU a prins nicio zi de pensie, a cotizat la sistemul de stat atația ani și merita încă să traiască și să fie mai bine tratat.

În primele zile după ce el nu a mai fost, am fost atât de ocupați cu treburile pentru înmormântare și toate cele încât nu am apucat să analizez situația așa cum era, ci abia după câteva zile m-am dezmeticit și mi-am dat seama că erau prea multe lucruri care nu erau în regulă. Și am început să mă gândesc la tot, au apărut o mulțime de întrebări și prea puține răspunsuri concrete.

Lucrurile s-au întâmplat în felul urmator

  • Tata a fost internat de urgență, adus cu ambulanța în zorii zilei de 21 august 2022, în jurul orei 7.00. 
  • La ora 9.30 când am sunat prima dată la urgențe nu am primit nicio informare privind starea lui de sănătate. 
  • Două ore mai tarziu m-am deplasat la secția de primiri Urgențe din cadrul Spitalului pentru a afla informații despre tatăl meu. Mai exact, la ora 11.00 am întrebat despre tatăl meu în zona de recepție. Mi s-a zis că voi primi informații în scurt timp.
  • După jumătate de oră de așteptare, am revenit la recepție pentru a afla un răspuns. Doamna de acolo mi-a spus ca nu știe nimic, însă o altă doamnă îmi transmite că tatăl meu este pe ZONA DE RESUSCITARE, că nu e bine deloc. Nu știu cum vi se pare dumneavoastră, dar mie mi se pare HALUCINANT să nu știu această informație decât la 3 ore după internare, după telefoane și întrebat pe la urgențe. Mi se pare INADMISIBIL așa ceva. Să fie grav și noi sa nu stim nimic despre asta! O mare rușine, păcat că ne laudăm cu un spital așa-zis performant.
  • După încă câteva minute, apare un medic rezident care mă informează despre starea de sănătate a tatei și faptul că a fost transferat pe secția de ATI. Tot atunci mi se spune că nu îl pot vizita decat în zilele de MARȚI și JOI. La fel, o ABERAȚIE fără cuvinte! Adică, el să fie foarte grav și noi ca familie să nu îl putem vedea și nici nu îi putem lăsa niciun lucru personal!
  • Mai târziu, în jurul orei 14.00, sun pe secția de ATI și mi se spune că doar după ora 18.00 pot primi informații. Aberația nr. 3! Astfel că mi-am sunat prietenii doctori pentru ca ei să afle informații despre tatăl meu, ceea ce la fel mi se pare încă o aberație! Vorbim deja de aberații peste aberații, și nicio rezolvare concretă! Mai apoi să aflu primele informații, ca la ora 16.00 să ne sune domnul doctor Cristian Buștea pentru a ne informa că tata este foarte grav bolnav și că necesită operație de urgență. Cum se poate așa ceva ? Cum vi se pare asta?
  • Ne-am deplasat la spital, și interesant a fost că am putut merge pe zona de ATI pentru a aștepta vestile despre tatal meu.
  • Am avut parte de o singură surpriza plăcută când doctorul Buștea a avut amabilitatea de a vorbi cu noi și de a discuta despre toate intervențiile avute în timpul operației și un status concret al situației tatălui meu. Cu această ocazie reiterez mesajul meu cu multe mulțumiri domnului doctor Buștea pentru profesionalism și strădania de a-l salva pe TATA, și pentru explicațiile ce ni le-a dat.
  • L-am vizitat apoi pe TATA în jurul orei 18.30, atât mama, cât eu și fratele meu. Am plecat din spital în jurul orei 19.00 ca la ora 21.00 să aflam că TATA nu mai e. 
  • Eu nu înțeleg nici acum ce s-a intamplat cu TATA între orele 19 și 21.00 când a decedat.

În ceea ce privește feedbackul pe care il am spitalului celebru al orașului, acesta este mai jos:

  • atitudinea doamnelor de la recepție, telefonic, lasă mult de dorit. Doamne plictisite, fără pic de empatie, care nu spun la telefon “Alo, bună ziua, Spitalul Județean de Urgență Oradea”, ci doar scârbite un “Alo”. Cu o așa atitudine nu ajungem nicăieri. Pot fi dotarile cele mai bune, dacă oamenii nu au pic de empatie
  • atitudinea unor cadre medicale de asemenea lasă mult de dorit. Dacă vii la lucru și ești plictisit și scârbit, mai ales că lucrezi cu pacienți, unii foarte grav bolnavi, atunci mai bine stai acasă sau nu mai faci MEDICINĂ. Empatia nu se învață, se simte.
  • informarea familiei trebuie facută la timp și nu în ultima clipă, de aceea au datele de contact ale familiei
  • aflarea de informații despre starea pacientului nu ar trebui să fie limitată de anumite ore, ci să fie disponibilă la orice oră, dacă oricum accesul în clădire este limitat.

Acum am rămas fără GOD-ul meu de pe Pământ și aștept răspunsuri care poate mă vor liniști și voi înțelege cum au fost de fapt lucrurile.

TATĂ, sper că TU te odihnești liniștit acolo SUS, cât noi ne zvatem cu acest sistem medical bolnav care ne-a măcinat pe toți într-o formă sau alta…

Posted in tata

DRUM LIN SPRE STELE, TATĂ!

TATA a fost pentru mine un ZEU. Când eram mai mică îmi spuneam că dacă tata moare, voi muri și eu. TATA a plecat spre ceruri și înalturi acum fix 2 săptămâni. Eu nu am murit, dar în mod cert ceva din mine a murit. Copilăria, visurile, planurile, sprijinul și iubirea lui necondiționată s-au dus deodată cu EL.

Nu pentru că era TATA, dar era cu adevărat special. Avea mereu o vorbă bună, avea mereu un răspuns la orice nedumerire sau orice problemă, știa orice din orice domeniu, și era foarte apreciat de cei dragi și de prieteni.

Sigur, erau și oameni care nu îl pot înghiți, dar după nici 2 săptămâni în care am fost și support pentru service-ul lui, îl pot înțelege. Cu unii nu te poți înțelege deloc. Îmi spuneam la telefon, “e doar o siguranță de reparat”. Da, clar doamnă, rezolvați-o dumneavoastră dacă vă pricepeți atât de bine … îmi venea să îi spun.

Dar TATA era TATA. Era un fel de IDOL și pentru fetița mea, Raisa. Se iubeau din priviri. Era iubirea aceea de bunic, care te face să tresalți, să îți dorești să mergi mai departe, indiferent cât de mult ai suferi pe interior. Ori TATA suferea și nu spunea nimănui. A dus totul pe picioare până la ultima suflare. (poza de mai jos este făcută pe 6 august, cu fix 15 zile înainte de a pleca….)

Pe 21 august ne pregăteam să mergem în concediu. Îl așteptam după o perioadă plină cu tot felul … Urma să vedem ITALIA; căci îmi doream de tare mult timp. Nu a fost să fie, căci TATEI i s-a făcut rău în decursul dimineții, fiind internat de urgență. După multe intervenții și telefoane și mers la urgențe, aflu că TATA e pe zona de resuscitare, că nu e bine deloc. Au urmat ore de așteptare și de neliniște până când la ora 16.00 ne cheamă doctorul (căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru strădania lui de a-l salva pe TATA) la spital, că TATA urmează să fie operat de urgență. O operație lungă și grea, peste care dragul de el a trecut cu bine. Însă eram avertizați că e bine, dar nu suficient, fiind vorba de ultimele lui ore… Am fost să îl vizităm la ATI… Nu o să spun prea multe decât că nu credeam că va fi ultima dată când îl voi mai vedea…

Nu am vrut o înmormântare pompoasă, nu am chemat pe nimeni, a venit cine a dorit să vină și nici nu ne-am supărat pe cei care nu au putut veni. Am anunțat – pentru că așa se face – dar nu am vrut să încurcăm pe nimeni cu durerea noastră. Oricum, șocul a fost atât de mare, încât nu putem procesa nicicum informația că TATA NU mai e. Oamenii credeau că poate e vorba de altcineva, că sigur nu e adevărat. Așa ne-am fi dorit și noi, să fie doar un vis urât, dar din păcate e REALITATEA.

Acum îl văd doar în filme și poze … și recitesc despre el … Mai jos fragmente din rămas-bunul său:

Ion Gâdoiu, Nelu cum îl știa toată lumea, s-a născut la data de 28 iulie 1958 în Municipiul Pitești, județul Argeș, și a fost fiul lui Aurel și Elisabeta Gâdoiu. La vârsta de 3 ani s-au mutat la Oradea. 

3 ani mai târziu, se naște sora sa, pentru care alege numele Daniela, pe care o iubește, o îngrijește și căreia îi este nu doar frate, ci și mentor.

Câteva cuvinte despre Nelu:

În anul 1977 a absolvit Colegiul Național Emanuil Gojdu din Oradea, fiind unul dintre cei mai eminenți elevi ai clasei

Apoi, urmează studiile Facultății de Electronică din cadrul Universității de Politehnică Timișoara, pe care o absolvă în anul 1983În același an, se căsătorește cu cea care i-a fost alături până la final, Luminița cu care are 2 copii: Alina (născută în 1984) și Andrei (născut în 1986), pe care i-a iubit, educat și ocrotit mereu.

A lucrat ca inginer electronist de-a lungul vieții sale și era foarte pasionat de ceea ce făcea, căci nici la cei 64 de ani ai săi nu voia să renunțe la locul său de muncă. O dovadă este și faptul că vineri, cu 2 zile înainte de a pleca dintre noi, era încă la serviciu, preocupat de sarcinile de muncă ale sale

A fost un om foarte iubitor și foarte înțelept și îndrăgit de familie, prieteni și colegi.

Una din marile sale bucurii ale vieții a fost aceea de a deveni BUNIC în anul 2015. Raisa-Anastasia, puica bunului, cum îi spunea el, fiica Alinei, a fost cea care i-a dat putere să treacă peste momentele grele din viața sa. 

Fusese diagnosticat cu ciroză hepatică în 2020 la final, după ce avusese și hepatită B în 1986 și 2002. Ducea boala pe picioare, dar nu se lasă, era monitorizat de doctori, dar din păcate boala nu l-a cruțat, iar în fatidica zi de duminică, 21 august 2022, el a plecat la ceruri, lăsându-ne pe toți foarte triști.

 

TATA e, acum, sper într-un loc bun cu mulți prieteni dragi (cum era și MIRCEA BRADU) și rude care ne privesc de SUS de mulți ani. 

O să pun mai jos câteva rânduri ce le-am cules în aceste zile și îmi doresc să le păstrez aici:

“Rămâi sufletul meu pereche”

“Cineva spunea că, atât timp cât avem părinți pe această lume, suntem încă copii… Aș completa doar că, atunci când unul dintre ei se duce, parcă o resimțim ca pe un al doilea sfârșit, mult mai dur și mai brutal al copilăriei, care a mai rămas undeva, trăind încă latentă în noi”

“Frumos și elegant ca el mare păcat, nu doream să văd așa. Am fost azi la biserică la ora 12 și am aprins o lumânare la altar pentru sufletul lui minunat”

“Păcat…într-un fel lumea era mai faină cu el”

“Finișul a fost, ce-i drept caracteristic lui, să nu deranjeze pe nimeni. Nu vorbeam des, dar întotdeauna îmi povestea despre familie și desprei cei apropiati cu foarte mult drag. A fost un tip fantastic.”

“Offf, tare greu îmi găsesc cuvintele…chiar ne leaga numai gânduri frumoase de Oradea, datorită lui, datorită vouă!”

“Era un om deosebit”

“Lumea acum e mult mai săracă”

De fapt lumea mea și universul meu s-au cam oprit în loc… E destul de greu de repornit totul…. TATĂ, ai fost și vei rămâne pentru noi CEL MAI BUN.

DRUM LIN SPRE STELE! Te iubim dincolo de cer și înapoi.

Posted in tata

PLF și prostia unui stat

De mult timp aștept să scriu această postare. Știam care va fi finalul narațiunii, sau cel puțin așa credeam că știu, însă din păcate nu era nici pe departe cel pe care îl intuiam.

A fost o dată ca niciodată …. 

La începutul acestui an, am făcut o excursie în Ungaria, la Berretyufalo. Era încă mijloc de pandemie, vârf de valul 5, când erau tot felul de restricții și formulare de localizare. Noi am mers scurt, pentru 3 ore de delectare, shopping și schimbat aer românesc cu cel de peste graniță. S-a întâmplat pe 3 ianuarie 2022. 7 zile mai târziu, primim prin poștă, atât eu, cât și soțul meu, o scrisoare de la Direcția de Sănătate Publică Bihor, prin care suntem înștiințați că avem de plătit câte 2.000 lei fiecare pentru că nu am completat formularul PLF la intrarea în țară. Din acel moment a început isteria … 

Am mers a doua zi la DSP să mă lămuresc cu ei, și înțelegeam că atât de multe scrisori primesc și sunt atât de ocupați, încât 5 funcționari publici au avut timp să stea cu mine și un coleg de-al meu (pățit și el ca mine) să ne explice că ei doar au aplicat legea și suntem liberi să mergem la Judecătorie pentru a face plângere. Zis și făcut. Pe 14 ianuarie am depus plângere la Tribunal și am așteptat …

Tot atunci am plătit 2.000 lei (jumătate din cuantumul fixat pentru că era în termen de 15 zile de la data notificării). 

Pentru prima dată la Judecătorie

Mi-am făcut dosar electronic la Judecătorie, unde aveam să primesc informații despre actele ce le-am depus și termenul de judecată. Urmăream zi de de zi … Pe 18 mai am fost invitați la proces, ne-am întâlnit cu judecătorul. Ne-am reprezentat singuri și ne-am expus punctul de vedere. Am urmărit cum se desfășoară un proces, cum vorbesc avocații și ne-a fost un picuț mai ușor.

Erau o corvoadă și pentru judecători aceste procese, aceste amenzi date aiurea, care mai apoi au fost anulate. Chiar cu câteva zile înainte de a ne prezentat la judecătorie, legea privind PLF fusese anulată, dar nu erau încă publicate metodologiile de recuperare a banilor, decât pentru aceia care câștigau în instanță. La data la care ne-am prezentat la proces ni-a fost amânată cauza, ca mai târziu, pe 31 mai să primim informarea că am câștigat procesul. Ni s-a transmis apoi că abia peste o lună se primește sentința definitivă și abia apoi putem începe demersurile pentru recuperarea banilor. Pe 26 iulie, am mers din nou la Judecătorie unde am făcut o cerere pentru a intra în posesia sentinței definitive, pe care de atfel am primit-o pe data de 28 iulie, fix de ziua TATĂLUI meu.

Am trimis apoi pe email actele spre Primăria Oradea, unde știam că se recuperează bănuții ca 2 zile mai târziu să aflu că trebuie să mă adresez ANAF. Așa că pe 2 august am mers la ANAF, fizic, să depun actele unde doamna de la ghișeu nu înțelegea de ce eu sunt supărată …. după atâtea luni de mers pe la instituții să-mi recuperez bănuții pentru o prostie a lor, în definitiv. Apoi, timp de 3 săptămâni sunam la ANAF să întreb care e statusul … Au fost luni de nervi și de drumuri. TOTAL AIUREA. Ca mai apoi, banii să îi recuperez pe 24 august, fix în ziua când tata și-a găsit odihna veșnică la cimitirul municipal.

Posted in Carti

Frumusețe Tangențială, de Codruța Vancea

Ieri, 18 august, la Cetatea Oradea, în Salonul Vinurilor Millesime, am avut onoarea de a participa, în calitate de moderator, la lansarea de carte a doamnei mele profesoare Codruța Vancea.

Un eveniment plin de emoție, de căldură, de frumusețe, cu oameni de calitate, atât între vorbitori, cât și în public. Au vorbit alături de doamna autoare, domnul Traian Ștef, pe care mereu îl voi asocia cu Revista Familia, Alexandra Sidor de la Facultatea de Litere și doamna Corina Cernea, actriță la Teatrul Regina Maria din Oradea, care a recitat mai multe poezii din volumul “Frumusețe Tangențială” pe ritmul de coardă al grupului Espressione. Momentul de recitare a fost unul demn de o piesă de teatru, cu totul și cu totul deosebit.

Frumusețe tangențială 

De Codruța Vancea

Când mi-a fost înmânat cel de-al doilea volum al dragei mele doamne profesoare, Codruța Vancea, am știut încă de la început că voi găsi tot felul de gânduri, că voi simți atât emoțional, dar mai ales rațional, că profesoara de matematică nu se va dezminți în poeziile sale, că va fi o încrengătură între matematică și emoție, între rațional și emoțional. 

Am început să o citesc. Un zâmbet mi-a apărut pe buze, căci ceea ce preconizasem se adeverea încă de la primele versuri, că ceea ce deja spuneau oamenii de literatură se adeverea. Și o să reiterez în cele ce urmează versuri care m-au încântat foarte mult 

“Mă învârt într-un cerc….

Perpendiculară pe pământ

Acum cercul este la picioarele mele”

“Sunt o acoladă deschisă

Valoarea lor poate tinde la infinit

Acolada se va închide la timpul potrivit”

“Încerc să fiu o tantentă pe curba vieții

Sunt o variabilă complexă independentă

Își ocupă planul 

Paralel cu 2 drepte concurente

Dragostea și viața”

“Și eu rămân în continuare lângă tine

O eclipsă pe o linie perfectă

Linia orizontului”

“Nu-mi caut vreo scuză

Trăiesc zilnic într-un triunghi inegalabil și veritabil

Respir tridimensional”

“Mi se activează memoria RAM oferind acces direct la orice locație în orice ordine, chiar și la întâmplare”

“ într-o zi un alt automat m-a întrebat 

Dacă am un buton de iubit

Automatul a vrut să știe cum e acest buton apăsat

Că el nu fusese niciodată îndrăgostit

… 

Tu chiar crezi că pe mine

Cablul acela mă face fericit”

“Sunt un profesor de matematică

Care știe să scrie ecuația 

Cu orice marker pe tabla curată”

Apoi trece la mai multă emoție

“Să-mi iau porția de viată pentru încă o vreme

Înainte de a scrie cel mai frumos roman de dragoste”

“Ce ropot de cai sălbatici în sufletul meu

Din mine crește iarba verde

De aceea caii sălbatici m-au găsit”

“Sunt vinovată

Pentru că am iubit mai mult decât

Aveam voie”

“Femeie ce sunt

Aleg feminitatea pe Pământ

Într-un timp firesc sau nefiresc

Pe care îl trăiesc

Aleg să fiu din nou eu

Chiar dacă nu m-au întrebat ce vreau să fiu

Femeie sau bărbat”

“Pentru că dragostea e liberă de dușmani

Și-n libertatea ei

Dragostea e cea mai frumoasă

Oriunde, oricând”

“să stai la un pahar vorbind despre covid

Sau despre vreun partid”

“Dacă iubirea 

E în mâna destinelor

Sunt 52% apă,

Restul doar iubire”

Acestea sunt doar câteva dintre sutele de versuri din această carte, sunt încântată de cuvintele și gândurile ce ni le transmite, de ușurința cu care am citit această carte pe o laviță într-o zi răcoroasă de vară, într-un sat uitat de lume.

Au fost câteva recenzii ale acestei cărți, dar cel mai mult mi-a plăcut ceea pe care urmează să vi-o citesc.

Îi mulțumesc încă o dată pentru ocazia dată și cu acest volum sper să nu renunțe la acest obicei pe care și l-a făcut de a ne încânta cu gânduri cu emoție și cu RAM-i deopotrivă.

Vă felicit cu mare drag!”


Mă bucur că am putut fi alături de doamna autoare, la lansarea celui de-al doilea volum al său, după ce în urmă cu aproximativ 3 ani lansa “Rafale de Primăvară”, la Librăria Humanitas din Oradea. Aștept cu nerăbdarea lansarea celui de-al treilea volum.

Posted in Cugetari

Gânduri de final de an

Gândurile mele la final de 2021 le-am așternut aici:

Mătușa mea, fie iertată, Ioana, avea o vorbă “Cum te distrezi în noaptea de revelion, așa îți va merge tot anul”.

Nu știu ce îmi va rezerva noul an, dar e cert că anul ce trece a fost unul greu. Așa cum a fost pentru oamenii de pe întreaga Planetă. A fost unul plin de încercări.

Pe plan profesional a fost bine, chiar tare bine. Personal însă, am trecut prin tot felul.

La final de Februarie mi-am rupt mâna dreaptă. Au urmat luni de fizioterapie, și abia pe final de an pot zice că sunt mai bine. Tot primele luni de an au adus multe probleme de sănătate pentru Luci… Lucrurile se îndreaptă încet, sperăm.

Vara a fost mai bună și mai liniștită, am reușit să mergem la mare și la munte; iar toamna a adus-o pe Raisuca la școală. Iar eu, la scurt timp am fost confirmată pozitiv cu SARS-COV2. Au fost 2 săptămâni de izolare, în care am redescoperit lucrurile simple.

În acest an, am pierdut oameni dragi, pe tanti Vetuța, pe domnul meu diriginte, Dorel Tifor, pe mentorul meu, Mircea Bradu, pe prietenul nostru, Anthony Flagiello…

Finalul de an a fost ceva mai bun, cu bucuria sărbătorilor de an alături de cei dragi.

Anul ce vine mi-l doresc mai liniștit, mai sabatic, cu multă sănătate și bucurii pentru mine și cei dragi.

2022 fii mai bun. Rămas bun 2021!

Posted in Oameni deosebiti

Împreună pentru colegul meu, Ionuț Balajti

De fiecare dată când mă gândesc la Ionuț, mă gândesc la un om cu mult simț al umorului, un om care te ajută cu drag oricând. El este cel care mi-a făcut și invitația de nuntă, dar și cea pentru meniu. M-a ajutat necondiționat și fără nicio obligație. Mare om, mare domn!

Din păcate însă, Ionuț s-a îmbolnăvit acum un an și de atunci a trecut prin foarte multe provocări. Iată povestea lui:

Buna ziua, ma numesc Balajti Ioan si in martie anul acesta am fost diagnosticat cu sindromul MEN2 care este o boala genetica foarte rara. Au urmat 2 operatii una la glanda tiroidiana si una foarte complexa pentru a scoate ambele glande suprarenale, operatie care a durat 7 ore. Pentru inlocuirea hormonilor trebuie sa iau 3 medicamente foarte importante zilnic, altfel daca uit 2-3 zile la rand sa le iau sau nu le gasesc in farmacii, ar putea sa intervina decesul. 
Cand am crezut ca totul este bine, am fost diagnosticat cu mezoteliom pleural, acesta fiind un cancer foarte agresiv la pleura plamanului. Am gasit in Romania un singur chirurg care are o tehnica speciala invatata din SUA si este singura sansa la noi in Romania. Problema este ca am ramas fara bani dupa restul operatiilor si aceasta operatie trebuie facuta cat mai curand, fiind programata pe luna februarie 2022 la spitalul Monza din Bucuresti. Avem nevoie de o suma de aproximativ 20.000 de euro. Orice donatie este bine venita.  
IBAN in RON: RO42INGB0000999901861973IBAN in EURO: RO52INGB0000999903866686pe numele Balajti Ioan 
Revolut: 0765827001

În baza unui contract de sponsorizare:

ONG: Programatori de fapte bune
CIF: 44061654
IBAN: RO02 BTRL RONC RT05 9967 6901

Vă mulțumim tuturor de pe acum pentru support!

Doamne ajută !

Mulțumim tare mult și Bihoreanul pentru promovarea acestui caz:

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/de-craciun-fii-mai-bun-un-tanar-din-oradea-grav-bolnav-are-nevoie-de-ajutor-imediat-168215.html